Se afișează postările cu eticheta ipoteza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ipoteza. Afișați toate postările

24 septembrie 2011

Oamenii de ştiinţă resping ipoteza sfârşitului lumii în 2012



Un grup de oameni de ştiinţă mexicani şi străini au respins teoria că în textele străvechi ale civilizaţiei maya s-ar regăsi profeţii privind sfârşitul lumii şi mari cataclisme, în decembrie 2012, cum asigură un mare număr de susţinători ai acestei ipoteze, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.
O Apocalipsa ratata inseamna sfarsitul pe plan financiar al celor care si-au dat posesiunile pe provizii


O Apocalipsa ratata inseamna sfarsitul pe plan financiar al celor care si-au dat posesiunile pe provizii













Aveni, specialist în astronomie şi antropologie la Universitatea Colgate (New York) şi autor al cărţii „The end of time: The maya mistery of 2012”, este de părere că „lecţiile istorice şi progresele realizate de mayaşi, şi de alte culturi complexe, au o atractivitate intrinsecă”.


Expertul american a amintit că în ultimii ani au proliferat viziunile catastrofale atribuite mayaşilor potrivit cărora la “21 decembrie 2012 sistemul calendaristic al civilizaţiei maya va reveni la zero pentru a-şi reîncepe ciclul său de 5.125 de ani”.


Înaintea de încheierea acestui de ciclu, profeţii moderni prevestesc formarea unei găuri negre în centrul galaxiei prin alinierea planetelor cu soarele care va rupe echilibrul, “aruncând o mare cantitate de particule”, ceea ce va modifica axa magnetică a Pământului.




preluare de pe sursa: misteriosii

23 august 2011

Șase PONTURI pentru a duce o viaţă sănătoasă și pentru a trăi mai mult




Există câteva lucruri mărunte care trebuie făcute zilnic pentru că pot adăuga până la trei ani în plus vieţii noastre.

Fox News a realizat o listă scurtă cu câteva sfaturi esenţiale care trebuie respectate zi de zi pentru o viaţă mai lungă și mai sănătoasă.

Mănâncă în fiecare zi micul dejun și optează pentru alimente ușoare și sănătoase
Faptul că nu sari peste micul dejun este un obicei sănătos și chiar te poate ajuta să trăiești mai mult.

De-a lungul anilor, oamenii de știinţă au observat că cei care mănâncă dimineaţa sunt mult mai feriţi de boli precum diabetul sau obezitatea.

Cei care mănâncă micul dejun se simt mult mai bine atât fizic, cât și psihic.

Mesele de dimineaţă trebuie să conţină carbohidraţi, proteine și mici cantităţi de grăsime, elementare pentru energia de care avem nevoie peste zi.

Dormi cel puţin șapte ore pe noapte și odihnește-te pe parcursul zilei când ai ocazia
În ciuda multor studii, tot nu se cunoaște numărul optim de ore de somn pentru a ne trezi odihniţi și mulţumiţi.

Însă, dacă nu te odihnești cel puţin șapte ore pe noapte, crește riscul unor boli grave precum cancerul, afecţiuni ale inimii, diabet și obezitate.

Nu doar lipsa somnului poate fi gravă, ci și lipsa pauzelor de relaxare ne poate afecta organismul.

Când simţi că stresul și grijile te-au acaparat, ia o pauză, relaxează-te, fă ceva diferit faţă de ce faci zilnic la locul de muncă.

Nu uita să faci mișcare
Câteva minute de exerciţii fizice zilnice sunt esenţiale pentru sănătate.

Diverse studii arată că mișcarea fizică zilnică poate să îţi prelungească viaţa cu până la trei ani.

Multe persoane spun că își găsesc cu greu timp să meargă la sală, însă cu puţină creativitate, exerciţiile fizice se pot efectua aproape oriunde ai fi.

Când îţi permite timpul, mergi pe jos către locul de muncă.

Nici nu e nevoie să parcurgi pe jos întregul drum, doar coboară din autobuz cu câteva staţii mai devreme.

Dacă muncești sau locuiești într-o clădire cu multe etaje, lasă liftul și urcă pe scări.

Hidratează-te cât de mult posibil
Corpul nostru este compus din circa 70% apă, așadar nu este nicio surpriză că tot de apă avem nevoie pentru a ne menţine sănătoși.

Apa ne reglează temperatura corpului, ne protejează încheieturile și organele și intermediază transportul oxigenului la celule.

Toată lumea cunoaște recomandarea clasică de “cel puţin doi litri de apă pe zi”.

Chiar dacă în cei doi litri nu intră numai apă ci și un pahar de suc, tot este benefic pentru organismul tău.
Spală-te pe dinţi zilnic și nu uita să folosești aţa dentară

Prin simplul fapt că folosești zilnic aţa dentară, îţi poţi prelungi viaţa cu până la șase ani conform cărţii doctorului Michael Roizen – The Real Age Makeover.

Deși estimarea poate fi puţin exagerată, realitatea este că o igienă orală sărăcăcioasă poate determina o inflamare a gingiilor și parodontoza, boli care pot duce la îngustarea arterelor și, în definitiv, la boli cardiovasculare.

Prin simpla spălare pe dinţi și folosire a aţei dentare, îndepărtezi bacteriile care cauzează inflamări ale gingiilor și îţi poţi asigura ceva mai mult sănătatea inimii.

Contactează-ţi prietenii și ţine legătura cu ei cât mai mult posibil
O veche zicală spune că un prieten este mai ieftin decât un psiholog.

În mod ciudat, oamenii de știinţă susţin această ipoteză pe care o lărgesc la orice contact social, și nu doar la prieteni.

Ei ne pot ajuta nu doar cu sprijin emoţional, dar și cu alte treburi zilnice ca să mai scăpăm de griji și îndatoriri.

preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

22 august 2011

Lumina Sfântă de la Ierusalim – minune sau înşelătorie?

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini.


Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.


În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi.


După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.


Evenimentul este considerat de către adepţii creştinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual.


Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.




Controverse de-a lungul istoriei


Încă de pe vremea când Ierusalimul se afla sub conducerea musulmanilor a existat o doză serioasă de scepticism asupra acestui fenomen, însă acesta era tolerat pentru că pelerinii ce călătoreau special pentru a fi martori la moment aduceau venituri consistente.


Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţimea ortodoxă şi au descoperit că miracolul a încetat să mai se producă.


Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul.


Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman, în volumul IV, publicat în 1788: “Musulmanii zâmbeau cu condescenţă la menţiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui.


Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc.


Cu timpul, toleranţa asupra acestui fenomen a fost sporită şi de interes, veniturile prinţului şi ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul”.


O altă sursă istorică la care apelează scepticii este arhimandritul rus Porfirie, ce a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească.


În jurnalul pe care l-a ţinut, acesta menţionează că preoţimea din Ierusalim ştia că «miracolul» este de fapt o fraudă.


“Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi“, a scris Porfirie în jurnalele ce au fost publicate între 1894-1901.


Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicaţiei britanice The Observer în anii ‘90, a scris o carte dedicată miracolului de la Ierusalim, intitulată Holy Fire: The Battle for Christ’s Tomb.


Jurnalista relatează că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare şi spirituale au fost considerate prea mari, aşa că ideea a fost abandonată.


Nici incidentul grav din 1834, când sute de pelerini au murit călcaţi în picioare de mulţimea strânsă lângă micuţa biserică, nu a schimbat hotărârea clerului.


În 2001, un făclier armean care a luat de multe ori parte la ceremonia de la Ierusalim a dezvăluit pentru The Telegraph secretul Luminii Sfinte.


“Nu este niciun miracol. Preoţii greci aduc o lampă – ce a fost folosită în acest scop de 1500 de ani – pentru a aprinde Lumina Sfântă.


Pentru pelerinii credincioşi, ce vin din ţări îndepărtate, este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu şi pentru noi“, a mărturisit el.


Ipoteza unei lămpi cu o vechime de 1500 de ani nu pare a fi prea credibilă.


Cea mai plauzibilă explicaţie a fost oferită acum câţiva ani de un specialist grec, care a studiat fenomenul timp de mai mulţi ani.






Fosforul, cheia Luminii Sfinte?


Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică.


Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarece fosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.


Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.


În imaginile video s-a putut observa cum cercetătorul grec înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine:


Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.


Calităţile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.




Lumina Sfântă în viitorul apropiat


Chiar dacă a rezistat timp secole, în ciuda scepticilor care au acuzat fenomenul de fraudă, Lumina Sfântă ar putea fi afectată de o constrângere practică: necesitatea asigurării ieşirilor de incendiu.


Autorităţile israeliene sunt îngrijorate de faptul că Biserica Sfântului Mormânt are doar o singură intrare, nerespectând astfel regulile de siguranţă ce impun prezenţa unei ieşiri de urgenţă care să poată fi folosită în cazul unui incendiu.


În timpul procesiunilor de Paşte peste 10.000 de credincioşi se înghesuiesc în biserică, alte câteva mii aflându-se în exteriorul clădirii.


Autorităţile israeliene se tem că un foc sau o îmbulzeală necontrolată în timpul ceremoniilor de Paşte ar putea duce la o adevărată tragedie.


Temerile sunt susţinute de precedentul din 1834, când sute de persoane au murit călcate în picioare şi sufocate atunci când mulţimea s-a speriat şi a încercat să iasă din biserică.


Principala problemă este că Biserica este precis împărţită între ortodocşii greci, romano-catolici şi armeni, alte culte (precum cele ale etiopienilor, copţilor şi asirienilor) având de asemenea drepturi.


Fiecare centimetru al clădirii este repartizat uneia din cele 6 Biserici conform unei înţelegeri ce datează de 155 de ani.


Construcţia unei ieşiri de incendiu s-ar face doar pe teritoriul aparţinând unuia dintre aceste culte, însă niciuna nu este dispusă să cedeze.


De asemenea, autorităţile israeliene nu pot impune construirea ieşirii de incendiu, pentru că suveranitatea Israelului în Oraşul Sfânt nu este recunoscută la nivel internaţional, iar fiecare dintre 6 Biserici are susţinerea unui guvern, cel puţin.


Patriarhul Ierusalimului a avertizat autorităţile israeliene că este extrem de dificil să intervii în echilibrul agreat de cele 6 culte: “Biserica este precum o casă în ruine – dacă scoţi o piatră, rişti să se prăbuşească cu totul”.


Astfel, problema nu pare a avea o soluţie pe termen scurt, accentuându-se riscul ca, în viitor, un miracol să se transforme într-o tragedie.




Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

20 august 2011

Campul magnetic al Pamantului se va inversa curand

Desi nu este vorba despre un fenomen cu o frecventa deasa sau regulata, Pamantul isi inverseaza polii ca urmare a modificarii intensitatii campului magnetic.

Acest fapt nu ramane fara urmari la suprafata planetei: anotimpurile se modifica, iar ciclurile naturale influentate de Soare sufera schimbari importante.

Ultima data fenomenul a avut loc in urma cu 780 000 de ani, insa a existat o perioada in istoria Pamantului cand campul magnetic nu a suferit nicio modificare timp de 30 milioane de ani.

Desi existenta acestui fenomen ciudat a fost sesizata de ceva vreme, pana in prezent motivele inversarii polilor a ramas un mister.

O noua ipoteza asupra originilor campului magnetic, elaborata de o echipa de cercetatori din California, ofera o noua explicatie posibila asupra a ceea ce pare, la prima vedere, o anomalie.

“Campul magntic al Pamantului este alcatuit, de fapt, din doua campuri cu doua surse separate”, afirma Kenneth Hoffman din cadrul Universitatii Politehnice din California.

Partea puternica este reprezentata de directia axului nord-sud si poate fi imaginata ca un magnet gigantic aflat in inima Pamantului. Partea slaba este cea care se afla mai aproape de suprafata.

Conform cercetatorilor, amandoua campurile sunt produse ca urmare a miscarii electronilor din atomii de fier fierbinte intr-o curgere a nucleului, care este mai degraba lichid, decat solid.

Miscarea particulelor incarcate in interiorul planetei creaza campul magnetic.“Campul nu este intotdeauna stabil, directia si natura curgerii se schimba, cauzand inversarea polilor.

In momentul in care puterea acestuia slabeste, devine mai putin capabil sa ajunga la suprafata Pamantului, iar ceea ce vedem noi este actiunea partii mai slabe a campului, care de regula este lasata la o parte.”, explica Brad Singer, unul din geologii care au participat la studiu.

O data cu inversarea polilor magnetici ai planetei, anotimpurile si toate ciclurile naturale care depind de pozitia planetei fata de Soare, sufera schimbari semnificative.


Sursa: Fox News

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

5 august 2011

Reîncarnarea – realitate sau ipoteză?



Mişcarea lui Tao este reîntoarcerea.
 (Tao Te King – „Cartea cărării supremei înţelepciuni”)


Sunt ceea ce este. Sunt tot ceea ce a fost, ceea ce este şi ceea ce va fi!
(Ludwig van Beethoven)
 

Doctrina reîncarnării nu este dincolo de toate nici absurdă, nici inutilă…Nu este deloc mai uluitor să te naşti de două ori, decât să te naşti o singură dată; totul în natură este renaştere.
(Voltaire – „Dicţionarul filosofic”)
Să ne întoarcem la reîncarnare…
pentru că nu a existat o credinţă mai frumoasă, mai justă, mai pură, una mai morală, mai rodnică şi mai consolatoare şi nici, până la un punct, o credinţă mai probabilă decât aceasta. Numai ea, cu doctrina sa asupra ispăşirilor şi purificărilor succesive poate explica toate inegalităţile fizice şi intelectuale, toate inechităţile sociale şi toate groaznicele aparente nedreptăţi ale destinului.
(Maurice Maeterlink – „Eternitatea noastră”)

 
Mă simt ca un intrus faţă de posteritate atunci când seara sunt nevoit să mă întind şi să dorm. Eu privesc moartea ca fiind la fel de necesară constituţiei noastre ca şi somnul. Ne vom trezi reîmprospătaţi dimineaţa…
 (Benjamin Franklin – dintr-o scrisoare către un prieten, când Franklin avea 80 de ani)

 
Doar să afli că ai trăit, ai murit şi ai fost îngropat sub un vişin din grădina bunicii nu te va face nici atâtica mai bun ca prieten, vecin, tată, mamă sau iubit. Dar să ştii că te-ai purtat rău în trecut, ai suferit pentru aceasta şi că în prezent poţi preveni suferinţa fiind bun şi iubitor – asta da, merită osteneala.
(Edgar Cayce – „Lumea interioară”)


Este moartea sfârşitul existenţei, intrarea în eternitate sau o pauză între mai multe vieţi pe pământ? Dintotdeauna oamenii s-au întrebat ce se petrece cu sufletul după părăsirea planului fizic. Reîncarnarea este o temă prezentă în mod constant în literatura, filosofia şi credinţa acestei lumi. Marii înţelepţi care şi-au revelat Sinele Divin Nemuritor ATMAN afirmă că reîncarnarea este o realitate indubitabilă. Ce spune ştiinţa? Cum se îmbină diferitele puncte de vedere? Este reîncarnarea o realitate sau o ipoteză?

Doctrina reîncarnării se bazează pe credinţa că orice fiinţă umană este înzestrată, în afară de corpul fizic, cu un ansamblu de structuri subtile invizibile vederii obişnuite, având, în plus, ca element esenţial, o scânteie divină, o picătură de Dumnezeu. Esenţa noastră divină împreună cu o parte dintre corpurile subtile pot renaşte, după moartea corpului fizic, într-un alt corp. Deşi această idee a fost dezvoltată îndeosebi în religiile orientale, ea poate fi totuşi recunoscută în toate religiile lumii, iar în zilele noastre provoacă un interes crescut îndeosebi în Occident.

Tot mai mulţi oameni găsesc doctrina reîncarnării cu mult mai atrăgătoare şi mai pertinentă decât opinia ortodoxă a creştinilor conform căreia, după moarte, sufletul merge fie în cer, fie în infern sau în purgatoriu. Potrivit dogmei creştine, fiinţa umană nu are la dispoziţie decît o viaţă pentru a decide asupra destinului sufletului său, fapt ilogic şi de neînţeles în viziunea unei manifestări create de un Dumnezeu al iubirii şi al justiţiei.

Teoria reîncarnării afirmă că vieţile unui individ se succed eşalonat, la fel ca şi treptele unei scări: cu fiecare renaştere, sufletul său urcă sau coboară, în funcţie de conduita sa într-o existenţă anterioară. Unul dintre punctele forte ale teoriei este faptul că ea explică existenţa suferinţei  într-o viziune a justiţiei cosmice, care „dăruieşte” unora vieţi fericite, iar altora nefericite, în funcţie de KARMA sau suma acţiunilor şi gândurilor bune sau rele realizate în existenţele precedente.

Ideea reîncarnării este probabil la fel de veche ca şi credinţa în Dumnezeu, apărând încă în concepţiile populaţiilor primitive din întreaga lume, pentru a fi apoi acceptată de majoritatea religiilor. Ea ocupă o poziţie extrem de importantă îndeosebi în hinduism. Scrierile sacre hinduse, cunoscute sub numele de Upanishade, afirmă că sufletul intră după moarte în paradis sau în infern, acestea nefiind altceva decît lumi superioare sau inferioare ale planului paralel de existenţă, subtil, numit Planul Astral. Dar acesta nu este decât un stadiu provizoriu, ce poate avea durate variabile, înainte de întoarcerea pe pământ.


Conexă cu această idee se află şi legea KARMEI, potrivit căreia sufletul reîncarnat se prezintă în noua viaţă cu un bilanţ al acţiunilor sale din viaţa anterioară. BRIHAD ARANYAKA UPANISHAD afirmă: „După cum au fost acţiunile şi atitudinile sufletului într-o altă viaţă, astfel va fi el în actuala existenţă. Cel care acţionează cu virtute va fi un virtuos. Cel care face rău, va fi un om rău. El va deveni un sfânt datorită acţiunilor sale sfinte, sau un ticălos datorită ticăloşeniei sale actuale”.
BHAGAVAD GITA, cea mai răspândită şi apreciată scriere religioasă indiană, afirmă despre teoria reîncarnării următoarele:
„Corpul este despuiat
De veşmintele uzate;
Locuitorul corpului este şi el despuiat
De corpurile sale uzate;
Corpurile noi sunt îmbrăcate de acesta
Precum veşmintele”.

Teoria hindusă a reîncarnării admite regresia sufletului spre forme animale sau spre caste inferioare, iar unul dintre aspectele mai puţin fericite ale acestei teorii a fost acela că, în India, a contribuit la consolidarea sistemului de caste.


Buddha, un arhetip al perfecţiunii

Reîncarnarea este una dintre teoriile hinduse preluate şi de budism, la fel ca şi doctrina KARMEI. Însuşi termenul de budism presupune indirect ideea reîncarnării, căci „Buddha” nu desemnează neapărat un individ, ci mai degrabă un arhetip uman.

El este un cuvânt sanscrit ce semnifică „cel pe deplin iluminat”.
Omul care a devenit istoricul Buddha, Siddartha Gautama, a trăit în India septentrională cu circa 500 de ani înainte de Christos.

Potrivit teoriei buddhiste, el era doar un Buddha dintr-o întreagă serie, fiecare dintre ei pregătindu-se pe parcursul a numeroase vieţi pentru acea reîncarnare ca maestru suprem iluminat, după ce în prealabil atinsese starea intermediară de BODDHISATTVA.

Siddartha Gautama se spune că a început să se pregătească pentru starea de Buddha încă din timpul precedentului Buddha, Dipankara, cu nenumăraţi eoni mai înainte. Următorul Buddha, Maitreya, îşi va face şi el apariţia într-un viitor îndepărtat.

Pentru budişti, reîntoarcerea în lumea fizică cu o altă destinaţie decît aceea de a-i ajuta plin de compasiune pe toţi oamenii, fiind în starea de Buddha, nu este un lucru de dorit, iar scopul ultim al existenţei nu este altul decât atingerea stării de perfecţiune, astfel încît reîncarnarea să nu mai fie necesară.

Cartea Tibetană a Morţilor povesteşte cum, după moartea fizică, conştiinţa, „nemaiavând niciun obiect exterior de care să se ataşeze, va fi dusă de vânt”. „La scurt timp, vântul violent al KARMEI, teribil şi greu de suportat, te va împinge înainte şi înapoi cu teribile rafale. Atunci va apare un gând: ‘ce mult aş dori să am din nou un corp!’

După încă un timp sufletul îţi va fi ademenit de viziuni ale anumitor animale şi oameni aflaţi în timpul actului amoros, te vei simţi atras să iei locul unuia dintre parteneri. Nu face acest lucru, căci în momentul în care lichidul seminal va fi pe punctul de a fi eliminat, vei simţi că îţi vei pierde puterile. Şi atunci vei realiza că ai fost din nou conceput ca fiinţă umană sau ca animal.”


Imensul ocean al vieţii

În Occident, doctrina reîncarnării a pătruns cu mai multă dificultate, datorită „solului nefertil” al creştinismului.

Ea a existat însă înainte de acesta, putând fi întâlnită la Platon şi în scrierile hermetice greco-egiptene din perioada precedentă şi imediat următoare naşterii lui Christos.

Într-unul  din pasajele operei lui G.R.S. Mead, „Hermes de trei ori cel mare (Trismegistos)”,  putem citi:
„Din marele suflet al universului se nasc toate sufletele individuale. Acestea sunt supuse unor transformări numeroase, unele conducând spre o stare mai fericită, altele dimpotrivă. Iar târâtoarele vor renaşte ca fiinţe acvatice, acestea ca animale terestre, apoi ca păsări, şi, în sfârşit, ca oameni. Sufletele omeneşti care ating nemurirea se transformă în puteri sacre. Ele ajung astfel în sfera de manifestare a zeilor… Iar aceasta este cea mai înaltă glorie pentru suflet!

Dar nu toate sufletele sunt divine, ci numai cele pioase. După ce a luptat să atingă starea de pietate, ce constă în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în a nu face rău nici unei alte fiinţe, sufletul se desprinde de corp şi devine inteligenţă pură. În acelaşi timp, sufletele încă impure continuă să caute un alt corp uman pentru a se reîncarna; ele nu se pot reîncarna în trupul unui animal lipsit de raţiune, căci legea divină interzice o astfel de infamie.”
Observăm că respectivul pasaj contrazice credinţa hindusă şi budistă cu privire la regresia în stadiul animal.







Conciliul de la Constantinopole sau anatema asupra reîncarnării

Primii părinţi ai Bisericii au cunoscut influenţa scrierilor hermetice, şi mulţi dintre ei au admis ideea reîncarnării.

Origen, unul dintre cei mai influenţi dintre aceştia, afirmă că sufletele au existat în lumi anterioare şi vor renaşte în lumi viitoare.

Lecţiile lui Origen au fost condamnate mai târziu de către Biserică, iar cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole, din anul 553, a aruncat anatema asupra doctrinei sale a reîncarnării.

Ea a continuat totuşi să supravieţuiască prin diferite mişcări gnostice ce şi-au desfăşurat activitatea în mod clandestin şi care, din când în când, sfidau deschis autoritatea bisericii, cum au fost sectele cathare din Evul Mediu, precum şi cele ale albigezilor şi ale bogomililor din Balcani.

Albigezii care predau doctrina reîncarnării, au avut momentul lor de glorie pentru un anumit timp în centrul Franţei, dar au sfârşit prin a deveni victimele unei represiuni brutale instigate de biserică.

După înfrângerea lor, în secolul XIII, doctrina reîncarnării a fost considerată în mod oficial drept erezie.

O lungă perioadă de timp, această teorie nu a jucat decît un rol minor în filosofia occidentală, deşi un anumit număr de gânditori independenţi au adoptat-o. Regăsim amprentele ei îndeosebi în scrierile hermetice, ale rozicrucienilor, cabaliştilor şi altor şcoli ezoterice din perioada renascentistă.

Odată cu valul de libertate în gândire pe care  l-au adus secolele XVIII şi XIX, ideea reîncarnării a reapărut progresiv sub influenţa acestor societăţi esoterice, alături de alte idei interzise şi uitate, iar numărul gânditorilor care au început să se intereseze de ea a crescut foarte mult.

Marele val de entuziasm pentru gândirea mistică orientală ce a străbătut Occidentul la sfârşitul secolului XIX a sporit enorm interesul pentru teoria reîncarnării, astfel încât astăzi ideea a devenit familiară celor mai diverse tipuri de credinţe religioase actuale.

Teoria a exercitat o atracţie deosebită îndeosebi asupra filosofilor, scriitorilor şi poeţilor, chiar cu mult timp înainte ca ea să devină foarte populară. Schopenhauer, Goethe, Heine şi Thoreau, pentru a nu cita decât câteva nume, s-au interesat îndeaproape de ea.

Marele poem narativ al lui Cliford Bax, „Povestea călătorului”, reprezintă una dintre cele mai remarcabile expresii literare despe teoria reîncarnării, din secolul XX.

El povesteşte istoria unui suflet care se încarnează succesiv într-un sălbatic din Epoca de Piatră, apoi într-un babilonian, un scrib grec, un soldat roman, un călugăr din Evul Mediu, un vicar englez din timpurile noastre şi, în fine, într-un profesor de religie. Fiecare etapă este pentru el o lecţie deosebită şi, odata iluminat, el se eliberează definitiv de lanţurile care îl legau de viaţa terestră.

Când profesorul este asasinat de către un sceptic gelos, sufletul său are viziunea tuturor vieţilor anterioare şi se simte brusc complet liber:
„ Un fulger de lumină izbucneşte;
Un zgomot de tunet îmi parcurge creierul.
Iar vastul ocean al vieţii nu mă mai învăluie.
Universul este în mine, iar eu sunt înăuntrul lui.
Şi împreună ardem într-un unic vârf de diamant luminos.
Nici mare nici mică, ci de nemăsurată este suma
Tuturor lucrurilor ce au fost, sunt şi vor urma.”




Viziunile lui Edgar Cayce

Una din dificultăţile în calea dovedirii reîncarnării este faptul că puţini oameni sunt capabili, în circumstanţe normale, să-şi amintească vieţile lor anterioare. Această absenţă a memoriei este firească, căci dacă ne-am aminti la tot pasul despre vieţile noastre anterioare, actuala existenţă ar deveni un coşmar.

Totuşi, s-a încercat constant în perioada recentă ridicarea voalului ce ascunde această amnezie. Hipnotismul este probabil una dintre cele mai frecvent utilizate metode, el aducând unele mărturii surprinzătoare.

A existat, de exemplu fenomenul Edgar Cayce, asistentul aproape analfabet al unui fotograf din Kentuky, ce avea să devină faimos în întreaga lume după ce a descoperit că poate, în transă hipnotică, nu doar să diagnosticheze bolile şi să prescrie tratamente, dar şi să reveleze vieţile anterioare ale celor care îl consultau.


El i-a relatat o dată unuia dintre aceştia că, într-o viaţă anterioară a aparţinut armatei sudiste în timpul Războiului de Secesiune, spunându-i de asemenea numele şi adresa din viaţa anterioară. Aceste detalii a fost verificate ulterior, iar arhivele au arătat că a existat într-adevăr un om ce corespundea datelor respective şi că acesta fusese angajat în trupele generalului Lee, în anul 1862.


Cazul Bridey Murphy

Mai recent, revelaţiile lui Morey Berustein, din cartea sa: „În căutarea lui Bridey Murphy”, au făcut senzaţie. Berustein, om de afaceri din Colorado şi hipnotist amator,  şi-a învins scepticismul iniţial şi a început să se intereseze de reîncarnare, întreprinzând diferite experienţe de regresie hipnotică – adică de întoarcere în timp a persoanei hipnotizate.
Subiectul său principal a fost o tânără menajeră din Colorado, căreia i-a dat pseudonimul  de Ruth Simmons.

Sub hipnoză, aceasta a început să-şi descrie o viaţă anterioară în care purta numele de Bridey Murphy, era femeie şi locuia în Irlanda, în prima parte a secolului XIX. Ea vorbea cu accent irlandez şi a furnizat chiar detalii asupra unor locuri necunoscute şi a unor cuvinte irlandeze, controlate şi confirmate ulterior.

Mai mult, ea a fost capabilă, într-o stare de sugestie posthipnotică, să execute o gigă (un dans) irlandeză, după ieşirea din transă. Ceea ce făcea cu atît mai convingător acest caz era natura prea puţin spectaculoasă, ba chiar prozaică a personajului şi vieţii lui Bridey.

S-au găsit totuşi şi în acest caz numeroşi critici care au susţinut că informaţiile exacte furnizate de Ruth Simmons îşi aveau sursa în amintirile romanelor citite în copilărie.

S-a încercat de asemenea şi studierea folosirii regresiei hipnotice pentru tratamentul tulburărilor psihologice prin readucerea la lumină a cauzei dezordinii respective, situată într-o viaţă anterioară.

O asemenea aplicaţie este expusă în lucrarea intitulată „Numeroase vieţi” a lui Joan Grant şi Denys Kelsey, doi soţi care au practicat acest gen de terapeutică. Înainte de întîlnirea sa cu Kelsey, Joan Grant era deja extrem de cunoscută ca autoare a unor cărţi în care îşi povestea propriile încarnări anterioare. Într-una din acestea, „Faraonul înaripat”, ea îşi povesteşte viaţa sa ca preoteasă egipteană spre anul 3000 î.Ch.

Cât despre Denys Kelsey, acesta era un psihiatru ce a ajuns la pasiunea pentru reîncarnare prin intermediul hipnozei. El practica deja de câtva timp regresia prin hipnoză asupra pacienţilor săi, până când una dintre paciente şi-a retrăit nu doar circumstanţele vieţii sale intrauterine, dar şi ale concepţiei sale. Faptul i-a dovedit lui Kelsey existenţa la om a unui element nefizic,dar el nu s-a lăsat cu adevărat convins de realitatea reîncarnării decât după lectura cărţii „Faraonul înaripat” a lui Joan Grant.


Descoperirea crimei din altă viaţă

El a căutat-o pe autoare şi, împreună, au convenit asupra unei colaborări. Între cazurile pe care ei le-au tratat se numără şi acela al unui tînăr obsedat de ideea că tatăl său suferea de artrită deoarece, în copilărie el aşezase o lenjerie udă peste aşternuturile părinţilor săi.

Kelsey nu a apelat la metodele psihiatrice obişnuite, ci şi-a determinat pacientul să regreseze în timp, sub hipnoză, într-o viaţă anterioară. Se pare că atunci tînărul fusese o femeie ce a trăit în Anglia sub domnia regelui Eduard, şi care a încercat să-şi ucidă o mătuşă pe care o detesta udându-i aşternuturile.

Descoperind stratagema, mătuşa fu apucată de o asemenea mânie, încât paraliză, rămânând timp de mai mulţi ani la pat, îngrijită chiar de tânăra fată, ce nu mai îndrăznea să o părăsească de frică să nu fie denunţată tentativa ei de omor. Pacientul admise că aceasta era cauza obsesiei sale şi nu mai avu niciodată tulburări de acest fel.

Un alt hipnotist, Peter Blythe, deşi mult mai sceptic în ce priveşte reîncarnarea, crede că ea poate constitui, în anumite circumstanţe, o ipoteză utilă. În cartea sa: „Hipnotismul, puterea şi practica sa”, el scrie: „…scepticismul meu în ce priveşte regresia hipnotică în încarnări anterioare nu înseamnă că aceasta nu poate fi utilizată de către hipnotistul analist pentru a aduce în lumina conştiinţei atitudini pe care pacientul este constrâns să le refuleze.”

El sugerează un procedeu prin care se poate vorbi unui bolnav refractar despre teoria potrivit căreia este posibil ca un incident traumatic să provină din timpuri îndepărtate, ca un fel de amintire ancestrală.

Hipnotistul trebuie să-i spună bolnavului: „Este posibil ca aceasta să fie adevărat sau nu. Eu nu cunosc adevărul, dar dacă doriţi să exploraţi această posibilitate mai în profunzime, eu sunt dispus să vă ajut. Consideraţi că merită să încercăm?” Dacă răspunsul este afirmativ, analistul hipnotist va putea să încerce să descopere respectiva amintire.

Nu trebuie să credem că acest gen de amintire ancestrală este absolut sinonimă cu respectivul eveniment petrecut în propria viaţă anterioară a pacientului. Există teorii potrivit cărora fiecare eveniment îşi lasă amprenta în „eterul” subtil (AKASHA), astfel încât dacă o persoana are sensibilitatea necesară (este foarte receptivă), ea poate intra în rezonanţă cu evenimentul respectiv, branşându-şi conştiinţa pe frecvenţa sa specifică şi asimilându-l.
 
Potrivit acestei ipoteze, menajera din Colorado care credea că într-o viaţă anterioară fusese Bridey Murphy, ar fi privit (într-o manieră inconştientă) programul vieţii acesteia la un fel de emisiune tv eterică consacrată vieţii lui Bridey Murphy. Dar aceasta nu explică, evident, problemele psihologice despre care se crede că sunt datorate amintirilor din vieţile anterioare.
 
Dar, indiferent care sunt argumentele pro şi contra acestei teorii a reîncarnării, cert este că sunt tot mai mulţi aceia care continuă să creadă în ea, aşa cum o spunea într-unul din poemele sale W.B.Yeats: „ omul trăieşte şi moare de nenumărate ori între cele două eternităţi ale sale.”


Sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

25 iunie 2011

Ipoteză şocantă: NASA trebuia să anunţe pe 15 noiembrie 2010 o nenorocire?

”Găurile negre produse la CERN au scăpat de sub control”, spun specialiştii. Pe 15 noiembrie 2010 NASA a ţinut omenirea cu sufletul la gură timp de aproximativ 10 ore. Agenţia cosmică anunţase dimineaţa că va face publică descoperirea unui „obiect excepţional” în vecinătatea cosmică a Pământului. Toată lumea se aştepta să se anunţe contactul cu extratereştrii sau o nenorocire care ar urma să vină din Cosmos,adică ceva într-adevăr excepţional! Dar NASA a anunţat o copilărie, despre o gaură neagră descoperită cu 30 de ani în urmă… A făcut NASA o gafă? În dimineaţa zilei de 15 noiembrie, NASA a anunţat mass media că la ora 19.30 va anunţa descoperirea unui obiect excepţional în vecinătatea cosmică a Terrei. Această declaraţie fulminantă păreau să pregătească locuitorii Terrei pentru un fenomen epocal, ieşit din comun, şi a fost făcută foarte sobru, cu mare pompă şi încărcat de gravitate. La ora 19.30, ora Bucureştiului, toată omenirea era cu sufletul la gură să afle despre ce e vorba. La momentul cu pricina, Agenţia spaţială anunţă că a descoperit o gaură neagră la 50 de milioane de ani lumină de Terra – adică o informaţie banală din punct de vedere ştiinţific. La doar 35 de milioane de ani lumină se află o altă gaură neagră, mai mare şi mai fioroasă. Mai mult, despre existenţa obiectului cosmic ”excepţional” se ştia de 30 de ani, deci, practic nu a fost nici o informaţie nouă. De ce tot acest circ?

Omenirea a trecut printr-o mare primejdie

”Este sigur că anunţul făcut de NASA ascundea un fapt mult mai grav, probabil copleşitor de important pentru umanitate, posibil funest, dar a cărui neralizare a făcut mutarea atenţiei opiniei publice pe o descoperire minoră, obişnuită, care nu iese din tiparele activităţii cotidiene a astronomilor. Despre ce este vorba? Unii specialişti, mai cu seamă chinezi şi cei ruşi, acuză savanţii care lucrează la acceleratorul de particule CERN, Geneva, că ar fi scăpat de sub control experimentele şi că în prezent ar produce, în mod straniu, găuri negre în diferite locuri din Univers a căror naştere, evoluţie şi dispariţie nu mai pot fi anticipate şi cu atât mai puţin, controlate. Adică posibila apariţie a unor găuri negre în zonele apropiate galaxiei noastre, sau chiar în apropierea sistemului solar, sunt efecte ale experimentelor de la CERN. Ca atare, NASA se pregătea să anunţe o asemena apariţie catastrofală, scăpată de sub control, în vecinătatea Pământului, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat în cele aproximativ 10 ore de suspans, şi atunci oficialităţile au deturnat atenţia cu un anunţ copilăresc despre cea mai tânără gaură neagră. Practic, se pare că omenirea a trecut printr-o mare primejdie în data de 15 noiembrie”, ne-a declarat gen. dr. Emil Străinu, specialist în ameninţări neconvenţionale.
La CERN s-a produs antimaterie
CERN este un accelerator de particule construit la Geneva, care încearcă să recreeze condiţiile din momentul formării Universului şi găsirea ”particulei lui Dumnezeu” – adică acel ceva care a generat materia – prin ciocnirea a două fluxuri de particule accelerate la viteze apropiate de cele ale luminii. Dar particula lui Dumnezeu este greu de controlat, în sensul că aceasta poate produce şi găuri negre. O gaură neagră este o porţiune de spaţiu cosmic care are o concentraţie de masă imensă, iar câmpul ei gravitaţional este atât de puternic încât înghite tot ce are în jur, de la planete la radiaţie luminoasă. Au fost nenumă
rate voci care au atenţionat că experimentele de la CERN sunt periculoase. Acceleratorul a pornit oficial în 2008, dar din cauza unor defecţiuni ciudate (cea mai haioasă declaraţie a fost cea din 3 noiembrie 2009, despre o pasăre cu o bucată de pâine în cioc care ar fi scăpat firimituri şi a fi declanşat un scurt circuit în CERN), abia în toamna anului trecut a anunţat că ciocnirea fluxurilor de particule s-a produs, dar nu s-a spus ce a rezultat de aici. Totodată, savanţii de la CERN au anunţat că au reuşit, pentru prima oară în decursul istoriei omenirii, să menţină stabili, pentru o fracţiune de secundă, 38 de atomi de antimaterie. Antimateria este opusul materiei, iar la contactul lor, cele două forme de existenţă se anihilează reciproc cu o degajare uriaşă de energie. Dacă se va putea stabiliza, antimeria va fi folosită în viitor pentru alimentarea cu energie a navelor cosmice.
Sursa: Libertatea.ro