TRIBALLII

 Triballii au fost un trib trac al cărui teritoriu se întindea între Serbia central-nordică și Bulgaria nord-vestică .
 Pentru prima dată în istorie tracii triballi au fost atestați în secolul V î.H .

Teritoriul triballilor

 În timpul acelei perioade, în zona balcanică existau două triburi trace care dețineau hegemonia : triballii și odrișii. Regele tracilor odriși, Sitalces ( 431 – 424 î.H ), în dorința de a-și extinde regatul, trece la ofensivă în fața tracilor triballi. Ofensiva a avut un rezultat dezastruos pentru odriși întrucât armata lor a fost învinsă de către triballi și însuși regele lor, Sitalces a fost ucis în luptă.

Războinici triballi traci

  După respingerea invaziei odrise, triballi și-au consolidat puterea în regiune și când s-au simțit îndeajuns de puternici au pornit la atac împotriva odrișilor. În anul 376 î.H, regele triballilor Hales ,pornește o campanie împotriva odrișilor, campania fiind un succes deoarece trupele sale au intrat adânc în teritoriul Odris, cucerindu-i capitala, Abdera, și jefuind-o. După acest succes, triballi se îndreaptă către teritoriile nord-grecești, încep asediul orașului Maroneia, asediul acestui oraș nu a fost finalizat datorită faptului că generalul grec Chabrias a venit cu întăriri și pentru a se evita o bătălie sângeroasă s-a ajuns la o înțelegere din partea ambelor tabere.

Filip al II – lea

  În secolul IV î.H , un alt trib trac balcanic s-a ridicat pentru a-și spune cuvântul în istoria universală, acel trib trac a fost cel al macedonenilor. Regele care făcut din tracii macedoneni o forță regională a fost Filip al II -lea (n. 382 î.Hr.–d. 336 î.Hr.) , tatăl lui Alexandru Macedon (20 iulie 356 î.Hr.–10 iunie 323 î.Hr.).
  În anul 339 î.H , Filip al II -lea, după ce a întreprins o expediție încununată de succes împotriva sciților conduși de către Ateas, s-a simțit îndeajuns de puternic încât să întreprindă și o expediție împotriva triballilor.
  În timpul confruntării dintre tracii macedoneni și cei triballi, soarta armelor a fost de partea tracilor triballi și oastea macedoneană a fost înfrântă, însuși puternicul ei rege, Filip fiind rănit în acea confruntare.

Triballi luptând cu macedonenii

   După moartea lui Filip al II-lea, Alexandru Macedon continuă opera tatălui său de unificare a Balcanilor sub stindardul macedonean. În anul 335 î.H, regatul Odris este supus de către oștile macedonene, după supunerea regatului Odris, macedonenii își îndreaptă atenția către țara tracilor triballi, Alexandru Macedon dorind să șteargă rușinea înfrângerii.

Alexandru Macedon

   De această dată, sorții de izbândă au fost de partea tracilor macedoneni care, după trei bătălii sângeroase ( bătălia de la Haemus, bătălia de la râul Lyginus și bătălia de pe insula Peuce ), au reușit să-i supună pe triballi, care după ce au fost înfrânți, s-au retras împreună cu regele lor Syrmus, la nord de Dunăre, acolo unde au fost ajutați de către tracii geți.
   O parte din triballii rămași a fost înrolată în armata macedoneană, în timp ce celeilalte părți i s-a permis să existe, cu condiția acceptării dominației macedonene.

Războinici celți

   Lupta cu macedonenii i-a istovit pe triballi, invazia celtică condusă de regele Cerethrius i-a obligat pe odriși să se retragă în est. Cu toate acestea, ei continuă să provoace probleme timp de cincizeci de ani (135 î.Hr.-84 î.Hr.),guvernatorilor romani din Macedonia, după această perioadă turbulentă triballii începând încetul cu încetul să se romanizeze.
    Geograful și istoricul de origine greacă Ptolemeu (90-168 d.Hr.), a afirmat că teritoriul lor se afla între Ciabrus(Tzibritza) și Utus (Vit), în Bulgaria modernă, ​​orașul lor principal fiind Oescus.
   Sub Tiberius (16 noiembrie 42 î.H – 16 martie d.H 37) , se menționează Triballia ca regiune a provinciei Moesia. 
   Împăratul Maximian Tracul (235-237 d.H ) a comandat un escadron format din triballi, exitența tracilor triballi și în secolul III d.h demonstrează faptul că tracii nu au dispărut, ci ei împreună cu romanii au dat naștere poporului Român .

Cavalerie Romană auxiliară

  Etnogeneza tracilor triballi este în strâsă legătură cu existența românilor de la sud de Dunăre, românii timoceni, dar despre acest subiect extrem de important voi vorbi într-un alt articol viitor.

Sursa: Spartacus Titanul

preluare de pe sursa:

http://blogosfera.piatza.net/triballi/

Românii din Bulgaria, între uitare şi “asimilare benevolă”

În ciuda declarării loialităţii faţă de statul bulgar, românii care îşi revendică drepturile sunt consideraţi drept “distrugători ai statului”, “vânzători ai neamului bulgar” şi chiar agenţi ai României, spun pentru Cotidianul.ro presedintele Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria “AVE”, Ivo Filipov Gheorgheiv, şi preşedintele AVE din Kozlodui, Nicolai Marinov Pacev.

S-a ajuns astfel că de la cei 70.000 de etnici români declaraţi oficial în Bulgaria în perioada interbelică, să se ajungă, în 2001, la puţin peste 1.000 de locuitori, în condiţiile în care, din datele neoficiale ale Uniunea Etnicilor Români, în Bulgaria locuiesc circa 300.000 de români.

Aceasta şi pentru că politica autorităţilor de la Sofia este de a susţine că vlahii şi românii, dar şi aromânii sau meglenoromanii, sunt populaţii cu tradiţii, obiceiuri şi cultura diferite, după cum se arată în amintitul raport al AVE. Vorbind despre politica Sofiei, Preşedintele Asociatiei Aromânilor din Bulgaria declara, pentru Agerpres, că “nu poate fi vorba de asimilare, ci de integrare cu bună voinţă.”

Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria “AVE” a prezentat un raport asupra populaţiei româneşti din ţara vecină, imediat după încheierea recensământului din februatrie 2011. La fel cum reclamau organizaţiile macedonene după recensământul din 2001, presedintele AVE, Ivo Filipov Gheorgheiv arată că în satele româneşti din sudul Dunării datele au fost completat cu creionul, pentru a putea fi uşor modificate, în detrimentul etnicilor români.

La sesizarea AVE, Ministerul român de Externe a răspuns indicând că va include această problemă pe agenda dialogului bilateral cu Sofia.

“Se ştie că, dacă o persoană vorbeşte româneşte, nu poate să evolueze în ierarhie sau să progreseze în societatea modernă. Acest fapt a făcut ca unii din neamul nostru care au ajuns să ocupe o funcţie să refuze să recunoască că sunt români, să vorbească româneşte sau să-şi înveţe copii să vorbească româneşte de teamă că îşi vor pierde funcţia. În privinţa asta s-a ajuns până la paradoxul ca bunicii care nu ştiau limba bulgară să nu se poată înţelege cu nepoţii care nu ştiau româneşte”, se arată în raportul AVE.

În Bulgaria există o singura instituţie de învăţământ cu predare in limba română, un liceu din Sofia, într-o zonă în care prezenţa etnicilor români este minimă. Cei zece elevi care încheie cursurile în fiecare an sunt, preponderent, bulgari care apoi cumpără acte care le certifică apartenenţa la etnia română şi studiaza la Bucureşti, în virtutea unui acord privind schimbul de studenţi, spune Ivo Filipov Gheorghiev.

Preşedintele Traian Băsescu a promis că va aborda tema înfiinţării unui liceu românesc la Vidin, zona în care se concentrează comunitatea românească, însă totul a rămas la stadiul de promisiune.

Cât despre fonduri, în timp ce statul român a odferit, în 2010, circa 600.000 de euro comunităţii bulgare din România, românii de la sud de Dunare au primit sub 10.000 de euro din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, iar statul bulgar nu participă deloc la susţinerea asociaţiilor româneşti, o dată ce minorităţile naţionale nu sunt recunoscute. Mai mult, Fiscul bulgar impozitează micile fonduri primite de la Bucureşti.

Aceeaşi autoritate fiscală de la Sofia a lansat în acest an o campanie prin care le cere profesorilor de limba română listele cu numele copiilor înscrişi la cursuri, adeverinţele şi diplomele acestora. Şcolile sunt organizate de români şi plătite exclusiv din fonduri ale comunităţii şi ajutoarele de la Bucureşti.

Banii sunt esenţiali pentru românii din Bulgaria, pentru că marea masa a comunităţii trăieşte în nord-vestul ţării, cea mai săracă regiune din UE, potrivit unui recent studiu al Eurostat. “Sistemul represiv a folosit şi foloseste în continuare sărăcia ca cea mai puternică pârghie de asimilare a unui neam”, arată raportul AVE. Acum, Uniunea Romanilor din Bulgaria are nevoie de circa 40.000 de euro pentru a cumpara un imobil in Vidin pentru a adaposti o biblioteca de 25.000 de volume, găzduită în condiţii improprii într-o cameră a primăriei.

Aderarea la UE nu pare a oferi perspective mai bune minorităţilor din Bulgaria. Bulgaria europeană a fost aspru admonestată într-un raport din 2009 al Consiliului Europei, care cerea adoptarea unui amendament constituţional “pentru o mai bună garantare a dreptului minorităţilor la asociere şi pentru deplina aliniere a practicilor la standardele Consiliului Europei.” Motivul criticilor ţinea în special de situaţia minorităţii turce, cea care se bucură de cele mai mari drepturi-reprezentare parlamentară şi o emisiune zilnică de ştiri, de zece minute, la televiziunea publică. La presiunea naţionaliştilor, premierul Boiko Borisov a fost chiar pe punctul de a organiza un referendum pentru interzicerea acestei emisiuni.

Presa occidentală a relatat despre politica de asimilare a minorităţii turce în timpul regimului comunist din Bulgaria şi despre exodul a 300.000 de etnici turci, după căderea comunismului.

Statutul minorităţilor are o miză imensă în Bulgaria, având în vedere declinul demografic şi exodul în ţările vestice.

Potrivit recensământului din 2011, populaţia Bulgariei s-a redus la 7,3 milioane de locuitori, iar din datele neoficiale ale asociaţiilor minorităţilor etnice, bulgarii nu depăşesc cu mult jumătate din această populaţie.

autor : Razvan Ciubotaru

sursa : ziarul Cotidianul

preluare de pe sursa: http://rdcnploiesti.blogspot.com

Sursa: ROMANIA-DACIA

Evacuarea Legaţiei Sovietice din Bucureşti

Reconstituim, prin intermediul documentelor din Arhiva Istorică a Ministerului Afacerilor Externe, coordonatele plecării misiunii sovietice din România, odată cu startul Operaţiunii Barbarossa. La 22 iunie 1941, Anatoli Iosifovici Lavrentiev, ministrul Sovietelor, e informat că personalul diplomatic şi consular al Legaţiei (96 de persoane) trebuie să părăsească Bucureştiul cât mai repede cu putinţă. Trec însă mai mult de două săptămâni până când ruşii ajung pe teritoriu bulgar (şi de acolo în Turcia), timp în care sunt complet izolaţi într-o garnitură de tren (mai întâi în staţia Chitila şi apoi în portul Giurgiu). Odiseea evacuării cu trenul – cu probleme medicale, o femeie însărcinată, temeri privind izbucnirea unei epidemii, greve ale foamei – se apropie de sfârşit la 16 iulie, când, din Istanbul, membrii Legaţiei încep să fie trimişi, în grupuri de câte 13 persoane, în Uniunea Sovietică.

Raport al lui George Lecca, director al Direcţiei Protocol a Ministerului Afacerilor Străine al României

„Plecarea misiunei sovietice din România

22 iunie 1941

În ziua de 21 iunie, la orele 11 seara, am fost convocat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri de către Dl. Prof. Mihai Antonescu, care mi-a spus următoarele:

«Vă dau o însărcinare istorică. Mâine dimineaţă, la orele 7, veţi telefona la Legaţiunea Sovietelor şi veţi convoca pentru orele 8 dimineaţa, la Ministerul Afacerilor Străine, pe Dl. Lavrentiev, Ministrul Sovietelor, spunându-i că aveţi o însărcinare specială din partea Şefului Guvernului (în numele meu, căci cu începere de astă seară voi fi Prim Ministru a.i. şi Vice-Preşedinte al Consiliului) şi îi veţi atrage atenţiunea că, în interesul său propriu şi al propriei sale protecţii, cât şi pentru a evita situaţiuni grele, este bine să părăsească într-o oră localul Legaţiunii Sovietice, împreună cu tot personalul.

Motivare:

Dl. Lavrentiev a comis o serie de acte şi convocări diplomatice, care depăşeau obligaţiunile unui trimis al unui Stat neutru. În ultimele zile, Domnia Sa n-a primit să se supună măsurilor de apărare pasivă, aplicabile tuturor celor de pe teritoriul nostru.

Întrucât ostilităţile au început astă noapte între Germania şi România ca aliată, pe de o parte şi Rusia Sovietică pe de altă parte şi pentru evitarea de incidente neplăcute, dat fiind amintirile care stăruesc să rămână în opinia publică românească, care nu poate uita condiţiunile în care s-a făcut ocuparea unui teritoriu român în anul trecut, Guvernul Român, în interesul membrilor Legaţiunei Sovietice, îi sfătuieşte să părăsească localul Legaţiunei imediat; această măsură, la care Guvernul Român nu va renunţa în nici un chip, nu poate să fie interpretată altfel decât ca având scopul să proteguiască personalul Legaţiunei Sovietice. În acest caz, Dl Lavrentiev are de ales: sau să se facă un inventariu sumar al Legaţiunei sau o sigilare totală a localului Legaţiunei, în prezenţa autorităţilor române. Numai primind condiţiunea plecării imediate, s-ar putea garanta inventariul, care s-ar face mâine, după plecare, rămânând ca ridicarea unor obiecte să se facă mai târziu».

Conform instrucţiunilor de mai sus, am convocat pentru dimineaţa zilei de 22 Iunie, la orele 8, la Ministerul Afacerilor Străine, pe Dl. Lavrentiev, care a sosit la ora fixată întovărăşit de Dl. Mikhailov, Prim Secretar al Legaţiunei Sovietice. Am comunicat cele cuprinse în instrucţiunile de mai sus – Dl. Mikhailov servind ca interpret – Dlui Ministru Lavrentiev, care

1. – a protestat că ar fi depăşit obligaţiunile unui trimis neutru;

2. – s-a supus tuturor măsurilor de apărare pasivă;

3. – a luat cunoştinţă de începerea ostilităţilor (impresia mea personală era că nu ştia că ostilităţile începuseră).

M-a rugat cu insistenţă să se revină asupra termenului de o oră, ce li se acordase pentru plecare, având aproape 100 de persoane la Legaţiune. I-am arătat că ordinele Guvernului sunt categorice, dar că voi încerca să obţin o păsuire intervenind pe lângă Dl. Prim Ministru a.i. Mihai Antonescu. M-a mai rugat cu insistenţă să se aibă o deosebită grijă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu alimente pe tot drumul ce-l vor parcurge, având numeroşi copii cu ei. I-am adăugat că un tren, format din 2 vagoane cu paturi, 1 vagon special pentru Domnia Sa, 1 vagon restaurant, 1 vagon clasa I şi 2 vagoane de bagaje îi stau la dispoziţie în Gara Mogoşoaia.

Dl Ministru Lavrentiev s-a retras împreună cu Dl Mikhailov la orele 8.30, ducându-se la Legaţiune pentru a-şi prepara plecarea.

De îndată ce Dl Ministru Lavrentiev şi Dl. Mikhailov au plecat la Legaţiunea Sovietică, m-am dus la Preşedinţia Consiliului unde am încercat să văd pe Dl Prim Ministru a.i. M. Antonescu. Neputând să-i raportez conversaţia avută, am comunicat-o Dlui Ministru Al. Cretzianu, Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine, arătând imposibilitatea de fapt a membrilor Legaţiunei de a pleca într-o oră (plecarea fusese fixată pentru ora 9), plecare care a avut loc la orele 13.30, răstimp în care nici un membru nu a părăsit localul Legaţiunei.

Între timp, delegasem pe Dl. Govela, Secretar de Legaţiune, să se ducă la Legaţiunea Sovietică, pentru a se pune la dispoziţiunea Dlui Ministru Lavrentiev pentru orice eventualitate. Dl. Govela s-a întors peste vreo două ore, comunicându-mi că Dl. Lavrentiev i-a declarat că refuză să părăsească localul Legaţiunei dimpreună cu tot personalul dacă nu i se indică precis data şi locul pe unde va ieşi din ţară cât şi direcţia în care va fi îndreptat trenul.

În urma acestei comunicări, m-am dus personal la Legaţiunea Sovietică, unde am vorbit cu Dl Lavrentiev, care mi-a spus exact acelaşi lucru. M-am întors la Ministerul Afacerilor Străine pentru a lua instrucţiuni şi am comunicat apoi Dlui Lavrentiev că trenul urmează a merge la Berlin, unde urmează să se întâlnească cu membrii misiunei sovietice de acolo, pentru a pleca cu toţii la Moscova (acesta era planul iniţial). I-am adăugat că Guvernul Român îl sfătuieşte să părăsească cât mai repede localul Legaţiunei, împreună cu personalul său, Guvernul Român luându-şi în acest caz angajamentul că nu li se va întâmpla absolut nimic. Dacă însă Domnia Sa refuză să primească sfatul dat, Guvernul Român îşi declină orice răspundere în privinţa oricăror surprize neplăcute ce s-ar putea ivi. Dl Ministru Lavrentiev a primit să plece, mulţumindu-mi călduros pentru tot ce am făcut şi a vrut să-şi ia rămas bun de la mine. Spunându-i că datoria mea este să-l întovărăşesc şi să fiu pe peron până în momentul plecării terenului, a fost foarte surprins şi mi-a mulţumit din nou.

Am plecat apoi la gara Mogoşoaia cu tot convoiul de maşini, care transporta personalul şi bagajele Legaţiunei. În gară, dl. Lavrentiev mi-a amintit din nou în ceea ce priveşte alimentarea trenului şi din nou mi-a mulţumit, atât Domnia Sa cât şi Dl Mikhailov pentru tratamentul ce li s-a acordat”.

Arhiva Istorica a MAE, fond 71 1920-1944, URSS Relaţii cu România, vol. 95, 1941, filele 333-337. Document obţinut prin amabilitatea personalului Unităţii Arhive Diplomatice din MAE 

Raport întocmit de Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă (Direcţiunea Generală a Poliţiei – Ministerul Afacerilor Interne)

„28 iunie 1941

Conform ordinelor primite, întreg personalul diplomatic şi consular al Legaţiunei Sovietice din Bucureşti, compus din 40 bărbaţi, 30 femei şi 26 copii, a fost îmbarcat într-un tren special ce se află garat în staţia Chitila.

Pentru pază, am detaşat un inspector de poliţie, ajutat în timpul zilei de un ofiţer şi de 20 de soldaţi la care se adaogă în timpul nopţii, încă un reangajat şi 20 soldaţi.

Am intervenit la Direcţiunea Generală C.F.R., care le-a pus la dispoziţie apă şi lumină suficientă, cu respectarea normelor de camuflare, în vagoanele respective, unde li se serveşte şi masa de compania Wagons Lits.

Semnalându-ni-se că o parte din copii aflaţi în tren ar fi început să se îmbolnăvească din cauza condiţiunilor în care trăiesc, am dat delegaţie medicului Direcţiunei pentru a se deplasa la faţa locului şi a cerceta.

În ziua de 26 Iunie a.c., d-sa însoţit de d-l dr. O. Burileanu, s-a transportat la Chitila, unde examinând pe cei în cauză, a constatat că personalul legaţiei este bine instalat şi că nu-i lipseşte nimic.

Examinând pe cei 2 copii ai Consilierului sovietic Kaotchencov şi constatând că suferă de tuse convulsivă (boală în curs de evoluţie) de aproape 4 săptămâni, de comun acord cu şeful trenului, a procedat la manevrarea vagoanelor în aşa fel ca vagonul în care se aflau cei 2 copii bolnavi şi părinţii lor să fie izolat la urma garniturii spre a evita o contagiune.

În total sunt 5 copii bolnavi, între care şi copilul Ministrului Lavrentiev, care prezintă uşoare turburări digestive. Având însă în vedere că-l alăptează mama lui, turburările nu prezintă gravitate. Ceilalţi 2 copii, unul al lui Mihailov, prim secretar, are o uşoară indigestie, iar celălalt, al lui Colismeov suferă de tracheo-bronşită.

La Cererea ataşatului comercial Pinoghenef, care suferă de exemă artritică cronică şi a d-nei Luba, care de asemenea are o exemă şi care s-a căutat cu d-l dr. Constantinescu, specialist în boli de piele, s-a permis acestuia să-i viziteze la vagon.

O doamnă, care este în a 8-a lună a unei sarcini normale, se teme să nu nască în drum. Medicii nu împărtăşesc temerile d-nei, că evoluţia fiziologică a sarcinei ar putea fi întreruptă în drum.

Medicii au prescris o serie de medicamente, ce le-au fost procurate contra cost şi expediate la tren, printr-un agent al nostru.

La cererea Ministrului Lavrentiev, medicul Direcţiunei se va deplasa pentru a treia oară, spre a-i vizita şi procura cele necesare.

În raportul său, medicul atrage luarea aminte, asupra faptului că trenul fiind oprit pe loc, cei 96 membri ai legaţiei cu personalul de pază şi cu cel al vagonului restaurant şi al trenului, sunt nevoiţi să-şi facă necesităţile în closetele vagoanelor. Din cauza căldurii şi a muştelor s-ar putea ivi o epidemie printre toţi aceşti oameni.

Faţă cu toate cele arătate mai sus vă rog să binevoiţi a aprecia şi a dispune.

Director General,

General de divizie

Em. Leoveanu”

Arhiva Istorica a MAE, fond 71 1920-1944, URSS Relaţii cu România, vol. 95, 1941, filele 357-358. Document obţinut prin amabilitatea personalului Unităţii Arhive Diplomatice din MAE 

„Din Jurnalul lui Anatoli Iosifovici Lavrentiev, reprezentant plenipotenţiar al U.R.S.S. în România: plecarea misiunii sovietice din România

22 iunie-16 iulie 1941

I. La 22 iunie, orele 8 dimineaţa, am fost invitat la M.A.S., la Directorul Direcţiei de Protocol-Lecca. Acesta mi-a declarat că este împuternicit de generalul Antonescu, conducătorul statului român, să-mi transmită următoarea declaraţie:

1. Legaţia U.R.S.S. nu a respectat regimul de camuflaj.

2. Eu, în calitate de reprezentant plenipotenţiar al U.R.S.S. în România, am organizat întruniri, încălcând în acest fel statutul reprezentantului unei ţări neutre.

Având în vedere aceasta, Guvernul român propune ca, în decurs de o oră, întregul personal al Legaţiei sovietice să părăsească clădirea Legaţiei. Tot astăzi urmează ca Legaţia să părăsească România. Când i-am solicitat lui Lecca să explice cel de-al doilea punct al declaraţiei sale, Lecca a repetat acelaşi lucru, arătând că are însărcinare din partea generalului Antonescu să facă această declaraţie. Respingând categoric considerentele din declaraţia lui Lecca, am făcut remarca potrivit căreia din cele comunicate se poate înţelege că România rupe relaţiile diplomatice cu Uniunea Sovietică, pornind de la considerentele de mai sus. Lecca a răspuns că a uitat să spună că operaţiunile militare dintre Germania şi Uniunea Sovietică au început deja. Ca aliată a Germaniei, România s-a angajat de partea acesteia din urmă.

Referitor la termenul care a fost dat pentru părăsirea clădirii Legaţiei, am declarat că în decurs de o oră este imposibil să se facă aşa ceva, pentru că sunt multe femei şi copii, care au nevoie de o pregătire pentru o călătorie îndelungată. În plus, stabilirea unui asemenea termen reprezintă o încălcare flagrantă a normelor internaţionale existente. Am arătat că voi lua toate măsurile ce se impun pentru a pregăti Legaţia de plecare în cel mai scurt timp. Cum vom fi gata, Ministerul Afacerilor Străine va fi informat despre aceasta. Lecca a repetat, însă, în încheiere, că el transmite doar dispoziţia generalului Antonescu.

II. La revenirea mea de la M.A.S., la 8,30, în curtea Legaţiei au intrat agenţii Siguranţei şi la orele 9 aceşti agenţi au pătruns în partea de spate a clădirii.

3. Cifrul, toată corespondenţa secretă, poşta diplomatică expediată din Bulgaria în Uniunea Sovietică, precum şi banii româneşti ce se aflau la C.S.O. (compartimentul de cifru) au fost distruse prin ardere.

4. La 22 iunie, orele 8,30, au fost decuplate legăturile telefonice ale Legaţiei cu oraşul.

5. Când, la orele 11.00., Legaţia U.R.S.S., sub presiunea autorităţilor române, era pe punctul să părăsească sediul Legaţiei, am înţeles că urma să plecăm într-o direcţie necunoscută. Am solicitat să vină un reprezentant al M.A.S. pentru a clarifica traseul şi ora de plecare din România. După aceasta şi-a făcut apariţia directorul Direcţiei Protocol din M.A.S., Lecca, care a declarat că noi trebuie să părăsim Legaţia, dar că acum el nu cunoaşte unde vom merge şi când vom părăsi România. La declaraţia mea că eu, împreună cu personalul Legaţiei, nu vom părăsi clădirea până când nu voi obţine un răspuns la întrebările puse de mine, pentru că, după cum rezulta din comunicatul pe care Lecca l-a făcut în numele Guvernului român la orele 8 dimineaţa, noi trebuie să părăsim România astăzi, 22 iunie, Lecca a răspuns că se va consulta în legătură cu aceste chestiuni şi-mi va oferi un răspuns suplimentar.

6. La cea de-a doua sosire a lui Lecca la Legaţie, acesta a declarat:

a) vom pleca cu un tren special la Berlin, de unde, împreună cu Ambasada sovietică la Berlin, vom fi trimişi în U.R.S.S. Între Guvernele german şi sovietic se poartă negocieri referitoare la evacuare;

b) Guvernul român garantează inviolabilitatea membrilor Legaţiei, dacă ei vor părăsi imediat clădirea;

c) dacă Legaţia intenţionează să rămână în clădire, în acest caz, autorităţile române îşi declină orice fel de responsabilitate şi nu garantează securitatea membrilor ei. Guvernul român trebuie să avertizeze că nu este exclusă posibilitatea unor incidente nedorite pentru membrii Legaţiei, ca urmare a manifestărilor de indignare din parte opiniei publice româneşti.

După o asemenea declaraţie, am decis să părăsim Legaţia în ziua de 22 iunie, în jurul orei 12,00. Apoi am fost izolaţi în tren.

6. La 14,30 am ajuns în staţia Chitila, din apropierea Bucureştiului, unde am rămas până la 3 iulie, orele 9,00.

7. În timpul şederii în staţia Chitila, am insistat pe lângă autorităţile române ca un reprezentant al oricărei misiuni neutre să ne facă o vizită. I-am făcut această solicitare reprezentantului M.A.S., d-l Govella, la 24 iunie şi, ulterior, de mai multe ori d-lui Florescu, care s-a recomandat drept reprezentant al Consiliului de Miniştri. Am insistat pe lângă acesta din urmă să fim vizitaţi de către reprezentantul Legaţiei americane sau suedeze, întrucât chiar d-l Florescu a spus că interesele noastre în România sunt apărate de una dintre aceste misiuni. (…) În plus, noi am solicitat în repetate rânduri asistenţă medicală, deoarece printre cei 26 de copii şi în rândul membrilor Legaţiei erau şi bolnavi. De câteva ori am evidenţiat necesitatea de a schimba condiţiile în care ne aflăm, având în vedere imposibilitatea de a locui timp îndelungat în tren, precum şi faptul că eram în apropierea unor obiective militare. Trebuie subliniat faptul că numai o singură dată în 10 zile s-a prezentat un medic pediatru, cu toate că era absolut nevoie de asistenţă medicală.

8. Ca urmare a situaţiei create, toţi bărbaţii personalului nostru au declarat, la 2 iulie, greva foamei, care s-a prelungit până în seara zilei de 4 iulie.

(…)

11. La 3 iulie, orele 9,00, trenul în care se găsea întregul personal al Legaţiei a părăsit staţia Chitila şi la orele 12,00 a sosit în portul Giurgiu. În portul Giurgiu, reprezentantul M.A.S., d-l Govella, mi-a propus să semnez o declaraţie referitoare la faptul că am părăsit România la 3 iulie.

Am arătat că declaraţia poate fi semnată cu trei condiţii:

1) în prezenţa reprezentantului Legaţiei suedeze;

2) dacă semnarea unei asemenea declaraţii este condiţionată de acordul privind schimbul şi

3) dacă în declaraţie se va prezenta situaţia în care s-a găsit Legaţia după 22 iunie.

După un timp, Govella, reprezentantul M.A.S., a declarat că la 3 iulie nu putem pleca în Bulgaria, întrucât, cu toată dorinţa Guvernului român de a ne trimite în Bulgaria, Guvernul bulgar refuză să primească Legaţia sovietică mai devreme de 7-8 iulie, adică mai devreme faţă de data la care Legaţia română la Moscova se va afla la graniţa sovieto-turcă. (…)

15. La 7 iulie, orele 17.00, am trecut pe teritoriul bulgar, în oraşul Ruse. Trebuie remarcat faptul că, la trecerea din Ruse în Svilengrad, garnitura noastră a reuşit să evite un accident de cale ferată numai printr-o întâmplare fericită. Lângă oraşul Biala, unde este o pantă abruptă şi cu multe viraje, trenul avea 120 km la oră. Însoţitorul român al garniturii noastre n-a priceput semnele pe care i le făcea mecanicul de locomotivă să frâneze manual. Potrivit spuselor inspectorului bulgar Popov, care a însoţit garnitura, accidentul a putut fi evitat numai graţie prezenţei de spirit a conductorilor bulgari. Dacă garnitura ar fi fost formată din vagoane mai uşoare, conform aprecierilor bulgarilor care ne-au însoţit, accidentul ar fi fost inevitabil, pentru că vagoanele aveau un balans lateral extrem de mare.

16. La 8 iulie am avut o întrevedere cu d-l Feizi, reprezentant al M.A.S. turc, căruia i-am confirmat în scris că funcţionarii Legaţiei, ai Reprezentanţei comerciale şi TASS, în total 95 de persoane, precum şi un cetăţean sovietic persoană particulară au sosit la frontiera bulgaro-turcă. (…)

18. La 13 iulie, orele 18,00, am trecut frontiera bulgaro-turcă.

19. La 14 iulie, toţi membrii Legaţiei au sosit la Istanbul unde, începând cu 16 iulie, s-a trecut la evacuarea în Uniunea Sovietică în grupuri (de câte 13 persoane). Cu evacuarea din Turcia a fostei Legaţii sovietice în România a fost responsabil tovarăşul Sedâh, secretar II, precum şi tovarăşii Krâmov şi Uspenski, ataşaţi”.

Volumul Relaţiile româno-sovietice. Documente, vol. II, 1935-1941, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2003 (originalul se află la Moscova, la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse – Departamentul Istorico-Documentar)

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/evacuarea-legatiei-sovietice-bucuresti

preluare de pe sursa: MISTERELE LUMII

Haiducul Andri Popa, ctitorul satului Palilula

                                                                           de Larisa Mititelu

Satul Palilula a fost întemeiat de o mână de haiduci şi poartă numele unei comune din Bulgaria. Cel care a pus bazele aşezării doljene este vestitul Andri Popa, cel care a avut grijă să-şi netezească drumul spre Rai construind o minunată biserică.

Despre satul doljean se mai spune că beneficiază de protecţie divină, iar exemplele în acest sens sunt numeroase. Oamenii povestesc că turcii, dar şi nemţii, au venit croiţi în zonă să cotropească satul, însă, ca o minune, localitatea nu a fost de găsit.

Localitatea Palilula, aflată la o aruncătură de băţ de Craiova, se numără printre puţinele sate doljene cu o încărcătură istorică. Despre trecutul localităţii oamenii au multe să povestească.

Chiar formarea acestui cătun, situat la adăpostul dealurilor, ar putea constitui subiectul unei file de istorie. „Se spune că în această zonă ar fi venit o ceată de haiduci condusă de Andri Popa, care ar fi adus câteva fete furate din Bulgaria. S-au stabilit aici şi au numit aşezarea Pali, după numele unei comune bulgăreşti”, povesteşte preotul din sat, Romică Pană.

Bătrânii spun că Andri Popa nu a stat prea mult prin zonă, însă a lăsat în urma sa un sat şi o biserică veche de aproape două secole. „El a ales locul şi a început construcţia bisericii în 1827. A fost finalizată trei ani mai târziu şi, cu toate că nu are fundaţie, lăcaşul de cult a rezistat la cutremure. După plecarea haiducilor, biserica a rămas în grija unei familii de boieri”, adaugă preotul Pană.

Satul cu protecţie divină

Despre Palilula, sătenii spun că ar fi o localitate cu protecţie divină. De-a lungul vremii, satul s-a numărat printre aşezările-ţintă ale turcilor şi nemţilor, însă, ca un făcut, acesta nu a putut fi găsit de către cei care îi puseseră gând de cotropire.

 „Prima dată, turcii au încercat să cucerească satul Palilula. Ştiau de el, dar după ce l-au căutat zile întregi, s-au lăsat păgubaşi. Parcă ceva i-a făcut să nu-l vadă. Au mai încercat să ajungă aici şi nemţii. Şi tot aşa s-a întâmplat. Parcă toate casele au intrat în pământ. Cred că satul e protejat de Dumnezeu”, spune unul dintre săteni, Gheorghe Radu.

preluare de pe sursa: http://www.indiscret.ro/149/reportaj/5341/haiducul-andri-popa-ctitorul-satului-palilula.html

Ce spuneau sovieticii despre armata română. În 1918

                                                                                                                Scris de george damian

“Soldaţii noştri au fost cuprinşi de o teamă incredibilă de regimentele româneşti la care se uitau mai devreme cu o condescendenţă vecină cu mulţumirea; pentru că trupele române, iritate de comportamentul incalificabil al camarazilor ruşi i-au pedepsit deseori fără milă. O ură adâncă, amestecată cu teamă se răspândeşte printre trupele ruseşti care, pentru prima oară de la revoluţie, au întâlnit un obstacol în calea propriilor excese”.

Cam aşa spunea şeful Armatei a IV a ruse staţionată în România. Erau vremuri tulburi, aliaţii ruşi staţionaţi în România se bolşevizaseră peste noapte şi făceau parte dintr-un plan care urmărea ştergerea României de pe hartă. Reacţia armatei române a fost rapidă: din noiembrie 1917 până în ianuarie 1918 au fost dezarmaţi şi trimişi acasă peste 1.200.000 de soldaţi bolşevizaţi. Prezenţa militară sovietică la nord de Balcani a fost anulată în doar două luni. De aici o furie iraţională a sovieticilor faţă de România.

Acest episod face parte din primul capitol al volumului lui Larry Watts Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, capitol care tratează trecutul relaţiilor româno-ruse. Volumul lui Larry Watts lansat joi la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti este un adevărat tom: 800 de pagini, 2.300 şi ceva note de subsol plus o bibliografie de peste 800 de titluri. După cum a spus-o la lansare, Larry Watts s-a ferit să citeze surse româneşti pentru a nu fi acuzat de părtinire, astfel că lucrarea sa se bazează pe surse din arhivele SUA, Marii Britanii, URSS, Bulgariei, Ungariei, Republicii Democrate Germane (arhive diplomatice şi mai ales ale serviciilor secrete!).

Teza volumului lui Larry Watts poate fi rezumată cam aşa: după dispariţia lui Stalin comuniştii de la Bucureşti au încercat treptat să iasă de sub dominaţia sovietică şi au avut o escaladare a iniţia-tivelor independente de politică externă, efectul fiind un adevărat război subteran dus de Uniunea Sovietică împotriva României (mai ales prin interpuşi – Ungaria înrolându-se în prima linie). Multe din dezinformările defăimătoare la adresa României îşi au originile în această perioadă.

Ce ar mai fi de spus? În luna mai (na - mai 2011) TVR va difuza un documentar realizat de Monica Ghiurco despre cartea lui Larry Watts. La lansare au participat cei mai importanţi istorici din Bucureşti: Dinu C. Giurescu, Florin Constantiniu, Ion Chiper, Dan Berindei, Ion Scurtu. Cartea a părut la editura RAO, există deja în librării şi costă 66 RON. Îşi merită banii. Pe măsură ce citesc volumul vă ţin la curent cu chestiunile cele mai importante. Cartea lui Larry Watts răstoarnă o bună parte din tezele intrate deja ca nemodificabile în domeniul public pe care le voi sublinia pe rând.

preluare de pe sursa: http://www.george-damian.ro/ce-spuneau-sovieticii-despre-armata-romana-in-1918-1323.html

Marea Neagra ar putea mirosi foarte urat

 

Konstantin Petrov (Institutul de Electrochimie si Sisteme Energetice, Bulgaria), managerul proiectului privind utilizarea comerciala a “rezervelor” de hidrogen sulfurat acumulate pe fundul Marii Negre, vrea sa mearga mai departe.

Deocamdata, exista un proiect – rezultatul cooperarii unor tari din bazinul Marii Negre – privind posibila utilizare a hidrogenului sulfurat acumulat pe fundul marii.

Conform rezultatelor cercetarii, s-ar putea extrage higrogenul sulfurat de la o adancime de 1000 de metri, se curata de hidrogen sulfurat.

Obtinandu-se un polimer foarte rezistent si… hidrogen.

Apoi, apa purificata se pompeaza inapoi, la o adancime de cel putin 200 m.

Conform spuselor d-lui Petrov, obtinerea hidrogenului din hidorgen sulfurat este mai ieftina in acest moment decat din apa.

Reporter: Proiectul pe care l-ati prezentat reuneste cercetatori din Bulgaria, Romania, Ucraina – mail multe tari ale bazinului Marii Negre. La ce stadiu ati ajuns si este intr-adevar fezabil din punct de vedere economic?

Dr. Konstantin Petrov: Da si nu. De fapt, din punct de vedere economic poate ca nu este fezabil, chiar daca studiul efectuat de noi arata ca poate fi 50/50 sau non-profit, adica nu se vor pierde bani in acest proiect. Totusi el depinde in mare masura de sustinerea guvernamentala si mai mult de sustinerea UE. Hidrogenul despre care am vorbit in prezentarea mea, cel de 3 euro/m cub, este un pret care reflecta subventionare puternica. Pretul pietei este de 20 eurocenti acum. Deci, din punctul de vedere al pietei – nu este fezabil. Deci, proiectul depinde de guverne si mai ales de UE. Pentru ca ati amintit de alte tari ale bazinului Marii Negre. Noi dorim sa le includem pe toate. Pentru ca sunt parte ale acestui proiect care este finantat de Organizatia Cooperarii Economice la Marea Neagra, deci ar trebui sa includa toate tarile de la Marea Neagra. Din cauza situatiei politice din sudul Rusiei si Georgia, nu am reusit sa luam legatura cu nimeni din zonele acelea. 

Reporter: Care ar putea fi efectele biologice sau ecologice ale purificarii apei Marii Negre de hidrogen sulfurat?

Dr.Konstantin Petrov: Sunt coordonatorul proiectului, dar nu stiu chiar totul. Deci, va voi spune ceea ce ne-au spus si noua partenerii nostri din Sevastopol. Si anume ca Marea Neagra moare. Hidrogenul sulfurat se aduna acolo de vreo 720 de ani, de cand s-a deschis Bosforul si apa sarata din Mediterana a intrat in Marea Neagra, care la vremea respectiva era un lac de apa dulce. Deci este vorba de un proces natural. Cand va incepe sa miroasa – pentru ca hidrogenul sulfurat miroase tare rau, miroase a oua stricate - inca nu stim. Dar acum, in timpul verii, in mijlocul Marii Negre, stratul de hidrogen sulfurat ajunge la numai 60 m sub luciu si omoara totul, pesti, totul – ar omori si un om daca ar fi acolo. Nu e strop de oxigen in stratul acela. Deci viata este amenintata si trebuie sa facem ceva, iar ideea de baza a propunerii noastre nu este legata de vreo oportunitate termodinamica, ci de a spune publicului ca avem o problema si ca trebuie sa gasim o solutie.

Reporter: Cum se lucreaza intr-un asemenea grup de cercetatori care vorbesc atatea limbi si in care sunt atatea culturi?

Dr. Konstantin Petrov: Personal stiu engleza si rusa foarte bine si acestea sunt limbile de baza in zona Marii Negre. Cercetatorii din Roamnia, Bulgaria, Turcia  stiu foarte bine engleza, asa ca nu e nicio problema. Partenerii din Sevastopol reprezinta un institut bine cunoscut, specializat in biologia marilor. A fost o placere pentru mine sa conduc o asemenea echipa. Din punctul meu de vedere, a fost grozav.

Reporter: Ce urmeaza?

Dr. Konstantin Petrov: Suntem obligati de proiect sa formulam o propunere de proportii mai mari, care sa cuprinda studiile de fezabilitate, tot ce am descoprit noi in legatura cu tema studiata. Ne vom adresa Uniunii Europene, vrem sa vedem exact in ce program ne incadram. Am acumulat multa expertiza, intentionam sa aplicam pentru un proiect european, dar nu stiu exact pentru ce call, pentru ca nu exista un call pentru Marea Neagra. Programele Uniunii Europene sunt construite astfel, incat trebuie sa ai un call pentru a aplica in problema care te intereseaza, altfel  ramai pe dinafara. Deci acesta ar fi urmatorul pas. In plus, vrem sa exploram in directia aplicatiilor industriale pentru ape poluate sau surse naturale de hidrogen cum este un exemplu pe care l-am adus in prezentarea facuta: capul Kazantip din sud-estul Crimeei, unde exista surse de ape sulfuroase. De pe aici vom incepe, pentru ca prelucrarea hidrogenului sulfurat de pe fundul Marii Negre este foarte costisitoare si nu am gasit experti care sa ne spuna cat va costa o asemenea exploatare .

Dr. Konstantin Petrov  a participat  la Conferinta ”Progrese in criogenie si separari izotopice” ca partener de proiect cu Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice ICSI – Rm Valcea, organizatorul conferintei ajunse la a 14-a editie,

preluare de pe: http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=14341

Tunele secrete sub Muntii Bucegi

                                                                 Written By Daniel Gorun

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce cuprind intreg tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din cele mai vechi timpuri, asa cum spun legendele locale. Pentru ca in zona Bucegilor trece un lant de drumuri subterane, cunoscute doar de cateva persoane, la ora actuala. In vremuri de restriste, inca din vremea dacilor, obstile tramiteau femeile si copiii aici, tramiteau comorile ce le aveau si porneau la lupta impotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte in alta a muntilor.

In anul 105 armatele romane conduse chiar de imparat, patrundeau in teritoriul dacilor, ocupind cetate dupa cetate. Era al doilea razboi si Traian era decis ca de data asta sa supuna definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grabea, preferind sa construiasca de fiecare data pe unde trecea cetati si castre care sa asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, intre romani si Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, in munti, pe loc deschis, la intilnirea a doua piriuri, s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre cele doua osti. Era sfarsitul toamnei. Dacii erau condusi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, dupa cucerirea Daciei, urma sa devina pramul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost ingrozitoare si a durat toata ziua. Spre seara, balanta incepuse sa inclise spre romani, din cauza numarului mare de luptatori de profesie pe care ii aveau.

La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost vazut cazind in lupta. Atunci dacii au inceput sa sovaie, vazind in asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piarda de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere si… armatele dacilor au disparut in cateva minute ca inghitite de pamant. degeba au trimis romanii trupe in urmarirea fugarilor. Acestea se intorceau toate cu acelasi raspuns: in fata lor nu exista nici un fel de dusman…

A urmat o pauza de cateza zile, pauza care a fost cat pe ce sa salveze soarta regatului dac. Pentru ca, profitind de ea, Decebal a realizat o lovitura care a ramas in analele razboaielor: a incercat sa mute centrul operatiunilor la sud de Dunare, pe teritoriu roman. La vremea respectiva nimeni nu a putut intelege cum, in conditiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, intr-un interval de timp extrem de scurt – mai putin de 2 zile – sa strabata muntii Daciei, ajungind la locul de intalnire cu aliatii sai si trecand Dunarea ca sa atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din pacate, in urma unor tradari din rindul nobililor daci, Traian a aflat secretul miscarilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau muntii dintr-o parte in cealalta.

Dupa batalia de la Adamclisi cand fiecare dintre aliatii infranti ai dacilor se retrageau spre locurile lor de bastina, dacii condusi de Decebal au cazut in cateva ambuscade organizate de romanii care ii asteptau in tunelurile de trecere. Neasteptindu-se la asa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicate, putini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa. Dupa acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au ramas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tirziu de domnitorii romani. Asa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor.

Cei mai populari munti ai Romaniei sunt strabatuti de la un capat la altul de treceri subterane, putini fiind cei care cunosc existenta acestora?

Despre existenta tunelurilor aveau cunostinta numai sacerdotii daci si unii nobili, acestia din urma cunoscand doar anumite treceri strategige si nu pe toate. Ducand mai departe mostenirea spirituala a inaintasilor lor, preotii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pamant, secrete preluate de preotii crestini, paznici ai comorilor spirituale si nu numai, ale acestui popor si retransmise mai departe doar calugarilor virtuosi. Pentru ca aici, in interiorul Bucegilor, exista o parte din secretul existential al nostru, al romanilor, ca popor.

Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor si a celor de dupa ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rand. Acolo se antrenau ostile de elita ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din tara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la cimpie, unde antrenamentul calare se putea desfasura in conditii mai bune? Simplu. Pentru ca, in vremuri de restriste, tezaurul roman era adapostit in tunelele din zona, iar “rosii” aveau ca sarcina prioritara, paza comorilor.

Mai mult, legendele locale vorbesc si despre existenta unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat si pastrat in zona de-a lungul a zeci de generatii de conducatori. Se spune ca fiecare din acestia trebuia sa sporeasca tezaurul pe durata domniei lui si nu avea voie sa foloseasca niciodata odoarele de pret din tezaurul sfant. Cei care nu au tinut cont de asta au fost loviti de un blestem cumplit, ei si familiile lor fiind risipite in vint. Se spune ca acest blestem a lovit cele doua ramuri conducatoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Draculestilor si cea a Danestilor, multi domnitori din aceste familii murind asasinati, ei si familiile lor, pentru incercarea de a folosi tezaurul tarii in scop personal.

In ultimii ani, in zona Bucegilor s-au efectuat masurari energetice care au constatat existenta unor campuri de forta extraordinara si a unor treceri subterane care traverseaza muntii dintr-o parte in cealalta. Mai mult, aceleasi masuratori au aratat existenta a doua treceri subterane care merg din zona Bucegilor pana in apropiere de Pestera Ursilor din Carpatii Occidentali, acestea fiind intretaiate din cand in cand de diverse tunele mai mici sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu strabat muntii haotic ci sub forma unor linii care configureaza imaginea unui lup imens, avand gura deschisa, ca atunci cand se arunca asupra prazii. Capul lupului este in Muntii Apuseni iar coada coboara pana in apropiere de Pietrosita, judetul Dambovita. Intrebarea logica este daca aceste treceri subterane au fost facute de mina omului sau daca au fost doar descoperite si folosite de oameni? Este o intrebare la care, deocamdata nu are cine sa raspunda. Poate doar misticii, care au avut curajul sa afirme ca totul a fost construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a decis sa apere acest pamant sfant si pe cei ce-l locuiesc. Sursa:http://www.2012en.ro/?p=2838