Experienţe la hotarele vieţii

traducere şi adaptare Ioana Plăviţu

Naşterea şi moartea constituie experienţe fundamentale, punctele alfa şi omega ale existenţei noastre ca fiinţe umane. Bertrand Montaud, biograf al Gittei Malasz şi practicant al învăţăturilor din cartea „Dialoguri cu Îngerii avansează o ipoteză uimitoare: filtrul prin care cunoaştem lumea pe parcursul întregii vieţi se instalează în primele secunde ale existenţei noastre.

Ideea a apărut prin analogie cu experienţele în preajma morţii (NDE – Near Death Experience), care descriu dispariţia brusca a acestui ecran, apariţia luminii clare, precum şi o viziune globală şi profundă a întregii noastre vieţi, examinată acum din punct de vedere spiritual. Astfel, Montaud s-a întrebat dacă nu cumva naşterea este tocmai momentul în care se instalează ecranul dintre noi şi realitatea înconjurătoare, limitându-ne percepţiile pentru a ne adapta la lumea din care tocmai am intrat. Din această perspectivă se poate vorbi despre „experienţele în prejma morţii” (NDE – Near Death Experience), care sunt experienţe de condensare; mişcările corpului fizic, senzaţiile şi percepţiile pe care acesta le receptează atunci au darul de a trezi spiritul.

Se pare că naşterea fizică impune corpului nostru un prim scenariu al durerii. Iar acest scenariu originar va induce o primă autodefinire a vieţii noastre terestre. Experienţa a demonstrat că, atunci când ne naştem, suntem înzestraţi cu organe de simţ foarte dezvoltate, capabile să recepteze totul. Dar, iată că, trecând prin cele 7 etape  ale procesului naşterii, puţin câte puţin „a simţi totul devine „a suferi totul”. Datorită instinctului de supravieţuire se produce în noi o transformare dureroasă dar salutară: pentru a rezista atacului senzaţiilor exterioare, vom înlocui atotpercepţia originară cu o percepţie mult limitată.

Naşterea reprezintă un mister. Ea reprezintă o adevărată programare, iar calculatorul suntem chiar noi. Odată programat, este firesc ca viaţa noastră să decurgă repetitiv, conform programării iniţiale. Totul se petrece ca şi cum personalitatea noastră s-ar edifica pe baza a şapte forte, corespunzând celor şapte etape. Astfel, dacă trecem fără probleme de o etapa, aceasta va induce personalităţii noastre o calitate: capacitatea de a trai în armonie cu forţa corespunzătoare acelei etape. Dacă, din contra, întâmpinăm probleme dureroase la o anumită etapă, aceasta arată incapacitatea noastră de a asimila lecţia specifică acestei etape.

„A te naşte sau a nu te naşte – aceasta-i întrebarea” 

Prima etapă

Această parafrază după Shakespeare rezumă destul de bine problematica primei etape a naşterii. Aici însă, „a nu fi” înseamnă pentru foetus „a te naşte împotriva voinţei”. Această etapă nu este decât rareori o problemă. Dar în toate cazurile în care ea constituie o dramă, persoanele respective au puternice tendinţe suicidare sau autodistructive. În această etapă are loc un fel de acceptare a vieţii la modul general sau, din contră, un refuz al ei.

Totul începe în clipa în care foetusul însuşi dă semnalul de început al propriei sale naşteri. Cercetările ştiinţifice recente confirmă ipoteza declanşării naşterii de către foetus. Decizia de a se naşte a copilului pare a fi în strânsă legătură cu intensitatea dorinţei celor doi părinţi de a avea acel copil. Această dorinţă reciprocă reprezintă de fapt naşterea omului la nivelul cel mai subtil al gândului. Ea se regăseşte oglindită în prima dorinţă a copilului, de a declanşa sau nu naşterea sa, de a o ajuta pe mama sa să-l nască  sau, din contră, de a se lupta împotriva ei. Iar experienţa fizică corespunzătoare este cea a unei prime participări la viaţă sau a unei prime rezistenţe faţă de aceasta.

Ieşirea din labirintul matern

A doua etapă

Pentru a înţelege această etapă, ar trebui să facem un efort de imaginaţie, căci percepţiile din această fază sunt cu totul deosebit de amplificate faţă de cele ale unei fiinţe născute. Spaţiul şi timpul au cu totul altă semnificaţie pentru micul bebeluş. Totul se petrece la viteza luminii: secundele devin eternităţi ce se desfăşoară neîncetat, iar distanţele se prelungesc la infinit. Această percepţie multiplă a timpului şi a spaţiului generează o hipersensibilitate a corpului şi a organelor de simţ. Limitele noastre prea strâmte sunt totodată însoţite de o profundă nostalgie a imensităţii. Astfel, pentru nou-născut această a doua etapă constă în parcurgerea lungului culoar al pântecului matern. Cu toate că realitatea fiziologică este alta, pentru foetus traseul parcurs pare o imensitate.

Nou-născutul trebuie să facă un efort pentru a ajunge la lumina exterioară pe care o întrezăreşte. Orice fiinţă care aspiră către lumină va trebui să experimenteze curajul şi perseverenţa sau, mai mult, să suporte slăbiciunile, abandonul şi descurajarea. Dar trebuie să ştim că în acest coridor matern domneşte o stranie lege: orice încercare a procesului avansării către ieşire atrage după sine apariţia durerilor. Astfel, noul-născut nu poate fi liniştit decât atunci când este în drum spre lumină.

Depăşirea blocajelor

A treia etapă

Această a treia etapă  a naşterii este într-adevăr cea eroismului dus la extrem. Aici noul-născut va întâmpina anumite blocaje cum ar fi şoldurile, bazinul, umerii şi altele. Acestea îi stopează înaintarea şi deci generează instantaneu suferinţă. Durerile ating aici cote maxime şi incomparabile cu precedentele, care pot fi depăşite trecând în forţă. Copilul trebuie să facă prima sa alegere eroică: el trebuie să distrugă ceea ce l-a creat, dacă vrea să trăiască, la fel cum puiul trebuie să distrugă coaja oului ce l-a ocrotit. Aceasta este  experienţa fizică a instinctului, forţa extremă care îl îndeamnă pe copil să se nască chiar cu preţul vieţii mamei lui.

Vârtejul dintre două lumi

A patra etapă

Modalităţile de ieşire din uterul matern constituie a patra etapă şi prefigurează toate separările şi despărţirile noastre viitoare. Pruncul trebuie să părăsească locul cald şi ocrotitor şi să iasă într-o lume nouă, necunoscută şi periculoasă pentru el. Uneori bebeluşul se simte suspendat în vid, prin într-un vârtej imens, pe măsură ce graniţele lumii lui se năruie dintr-o dată. Alteori, din contră, el se va simţi smuls de graba unui ginecolog. Şi alteori, ieşirea va fi o mare plăcere sau cel puţin o uşurare după probele dure ale etapelor precedente. Deşi aceste etape sunt descrise separat, ele trebuie înţelese ca alcătuind  un proces continuu. De exemplu, să ne imaginăm un nou-născut care nu poate ieşi din cauza şoldurilor.  Cu cât este mai mare suferinţa, cu atât mai mult va creşte senzaţia de eliberare vecină cu extazul ce va însoţi naşterea. Din păcate, o dată cu această eliberare, apar şi surprinzătorii parametrii ai planetei Terra… Aceştia sunt: frigul, zgomotul, lumina, mişcarea. Toţi aceşti stimuli şochează micuţele membrane fragile ale noului venit. Şi iată că, după vârtejul unei noi libertăţi, se instalează din nou teama. Lecţia acestei a patra experienţe fizice este independenţa, afirmarea progresivă a lui „eu sunt” într-o lume în care copilul va trebui să înveţe treptat să trăiască.

A cunoaşte totul dintr-o dată

A cincea etapă

În această fază, un flux gigantic de informaţie îl asaltează pe nou-născut. Acesta a ieşit din pântecul matern şi trăieşte primele sale secunde în această lume. Pentru el, funcţionează atunci un al şaselea simţ ce le reuneşte pe toate cele cinci cunoscute de noi, încă nediferenţiate la nou-născut. Noul-născut are percepţia globală a tuturor fiinţelor care îl întâmpină, dar această percepţie este insuportabilă pentru el. Imaginaţi-vă că, printr-o simplă atingere a baghetei magice, ni s-ar oferi posibilitatea de a simţi toate durerile fiinţelor din jurul nostru. Aceasta este experienţa unei percepţii suprasenzoriale nefiltrate de minte. Suntem noi pregătiţi să ne-o asumăm fără a fi puternic afectaţi? Nu putem fi siguri de aceasta. Poate e chiar mai bine că organele noastre de simţ sunt atât de limitate. Această a cincea experienţă fizică este

cea a adevărului, pe care îl întrezărim în plenitudinea sa timp de câteva secunde. Probabil de aceea ne aflăm încă în căutarea lui, temându-ne totodată de a-l descoperi.

A spune „NU”

A şasea etapă

Dacă percepţia totală a noii lumi îl conduce pe copil la limitele raţiunii şi ale echilibrului său ca entitate, el va fi obligat, în această etapă, să interpună un ecran între el şi realitate. În el are loc o teribilă transformare, care îl determină să abandoneze o parte a performanţelor sale în domeniul percepţiilor. Astfel, pentru a simţi mai puţin, el alege voalarea realităţii prin intermediul filtrului, care va reduce considerabil capacităţile perceptive ale micuţului.

În acest moment, primul ciclu de şapte etape din viaţa copilului a fost parcurs. În fiecare etapă el a avut o anumită experienţă carnală ce i-a modelat corpul şi percepţiile asupra lumii. El s-a programat printr-un scenariu al naşterii care i-a oferit un rol pe care-l va interpreta până la moarte. Cunoscând şi înţelegând aceste experienţe pe care cu toţii le-am trăit în prejma naşterii, vom fi mai pregătiţi pentru o nouă naştere, de data aceasta spirituală.

Articol preluat din REVISTA MISTERELOR nr. 33

preluare de pe: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6652