Botezul Domnului – Boboteaza
La 6 ianuarie credinciosii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sarbatoare numita si Epifania sau Dumnezeiasca Aratare. Praznicul reprezinta reactualizarea momentului in care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se boteaza cu botezul pocaintei – a lui Ioan -, El Cel fara de pacat, asumand pacatele intregii omeniri, pe care le va rascumpara prin scump sangele Sau, pe Golgota.
Botezul Domnului Iisus Hristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatal a marturisit despre El. “Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfant S-a pogorat in chip de porumb peste El si Fiul a primit botezul lui Ioan.
Iordanul s-a intors !
Iordanul s-a intors ! Acest cuvant minunat se aude in fiecare an, in ziua de Boboteaza (6/19 ianuarie), pe malurile raului Iordan. Intr-o rugaciune rostita in aceasta zi, preotii spun: “Te-au vazut apele, Dumnezeule, si s-au temut, Iordanul s-a intors inapoi.”
Iordanul este principala apa curgatoare a Tarii Sfinte. Aceasta apa izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si, dupa un lung si sinuos traseu, se varsa in Marea Moarta. Pe o distanta de 180 de kilometri, Iordanul alcatuieste granita naturala dintre Israel si Iordania, lungimea totala a acestuia fiind insa de aproape 360 de kilometri. In evreieste, Iordanul este numit si “raul care coboare”; intre izvor si varsare, Iordanul are o diferenta de altitudine de opt sute de metri.
Iordanul apare inca din perioada vechi-testamentare drept un loc al savarsirii minunilor. Prima minune mentionata in Sfanta Scriptura a avut loc in dreptul Ierihonului, pe unde israelitii condusi de Iosua au trecut Iordanul. Sfanta Scriptura ne spune ca fiii lui Israel au plans vreme de treizeci de zile moartea lui Moise, si dupa ce s-au implinit aceste zile, Iosua fiul lui Navi, impreuna cu tot poporul lui Israel au trecut in chip miraculos prin apele Iordanului spre pamantul fagaduintei.
Locul exact al acestei treceri miraculoase este identificat cu o veche trecatoare prin vadul raului Iordan in apropierea careia a predicat mult mai tarziu si Sfantul Ioan Botezatorul. Dupa traditie locul acesta este acelasi cu “locul scufundarii” adica, locul in care a fost botezat Domnului nostru Iisus Hristos.
Iordanul este pomenit des in Sfanta Scriptura, cel mai important moment in care apare acesta fiind insa, fara indoiala, Botezul Domnului, consemnat de catre toti cei patru sfinti evanghelisti (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22 si Ioan 1, 29-34). Potrivit acestora, Sfantul Ioan Botezatorul savarsea “botezul pocaintei” in apele raului Iordan. In acest loc a venit din Galilea si Iisus pentru a se boteza de la Ioan.
“Si botezandu-se Iisus, cand a iesit din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se peste El ca un porumbel, iar glasul Tatalui s-a auzit din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru care am binevoit, pe Acesta sa-L ascultati” (Matei 3, 16-17). Natura insasi l-a recunoscut pe Creator, apele Iordanului intorcandu-se inapoi, ca o plecaciune inaintea ziditorul lor.
In fiecare an, in ziua de 6/19 ianuarie, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. In aceasta zi de sarbatoare, patriarhul Ierusalimului, insotit de numerosi episcopi, preoti si credinciosi veniti din toata lumea, organizeaza o mare procesiune la raul Iordan. Aceasta procesiune reactualizeaza pentru fiecare generatie evenimentele desfasurate pe malul acestui rau, cu peste doua mii de ani in urma, cand Fiul lui Dumnezeu a coborat smerit la apele Iordanului, pentru a primi botezul din mainile Sfantului Ioan Botezatorul.
Procesiunea care se desfasoara in aceasta zi la Iordan incepe in zori, dupa ce autoritatile locale deschid portile zonei de frontiera dintre Israel si Iordania, zona extrem de securizata. Pe un culoar special amenajat patrund cu aceasta ocazie nenumarate autobuze si masini, pline cu oficialitati si pelerini din toata lumea.
Odata ajunsi la Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, din apropierea raului, ierarhii se imbraca in vesminte de sarbatoare si dupa savarsirea Sfintei Liturghii se indreapta pe jos spre raul Iordan. In drum spre apele binecuvantate, toti crestinii canta troparul Botezului Domnului: “In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a arata.” Dupa cuvenitele rugaciuni si binecuvantari, patriarhul ortodox arunca in apa o cruce din lemn. Mai multi porumbei albi, eliberati, inconjoara pentru putina vreme locul Botezului, amintind de Epifania Domnului.
Multimile de pelerini amintesc astazi de numerosii evrei care coborau in vechime la Iordan, pentru a asculta predica inflacarata a Sfantului Ioan Botezatorul, cat si pentru a primi botezul. Credinciosii care participa la slujba de sfintire dau marturie ca, pentru cateva clipe, apele Iordanului se intorc inapoi, curgand dinspre Marea Moarta spre Marea Galileii, adica dinspre varsare spre izvoare, spre a cinsti astfel, in felul lor, marele praznic. Cei care au baut din apele Iordanului in aceasta zi, au observat ca acestea sunt sarate, iar nu dulci, dupa cum sunt de obicei; acest lucru este explicat prin faptul ca, intorcandu-se inapoi, raul aduce cu sine ape sarate din Marea Moarta.
Acest lucru da si el marturie despre prezenta Ziditorului si a Mantuitorului lumii. Intoarcerea raului Iordan inapoi este profetita inca din Vechiul Testament, despre aceasta citind astfel: “Ce-ti este tie, mare, ca ai fugit? Si tie, Iordane, ca te-ai intors inapoi? Muntilor ca ati saltat ca berbecii si dealurilor, ca mieii oilor? De fata Domnului s-a cutremurat pamantul, de fata Dumnezeului lui Iacob, Care a prefacut stanca in iezer, iar piatra in izvoare de apa. Nu noua, Doamne, nu noua, ci numelui Tau se cuvine slava, pentru mila Ta si pentru adevarul Tau” (Psalmi 113, 5-9).
Intoarcerea inapoi a raului Iordan, dinspre Marea Moarta (apa extrem de sarata, lipsita de vietuitoare), inspre Marea Galileii (apa dulce, cu multi pesti si vegetatie abundenta), trimite inca din momentul Botezului spre activitatea Mantuitorului de a intoarce lumea de la moarte la viata.
Botezul Domnului – Sfantul Ioan Gura de Aur
Cu robii vine Stapanul, cu vinovatii Judecatorul, ca sa Se boteze. Dar nu te tulbura, ca intre acestia smeriti straluceste mai ales inaltimea Lui!
“Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan catre Ioan ca sa fie botezat de el.”
Pentru ce te minunezi ca a primit sa fie botezat, ca a venit impreuna cu alti robi la un alt rob, cand a primit sa fie purtat in pantece fecioresc atata vreme, cand a primit sa Se nasca cu firea noastra, cand a primit sa fie palmuit, sa fie rastignit si sa patimeasca tot ce-a patimit? Lucru de mirare este ca, Dumnezeu fiind, a voit sa se faca om; toate celelalte urmeaza in chip logic.
De aceea si Ioan, luandu-o inainte, spunea ceea ce a spus, ca nu-i vrednic sa-I dezlege cureaua incaltamintei Lui si toate celelalte, ca este Judecator, ca va rasplati fiecaruia dupa vrednicie, ca va da tuturora cu imbelsugare Duhul.
Si pentru ca atunci cand il vezi ca vine la botez sa nu gandesti ceva rau, Ioan il opreste zicand:
Botezul Domnului – “Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?”.
Pentru ca botezul lui Ioan era un botez de pocainta, care-i facea pe oameni sa-si osandeasca pacatele lor si, deci, ca sa nu socotesti ca si Hristos a venit cu un astfel de gand la Iordan, Ioan iti indreapta mai dinainte socotinta asta, numindu-L Miel si Rascumparatorul tuturor pacatelor din lume.
Se intelege de la sine ca este fara de pacat Cel Care poate ridica pacatele intregului neam omenesc. De aceea Ioan n-a spus: “Iata pe Cel fara de pacat!”, ci ceva mai mult: “Iata pe Cel ce ridica pacatul lumii!”, ca sa primesti cu deplina incredere si una si alta – si ca este fara de pacat si ca ridica pacatul lumii – iar odata ce-ai primit aceasta, sa intelegi ca a venit la botez pentru a randui altele. Pentru asta cand a venit la botez, Ioan I-a zis: “Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?” Nu i-a spus: “Sa fii Tu botezat de mine?” S-a temut sa graiasca asa.
Dar ce i-a spus? “Si Tu vii la mine?” Si ce-a facut Hristos?
Ce-a facut mai tarziu cu Petru, aceea a facut si cu Ioan atunci. Petru L-a oprit sa-i spele picioarele; dar cand a auzit pe Domnul spunandu-i: “Ceea ce fac, tu nu stii acum; vei sti mai tarziu”, si: “N-ai parte cu Mine”, Petru nu s-a mai impotrivit si L-a lasat sa-i spele picioarele. Tot asa si Ioan Botezatorul, cand L-a auzit pe Domnul spunandu-i:
“Lasa acum, ca asa se cuvine sa plinim toata dreptatea”, indata I s-a supus. Nici lui Petru, nici lui Ioan, nu le placea sa vorbeasca fara masura, ci si-au aratat dragostea si supunerea, gandindu-se ca in toate sa se plece Stapanului.Uita-te ca Hristos il convinge pe Ioan sa-L boteze, tocmai pe temeiul banuielii ce-o avea ca nu-i vrednic. Hristos nu i-a spus: “Ca asa este drept”, ci: “ca asa se cuvine”.
Pentru ca Ioan socotea ca este un lucru nevrednic ca Stapanul sa fie botezat de rob, Hristos a intrebuintat niste cuvinte care i-au rasturnat cu totul impotrivirea sa, ca si cum i-ar fi spus: “Nu fugi si nici nu impiedica botezul acesta, pentru ca socotesti ca nu se cuvine sa fiu botezat de tine. Tocmai de aceea: “Lasa – boteaza-Ma – pentru ca asa se cuvine”. N-a spus numai “lasa”, ci a adaugat si “acum”. “Nu va fi totdeauna asa, ii spune Hristos, ci Ma vei vedea si asa cum doresti; acum, insa, fa ce-ti spun!” Apoi ii arata si pentru ce “se cuvine asa”.
Pentru ce, dar, “se cuvine asa”?
“Pentru ca sa plinim toata legea”, a raspuns Hristos. Ca aceasta a vrut sa arate prin cuvintele: “ca sa plinim toata dreptatea”. Dreptatea este implinirea poruncilor. “Pentru ca am implinit toate celelalte porunci, spune Hristos, si a ramas numai aceasta, trebuie s-o adaug si pe aceasta. Am venit sa dezleg blestemul, care statea peste omenire prin calcarea legii. Trebuie, dar, ca Eu mai intai sa implinesc toate si, scotandu-va de sub osanda, sa pun capat legii. Se cuvine, dar, ca Eu sa implinesc toata legea, pentru ca se cuvine sa dezleg blestemul scris in lege impotriva voastra. De aceea am si luat trup si am venit”. Atunci L-a lasat.
Botezul Domnului – “Si dupa ce s-a botezat Iisus, indata a iesit din apa; si iata I s-au deschis cerurile si a vazut Duhul lui Dumnezeu pogorandu-Se ca un porumbel si venind peste El”.
Multi socoteau ca Ioan este mai mare decat Iisus, pe de o parte pentru ca Ioan traise tot timpul in pustie, pentru ca era fiu de arhiereu, pentru ca purta o imbracaminte ca aceea, pentru ca-i chema pe toti la botez si pentru ca s-a nascut dintr-o femeie stearpa, iar pe de alta parte, pentru ca Iisus era nascut de o fata sarmana – ca nu era cunoscuta inca de toti nasterea din Fecioara – pentru ca locuise in casa, pentru ca traise la un loc cu toti oamenii, pentru ca purta haine la fel cu toti ceilalti, il socoteau mai mic decat Ioan si pentru ca nu stiau inca nimic de tainele mari ale lui Hristos.
S-a mai intamplat apoi sa mai fie si botezat de Ioan, fapt care le intarea si mai mult banuiala, chiar daca n-ar fi fost nici una din pricinile de mai sus. Gandeau, deci, ca si Hristos este unul din cei multi. Ca isi spuneau: “N-ar fi venit la botez odata cu toti oamenii, daca n-ar fi fost ca unul din ei; Ioan este, deci, mai mare decat El si cu mult mai minunat”.
Prin urmare ca sa nu mai stapaneasca aceasta parere in mintea multora, cerurile s-au deschis cand S-a botezat Iisus, Duhul S-a pogorat si glas odata cu Duhul, propovaduind vrednicia Celui Unuia-Nascut.
Dar pentru ca glasul care a spus: “Acesta este Fiul Meu cel iubit.” parea multora mai potrivit lui Ioan decat lui Iisus – ca glasul din cer n-a spus: “Acesta, care Se boteaza”, ci numai: “Acesta”, asa ca fiecare din cei ce au auzit au banuit ca glasul a fost mai degraba despre cel ce boteaza decat despre cel botezat si din pricina vredniciei Botezatorului, dar si din pricina tuturor celor spuse – a venit Duhul in chip de porumbel, atragand glasul catre Iisus si facand tuturora cunoscut ca “Acesta” a fost spus nu despre Ioan care boteza, ci despre Iisus care Se boteza.
Dar cum se face, m-ar putea intreba cineva, ca n-au crezut in Hristos odata ce s-au intamplat acestea?
Si pe timpul lui Moise s-au facut multe minuni, desi nu asa de mari; si dupa toate acele minuni: vocile, trambitile si fulgerele, iudeii si-au turnat vitel de aur si s-au inchinat idolului Beelfegor. Aceiasi iudei, care au fost de fata si au vazut invierea lui Lazar, atat de putin au crezut in Cel ce facuse minunea incat adeseori au incercat sa-L omoare.
Deci daca, vazand inaintea ochilor invierea mortilor, au fost atat de rai, pentru ce te mai minunezi ca n-au primit glasul pogorat de sus? Cand sufletul e lipsit de judecata si stricat si mai este stapanit si de invidie, nu crede in minune; cand, insa, e cu judecata, primeste cu credinta totul si n-are nevoie de minuni.
Nu spune, deci, ca n-au crezut, ci cauta altceva: daca s-a facut tot ce trebuia pentru a-i face sa creada. Acest fel de aparare l-a intrebuintat Dumnezeu prin profet, pentru a arata ca a facut totul pentru a-i intoarce pe iudei. Astfel cand iudeii erau pe cale de a pieri si aveau sa fie dati celei mai grele pedepse, Dumnezeu spune prin profetul Isaia: “Ce trebuia sa fac viei acesteia si n-am facut?”, pentru ca nu cumva iudeii, din pricina rautatii lor, sa invinuiasca purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Acelasi lucru cauta-l si aici: Ce trebuia sa se faca si nu s-a facut? Si ori de cate ori e vorba de purtarea de grija a lui Dumnezeu, foloseste-te de acest fel de aparare fata de cei care, incercand sa o atace, fac vinovat pe Dumnezeu de rautatile multora.
Iata cate lucruri minunate s-au facut la botez! Si acestea sunt numai inceputul celor viitoare! Nu s-a deschis inca raiul, ci cerul se deschide! Sa aman, insa, pentru altadata cuvantul meu catre iudei! Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa revin la talmacirea Evangheliei.
Botezul Domnului – “Si dupa ce a fost botezat Iisus, indata a iesit din apa si iata I s-au deschis cerurile”. Pentru ce s-au deschis cerurile?
Ca sa afli ca si la botezul tau s-au deschis cerurile, ca Dumnezeu sa te cheme spre patria cea de sus si sa te induplece sa n-ai nimic comun cu pamantul. Iar daca n-ai vazut, nu fi necredincios! La inceputurile crestinismului s-au aratat totdeauna infatisari vazute ale lucrurilor mai presus de fire si duhovnicesti precum si semne ca acestea, din pricina celor care erau mai putin priceputi, care aveau nevoie de infatisari vazute si care nu puteau avea nici o intelegere pentru cele nemateriale, ci ii uimeau numai cele vazute.
S-au facut acestea, odata si la inceput, pentru ca sa crezi, chiar daca mai tarziu nu s-au mai facut minuni. Pe timpul apostolilor s-a facut sunet de suflare de vant ce vine repede si s-au aratat infatisari de limbi de foc; dar nu pentru apostoli, ci pentru iudeii care erau atunci de fata. Chiar daca acum nu se mai fac semne vazute, totusi credem in cele ce s-au aratat odata.
Atunci la botez s-a aratat si porumbelul ca sa arate, ca si cum ar fi aratat cu degetul, celor de fata si lui Ioan pe Fiul lui Dumnezeu. Dar nu numai pentru aceasta, ci ca sa afli si tu ca vine Duhul si peste tine cand te botezi.
Noi, deci, n-avem nevoie de infatisare vazuta, deoarece credinta noastra tine loc de minuni. Ca n-au nevoie de minuni credinciosii, ci necredinciosii.
Dar pentru ce S-a pogorat Duhul in chip de porumbel?
Porumbelul este o pasare blanda si curata. Si s-a aratat in chip de porumbel, pentru ca Duhul Sfant este duh de blandete. De altfel porumbelul ne mai aduce aminte si de o istorie veche. De demult, cand potopul a cuprins toata fata pamantului si tot neamul omenesc era amenintat cu pieirea, s-a aratat aceasta pasare; a aratat ca a incetat potopul si prin ramura de maslin, pe care a adus-o, a binevestit linistea obsteasca a lumii. Toate acestea au fost o preinchipuire a celor viitoare.
Pe vremea aceea faptele oamenilor erau cu mult mai rele si oamenii erau vrednici de mult mai mare pedeapsa. Iti aduc aminte de istoria aceasta, ca sa nu deznadajduiesti. Ca si atunci, desi faptele erau de deznadajduit, totusi Dumnezeu a adus dezlegare si indreptare; atunci prin pedeapsa; acum, insa, prin har si dar nespus.
De aceea se arata si la botez porumbelul, nu aducand o ramura de maslin, ci aratand pe Cel ce ne elibereaza din toate relele si dandu-ne bune nadejdi. Porumbelul nu , mai scoate din corabie un singur om, ci, aratandu-se, ridica la cer intreaga lume, iar in loc de stalpare de maslin aduce intregii lumi infierea.
Gandeste-te, dar, la maretia darului, sa nu socotesti ca vrednicia Duhului este mai mica pentru ca s-a aratat in o infatisare ca aceasta. Ca aud chiar pe multi spunand, ca pe cat e de mare deosebirea intre om si porumbel, pe atat de mare e deosebirea intre Hristos si Duhul, pentru ca Hristos S-a aratat in fire omeneasca, iar Duhul in chip de porumbel.
Ce putem spune fata de acestea? Ca Fiul lui Dumnezeu a luat fire de om, dar Duhul Sfant n-a luat fire de porumbel. De aceea si evanghelistul n-a spus: “In fire de porumbel” ci: “In chip de porumbel”. Mai tarziu nu s-a mai aratat sub aceasta infatisare, ci numai atunci la botez. Iar daca spui ca din pricina aceasta vrednicia Duhului e mai mica, se va gasi, intemeiat pe acest fel de judecata, ca heruvimii sunt cu mult superiori Duhului Sfant, pe cat de superior este vulturul fata de porumbel, ca heruvimii sunt infatisati in chip de vulturi. Ingerii chiar ar trebui sa fie superiori Duhului, ca adeseori s-au aratat in chip de oameni.
Dar nu-i asa, nu-i asa! Altceva este adevarul intruparii Fiului lui Dumnezeu si altceva pogoramantul unei infatisari trecatoare. Nu fi nerecunoscator, dar, fata de Binefacator, nici nu rasplati cu fapte si ganduri rele pe Cel ce ti-a daruit izvorul fericirii.
Unde-i vrednicia infierii, acolo-i si stergerea pacatelor si darea tuturor bunatatilor. De aceea a incetat botezul iudaic si a inceput botezul nostru. Ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul.
La Cina cea de Taina s-au intalnit amandoua pastele: si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus unuia capat, iar celuilalt i-a dat inceput. Si acum la Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii; precum atunci la o singura masa, tot asa acum la un singur rau, a savarsit si umbra, dar a adaugat si adevarul.
Numai botezul nostru are harul Duhului; al lui Ioan era lipsit de acest har. De aceea cu nimeni altul din cei botezati de Ioan nu s-a intamplat minunea aceasta, ci numai cu Acela Care a dat botezul nostru, ca sa afli pe langa cele spuse si aceea ca nu curatia celui ce boteza, ci puterea Celui botezat a facut aceasta.
Atunci si cerurile s-au deschis si Duhul S-a pogorat. Deschizandu-se portile cele de sus, trimitand de acolo Duhul si chemandu-ne in patria cea din ceruri, Hristos ne duce de la vechea vietuire la noua vietuire. Nu numai ca ne cheama, ci ne da si cea mai mare vrednicie. Nu ne-a facut ingeri si arhangheli, ci fii ai lui Dumnezeu, fii iubiti; si astfel ne da sa mostenim cerul.
Sfantul Ioan Gura de Aur
preluare de pe Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE
