De la 1 ianuarie au crescut toate amenzile de circulatie. Cat vei plati in plus in acest an pentru incalcarea regulilor rutiere?

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/de-la-1-ianuarie-au-crescut-toate.html

Contestarea unei amenzi contraventionale nu mai este gratuita. Cat te costa acum sa contesti un proces verbal in instanta

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/contestarea-unei-amenzi.html

Modificări drastice la CODUL RUTIER. Şoferii care încalcă grav regulile rămân fără carnet până la 4 ani şi primesc AMENZI DE PESTE 3.500 de EURO

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/modificari-drastice-la-codul-rutier.html

SANCTIUNI EXTREME IN LEGEA CIRCULATIEI - Amenzi de pana la 16.000 lei. Permisul va fi suspendat daca soferii nu dovedesc ca au platit amenda in 30 de zile, iar soferii care produc accidente rutiere dupa ce au trecut pe rosu risca sa ramana fara permis de conducere pentru 3 ani si sa primeasca intre 125 si 200 de puncte-amenda (10.000 - 16.000 lei). Conducerea in stare de ebrietate: permis suspendat pentru 4 ani

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/sanctiuni-extreme-in-legea-circulatiei.html

Amenzi de circulaţie mai mari de la 1 ianuarie 2014. Cât vei plăti dacă încalci legea şi ce obligaţii ai după achitarea amenzii

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/amenzi-de-circulatie-mai-mari-de-la-1.html

Procedura de contestare a amenzilor rutiere

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/procedura-de-contestare-amenzilor.html

Contestarea proceselor verbale de contravenţie pentru radar

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/contestarea-proceselor-verbale-de.html

Art. 6 din CEDO - Cum procedati cand politistul va ia abuziv carnetul pe motiv ca ati trecut pe rosu, desi el stie ca n-are nicio dovada! O motivare impecabila a Judecatoriei Sectorului 1 pe jurisprudenta CEDO

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/art-6-din-cedo-cum-procedati-cand.html

CÂTE CEVA DESPRE AMENZILE RUTIERE, CONTESTAREA PROCESULUI VERBAL ŞI CUM TREBUIE SĂ SE COMPORTE AGENTUL

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/cate-ceva-despre-amenzile-rutiere.html

GHID PRACTIC PENTRU CONTESTAREA AMENZILOR RUTIERE

http://anuleazaamenda.blogspot.ro/2014/01/ghid-practic-pentru-contestarea.html

Apocalipsa creştinismului

 Nu a trecut nici măcar o lună de la presupusa apocalipsă din 2012 şi toată lumea a uitat deja de acest măreţ eveniment care ar fi trebuit să ne marcheze profund vieţile. Şi a uitat de el dintr-un motiv întemeiat, acela că istoria este atât de sărată şi piperată cu prevestiri periodice ale apocalipsei, toate infirmate, încât doar cei foarte naivi şi foarte slabi la minte mai pot crede în această ipoteză.

    

Ceea ce este clar, este că această cult al apocalipsei perene are nişte rădăcini şi că aceste rădăcini se găsesc cu vârf şi îndesat printre doctrinele creştinismului. Dacă vom face o incursiune empatică în timp şi ne dacă vom pune în poziţia unuia dintre primii adepţi ai creştinismului vom constata că ipoteza apocalipsei era destul de credibilă la acel moment. Religia creştină s-a născut în sânul poporului evreu într-un moment în care vechea putere şi măreţie a regatului Israelului putea fi cunoscută doar din poveşti şi legende spuse de bătrâni.

    

Prezentul acelor timpuri arăta un Israel sclav al Imperiului Roman, o civilizaţie aflată într-un declin puternic iar primii creştini erau apartenenţi ai acestei culturi aflate în mizerie. Ei nu cunoşteau vârsta Universului, nu cunoşteau faptul ca viaţa s-a adaptat continuu şi a supravieţuit mai multor catastrofe pe un interval de timp de 3,5 miliarde de ani; habar nu aveau de istoria civilizaţiilor de pe planetă; ei erau prizonieri ai unei viziuni despre o lume care nu se îndrepta decât spre un clar sfârşit şi nu către vreun nou început. Putem încă observa această viziune despre lume chiar şi în prezent la cei mai habotnici dintre creştini sau la musulmani, acei oameni care sunt atât de deconectaţi de realitate încât echivalează decăderea culturii lor cu decăderea omenirii, în general.

    

Acest apocaliptic mod de gândire a ajuns în scurt timp în Grecia, altă vestită civilizaţie şi o fostă mare putere, decăzuta şi aflată la acel timp sub dominaţia romană, şi nimic nu a favorizat degradarea mesajului ci dimpotrivă, acesta s-a cimentat cu şi mai multă literatură apocaliptică. Chiar dacă termenul "apocalipsă" nu avea pe vremea aceea înţelesul pe care îl are în prezent, ideea de "vremuri ale sfârşitului" răzbate puternic prin acest tip de literatură şi orice speranţă la continuitate a fiinţei umane este trimisă să se manifeste prin lumi imaginare, în nici un caz pe lumea aceasta.

   

Imediat ce creştinismul a început să pătrundă mai consistent în Imperiul Roman, acesta şi-a început declinul. O coincidenţă, cel mai probabil. Chiar şi aşa, pe la vremea la care creştinismul a devenit religia oficială a lumii romane, prea multe din vechea glorie şi putere nu mai rămăseseră, Imperiul Roman devenise o umbră a ceea ce fusese mai demult; nici 100 de ani nu au trecut şi locuitorii creştini ai Romei s-au trezit mâncând cadavrele celor morţi de foame în timpul asediului condus de Alaric după care şi-au şi văzut oraşul jefuit şi devastat de către vizigoţi. Astfel s-a intrat în întunecatul Ev Mediu, o perioadă în care te puteai uita la ruinele impunătoarelor construcţii romane, ale apeductelor, băilor şi templelor, puteai auzi poveşti despre gradul superior de civilizaţie  al celor care au trăit cu sute de ani înaintea ta şi puteai compara acestea cu peisajul curent - un adevărat peisaj apocaliptic. 

    

Ca să intrăm în starea psihică a acelor oameni ar trebui să ne imaginăm cum ar arăta un Bucureşti peste două sute de ani dacă acum ar fi devastat complet de o armată de invadatori şi timp de două sute de ani nu s-ar repara nimic, nu s-ar construi nimic şi nu ar creşte printre aceste ruine decât bălăriile, înghiţind cu puterea timpului pereţii construcţiilor şi ruginind maşini şi dispozitive a căror mod de funcţionare nu l-ar mai cunoaşte nimeni. Nu ar fi deloc de mirare dacă gândirea apocaliptică s-ar răspândi puternic în acest context. 

    

Acum însă lucrurile nu mai stau aşa. Oamenii au tot aşteptat apocalipsa timp de 1000 de ani şi când au văzut că tot nu vine şi nu vine, s-au apucat să investigheze lumea din jurul lor, să răscolească vechile scrieri şi vechile ruine ale anticilor căutând informaţii despre civilizaţia lor demult apusă; şi-au pus în minte să depăşească această civilizaţie şi chiar au făcut-o. Singura apocalipsă care se apropie cu paşi mari şi care este din cale afară de vizibilă este apocalipsa religiei creştine, religie aflată în prezent într-un declin vertiginos. 

Chiar şi creştinii ştiu acest lucru, ba mai mult, ei cunosc chiar şi numele celor patru călăreţi ai apocalipsei iar aceştia se numesc: Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Sam Harris şi Daniel Dennet. Ironic cum creştinismul a prevestit fără succes apocalipsa acestei lumi dar a fost incapabil să-şi prevestească propria moarte. Ar fi putut să se inspire din istoria altor sute de religii trecute de mult la capitolul mitologiei.

    

Ceea ce este interesant în actualitate, este chiar acest context cultural în care trăim, în care declinul creştinismului poate fi perceput cu o acurateţe foarte mare şi care contribuie într-un mod susţinut la accentuarea acestui declin ce nu mai poate fi oprit. Nu mai poate fi oprit, dar poate fi accelerat prin aducerea în discuţie a credinţelor iraţionale ale religioşilor, credinţe care nu se pupă cu realitatea deoarece nu se plac cu realitatea, deoarece au o antipatie profundă pentru realitate. 

    

Şi dacă primii creştini şi-au permis să facă profeţii îndrăzneţe după ce mâncau câteva ciuperci toxice folosite pentru a halucina, îmi permit şi eu să profeţesc moartea creştinismului, după ce am ingerat câteva statistici şi studii ştiinţifice comestibile pentru atei, dar care pică foarte greu la stomacul creştinului. Creştinismul va pica în decursul acestui secol chiar fără să fie ajutat; va pica chiar mai repede dacă este ajutat să o facă şi noi aici îi dăm o mână de ajutor să se întoarcă în întunericul ignoranţei şi al fricii din care îşi extrage seva.

preluare de pe sursa:

http://sclavii.blogspot.ro/2013/01/apocalipsa-crestinismului_4.html

Profeţiile lui Carmen Harra pentru 2013

Profeţiile lui Carmen Harra pentru 2013

Celebra scriitoare americană de origine română Carmen Harra, cunoscută în România pentru cariera muzicală desfăşurată sub numele de Carmen Mureşan, dar şi pentru capacităţile sale de vizionar remarcate şi apreciate de vedetele de la Hollywood, intuieşte că 2013 va fi un an în care, peste tot în lume, surprizele plăcute vor alterna cu şocurile.

„2013 marchează începutul perioadei de 20 de ani de transformări majore până în 2033. Este anul extremelor, al surprizelor peste noapte, al problemelor globale duse la extrem – întâlniri politice la vârf, fenomene meteo. Problemele grave nerezolvate revin în actualitate, multe manifestaţii în stradă au loc peste tot în lume, lupta împotriva corupţiei se intensifică. De fapt, 2013 va debuta cu o mare dezvăluire a unui complot. Multe informaţii zdruncinătoare ascunse opiniei publice ies la lumină, dosare ascunse şi lucruri nerezolvate. Şi e valabil şi în România… Se află problemele cu Băsescu, multe minciuni ascunse până acum şi aranjamente pe uşa din dos la toate nivelurile societăţii. Nu mai putem ascunde adevărul şi nedreptăţile şi să promovăm corupţia”, spune dr. Carmen Harra.

Aurul, imobiliarele şi pământul, la mare căutare
„Populaţia planetei se revoltă împotriva legilor umane nedrepte şi nefuncţionale –sistemul bancar, cel de conducere, forme de guvernământ, sisteme medicale etc. Tot ce nu vine de la Dumnezeu şi este creaţia noastră funcţionează ca nişte cătuşe care ne îngreunează evoluţia, aşa că acestea vor fi înlocuite cu altceva mai bun. Sistemul bancar va fi sabotat în continuare şi va colapsa în tranziţia spre un sistem bancar universal şi un alt sistem monetar. Aceste schimbări sunt inevitabile, dar nu se produc peste noapte. În 2013 nu văd îmbunătăţiri prea mari, economia globală e bolnavă şi se cârpeşte unde poate, mai iese din comă trei secunde, dar devine tot mai evident că trebuie făcut ceva şi că populaţia suferă”.

Bogaţii lumii nu vor dormi de grija banilor din conturi
„Bine o duc doar câţiva oameni, care şi ei sunt îngrijoraţi şi se tem de un atac cibernetic asupra sistemului informatic bancar ce i-ar putea lăsa fără niciun ban în cont. Lumea revine la ideea de bogăţie tangibilă (aur, pământ, imobile etc.). Mulţi dintre bogaţii lumii îşi pierd peste noapte aşa-zisele averi. Aceste fluctuaţii sus-jos vor caracteriza anul 2013, care va avea totuşi un echilibru. Multe descoperiri în medicină, tehnologie şi în Univers vor schimba principiile după care ne ghidam până acum. Lumea progresează cu o viteză incredibilă. Ne adaptăm la un nou început, iar lucruri care păreau cândva imposibile devin adevăruri. Cine ar fi crezut vreodată că vom ajunge pe Lună?”

Pericolul unui cutremur în Vrancea revine în primăvară
„Pe glob vom avea parte de cutremure în vară, erupţii vulcanice şi inundaţii exact unde nu se aşteaptă nimeni, aşa cum a fost uraganul din acest an de la New York. În România, pericolul unui cutremur puternic devine evident în primăvară. Autorităţile ar trebui să se implice în prevenirea unor efecte catastrofale ale seismului. Aceste fenomene ale Pământului sunt efectul alinierii planetare.”

Uniunea Europeană, în impas: Germania se revoltă
„Lumea asiatică a fost până acum cea mai liniştită şi ferită de criză, dar în 2013 va fi puternic zguduită şi la propriu, şi la figurat. Va fi lovită de cutremure puternice şi de schimbări politice surprinzătoare. Multe provocări legate de Rusia, multe reacţii în Germania, care nu vrea să mai accepte anumite legi ale Uniunii Europene, luptă la nivelul UE, căderea unor capete importante, restructurări. Din cauza unor dezvăluiri, unii lideri foarte iubiţi şi susţinuţi vor trebui să se retragă.”

„Guvernul Ponta va reuşi să menţină ţara în echilibru”
„Schimbările politice peste tot în lume sunt incredibile, iar celor veniţi la conducere le este foarte greu să ţină cârma. Şi pentru premierul Victor Ponta va fi foarte greu, pentru că oamenii sunt extrem de nemulţumiţi, dar şi-au pus mari speranţe în promisiunile lui. Primul-ministru român este tânăr şi aduce un suflu nou, o altă credibilitate. Îl văd în SUA, unde va căuta sprijin pentru România, iar asta îi va da mai multă greutate şi soliditate. Se strânge mereu şurubul şi se simte asta la orice nivel. Guvernul român se va lupta, misiunea lui nu este deloc uşoară, dar va reuşi să menţină ţara în echilibru. Pentru o perioadă, Crin Antonescu şi Victor Ponta vor funcţiona din nou în tandem, dar la alegerile viitoare va fi promovat un lider care la ora aceasta nu se află în primele rânduri pe scena politică. În 2008 îi spuneam Dacianei Sârbu, la ProTV, că soţul ei va ajunge puternic în politică şi va obţine o poziţie înaltă de conducere în stat, dar nu chiar preşedinte, exact aşa i-am spus atunci.”

„Băsescu pierde şi sprijinul european, şi pe cel american”
„Pe Traian Băsescu îl văd cu un picior afară din politică şi ar trebui să se trezească. Probabil vrea să prindă ultimul tren, dar acesta a plecat deja, deci nu mai are ce să prindă. După multe tărăgănări, va veni şi sfârşitul lui politic – şi îşi alege unul urât. Va pierde şi sprijinul american, şi pe cel european, mai ales că pe continent au căzut şi vor mai cădea capetele multor lideri care l-au susţinut. Băsescu nici nu mai există ca preşedinte după referendum, el se află doar într-o negare a negaţiei. El crede că mai este preşedinte, dar asta se întâmplă doar în imaginaţia lui, pentru că, în realitate, nu mai e. Ţara este condusă complet de Victor Ponta şi se va simţi un aer de pozitivism.”

Oamenii de afaceri străini vor investi în ţara noastră
„Românii vor începe să facă diferenţa între a avea opinii, a critica şi a defăima. Vor exista câteva procese care îi vor pune la punct pe cei care îşi argumentează defăimarea cu libertatea de exprimare. Românii vor percepe o mică îmbunătăţire a vieţii, vor simţi un entuziasm după ce vor scăpa de relicvele trecutului. România va fi un factor pozitiv în lume şi va beneficia de o mai mare atenţie, mai mult ajutor internaţional şi mai mulţi investitori. Se vor demara proiecte strategice importante de infrastructură (autostrăzi suspendate, linii de tren de mare viteză etc.) care până în anul 2020 vor schimba aspectul fizic al oraşelor.”

Trebuie oprită promovarea sinuciderii la TV

„Nu te sinucizi orice ar fi, viaţa este mult prea frumoasă. În fiecare zi se poate găsi o altă pagină de scris sau ceva de realizat. Să spui că vrei să te sinucizi din cauza celor din jur… Viaţa nu are nimic cu ceilalţi, viaţa ta înseamnă trăirea ta interioară şi te afli aici ca să te regăseşti pe tine, nu pentru ca oamenii din jur să te placă sau nu. Este complet eronat! Oana Zăvoranu suferă de un dezechilibru chimic, păcat că este atât de talentată şi de frumoasă, dar nu-şi găseşte niciun sens în viaţă. Aceste cazuri trebuie rezolvate de specialişti, nu prezentate la TV, unde pot servi ca exemplu negativ şi pot influenţa în general tinerii. Cineva trebuie să stopeze promovarea sinuciderii şi a intoxicaţiei cu medicamente la televiziunile din România. Tânăra generaţie, şi aşa afectată tot mai mult de depresie, trebuie să primească exemple pozitive.”

„Toate predicţiile biblice se încheie cu Armageddon”
„Va fi un an interesant, de început al unei noi ere, se va simţi o energie pozitivă nouă. Asta nu înseamnă neapărat o eliberare a economiei. Toate predicţiile biblice se încheie cu Armageddon, care este un loc în Israel, lângă un lac, unde va avea loc ultima bătălie între Bine şi Rău. Mai rămâne ultima predicţie de pe piramide care ajunge până la 31.03.2141. Abia atunci cred că va avea loc inversarea polilor, dar mai avem peste 100 de ani până atunci. Aceste predicţii au fost publicate în 1986 de un specialist care a studiat secretul piramidelor. În cartea lui este menţionat, pe lângă alte date exacte, şi anul 2001, când ziua de 17 septembrie e descrisă drept «a şasea zi după marea furtună», adică după atentatul de la World Trade Center”, mai spune Harra.

„Semnificaţia Apocalipsei şi terminarea calendarului maya înseamnă cu totul altceva decât au înţeles neiniţiaţii. Se încheie Era Întunericului de 6.000 de ani, a corupţiei, războiului, bolilor şi nenorocirilor, iar din 2013 intrăm în următorii 6.000 de ani de Lumină.” – Dr. CARMEN HARRA

6 este cifra anului 2013 (2+0+1+3) şi acesta ar trebui să fie calm, liniştit, bun ca stare generală de spirit, întrucât stă sub energia lui Venus, planeta iubirii şi a echilibrului.

preluare de pe sursa:

http://www.ziarulring.ro/stiri/202528/Carmen-Harra—–In-2013–romanii-si-au-pus-toate-sperantele-in-Victor-Ponta-si-vor-trai–intr-adevar–mai-bine—

Data pentru urmatoarea APOCALIPSA s-a anuntat deja: 1 ianuarie 2017

 

 Peste patru ani este anuntata o noua Apocalipsa. Cel putin asa sustin membrii Fratiei Sabia lui Dumnezeu.

Predictia a fost facuta ieri [na-23 decembrie 2012], la scurt timp dupa ce s-a constatat ca Pamantul se invarte in continuare, in ciuda incheierii unui ciclu in calendarul mayas, scrie thesun.co.uk. Membrii Fratiei sunt convinsi ca sfarsitul biblic va veni in 2017 deoarece Arhanghelul Gavriil le-a marturisit acest lucru.

Numai membrii fratiei vor supravietui si vor fi nevoiti sa repopuleze planeta. Sa speram ca sunt fertili.

Intre timp, ziua de vineri 21 decembrie a venit si a trecut, fara evenimente notabile. Australia a fost una dintre primele tari care au asistat la rasaritul Soarelui pe 21 decembrie. Pagina de Facebook a Biroului pentru Turism din Australia a fost "bombardata" cu mesaje in care utilizatorii din lumea intreaga intrebau daca exista supravietuitori pe aceasta insula-continent.

"Da, suntem in viata!", a raspuns organizatia.

"Datoram civilizatiei maya multumiri profunde, pentru ca ne-a ajutat sa depasim pragul de 4 milioane de fani pentru pagina noastra de Facebook", a raspuns, pragmatic, Andrew McEvoy, directorul Biroului pentru Turism din Australia.

Prim-ministrul acestei tari Julia Gillard a dat tonul reactiilor oficiale referitoare la Apocalipsa, la inceputul lunii decembrie. Intr-o inregistrare video filmata pentru un post de radio destinat tinerilor, seful guvernului australian a mimat o alocutiune oficiala, fiind flancata in momentul acelei declaratii de doua drapele australiene.

"Indiferent daca lovitura de gratie ne va fi data de zombies devoratori de carne umana, de bestii demoniace din infern sau de triumful muzicii K-pop (muzica pop sud-coreeana, n.r.), trebuie sa fiti convinsi de un lucru despre mine: voi lupta pentru voi pana la final", declara Julia Gillard cu o voce grava.

Aproape jumatate dintre romani sunt de parere ca va fi un sfarsit al lumii, in viitor, iar 72% cred in judecata de apoi, arata un sondaj realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES). 42% dintre cei chestionati nu cred ca va fi un sfarsit al lumii intr-un viitor neprecizat, arata acelasi studiu, citat de MEDIAFAX.

Daca urmatoarea apocalipsa ne va dezamagi, atunci fiti fara griji. Avem alte date pentru sfarsitul lumii:

- Conform sfantului irlandez Malahie, cand va veni sfarsitul lumii, lumea va fi avut 112 papi. Papa Benedict este numarul 111.

- In 2033 ar trebui sa se implineasca 2000 de ani de la crucificarea lui Iisus Hristos si este prognozat drept anul intoarcerii Sale.

- Peste aproximativ 4,5 miliarde de ani, Soarele va inghiti sistemul solar. Notati in agenda va rugam.

preluare de pe sursa:

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/237397/nicio-zi-fara-o-apocalipsa-urmatoarea-s-a-anuntat-pe-1-ianuarie-2017.html#

OBICEIURI ŞI PRACTICI DACICE PĂSTRATE ÎN CULTURA ŞI TRADIŢIILE POPORULUI ROMâN

Cu toate că trecerea timpului afectează şi memoria, dar şi obiceiurile unui popor, ca şi în alte cazuri, poporul român a păstrat de-a lungul vremii o serie de obiceiuri şi tradiţii care, chiar dacă sunt considerate păgâne, astăzi mai sunt întrebuinţate în viaţa de zi cu zi, dar sub o altă formă.

Începând cu simboluri şi practici specifice celor trei momente importante ale vieţii (naşterea, nunta şi înmormântarea) şi ajungând la credinţă, spiritualitate şi îndeletniciri, dacii au transmis mai departe o serie de îndeletniciri are, în ciuda eforturilor susţinute de a fi considerate ca împrumutate din cultura altor popoare, au, se pare, rădăcini adânc înfipte în acest pământ.

Pornind de la comoara cea mai de preţ a unui popor – spiritualitatea – putem vedea cu uşurinţă că Triada Dacică Divină, venerată de către strămoşii noştri, se traduce astăzi prin Sfânta Treime. Şi, ca şi în zilele noastre, dacii se închinau unui zeu unic, Gebeleizis, lui Dionisos care se pare că avea rol de intermediar, astăzi transpus în personalitatea Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi zeiţei Bendis.

Înainte de orice eveniment important şi, pentru a obţine răspunsul la întrebările adresate zeilor, dacii (cel puţin acei daci care însumau preoţii şi învăţaţii) ţineau post. Şi tot în post şi rugăciuni şi Marele Ştefan a dus cele mai crâncene bătălii, precum au făcut-o şi alţi mari domnitori, ca de exemplu Mihai Viteazul. Continuitatea acestei practici se poate observa cu uşurinţă şi în zilele noastre, atunci când vorbim despre postul tradiţional din religia creştină.

De-a lungul timpului, acest număr de zei a rămas ca şi cifră magică în credinţa poporului român. Trei ani a stat Zamolxe sub pământ, tot aşa cum, în ritualul creştin al înmormântării, trei zile se priveghează cel trecut în tărâmul morţilor. Mai mult, apariţia lui Zamolxe după aceşti trei ani simbolizează viaţa de după moarte, celebrată astăzi prin Sărbătoarea Paştelui, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Şi, cu toate că dacii nu îşi îngropau morţii, acestora le era adus în clipa cea de pe urmă un pumn de pământ, pe care îl strângeau la piept. Astăzi, în ritualul creştin, pământul strâns în pumn este aruncat în groapa în care este aşezat sicriul. Singura diferenţă este aceea că noi, creştinii, prin acest gest încheiem socotelile cu viaţa: “din pământ ai fost creat, în pământ te vei întoarce”. Cu toate acestea, pumnul de pământ reprezintă, ca şi pe vremea dacilor, respectul cuvenit adus mamei Geea.

Descoperirile arhelogice au arătat că unele momentele importante din viaţa unei femei au fost transpuse şi pe vasele ceramice precum şi în statuetele descoperite. Astfel, ne amintim de femeia Gânditorului, însărcinată în ultimele luni, precum şi de poziţia ei. Sau de ce nu, de tânăra “Venus” de Cucuteni aparţinând epocii neolitice a mileniului IV î.e.n. Majoritatea vaselor şi statuetelor descoperite demonstrează o înaltă practică spirituală a strămoşilor daci. Aceste simboluri sunt regăsite şi astăzi în ornamentica ţărănească, pe cămăşile femeieşti cu “râuri” (Comuna Roata), precum şi pe diferitele covoare sau uşile caselor.

Dar dacii au mai lăsat moştenire şi alte simboluri. Dacă vorbim despre biocâmpuri şi bipolaritate, putem regăsi aceste practici în descoperirea de la Caransebeş, lucrată pe o falangă de cal. Astfel, avem schema bipolarităţii, cu biocâmp rombic, transpusă astăzi în spirala ADN-ului uman, esenţa vieţii, dar şi în simbolul 
circulaţiei energiei yin şi yang, în concepţia chineză.

Revenind la viaţa de zi cu zi, o serie de simboluri par a ne ghida în continuare existenţa. Astfel, în diferite zone ale tării, în special în mediul rural, o serie de simboluri împodobesc şi astăzi diferite ţesături sau chiar porţile caselor. Astfel, spirala dacică (semnificând drumul parcurs de sufletul omului, până la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar şi evoluţia, începutul şi sfârşitul) sau ochii de pe coiful descoperit în situl arheologic de la Coţofeneşti, judeţul Prahova (şi care reprezintă privirea interioară, tradusă astăzi prin al treilea ochi sau ochiul minţii) stau mărturie a tinei civilizaţii deloc apuse.

Vorbim aici despre renumitele porţi maramureşene, în special de cele de pe Valea Izei, pe care pot fi admirate spirale dacice, împletituri precum cosiţele fetelor, dar şi crucea înscrisă în cerc! Referitor la acest ultim simbol, ne putem aminti de semnul celor doi Gemeni Divini, svastica. Rotită în sensul invers acelor de ceasornic, svastica desemnează exact acea cruce înscrisă în cerc. Un alt simbol demn de luat în seamă şi regăsit pe porţile din Maramureş este cel al şarpelui. SKEPT-E-CASAS sau Ocrotitorul Casei este păzitorul gospodăriei, iar o casă părăsită de şarpele ei este una necurată şi pradă spiritelor malefice.

Ţesăturile tradiţionale populare din anumite zone ale ţării păstrează şi ele unele din motivele cromatice ale dacilor. Astfel, roşul simboliza culoarea sângelui, a matricei informaţionale a vieţii, iar negrul, culparea pământului, a continuităţii vieţii în acest univers, a mamei Geea, născătoarea tuturor bogăţiilor terestre.

Ajungând la îndeletniciri, putem aminti aici apicultura care, şi în zilele noastre, are implicaţii majore. Mierea este un aliment care, pe lângă proprietăţile benefice energetice pe care le are în alimentaţie, reprezintă şi un bun factor de vindecare. Chiar şi în zilele noastre, în zonele rurale rănile sunt vindecate cu miere!

Mai mult, o serie de plante – care erau folosite drept leacuri în anumite practici ritualice, dar şi cu scop terapeutic – sunt folosite astăzi în medicina tradiţională alternativă. Nu mai departe de Sânziene care înfloresc într-o singuri zi din an şi care au proprietăţi “miraculoase” în vindecarea unor afecţiuni precum reumatismul, epilepsia, hipertiroidia sau insomnia!

O altă practică străveche ce datează tot de pe vremea dacilor o reprezintă spălatul rufelor la râu. Dincolo de utilitatea lui, acest obicei are ca efect risipirea tuturor bolilor, relelor şi neputinţelor trupeşti şi sufleteşti prin spălarea în apă curgătoare. Baterea rufelor cu maiul (lemnul fiind esenţa vieţii, a trăiniciei) reprezintă scoaterea tuturor afecţiunilor din corpul celui în cauză. Pietrele pe care erau spălate rufele reprezintă memoria înmagazinată a tuturor celor ce sunt, informaţia transmisă şi înscrisă în Legile firii.

Dincolo de toate intrigile folosite, dar şi de lacunele care planează încă asupra multor aspecte ale civilizaţiei dacice, un lucru este cert: moştenirea pe care ne-au lăsat-o precum şi gradul de evoluţie informaţională şi spirituală transmis, nu, pot fi tăgăduite de către nimeni şi nimic! Studiile şi cercetările efectuate, precum şi descoperirile arheologice care urmează a fi efectuate vor demonstra caracterul şi continuitatea civilizaţiei dacice pe aceste meleaguri dar, mai ales, în viaţa de zi cu zi a românilor! Ţine doar de noi să ştim să păstrăm intactă această moştenire şi, mai ales, să îi oferim continuitatea.

sursa: http://basarabialiterara.com.md/?p=9342

preluare de pe:

Sursa: Identitate Nationala

Potopul Biblic ar fi avut loc în Marea Neagră, afirmă descoperitorul epavei Titanicului

Căloiu Oana

Arheologul-scafandru Robert Ballard, descoperitorul epavei Titanicului, susţine că Marele Potop Biblic se bazează pe evenimente reale, în regiunea Mării Negre.

Echipa de cercetători condusă de Robert Ballard a datat cu carbon scoicile găsite pe un ţărm antic, aflat sub apele Mării Negre. Potrivit studiilor, se crede că Marea Neagră ar fi dovada Poptopului Biblic, întrucât datările s-au situat în jurul anului 5.000 î.Hr.

Într-un interviu acordat ABC News, Robert Ballard susține ipoteza conform căreia, în urmă cu 12.000 de ani, globul pământesc era acoperit, în cea mai mare parte, de gheaţă, iar Marea Neagră era un lac cu apă dulce, înconjurat de terenuri arabile. În jurul anului 5600 î.Hr, când gheţarii au început să se topească, nivelul oceanelor a crescut considerabil. Acest fapt a provocat inundaţii pe întreaga planetă, apa ajungând și în Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor.

Potrivit un studiu din 1997 semnat William Ryan şi Walter Pitman verificat de arheologul-scafandru, se pare că tone de apă rezultate de la ghețari s-au scurs în lacul de apă dulce în fiecare zi, iar potopul a durat cel puţin 300 de zile. Peste 95.000 de km pătraţi de pământ au fost inundaţi, iar forţa apei era de 200 de ori mai mare decât a cascadei Niagara, ştergând totul din calea sa. Potopul a transformat Marea Neagră dintr-un lac cu apă dulce, într-o mare cu apă sărată.

Cercetătorii susţin, pe baza datării cu carbon şi imaginilor realizate cu ajutorul sonarului, că potopul lui Noe a fost, de fapt, acel eveniment cataclismic. ”Am fost acolo să căutăm potopul. Nu doar o creştere a nivelului mării, ci o inundaţie gigantică, care a rămas acolo. Pământul care a fost inundat a rămas inundat”, spune Robert Ballard.

Echipa arheologului a găsit pe fundul Mării Negre şi epava unui vas, precum şi vase de lut antice. Deşi nu crede că va găsi vreodată Arca lui Noe, Robert Ballard este sigur că va găsi aşezarea unei comunităţi care a fost ştearsă de pe faţa Pământului.

preluare de pe sursa:

http://www.dcnews.ro/2012/12/potopul-biblic-ar-fi-avut-loc-in-marea-neagra-afirma-descoperitorul-epavei-titanicului/

Sistemul obiceiurilor la romani

In cultura populara traditionala, obiceiurile formeaza un capitol important, fiindca intreaga viata a omului, munca lui din timpul anului si diferitele lui ocupatii, relatiile cu semenii si cu intruchiparile mitologice erau

Intretesute cu obiceiuri. in folclorul nostru, unele obiceiuri au pastrat pina astazi forme ample de desfasurare, in care vechile rituri se imbina cu acte ceremoniale, cu manifestari spectaculoase. Ele sint adevarate sarbatori populare bogate in cintece, dansuri poezie si acte mimice si dramatice. La aceste sarbatori contribuie toate domeniile folclorului si chiar unele domenii ale artelor populare plastice, de exemplu costumul si diferitele obiecte de recuzita.

Limba noastra cunoaste doua cuvinte care denumesc acelasi lucru: obicei si datina, cuvinte pe care Dictionarul Limbii Romane Contemporane le considera sinonime. in limba literara si cea a specialistilor li s-au adaugat si termenii de rit si ceremonie. in vorbirea zilnica, cele doua cuvinte se intrebuinteaza cu acelasi sens si cei care le folosesc nu ar sti sa diferentieze usor sfera unuia si sfera celuilalt. Datina pare a fi termenul general popular penrtu tot ce se practica dupa anumite reguli de demult. Cuvintul are in limba literara un colorit arhaic, pe cind obicei este curent in uzul general al limbii literare si a devenit un termen tehnic in studiile de specialitate.Obiceiul cuprinde ansamblul manifestarilor folclorice legate de un anumit eveniment sau de o anumita data. Ceremonia este o parte a obiceiului constituita dintr-o secventa organizata de acte solemne, indatinate, cu conotatii primoriale de buna – cuviinta.Ritul este acel element al obiceiului in care intervin reprezentarile mitologice care se plaseaza deci la nivelul sacrului, in virtutea credintelor vechi ale mediilor folclorice. in comunitatile romanesti, obiceiul era o manifestare folclorica indatinata pe care o colectivitate data o repeta cu regularitate la acelasi prilej, socotind-o obligatorie. Obiceiurile sint, in cea mai mare parte, transmise prin traditie. Ele au fost supuse unui continuu proces de adaptare la noi contexte socio-culturale si aceasta le-a asigurat trainicia. Dar colectivitatile umane pot sa creeze si creeaza obiceiuri noi. Obiceiurile au contribuit in trecut la inchegarea unei colectivitati, la pastrarea formelor traditionale de viata.

Pentru a ajunge la definirea termenului folcloristul francez Arnold Van Gennep pune in discutie problema ideologiilor diverse care stau la baza lor, de la credintele superstitioase pina la cunostintele stiintifice. Dupa parerea sa, credintele au jucat un rol cu atit mai mare in viata obiceiurilor, in comportarea oamenilor, cu cit colectivitatile folclorice s-au gasit pe o treapta mai inapoiata a dezvoltarii sociale. Din cauza ca obiceiurile au un caracter polifunctional, era foarte greu de diferentiat in obiceiuri elementele ce isi au originea in practica primitiva a muncii de cele ce isi au originea in credintele superstitioase sau cunostintele empirice de cele stiintifice. Aceasta din cauza ca, in toate obiceiurile traditionale, alaturi de elementele care ne duc spre practica primitiva a muncii, spre constiinta materialista spontana a oamenilor, gasim foarte multe elemente care ne duc la conceptiile vechi despre lume, la reprezentarile mitologice precrestine, necrestine sau crestine, la diverse ideologii cu care s-a confruntat societatea traditionala in decursul veacurilor.

Obiceiul are un caracter colectiv si general. Colectivitatile traditionale aveau tendinta de a pastra obiceiurile. Ele erau stapinite de acea “ forta a pastrarii “ despre care vorbeste marele teoretician al obiceiurilor, folcloristul Paul Sartori. Aceasta forta a facut ca anumite obiceiuri sa se pastreze chiar si dupa ce si-au pierdut sau si-au schimbat sensul.

Pastrarea obiceiurilor a fost, in anumite momente, un mod de aparare a colectivitatilor populare de influente dezagregatoare venite din afara. Obiceiul, obligatoriu pentru intreaga colectivitate, nu se realizeaza intotdeauna colectiv. De exemplu,obiceiul de a turna plumb de Anul Nou pentru a ghici viitorul era obligatoriu in satele cu viata folclorica traditionala pentru toate fetele, dar nu se practica in colectiv, ci in grupuri mici sau individual. in schimb, in satele cu viata folclorica traditionala, obiceiurile de peste an aveau un caracter general. in aceste sate colindau numai copiii sau ceata de flacai, deci numai ei luau parte activa la practicarea obiceiului. Totusi, intregul sat participa la desfasurarea lui, toate casele erau obligate sa primeasca colindatorii. Altadata cei care nu-i primeau erau batjocoriti. Participarea colectivitatii avea deci alte proportii si alt caracter decit la obiceiurile de nunta si inmormintare.

Dupa natura obiceiului, dupa imprejurari si dupa necesitati, colectivitatea traditionala practica obiceiul in ansamblul ei, in grup sau individual. Ea credea insa in obicei si-l respecta. Cind, dupa natura obiceiului, el se credea practicat, orice membru al colectivitatii cauta sa-l indeplineasca, nu incerca sa i se sustraga, respecta traditia. in acest respect al traditiei statea puterea obiceiului.Individul nu avea alta solutie decit sa actioneze potrivit cu datina, sa se conformeze rigorilor traditionale, sa respecte buna-cuviinta indatinata.Astfel se excludea singur din colectivitate. Cei ce apartineau unei colectivitati erau obligati sa-i respecte obiceiurile.

Obiceiul trebuia indeplinit corect, potrivit rinduielii traditionale. Neindeplinirea corecta contravenea bunei rinduieli indatinate a colectivitatii. Grija pentru indeplinirea corecta a obiceiurilor, ceremoniilor a dus la o cristalizare a obiceiurilor. Respectul fata de traditie si grija pentru forma obiceiului au facut ca, in satele cu viata traditionala, persoane cu aptitudini si interes sa se specializeze in anumite obiceiuri ale vietii folclorice. A facut ca in statutul lor social sa intre practicarea anumitor rituri sau cermonii pentru intreaga colectivitate.

Obiceiurile, ceremoniile, riturile reflecta, ca orice fapt de folclor, conceptia despre lume a oamenilor,contextul socio-cultural in care ei traiau. Este deci natural ca, odata cu dezvoltarea societatii,cu schimbarea contextului socio-cultural sa se schimbe si rostul obiceiurilor. Schimbarile de functie au dus la schimbari de structura si la schimbarea unor momente ale obiceiurilor.

La noi este si astazi obiceiul ca de Anul Nou sa se arunce cu griu sau cu ovaz si sa se ureze belsug pentru anul care vine. Este un stravechi obicei raspindit peste tot, altadata un act ritual menit,probabil, sa provoace belsug, roade bogate, fertilitate.

Fiind acte de comunicare rituale si ceremoniale, obiceiurile se realizau prin actiuni sau prin obiecte cu valoare simbolica. Dar alaturi sau impreuna cu actele de comunicare, intrau in componenta obiceiurilor si textele orale, recitate sau cintate, oratiile, uraturile, strigaturile si cintecele ceremoniale sau rituale. Ele marcau, pe aceasta cale, momente sau aspecte semnificative ale cermoniei sau ritului,vorbeau direct despre lucruri a caror semnificatie constituia sensul obiceiurilor, descriau practica rituala sau, in mod alegoric, prezentau anumite situatii in procesul de comunicare dintre partenerii obiceiurilor.

in colectivitatile traditionale, obiceiurile dadeau un ritm propriu vietii. Respectarea lor, practicarea lor dupa rinduiala indatinata imprima vietii colective, familiei si, in general, vietii sociale a satului o anumita cadenta. in perioada muncilor agricole ele stabileau un echilibru intre munca si odihna, prin etapele care marcau sfirsitul anumitor munci si pregatirea pentru altele. Chiar in timpul unei zile de munca, la coasa si la secera, se respecta cu multa rigoare prinzul mic si prinzul mare, odihna de dupa prinzul mare la care se cinta si se spunea povesti si cina.

Desi obiceiurile romanesti aveau o structura unitara pe tot teritoriul nostru folcloric, in viata folclorica traditionala fiecare tinut, fiecare loc avea moduri proprii de a se exprima prin obiceiuri. Obiceiurile proprii anumitor locuri prezentau forme deosebite de realizare, dind astfel putinta de a deosebi prin aceasta pe oamenii care pastrau si practicau inainte formele acestei culturi.

Cum am mai spus, in satele cu viata folclorica traditionala respectarea obiceiurilor este obligatorie. Cei care le incalcau isi pierdeau numele bun, consideratia colectivitatii si puteau fi chiar pedepsiti. Strigarea de peste sat, obicei de primavara, era in trecut o astfel de pedeapsa. Ea avea un sens profund, era de fapt, o critica publica a pacatelor satului. Marturisirea publica este un stravechi obicei folcloric. Rostul ei era sa pazeasca colectivitatea de nenorocirile care s-ar fi putut abate asupra ei din cauza greselilor unora, sa-i faca pe acestea sa-si ispaseasca greselile. Obiceiul Plugarului din Fagaras sau al Tinjalei din Maramures era un mod de a distinge pe cei care erau in fruntea muncilor de primavara, de a badjocori si pedepsi pe cei lenesi. Aceasta fiindca, in colectivitatile traditionale, individul reprezenta intreaga colectivitate, iar colectivitatea raspundea de fiecare membru al ei.

Este putin probabil sa ajungem sa cunoastem originea tuturor obiceiurilor, zice Paul Sartori.1 Realitatea este prea complexa si documentele din trecut prea putine pentru a ne-o lamuri integral.

Cum s-a vazut, originea unora dintre obiceiurile noaste poate fi dedusa din practici aparute in procesul muncii. Originea altora poate fi pusa in legatura cu rituri bazate pe credinte si mituri stravechi. Altele, care au ajuns pina in zilele noastre sub forma de joc, de petrecere, s-au putut naste chiar pe teritoriul nostru.

Multe dintre obiceiuri sau elemente ale obiceiurilor traditionale par a avea originea in cultura traco-daca. Altele sint vadite mosteniri romane. Unele le-am imprumutat, probabil, de la alte popoare din antichitate, mai cu seama de la cele din bazinul rasaritean al Mediteranei. Dar sint si obiceiuri care s-au format in perioada feudala, datorita unor masuri ale sistemelor politice de atunci. Biserica a introdus si ea o serie de obiceiuri si a contribuit la schimbarea sensurilor si a formelor obiceiurilor mai vechi. Am imprumutat obiceiuri si de la nationalitatile conlocuitoare, si de la popoarele cu care am intat in contact.

Cercetarile facute in trecut asupra originii obiceiurilor au fost uneori tentate sa gaseasca, prin reconstituire, urme foarte primitive. in general, aceasta s-a petrecut cind obiceiurile au fost cercetate izolat, neglijindu-se legatura lor cu viata colectivitatii si cu dezvoltarea generala a folclorului. S-a ajuns sa se creada ca toate obiceiurile populare sint de origine magica si ca poporul, pina la un anumit grad al dezvoltarii sociale, nu a creat decit acte magice. Adesea, urmele vechilor obiceiuri au fost cautate in folclorul copiilor, socotindu-se ca aceasta reprezinta stadii mai vechi de dezvoltare a folclorului maturilor, uitindu-se ca si acestea puteau avea dintotdeauna jocuri si obiceiuri proprii.

Pentru a cunoaste obiceiurile sub toate aspectele, se cere sa cunoastem locul si conditiile in care apar, sa cercetam concret si minutios fiecare obicei si apoi sa-l raportam la obiceiurile similare din alte zone ale folclorului, la intreaga categorie de fapte din care face parte in folclorul nostru si in folclorul altor popoare.

in structura generala a obiceiurilor traditionale romanesti, in care orice obicei marcheaza un moment necotidian al vietii, un moment important, un inceput sau un sfirsit, in orice caz, o trecere de la o stare la alta, obiceiurile se coreleaza in asa fel intre ele, incit vechea separare a obiceiurilor calendaristice de cele ale vietii de familie, desi marcata prin anumite trasaturi formale, se justifica numai partial, fiind redusa prin caracterul polisemic al fiecarui obicei ca semn. Viziunea asupra lumii si a vietii a oamenilor societatii traditionale era globala si implica in fiecare act valente multiple menite sa intareasca in om convingerea in pastrarea bunei rinduieli a vietii sociale ca o unitate.

Am amintit mai sus ca obiceiurile au la baza o credinta magica, manifestindu-se prin ceremonialuri si rituri. insa spre deosebire de rit, care isi pierde din pregnanta functionala, ceremonialul isi amplifica importanta. Obiceiurile in realitate sint fapte de cultura istoric aparute in viata comunitatii, in existenta ei sociala marcind etape importante ale trecerii acesteia prin lume, modelind-o comportamental, fixind-o intr-un cadru specific al civilizatiei traditionale. Obiceiurile aveau un rol functional bine determinat in momentele cele mai importante ale existentei materiale si spirituale ale omului. Pentru fiecare comunitate umana exista reguli traditionale cu ajutorul carora omul petrecea acele acte importante din viata sa depasind profanul si apropiindu-se de sfera cognoscibilului. Astfel, intotdeauna, trecerea pragurilor dintre ani, dintre anotimpuri solicita o initiere dublata de ceremonial. Functionarea obiceiului ca lege in viata comunitatii era data de caracterul obligatoriu si respectabilitatea acestora." Obiceiul este un fapt indelung repetat, un act traditional si social care da viata si actualizeaza datinile, in sensul nevoii de intretinere a vietii sociale, iar ca relitate culturala si sociala acesta este un fenomen de deprindere colectiva bazat pe reguli traditionale de comportare, organizind viata in acte ceremoniale si rituale. 

Structurate pe ritual, ceremonial si spectacular, obiceiurile traditionale romanesti sint realitati etno-istorice deschise perpetuu nevoilor sociale, culturale si psihice ale individului sau grupului uman respectiv. in procesul practicarii obiceiurilor au fost puse in circulatie nu numai idei si reguli de viata ale generatiilor trecute, dar si idealurile existentiale contemporane ale generatiilor prezente care s-au raportat din nevoi practice iminente la mostenirea de semnificatii a obiceiurilor. S-au schimbat sensurile in timp ce semnificatiile lor esentiale, arhetipale, ceremoniale si rituale au ramas in principiu neschimbate. Ceremoniile traditionale ale iernii, ale caror semnificatii si conotatii s-au adaptat continuu in timp la nevoile generatiilor, au pierdut din caracterul magic si ritual, cistigind in ceremonial si spectacular. Obiceiurile traditionale se infiripa si evolueaza pe o credinta sau pe un corpus de credinte, de regula, pagine.Aceasta este motivul pentru care “biserica a trebuit sa lupte mai bine de zece veacuri impotriva fluxului comtinuu de elemente de credinta si practici populare in practicile si legendele crestine cu un efect mai degraba modest, in cazul popoarelor din sudul si din sud-estul Europei, unde folclorul si practicile populatiilor rurale pastreaza inca reprezentari, mituri si rituri de mare vechime. Analizind vechi ritualuri si ceremonii agrare, putem observa ca “la festivitatile sacre care revin periodic odata cu anotimpurile, comunitatea sarbatoreste in spectacole ritualice marile evenimente din viata naturii. Ele infatiseaza succesiunea anotimpurilor, in cresterea si coacerea cerealelor. Omenirea joaca ordinea naturii, asa cum i-a intrat ei in constiinta. Structural se poate aprecia ca obiceiurile traditionale cuprind paradigmele mentale racordate la mentalitatea traditionala si la reglementarile acesteia privind sensurile existentiale, prototipia mitica cu referire la comportamentul unor personaje din patrimoniul mitologiei autohtone, reprezentind actiunile si gestica practicata in procesul obiceiurilor, ca tentativa de a reedita actele si faptele personajelor mitice invocate, de exemplu Sinzienele.

Obiceiul Sinzienelor se practica in perioada trecerii de la primavara spre vara cind se inregistreaza o perioada de virf de maxima intensitate a naturii si a energiei solare si cind, potrivit mentalitatii traditionale, noaptea Sinzienelor este punctul temporal in care rodul se prefigureaza plenar. Trecerea naturii de la o stare la alta este marcata ceremonial prin invocarea, cu scop benefic a Sinzienilor, “zinelor sau fetele frumoase care umbla prin paduri”, oficiind explozia vitalitatii in regnul vegetal si uman. Prezenta in ceremonial a miticelor Sinziene echivaleaza cu ceea ce unii specialisti au numit prototipia mitica. Sinzienele sai Ielele cum li se mai spune in alte zone, cutreera cimpul si poienele, cinta si joaca incinse cu briie si cu multe flori, o astfel de imagine avind vechi ecouri incepind cu grupurile de nimfe antice, continuind cu cetele rituale ale menadelor, ajungind apoi in profilul intens folclorizat al Rusaliilor si al zinelor.1Simbolul obiceiului Sinzienelor este roua, semn al purificarii si contaminarii cu seva si putere vegetala. Rostogolirea fetelor prin roua si, mai apoi, culegerea si impletirea de cununi de sinziene reprezinta ceea ce s-a numit actantialitatea ritualica. Cununile sint aduse in sat si puse pe la portile caselor, cite una pentru fiecare membru al familiei. Cea care se va vestezi, va semnaliza apropierea stingerii din viata a celor carora le-au fost rinduite. implinirea obiceiului are menirea de a asigura fecunditate si continuitate familiei, in special fecioarelor aflate in pragul casatoriei.

Substanta mitica gasim si in sarbatorile de Anul Nou. S-a constatat ca prototipia mitica a Craciunului este, prin simbolurile sale fundamentale, de obirsie precrestina, traco-dacica, deci indo-europeana, sau dupa teorii mai noi euro-indiana, caci astfel se pot interpreta apropierile semantice dintre colindele traditionale romanesti si unele texte vechi din tezaurul oral sau scris al traditiilor populare indiene. Invocindu-i simbolic fertilitatea si fecunditatea, obiceiurile calendaristice, anuntate in colinde si intregite ulterior cu jocurile mimice(turca, cerbul, brezaia, buhaiul), marcheaza intrarea comunitatilor sociale in timpul asteptat al muncilor de primavara, al acelei primaveri magice aducatoare de bucurie in suflete si belsug in hambare. Procesul debuteaza tot simbolic, prin sarbatorirea traditionala a tinarului cel mai vrednic din sat care iese primul la arat, conform unor obiceiuri milenare numite Craiul Nou, in Moldova de Nord, Plugarul, in satele din Fagaras sau Tinjala in Maramures. Primavara devine astfel un anotimp al bucuriei erosului si sarbatorescului.

Si anotimpul aducator de roade al verii, scaldat in energii solare, a determinat ceremonialuri specifice marcind incheerea cu bine a secerisului, al rodului semintei ajunsa holda. Cel mai raspindit dintre acestea este obiceiul cununii impletita din spicele manoase ale ultimei recolte. in Nordul Transilvaniei unde se pastra o tehnica mai veche de munca, fetele secerau, iar flacaii legau snopii si faceau claile. in Fagaras, unde se folosea o tehnica mai inaintata, feciorii coseau si fetele legau snopii in clai. Snopii erau asezati in sensul rotatiei soarelui. Cununa sau buzduganul se faceau din cele mai frumoase spice alese din ultima parte a lanului. in unele locuri se lasau intotdeauna neculese citeva spice pentru a nu se lua holdei intreaga putere roditoare. Obiceiul cununii are si o parte mitica, cintata, aducind cu melodica colindelor.

Autor: Cristina Fialcovschi

http://www.moldova.org/page/sistemul-obiceiurilor-178-rom.html

Plugusorul (uratura)

De Cristina Fialcovschi

Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugusorul cum i se spune in popor, este un stravechi obicei agrar prin excelenta, care se practica si azi, mai cu seama in Moldova. in ajunul Anului Nou, in multe locuri, chiar in ziua de Anul Nou, ceata de uratori formata din doi pina la douazeci de flacai sau barbati insuratei de curind, pleaca din casa in casa sa ureze cu Plugusorul sau sa “haiasca”, cum se spune in Moldova. Cu Plugusorul ureaza astazi si copiii.

Colinda Plugusorului este in datina tarilor agricole o urare pentru rodirea cimpului. Plugusorul nostru este “carmen avele al romanilor”, colindul cu rugaciunea de ocrotire a semanatorilor din cimp. Mentionam ca este una dintre datinile cele mai vechi si mai frumoase, ce s-a pastrat si se pastreaza inca pina in ziua de azi la poporul romin. in pocnet amarnic de harapnic sau bici, in sunet de talanca sau clopotei, ca si in muget de buhai, colindatorul isi deapana urarea indemnindu-si amicii cu refrenul: ”Ia minati mai,/ Hai,hai ”.

Vorbind despre aratul pamintului cu 12 boi, despre semanatul griului, seceratul si macinatul lui, ca si despre frumoasa morarita, plugusorul, care cuprinde in sine atita poezie, este datina romaneasca care zugraveste in culori atit de vii deprinderea principala a poporului nostru.

Urarea nu se rezuma numai la expunerea in cintec sau versuri a celor dorite, ca in colinde, ci se infaptuieste si prin prezentarea dramatica a muncilor agrigole. Avem deci de-a face cu o manifestare folclorica complexa, menita sa aduca belsug in agricultura. Pentru desfasurarea dramatica a urarii se foloseste plugul sau buhaiul.

Plugul era altadata un plug adevarat, frumos impodobit cu crengi de brad si cu panglici, mai nou cu hirtie colorata, tras de 4 sau 2 boi, de asemenea impodobiti cu panglici sau batiste lucrate in stil popular.

in anii din urma se raspindeste tot mai mult plugul in miniatura purtat pe brate de cel ce ureaza si un plug simbolic, format dintr-un bat cu doua craci care reprezinta coarnele plugului. Copiii ureaza numai cu plugurile in miniatura.

Buhaiul, numit in Ialomita si in sudul Moldovei ”buga”, era un vas de lemn de forma unei putinici, cu fundul acoperit cu piele de capra sau de oaie, bine intinsa si legata cu un cerc sau strinsa cu o fringhie. Prin mijlocul acestei piei trece o suvita de par de cal fixata in interior cu un nod sau cu bat trecut ptintr-un lat. Gura vasului este deschisa. Unul din flacai tinea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate in bors, in apa cu saciz sau numai in apa, tragea suvita de par, producind un zgomot surd, intarit de cutia de rezonanta a vasului. Cuvintul buhai a ajuns la noi, probabil, prin imtermediul limbilor slave: rus. bugai, pol. buhai, tc. buga, cum se spune in Ialomita si in sudul Moldovei.

Obiectul menit sa imite mugetul taurului, simbol al fertilitatii, a fost cindva raspindit in intreaga Europa. La cehi este cunoscut si azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind in legatura cu zgomotul pe care il face.

La unguri se numeste burgato, tot o denumire onomatopeica. La germani se numeste Rummeltop sau Brummtorf, tot dupa zgomotul pe care il face.Torf inseamna oala de pamint, de lut, aici vasul fiind de ceramica. Obiceiul a disparut demult in Europa apuseana si, acolo unde mai exista, si-a pierdut sensul traditional, 1 este practicat mai mult ca un joc de catre copii.

Pe linga plug si buhai, ceata purta bice sau harapnice din care se pocneste, clopote de vite si talangi. Ea era insotita de instrumentisti populari care cintau din fluiere, cimpoi, vioara sau cobze.

In general, locurile unde plugul si buhaiul apareau impreuna in acelasi obicei sint mai rare. Acolo unde plugul era inlocuit cu un bat simbolic, in tot timpul recitarii batul era jucat in ritmul versurilor; clopoteii care-l impodobeau acompaniau ritmic recitarea. in regiunile unde recuzita era si mai este un plug adevarat, se trage si astazi uneori, iar in trecut se tragea cu regularitate, o brazda in curtea sau la poarta gospodarului. Tragerea brazdei dovedeste, fara putinta de indoiala, ca Plugusorul este un stravechi obicei agrar derivat dintr-o practica primitiva si trecut print-un rit de fertilitate, ajungind o urare de recolte bogate pentru viitor. Urarea este un lung poem in versuri recitate care descrie cu mult umor, dar si cu cuvenita ridicare de plan, fabulos, toate muncile agricole, pina la coptul colacului.

Altadata rit menit sa provoace fertilitatea, Plugusorul este azi, acolo unde se pastreaza, un obicei care contribuie la veselia generala a sarbatorii Anului Nou. Urarea cu plugul sau cu buhaiul povesteste cu umor despre prodigioase munci agricole, al caror rod este fabulos.

Valdemar Liungmann cauta sa stabileasa o legatura intre obiceiul nostru si aratul ritual practicat pentru a propita de catre taranii romani la Calendele lui Ianuarie sau la 1 Martie.

Desfasurarea dramatica se leaga, dupa parerea lui Liungmann, de aratul si semanatul ritual din cultul lui Dionisos si a lui Osiris. Tinind seama de noile constatari facute de N. E. Mate asupra miturilor vechi egiptene,1 putem presupune ca Plugusorul este de fapt, la origine, ceremonialul primei brazde practicat de catre capetenia obstei patriarhale. Si in urarea noastra, gospodarul, badita Vasile sau badita Troian, pare sa aiba acelasi rol.

Gospodarul pleaca pe un cal negru sau pe un cal “graur cu saua de aur” sa gaseasca “loc de arat si de semanat”. El ara “brazda neagra” si seamana “griu rosu”. Griul creste: ”in pai ca trestia,/ in foi ca mazarea,/ in spic ca vrabia”.

Gospodarul incaleca din nou pe cal si pleaca sa vada daca holda este coapta: ”Griu de-o parte se-ngalbemea/ De aproape se cocea,/ De secera se gatea”. Gospodarul ia spice de proba, si se intoarce acasa si se pregateste de secerat. Se duce la tirg sa-si cumpere fier si otel. Se duce la fierar si-l pune sa-i faca “sacere maruntele/ Cu dinti de floricele,/ Cu manunchi de viorele,/ Sa secere copile frumoase cu ele”. intr-o varianta culeasa in anul 1950 in Negrilesti, Vrancea, gospodarul cheama fierarul la telegraf: “Si-au sunat la telegraf/ Si-a venit mesteri indat”. Elementul vietii moderne intra in chip natural in descrierea muncilor agricole. Prezentarea muncii menita sa constituie miezul urarii este presarata cu elemente de umor si cu note de voita exagerare, necesare implinirii dorintelor. Ritmul seceratului este fantastic: ”Un fecior de negustor/ Cu stinga secera./ Cu dreapta leaga,/ Cu dintii-n haraba arunca./ O scos doisprezece telegari,/ Ca ceaunele canite,/ Cu unghiile potcovite,/ Cu potcoave de argint,/ Ce prind bine la pamint./ O scos noua iepe surepe,/ De cate noua ani sterpe./ Cu gura-n car punea,/ Stambol nu le trebuia”. Dupa terminarea seceratului si treeratului, carele “impovarate,/ cu lanturi legate” se indreapta spre moara. Moara, vazind atatea care, “Pune coada la spinare/ Si apuca pe lunca mare”. Dar: “Morarul mester mare,/ O iesit cu ochi bolditi,/ Cu itarii cruciti,/ De dinsul sa te rizi”. Si morarita a iesit: “Cu o cataveica de niste taricioare/ De cind cu foametea cea mare./ Si mi-o incepu a striga:/ -Ptiu, ptiu, ptiu si na, na, na./ Moara sta si se uita./ Si o amagit pina la portita/ Si-o luat-o din dirlog/ Si-o dat-o la loc,/ S-o scos un ciolan,/ Si i-o dat una in splina/ S-o asezat-o cape faina”.

Aceasta parte in care moara este intruchipata ca o faptura vie, un fel de animal domestic care se sperie de multimea carelor si o ia la fuga, este prinsa de morar sau ademenita de morarita si pune cu mestesug la loc, este plina de umor, stirneste intotdeauna risul ascultatorilor. Ea reprezinta, poate, cu hazul cuvenit, imbinarea intre descrierea sobra, rituala a muncilor pentru piine cu nota vesela care apare simbiotic la foarte multe dintre riturile vechi si la jocurile cu masti medievale. Griul este macinat, faina este dusa acasa la gupineasa gazda: ” Face colac frumos,/ Si l-o pus in cuiul cel de jos, ca sa fie plugarilor de folos,/ Si l-o rupt in noua/ Si ne-o dat si noua”. Versurile acestea de sfirsit seamana cu versurile din cintecele de secera.

Urarea cu plugusorul se termina prin cererea darurilor. in partea care inchieie Plugusorul intilnim unele elemente particulare de umor, obisnuite si in oratiile de nunta, in unele povestiri si in teatrul popular. Ele se refera la insasi practica obiceiului, ironizeaza recitarea si pe recitatori, creaza distanta intre actul ceremonial ti receptarea lui.

Bazat pe o practica rituala menita sa insoteasca sau sa previna muncile plugarului, Plugusorul evoluiaza treptat si ajunge la formele spectaculare sarbatoresti de astazi.

preluare de pe sursa: http://www.moldova.org/page/plugusorul-1152-rom.html

Din istoricul sarbatorilor de iarna

Folcloristica a grupat, in general, obiceiurile calendaristice in patru cicluri care corespund celor patru anotimpuri: obiceiuri de primavara, de vara, de toamna si de iarna.

Obiceiurile care se mai practica si azi pe teritoriul folcloric rominesc si care prezinta forme interesante de integrare in cultura contemporana sint cele din ciclul Anului Nou, deosebit de ample si pline de semnificatii pentru cultura noastra populara.

Exista diverse studii care au incercat sa lamureasca originea, dezvoltarea istorica si semnificatia diferitor rituri si ceremonii care fac parte din aceste obiceiuri, pornesc de la modul cum s-a sarbatorit la diferite popoare si de la data cind are loc aceasta sarbatore.

Babilonienii au cunoscut foarte devreme calendarul. Dupa calendarul lunar, anul se impartea in 12 luni. Cele trei zile de intuneric de la sfirsitul fiecarei luni au trezit din cele mai vechi timpuri un sentiment de teama fata de fortele necunoscute ale naturii. Cu timpul, ei au ajuns sa acorde o semnificatie deosebita sfirsitului de luna dinainte de inceperea Anului Nou. Sarbatorirea Anului Nou de catre babilonieni a fost consemnata inca din timpul regelui Gudeia, in jurul anului 2400 i. Hr., in cele 11 table ale eposului Ghilgames, care vorbesc despre mese sarbatoresti opulente la care oamenii beau must, bere, ulei si suc de struguri, care curgea riuri.

La romani, dupa calendarul vechi, anul nou incepea la 1 martie si cel vechi se termina la23 februarie, ultima zi a acestei luni. Abia in anul 153 i. Hr.se fixeaza la Roma oficial data anului nou la 1 ianuarie. De fapt, la romani anul nou incepea odata cu intrarea in functie a noilor consuli. Aceasta data a oscilat in timpul republicii. Prima reforma a calendarului pare a fi avut loc in secolul VI i. Hr., adica la sfirsitul regalitatii. La 46 i. Hr., Iulius Caesar introduce calendarul pe care il folosim si noi astazi, in forma modificata de Papa Grigore al XIII-lea, in 1582.

Dupa decaderea Imperiului Roman, data oficiala a zilei de Anul Nou se schimba iarasi. in Imperiul Roman de Rasarit, ciclul sarbatorilor de iarna era prefatat de Brumalia care dura 24 de zile: imcepea la 25 noiembrie si se incheea la 17 decembrie. Dupa Brumalii urmau Saturnaliile, celebrate la inceputul mileniului intii era noastra intre 17 si 23 decembrie, zile dedicate zeului Saturn. in aceste zile se organizau petreceri insotite de jocuri, se jertfea in mod obligatoriu porcul, se faceau daruri reciproce cu sens ritual de jertfa: seminte pentru a invoca fertilitatea, papusi din lut.

Dupa o saptamina de la Saturnalii urma cea mai vestita sarbatoare in lumea romana- Calendele lui Ianuarie. Sarbatoarea era dedicata lui Ianus, cel cu doua fete, una spre trecut si alta spre viitor, zeul luminii si deschizatorul anului. Ronanii petreceau in fiecare zi diferit. Prima zi era incarcata cu numeroase practici rituale si cerimoniale:se trimeteau daruri, petreceau sarbatoarea cu jocuri, cintece si glume. Adoua zi era dedicata petrecilor in cadrul restrins al familiei. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se faceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicata alergarilor de cai si continuau ospetele. A patra zi entuziasmul si placerile scadeau treptat, iar in a cincea zi se relua activitatea obisnuita.

Ciclul pagin al sarbatorilor romane de iarna, al carei nucleu il constituiau Calendele lui Ianuarie, a devenit cu siguranta popular si in Dacia datorita intensei circulatii a oamenilor: legionari in armata romana, negustori, functionari. Sarbatoarea legata de Calendele lui Ianuarie a fost foarte cunoscuta in Dacia romana si nu poate fi pusa sub semnul indoielii, de vreme ce aceasta se desfasura sub directa supraveghere a autoritatilor civile si militare, Anul Nou fiind sarbatorit in intregul imperiul.

Biserica crestina porneste o adevarata lupta impotrva acestei sarbatori pagine si stabileste data de 25 decembrie, presupusa zi a nasterii lui Isus. Totusi sarbatoarea bisericeasca oficiala nu este peste tot recunoscuta ca zi a Anului Nou. Am prezentat aceste date pentru a intelege sensul obiceiurilor noastre si a anumitor forme in care ele apar.

Astazi se mai pastreaza unele motive saturnalice. Ajunul, noaptea si cele trei zile ale Craciunului cuprind numeroase elemente saturnalice: ospete inbelsugate, de unde zicala “Craciunul satulului si Pastele fudulului”, taierea porcilor la Ignat, data apropiata de inceperea saturnalilor romane, abundenta darurilor, chiar daca acestea sint puse pe seama unui mos (Ajun, Craciun);identificarea principalei masti care apare in cetele de colindat (turca, capra, cerbul, brezaia) cu regele Saturnaliilor. 

Numeroase motive de tipul Calendele lui Ianuarie au fost transmise pina spre zilele noastre. Desi unele practici specifice Calendelor lui Ianuarie au migrat la sarbatorile in vecinatate (Craciun, Boboteaza), cele mai multe au ramas aici: uratul de viata lunga si noroc; colindatul, al carui mobil principal este uratul (Plugusorul din ajun, Semanatul, Sorcova si Vasilca din dimineata Anului Nou).

Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l intimpina cu urari, daruri, petreceri, cintece si jocuri este straveche si cunoscuta tuturor popoarelor europene. Caracterul esential al sarbatorii este bucuria si increderea cu care omul intimpina trecerea de la anul vechi la anul nou, inceputul unei noi perioade de vegetatie, al unei noi etape in viata lui si a satenilor sai, a colectivitatii in care traieste.

In folclorul nostru, ciclul celor 12 zile care formeaza sarbatoarea Anului Nou este cel mai important ciclu sarbatoresc populal traditional, cel mai bogat si colorat prilej de manifestari folclorice. 

Autor: Cristina Fialcovschi

preluare de pe sursa:
http://www.moldova.org/page/din-istoricul-sarbatorilor-de-iarna-1142-rom.html

Sacrificarea porcului - act ritualic

Cu citeva zile inaintea inceperii ciclului zilelor “festive”, in comunitatea traditionala romineasca are loc sacrificarea porcului, in ziua de Ignat-20 decembrie.Sacrificiul animalier a fost amplu discutat de cunoscuti etnologi si antropologi: G. Frazer, M. Taylor, W. Mannhardt, C. Levi-Strauss, M. Mauss, E. Durkhreim, C.Kluckholm etc.). Cu precadere, actul ritual al sacrificarii unui animal marcheaza trecerea de la timpul profan cotidian la timpul sacru sarbatoresc, delimiteaza momentul de inceput al duratei sarbatoresti, purifica si solemnizeaza timpul, dar, mai ales, creeaza cadrul spiritual pentru realizarea contactului imajinar cu divinitatea, pentru captarea fortelor benefice supreme.

Pornim de la premiza ca actul taierii porcului, la romini, in ziua de Ignat,este o forma de manifestare a sacrificiului animalier, sacrificiu prezent in cultele practicate de greci, romani, celti, persi, hindusi, egipteni,in cultele politeiste si in religiile monoteiste: iudaica, islamica.

In aceasta sfera ideatica includem practica taierii porcului la mari sarbatori, care, dincolo de ratiuni utilitare are la baza stravechi credinte in eficienta sacrificarii acestui animal.

Porcul este considerat in vechile culturi un animal sacru emblematic pentru zeii vegetatiei-Osiris (la egipteni, care chiar il identifica cu zeul). Demeter si Persefona (zeite agrare la greci) sau Ceres (zeita romana a griului). 

El era sacrificat ritual in onoarea lor in cadrul unor ceremonii publice de mare amploare, din care nu lipseau actele culinare rituale urmate de mese comune la care oamenii mincau in credinta purificarii si intaririi lor prin puterea vitala a carnii animalului asimilat.

Scriitorii romani Varon (in Economia rurala,sec.I i.Hr.) si Pliniu (in Istoria naturala, sec.I d. Hr.) fac numeroase referiri la cresterea porcilor la Roma, dovada ca acest animal era in atentia societatii timpului, crescut fiind nu numai din motive economice, ci si rituale, motive care prevalau adesea. in epoca lui Augustus (sf.sec.I d.Hr.-incep. sec.II d.Hr.), epoca de inflorire a Imperiul Roman, sacrificarea porcului a fost inlocuita cu depunerea de ofrande din cereale pe altarele de sacrificiu(fara a inceta insa practicarea sacrificiului animalier).

J. G.Frazer sustine cu argumente convingatoare ca porcul este un stravechi spirit agrar in folclorul european. Totodata, el presupune ca porcul afost socotit o intrupare a lui Adonis-zeul grec care simbolizeaza mortea si renasterea ciclica a vegetatiei, si de aceea, este posibil ca el sa fi fost ucis in ocazii solemne ca reprezentant al zeului si mincat sacramemtal de catre adoratori. O versiune a legendei lui Adonis aminteste de gelozia zeului razboiului, Ares, care a atitat un porc mistret ce l-a sfisiat pe Adonis. Drept urmare, adoratorii acestuia, ciclic, sacrificau ritual un porc si il mincau la ospete publice.

Acordam mai mare importanta informatiei referitoare la practicile iudaice, deoarece consideram ca, in procesul crestinarii populatia traitoare pe teritoriul actual al Rominiei, in trecerea de la politeism la monoteism, rolul cultului iudeo-crestin a fost mult mai important decit influienta si pastrarea traditiilor pagine politeiste: in primul secol, crestinii, ca si apostolii si discipolii lor, respectau prescriptiile cultului iudaic care oferea baza pentru constituirea noii religii monoteiste. Jertfele mentionate in Legea Veche iudaica aveau rolul de a nu-i lasa pe oameni sa instraineze constiinta pacatului si, in acelasi timp prefigurau jertfa universala a lui Hristos. 

La evrei, alaturi de jertfele animaliere se aduceau si ofrande de vegetale, mirodenii, luminari, untdelemn etc. Noul Legamint cere ca jertfirea sa fie insotita de trairea launtrica, de iubire, mila, iertare. Jertfa singeroasa a fost eliminata dupa distrugerea Templului din Ierusalim si s-a inlocuit prin noi rituri. Cele trei sacrificii zilnice ale cultului din Templu au fost inlocuite cu trei rugaciuni. Potrivit legii mozaice, jertfele sint actiuni cultice obisnuite”ce se cuvin lui Dumnezeu”. Ele au caracter latreutic, de adorare, imerativ, de cerere,euharistic,de multumire si expirator, de curatire. in Levetic este explicata cu claritate valenta sacrificului singeros. “Pentru ca viata trupului este in singe si eu v-am ingaduit voua sa-l aduceti pe jertfelnic pentru ispasirea sufletelor voastre, caci singele este cel care aduce ispasire”. Despre conceptul de jertfa, sacrificiu si mintuire prin sacrificiu, teologia dispune de lucrari cu o incarcatura informationala si spirituala greu de egalat. Pastrarea ritualului sacrificiului animal singeros pina astazi se datoreaza nu numai functiei economice si spatiului climatic propice cresterii si consumului carnii de porc, cum au incercat sa argumenteze unii specialisti etnologi.

Ei au acceptat, in general, punctul de vedere conform caruia sacrificiul porcului ar exprima sacrificiul unui stravechi spirit agrar. El a intruchipat, se pare,”spiritul griului” la indo-europeni. Este interzis ca animal de sacrificiu si consum la evrei si mahomedani. Sacrificii rituale de animale sint consemnate de arheologi si la geto-daci si daco-romani. Dintre animalele domestice si salbatice sint apreciate a fi fost animale de sacrificiu aici: caii, oile, caprele, boii, iepurii, ciinii, pasarile si porcii, acestea din urma cu mai putine atestari arheologice. in asa fel a putut patrunde intre animale de jertfa porcul. Felul in care este pregatit porcul dupa junghiere, “pirlirea”, trecerea intregului corp al animalului prin flacara credem ca este mai mult decit o tehnica de preparare si este legata de stravechiul rit al “arderii de tot” pe jertfelnic.

Crestinismul a acceptat practica sacrificarii porcului ca secventa a suitei de obiceiuri ce pregatesc marea sarbatoare religioasa a Craciunului. Prin semnificatii multiple Craciunul marcheaza totodata, in calendarul popular, inceputul ciclului celor 12 zile de sarbatoare ce insotesc trecerea de la anul vechi la anul nou, perioada a nasterii si renovarii timpului calendaristic, , perioada in care agricultorul ce a incheiat un ciclu agrar se pregateste pentru urmatorul prin acte rituale cu rol apotropaic si augural.

Privit din aceasta perspectiva, taiatul porcului, se plaseaza in sfera ofrandelor-sacrificiului adresate fortelor supreme, ca multumire pentru recolta obtinuta si pentru recolta viitoare.

Exista un timp ritual al sacrificiului porcului-ziua de Ignat(20 decembrie) sau dupa Sfintul Vasile, dimineata in zori-moment propice multor practici rituale. “Daca nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, “dupa Ignat, porcul slabeste” spun batrinii, dar aceasta nu inseamna ca nu sint sate in care porcul este taiat a doua zi de Craciun (Vilcea, Bacau, Prahova) sau a treia zi (Dimbovita), conform unor interdictii ptivind consumul carnii de porc in prima zi de Craciun. “Cind tai porcul, sa fie luna plina”, “sa fie frig si umed”-sint conditii carora, in sistemul de viata traditionala, li se acorda mare atentie.

Spatiul trebuie curatat bine inainte si este demarcat—“insemnam locul printr-o linie”, spune un informator din Vilcea, practica ce aminteste ritualul de pregatire a actelor de sacrificare la romani, prin trasarea unui cerc magic in jurul altarului. Totodata sint respectate gesturi si formule rituale pentru “consacrarea” victimei: animalul este stropit cu apa sfintita, este asezat cu capul spre rasarit, pe fruntea lui (in Moldova) sau pe ceafa (in Arges, Olt, Brasov) este trasata cu cutitul o cruce pe care se presoara sare, capul de porc este “tras cu ritul inapoi” in casa, sint rostite formule rituale (Doamne ajuta, sa-l mintui cu sanatate).

Sarea, simbol de puritate si curatenie, este utilizata in ritualul sacrificiului inca de la romani, care o presarau pe capul victimei (impreuna cu boabe de orz) sau o ardeau pe altar pentru imblinzirea zeilor Penati-zei ocrotitori ai caminului familial.

Remarcabila este functia preotului de mediator in relatia cu divinitatea, functie ce s-a pastrat in timp, in obiceiurile insotitoare sacrificarii porcului in viata traditionala. Concret el are menirea prin slujba religioasa pe care o face in fiecare gospodarie, sa valideze actul sacrifical si sa transfere in plan sacru carnea si masa ce urmeaza. Obiceiurile populare pastreaza, ca forma de rasplatire a preotului, daruirea unor parti din animalul sacrificat-limba, pielea, pulpa. Extrapolam acest obicei cu cel consemnat in stravechi sacrificii grecesti (de exemplu sacrificiile pentru Hermes), la care preotul primea pielea, dar mai ales, limba, “partea metaforica a comunicarii”, simbol al functiei preotului de realizare a legaturii cu divinitatea.

Relevante semnificatii rituale, in actul sacrifical al porcului la Craciun, are singele, a carui prezenta este dovada sacrificiului implinit. Antopologii au evidentiat valoarea spirituala regeneratoare a singelui, ale carui valente intermediaza fuziunea intre om si divinitate, contiguitatea efemera a profanului cu sacrul, justificind spiritual sacrificiul. Rolul pozitiv al singelui, identificat in popor cu viata, se exprima prin multiple credinte in valoarea lrgaturii(prin singe) ce se realizeaza cu divinitatea, dar si intre comeseni in timpul consumarii carnii animalului sacrificat.

Ansammblul ritual al taierii porcului este incheiat prin masa comuna, in genere numita “pomana porcului”, pe alocuri “praznicul porcului”(Prahova). Ca forma de comuniune alimentara ce constituie faza finala a oricarui act sacrificial, “pomana porcului” depaseste, prin semnificatiile ei, conotatiile alimentare.

In vechi tipare de viata traditionala ea se desfasura intr-o atmosfera solemna, in liniste, realizindu-se, in primul rind, comuniunea spirituala a participantilor la actul sacrificial infaptuit. Actuala nota euforica a mesei de “pomana a porcului” este un rezultat al deritualizarii pe ansamblu al actului sacrificial, prevalent raminind sensul lui pragmatic, alimentar.

Credem ca tocmai pastrarea practicii sacrificiului porcului, adoptat ca animal de sacrificiu pentru sarbatoarea crestina a Craciunului, este o dovada a vechimii crestinismului pe aceste locuri, crestinism apostolic. Nu putem neglija nici faptul ca acest sacrificiu are loc in perioada postului, cea in care se pregateau, de altfel, si catehumenii pentru botezul de Craciun sau de Boboteaza.

 Autor: Cristina Fialcovschi

preluare de pe sursa
http://www.moldova.org/page/sacrificarea-porculuiact-ritualic-1143-rom.html