Se afișează postările cu eticheta nitriti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nitriti. Afișați toate postările

18 noiembrie 2011

Cancerul din sticlă


Cancerul din sticlă De când cu Revoluţia şi schimbările în rău petrecute în ultimii 21 de ani de democraţie şi capitalism sălbatic, românii s-au dedulcit la apă ambalată. Mă rog, nu este chiar vina lor, mai ales că pe ţevile de apă curge cancer, nu viaţă.
Şi pentru că fără apă nu putem trăi, iar cu aia de la robinet ne apropiem rapid de moarte, cumpărăm la greu apă plată, gata îmbuteliată şi la îndemână aşezată pe rafturile de la supermarket. Şi pentru că mâncăm neadecvat, setea devine aprigă, astfel că ajungem să scoatem rapid multimilionari în euro pe cei care ne vând apă de la robinet îmbuteliată ca apa plată.
Exact! Banala şi deloc ieftina apă pe care o luăm de la supermarket ca să ne ferim de bolile ce vin pe ţeava din bucătărie nu este deloc ceea ce credem. Şi ea conţine microorganisme, dar şi alte substanţe care pot provoca nu doar nelinişte în familie, ci şi tragedii.
Recent, Evenimentul zilei a scris despre pericolul care pândeşte în sticla de apă plată sau minerală. În articol se menţiona că aproape toate produsele existente pe piaţa românească, comercializate drept apă plată, conţin substanţe dăunătoare. Avertiza, de asemenea, prin vocea specialistului Gheorghe Mencinicopschi, că un consum zilnic de apă plată găsită la noi în comerţ poate provoca moartea bebeluşilor.
Pentru cei mai curioşi, găsiţi aici cum şi cât de periculoşi sunt nitraţii ingeraţi din apă.
Ce nu găsiţi însă sunt valorile substanţelor nocive descoperite de laboratorul Larex în apele minerale şi plate ce se comercializează în România.
VerticalNews vă prezintă azi un document în care sunt înregistrate valorile nitraţilor în fiecare dintre mărcile de apă plată de la noi. Click pe fiecare fotografie pentru mărire.

Vom reveni şi cu prezentarea altor buletine de analiză a apelor pe care le cumpărăm de la magazin. Până atunci, vezi aici cum sunt apele minerale din România. Descoperă care ape minerale NU sunt bune pentru un consum zilnic, dar şi comparaţia dintre apele noastre minerale şi cele franţuzeşti, considerate printre cele mai bune din lume.


UPDATE:

Deputatul Marian Ghiveciu a depus, pe 14 aprilie 2011, o iniţiativă legislativă prin care solicită că producătorii de apă minerală din România să fie obligaţi să treacă pe etichetă cantitatea de nitraţi.
Mai exact, Ghiveciu propune modificarea şi completarea articolului 10 din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile. Mai multe amănunte, aici.


preluare de pe sursa: Verticalnews

5 octombrie 2011

Aditivii din mezeluri rămân în organism zece ani

Aditivii din mezeluri rămân în organism zece ani

Mezelurile sunt o adevărată bombă pentru sănătate, atrag atenţia reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj.

Aceştia sfătuiesc îndeosebi părinţii să nu dea nici un gram din aceste semipreparate copiilor, pentru că efectele pe termen lung ar putea să fie deosebit de grave.

Specialiştii avertizează că dintre cele 20 de ingrediente scrise pe mezeluri doar unul singur este carne, restul fiind fosfaţi, nitriţi şi arome sintetice.

“Aditivii sintetici rămân în organism chiar şi zece ani după ce au fost consumaţi, pentru că tubul digestiv nu îi poate digera”, susţine dr. Mariana Păsărescu din cadrul Biroului Promovarea Sănătăţii al DSP Dolj, potrivit gds.ro.

Fosfaţii din salam, crenvurşti, kaizer, parizer şi alte preparate de carne afectează creşterea copiilor, provoacă osteoporoză la femei şi obezitate la bărbaţi.


Realitatea
preluare de pe sursa: http://piatza.net/aditivii-din-mezeluri-raman-in-organism-zece-ani/