Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.
În loc de “ Crăciu Fericit! ” şi la “ La mulţi ani! ” , mesajele primite de la prieteni şi familie au fost transformate în poezii, glume sau urări mai mult sau mai puţin inspirate.
Unele dintre mesaje sunt hilare, cum ar fi cel care în care i se urează destinatarului să fie “ vecin cu Jennifer Lopez ” şi să aibă “ jeepuri în coteţ ” sau cel care anunţă că excesele alimentare, cărora românii le cad pradă adeseori de Sărbători, pot ucide.
Românii sunt din ce în ce mai inventivi la capitolul urări de Crăciun şi de Anul Nou iar tradiţionalele “ Un An Nou Fericit ” şi “ Crăciun Fericit! ” au fost înlocuite cu urări mai puţin ortodoxe. Astfel, unul dintre mesajele care a ajuns în mesageriile telefoanelor mobile a multora dintre români este cel care dezvăluie faptul că Moş Crăciun nu există:
“ Informaţia a fost publicată de de Wikileaks. Moş Crăciun nu există! Bătrânul cu barbă albă şi haină roşie, demascat ca impostor. DIICOT anchetează cazul, alături de dosarele Toba şi Şoric. Moş Crăciun nu există. Specialiştii recomandă să fiţi aproape de de cei dragi şi să le oferiţi voi cadourile mult- aşteptate*******************(astea de la urmă nu-s asteriscuri de “ breaking news ” ci doar câţiva fulgi de zăpadă din partea mea) ” , se arată în mesajul publicat fără a fi corectat.
Mesaje cu bani şi politicieni Banii au fost principala temă din mesajele de anul acesta: “ Căteluş cu păru creţ, să ai jeepuri în coteţ şi o casă cu piscină, pe J.Lo ca vecină, şi-o lopată pentru bani. La anu şi la mulţi ani! ” , “ Lovite-ar trenul fericirii şi cădetze-ar în cap un sac cu bani si-un bilet cu “ la mulţi ani! ” sau “ Moş Crăciun cu suflet bun, să vă aducă în Ajun, Carduri VISA Diamant, Carnavaluri pe la Rio, Brazilience-n custodie, Haide, gata cu VISAtul, s-a mai ars şi cozonacul! ”.
Nici oamenii politici nu au fost uitaţi de compozitorii de ocazie şi au fost, alături de Moş Crăciun şi de reni, personajele principale ale mesajelor: “ Anul Nou e cu nororc, că-l dăm jos pe Milu Boc, şi pe Udrea din Pleşcoi, că suntem ca vai de noi...Să ne sugă pixul tot, că nu mai pot să mai suport, Quasimodo să şi-o fure, pe popor să nu-l înjure, marko ţap, capră să fie, să i-o tragă vreo mie, Din Guvern apoi să iasă, sprijinindu-se de masă. La mulţi ani! ” .
Alte mesaje au explicat de ce Moş Crăciun a fost mai sărac în 2011: “ Sania s-a rupt, renii au murit de frig, eu mi-am rupt piciorul şi am rămas înţepenit în horn, spiriduşii sunt la femei, anul ăsta cadouri n- avem. Mos Craciun! ” . Ţ Mesaje despre alcool şi mâncare Un mesaj însă a fost creat special pentru a-i face pe cei care-l primesc să se gândească de două ori înainte de a se bucura de mesele tradiţionale: “ Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii. Tutunul cauzează cancer. Consumul excesiv de zahăr, sare şi grăsimi te poate ucide. Na! Crăciun Fericit acum! ” .
Sau mesaje care fac referire la excesul de alcool: “ E Crăciun! Este divin! Ne uităm pe geam afară…prin zăpadă Moşul zboară? …Ni se trage de la vin ” .
Urări lungi şi plictisitoare Au fost însă şi multe urări plictisitoare, siropoase şi foarte lungi: “ Să vă fie lumina ce vă luminează cărările orbitoare, să vă fie sufletele încarcate cu fâlfâiri divine, să vi se bucure inimile de încărcături electrice venite de la îngeri, să aveţi mâinile pline de bucate trimise prin porumbeii iubirii, să vă zâmbească toate cele atunci când veţi simţi graţia divină! Vă mulţumesc că existaţi cu chip de oameni voi doar în viaţa mea! ” .Ţ
Sau “ Să ningă-ncet deasupra ta cu picături de fericire, să fie visul tău un zbor de împlinire, povara vieţii să-ţi fie car cu sănătate, să-ţi fie sufletul scăldat în strop de bunătate, să ai oricând în drumul tău un soare zâmbitor, să ai alături chipuri dragi, şi-un înger păzitor ” .
Dan Mihăescu a prins mărirea şi decăderea umorului românesc
„Înainte“, programul de Anul Nou se pregătea încă din vară. Nu existau manele şi se uita toată lumea. Dan Mihăescu scria texte pentru Toma Caragiu. I-a scris «Omul cu şopârla» şi Caragiu l-a numit «cel mai iubit dintre prietenii mei». Mihăescu vorbeşte despre o lume dispărută.
Dan Mihăescu, unul dintre cei trei autori ai scheciurilor interpretate de Toma Caragiu, povesteşte despre cum se pregătea Revelionul sub comunism. Şi despre cum s-a schimbat divertismentul românesc, de la epoca lui „Aşa-i în tenis", „Omul cu şopârla" sau „Petrecerea continuă", la epoca „Mondenii".vedete din lume
De la Toma Caragiu, la Mihai Bendeac. Dan Mihăescu lucrează acum cu Mihai Bendeac. La Revelionul din 1975, bomba care i-a consacrat pe Toma Caragiu, pe Dan Mihăescu şi pe Grigore Pop a fost „Omul cu Şopârla".
„Scheciul ăsta a avut un destin ciudat. Am dat textul la viză şi un vicepreşedinte de Partid a zis că nu se aştepta de la un redactor al televiziunii să scrie ceva atât de vulgar. Ce nu le plăcea? Că scrisesem de «Şopârla Dosaris», care făcea trimitere la un regim minat al delaţiunii. Tudor Vornicu a insistat totuşi să filmăm scheciul. Mi-a dat un operator, care a pus pur şi simplu două coarţuri şi l-a adus pe Toma în prim-plan", povesteşte Mihăescu.
„Şopârla" din sertar
Pentru „Omul cu Şopârla" au filmat noaptea. Apoi au montat materialul, care a rămas în cutie, să aştepte zile mai bune să poată fi dat pe post. Înainte de Revelion, la Televiziune a venit Bujor Sion, şeful secţiei de presă al Comitetului Central, pentru vizionare.
A văzut tot programul, dar n-a fost încântat: „Este obişnuit, n-aveţi ceva să trosnească!". Atunci Vornicu a scos din cutie scheciul. Când a început să ruleze, Bujor a pufnit în râs. „Căţeii din Direcţia Presei, care aşteptau să vadă mai întâi ce face şeful, au început şi ei să râdă. Aşa a trecut de cenzură. Totuşi, cu o singură obiecţie, să scoată două versuri din text, când Toma cânta «Sorcova»: «N-am plecat la colindat/Un vecin m-a şi turnat»".
Alt scheci celebru, „Petrecerea continuă", de la Revelionul din ‘76, a fost inspirat direct de Ceauşescu. „După nişte vizite în Coreea, venise cu ideea să facă un fel de militarizare deghizată a vieţii românilor. Se mobilizau gărzile patriotice, femeile exersau cu puşti din lemn, tinerii era chemaţi la instrucţie - deşi trăiam într-o ţară în plină pace.
Era absurd, aveai senzaţia că tot timpul e cineva după colţ gata să ne facă praf. Cu Grigore Pop şi cu Toma Caragiu am spus să avem curaj şi să arătăm ce făcea Ceauşescu printr-un scheci în care personaj să fie un activist de partid, unul micuţ".
Şi activistul, interpretat de Caragiu, i-a organizat pe civilii care urmau să sărbătorească Revelionul, i-a scos la careu la periniţă.
Caragiu repeta scheciurile şi în Dacie Mihăescu era tânăr şi cumva inconştient: „Nu ne era teamă să facem astfel de scheciuri. Aveam şi dorinţa să nu scriu banal, să aibă ecou ce ieşea. Voiam să atacăm - cum am atacat tot timpul cu Toma - lucruri majore din epocă".
Scheciurile de Revelion se pregăteau din vară. În septembrie trebuiau să fie gata scrise, după aceea se trecea la interpretare. Cu Toma Caragiu se lucra „foarte aşezat": „Mai întâi mergeam acasă la el, la Universitate, şi îi citeam scheciul.
Citeam eu, mi-o cerea el - mie îmi era jenă s-o fac, dar n-aveam încotro. Glumea când mă îndemna: «Hai, citeşte tu, ca să ştiu cum nu fac scheciul!». Voia, de fapt, să vadă nuanţele, unde subliniez, unde insist ca autor pe text. Apoi, punea şi el accente". Şi felul în care juca transforma mereu o replică. Îi dădea o forţă satirică uluitoare numai cu o sprânceană ridicată sau cu un rictus al gurii."Materialul devenea exploziv. Chiar şi pentru noi, cei care îl scrisesem: nu pusesem atâta dinamită în text câtă adăuga el".
În platou, venea cu materialul învăţat la virgulă, mai ales că nu exista prompter. „Slujba mea şi în calitate de regizor, nu doar de autor al scheciurilor era să îl pun în valoare pe Toma. Să se vadă fiecare expresie a lui, şi o geană dacă se mişca. Să arăt toate astea ca telespectatorul să priceapă unde bate". Se întâmpla să se sfătuiască pe parcurs.
„Mă suna după ce îi dădeam un scheci şi îmi citea. «Gagiule, ia vezi e bine aici?», zicea Toma. Şi începea să interpreteze, cu vocea schimbată, fie răguşită, fie urcând. Mai interpreta şi când îl duceam cu Dacia mea la Periş - nu suporta viteza, mergeam cu 40 la oră şi mereu mă certa: «Ce goneşti aşa?». Pe drum, îl lăsam să se joace: «De ce am ascuns colectivului că am platfus?»".
Viaţa fără „Sfântul Prompter"
Toma Caragiu venea întotdeauna cu materialul învăţat la virgulă. „Cine mai face azi aşa ceva când există «Sfântul Prompter?». Actorul vine la filmare şi nici nu ştie ce joacă. Întreabă: «Eu cine sunt?» «Eşti valetul!», i se răspunde. Şi începe să curgă un text pe prompter, iar valetul citeşte: «Bună ziua, domnule Conte!»", regretă Mihăescu.
Declaraţie de dragoste pe o bucată de staniol
După '89, în afară de libertate, Dan Mihăescu a mai câştigat un lucru: „Am putut să văd cum scheciurile mele inerpretate de Caragiu au rămas în memoria oamenilor, au intrat în folclor".
În februarie 1977, înainte de cutremur, Mihăescu a mers cu Toma să mănânce, la Capşa. „Era singurul local unde de bine, de rău mai găseai ceva şi toată lumea ştia că el e Caragiu. Şi atunci mi-a spus Toma, tandru: «Am început să ţin la tine, Mihăescu». Era un bărbat care doar făcea pe durul. «Lasă», i-am spus eu, «n-am o poză cu tine să mă dau mare la gagici că sunt prieten cu Caragiu, n-am o dovadă!».
S-a uitat la mine şi a scos staniolul dintr-un pachet de Dunhill, l-a întors pe partea albă şi a început să scrie cu o cariocă portocalie. «Dacă vreodată posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog să fii amabil şi să arăţi hârtia aceasta. Toma Caragiu»". „Ce e aia posteritate?" - a întrebat Mihăescu. „Machedonii trăiesc peste o sută de ani, care posteritate?". Iar Toma a zis: „Nu, nu. O să plec repede."
„Nu o să mai găsim..."
Mihai Bendeac vrea să ajungă şi el un „monstru sacru“
Chiar dacă e din ce în ce mai mult sex la televizor, Mihăescu e convins că divertismentul românesc va ajunge la o stare de normalitate.
„Lucrez acum şi cu Mihai Bendeac, care îl adoră pe Caragiu. Bendeac are şi blog, face şi reclame - dovadă că lumea s-a schimbat. Dar l‑am văzut şi pe scenă, la Teatrul de Comedie şi la Metropolis. Este un excelent actor şi sunt covins că o să ajungă unul de Naţional. Aşa că nu pot să cred în povestea clasică cu oamenii de neînlocuit".
În adolescenţă, lui Mihăescu i se spunea: „N-o să mai găsim un Birlic, o Lucia Sturdza-Bulandra, un Valentineanu, un George Măruţă sau Geo Barton". Apoi au apărut Cotescu, Amza, Caragiu, Bănică Senior, Vasilica Tastaman, Stela Popescu.
„Actori buni sunt şi astăzi: Ivaşcu, Bendeac, Cove, Medeea Marinescu, Anca Sigartău, Virginia Mirea....".
Televiziunea te ajută să te salute lumea la piaţă
Un Revelion înainte de 1989 înseamna 17 milioane de telespectatori. Nimeni nu concepea să-l petreacă decât în faţa televizorului. După Revoluţie, efervescenţa din stradă era mai importantă.
Tot atunci s-a mai schimbat ceva: a dispărut cenzura şi au apărut duşmăniile: dacă dai în cutare, se supără cutare, şi tot aşa. Şi aceste duşmănii te urmăresc, nu mai ştii încotro s-o apuci cu scheciurile. „Ce nu se înţelege e că nu poţi să critici decât puterea. N-ai cum să satirizezi opoziţia, aşa a fost încă de la Caragiale".
Toma Caragiu, preferatul românilor la începutul anilor ‘70
S-a modificat şi modelul, structura divertismentului. Mihăescu nu se aşază neapărat de partea cu umorul vechi. Dovadă că a lucrat cu mulţi actori tineri după 1989. A învăţat şi termeni ca „macho", „kinky", „trendy" şi „bunăciune".
Îi foloseşte în texte, dar într-un context în care să fie de râs. Altfel, se depăşesc nişte limite. „Am auzit pe un post TV un cântec de mi-a stat mintea în loc: «Foaie verde de lămâie/ Hai mândruţo să-ţi dau.... ». Dacă asta e glumă, eu sunt patriarh! Iar pentru mulţi, să lucrezi la televiziune a devenit o meserie care te ajută să te salute lumea la piaţă".
O plăcere nebună
Ce regretă de dinainte de '89 este audienţa. „Pe 2 ianuarie, mă urcam în autobuz să aud ce discută lumea. Vorbeau despre programul de Revelion. «Aia cu Toma a fost senzaţională! », zicea unul. Şi altul: «Dar te-ai prins la aia cu şopârla?». Îmi făcea o plăcere nebună". Nu se aştepta să spună ceva şi despre el. Era întotdeauna vorba despre Caragiu - actorul, vedeta care vindea marfa.
Astăzi nu mai e acelaşi lucru. „Am făcut ratinguri bune, de 6, 7 sau 8 la nişte emisii la TVR şi la Antena 1. Însă publicul e segmentat.
Plus că a dispărut profesionalismul. Când lucram la Revelioanele TVR de dinainte de ‘89, după ce scriam scheciurile, mă întâlneam cu actorii şi făceam lectură la masă, ca la teatru. Râde lumea acum dacă aude asta. Cine mai face azi aşa ceva când există «Sfântul Prompter?». Actorul vine la filmare şi nici nu ştie ce joacă. Întreabă: «Eu cine sunt?» «Eşti valetul! », i se răspunde. Şi începe să curgă un text pe prompter, iar valetul citeşte: «Bună ziua, domnule Conte!»".
Era frig cumplit si se facea noapte. Era cea din urma noapte a anului, noaptea de Anul Nou!
Pe frigul si pe intunericul acesta mergea pe strada o fetita saraca, desculta si cu capul gol. Avusese ea pantofi cand plecase de-acasa, dar ce folos! Erau prea mari pentru dansa; ii purtase mai intai mama-sa si fiindca erau asa de mari, fetita i-a pierdut cand s-a grabit sa treaca strada, din pricina ca tocmai veneau in goana doua trasuri.
Un pantof nu-l mai gasise, iar pe celalalt l-a sterpelit un baietas; zicea ca are sa-l faca leagan cand are sa aiba si el copii. Si acum, saraca fetita mergea desculta si piciorusele ei erau vinete de frig.
Ducea intr-un sort vechi o multime de cutii de chibrituri si o cutie in tinea in mana. Toata ziua umblase asa si nu-i daduse nimeni nici macar un banut. Si-acum era ostenita, flamanda si pe jumatate ingheta de frig. Fulgii cadeau si se prindeau de parul ei lung si balai care-i atarna frumos in carlionti pe umeri – dar ea numai la frumusete nu se gandea!
Nu mai putea de oboseala si s-a asezat intr-un ungher intre doua case; una era mai iesita in afara, asa ca intre doua era un cotlon. Fetita s-a ghemuit strangandu-si picioarele sub dansa, dar tot frig ii era. Acasa nu indraznea sa se duca, fiindca nu vanduse nici o cutie de chibrituri si nu capatase nici un banut macar.
Tata-sau avea s-o bata; dealtfel si acasa era frig, peretii erau sparti si cu toate ca astupase crapaturile cu paie si cu zdrente, vantul tot razbatea inauntru. Mainile ii erau aproape tepene de frig. Un chibrit ar fi strasnic acum; ce-ar fi sa scoata unul, sa-l aprinda si sa-si incalzeasca degetele? A scos un chibrit si l-a aprins.
Ce frumos ardea! Era o flacara calda si limpede ca o lumanarica, o minunata lumanarica. Si deodata fetitei i s-a parut ca sade in fata unei sobe mari de tuci, cu picioarele de alama si cu tacam de alama; in soba era un foc zdravan si fetita isi atinse picioarele sa si le incalzeasca…dar flacara se stinse si soba pieri…si fetita se trezi tinand intre degete chibritul ars. A mai aprins unul si iar s-a facut lumina.
Zidul, acolo unde era luminat, s-a facut straveziu ca un geam. Pe geam fetita vazu o odaie cu masa pusa; pe fata stralucitor de alba erau farfurii de portelan si in mijloc, pe o farfurie, era o coscogeamite gasca fripta, umpluta cu prune si mere, din care ieseau aburii.
Si ce era mai minunat decat toate, gasca a sarit din farfurie, a inceput sa umble pe jos, leganandu-se, cu furculita si cu cutitul infipte in spate, si s-a indreptat chiar catre fetita. Dar deodata chibritul s-a stins si n-a mai ramas decat zidul gros si rece. A mai aprins un chibrit. Si deodata s-a vazut stand langa un pom de Craciun. Era mai mare si mai frumos decat acela pe care-l zarise pe geam la negustorul cel bogat.
Pe crengile verzi erau o multime de lumanari aprinse si erau agatate poze colorate ca acelea din vitrinele magazinelor. Fetita a ridicat bratele in sus – si chibritul s-a stins.
Lumanarile s-au inaltat tot mai sus si deodata fetita a vazut ca nu mai erau lumanari, erau stelele sus pe cer; una din ele a cazut, lasand in urma ei o dara de lumina. – Acum moare cineva! a zis fetita.
Bunica-sa, singura fiinta de pe lume care o iubise si pe dansa, si care acum era moarta, ii spusese odata: „Cand cade o stea, se urca un suflet la cer.” Fetita a mai aprins un chibrit si flacara a facut lumina de jur imprejur; si in lumina stralucitoare s-a ivit bunica, stralucind si ea, cu zambetul ei bun si bland. – Bunicuta! a strigat fetita. Ia-ma, ia-ma cu tine!
Stiu ca ai sa pleci si tu cand se stinge chibritul, tot asa cum a plecat si soba cea calda, si gasca cea fripta, si pomul cel frumos! Si repede a aprins si celelalte chibrituri care mai erau in cutie, fiindca voia s-o mai tie pe bunica-sa, sa nu plece. Si chibriturile au dat o lumina asa de mare, ca se vedea mai bine decat ziua.
Niciodata nu fusese mai frumoasa bunica; a luat-o in brate pe fetita si amandoua s-au inaltat in stralucire si bucurie, si fetitei acum nu-i mai era frig, nici frica; era in cer. A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului.
Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut sa se incalzeasca; ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!
Un imam turc il acuza pe Mos Craciun ca nu este “cinstit” deoarece foloseste cosurile caselor pentru a aduce cadourile, in loc sa intre pe usa, asa cum cere Coranul, scrie presa turca, preluata de AFP, potrivit Hotnews.ro.
Turcia, tara unde potrivit statisticilor oficiale musulmanii reprezinta 99% din populatie, nu sarbatoreste Craciunul, iar liderii religiosi solicita in mod regulat credinciosilor sa nu respecte riturile crestine.
“Mos Craciun intra pe ferestre sau prin cosuri. Daca ar fi fost cinstit, ar fi intrat pe usa, la noi asa se procedeaza”, a spus Suleyman Yeniceri, imam din Kesan, un oras din nord-vestul Turciei, citat de cotidianul Hurriyet.
Potrivit legendelor, personajul Mos Craciun este inspirat de Sfantul Nicolae, patron al copiilor si episcop al orasului antic Myre, astazi Demre, situat in provincia turca Antalia (sud).
Potrivit imamului, Coranul cere credinciosilor sa intre “pe usa”. “Craciunul nu este sarbatoarea noastra”, reaminteste acesta, solicitand musulmanilor sa nu consume alcool.
Notă: Obsevaţia imamului turc e absurdă! În primul rând, Moş Crăciun aduce daruri, nu fură de prin casele oamenilor. În al doilea rând, să foloseşti un spaţiu strâmpt pentru a pătrunde într-o locuinţa pentru a aduce un plus de bunăstare este o dovadă de smerenie. Nu vii la vedere, pentru a te lăuda cu bunătatea ta, ci în ascuns. În al treilea rând, Crăciunul este o sărbătoare precreştină autohtonă (vezi studiile lingvistice şi etnologice ale lui Gabriel Gheorghe), răspândită în lumea întreagă odată cu migraţia triburilor ariene (“indo-europene”), şi mai apoi a creştinismului. În al patrulea rând, Moş Crăciun reprezintă zeul suprem al lumii vechi, căruia i-a luat locul Pruncul Hristos, care a încheiat un nou legământ cu omenirea.
Se apropie Craciunul si astepti doar zapada pentru ca decorul de iarna sa fie complet.
Sa aduci acasa bradul de Craciun, sa il impodobesti si sa aprinzi in el sutele de luminite multicolore. Caci odata cu ele, feeria Craciunului intra in suflete.
Iata care este traditia luminitelor de Craciun si ce simbolizeaza ele in toata lumea:
·Steluta luminoasa din varful bradului simbolizeaza steaua din Bethlehem sau pastorul care a vestit nasterea lui Iisus.
·Luminitele simbolizeaza de asemenea si stelele de pe bolta cereasca, din noaptea nasterii lui Iisus.
·In anumite zone din Germania luminitele de Craciun sunt formate in intregime din lumanari, pentru a recrea scena biblica a staulului cu oi.
·In Canada luminitele de Craciun simbolizeaza fie sufletele celor trecuti in nefiinta, care vegheaza asupra celor ramasi in viata, fie sufletul lui Iisus, care s-a sacrificat pentru oameni.
·In Irlanda lumina de Craciun este reprezentata de o singura lumanare mare, asezata intotdeauna langa feresatra, simbolizand faptul ca cei dragi sunt bineveniti in casa, asa cum au fost primiti Maria si Iosif.
·In Brazilia Craciunul aduce cu sine mii de luminite colorate puternic, sub forma a diferite personaje de basm, simbolizand bucurie, renastere si speranta.
·In Anglia traditia Craciunului are radacini adanci iar britanicii obisnuiesc sa isi orneze propriile locuinte cu mii de beculete multicolore, fiind vestiti in intreaga lume pentru decorurile fantastice pe care le creeaza.
·Americanii sarbatoresc Craciunul cu mii de beculete aprinse, care impodobesc totul in jur. Copaci, parcuri, cladiri, fantani arteziene, totul este iluminat feeric.
·De asemenea, in intreaga lume, in preajma Craciunului au loc spectacole de lumini impresionante. In Philadelphia acest spectacol are deja o traditie de peste 50 de ani, prima reprezentatie avand loc la 1956.
·In New York parcurile devin o feerie aurie reflectata in oglinda apei, odata cu copacii imbracati in straie de sarbatoare. Autor: Tashulina
Aceasta zona este printre putinele care au conservat tipuri de colinde ce dezvolta teme si motive de o incontestabila vechime, exprimate intr-o limba cu o puternica amprenta a trecutului.
Predilectia pentu numarul 3, numar incarcat cu forta magica, divinatorie si purificatoare, este bogat ilustrata: boierul batrin Caciun isi trimite cele trei slugi cu trei solii spre a vedea cel rod de–mparat pe care trei sinioare mi-l d- apleaca.Cei trei soli au prilejul de a fi initiati in taina Naserii lui Isus: Mai intii prunc mititel infasatel,/ Apuc cum ii june mai frumosu/
Cind infiara mustacioara,/ Cu cununa de virsara… si in colidele lumesti, de origine precrestina, compozitia tiparita este prezenta. Boierul batrin, gazda, are trei fii intelepti.
Faptele de limba arhaica sint mai dificile de explicat.Nu vom vorbi despre particularitatile fonetice datorate plasarii asezarii Dabica intre Banat si Valea Muresului, pe cursul superior al Cernei, ci despre particularitatile lexicale si morfosintactice.
Ne-au atras atentia cuvintele pierdute din limba literara: brinca (miina, din lat. bracchium),odresinduri (mirosuri, din lat. odorem), data (datina ,din lat datem), a tuna cu sensul de a navali, stilp cu sensul de tulpina, sec pentru rau, slab pentru nedorit , a apleca cu sensul de a ocroti (lat. adplicare), a razama cu sens de a straluci (lat. radiam).
La o analiza de tip etnologic pot fi detectate elemente de viata arhaica precum:botezul la fintina impartirea averii parintesti dupa legi stravechi, alegera mirelui nasia ca rudenie spirituala mai presus de consangvinitate.
De asemenea se poate vorbi despre reprezentari si motive de descendenta mitologica: nasterea din piatra a lui Hristos, originea vinului, griului si mirului din jertfa Mintuitorului, arborele axa si confruntarea cu marea.
Personajele crestine au atributele indeobste cunoscute in literatura canonica, dar si altele care le fac mai familiare. Sinmicioara intirzie prinzul de prinzitu/ La butile de cepuit ale gazdei, caci si-a inecat in mare noua care goale. Sf. Petru sta la masa gazdei si inchina, in vreme ce Arhanghelul Mihail se bate si este invins de Iuda: cerindui Domnului trasnetele si fulgerile lui Ilie, el invinge dusmanul si readuce lumina in Rai. Sfinta Duminica este rugata de Maica Domnului sa-L boteze pe Pruncul Isus, insa ajunge prea tirziu, drumul in susul Cernei fiind anevoios:Isus Hristos este deja botezat, nasul este Sinioan. Iata cu textul poetic coboara Taina Nasterii Mintuitorului printre gospodarii padureni.
La britanici, cadourile se impart pe 26 decembrie.
Danezii au un ritual de impartire a cadourilor: se aduna toti ai casei in jurul bradului, si cel mai in varsta membru ia un cadou pe care il da persoanei destinate.
Aceasta ia la randul sau un alt cadou si-l da persoanei pentru care a fost pregatit si asa mai departe.
In Norvegia, cadourile sunt ascunse de catre cei care le daruiesc intr-un sac cu paie care este apoi pus deasupra usii destinatarului in asa fel incat cand acesta deschide usa, cadourile sa cada peste el.
Asocierile mentale ale omului din zorii societăţii umane erau simple, directe, uşor de reţinut prin transmisia orală, scrisul neexistând sau nefiind de uz curent. Sărbătoarea crăcilor de aur se regăseste în multe zone din Europa, dar numai în spaţiul de formare a popoarelor europene şi-a păstrat numele său primitiv.
Ce crăci au putut determina stabilirea uneia din cele mai vechi, mai importante, mai pitoreşti, mai bogate în obiceiuri populare sărbători ale anului? Este vorba de “crăcile sacre”, având puteri magice, strict necesare vieţii oamenilor şi animalelor, aşa-numitele “crăci de aur” cunoscute în etnografie sub titulatura generica “creanga de aur”.
Crăcile sau creanga de aur, pe numele său vîscul, este un arbust, permanent verde-verde gălbui, care creşte ca parazit pe diverşi arbori: stejar, fag, brad alb, mesteacăn, tei, măr, păr etc. Din antichitate ne-au rămas puţine menţiuni, dar lămuritoare.
Pliniu cel Bătrân, în “Naturalis Historia” scrie că Druizii, sacerdoţii celţi, socoteau vîscul (craca de aur) o plantă sacră, capabilă să vindece toate bolile, având virtuţi magice. Îi culegeau, iarna, cu mare solemnitate, frunzele şi fructele, într-o anumită noapte, în ajunul Crăciunului după un anumit ritual: un preot îmbrăcat în alb se urca în stejarul din care se recolta vîscul şi-l tăia cu o seceră de aur. Crăcile tăiate nu trebuiau să atingă pământul şi erau adunate într-un ştergar alb. Druizii credeau că nimic nu este mai sacru decît vîscul şi stejarul pe care acesta creşte. Este vorba de un ritual, destinat unei anumite zile, în vederea obţinerii unui panaceu, moştenit din strămoşi, ţinut cu religiozitatea cuvenită în spaţiul românesc.
În preajma Crăciunului, oamenii îşi procură măcar o cracă de vîsc pe care s-o aibă în casă între Crăciun şi Anul Nou. S-a păstrat din vremi imemoriale credinţa că “craca de aur” aduce noroc, că le merge bine în anul următor celor care stau sau se sărută sub craca de vîsc în noaptea de Crăciun şi/sau în noaptea de Anul Nou. Din aceste credinţe, altădată de uz comun în toată Europa s-au mai păstrat ici-colo unele relicte.
O manifestare cu acelaşi scop este uratul cu “Sorcova”, în care, înainte vreme, urarea se făcea în timp ce corpul celui sorcovit era atins ritmic cu “creanga de aur” (crăci de vîsc), nu cu flori artificiale, din hârtie, ca astăzi. Urarea copilului cu “sorcova” (reprezentare a anului nou) nu se putea face decît cu crăci de vîsc, interpretate şi ca talisman, căci “nu se cunoaşte o altă plantă purtătoare de noroc ca vîscul” (41, p.23). Cum era de aşteptat, credinţele referitoare la virtuţile “crăcii de aur” se regăsesc în toată Europa.
Informaţiile disponibile în credinţele populare din diverse timpuri şi locuri atestă că frunzelor tinere şi ramurilor de vîsc (“crăcilor de aur”) li se atribuiau puterile prezentate în
continuare(4.5):
– deschiderea porţilor infernului şi asigurarea ieşirii, viu şi nevătămat, din împărăţia subpământeană(42, C. VI);
– leac pentru toate;
– remediu pentru toate bolile copiilor; se agaţă la gîtul copiilor pentru a-i feri de rele;
- vindecă (toate) rănile şi ulceraţiile;
– leac contra epilepsiei
– antidot împotriva otrăvurilor;
- leac pentru multe suferinţe; fereşte oamenii şi animalele de rele;
- stimulator, leac contra sterilităţii, ajută femeile să aibă copii, fecundează animalele sterpe;
– asigură rod bogat grădinilor, grăbeşte creşterea recoltei şi o fereşte de neghină şi de paraziţi;
– o cracă de vîsc pe prag alungă visele rele, o cracă sub pernă aduce vise prevestitoare, iar o floare sub pernă îl arată în vis pe cel care o va cere de nevastă pe fată;
- vîscul stinge focul, apară contra trăznetului şi fulgerului; o cracă de vîsc atârnată de tavanul odăilor protejeaza împotriva relelor în general şi a incendiului în special;
– oferă protecţie eficace împotriva vrăjitoriei şi a magiei;
- vîscul este considerat nemuritor, viaţa stejarului fiind în vîsc; vîscul sacru este căzut din cer, iar tot ce creşte pe stejar este trimis din cer.
Această simplă enumerare de virtuţi mitice dă dimensiunea importanţei vîscului, a “crăcilor de aur” şi justifică organizarea unei mari sărbători în cinstea acestei plante-zeitate bună pentru oamenii din aurora istoriei, planta care le asigura soluţii salutare pentru grijile, durerile şi nevoile lor. Această sărbătoare a fost dedicată moşilor aducători de leacuri salvatoare.
Pe lângă virtuţile, mai mult sau mai puţin, mitice medicina populară românească folosea şi, pe alocuri, foloseşte încă (21, p. 251): – ceai din frunze de vîsc de pe păr contra astmului; – frunzele şi fructele pentru băi contra durerilor reumatice; – ceai din frunze, în emfizem pulmonar şi tuberculoză pulmonară, dar şi contra crampelor şi contra epilepsiei; – ceaiul din vîsc, pir şi flori de păducel, luat de trei ori pe zi, cîte o linguriţă înainte de masă, este recomandat contra hipertensiunii; – un extract, realizat cu rachiu, se lua ca fortifiant; – ramurile de vîsc de stejar se fierbeau, iar decoctul se bea, pe nemâncate, contra vătămăturilor; – vîrfurile crăcilor se uscau, se pisau, se amestecau cu sare şi se dădeau în mâncare mieilor care aveau viermi în nas;
Se mai folosea: – în boli femeieşti; – în boli asmatiforme, în epilepsie şi ca hipotensiv; – în hrana animalelor, ca să se îngraşe;
În Spaţiul primordial al Europei, cel Carpatic, pe ambii versanţi ai lanţului Carpatic, se găseau numeroase mânăstiri în care vieţuiau, după principiile dreptăţii, sihaştri-isihaşti carpatici care aveau unele cunoştinte de fitoterapie. Într-o ţară acoperită în proporţie de cca 79% de păduri (“Pădurile României”, p.163), cu sate rare, ierni grele şi lungi, iarna mai ales, datorită lipsei fructelor şi legumelor verzi, lipsa de vitamine era acută, iar în absenţa din alimentaţie a vitaminei C, oamenii acelor timpuri se îmbolnăveau de scorbut. În aceste situaţii, isihaştii carpatici recoltau crăci de vîsc şi le duceau în sate, învăţându-i pe oameni cum să le folosească, pentru ei şi pentru animalele lor (decoct, infuzie, tocarea şi mâncarea frunzelor verzi crude) pentru a se vindeca de această boală cumplită, înainte de a se cunoaşte existenţa vitaminei C.
Din cele prezentate în acest studiu, rezultă că sărbătoarea Crăciunului, a Crăcilor sacre, vindecătoare, a fost instituită, demult, în preistorie, ca reflex al unui aspect existenţial vital.
Nu se găseşte nici o legătură cu vreo naştere.
Astfel de legături, dar artificiale, apar târziu, pe ţărmurile Mediteranei, unde inexistenţa de ierni aspre făcuse ca sensul originar al sărbătorii să cadă în uitare, datorită schimbării condiţiilor de mediu.
“ORIGINEA CUVÎNTULUI CRĂCIUN”, un studiu de Gabriel Gheorghe pe site-ul Societăţii ştiinţifice Getica