”Când voi cadea prada spaimei si groazei eu Îl voi binecuvanta. Când ma voi afla la ananghie, Îl voi preamari. Si când El ma va salva, voi striga de bucurie. ”(Manuscrisele de la Marea Moarta)
În lumea aceasta, necazuri veti avea, dar întrazniti, Eu am biruit lumea. (Sfânta Scriptura)
Fiecare lucru ce ţi se întâmplă în viaţă este o parte din experienţa legată de Dumnezeu. Uneori tragediile se transformă în binecuvântări neaşteptate. A-ţi auzit oameni care spun: Mulţumesc Lui Dumnezeu pentru lecţia pe care am primit-o, ea m-a ajutat să mă trezesc şi să-mi găsesc scopul în această viaţă. Uneori ceea ce vă este luat, e de fapt cel mai mare dar, deoarece vă împinge înainte, spre evoluţia spirituală. Durerea este un mare egalizator. Ea ne aşează pe toţi în genuchi, ne face mai umili şi mai sensibili la nevoile celorlalţi. Fără durere nu există dezvoltare spirituală.
Să păstrăm iubirea faţă de Dumnezeu indiferent ce ni s-a întâmplat şi să nu învinuim pe nimeni niciodată. În tot ceea ce se întâmplă să vedem voinţa Divină. Ştiinţa de a primi în orice secundă pierderea fericirii omeneşti, aspirând în acel moment spre Divin, reprezintă posibilitatea unei evoluţii spirituale normale.
Dacă noi nu ştim să pierdem, atunci suntem privaţi de posibilitatea de a dobândi. Orice boală pe care o primim de la soartă constituie zălogul fericirii viitoare. Cu cât un om este mai perfect cu atât îi vine mai greu să suporte înjosirea sau pierderea şi devine mai agresiv. În final, el cade răpus de un puternic program de autodistrugere. Ori de câte ori intervenim în ordinea firească a lucrurilor apare suferinţa. Îndată ce nu mai intervenim suferinţa încetează. Noi suntem creatorii fericirii sau a nefericirii noastre.
Cu cât există în subconştientul dvs. mai multă iubire cu atât suntem mai uniţi cu Dumnezeu. În acest caz, orice încercare de a vă conduce şi de a vă influenţa înseamnă o agresiune la adresa Lui Dumnezeu şi cu cât va fi mai puternic agresorul, cu atât va fi mai periculos pentru el. Un rău făcut cândva de om nu se pierde niciodată, el se cuibăreşte în subconştient şi, mai devreme sau mai târziu, răbufneşte în exterior şi, adesea, se îndreaptă spre cei care ne sunt alături şi pe care noi îi iubim cel mai mult. Sentimentele şi trăirile negative, pătrunzând în subconştient, nu mai pot fi controlate de om şi, întrucât sănătatea fizică este strâns legată de subconştient, apar anumite porniri greu de controlat. Apare astfel o influenţă a subconştientului asupra tuturor sistemelor de autoreglare fiziologică şi psihică.
