Se afișează postările cu eticheta minune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minune. Afișați toate postările

6 decembrie 2011

De ce este utilă credinţa în Moş Crăciun

    Există o dezbatere destul de hazlie care îl vizează pe Moş Crăciun. Unii părinţi sunt de părere că e drăguţ să le spui copiilor că există un moş care intră pe horn şi le aduce jucării dacă sunt cuminţi, că este o tradiţie simpatică şi aşa mai departe, iar alţii susţin că dacă îţi minţi astfel copilul acela îşi va pierde încrederea în părinţi şi în ceilalţi oameni.

    Eu unul sunt clar pentru poziţia care susţine îndoctrinarea copiilor cu credinţa că există Moş Crăciun. Cel puţin în societatea în care trăim actualmente, toţi copiii trebuie învăţaţi că există un moşneag îmbrăcat în roşu, care călătoreşte într-o sanie zburătoare trasă de nişte reni zburători, şi care intră pe horn în noaptea de Crăciun şi le lasă jucării lângă brad dacă au fost cuminţi, jucării pe care le scoate din sacul lui magic. Ba, pe deasupra mai trebuie învăţaţi că şi ei şi ceilalţi copii nu au fost născuţi de mamele lor ci au fost aduşi de barză.

    Trebuie să fie minţiţi astfel pentru a realiza un fapt esenţial, acela că este posibil să fie minţiţi de părinţii lor, de toate rudele lor şi de toţi cei cu care intră în contact, este posibil să fie minţiţi atât de tare încât să nu-şi dea seama cât de mincinoasă este minciuna. Trebuie să primească o lecţie care să-i înveţe câte ceva despre propria lor naivitate şi să conştientizeze că întreaga societate poate orchestra o conspiraţie împotriva lor, incluzând şcoala şi deci statul, o conspiraţie care să-i facă să creadă lucruri absurde.

    Şi apoi, într-un târziu, când vor descoperi cum au fost deziluzionaţi de către toţi cei în care au încredere şi le-a fost arătat adevărul de către un străin, atunci li se poate spune că această minciună colectivă le-a fost servită tocmai pentru a învăţa o lecţie dură, accea de-a consulta întotdeauna dovezile care certifică sau nu o afirmaţie indiferent de sursa informaţiei. Iar sentimentul avut în momentul constatării propriei deziluzii precum şi ridicolul aferent să le rămână în cap pentru foarte multă vreme deoarece minciunile despre moşi crăciuni şi berze care aduc copii nu sunt singurele care îşi fac de lucru prin spaţiul public. Am mai văzut noi şi altele despre alţi moşnegi care se ocupă cu magia şi care te pedepsesc sau te răsplătesc în funcţie de gradul de “cuminţenie“.       

    Ba, câteodată se poate întâmpla ca toţi cei care te inconjoară să te mintă şi să te dezinformeze fără a intenţiona, aşa cum fac atunci când susţin că democraţia este cel mai bun sistem de guvernământ care poate exista, ca atare oricând este util să apreciezi singur singur ceea ce este adevărat fără să te bazezi pe părerile altora.

    A gândi, într-adevăr necesită ceva efort intelectual însă în cazul în care n-o faci rişti să ajungi creştin şi să crezi la vârste înaintate în existenţa unor fiinţe imaginare numite Hristos şi Dumnezeu doar pentru că nu ţi-a spus nimeni din timp că este doar o farsă organizată de noi toţi pentru a vedea cât de naiv eşti. Să nu uităm că şi prin alte ţări se fac astfel de farse numai că nu cu Moş Crăciun şi Iisus ci cu Mahomed şi Allah şi le făceau şi grecii antici cu Zeus, Hades şi Apollo.


preluare de pe sursa: Sclavii lui Dumnezeu

29 august 2011

Un conservant-minune va păstra alimentele comestibile timp de ani întregi



Un conservant-minune va păstra alimentele comestibile timp de ani întregi
Alimentele proaspete ar putea fi făcute astfel încât să reziste ani de zile, susţin cercetătorii care au descoperit un conservant natural capabil să distrugă o clasă întreagă de bacterii, incluzând E.coli şi listeria.

De asemenea, nu va fi necesară refrigerarea produselor tratate cu acest conservant recent             descoperit.

Denumit bisin, conservantul-minune este produs de bacterii inofensive.                                       

Alimentele precum laptele, cârnaţii şi sandwich-urile care conţin acest conservant vor putea fi         menţinute pe rafturi timp de trei ani, fără a se strica.

De asemenea, mâncărurile preparate, sticlele de vin începute şi sosurile de salate vor rămâne comestibile timp îndelungat.

Bisinul nu este însă în măsură să prevină putrezirea fructelor şi a legumelor, deoarece acestea se descompun într-un mod diferit.

Cercetătorii de la Universitatea Minnesota au descoperit substanţa care oferă aceste beneficii într-o cultură de bacterii inofensive, Bifodobacterium longum , care este frecvent întâlnită în intestinele umane.

Bisinul este primul agent natural care luptă împotriva bacteriei E.coli, salmonella şi listeria.

Dan Sullivan, un microbiolog irlandez, a brevetat substanţa în Statele Unite.

Bisinul este înrudit cu nisinul, o substanţă care atacă bacteriile gram-pozitive şi care este utilizată în mod curent la fabricarea brânzeturilor şi a cărnii procesate.

Elementele pe care cele două substanţe le au în comun garantează că bisinul nu este periculos pentru sănătatea umană.                                                                                                                          

"Această substanţă este mult mai eficientă decât orice altceva folosit până acum. Bisinul nu afec-  tează calitatea nutrienţilor, nefiind vorba despre vreo substanţă chimică necunoscută, ci de un in-    gredient natural “, susţine Sullivan.                       

În Marea Britanie, în fiecare an este aruncată la gunoi mâncare în valoarea de 5 miliarde de lire sterline,  estimându-se că o familie obişnuită iroseşte cel puţin 10% din mâncarea hrana cumpă-rată într-o săptămână.   

Graţie acestei noi descoperiri, oamenii de ştiinţă speră că proporţiile colosale ale acestei risipe pot fi reduse.  

Sursa: The Telegraph

preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

22 august 2011

Lumina Sfântă de la Ierusalim – minune sau înşelătorie?

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini.


Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.


În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi.


După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.


Evenimentul este considerat de către adepţii creştinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual.


Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.




Controverse de-a lungul istoriei


Încă de pe vremea când Ierusalimul se afla sub conducerea musulmanilor a existat o doză serioasă de scepticism asupra acestui fenomen, însă acesta era tolerat pentru că pelerinii ce călătoreau special pentru a fi martori la moment aduceau venituri consistente.


Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţimea ortodoxă şi au descoperit că miracolul a încetat să mai se producă.


Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul.


Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman, în volumul IV, publicat în 1788: “Musulmanii zâmbeau cu condescenţă la menţiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui.


Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc.


Cu timpul, toleranţa asupra acestui fenomen a fost sporită şi de interes, veniturile prinţului şi ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul”.


O altă sursă istorică la care apelează scepticii este arhimandritul rus Porfirie, ce a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească.


În jurnalul pe care l-a ţinut, acesta menţionează că preoţimea din Ierusalim ştia că «miracolul» este de fapt o fraudă.


“Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi“, a scris Porfirie în jurnalele ce au fost publicate între 1894-1901.


Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicaţiei britanice The Observer în anii ‘90, a scris o carte dedicată miracolului de la Ierusalim, intitulată Holy Fire: The Battle for Christ’s Tomb.


Jurnalista relatează că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare şi spirituale au fost considerate prea mari, aşa că ideea a fost abandonată.


Nici incidentul grav din 1834, când sute de pelerini au murit călcaţi în picioare de mulţimea strânsă lângă micuţa biserică, nu a schimbat hotărârea clerului.


În 2001, un făclier armean care a luat de multe ori parte la ceremonia de la Ierusalim a dezvăluit pentru The Telegraph secretul Luminii Sfinte.


“Nu este niciun miracol. Preoţii greci aduc o lampă – ce a fost folosită în acest scop de 1500 de ani – pentru a aprinde Lumina Sfântă.


Pentru pelerinii credincioşi, ce vin din ţări îndepărtate, este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu şi pentru noi“, a mărturisit el.


Ipoteza unei lămpi cu o vechime de 1500 de ani nu pare a fi prea credibilă.


Cea mai plauzibilă explicaţie a fost oferită acum câţiva ani de un specialist grec, care a studiat fenomenul timp de mai mulţi ani.






Fosforul, cheia Luminii Sfinte?


Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică.


Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarece fosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.


Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.


În imaginile video s-a putut observa cum cercetătorul grec înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine:


Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.


Calităţile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.




Lumina Sfântă în viitorul apropiat


Chiar dacă a rezistat timp secole, în ciuda scepticilor care au acuzat fenomenul de fraudă, Lumina Sfântă ar putea fi afectată de o constrângere practică: necesitatea asigurării ieşirilor de incendiu.


Autorităţile israeliene sunt îngrijorate de faptul că Biserica Sfântului Mormânt are doar o singură intrare, nerespectând astfel regulile de siguranţă ce impun prezenţa unei ieşiri de urgenţă care să poată fi folosită în cazul unui incendiu.


În timpul procesiunilor de Paşte peste 10.000 de credincioşi se înghesuiesc în biserică, alte câteva mii aflându-se în exteriorul clădirii.


Autorităţile israeliene se tem că un foc sau o îmbulzeală necontrolată în timpul ceremoniilor de Paşte ar putea duce la o adevărată tragedie.


Temerile sunt susţinute de precedentul din 1834, când sute de persoane au murit călcate în picioare şi sufocate atunci când mulţimea s-a speriat şi a încercat să iasă din biserică.


Principala problemă este că Biserica este precis împărţită între ortodocşii greci, romano-catolici şi armeni, alte culte (precum cele ale etiopienilor, copţilor şi asirienilor) având de asemenea drepturi.


Fiecare centimetru al clădirii este repartizat uneia din cele 6 Biserici conform unei înţelegeri ce datează de 155 de ani.


Construcţia unei ieşiri de incendiu s-ar face doar pe teritoriul aparţinând unuia dintre aceste culte, însă niciuna nu este dispusă să cedeze.


De asemenea, autorităţile israeliene nu pot impune construirea ieşirii de incendiu, pentru că suveranitatea Israelului în Oraşul Sfânt nu este recunoscută la nivel internaţional, iar fiecare dintre 6 Biserici are susţinerea unui guvern, cel puţin.


Patriarhul Ierusalimului a avertizat autorităţile israeliene că este extrem de dificil să intervii în echilibrul agreat de cele 6 culte: “Biserica este precum o casă în ruine – dacă scoţi o piatră, rişti să se prăbuşească cu totul”.


Astfel, problema nu pare a avea o soluţie pe termen scurt, accentuându-se riscul ca, în viitor, un miracol să se transforme într-o tragedie.




Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

6 iulie 2011

Forta rugaciunii in viata noastra


De ce viata unora este umbrita de tristete, iar a altora plina de fericire? De ce unul are parte de bogatie si consideratie, in timp ce vecinul sau se zbate in saracie si nevoi? De ce unul este coplesit de nesiguranta si teama, in timp ce altul are incredere in sine si in viitor? De ce unul poseda o vila luxoasa, in timp ce altul isi petrece viata intr-o camaruta mizerabila?

De ce unul merge din succes in succes, in timp ce altul cade din ce in ce mai jos? De ce unul se vindeca de o boala care de obicei este incurabila, in timp ce altul moare? De ce atit de multi oameni buni si cu frica de Dumnezeu au parte de suferinte si dureri – trupesti si sufletesti, in timp ce alti oameni, rai, se bucura de o sanatate perfecta si de succes rasunatoare?

De ce o femeie are parte de o casnicie fericita, in timp ce sora ei are parte numai de dureri si deceptii? De ce?
Raspunsul la aceste intrebari este bazat pe functionarea constientului si a subconstientului.

Drumul spre fortele sufletesti

O autovindecare este cea mai convingatoare dovada a puterii minunate a subconstientului nostru. Descrierea exacta a tehnicii folosite va permite, fara indoiala, fiecaruia sa se incredinteze de existenta puterii infinite de vindecare aflata in strafundurile sufletului unui om. Un vechi proverb spune: Medicul panseaza rana, iar Dumnezeu o vindeca.

Printr-o rugaciune eficienta, stiintifica, se intelege actiunea armonioasa a fortelor spirituale constiente si subconstiente, care sint folosite la realizarea unui scop precis.
Aceasta actiune ne invata tehnica, drumul spre fortele sufletesti, a caror angajare ne indeplineste toate dorintele inimii.

Rivnim la o viata mai fericita, mai bogata, mai plina de impliniri? Folosim atunci aceste noi puteri facatoare de minuni si ne netezim drumul prin viata, ne rezolvam problemele particulare si de serviciu si cream intelegerea in familie.

Cind ne vine ruga pe buze. Ce inseamna a ne ruga eficient? In clipele de nevoie, de pericol, boala sau spaima de moarte, ruga ne vine pe buze. Aruncati-va numai o data privirea pe ziarul dvs. Mereu veti putea citi in el ca tara intreaga se uneste intr-o rugaciune pentru sanatatea unui copil lovit de o asa-numita boala de nevindecat, pentru salvarea unor mineri ingropati in adincurile pamintului sau pentru pastrarea pacii in lume.
Scapati de la moarte in urma unui accident, minerii spun ca pina la sosirea echipelor de salvare s-au rugat in permanenta.
Si pilotul avionului cu reactie marturiseste ca se roaga, atunci cind face o aterizare fortata. Puterea rugaciunii ne sta intotdeauna la dispozitie in clipele grele.
Dificultatea propriu-zisa sta in a invata cum sa ne rugam eficient. In clipa in care omul nu gindeste si nu se comporta perfect rational este necesara o formula simpla.

Care este legea credintei

Nu obiectul pentru care ne rugam sau cuprinsul credintei este ceea ce actioneaza eficient in rugaciunea unui om. Ascultarea rugaciunii apare de cele mai multe ori cind subconstientul actioneaza asupra gindurilor si conceptiei noastre.
Aceasta lege a credintei are efect in toate religiile din lume si le confera infatisarea de adevar psihologic. Crestinii, budistii, mahomedanii si evreii sint ascultati in acelasi fel si nu pentru ca apartin unei anumite religii sau confesiuni, sau pentru ca practica ori respecta un anumit ritual, ceremonie, formula, rugaciune sau jertfe, ci numai si numai pentru ca ei sint convinsi sufleteste si spiritual ca rugile lor sint ascultate.
Legea vietii este identica cu aceea a credintei. Intocmai asa cum un om gindeste, simte si crede, tot asa sint create spiritul sau, trupul si soarta sa. O tehnica sistematica, care se bazeaza pe intelgerea modului de a ne comporta si a cauzelor, ne face sa avem parte de puterile subconstiente si sa participam la bunurile acestui pamint.

Dorinta si rugaciunea sint unul si acelasi lucru

Fiecare rivneste la sanatate, fericire, siguranta, liniste sufleteasca si adevarata autorealizare, dar numai putini au parte de un succes limpede. Un profesor spunea: Stiu ca o schimbare a obiceiurilor mele spirituale si o noua orientare a vietii mele ar avea loc, daca as scapa de ulcerul meu. Din nefericire, nu cunosc tehnica si metodele prin care sa-mi pun in practica toate cunostintele. Spiritul meu rataceste de la o problema la alta si ma simt dezamagit si nefericit.
Acest profesor rivnea la o sanatate deplina; ceea ce era necesar, era o vedere clara asupra fenomenelor care i-ar fi adus realizarea dorintelor sale. Folosirea metodelor de insanatosire prin mobilizarea subconstientului i-a redat sanatatea in scurt timp.

Orice om are partea sa din spiritul universal al omenirii

Fortele facatoare de minuni ale subconstientului exista inainte de a ne fi nascut. Existenta este premergatoare oricarei biserici si lumii noastre. Marile si eternele adevaruri si principii ale vietii sint mai vechi decit toate religiile. Din adincul acestor convingeri a rezultat titlul de mai sus, citat din R.W. Emerson. Ele ne pun in miini o forta facatoare de minuni, magica si universala, care vindeca toate ranile trupesti si sufletesti, mingiie sufletele si le elibereaza pentru totdeauna de saracie, insucces, mizerie, neajunsuri si deziluzii.
In primul rind trebuie sa ne identificati cu binele si numai cu binele pe care dorim sa-l realizam. Fortele creatoare ale subconstientului vor reactiona in mod corespunzator. Sa incepem chiar de astazi, chiar in aceasta clipa si minunea va patrunde in viata noastra.
Sa nu ne lasam niciodata doboriti de oboseala, pina cind lumina zilei nu va lua locul tuturor umbrelor din existenta noastra.
 
esoterism.ro
Sursa: Dincolo de Orizont