Reconstituim, prin intermediul documentelor din Arhiva Istorică a Ministerului Afacerilor Externe, coordonatele plecării misiunii sovietice din România, odată cu startul Operaţiunii Barbarossa. La 22 iunie 1941, Anatoli Iosifovici Lavrentiev, ministrul Sovietelor, e informat că personalul diplomatic şi consular al Legaţiei (96 de persoane) trebuie să părăsească Bucureştiul cât mai repede cu putinţă. Trec însă mai mult de două săptămâni până când ruşii ajung pe teritoriu bulgar (şi de acolo în Turcia), timp în care sunt complet izolaţi într-o garnitură de tren (mai întâi în staţia Chitila şi apoi în portul Giurgiu). Odiseea evacuării cu trenul – cu probleme medicale, o femeie însărcinată, temeri privind izbucnirea unei epidemii, greve ale foamei – se apropie de sfârşit la 16 iulie, când, din Istanbul, membrii Legaţiei încep să fie trimişi, în grupuri de câte 13 persoane, în Uniunea Sovietică.
Raport al lui George Lecca, director al Direcţiei Protocol a Ministerului Afacerilor Străine al României
„Plecarea misiunei sovietice din România
22 iunie 1941
În ziua de 21 iunie, la orele 11 seara, am fost convocat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri de către Dl. Prof. Mihai Antonescu, care mi-a spus următoarele:
«Vă dau o însărcinare istorică. Mâine dimineaţă, la orele 7, veţi telefona la Legaţiunea Sovietelor şi veţi convoca pentru orele 8 dimineaţa, la Ministerul Afacerilor Străine, pe Dl. Lavrentiev, Ministrul Sovietelor, spunându-i că aveţi o însărcinare specială din partea Şefului Guvernului (în numele meu, căci cu începere de astă seară voi fi Prim Ministru a.i. şi Vice-Preşedinte al Consiliului) şi îi veţi atrage atenţiunea că, în interesul său propriu şi al propriei sale protecţii, cât şi pentru a evita situaţiuni grele, este bine să părăsească într-o oră localul Legaţiunii Sovietice, împreună cu tot personalul.
Motivare:
Dl. Lavrentiev a comis o serie de acte şi convocări diplomatice, care depăşeau obligaţiunile unui trimis al unui Stat neutru. În ultimele zile, Domnia Sa n-a primit să se supună măsurilor de apărare pasivă, aplicabile tuturor celor de pe teritoriul nostru.
Întrucât ostilităţile au început astă noapte între Germania şi România ca aliată, pe de o parte şi Rusia Sovietică pe de altă parte şi pentru evitarea de incidente neplăcute, dat fiind amintirile care stăruesc să rămână în opinia publică românească, care nu poate uita condiţiunile în care s-a făcut ocuparea unui teritoriu român în anul trecut, Guvernul Român, în interesul membrilor Legaţiunei Sovietice, îi sfătuieşte să părăsească localul Legaţiunei imediat; această măsură, la care Guvernul Român nu va renunţa în nici un chip, nu poate să fie interpretată altfel decât ca având scopul să proteguiască personalul Legaţiunei Sovietice. În acest caz, Dl Lavrentiev are de ales: sau să se facă un inventariu sumar al Legaţiunei sau o sigilare totală a localului Legaţiunei, în prezenţa autorităţilor române. Numai primind condiţiunea plecării imediate, s-ar putea garanta inventariul, care s-ar face mâine, după plecare, rămânând ca ridicarea unor obiecte să se facă mai târziu».
Conform instrucţiunilor de mai sus, am convocat pentru dimineaţa zilei de 22 Iunie, la orele 8, la Ministerul Afacerilor Străine, pe Dl. Lavrentiev, care a sosit la ora fixată întovărăşit de Dl. Mikhailov, Prim Secretar al Legaţiunei Sovietice. Am comunicat cele cuprinse în instrucţiunile de mai sus – Dl. Mikhailov servind ca interpret – Dlui Ministru Lavrentiev, care
1. – a protestat că ar fi depăşit obligaţiunile unui trimis neutru;
2. – s-a supus tuturor măsurilor de apărare pasivă;
3. – a luat cunoştinţă de începerea ostilităţilor (impresia mea personală era că nu ştia că ostilităţile începuseră).
M-a rugat cu insistenţă să se revină asupra termenului de o oră, ce li se acordase pentru plecare, având aproape 100 de persoane la Legaţiune. I-am arătat că ordinele Guvernului sunt categorice, dar că voi încerca să obţin o păsuire intervenind pe lângă Dl. Prim Ministru a.i. Mihai Antonescu. M-a mai rugat cu insistenţă să se aibă o deosebită grijă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu alimente pe tot drumul ce-l vor parcurge, având numeroşi copii cu ei. I-am adăugat că un tren, format din 2 vagoane cu paturi, 1 vagon special pentru Domnia Sa, 1 vagon restaurant, 1 vagon clasa I şi 2 vagoane de bagaje îi stau la dispoziţie în Gara Mogoşoaia.
Dl Ministru Lavrentiev s-a retras împreună cu Dl Mikhailov la orele 8.30, ducându-se la Legaţiune pentru a-şi prepara plecarea.
De îndată ce Dl Ministru Lavrentiev şi Dl. Mikhailov au plecat la Legaţiunea Sovietică, m-am dus la Preşedinţia Consiliului unde am încercat să văd pe Dl Prim Ministru a.i. M. Antonescu. Neputând să-i raportez conversaţia avută, am comunicat-o Dlui Ministru Al. Cretzianu, Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine, arătând imposibilitatea de fapt a membrilor Legaţiunei de a pleca într-o oră (plecarea fusese fixată pentru ora 9), plecare care a avut loc la orele 13.30, răstimp în care nici un membru nu a părăsit localul Legaţiunei.
Între timp, delegasem pe Dl. Govela, Secretar de Legaţiune, să se ducă la Legaţiunea Sovietică, pentru a se pune la dispoziţiunea Dlui Ministru Lavrentiev pentru orice eventualitate. Dl. Govela s-a întors peste vreo două ore, comunicându-mi că Dl. Lavrentiev i-a declarat că refuză să părăsească localul Legaţiunei dimpreună cu tot personalul dacă nu i se indică precis data şi locul pe unde va ieşi din ţară cât şi direcţia în care va fi îndreptat trenul.
În urma acestei comunicări, m-am dus personal la Legaţiunea Sovietică, unde am vorbit cu Dl Lavrentiev, care mi-a spus exact acelaşi lucru. M-am întors la Ministerul Afacerilor Străine pentru a lua instrucţiuni şi am comunicat apoi Dlui Lavrentiev că trenul urmează a merge la Berlin, unde urmează să se întâlnească cu membrii misiunei sovietice de acolo, pentru a pleca cu toţii la Moscova (acesta era planul iniţial). I-am adăugat că Guvernul Român îl sfătuieşte să părăsească cât mai repede localul Legaţiunei, împreună cu personalul său, Guvernul Român luându-şi în acest caz angajamentul că nu li se va întâmpla absolut nimic. Dacă însă Domnia Sa refuză să primească sfatul dat, Guvernul Român îşi declină orice răspundere în privinţa oricăror surprize neplăcute ce s-ar putea ivi. Dl Ministru Lavrentiev a primit să plece, mulţumindu-mi călduros pentru tot ce am făcut şi a vrut să-şi ia rămas bun de la mine. Spunându-i că datoria mea este să-l întovărăşesc şi să fiu pe peron până în momentul plecării terenului, a fost foarte surprins şi mi-a mulţumit din nou.
Am plecat apoi la gara Mogoşoaia cu tot convoiul de maşini, care transporta personalul şi bagajele Legaţiunei. În gară, dl. Lavrentiev mi-a amintit din nou în ceea ce priveşte alimentarea trenului şi din nou mi-a mulţumit, atât Domnia Sa cât şi Dl Mikhailov pentru tratamentul ce li s-a acordat”.
Arhiva Istorica a MAE, fond 71 1920-1944, URSS Relaţii cu România, vol. 95, 1941, filele 333-337. Document obţinut prin amabilitatea personalului Unităţii Arhive Diplomatice din MAE
Raport întocmit de Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă (Direcţiunea Generală a Poliţiei – Ministerul Afacerilor Interne)
„28 iunie 1941
Conform ordinelor primite, întreg personalul diplomatic şi consular al Legaţiunei Sovietice din Bucureşti, compus din 40 bărbaţi, 30 femei şi 26 copii, a fost îmbarcat într-un tren special ce se află garat în staţia Chitila.
Pentru pază, am detaşat un inspector de poliţie, ajutat în timpul zilei de un ofiţer şi de 20 de soldaţi la care se adaogă în timpul nopţii, încă un reangajat şi 20 soldaţi.
Am intervenit la Direcţiunea Generală C.F.R., care le-a pus la dispoziţie apă şi lumină suficientă, cu respectarea normelor de camuflare, în vagoanele respective, unde li se serveşte şi masa de compania Wagons Lits.
Semnalându-ni-se că o parte din copii aflaţi în tren ar fi început să se îmbolnăvească din cauza condiţiunilor în care trăiesc, am dat delegaţie medicului Direcţiunei pentru a se deplasa la faţa locului şi a cerceta.
În ziua de 26 Iunie a.c., d-sa însoţit de d-l dr. O. Burileanu, s-a transportat la Chitila, unde examinând pe cei în cauză, a constatat că personalul legaţiei este bine instalat şi că nu-i lipseşte nimic.
Examinând pe cei 2 copii ai Consilierului sovietic Kaotchencov şi constatând că suferă de tuse convulsivă (boală în curs de evoluţie) de aproape 4 săptămâni, de comun acord cu şeful trenului, a procedat la manevrarea vagoanelor în aşa fel ca vagonul în care se aflau cei 2 copii bolnavi şi părinţii lor să fie izolat la urma garniturii spre a evita o contagiune.
În total sunt 5 copii bolnavi, între care şi copilul Ministrului Lavrentiev, care prezintă uşoare turburări digestive. Având însă în vedere că-l alăptează mama lui, turburările nu prezintă gravitate. Ceilalţi 2 copii, unul al lui Mihailov, prim secretar, are o uşoară indigestie, iar celălalt, al lui Colismeov suferă de tracheo-bronşită.
La Cererea ataşatului comercial Pinoghenef, care suferă de exemă artritică cronică şi a d-nei Luba, care de asemenea are o exemă şi care s-a căutat cu d-l dr. Constantinescu, specialist în boli de piele, s-a permis acestuia să-i viziteze la vagon.
O doamnă, care este în a 8-a lună a unei sarcini normale, se teme să nu nască în drum. Medicii nu împărtăşesc temerile d-nei, că evoluţia fiziologică a sarcinei ar putea fi întreruptă în drum.
Medicii au prescris o serie de medicamente, ce le-au fost procurate contra cost şi expediate la tren, printr-un agent al nostru.
La cererea Ministrului Lavrentiev, medicul Direcţiunei se va deplasa pentru a treia oară, spre a-i vizita şi procura cele necesare.
În raportul său, medicul atrage luarea aminte, asupra faptului că trenul fiind oprit pe loc, cei 96 membri ai legaţiei cu personalul de pază şi cu cel al vagonului restaurant şi al trenului, sunt nevoiţi să-şi facă necesităţile în closetele vagoanelor. Din cauza căldurii şi a muştelor s-ar putea ivi o epidemie printre toţi aceşti oameni.
Faţă cu toate cele arătate mai sus vă rog să binevoiţi a aprecia şi a dispune.
Director General,
General de divizie
Em. Leoveanu”
Arhiva Istorica a MAE, fond 71 1920-1944, URSS Relaţii cu România, vol. 95, 1941, filele 357-358. Document obţinut prin amabilitatea personalului Unităţii Arhive Diplomatice din MAE
„Din Jurnalul lui Anatoli Iosifovici Lavrentiev, reprezentant plenipotenţiar al U.R.S.S. în România: plecarea misiunii sovietice din România
22 iunie-16 iulie 1941
I. La 22 iunie, orele 8 dimineaţa, am fost invitat la M.A.S., la Directorul Direcţiei de Protocol-Lecca. Acesta mi-a declarat că este împuternicit de generalul Antonescu, conducătorul statului român, să-mi transmită următoarea declaraţie:
1. Legaţia U.R.S.S. nu a respectat regimul de camuflaj.
2. Eu, în calitate de reprezentant plenipotenţiar al U.R.S.S. în România, am organizat întruniri, încălcând în acest fel statutul reprezentantului unei ţări neutre.
Având în vedere aceasta, Guvernul român propune ca, în decurs de o oră, întregul personal al Legaţiei sovietice să părăsească clădirea Legaţiei. Tot astăzi urmează ca Legaţia să părăsească România. Când i-am solicitat lui Lecca să explice cel de-al doilea punct al declaraţiei sale, Lecca a repetat acelaşi lucru, arătând că are însărcinare din partea generalului Antonescu să facă această declaraţie. Respingând categoric considerentele din declaraţia lui Lecca, am făcut remarca potrivit căreia din cele comunicate se poate înţelege că România rupe relaţiile diplomatice cu Uniunea Sovietică, pornind de la considerentele de mai sus. Lecca a răspuns că a uitat să spună că operaţiunile militare dintre Germania şi Uniunea Sovietică au început deja. Ca aliată a Germaniei, România s-a angajat de partea acesteia din urmă.
Referitor la termenul care a fost dat pentru părăsirea clădirii Legaţiei, am declarat că în decurs de o oră este imposibil să se facă aşa ceva, pentru că sunt multe femei şi copii, care au nevoie de o pregătire pentru o călătorie îndelungată. În plus, stabilirea unui asemenea termen reprezintă o încălcare flagrantă a normelor internaţionale existente. Am arătat că voi lua toate măsurile ce se impun pentru a pregăti Legaţia de plecare în cel mai scurt timp. Cum vom fi gata, Ministerul Afacerilor Străine va fi informat despre aceasta. Lecca a repetat, însă, în încheiere, că el transmite doar dispoziţia generalului Antonescu.
II. La revenirea mea de la M.A.S., la 8,30, în curtea Legaţiei au intrat agenţii Siguranţei şi la orele 9 aceşti agenţi au pătruns în partea de spate a clădirii.
3. Cifrul, toată corespondenţa secretă, poşta diplomatică expediată din Bulgaria în Uniunea Sovietică, precum şi banii româneşti ce se aflau la C.S.O. (compartimentul de cifru) au fost distruse prin ardere.
4. La 22 iunie, orele 8,30, au fost decuplate legăturile telefonice ale Legaţiei cu oraşul.
5. Când, la orele 11.00., Legaţia U.R.S.S., sub presiunea autorităţilor române, era pe punctul să părăsească sediul Legaţiei, am înţeles că urma să plecăm într-o direcţie necunoscută. Am solicitat să vină un reprezentant al M.A.S. pentru a clarifica traseul şi ora de plecare din România. După aceasta şi-a făcut apariţia directorul Direcţiei Protocol din M.A.S., Lecca, care a declarat că noi trebuie să părăsim Legaţia, dar că acum el nu cunoaşte unde vom merge şi când vom părăsi România. La declaraţia mea că eu, împreună cu personalul Legaţiei, nu vom părăsi clădirea până când nu voi obţine un răspuns la întrebările puse de mine, pentru că, după cum rezulta din comunicatul pe care Lecca l-a făcut în numele Guvernului român la orele 8 dimineaţa, noi trebuie să părăsim România astăzi, 22 iunie, Lecca a răspuns că se va consulta în legătură cu aceste chestiuni şi-mi va oferi un răspuns suplimentar.
6. La cea de-a doua sosire a lui Lecca la Legaţie, acesta a declarat:
a) vom pleca cu un tren special la Berlin, de unde, împreună cu Ambasada sovietică la Berlin, vom fi trimişi în U.R.S.S. Între Guvernele german şi sovietic se poartă negocieri referitoare la evacuare;
b) Guvernul român garantează inviolabilitatea membrilor Legaţiei, dacă ei vor părăsi imediat clădirea;
c) dacă Legaţia intenţionează să rămână în clădire, în acest caz, autorităţile române îşi declină orice fel de responsabilitate şi nu garantează securitatea membrilor ei. Guvernul român trebuie să avertizeze că nu este exclusă posibilitatea unor incidente nedorite pentru membrii Legaţiei, ca urmare a manifestărilor de indignare din parte opiniei publice româneşti.
După o asemenea declaraţie, am decis să părăsim Legaţia în ziua de 22 iunie, în jurul orei 12,00. Apoi am fost izolaţi în tren.
6. La 14,30 am ajuns în staţia Chitila, din apropierea Bucureştiului, unde am rămas până la 3 iulie, orele 9,00.
7. În timpul şederii în staţia Chitila, am insistat pe lângă autorităţile române ca un reprezentant al oricărei misiuni neutre să ne facă o vizită. I-am făcut această solicitare reprezentantului M.A.S., d-l Govella, la 24 iunie şi, ulterior, de mai multe ori d-lui Florescu, care s-a recomandat drept reprezentant al Consiliului de Miniştri. Am insistat pe lângă acesta din urmă să fim vizitaţi de către reprezentantul Legaţiei americane sau suedeze, întrucât chiar d-l Florescu a spus că interesele noastre în România sunt apărate de una dintre aceste misiuni. (…) În plus, noi am solicitat în repetate rânduri asistenţă medicală, deoarece printre cei 26 de copii şi în rândul membrilor Legaţiei erau şi bolnavi. De câteva ori am evidenţiat necesitatea de a schimba condiţiile în care ne aflăm, având în vedere imposibilitatea de a locui timp îndelungat în tren, precum şi faptul că eram în apropierea unor obiective militare. Trebuie subliniat faptul că numai o singură dată în 10 zile s-a prezentat un medic pediatru, cu toate că era absolut nevoie de asistenţă medicală.
8. Ca urmare a situaţiei create, toţi bărbaţii personalului nostru au declarat, la 2 iulie, greva foamei, care s-a prelungit până în seara zilei de 4 iulie.
(…)
11. La 3 iulie, orele 9,00, trenul în care se găsea întregul personal al Legaţiei a părăsit staţia Chitila şi la orele 12,00 a sosit în portul Giurgiu. În portul Giurgiu, reprezentantul M.A.S., d-l Govella, mi-a propus să semnez o declaraţie referitoare la faptul că am părăsit România la 3 iulie.
Am arătat că declaraţia poate fi semnată cu trei condiţii:
1) în prezenţa reprezentantului Legaţiei suedeze;
2) dacă semnarea unei asemenea declaraţii este condiţionată de acordul privind schimbul şi
3) dacă în declaraţie se va prezenta situaţia în care s-a găsit Legaţia după 22 iunie.
După un timp, Govella, reprezentantul M.A.S., a declarat că la 3 iulie nu putem pleca în Bulgaria, întrucât, cu toată dorinţa Guvernului român de a ne trimite în Bulgaria, Guvernul bulgar refuză să primească Legaţia sovietică mai devreme de 7-8 iulie, adică mai devreme faţă de data la care Legaţia română la Moscova se va afla la graniţa sovieto-turcă. (…)
15. La 7 iulie, orele 17.00, am trecut pe teritoriul bulgar, în oraşul Ruse. Trebuie remarcat faptul că, la trecerea din Ruse în Svilengrad, garnitura noastră a reuşit să evite un accident de cale ferată numai printr-o întâmplare fericită. Lângă oraşul Biala, unde este o pantă abruptă şi cu multe viraje, trenul avea 120 km la oră. Însoţitorul român al garniturii noastre n-a priceput semnele pe care i le făcea mecanicul de locomotivă să frâneze manual. Potrivit spuselor inspectorului bulgar Popov, care a însoţit garnitura, accidentul a putut fi evitat numai graţie prezenţei de spirit a conductorilor bulgari. Dacă garnitura ar fi fost formată din vagoane mai uşoare, conform aprecierilor bulgarilor care ne-au însoţit, accidentul ar fi fost inevitabil, pentru că vagoanele aveau un balans lateral extrem de mare.
16. La 8 iulie am avut o întrevedere cu d-l Feizi, reprezentant al M.A.S. turc, căruia i-am confirmat în scris că funcţionarii Legaţiei, ai Reprezentanţei comerciale şi TASS, în total 95 de persoane, precum şi un cetăţean sovietic persoană particulară au sosit la frontiera bulgaro-turcă. (…)
18. La 13 iulie, orele 18,00, am trecut frontiera bulgaro-turcă.
19. La 14 iulie, toţi membrii Legaţiei au sosit la Istanbul unde, începând cu 16 iulie, s-a trecut la evacuarea în Uniunea Sovietică în grupuri (de câte 13 persoane). Cu evacuarea din Turcia a fostei Legaţii sovietice în România a fost responsabil tovarăşul Sedâh, secretar II, precum şi tovarăşii Krâmov şi Uspenski, ataşaţi”.
Volumul Relaţiile româno-sovietice. Documente, vol. II, 1935-1941, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2003 (originalul se află la Moscova, la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse – Departamentul Istorico-Documentar)
