Top 10 Mistere ale Bibliei

Biblia! Exista oare in cunoasterea umana vreun obiect, vreun loc sau o persoana despre care sa se poata dezbate, acuza si povesti mai mult decat despre Biblie? Cu siguranta putine lucruri din cultura omeneasca pot egala Scripturile cand vine vorba despre istorie, legende si controverse. Biblia este un izvor de cunoastere, este piatra de temelie a crestinatatii si cartea de capatai a peste un miliard de credinciosi din toata lumea. Dar, in acelasi timp, traducerea sa din ebraica, aramaica si greaca vecche, limbajul incifrat, pasajele lipsa si modul tainic in care este scrisa, inconjoara de mister o suita de subiecte si episoade cu “atingere” divina. Zece dintre acestea se disting prin mistificarea tesuta in jurul lor.

10. SFANTUL GRAAL
Misterul: Unde este Sfantul Graal?

Potrivit mitologiei crestine, Sfantul Graal a fost amfora, vasul sau cupa folosita de catre Iisus la Cina cea de Taina, recipient despre care se spune ca ar poseda puteri miraculoase. Exista o legenda care vorbeste despre Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus si cel care i-a ingropat trupul lipsit de viata, cel care a intrat in posesia Graalului dupa ce o aparitie chiar a Mantuitorului i l-ar fi inmanat. Iosif ar fi luat vasul si le-ar fi cerut apostolilor sai sa il transporte pe teritoriul Britaniei. Credinta in Graal si interesul fata de posibilele locuri unde s-ar putea afla nu au palit niciodata. S-a presupus, de-a lungul timpului, ca el ar fi in posesia mai multor grupuri. Cele mai multe suspiciuni in acest sens le-au trezit Cavalerii Templieri, probabil pentru ca acestia se aflau la apogeul influentei lor in perioada in care povestile despre Graal au inceput sa circule.


Exista, in unele biserici, cupe asupra carora cade banuiala ca ar fi, fiecare, Graalul. Un astfel de exemplu este cel al Catedralei Sfanta Maria din Valencia, al carei Sfant Potir se crede ca ar fi fost transportat de Sfantul Petru la Roma in primul secol, si apoi in Huesca, Spania, de catre Sfantul Laurentiu, in secolul III. Potirul din Valencia prezinta unele caracteristici pentru care s-ar califica in pozitia de adevarat Graal, originile lui fiind aproximate intre secolul IV i.Ch. si sec I d.Ch., undeva in Orientul Mijlociu. Alte istorii sustin ideea ca Graalul ar fi ingropat sub Capela Roslin sau zace adanc in pivnitele Turnului Sfantului Mihail, de pe dealul Glastonbury, Marea Britanie. In acelasi timp, unele izvoare avanseaza ideea ca membrii secreti ai unei linii de sange oculte protejeaza Graalul. Totusi, poate cea mai sumbra suspiciune care planeaza in jurul acestei idei, nascuta de la forma latina a termenului “San Graal” – “Sang real”, adica “sange regal”, vizeaza existenta unor posibili urmasi ai lui Iisus Hristos, urmasi pe care i-ar mentiona chiar unele din numeroase scripturi apocrife (scripturi scrise in acelasi timp sau chiar mai devreme decat cele biblice, dar care nu au intrat in alcatuirea Bibliei). Dar aceasta ramane, pana la probe elocvente, doar o nascocire de impact a unui best-seller contemporan.



9. CHIVOTUL LEGAMANTULUI
Misterul: Unde este Chivotul Legamantului?


Chivotul Legii, cum se mai numeste artefactul mentionat in capitolul Exodului din Biblie, reprezinta cea mai importanta comoara a “Poporului Ales”. Pentru israeliti, el constituia cel mai sacru obiect de pe Pamant, creat de Dumnezeu Insusi, prin intermediul lui Moise, pe Muntele Sinai. Chivotul era un cufar masiv, poleit cu aur, lung de 118 centimetri, inalt si lat de 78 centimetri, cu o pereche de manere din lemn de o parte si de cealalta si cu doi heruvimi din aur dispusi fata in fata, cu aripile intinse, deasupra capacului. Cufarul trebuia sa adaposteasca relicvele sacre, printre care cele doua table de piatra pe care erau scrise Cele Zece Porunci si un vas cu mana din cer, care cazuse spre hrana evreilor in pustie, dupa ce trecusera Marea Rosie, cand au fost eliberati din robia Egiptului. Ierusalimul, capitala regatului israelian si casa Templului lui Solomon, era si locul in care era gazduit Chivotul Legamantului.


In 607 i.Hr orasul a fost jefuit de catre babilonieni, sute de mii de evrei fiind ucisi. 70 de ani mai tarziu, cand israelitii s-au intors in cetate, Chivotul disparuse. De atunci, nu se stie sigur ce s-a intamplat cu acesta relicva nepretuita, iar diferitele zvonuri au fost alimentate numai de speculatii. Dintre acestea, cea mai raspandita este cea conform careia Chivotul ar fi fost ascuns de catre israeliti inainte de a fugi din oras, odata cu ocupatia babilonienilor. Locatiile posibile se spune ca ar fi Muntele Nebo din Egipt sau Etiopia. Intrebarea este, insa, daca chivotul fusese ascuns de catre israeliti, de ce acestia nu l-au recuperat cand s-au intors sa-si reconstruiasca orasul?In ciuda lipsei unor dovezi istorice, credinta ortodocsilor etiopieni in Chivotul din Aksum continua sa fie puternica. Conform legendei, in imensul sit funerar al regilor de la Aksum a fost ascuns Chivotul Legii, comoara cea mai de pret a Israelului. Vechi de peste 1.700 de ani si inalt de 24 de metri, Obeliscul din Aksum, in care se presupune ca se afla Chivotul, cantareste nu mai putin de 100 de tone. Misterul ridicarii absolut incredibile a obeliscului i-a facut pe multi sa lanseze fel de fel de teorii, care mai de care mai fantasmagorice. Insa, nici pana in ziua de azi, arhelogii nu au putut explora in intregime labirintul subteran aflat sub colosul de granit. Pe langa acestea, oamenii de stiinta din zilele noastre nu au reusit sa isi explice de ce labirintul subteran e pazit atit de strasnic de capcane mortale pentru oricine incearca sa exploreze tunelurile. Unii cred ca chivotul a fost distrus de catre babilonieni, in timp ce credinta altora este ca insusi Dumnezeu a ascuns chivotul printr-o interventie divina si ca artefactul va fi gasit doar de catre cei drepti. Dat fiind ca nu exista nicio mentiune despre distrugerea acestuia, oamenii nu au incetat nici pana astazi sa-l caute si sa incerce dezlegarea marelui mister.



8. SODOMA SI GOMORA
Misterul: Au fost orase reale? Si daca da, unde se se aflau?

Pentru pacatele si murdaria morala a locuitorilor lor, Sodoma, Gomora, Adma si Zeboim au fost distruse prin “foc si pucioasa venita de la Dumnezeu din ceruri” (Geneza 19:24-25). In crestinism si in islam, numele celor doua orase au devenit sinonime cu pacatul total, impardonabil, iar caderea lor se confunda cu manifestarea proverbiala a maniei Domnului. Totusi, existenta istorica a Sodomei si a Gomorei este, inca, un subiect de dezbatere in radul arheologilor. Biblia le indica amplasarea undeva in apropierea Marii Moarte. Posibili candidati devin, in aceasta situatie, siturile descoperite sau vizitate de arheologii Walter E. Rast si R Thomas Schaub in 1973, intre care se numara si Bab edh-Dhra, excavat in 1965 de catre arheologul Paul Lapp.

Alte posibilitati includ regiunile Numeira, es-Safi, Feifeh si Khanazir, care au fost si ele vizitate de Schaub si Rast. Toate aceste situri se afla in apropierea Marii Moarte, prezinta urme de arsuri si de sulf pe multe din pietre si sunt caracterizate, se pare, de o incetare subita a popularii catre finalul Epocii timpurii a Bronzului. La sud de Marea Moarta se afla un munte cunoscut ca Muntele Sodoma. Amplasarea celor cinci orase despre care se spune ca au fost distruse odata cu Sodoma si Gomora a fost stabilita prin realizarea unor harti cu ajutorul satelitilor, prin identificarea formelor geometrice, in special rectangulare. Peretii oraselor descoperite in aceste locuri si casele dintre ei au dimensiuni substantiale, indicand faptul ca oameni de mare statura au populat candva aceste locuri. Chiar si urmele unui ziggurat (piramida in scari) au fost gasite,alaturi de forme similare ca forma Sfinxului din Egipt se afla in regiune. S-au gasit aici sute de formatiuni sulfuroase, pietre compuse din pura pudra de sulf. Supuse testelor celor mai mari experti vulcanologi, s-a confirmat ca nicaieri in alta parte a lumii, chiar in preajma vulcanilor activi, nu s-au mai gasit pietre de asemenea compozitie.



7. GRADINA EDENULUI
Misterul: Unde se afla Gradina Edenului?

In timp ce majoritatea teologilor si initiatilor “biblici” considera ca pasajul care istoriseste despre Gradina Edenului este, cel mai probabil, simbolic, altii sunt de parere ca locul a existat intr-adevar, chiar aici, pe Pamant. Mai mult, Biblia ar oferi unele indicii destul de clare cu referire la locatia sa exacta. Aceasta convingere a condus la organizarea multor incercari de a localiza Gradina. Povestea creatiei din Geneza mentioneaza amplasarea geografica atat a Edenului, gradina celor patru rauri biblice (Pison, Gihon, Tigru si Eufrat), cat si a celor trei regiuni biblice ( Havila, Asiria si Kush).

Exista ipoteze ce indica pozitia Edenului fie in zona izvoarelor raurilor Tigru si Eufrat, la nord de Mesopotamia, fie in Iraq, in Africa, ori in Golful Persic. In timp ce adevarata locatie ramane un mister, exista un amanunt fascinant al povestii: Etiopia este mentionata ca fiind in apropierea sau imprejmuind Gradina Edenului in Geneza 2:13 ( “Si numele celui de-al doilea rau este Gehon, acelasi care a urzit taramul Etiopiei”). Inca din 1974, paleontologii au excavat prin sase milioane de ani de viata si au conchis ca Etiopia poate fi declarata locatia stiintifica a originilor umane, o adevarata Gradina a Edenului, din perspectiva Stiintei.



6. CODURILE BIBLICE
Misterul: Biblia pare sa contina mesaje incifrate; este o coincidenta?

“Iar tu Daniele, tine ascunse cuvintele si pecetluieste cartea pana la sfarsitul lumii”, Daniel, 12:4. Cercetarile unor oameni de stiinta au confirmat, in ultimii ani, o ipoteza care sustinea ca in Biblie exista inclus, pe langa indrumarile spirituale evidente, si un anumit cod secret care poate dezvalui evenimente care au avut si vor avea loc cu mii de ani dupa scrierea Bibliei. Codul biblic a fost descoperit in Vechiul Testament din versiunea originala a Bibliei, scrisa in limba ebraica. Autorul acestei descoperiri este dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei mai mari experti din lume in teoria grupurilor, aflata la baza fizicii cuantice. Descoperirea lui Rips a fost confirmata de matematicieni de renume de la Harvard, Yale si Universitatea Ebraica. La 1 septembrie 1994, prim-ministrul israelian Ytzhak Rabin era avertizat printr-o scrisoare a unui matematician evreu ca numele sau a fost decodificat din textul Bibliei, alaturi de sintagma “criminal va asasina”. Mesajul a fost ignorat. La 4 noiembrie 1995, Rabin a fost ucis cu un glont in spate de catre un individ care se credea investit cu o misiune divina. Este vorba despre o asasinare codificata in Biblie cu peste 2000 de ani in urma?



In urma evenimentului, o intreaga serie de alte episoade descifrate explicit din Biblie s-au adeverit. Teoria lui Rips despre codul biblic considera Biblia ca o gigantica grila de cuvinte incrucisate. Pentru a gasi codul, Rips a eliminat toate spatiile dintre cuvinte si a transformat intreaga Biblie originala intr-un sir continuu de litere, cuprinzand 304.805 caractere. Informatiile sunt obtinute prin selectarea fiecarei a N-a litera, unde N are o valoare precisa si corespunzator aleasa. Un exemplu simplu ar fi urmatorul: avem propozitia “Cum sa obtii date”, pe care o compactam si ea devine “cumsaobtiidate”, din care vom selecta, incepand cu prima, fiecare a cincea litera – “CumsaObtiiDate” si rezulta astfel cuvantul “cod”". Cu ajutorul unui calculator, sunt cautate in aceasta matrice formata de textul biblic adus in forma descrisa mai sus, cuvinte si fraze ascunse de condurile de intervale. Se incepe de la prima litera a Bibliei si se cauta pentru fiecare secventa de intervale posibila cuvintele solicitate, descifrate cu intervale de una, doua, trei litere etc., pana la cateva mii. Apoi se repeta aceeasi operatie de cautare incepand de la cea de-a doua litera si continuand astfel pana la ultima litera a Bibliei.



5. TRIBURILE PIERDUTE
Misterul: Ce s-a intamplat cu Cele Zece Triburi Pierdute ale Lui
Israel?

Inca de cand asirienii au exilat triburile pierdute ale lui Israel, in secolul VIII i.Chr., misterul continuarii vietii lor din acel moment s-a adancit cu timpul, fara a se fi elucidat vreodata. Unde s-au dus? Sunt legitime declaratiile unor grupuri contemporane, care pretind ca descind direct din Triburile Pierdute? Cu mai bine de 2.700 de ani in urma, asirienii au exilat cele zece triburi din Regatul lui Israel. In anii 722-721 i.Ch., Cele Zece Triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au disparut. Cucerite de regele asirian Shalmaneser V, au fost exilate catre Mesopotamia superioara si Medes, Siria si Iraq din zilele noastre. Cele Zece Triburi nu au mai fost vazute de atunci. Sau nu e chiar asa? Iacob, fiul Patriarhului Abraham, a fost redenumit Israel atunci cand Dumnezeu i s-a revelat in timp ce acesta parasea Padn-Aram, si l-a binecuvantat. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatal cate unuia dintre cele douasprezece triburi ale lui Israel: Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin.

In Tara lui Canaan, fiecare dintre cele 12 triburi israelite a intemeiat cate o regiune diferita de o parte si de cealalta a Raului Iordan. Dupa o perioada mai indelungata, o monarhie a fost stabilita, dar odata cu moartea Regelui Solomon, statul a fost divizat in doua. Triburile s-au despartit pe linii politice si teritoriale, cu Judah si Benjamin in sud, loiali casei Davidiene, si restul triburilor in nord, conduse prin succesiune monarhica. Triburile sudice constituie radacinile istorice ale celor mai multi evrei asa cum sunt ei cunoscuti astazi. Iar cele Zece Triburi ale Regatului Nordic? Se pare ca au fost eliminate pentru eternitate. Dar profetul Ezekiel a visat la un viitor diferit: “Ii voi lua pe fii lui Israel si ii voi aduna de o parte si aduce pe pamantul lor. Si nu vor mai fi impartiti in doua regate”. Peste secole si continente, cuvintele profetice au sadit in sufletele evreilor ideea ca cei din aceeasi semintie vor fi readusi laolalta si vor reconstrui regatul Domnului. Dar intai, cele Zece Triburi Pierdute trebuie sa fie gasite. Exista unele izvoare care atesta ca urmasi ai acestor triburi ar fi fost gasiti in Persia si in peninsula Araba de catre Benjamin din Tudela, fiul lui Jonah, care in 1165 s-a angajat intr-un periplu prin lume, vizitand cu predilectie comunitatile evreiesti. Totusi, raman numai presupuneri.



4. FARAONUL EXODULUI
Misterul: Cine a fost faraonul Exodului?
Este limpede ca acest atribut ii apartine faraonului care stapanea Egiptul Antic in perioada cand Moise a despartit apele Marii Rosii si si-a condus poporul catre libertate, in ceea ce a ramas cunoscut drept Exodul. Dar cine anume a fost acest faraon, dat fiind faptul ca in acest episod din Biblie nu i se atribuie o identitate concreta? In mod logic, pare relativ usor de dedus, facand o paralela intre momentul Exodului si faraonul Egiptului de la acea vreme. Insa si asupra Exodului planeaza dispute privind data exacta a evenimentului biblic. Cercetatorii au conchis, descifrand incadrarea cronologica sugerata in Regi 6:1, ca Scripturile ar avansa anul 1445 i.Chr. ca an al Exodului. Daca informatia este corecta, acesta s-a intamplat in cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea.

Totusi, conform unor informatii suplimentare din Vechiul Testament, reiese ca predecesorul lui Amenhotep, Thutmose al III-lea ar fi singurul faraon din intervalul cronologic specificat in Regi 6:1 care ar fi stapanit suficient de mult (54 de ani) incat sa fie pe tron in momentul plecarii lui Moise si sa moara la scurt timp dupa intoarcerea acestuia in Egipt. Aceasta ar insemna ca Thutmose III sa fie faraonul Opresiunii, iar Amenhotep II faraonul Exodului. Cea mai comuna imagine inchipuita in cultura populara este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind faraonul mentionat in Vechiul Testament, desi nu esta dovezi documentare sau arheologice ca acesta ar fi avut de a face cu Molimele Egiptului sau ca i-ar fi urmarit pe sclavii evrei in timp ce fugeau din Egipt. Ar mai plana o oarecare banuiala si asupra lui Merneptah, in forma unui poem al asa-numitului Israel Stale: “Israel a fost sters de pe fata pamantului…semintia lui nu mai exista”. Totusi, nu se poate spune ca reiese din aceasta fraza vreo evidenta care sa sustina ferm identitatea unui anume faraon in pozitia celui din timpul Exodului.



3. ARCA LUI NOE
Misterul: Unde este Arca lui Noe?

Cel tarziu din vremea lui Eusebiu din Cezareea ( 275 – 339 d.Hr.), episcop in Palestina, teolog, apologet si istoric al Bisericii crestine, pana in zilele noastre, ramasitele fizice ale Arcei lui Noe au facut subiectul fascinatiei si cautarea lor un important domeniu de activitate atat pentru crestini, cat si pentru evrei si musulmani. Pana recent, in ciuda oricaror pretinse observari si expeditii, nicio dovada fizica a arcei nu a putut fi descoperita. Aceasta cautare a primit stigma de “vanatoare de vrajitoare” din partea catorva arheologi. Cautatorii arcei au avut putine indicii care sa-i ghideze spre artefact, dincolo de mentiunea din Geneza a “muntilor din Ararat”. Pana la inceputul secolului XXI, doua candidate principale pentru explorare au iesit la suprafata: asa-numita anomalie Ararat, in apropierea varfului muntelui Ararat ( denumita “anomalie” deoarece era pana recent doar o imagine aeriana si din satelit care arata ca o zona innegrita a zapezilor si a ghetii de pe varf) si situl de la Durupinar, in apropierea de Dogubayazit, la 29 kilometri sud de Marele varf Ararat.

Totusi, de curand, un grup de exploratori chinezi si turci aflati in cautarea relicvelor biblice a anuntat ca este posibil sa fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa sustine ca a colectat specimene din lemn dintr-o structura de pe Muntele Ararat, aflat in estul Turciei, carora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile in urma cu 4.800 de ani, o perioada ce coincide cu cea in care se crede ca a avut loc Potopul lui Noe. “Nu suntem 100% siguri ca este vorba despre Arca dar, in proportie de 99,9%, despre ea este vorba”, a declarat Yeung Wing-Cheung, un realizator de documentare din Hong Kong si membru al echipei de 15 oameni aflata pe urmele Arcei lui Noe. Structura descoperita de parteneriatul chinezo-turc avea cateva compartimente, dintre care unele contineau custi din lemn, in care se crede ca erau tinute animalele. Oficialii locali turci vor solicita guvernului de la Ankara sa aplice pentru statutul de Patrimoniu International UNESCO, astfel incat situl recent descoperit sa fie protejat in timp ce sapaturile arheologice vor fi performate in jurul sau. Conform povestii biblice cuprinsa in Vechiul Testament, Dumnezeu a decis sa reverse un potop asupra Pamantului dupa ce a vazut cat era de decazut si i-a spus lui Noe sa construiasca o arca, unde sa ofere adapost cate unei perechi din fiecare specie de animal. Dupa ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a ramas incremenita pe un munte. Multi cred ca Muntele Ararat, cel mai inalt punct din regiunea in care se afla, este locul unde Arca lui Noe si ocupantii sai au revenit pe sol.



2. SARPELE ISPITITOR
Mister: Cum aratau animalele inaintea Pacatului Originar? Dar omul?

“Zis-a Domnul Dumnezeu catre sarpe: “Pentru ca ai facut aceasta, blestemat sa fii intre toate animalele si intre toate fiarele campului; pe pantecele tau sa te tarasti si tarana sa mananci in toate zilele vietii tale!” (Geneza, 3:14). Fragmentul “pe pantacele tau sa te tarasti”, rostit ca o pedeapsa din partea Creatorului, face destul de evident faptul ca inaintea acestei osande, sarpele, asa cum il stim astazi, arata altfel sau, cel putin, dispunea de un alt mijloc de locomotie. Care sa fi fost acesta?

Avea oare sarpele aripi si zbura, inainte sa fie condamnat la o viata de taratoare, sau macar niste membre cu ajutorul carora se deplasa pe pamant, asemenea soparlelor? Date fiind forma si dimensiunile serpilor, indiferent de specia lor de provenienta, este destul de greu de imaginat ca ar fi avut aripi sau chiar picioare. In cel mai bun caz, puteau arata ca niste miriapozi, dar cu siguranta nici aceasta caracteristica locomotorie nu le-ar fi inlesnit intr-un mod deosebit deplasarea, astfel incat privarea de zecile de picioruse sa vina ca o damnare.



1. FUGA LUI CAIN
Misterul: Mai existau si alti oameni pe Pamant in afara de Adam, Eva, Cain si Abel? Cine i-a facut?

“De ma izgonesti acum din pamantul acesta, ma voi ascunde de la fata Ta si voi fi zbuciumat si fugar pe pamant, si oricine ma va intalni ma va ucide. Si i-a zis Domnul Dumnezeu: “Nu asa, ci tot cel ce va ucide pe Cain inseptit se va pedepsi”. Si a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care il va intalni sa nu-l omoare. Si s-a dus Cain de la fata lui Dumnezeu si a locuit in tinutul Nod, la rasarit de Eden. Dupa aceea a cunoscut Cain pe femeia sa si ea, zamislind, a nascut pe Enoh. Iar lui Enoh i s-a nascut Irad”, Geneza (4:14-18). Prima parte a acestei insiruiri de versete doar ridica intrebari si lasa loc de speculatii. O analiza foarte riguroasa poate genera o dezbatere pornind de la sintagmele “oricine ma va intalni” si “tot cel ce va ucide pe Cain”, in conditiile in care Adam, Eva si Cain erau singurii oameni de pe Pamant, deducand din informatiile biblice de pana la acel moment. Dar, cu destula indulgenta, se poate considera ca atat Dumnezeu cat si Cain faceau referire la Adam, Eva si animalele de pe Pamant prin cuvantul “oricine”, chiar daca pare nefiresc.

Dar faptul ca, plecand dupa ce l-a ucis pe Abel, Cain s-a dus in tinutul Nod, despre a carui construire de catre Dumnezeu nu se mentioneaza nimic in prealabil, iar acolo si-a gasit pereche o femeie, cu care a avut un fiu care, la randul lui, a devenit parinte, pune la indoiala foarte multe premise originare. Atat tinutul Nod, care nu avea de ce sa fie catalogat astfel daca nu era populat si deci format de cineva, cat si sotia lui Cain sunt doua elemente extrem de controversate, care, oricum ar fi interpretate, avanseaza ideea ca in afara perechii originare, Adam si Eva, care i-au zamislit pe Cain si Abel, mai existau oameni, despre a caror existenta nu se mentioneaza nimic in versetele de inceput, din Geneza. Chiar daca ar fi sa acceptam ideea ca acestia erau tot copii ai lui Adam si ai Evei, incrucisarea lui Cain cu o femeie ar fi insemnat legatura cosangvinica cu nici mai mult nici mai putin decat sora lui.

Nu stim nimic despre femeia cu care a avut copii Cain, insa un episod incestuos, fara nicio mustrare sau pedeapsa divina ulterioara – cel putin mentionata in Biblie – este prezentat foarte explicit in Vechiul Testament. Dupa episodul Sodoma si Gomora, singurul drept credincios si supravietuitor este Lot si cele doua fiice ale sale. Imediat dupa distrugerea celor doua orase: “Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi sa aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: “Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!” Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: “Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!” Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: “Este din tatăl meu”. Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: “Acesta-i fiul neamului meu”. Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi.”
Geneza 19:30-38

preluare de pe sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

TELEVIZORUL…O FIARĂ APOCALIPTICĂ de EDUCARE şi PERVERTIRE CONTINUĂ a OMENIRII

DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE ÎNTINDE TELEVIZORUL

În România mass-media este o putere.

Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul.

Ca aparat, televizorul este o inventie a mintii omenesti – care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi si în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivă armă din lume – pentru suflet. 

“Va veni o vreme când diavolul va intra în casele oamenilor într-o cutie, iar coarnele sale se vor vedea pe acoperiş” Sfântul Cosma Etolianul (1714-1779)

 Televiziunea are o tendintă tot mai accelerată si mai accentuată de a nu mai îndeplini functia de divertisment, informatie, cultură, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun.

Televizorul are o lucrare “religioasă”, o influentă spirituală de netăgăduit.

El a reusit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel – săunească toată omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu.

Atunci (la Turnul Babel) ca să-i oprească de la rău, Dumnezeu a împărtit limbile, iar astăzi, prin televizor, de la un capăt al pământului la celălalt o singură limbăhuleste tot ceea ce este sfânt.


Televizorul alungă pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului si îl înlocuieste cu toate pornirile drăcesti.

Televizorul nu strecoară în mod pervers în om o singură patimă, ci toate patimile mari – so domia, curvia, iubirea de aur si de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismuL setea de putere si de slavă desartă, precum si pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepăsarea, curiozitatea nefolositoare si bolnăvicioasă.

Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei ultime patimi.

Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi.

Desigur, aparent, nu e mai păcătos un televizor decât un bordel, dar televizorul are totusi o putere distructivă cu mult mai mare decât acesta, pentru că în fiecare casăintroduce un bordel, în care intră cu usurintă toti (părinti si copii) si la orice oră.


 Omul intră în contact cu lumea prin cele cinci simturi: văz, auz, miros, gust, pipăit.

Dintre aceste simturi, vederea este cea prin care intră cele mai multe imagini si informatii.

Personalitatea omului, prin facultăti ale ei precum sunt: cunoasterea, întelegerea, memoria, imaginatia, este foarte dependentă de ceea ce primeste prin acest simt.

Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupăm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului.

Radioul se adresează auzului.

Televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar si auzului.

Este mai periculos decât ziarele.

Acestea se adresează si ele văzului, dar imaginile sunt nemiscătoare – par moarte.

Imaginile de la televizor sunt vii, miscătoare: de aici puterea lor.

 Omul împătimit de televizor nu mai întelege că imaginile pe care acesta i le oferă le priveste nu la rece, ci acestea intră în viata lui interioară, pe care o influentează, o modelează după chipul lor (spune-mi cu cine te însotesti, ca să-ti spun cine esti).

În timp se produce o simbioză între om si televizor, o întovărăsire în care însăprimul este factorul pasiv, cel care primeste orice, fără nici un discernământ.

Omul devine pur si simplu un material care se lasă, fără să-si dea seama, prelucrat în duhul tovarăsului său, care treptat îi devine chiar si stăpân.

Astfel televizorul devine de fapt adevăratul dumnezeu al omului, căruia i se închină, îl ascultă, îi slujeste, chiar dacă privitorul este crestin botezat în numele Sfintei Treimi.

Dumnezeu cu adevărat este cel cu care ai o legătură constientă.

Cei cărora li se pare că exagerez să facă o comparatie între timpul pe care îl petrec în fata micului ecran si timpul pe care îl petrec în fata icoanei în rugăciune, între interesul si emotia cu care primesc îmagini cel mai adesea murdare, si formalismul cu care fac o rugăciune, prea adesea nălucită de imagini pătimase, demonice.

 Este televizorul vinovat de toate relele din lume?

Oare el le-a adus? Nu.

Dar el amplifică la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dă o putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi.

Răul exista si fărătelevizor, dar nu avea forta si întinderea pe care le are în prezent.

 ”Sunt oare numai rele la televizor?”

  Sunt si bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci bune, în măsura în care, acceptând această “amestecare rea”, ajung, oarecum, să le motiveze, să le gireze.

Acolo unde răul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului.

Atunci când a mâncat din pom Adam a cunoscut si binele, si răul, dar a ajuns rob numai al răului.

Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scăpa de osânda lui Dumnezeu pentru că a ajutat pe unele femei să nască.

Când pe aceeasi conductă (ecranul televizorului) curge apă de izvor curată si mizeria dintrun grajd de vite, cel care se adapă de acolo, ce gust va simti: al apei sau al bălegarului?

Comparatia între televizor si această conductă pare dură, dar în privinta filmelor pornografice si a asa-numitelor filme “sexy” este foarte elocventă si exprimă realitatea.

Omule care te uiti la televizor, trebuie să stii că asimilezi tot ceea cevezi acolo si încet-încet vei ajungesi să fii ceea ce asimilezi!

 Dacă într-o revistă de patru pagini toate sunt pline de articole crestine, dar jos, pe ultima pagină, se dă un număr de telefon al unei linii erotice, revista aceasta este anticrestină. “Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona” (Matei 6, 24).


 ”La televizor sunt si lucruri bune, noi le despărtim de cele rele”. 

 Ca să alegi trebuie un criteriu în functie de care să te orientezi în privinta binelui si a răului.

Adultii (peste 40 de ani), care n-au crescut cu mizeriile de la televizor, s-ar putea să aibă un criteriu în bunul lor simt.

Dar dacă nu sunt bine ancorati într-o viată religioasă, vor fi si ei foarte îngăduitori în privinta răului.

Ce criteriu are însă generatia tânără (sub 50 de ani) care din copilărie s-a hrănit cu fllme erotice, de groază si de incredibilă violentă?

Personalitatea adolescentului se va forma pe această temelie spurcată si subredă.

Răul si binele sunt amestecate în capul lui.

El nu va apuca niciodată vârsta discernerii binelui de rău, pentru că n-a trăit niciodatănumai în bine. în lumea fizică, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie să te apropii de el.

În lumea spirituală, această lege este valabilă numai în cazul virtutilor.

În ceea ce priveste păcatul, nu-l poti vedea decât dacă te distantezi de el.

Acesta este motivul pentru care Sfintii îsi plâng păcatele si se mărturisesc păcătosi, iar homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradă si cer drepturi.

 Televizorul nu este un singur drac, ci iadul întreg.

Când a apărut televizorul marele stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai plăcută surpriză din istorie.

Nu se astepta ca însusi omul să-i procure inventia cea mai potrivită spre a-i dezvolta si finaliza toate intentiile sale infernale.

Televizorul este periculos nu numai pentru că ne arată rele, ci si pentru că ne învată să facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilităti de “înaltă califîcare” în toate domeniile malefice.

Dintre toate relele televizorului, două sunt cele mai mari:

 - desfrânarea – calomnierea, judecarea si dispretuirea aproapelui, si prin aceasta distrugerea
psihologică si sufletească a oricărei persoane, ca si compromiterea oricărei idei, intentii sau institutii benefice.


 Cum intră prin micul ecran desfrânarea în om?

Orice imagine care apare pe retină este transmisă sufletului.

Cele trei puteri ale sufletului (ratiune, sentiment, vointă) sunt toate colorate potrivit imaginii primite.

Imaginea “sexy” face ratiunea să treacă încet prin etapele următoare: la început respinge ceea ce a văzut, apoi acceptă imaginea si, în cele din urmă, o primeste căci bariera, împotrivirea ratiunii a fost do borâtă de patimă.

 Simtirea, mai întâi se scârbeste de mizeria morală de acolo, apoi este indiferentă, iar la urmă doreste să facăîntocmai ceea ce a văzut.

 Vointa - nemaifîind condusă de ratiune si întărită de afectivitate, trece si ea de la împotrivire la căutarea desfrânării.

Această trecere se face în timp, dacă omul vede mai multe filme si secvente cu scene pornografice.

Biruinta pornografiei asupra psihicului este atât la nivel constient, cât si la nivel subconstient.

In subsolurile fiintei, în subconstient, videoteca pornografică creează miscări care se ridică în constient si constrânge pe om săfacă unele lucruri cu o putere ( ică) pe care el nu o întelege de unde provine si căreia nu i se mai poate împotrivi.

De exemplu, un tânăr care mai înainte pe când trecea pe lângă o tarabă cu cărti căuta romanele lui Sadoveanu sau poeziile lui Eminescu, astăzi caută manualele chinezesti sau indiene de initiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale.

Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astăzi trezeste în el dorinte josnice.

Această schimbare se datoreazăacumulării pornografice din subconstientul său.

Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluită cu “numărul fiarei” (Apoc. 15, 8).

Imaginatia este terenul în care aceste influente se văd cel mai clar.

Filmele lucrează aici în două moduri: unii tineri, văzând de ce sunt capabili “eroii” lor, capătă complexe de inferioritate fată de sexul opus, se văd urâti, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închisi în sine, tristi si recurg la “defulări” sexuale (onanie si altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener.

Altii (bine îndoctrinati de fllme) devin obsedati de desfrânare, incapabili de înfrânare si cu manifestări sexuale care depăsesc în perversitate Sodoma si Gomora.

Unii ca acestia, dacă se căsătoresc, vor spurca patul conjugal si vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice.

Căsătoriile în care se fac păcatele sodomice nu rezistă în timp.

Dacă acestea ar fi cazuri izolate, răul n-ar fi asa de mare.

Din păcate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma si Gomora cu foc din cer si ploaie de pucioasă (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scriptură), s-au extins nespus de mult.

Cine a contribuit cel mai mult la această pierzătoare extindere?

 Televizorul, “educatorul” poporului nostru. Iată că treptat imaginea de la televizor devine viată.

Treptat, imaginarul a reusit batjocorirea si schimonosirea realului.

Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat si biruit de pornografie) stiu si constientizează perfect regizorii acestor filme.

Dovada faptului că stiu este însusi rezultatul obtinut.

Deci care este scopul acestor filme?

Să facă din fiecare cetătean al împărătiei lui Dumnezeu (crestin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) – iar dacă va muri fără pocăintă si un viitor osândit în iad.



Dar oare de ce în primul rând desfrânare, si nu alte păcate? 

Aceasta deoarece nimic nu-l desfigurează pe om sufleteste atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede si mai ireversibil, nimic nu-l scârbeste pe Dumnezeu la un om mai mult decât păcatul acesta.

Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii să fie educati sexual prin televizor pentru a se înmulti? nicidecum.

Scopul real al prezentei în fiecare film a imaginii desfrânării este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii.

Se stie prea bine că desfrânarea reduce de fapt natalitatea.

În bordeluri, unde este cea mai intensă activitate sexuală, nu se naste nici un copil.

Mamă smerită, grijulie si iubitoare, si amantăsenzuală, rafinată si perversă sunt două feluri de însusiri ale femeii, care se exclud.

 Iată numai un exemplu – din multe altele asemănătoare care s-ar putea da spre a arăta modul în care rafineazătelevizorul păcatul curviei.

În urmă cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care îsi mărturiseau sentimentele, dar în privinta manifestărilor fizice totul se reducea la o privire caldă, la o strângere de mână si (sau) la o îmbrătisare nevinovată.

Apoi au apărut săruturile din ce în ce mai lungi, mai “apetisante” si mai dese. încet, încet au apărut femeile semiîmbrăcate, dezbrăcate si scenele erotice din ce în ce mai “curajoase” si mai variate.

Astăzi există o adevărată artă si industrie a pornograflei (extrem de bănoasă). Răul nu s-a oprit aici.

După 1989 s-a îndesit la noi în tară folosirea cuvântului: “homosexual”.

Prima reactie a fost cea de scârbă.

La televizor, mai întâi totul s-a redus la niste aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiintei, treptat a fost doborâtă.

Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale homosexuali, au apărut spectacole “vesele”, de divertisment si interviuri cu ei.

Care este mesajul acestor făcături, care de care mai perfide si mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula?

Acela că, de fapt si de drept (?!) si ei sunt oameni ca si noi, obisnuiti, ba chiar cu unele calităti deosebite – fiind invocate chiar nume de personalităti artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici păcate, nici manifestări patologice, ci alternative “cumsecade” la manifestările heterosexuale.

Iată cum s-a escaladat astfel o altă culme îngrozitoare a răului.

Ni se sugerează că ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turmă), si astfel înaintarea în rău îsi continuăactiunea îndobitocitoare, desi a ajuns deja foarte departe.

Au început să apară (deocamdată sporadic) si secvente cu aluzii la păcatul zoofiliei, al desfrânării cu animale care, ca si sodomia, opreste 15 ani de la împărtăsirea cu Sfintele Taine pe săvârsitorii lor.

Si iată cum vedem împlinindu-se, sub ochii nostri, proorocia făcută de Sfântul Antonie cel Mare cu aproape 1700 de ani în urmă:

“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Nimeni nu poate să ajungă într-o singură zi un mare păcătos.

Diavolul stie lucrul acesta si actionează în consecintă: dărâmă treptat toate puterile bune ale sufletului si ridică în locul lor templul său. “Împărătia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” spune Mântuitorul.

Tot acolo vrea si cel rău să îsi zidească întunecata sa împărătie.

Legislatia, câtă vreme a rămas supusă legilor divine, a fost categorică în privinta acestui păcat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexuală nu mai este pedepsită de lege.

Răul însă nu se opreste nici aici, pentru că mai sunt bariere care trebuie să cadă.

Homosexualii vor să înfleze copii (vă dati seama la ce va fi supus un copil care are părinti doi bărbati), vor să se căsătorească în biserică, vor să fîe hirotoniti preoti, vor legiferarea pedofiliei.

Sunt o minoritate care cere drepturi care să-i permită să ajungămajoritate, pentru ca să poată atunci să impună noi legi, nelegiuite. în Sodoma si Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer pentru că locuitorii acestor cetăti (bogate) nu numai că făceau acest păcat, ci îi fortau pe toti cei ce veneau acolo să săvârsească si ei răutatea.


Cum se poate distruge o persoană nevinovată prin televizor

Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg.

Însă aceste emisiuni creează atitudini ostile fată de persoana vizată.

Chiar dacă după zece astfel de emisiuni mincinoase va apărea o emisiune care restabilieste adevărul, totusi sământa răului a fost aruncată.

Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune si dusmănie din partea celorlalti, începe să-si piardă echilibrul lăuntric chiar dacă este nevinovat.

Minciunile spuse despre el, acuzatiile de care nu se poate apăra si sentimentul neputintei îl dărâmălăuntric.

Nu numai oameni, dar si idei si institutii pot fi distruse prin această metodă.

Iată ce fortă au la îndemână cei care conduc televiziunea în România si în lume.

Cine amendează un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea si umilirea unei persoane?

Cine dăcertiflcat de corectitudine oamenilor care lucrează în massmedia?

 Desenele animate – nevinovate numai în aparentă, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului.

 Creează viciul privirii necontenite la televizor.

Acum se uită la desene animate, iar după 12-14 ani la filme de “actiune”, de război, la fîlme pornografice, “sexy”, de extremă violentă si de groază.

În afară de aceasta, desenele animate de astăzi umblă tot mai vădit la modelarea unei conceptii false a copilului despre Dumnezeu si lume.

În unele desene animate, eroul principal, “demonică”, este un personaj pus pe pozne si, chiar dacă are corniţe, este prezentat astfel încât să devină cât mai simpatic.

Potrivit învătăturii crestine însă, demonul – chiar mic dacă este (“demonică”) – nu este decât tot un lucrător viclean al răutătii si împreună colaborator cu fratii săi încornorati mai mari, în urzirea de planuri mestesugite spre pierderea neamului omenesc.


 Robotii cu ochi rosii si aripi (draci moderni) care se războiesc între ei si ucid cu aberantă cruzime, inoculeazăcopiilor setea de violentă.

Imaginile desenelor animate care se miscă cu repeziciune zăpăcesc mintea copilului, îl fac si pe el să fie sucit, să n-aibă astâmpăr, îi răpesc dorinta de învătătură.

Violenţa desenelor animate trece în realitate. în Rusia sunt astăzi 100000 de copii asociati în grupări ucigase.

La noi, în România, crimele îngrozitoare săvârsite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune să însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri si pătrate colorate, filmele nocive pentru copii.

Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de către copii, ai căror părinti sunt ei însisi în gravă confuzie morală, iar celor care dau pe post asemenea productii cinematogra-fice ucigătoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apăra la dreapta si înfricosata Judecată a lui Hristos?



 Trei exemple spre a arăta cum trece imaginea micului ecran în realitate 

1. În urmă cu câtiva ani a apărut la noi în tară o casetă video intitulată “Sirenele – satanismul în muzica rock”. Autorui acestei casete, grec de origine, fost cântâret rock, mărturiseste că filosofia de viată si-a format-o pe când era copil, din filmele stiintifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme (“Războiul stelelor” si altele) a tras concluzia că universul este condus de două forte impersonale, a binelui si a răului, care se află întrun neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul si gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii înselati care s-au întors la adevăr. Însă câti tineri, care în copilărie s-au “hrănit” cu “Războiul stelelor”, n-au murit fără să stie că Dumnezeu este unul singur si pretuieste mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât răzbunarea!

 2. Filmele stiintifico-fantastice au răspândit în omenire o nouă credintă: aceea în existenta extraterestrilor. Nimeni astăzi nu se mai îndoieste de existenta lor. Un ieromonah ortodox din America, Părintele Serafim Rose, arată în cartea sa “Ortodoxia si religia vîitorului” că aparitiile extraterestre sunt de fapt experiente mediumistice de natură demonică. Un fel de sedinte de spiritism în care pământenii intră în contact cu duhurile răutătii, pentru care nu este nici o greutate să ia chipul “cetătenilor” unor alte civilizatii.

 3. Există astăzi în lume aproximativ 1500 de “vampiri” (cei mai multi în America) – oameni ce dorm în cosciuge, beau sânge, etc. Toti acesti “vampiri” sunt copiii care odinioară au vizionat filmele de groază având ca “eroi” astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcată, încât le-a deformat total imaginea asupra realitătii propriei lor persoane. În loc să seconsidere si să trăiască precum oamenii, ei au ajuns să se considere si să trăiască efectiv ca “vampiri”.


Vrăjitoarele, al căror mestesug este osândit si amenintat cu grele urgii dumnezeiesti în toate paginile Sfintei Scripturi, astăzi îsi demonstrează abilitătile pe micul ecran, dau interviuri, îsi fac reclamă si îsi dau adresele.

În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrăji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrajitoarelor, iar astrologia este nelipsită din programele TV, sub forma, de rătăcire si înselare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scriptură si de scrierile Sfintilor Părinti. Dar iată ce ne spune în această privintă si Sfânta Scriptură: “Bărbatul sau femeia, de vor chema mortii sau de vor vrăji să moară neapărat: cu pietre să fîe ucisi, că sângele lor este asupra lor” (Levîtic 20, 27). “Iar partea celor necredinciosi… si fermecători… este în iezerul care arde, cu foc si cu pucioasă” (Apocalipsa 20, 27).


 Jocurile de noroc n-ar putea îmbogăti atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, multi dar creduli, dacă n-ar fi televizorul.

Naivul telespectator văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se si vede câstigătorul unuia dintre ele.

El nu stie că adevăratii câstigători sunt – matematic – cei ce organizeazăjocurile.

Putinii premiati culeg firimiturile, iar cei mai multi rămân cu iluziile spulberate.



Invazia publicitătii

În vinderea unui produs, pe piată, un rol important îl are reclama.

Atunci când un fllm serial are succes la public, produsele cărora li se face reclama în timpul lui sunt mai bine vândute, asa încât omul care iubeste un 6film serial “înghite” fără să vrea pe lângă acesta si produsul căruia i se face reclamă.

Ce este rău în aceasta?

Răul este că televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de asa-zis divertisment, stăpânul întregii noastre vieti, care ne porunceste cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm, cum să vorbim, cum să gândim .

 O firmă americană care comercializa cafea si-a sporit cu mult vânzările în urma aparitiei la televiziune a unui serial a cărui actiune se învârtea în jurul unei cesti de cafea.

Personajele principale ale acestui serial, un tânăr si o tânără, au o pasiune comună: marca de cafea comercializată de acea firmă americană.

Pe măsură ce americanii îndrăgeau personajele acestui film le crestea si apetitul pentru cafeaua cu pricina.

 Este uimitoare răbdarea prostească de care dau dovadă unii oameni care, pe lângă un film de 45 de minute, înghit si 15 minute de publicitate.



Americanizarea 

Majoritatea covârsitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia răspândirii stilului de viatăamerican, străin felului nostru de a fi.

Prin aceste filme se realizează de fapt o colonizare ideologică de la distantă, o înrobire a mentalitătii si a sensibilitâtii crestine a unui întreg popor.

Chiar dacă cea mai mare parte a americanilor sunt crestini neoprotestanti, trebuie spus că aceste filme n-au în ele nîci un fel de nuantă crestină.

Sunt pur si simplu păgâne si anticrestine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de nerusinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic si rapid.

Stirile, care – chipurile – ar trebui să fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit si ele.

Violentele, uciderile între rude, morti terifiante, incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spatiul lor.

Oare ce fel de informatie poate fi aceasta, că în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul si l-a omorât pe tatăl său?

Sau altele de acest gen. Aceste “stiri” reprezentau înainte subiectul de discutie si de bârfă al babelor de pe la sate si al celor lipsiti de orice orizont spiritual si intelectual, iar astăzi se transmit la ore de maximă audientă, de oameni scoliti special pentru o asemenea activitate.

Pe de altă parte zvonurile (“în ziua cutare va fi un cutremur devastator”, “iarna aceasta va fi polară” etc.) terorizează, stresează pe bietii oameni care doresc să afle ultimele noutăti.

Televizorul devine astfel un puternic factor de stress.

Ne cultivăm prin televizor?

Nimeni nu ajunge om de cultură pierzând timpul în fata micului ecran, ci citind cărti, tocindu-si coatele.

Televizorul caută cu insucces să se substituie actului de cultură; dimpotrivă, s-a observat că interesul pentru carte dispare la copiii ce-si petrec timpul în fata televizorului.



Cronofagia

Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipă a vietii omului are o valoare infinitâ. În timp omul câstigă sau pierde vesnicia. Cumplite sunt, în inconstienta si iresponsabilitatea lor, expresiile: “îmi pierd timpul cu… Mi-am omorât timpul cu…”.



Copiii mei nu se uită la prostii.

Asa zic si cred părintii care nu stiu ce programe vizionează copiii în absenta lor, sau chiar în prezenta lor, atunci când “bătrânii” dorm.

Unii copii si adolescenti tin telecomanda în mână si filmul erotic se transformă într-o secundă, printr-o simplă apăsare de buton, într-un nevinovat film documentar.

Cântecele. în marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncă în aer bunul simt, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la violentă si anarhie si refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânărului.

Sunt posturi de radio si televiziune care de dimineata până noaptea nu transmit decât asemenea soiuri de muzică, prin care se demonizează mai ales mintea tinerilor (viitorii adulti).

Cu umoru-i inegalabil, în “Jurnalul fericirii”, Părintele Nicolae Steinhardt a numit-o muzica lui “bughi-mambo-rag”…

Ca si filmele, si cântecele, fiind în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului român si a lumii întregi.

Tinerii si tinerele de pe stradă arată prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astăzi.

Cele spuse în aceste rânduri vor părea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar în realitate răul care vine prin micul – asa cum este alintat el în prezent ecran este cu mult mai mare si mai greu de evaluat.

Însă fiind de natură spirituală nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul si nici nu poate fi cântărit cu cântarul.



Care este pozitia crestină fată de televizor?

Crestinul care îsi trăieste cu seriozitate făgăduintele botezului (“Mă lepăd de satana si de toti slujitorii lui si de toate lucrurile lui si de toată trufia lui si mă împreunez cu Hristos”) va elimina cu desăvârsire din casa lui si din viata lui acest lucru necrestinesc.

Mai ales acolo unde sunt si copii, nu există altă solutie. Asa cum spune un părinte de la
Mânăstirea Frăsinei, Psaltirea si Ceaslovul sunt televizorul crestinului.

Cei care vor un adevărat “divertisment”, îl pot afla curat, folositor si ziditor în “Rugăciuni de dimineată”, si “de seară”, în “Paraclisul Maicii Domnului”, în “Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos”.

Cei care vor mai mult decât aceste “emisiuni” să deschidă Psaltirea între orele 0-5 noaptea.

Vor cunoaste “senzatii tari” duhovnicesti si vor avea negresit trăiri ceresti, vor întelege si experimenta cât este de adevărat cuvântul celui supranumit “Alăuta pocăintei”, marele dascăl al lumii si ierarh, Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune: “Dulce este somnul, dar mai dulce este rugăciunea”.

Încheiem delicatul si mult controversatul subiect cu o scurtă si aleasă rugăciune, nelipsită de pe buzele, din mintile si inimile multor evlaviosi crestini dreptmăritori în toate împrejurările vietii de acum, vremelnice, pământesti: ‘Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă iubirii Tale de oameni, Stăpâne, slavă bunătătii Tale, Sfinte’. Amin.

Extrase din “TELEVIZORUL – O NOUA CETATE A SODOMEI”…de Parintele Toma

preluare de pe sursa: BLOG CREȘTIN ORTODOX