Potopul Biblic ar fi avut loc în Marea Neagră, afirmă descoperitorul epavei Titanicului

Căloiu Oana

Arheologul-scafandru Robert Ballard, descoperitorul epavei Titanicului, susţine că Marele Potop Biblic se bazează pe evenimente reale, în regiunea Mării Negre.

Echipa de cercetători condusă de Robert Ballard a datat cu carbon scoicile găsite pe un ţărm antic, aflat sub apele Mării Negre. Potrivit studiilor, se crede că Marea Neagră ar fi dovada Poptopului Biblic, întrucât datările s-au situat în jurul anului 5.000 î.Hr.

Într-un interviu acordat ABC News, Robert Ballard susține ipoteza conform căreia, în urmă cu 12.000 de ani, globul pământesc era acoperit, în cea mai mare parte, de gheaţă, iar Marea Neagră era un lac cu apă dulce, înconjurat de terenuri arabile. În jurul anului 5600 î.Hr, când gheţarii au început să se topească, nivelul oceanelor a crescut considerabil. Acest fapt a provocat inundaţii pe întreaga planetă, apa ajungând și în Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor.

Potrivit un studiu din 1997 semnat William Ryan şi Walter Pitman verificat de arheologul-scafandru, se pare că tone de apă rezultate de la ghețari s-au scurs în lacul de apă dulce în fiecare zi, iar potopul a durat cel puţin 300 de zile. Peste 95.000 de km pătraţi de pământ au fost inundaţi, iar forţa apei era de 200 de ori mai mare decât a cascadei Niagara, ştergând totul din calea sa. Potopul a transformat Marea Neagră dintr-un lac cu apă dulce, într-o mare cu apă sărată.

Cercetătorii susţin, pe baza datării cu carbon şi imaginilor realizate cu ajutorul sonarului, că potopul lui Noe a fost, de fapt, acel eveniment cataclismic. ”Am fost acolo să căutăm potopul. Nu doar o creştere a nivelului mării, ci o inundaţie gigantică, care a rămas acolo. Pământul care a fost inundat a rămas inundat”, spune Robert Ballard.

Echipa arheologului a găsit pe fundul Mării Negre şi epava unui vas, precum şi vase de lut antice. Deşi nu crede că va găsi vreodată Arca lui Noe, Robert Ballard este sigur că va găsi aşezarea unei comunităţi care a fost ştearsă de pe faţa Pământului.

preluare de pe sursa:

http://www.dcnews.ro/2012/12/potopul-biblic-ar-fi-avut-loc-in-marea-neagra-afirma-descoperitorul-epavei-titanicului/

POTOPUL LUI NOE A AVUT LOC IN MAREA NEAGRA

Putini stiu ca Marea Neagra este o mare foarte tanara. Pe vremuri, in locul ei era un lac cu apa dulce, cu o intindere mult mai mica. Intr-o buna zi, Mediterana a rupt istmul care o separa de acest lac si apele ei au navalit cu o forta nemaipomenita, inundand foarte repede sute de kilometri de asezari.

S-a iscat un exod urias, oamenii au fugit departe de mare, raspandindu-si limbile, traditiile si povestile in Europa si Asia. Intre aceste povesti se afla si cea a unui mare potop, ramasa in Biblie sub numele de “Potopul lui Noe”


Urgia

A fost odata ca niciodata, in vremea cand, in Moldova, preafrumoasele de la Cucuteni zugraveau spirale ametitoare alb-rosii, pe oalele de lut, incifrand in ele taina vietii, a mortii si a intregului univers. Pe atunci, mai spre miazazi, stramosii nostri inca mai strabateau campia presarata de dune ce lega Dobrogea de Crimea, prin luncile Nistrului, ale Bugului si ale Niprului, care in vremea aceea se varsau in Dunare.

Dunarea insasi serpuia departe, spre rasarit, catre sudul Rusiei actuale, iar Insula Serpilor era un deal, probabil pe malul Nistrului. Pamanturile acestea erau fertile si au fost populate intens, iar oamenii acestor locuri au ajuns la un nivel ridicat de civilizatie. Inainte fusese o perioada foarte aspra de glaciatiune, dar acum viata inflorea din nou, mai cu seama in aceasta gradina a Raiului.

Vremea se incalzise mult si devenise umeda, vegetatia si toate resursele vietii erau din belsug. Ghetarii se topeau, iar nivelul oceanului planetar se ridica pe nesimtite. Mediterana inghitea si ea apele ghetarilor, intr-un ritm mult mai rapid decat acest lac – stramosul Marii Negre. Diferenta de nivel dintre cele doua ajunsese deja la 150 de metri.

Intr-o buna zi, limba de pamant care despartea Mediterana de lacul pontic a cedat, iar apele au navalit cu o forta de neimaginat. Mai intai s-a auzit un muget din departari, care se apropia cu repeziciune. Zgomotul devenea atat de puternic, incat parea ca vuieste intreg cerul, iar pamantul se scutura din tatanile sale. Vuietul se auzea de la 200 de kilometri departare, ceva cumplit, ce nu mai pomenise nimeni, niciodata, din mosi-stramosi.

Nu putea fi, in conceptia acelor oameni, decat pedeapsa zeilor. Apoi au venit apele, prabusindu-se in lac cu puterea a 200 de cascade Niagara, dupa ce au sapat in acea limba de pamant, spulberand-o si transformand-o in stramtoare. Cei care erau in preajma nu au apucat sa se dumireasca.

Au disparut sub ape mii, poate zeci de mii de oameni. Potopul a inaintat repede, inghitind pamanturi, asezari, paduri, cursuri de apa. Segmente intregi de rauri si fluvii au disparut pe fundul viitoarei mari. Cei ce se aflau mai departe, auzind vuietul ingrozitor, si poate apucand sa si primeasca vesti de la vreun mesager ingrozit, care reusise sa scape de urgie, au apucat sa impacheteze repede cate ceva din putinul lor si sa fuga cat mai departe de mare, fie pe uscat, fie cu luntrile, pe cursurile raurilor, in sus.

Apele cresteau cu 15 cm pe zi, asa incat exodul a fost aproape spontan. Vestea s-a raspandit departe, tot mai departe, iar cei la care apele nu ajunsesera inca isi faceau si ei bagajele. Au plecat sate intregi, popoare intregi, populand Europa, Asia si ajungand, poate, pana in Africa. Revarsarea a durat aproape doi ani, iar in final au fost inghitite de ape o suta de mii de km patrati de pamanturi.

Generatia potopului si urmatoarele generatii au trait cu trauma acestei cumplite pedepse divine, asa cum a fost interpretat cataclismul. Multa vreme, nimeni nu s-a incumetat sa treaca dintr-o parte in alta prin stramtorile nou aparute, Bosfor si Dardanele.

Va trece mult timp pana ce grecii vor avea curajul sa patrunda in aceasta mare intunecata, “neprimitoare”, plina de mister si de povesti fantastice. Argonautii vor fi cei dintai, porniti in cautarea bogatiilor fabuloase ale Colchidei.

Dupa ei au venit negustorii, care au impanzit tarmurile Marii Negre cu colonii. Acestia se vor aventura si mai departe, intrand in nou-formatul Bosfor Cimerian si Marea de Azov, care tocmai luase nastere, dupa ce acoperise cu totul apele Donului. Iar de aici inainte pasim in istorie, pe un pamant statornic, pe care zeii nu il vor mai rascoli cu asemenea cumplite catastrofe.


Doi americani in Marea Neagra

Teoria revarsarii bruste a Mediteranei in Marea Neagra a fost lansata de doi cercetatori americani oceanologi, William Ryan si Walter Pitman. Cercetarile lor au inceput in anii ‘60, dar puzzle-ul era prea complicat, si abia prin 1990 incepuse sa se dezlege cu adevarat.

Echipa lor a cules mostre de sedimente de pe fundul Marii Negre, care incifrasera in ele o istorie plina de surprize. Zonele care au fost inundate au oferit sedimente care apartineau evident unui tinut uscat, inundat brusc de o apa sarata. S-au gasit apoi sedimente specifice apelor dulci, care au fost acoperite brusc de un strat de sedimente aduse de ape sarate, fara nici o tranzitie.

Marea fusese inainte un lac de apa dulce si era clar ca acele ape venisera dintr-o data, nu se scursesera treptat, milenii la rand.


Potopul lui Noe a avut loc in Marea Neagra - Walter Pitman si William Ryan

Apa sarata, fiind mai grea, s-a lasat la fund, ducand la crearea “zonei moarte”, lipsita de oxigen. La suprafata au ramas apele dulci, alimentate de numeroasele rauri care se varsa in mare. Marea Neagra este asadar o mare vie, pana la adancimea de cca 200 m, iar mai jos de atat, absenta oxigenului impiedica viata sa se manifeste.

Dar, in acelasi timp, se conserva tot ce se gaseste pe fundul marii, caci in absenta oxigenului, materiile organice nu se descompun. Asa incat fundul marii este un adevarat muzeu de asezari si epave foarte bine conservate.

Martorii acestui teribil potop au pastrat in amintirea lor evenimentul, pe care il regasim in Biblie ca “Potopul lui Noe”. In Vechiul Testament, potopul are insa loc mai tarziu, in vreme ce datarile celor doi cercetatori plaseaza catastrofa acum cca 7600-7500 de ani, deci pe la 5500 i.Hr. Nu poate fi o simpla coincidenta faptul ca Facerea Lumii e plasata, de traditie, tot cam atunci, mai precis in anul 5508!

Prapadul a avut dimensiuni apocaliptice, iar dupa incetarea lui se nastea, intr-adevar, o lume noua. In 1998, William Ryan si Walter Pitman au scris impreuna o carte pasionanta, “Potopul lui Noe”, aparuta recent si in limba romana, in traducerea Patriciei Serbac, la Editura Dacica. BBC a facut un documentar pe baza acestei carti, iar teoria lor a fost preluata si dezbatuta de lumea stiintifica.

Intre cei care i-au sustinut pe cei doi, se numara si Robert Ballard, descoperitorul Titanicului, care in anul 2000 a plecat in cautarea asezarilor neolitice aflate pe fundul marii. Ballard a gasit unelte si resturile unei asezari umane, la 95 m adancime, insa analizele nu au fost suficient de concludente pentru a clasa aceste vestigii drept antediluviene.

S-au detectat apoi constructii rectangulare de piatra, la 150 m adancime, cu siguranta facute de mana omului, s-au analizat moluste extrase din aceste asezari, care s-au dovedit a fi de apa dulce, iar cercetarile continua.



Cercetatorii romani: pro si contra

E general acceptat de catre toti cercetatorii faptul ca Marea Neagra si-a extins mult suprafata in perioada post-glaciara. Ceea ce insa nu e acceptat de toti este daca inundarea marii s-a produse treptat, de-a lungul mileniilor, sau brusc, in urma unei catastrofe.

La noi, biologul Sergiu Haimovici a subscris teoriei lui Ryan si Pitman, aratand ca aparitia speciilor acvatice mediteraneene Spondilus Gaederopus si Sparus Aurata pe litoralul romanesc al Marii Negre nu se poate explica decat prin acest eveniment al revarsarii bruste a Mediteranei. Geologul N. Panin si-a manifestat retinerea in fata teoriei lui Ryan si Pitman, fara insa a o contesta.

Cel care a contestat-o insa puternic, cu ecouri in cercurile stiintifice straine, a fost geologul Liviu Giosan, de la “Woods Hole Oceanographic Institution” din Massachusetts. El a facut cercetari in Delta Dunarii si a ajuns la concluzia ca, daca a avut loc un asemenea eveniment, acesta a fost de proportii mult mai mici, nivelul Marii Negre ridicandu-se cu doar 10 metri.

Din pacate, istoricii si arheologii nu au luat in seama dezbaterile cu privire la modificarea conturului Marii Negre, desi efectele unei astfel de catastrofe, de proportii mai mici sau mai mari, sunt fundamentale pentru a intelege deplasarea de populatii, aparitia unor culturi noi si disparitia brusca a altora.

Inundarea Marii Negre nu este o descoperire recenta. Recenta este doar teoria revarsarii catastrofice. La inceputul secolului XX, marina tarista ce sonda fundul Marii Negre in NV a descoperit in adanc o vale scufundata, ce porneste din dreptul actualului brat Sf. Gheorghe si se intinde spre est, spre Crimea. Aceasta era vechea albie a Dunarii, prin care fluviul se varsa in mare, mult mai departe decat astazi.

La noi, inca de la inceputul secolului XX, se stia ca Marea Neagra fusese un lac cu suprafata mult mai mica si ca raurile care se varsa acum in mare isi aveau gurile de varsare mult mai in interior. Ihtiologul A. A. Brauner arata, la inceputul secolului trecut, ca raurile Nistru, Nipru si Bug aveau, si ele, vaile lor, acum scufundate, care se indreptau spre SE, deci erau afluenti ai Dunarii, iar Insula Serpilor este un rest din vechiul mal al Dunarii. In 1924, T. Poruciuc arata ca grindurile submarine nu sunt altceva decat malurile fostelor albii ale raurilor inundate, iar acum, marea se afla cu mai mult de 50 de metri mai sus decat fostul lac.

Insula Serpilor era un deal pe malul Dunarii si pe coasta dreapta a Nistrului. Pe baza sondajelor facute de marina britanica in 1919, C. Bratescu a aratat in 1927 ca fenomenul trebuie sa fie general pe toata coasta de vest si de nord a Marii Negre. Cu alte cuvinte, la un moment dat, marea a fost inundata, nivelul ei crescand enorm, iar malurile locuite au disparut sub ape, pe distante de multi kilometri.

In 1936, Gh. Nastase, profesor la Facultatea de Geografie din Iasi si fost cadet in armata tarista, a alcatuit o lucrare pe baza sondajelor facute de rusi, in care descria vaile submerse ale Dunarii, Cogalnicului, Nistrului si Niprului, aratand ca fostul lac era mai jos decat marea actuala cu cel putin 50 m.

Alti cercetatori sustineau ca e vorba de o diferenta de nivel de cel putin 100 m, iar vechiul lac avea malurile cu cca 100 km mai la est decat actuala mare. Deci, cercetatorii nostri stiau foarte bine ca Marea Neagra arata cu totul altfel, acum ceva vreme. A fost insa nevoie de tehnologia si fondurile americane ca sa se poata face sondaje, scanari, analize si a se ajunge la concluziile la care au ajuns Ryan si Pitman.



De la legenda la istorie

Povestea unui mare potop este mult mai veche decat Biblia si exista in traditia a numeroase populatii.
Potopul lui Noe a avut loc in Marea Neagra

Cercetatorii s-au intrebat daca a existat candva un potop universal sau e vorba de catastrofe locale, in diferite parti ale lumii. Se pare ca cea de-a doua ipoteza este mai vrednica de crezare.

Revarsarea Mediteranei in Marea Neagra a lasat marturii in texte vechi, anterioare Bibliei, la populatii care au trait nu foarte departe de locul catastrofei. Mesopotamienii au o asemenea poveste, foarte asemanatoare cu cea a lui Noe din Vechiul Testament, insa inregistrata cu 3-4000 mii de ani inainte de Hristos si transmisa ulterior in documente.

E posibil ca evreii sa fi luat povestea potopului dintr-o sursa comuna cu mesopotamienii, sau sa o fi luat direct de la acestia. Grecii aveau si ei mai multe legende legate de potop, dintre care cea mai interesanta e consemnata de Diodor din Sicilia, in insula Samos. Acesta vorbeste de un potop produs de revarsarea apelor Marii Negre in Mediterana, peste Bosfor si Dardanele, fapt ce a dus si la inundarea partiala a Samosului.

Ipoteza a fost sustinuta stiintific de unii geologi, care au aratat ca din pricina topirii ghetarilor, in perioada post-glaciara, nivelul Marii Negre a crescut treptat, ajungand acum 12000 de ani mai sus decat cel al Mediteranei. Un curent puternic de apa dulce a trecut din Marea Neagra peste Bosfor in Mediterana, alimentand-o, pana cand nivelele celor doua mari s-au egalizat. Asta s-ar fi intamplat acum 7500 de ani.

Apoi a inceput schimbul de apa si in sens invers, Marea Neagra primind apa sarata din Mediterana. Insa cei doi cercetatori americani pomeniti mai sus au demonstrat ca apa sarata a intrat brusc in Marea Neagra, nu treptat.

Interesant este faptul ca egiptenii nu au nici o legenda care sa pomeneasca despre un potop. Dar acest lucru este explicabil, caci potopul a fost perceput in toate culturile ca o pedeapsa, ceea ce nu putea fi valabil pentru egipteni, care traiau din inundatiile periodice ale Nilului: pentru ei inundatia insemna belsug si viata, nu pedeapsa.

In folclorul nostru exista referiri la potop, dar sunt de sorginte biblica. E posibil sa existe insa si la noi povesti precrestine care sa fi inregistrat teribilul eveniment, pe care specialistii in folclor le-ar putea identifica.



Potopul lui Noe a avut loc in Marea Neagra

Inainte de inundare, pe tarmurile lacului si ale raurilor care se varsau in el, locuiau populatii cu un nivel de civilizatie avansat. Sudul Dobrogei era unit cu Crimea, Donul se varsa direct in lac, caci Marea de Azov nu exista si nici stramtoarea Kerci (vechea delta a Donului a fost descoperita pe fundul marii), Nistrul, Niprul si Bugul se varsau in Dunare care, la randul ei, se varsa in lac la mare distanta de actualul tarm.

Oamenii ce locuiau in acele locuri au fugit ingroziti din fata prapadului, ducand cu ei limbile, culturile si povestile lor stramosesti. Intre cei ce au fugit de urgia apelor s-au aflat si stramosii nostri, ce locuiau pe tarmurile fostului lac.

Ei erau probabil strans inruditi, daca nu cumva acelasi neam, cu cei ce locuiau in nord-vestul si in nordul lacului, in Ucraina si sudul Rusiei actuale. Lucru straniu, dar arheologii si istoricii nu au luat pana acum in considerare aceasta uriasa descoperire din domeniul geologiei, care ar fi trebuit sa influenteze major cercetarile istorice.

Cum catastrofa s-a petrecut destul de recent, la inceputul neoliticului, efectele ei trebuie sa fie vizibile in arheologie. In 1978, Alexandra Bolomey, specialista in arheozoologie, se intreba de ce in Dobrogea lipseste cu totul cultura Cris, raspandita in restul Romaniei, dar si in nordul Bulgariei, Serbiei si Ungariei, iar in Dobrogea, neoliticul incepe doar cu cultura Hamangia, din neoliticul terminal.

Ea si-a pus problema daca in Dobrogea nu a existat un fel de potop, datorat, la un moment dat, fie revarsarii Dunarii, fie impreuna cu ea, si a altor ape curgatoare din regiune. Insa o astfel de revarsare nu avea cum sa duca la un hiatus de civilizatie, doar o catastrofa de proportii putea produce asa ceva. Istoricii insa nu au fost receptivi la aceste intrebari.

Incotro au fugit acesti stramosi ai nostri?

Spre Europa si Asia, presupun, in mod logic, Ryan si Pitman. Probabil pe cursul Dunarii in amonte, spre centrul Europei, ducand la nasterea culturii Vincea. Apoi, spre nordul si apusul Europei, punand bazele culturii ceramicii lineare.

O alta ramura a format cultura Hamangia. O a patra a plecat pe Nipru in amonte, intemeind poate una din ramurile proto-indoeuropene. Apoi spre Asia, o alta ramura a proto-indoeuropenilor s-a intins spre nord-est, pana in Urali, pe langa Marea Caspica. Toharii se vor fi desprins din aceeasi ramura, inaintand pana spre actualul desert Takla Makan, din vestul Chinei.

Spre sud-est, fugarii au ajuns in Levant, Egipt si Mesopotamia. Ubaizii si semitii ar putea fi ramuri ale aceluiasi exod post-diluvian, la fel si egiptenii predinastici. Unitatea exceptionala a culturii Vincea, pe o suprafata foarte mare, precum si cea a ceramicii lineare, arata ca e vorba de o raspandire aproape instantanee.


Potopul lui Noe a avut loc in Marea Neagra

Asa s-ar explica, in opinia celor doi specialisti americani, aparitia aproape simultana a culturilor Hamangia, Vincea si cea a ceramicii liniare.

Istoricii nostri au o relatie mai speciala cu timpul, in sensul ca nu reusesc sa tina pasul cu el.

Daca ipotezele lansate dincolo de ocean nu au ajuns pana la urechile lor si nici luarile de pozitie ale biologilor si geologilor romani, speram ca aparitia cartii in limba romana o sa determine o reactie din partea lor. Istoria noastra se poate rescrie in urma acestor descoperiri, la fel ca istoria intregii Europe.

Ca sa nu gandim mai departe, pana in Levant si Egipt. Misterioasa explozie a indo-europenilor ce s-au imprastiat in Europa si Asia ar putea capata un sens, iar cei ce au trait candva pe malurile fostui lac – in mare masura stramosi ai nostri – trebuie readusi in istorie, cu toate consecintele care decurg dintr-o astfel de luminare a trecutului.

Cartea “Potopul lui Noe”, de William Ryan si Walter Pitman, poate fi comandata la Editura Dacica (www.dacica.ro, tel. 021-312.13.42).AURORA PETAN

N.A. Apreciem ca ce se pune cap la cap pe acest blog de peste un an de zile si-a gasit o forma atat de frumoasa intr-un articol al unui istoric respectat in Romania.

preluare de pe sursa: ROMANIA-DACIA

Dezvaluirile fantastice ale unui calugar tibetan

<#fff>Tibetul a atras dintotdeauna atentia celor care au incercat sa inteleaga sensul vietii si si-au pus intrebari cu privire la existenta si rolul nostru pe acest pamant, mai ales datorita faptului ca el reprezinta centrul budismului. Manastirile se afla sus in munti, iar cararile care duc acolo sint deosebit de periculoase, in special din cauza avalanselor care se produc foarte des, ingropand sub ele zeci de amatori porniti in cautarea iluminarii. Unui neinitiat insa ii este foarte greu sa afle tainele extrem de bine pazite in manastirile budiste. Chiar daca cineva reuseste sa ajunga cumva la o astfel de manastire, cei de aici sunt destul de laconici si nu au relatii cu strainii.
Lobsang Rampa, cercetator si scriitor care a trait mult timp in Tibet, a scris aproximativ 20 de carti ce au fost traduse in numeroase limbi, devenind in scurt timp bestseller-uri. El a calatorit mult, a vizitat manastiri budiste si a reusit chiar sa stea cu calugarii de acolo. Pentru a le castiga increderea, el a trebuit sa se adapteze la ritmul lent al vietii celor care traiesc aici, care, in afara de rugaciunile zilnice obisnuite, nu pronunta niciun cuvint de prisos. Calugarii isi pazesc cu multa grija tainele, dar pentru ca budismul propovaduieste atitudinea pasiva fata de rau si smerenia, ei nu-i alunga pe straini, dar nici nu au legaturi cu ei. Ca rasplata pentru rabdarea si numeroasele sale renuntari, Lobsang Rampa s-a putut bucura de intalnirea cu un calugar, ale carui destainuiri au meritat toate eforturile sale.
Pustnicii, de regula, se pot imparti in doua categorii: primii fac legamant de tacere vesnica si nu vorbesc cu nimeni, in nicio imprejurare. Ei traiesc inchisi si primesc hrana si apa pe care le-o aduce zilnic un servitor tacut. Cu cei din a doua categorie, adica aceia care nu au facut un astfel de legamant, este de asemenea foarte greu de stabilit o legatura, deoarece ei locuiesc in pesteri indepartate, unde se poate ajunge uneori cu riscul vietii. Lobsang Rampa a perseverat si a reusit sa intre in legatura cu un pustnic din cea de-a doua categorie.
Sihastrii, care isi petrec zeci de ani in solitudine, ii intampina cu multa prietenie pe calatorii care reusesc sa ajunga acolo: negustori sau monahi pribegi. Cu toate acestea, pentru a te putea bucura de atentia unui monah, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare. La inceput, sihastrul il examineaza pe musafir. Anii de singuratate i-au ascutit intr-atata simturile, incat el poate vedea clar aura musafirului. Cateodata, chiar si atunci cind monahul este convins de onestitatea persoanei din fata sa, el o supune la diferite incercari si este de ajuns o mica imprudenta din partea acesteia, pentru ca sihastrul sa nu mai rosteasca niciun cuvant.

Intalnirea cu un monah orb
Petrecand multe zile in compania sihastrului respectiv, Lobsang Rampa a incercat sa-i castige acestuia increderea. Desi era orb, acesta se comporta cat se poate de normal, stiind intotdeauna unde se afla oaspetele sau si ghicindu-i de fiecare data intentiile. Intr-una din seri, batranul l-a rugat pe Rampa sa pregateasca ceaiul, dupa care a inceput sa-i vorbeasca fara graba despre Gradinarii Pamantului.

OZN-urile din Tibet
Cele relatate de batranul orb l-au uimit pe Rampa. Este adevarat ca uneori, in timp ce calatorea prin Tibet, el vazuse deseori fenomene ciudate, pe care ufologii contemporani le-ar fi numit fenomene OZN (Lobsang Rampa si-a scris cartile in anii 20-30 ai secolului al XX-lea). Locuitorii din zona priveau insa fenomenul ca pe ceva normal, numind aparatele de zbor care ale zeilor. Lobsang Rampa a vazut un astfel de car al zeilor chiar deasupra pesterii in care locuia sihastrul. La intrebarea pe care el i-a adresat-o sihastrului privind cele vazute, acesta i-a raspuns linistit: Acestia sunt Gradinarii Pamantului.
Lobsang Rampa nu a insistat cu intrebarile si foarte curand rabdarea i-a fost rasplatita, deoarece sihastrul i-a dezvaluit cercetatorului ceea ce numea el marea taina. Viata sihastrului fusese plina de incercari. Inca din tinerete el cazuse in mainile soldatilor chinezi, care-l supusesera la torturi inimaginabile ce au culminat cu scoaterea ochilor. Tanarul monah s-a tarat tot mai sus si mai sus, de parca o forta nevazuta il tragea spre inaltul cerului. Drumul era lung si anevoios, iar singura hrana a monahului orb erau lastarii plantelor care se incumetau sa creasca acolo. La un moment dat, monahul si-a pierdut cunostinta, iar cand s-a trezit se afla intr-un pat confortabil. El nu putea vedea ce se petrecea in jurul sau, dar toate celelalte simturi ii spuneau ca se afla intr-un loc foarte ciudat. Un glas prietenos l-a anuntat ca a fost salvat de Gradinarii Pamantului si ca se afla in deplina siguranta. Acelasi glas i-a spus ca a fost ales ca reprezentant al Pamantului si ca va trebui sa vorbeasca in numele acestuia in fata Ligii Lumilor Unite.

Monahului orb i-a fost atasata o telecamera
Povestirea monahului era uimitoare. El i-a descris lui Rampa o baza a extraterestrilor si aparatura care se afla acolo, cu foarte mare exactitate. Pentru ca el sa poata vedea, extraterestrii i-au atasat un aparat pe care astazi l-am putea numi telecamera. Chiar daca cineva s-ar gandi ca povestirea fusese rodul imaginatiei lui Rampa, este clar ca el nu avea de unde sa aiba idee macar despre o serie de inventii de varf ale chirurgiei sfarsitului de secol XX.
Din spusele monahului, Rampa a tras concluzia ca baza extraterestrilor se afla asezata strategic, pe un platou inalt. Aici se gaseau nenumarati vulcani stinsi, ale caror cratere puteau fi folosite pentru dispunerea unei baze secrete, iar podisul insusi era un loc ideal pentru aterizarea unor nave interstelare. In afara de asta, muntii si platoul sunt in permanenta acoperiti de nori, astfel ca baza nu poate fi observata din avion sau cu ajutorul satelitilor.

Locuitorii Atlantidei au declansat Potopul
Ajungand la baza extraterestrilor, monahul a nimerit intr-o lume fantastica, pe care o creasera niste fiinte foarte asemanatoare cu oamenii. La intrebarea cum aratau extraterestrii, monahul a raspuns laconic ca intre ei si oameni nu erau mai multe deosebiri, ca intre europeni, asiatici sau africani. Extraterestrii i-au povestit monahului despre numeroasele lor contacte cu pamantenii, care fusesera insa soldate cu esecuri, in mare parte datorate faptului ca cei contactati considerau cele vazute drept halucinatii.
Gradinarii Pamantului i-au spus apoi monahului o lunga poveste legata de istoria Atlantidei, ai carei locuitori intrasera in contact cu extraterestrii, iar unii dintre ei avusesera chiar si copii cu acestia. Elita conducatoare din Atlantida avea insa alte planuri in legatura cu extraterestrii, astfel ca, in cele din urma, locuitorii Atlantidei au ajuns in posesia energiei nucleare. Povestirea monahului orb poate parea de domeniul fantasticului, dar sa nu uitam ca monahul, care nu parasise niciodata Tibetul si ale carui cunostinte se aflau la nivel de Ev Mediu, nu putea avea nici macar idee despre ceea ce numim fizica nucleara si aplicatiile acesteia.
Descrierea exploziei nucleare ce urmase era reprodusa cu o uluitoare exactitate. Aceasta declansase Potopul, iar extraterestrii asistasera neputinciosi la disparitia Atlantidei. Pentru a evita repetarea unor astfel de tragedii, extraterestrii hotarasera sa intre in contact doar cu pasnicii monahi sau cu oameni al caror nivel spiritual era foarte ridicat. Calea aleasa de ei era lunga, dar numai in acest mod putea fi pregatita omenirea in vederea contactului cu o civilizatie extraterestra.

Unele tehnologii descrise in anii ’20 au aparut recent
Revenind la relatarea facuta de monah, trebuie amintit faptul ca insasi descrierea tehnologiei era uimitoare, chiar si pentru cei care au facut cunostinta cu tehnologiile avansate din ultimii ani. Fara indoiala ca au existat multi autori de literatura SF care, pe parcursul catorva zeci de ani, au intuit aparitia realitatii virtuale, dar nimeni nu putea face acest lucru in anii ’20. In ceea ce-l priveste pe Lobsang Rampa, oricata fantezie ar fi avut, nu avea cum sa vorbeasca despre reprezentari tridimensionale observate cu ajutorul unor casti speciale sau despre manusi care puteau pipai obiectele, intrucat acest lucru este posibil doar in zilele noastre. In afara de asta, experimentele de proiectare a realitatii virtuale pe scoarta cerebrala, in special in portiunile ce raspund de perceptii, sunt deocamdata in curs de desfasurare, fara a fi obtinute succese deosebite.

Monahul a fost cuplat la o baza de date
Dupa ce a fost cuplat la o baza globala ce continea informatii privind nenumarate lumi ale Universului, monahul a aflat lucruri noi despre uniunile galactice, a vazut activitatea desfasurata de extraterestri privind corectarea evolutiei biosferei. Cu acest prilej, el a aflat ca varsta medie a extraterestrilor era de 5.000 de ani. Foarte recent, cercetatorii au stabilit ca, prin folosirea tuturor resurselor organismului uman, pamantenii vor ajunge la venerabila varsta de 5.000 de ani! Aceste date au fost date publicitatii la 80 de ani dupa publicarea cartii lui Lobsang Rampa. Sa fie si asta o noua coincidenta sau batranul monah orb cu care statuse el de vorba avea cunostinte de bioenergie pe care le au doar cercetatorii contemporani?

Calatoria monahului in alte spatii
Uimitoare este, de asemenea, descrierea amanuntita a batranului monah legata de calatoria lui catre alte constelatii, calatorie descrisa corespunzator nivelului lui de intelegere. El a descris aceasta calatorie ca o trecere de la o fereastra la alta, de la un tablou la altul. Unul dintre extraterestri i-a atras la un moment dat atentia: multe din lucrurile pe care le vezi vor fi curand inventate si pe Pamant.
Monahul a putut vedea, de asemenea, si planetele, ale caror populatii traiau in deplin acord si intelegere, dupa ce in prealabil fusesera distruse toate armele. Dupa parerea extraterestrilor, un astfel de nivel de dezvoltare spirituala nu putea fi atins prea curand pe Pamant. Ei ii permisesera sarmanului monah sa aiba acces la cunostintele lor, stiind ca el nu le va transmite si ca nimeni nu le va putea utiliza in scop de distrugere.
Beneficiar indirect al experientei uimitoare a monahului orb si al informatiilor despre extraterestrii cu care acesta intrase in contact a devenit si Lobsang Rampa. El a scris despre toate acestea cu aproape 80 de ani in urma, fara a se gandi la faptul ca vreodata va fi crezut sau nu.

preluare: http://www.almeea.com/dezvaluirile-fantastice-ale-unui-calugar-tibetan/