Biblia Diavolului. Codex Gigas. Continua sa fie, o carte plină de mistere, care ascunde nebănuite taine şi adevăruri despre permanenta confruntare între Creator şi Diavol, între bine şi rău. Carti interzise, carti blestemate.

Codex Gigas: Povestea Bibiliei Diavolului.

Codex Gigas, după cum ne sugerează şi denumirea sa în latină, este cea mai mare carte din lume.  Cândva era considerată cea de-a opta minune a lumii. Are o lungime de 92 cm şi cântăreşte 75 kg. Această carte impresionantă cuprinde Biblia, povesti străvechi, leacuri şi incantaţii magice şi descântece magice. Codex Gigas mai este denumit şi Biblia Diavolului pentru că cuprinde o combinaţie foarte ciudată de texte, dar şi un desen, cât o pagină de mare, prin care este înfăţişat Satan. Cartea exercită o atracţie aproape supranaturală, fiind râvnit de cei puternici sau furat că prada de război. În întreaga sa existenţă codicele a inspirat teamă şi obsesia de a-l stăpâni. Şi în prezent această carte reflectă un magnetism ieşit din comun. Chiar dacă este păstrată în Suedia, în anul 2007, după 400 de ani, codicele a ajuns în ţara sa natală, Cehia. Mii de oameni s-au adunat să-l vadă şi să-i admire forţa exercitată.

Cuprinsul codicelui

Caligrafia este ieşită din comun fiind uimitor de regulată. De aici s-a născut firească întrebare dacă codicele a fost realizat de un singur om sau de către un grup de copişti? Chiar dacă în Evul Mediu cărţile erau realizate de doi sau trei scribi, Biblia Diavolului este realizată de un singur om. Dar când a avut timp un singur om să scrie o asemenea carte? Munca depusă pentru realizarea unei asemenea opere se cuantifica în zeci de ani, iar un om obişnuit îmbătrânea şi îşi pierdea calităţile necesare pentru realizarea unei opere care pare perfectă. Pagina după pagina cartea este fără cusur, greşelile sunt inexistente iar detaliilor nu le lipsesc omisiunile. Şi totuși, cartea a fost scrisă doar de un sigur om, după cum susțin specialiștii zilelor noastre.

Manuscrisul conţine: “Alfabet”, “Vechiul Testament”, “Iosephus Flavius”, “Isidorus”, “Medica”, “Noul Testament”, “Confesiuni”, “Havenly City”, “Diavolul”, “Invocări / incantaţii”, “Cosmas”, “Nume” şi “Calendar”

 Legenda din spatele Codex Gigas

O legendă susţine că miraculoasa carte a fost scrisă de un călugăr condamnat, care şi-a vândut sufletul diavolului. Povestea începe în anul 1230, într-o mănăstire izolată din Boemia. Într-o chilie austeră, un călugăr se roagă să i se curme viaţa. Păcătuind, a încălcat o regulă monastica sfântă. Păcatul e atât de revoltător încât nu e dat în vileag. Este unul dintre călugării benedictini. Supranumiţi şi “călugării negri” datorită strailelor negre pe care le poartă şi care simbolizează moartea faţă de lumea pământească. Ei făceau jurăminte de sărăcie, castitate, supunere şi îndură crunte sacrificii fizice: purtau cămăşi aspre, infestate de purici, posteau, nu dormeau suficient şi se autoflagelau.

Numai că cei slabi cădeau pradă ispitei: lăcomie, invidie, deviaţie sexuală. Pedepsele erau extreme pornind de la izolare, înfometare, excomunicare şi până la moarte. Undeva prin mănăstire se decidea soarta călugărului decăzut. S-a hotărât că el trebuie să moară pentru că a încălcat regulile. Călugărul le-a promis mai marilor că dacă mai este lăsat o zi în viaţa el va scrie o operă impresionantă prin care să slăvească mănăstirea pe vecie. Superiorii săi au râs, dar călugărul a insistat ca să fie lăsat o singură noapte ca să-şi termine opera. El este lăsat să încerce, dar edictul lor este fără echivoc: dacă nu termină cartea, va muri. Călugărul a scris pagina după pagina până când mâna i-a amorţit, atunci a apelat la arhanghelul decăzut Satan că să-l ajute să termine opera. Legenda spune că demonul răspunde chemării călugărului şi îi cere sufletul în schimbul ajutorului. În acest fel cartea a fost terminată.

Codicele provoacă moartea

Posesorii codicelui au fost urmăriţi de un permanent blestem de-a lungul timpului. Totul a început cu mănăstirea din Boemia care s-a confruntat cu grave probleme financiare. “Călugării negri” au fost nevoiţi să vândă codicele unui alt cult, “călugării albi” sau cei îmbrăcaţi în veşminte albe. La puţin timp după ce “călugării albi” au intrat în posesie misterioasei cărţi, s-au confruntat cu o epidemie fatală, ciuma bubonică. Călugării care păstrează Biblia Diavolului sunt devastaţi. Un episcop puternic le porunceşte călugărilor să înapoieze codicele. Ciuma neagră mistuie regiunea, făcând zeci de mii de victime.

În anul 1585 prinţul Rudolf fascinat de prezicerile lui Autostrada, îşi descoperă înclinarea spre ezoterism şi ştiinţe oculte. Rudolf râvneşte să aibă codicele, care se afla în posesia mănăstirii benedictine. După mai multe donaţii şi favoruri, drept cadou, mănăstirea îi oferă Biblia Diavolului. Regele este captivat şi angajează experţi ca să traducă pasajele. Rudolf păstrează codicele pentru sine, devenind fascinat de conţinutul său. După cum era de aşteptat, norocul nu îi mai surâde şi împăratul se transformă într-un personaj anost, nesociabil, previzibil şi paranoic. Se izolează în castelul său şi uită să-şi exercite obligaţiile împărăteşti. Inapt să conducă, împăratul îşi pierde susţinătorii, iar propria familie îl alungă de pe tron. În cele din urmă împăratul moare neputincios şi celibatar. Fosta împărăţie a lui Rudolf cade în mâinile duşmanilor, soldaţii suedezi jefuiesc biblioteca şi confisca cel mai preţios manuscris: Codex Gigas.

Kristina, monarhul de sex feminin al Europei, intra în posesia codicelui. Nu poate să-l păstreze pentru prea mult timp pentru că soarta regelui de sex feminin ia o întorsătură ciudată, la fel ca şi cea a Bibliei Diavolului. În mai puţin de zece ani Kristina abdica. Se converteşte la catolicism, plănuind să se exileze la Roma. “Regele” îşi împachetează bunurile printre care multe biblii sfinte, dar în mod misterios lasă în urma Codex Gigas.

Peste aproape 50 de ani, codicele este aproape distrus într-un incendiu catastrofal.

Vineri 7 mai 1697, Stockholm, în castelul regal, sub ochii supuşilor, zace un trup: regele Charles al Xi-lea a decedat de curând. Pe neaşteptate castelul a luat foc, iar camerele una după alta sunt înghiţite de flăcări. Unul dintre supuşi reuşeşte să ia codicele şi printr-un efort inuman îl aruncă pe fereastră. Miraculos ciudată carte reuşeşte să supravieţuiască unui incendiu devastator.

Din anul 1649 până în 2007, manuscrisul s-a păstrat în Librăria Roială din Stockholm.

Diavolul

La pagina 290, o pictură ciudată, care îl înfăţişează pe Satan, a atras atenţia curioşilor de-a lungul timpului. Acest element grafic, executat de un amator în opinia specialiştilor,este cel mai mare desen al diavolului care există pe pământ. Diavolul este înfăţişat singur, stând cu braţele în sus. Este desenat doar cu patru degete, cu ghiare şi coarne. Fix pe pagina următoare este înfăţişat paradisul în toată splendoare sa. Indiferent de mesajul pe care călugărul păcătos a vrut să-l transmită prin cele două desene, se poate realiza dualitatea în care omenirea îşi duce existenta. Confruntarea dintre bine şi rău se afla permanent în jurul nostru şi este atât de bine înfăţişată înCodex Gigas. Acestea sunt cele două posibilităţi sau alegeri pe care omul le are la dispoziţie, el alegând o cale in decursul vieţii.

Codex Gigas rămâne o carte plină de mistere, care ascunde nebănuite taine şi adevăruri despre permanenta confruntare între Creator şi Diavol, între bine şi rău. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, s-a crezut că misteriosul codice a fost scris sub îndrumarea diavolului, ceea ce face că manuscrisul să fie supranumit şi

Biblia Diavolului.

Sursa: Romania Megalitica

preluare de pe sursa:

http://blogosfera.piatza.net/biblia-diavolului-codex-gigas-continua-sa-fie-o-carte-plina-de-mistere-care-ascunde-nebanuite-taine-si-adevaruri-despre-permanenta-confruntare-intre-creator-si-diavol-intre-bine-si-rau-carti-int/

Al 3-lea razboi mondial prezis in “Tui be tu – cartea profetiilor chineze”

“Tui be tu” cartea profetiilor chineze , a fost scrisa de  Li Chun-Feng  ( astronom/astrolog si consilier militar al primului imparat din dinastia Tang ) si  calugarul Yuan Tian-bande. Datand din anul 765, cartea contine 60 de poeme , fiecare poem avand un desen atasat. Cele 60 de catrene si desene sunt profetii care descriu perioade sau  evenimente importante din viitorul Chinei.   

Li Chun-Feng , un Nostradamus al lumii asiatice, a scris aceste profetii in ordinea in care ele se vor intampla. Versurile sunt mult mai putin criptate iar numele ascunse apar deseori pe un singur rand de caractere chinezesti si relativ usor de recunoscut. Perioada pentru care se face profetia incepe cu dinastia Tang si se intinde pe sute de ani in viitor.

Pana in prezent s-au adeverit 55 de profetii cu o exactitate incredibila, urmand pagina 56 care prezice un mare razboi  cu Occidentul. Desenul arata 2 soldati in picioare, aflati pe continente diferite separate de un ocean. Fiecare poarta arme si scuipa foc unul impotriva altuia. Doi pesti sar din ape si 2 pasari se lupta una impotriva alteia. Poemul s-ar traduce astfel:

“Un oaspete venind dinspre Vest

Se va opri in Est

Metal Lemn Foc şi Apă

Spalati aceasta mare umilinta.

Yun-ul ( perioada, decada) de foc incepe grandios cu lumea in Tong ( asemanare, unison, similitudine)

Cu Vulturul de Aur ascuns in oceanul alb

Ce nu va indrazni sa-si declare suprematia

Iar cand conflagratia se va termina, Yun-ul va fi incheiat deja”

Interpretarea data de cei care au studiat aceasta profetie ar fi ca cele 2 pasari reprezinta doua forte aeriene aflate in conflict: pestii - forte navale iar razboiul nu va depinde de soldati ci va fi unul tehnologic. Scanteia razboiului se pare ca va fi declansata de un conflict maritim, exact ceea ce  Nostradamus anticipeaza pentru inceputul celui de-al 3-lea razboi mondial.   

preluare de pe sursa:
http://astrologykom.blogspot.com/2011_07_01_archive.html

ECUMENISMUL FĂRĂ MASCĂ…O carte ce cuprinde tot ce nu s-a spus până acum despre erezia ereziilor: ECUMENISMUL

Sfintii Parintii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilitati si politeturi; ei doar marturiseau adevarul.

Biserica Ortodoxa a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „Bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societati care urmarea s-o uneasca cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotriva, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheama la o unire, in cadrul vreunei organizatii, cu ereticii, ci ii anatemizeaza.

Nu exista, asadar, dialog cu ereticii care continua sa ramana in inselare. Sfinții Parintii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au intretinut dialoguri,in termeni de egalitate, dupa cum vor astazi unionistii. Respingeau afirmatiilor lor, iar atunci cand aceia ramaneau neclintiti in inselarea lor, Parintii purtatori de Dumnezeu intrerupeau comuniunea cu ei, ii cateriseau si ii anatemizau. Ii indepartau de la Trupul Sfant al Bisericii ca pe unii ce apartineau „sinagogii satanei”.

Arhim. Haralambie Vasilopoulos (autorul cartii)

Iata o descriere a cartii aparuta in “Ortodoxia si ecumenismul”:

Ecumenismul este supus unei critici dure de catre numerosi greci ortodocsi, inainte de toate de arhimandritul Haralambie Vasilopoulos (+1982) – presedintele „Uniunii Ortodoxe Elene” si revista oficiala a acesteia, „Orthodoxos Thypos”, deseori citat de noi pana acum.


Sa ne oprim putin asupra interesantei sale carti, „Ecumenismul fara masca”, aparuta in Atena la a doua editie in anul 1972.
In chiar prefata cartii, la intrebarea „Ce reprezinta ecumenismul de astazi”, autorul raspunde: „Reprezinta o miscare ce-si propune unirea confesiunilor occidentale eretice mai intai cu Ortodoxia, ca mai apoi, la etapa urmatoare, a tuturor religiilor intr-o monstruoasa pan-religie.
In sfarsit, la ultima etapa a obscurului sau plan, ecumenismul isi pune drept scop sa inlocuiasca slujirea Dumnezeului Unic prin slujirea satanei!”
In capitolul intai este aratata istoria ecumenismului antihristic (catolic si protestant), dirijat in taina de sionism si masonerie.


Sunt descrise etapele miscarii ecumenice, incepand cu organizatiile laice de tineret ale masonilor (Y.M.C.A., Y.W.C.A., boy-scouts s.a.) si terminand cu comisiile ecumenice pregatitoare: „Viata si activitate” si „Credinta si organizare”, care au dat nastere in 1948 la Consiliul Mondial al Bisericilor.


In capitolele II si III sunt dezvaluite obiectivele si planurile ecumenismului privind dezmembrarea statelor crestine si distrugerea Bisericii.

In capitolul IV, „Ecumenismul se autodemasca”, se analizeaza activitatea celor patru adunari generale ale C.E.B., iar intre analizele Adunarilor II si IV este plasat un interesant compartiment, „Ce afirma ieri si ce face azi Biserica Rusa”, in care este descrisa evolutia relatiilor Patriarhiei moscovite cu ecumenismul – de la condamnarea acestuia in anul 1948 si intrarea in C.M.B. in anul 1961.

In capitolul V, „Mijloacele folosite de ecumenism”. autorul se opreste in mod special asupra asa-numitelor „Consfatuiri general-crestine”, care au fost convocate in anii 1961 si 1963 in insula Rhodos. Presedinte al primei Consfatuiri, la care au fost trasate planurile reformelor in Ortodoxie, a rost mitropolitul grec al Filipinelor, Hrisostom, care in anul urmator a fost ales Arhiepiscop al Atenei, cu numele de Hrisostom al II-lea (1962-1967).

Cand in 1968, Patriarhul ecumenic Athenagoras a convocat cea de-a doua consfatuire, insistand asupra participarii Bisericii Elene, Arhiepiscopul Hrisostom II, cunoscand planurile ecumenice ale primei consfatuiri, a refuzat categoric, sustinut de intreaga ierarhie greaca. Arhim. Haralambie descrie in culori vii aceste evenimente ca martor ocular al faptei marturisitoare a arhiepiscopului Hrisostom.

El se opreste pe larg asupra modului in care se fac pregatirile pentru Sinodul al optulea Ecumenic, denumit ulterior „Sinodul cel Mare si Sfant”, citand cele spuse in legatura cu viitorul for de alt militant contemporan impotriva ecumenismului – mitropolitul grec Augustin al Florinei:

 „Nu suntem impotriva Sinodului, dar suntem pentru unul care ar condamna odioasa erezie, erezia ereziilor – ecumenismul”.

In capitolul VI sunt aratati intermediarii folosiri de ecumenism: ereticii, reprezentantii laici ai autoritatilor, ierarhiile bisericesti vandute etc.

In a doua parte a cartii Arhimandritului Haralambie sunt dezvaluite uneltirile iudeilor impotriva crestinilor, amintindu-se, in baza textelor istoricului antic Amian Marcelin (Istoria, v. 23. cap. 1), despre incercarea lor nereusita de a restaura, cu ajutorul imparatului Iulian Apostatul, templul vechi-testamentar din Ierusalim, distrus de romani in anul 70: „Din temelia ramasa intreaga a templului au izbucnit ingrozitoare limbi de foc si au ars pe cei ce lucrau.”

In capitolul intai al partii a doua se demonstreaza ca „islamul este o creatura a iudaismului”, conceputa de evrei pentru subminarea crestinismului, care insa, in chip providential, s-a intors impotriva lor insisi. In capitolul al doilea au fost publicate fotografii documentare, cazuri inspaimantatoare si scene cumplite din sangeroasele prigoniri la care papistasii au supus pe ortodocsii din Serbia in timpul celui de-al Doilea razboi mondial, cazand victime 800.000 de oameni, ca si prigonirile Ortodoxiei din anul 1968 in Cehoslovacia.

In capitolul final, autorul concluzioneaza: „Crestinii ortodocsi sunt datori sa nu ingaduie blestematului ecumenism sa pangareasca Ortodoxia!”

Din randul teologilor greci, un mare adversar al ecumenismului este Constantin Murathydis, profesor la Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, care, intr-o conferinta publica tinuta la 21 octombrie 1970, a caracterizat ecumenismul ca demonism, iar intr-un discurs televizat rostit la 15 mai 1972 a subliniat trei mari pericole la care ecumenismul expune

Ortodoxia: inabusirea sentimentului ortodox, destramarea unitatii religioase a poporului grec si influenta pagubitoare a C.E.B. dirijata de pan-erezia protestanta.

Referitor la ultimul punct, profesorul Murathydis a spus: „Este foarte ingrijorator faptul ca unii teologi ortodocsi, influentati de teologia ecumenista, fara sa se gandeasca, inainteaza propuneri pagubitoare pentru dogmatica si randuiala canonica a Bisericii Ortodoxe”.

Dupa cum stim, cea mai insemnata lucrare teologica antiecumenista din ultimul timp este cea a teologului grec A. D. Delibasi, „Erezia ecumenismului” (Atena, 1972, 304 p.), avand subtitlul „Mantuirea intru Hristos, ereziile si pan-erezia ecumenismului” si epigraful „Decaderea cea din urma este decaderea sufletului”.

Raportand la erezie acest epigraf, preluat de la Sfantul Grigorie de Nissa, autorul remarca: „Adoptarea unei erezii este intr-adevar decaderea cea din urma a sufletului.

Super-erezia ecumenismului este cel mai mare rau de pe pamant, caci lupta impotriva celui mai mare bun, care este credinta crestina ortodoxa.

Luptand cu Credinta Ortodoxa, ecumenismul lupta impotriva Adevarului inspirat de Dumnezeu, care este insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Ecumenismul lupta impotriva lui Hristos si impotriva lui Dumnezeu…

Luptand impotriva lui Dumnezeu ecumenismul ataca si Biserica Ortodoxa care este „trupul lui Hristos” (I Cor. 12, 27) si vistieria adevarului si al harului dumnezeiesc. Ecumenismul reprezinta cea mai mare erezie anticrestina, antiumana si inumana a tuturor veacurilor!”

Respectiva lucrare consta din patru parti: mantuirea noastra intru Hristos, ereziile ca dusmani ai mantuirii intru Hristos si a omenirii, erezia ecumenismului contemporan si teologia moderna.

In capitolul patru sunt aratate cauzele pentru care „numerosi ortodocsi tolereaza in acest sens ecumensimul si chiar adera la el, facandu-se promotorii lui, demni de dispret, dar si periculosi”.

Potrivit autorului, cauza principala rezida in „recurgerea teologiei rasaritene la filosofarea teologica „stiintifica” a Occidentului eretic, drept care noua teologie ortodoxa nu-si are originea pe teren propriu, ci e adusa din straini, adica nu mai este cea intemeiata de Sfintii Parinti, asa cum a fost pana odinioara.

Aceasta „noua” teologie se caracterizeaza prin necunoasterea Sfintilor Parinti, in schimb cunoasterea autorilor heterodocsi.

Faptul cel mai regretabil insa este ca teologii ortodocsi, in majoritatea cazurilor, afla despre „conceptiile Sfintilor Parinti din surse heterodoxe”, spune cu durere prof. P. Trembelas, un dogmatic ortodox de seama. Facand scoala la invatatori straini, ortodocsii nu-si insusesc ceea ce ne invata de fapt Sfintii Parinti, ci ceea ce vorbesc despre Sfintii Parinti si despre invatatura lor ereticii!”

Dupa cum stim, „teologia” eretica nu este propriu-zis teologie, ci o disciplina despre om, fiindca teologia heterodocsilor nu este intemeiata pe Cuvantul lui Dumnezeu, ci pe cuvantul omului, care supune criticii rationaliste ceea ce insusi Dumnezeu a binevoit sa ne descopere prin invatatura Sa, talmacita corect de Sfintii Parinti.

„Dupa toate acestea, rezuma autorul, face sa ne mai miram ca teologii, patrunsi de „stiinta” imprumutata de la eretici, actioneaza in sprijinul ereziei ecumenismului si in detrimentul Bisericii Ortodoxe, manifestand ostilitate fata de Ortodoxie si fiind ingaduitori cu erezia. Simpatizand cu erezia, ei nu sunt in stare sa predice drept cuvantul adevarului lui Dumnezeu si nici capabili sa apere cauza Bisericii Ortodoxe.”

Autorul isi incheie lucrarea cu un apel catre adevaratii crestini ortodocsi de a fi „credinciosi pana la moarte” (Apoc. 2, 10) in lupta cu pan-erezia ecumenismului, insufletindu-i o exclamatie liturgica: „Sa stam bine, sa stam cu frica!”

preluare de pe sursa: Ortodoxia

Mintea e un mit

carte, de U. G. Krishnamurti

la http://u-gkrishnamurti.blogspot.com/,  IN COLTUL DIN DREAPTA SUS PUTETI downloada cartea,

Motto:

Spiritualitatea este invenţia minţii, iar mintea este un mit. Tradiţiile tale te sufocă. Dar, din nefericire, tu nu faci nimic. De fapt, îţi place să fii sufocat. Îţi place povara sacului de gunoi cultural, deşeul mort al trecutului. Acesta trebuie să cadă de pe tine în mod natural. Pur şi simplu cade. Nu mai depinzi de cunoaştere decât ca de o unealtă utilă spre a funcţiona sănătos în această lume.

Vrerea trebuie să cadă. Vrerea de a fi liber de ceva ce nu există este ceea ce tu numeşti„suferinţă”. Vrerea de a fi liber de suferinţă este suferinţa. Altă suferinţă nu există. Tu nu vrei să fii liber de suferinţă. Tu doar te gândeşti la suferinţă, fără să acţionezi. Gândirea ta nesfârşita de a fi liber de suferinţă este doar mai mult material pentru suferinţă. Gândirea nu pune capăt suferinţei. Suferinţa există atât timp cât gândeşti. De fapt nu există suferinţă – de care să fii liber. Gânditul despre „suferinţă” şi lupta împotriva „suferinţei” este suferinţă. Deoarece nu poţi opri gândirea, iar gândirea este suferinţă, vei suferi mereu. Nu se poate altfel, nu există scăpare ...U.G.Krishnamurti