Ai poze postate pe Facebook şi le poate vedea oricine?
Atunci poţi fi recunoscut pe stradă cu ajutorul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil.
Aceasta a fost concluzia unui studiu realizat în campusul unei universităţi din Statele Unite.
Trecătorilor care au fost de acord li s-a făcut o poză care a fost comparată apoi cu imagini publice dintr-o bază de date.
Aceasta a fost compusă din imagini publice disponibile pe site-urile de socializareFacebook şi LinkedIn.
Un procent uluitor de 31% din cei care s-au lăsat fotografiaţi au fost recunoscuţi în câteva secunde.
![]() |
Pozele de pe Facebook, folosite pentru recunoaşterea trecătorilor Aplicaţia de recunoştere facială folosită pentru recunoaşterea trecătorilor rulează pe un server conectat la Internet. Imaginea poate fi încărcată de pe un dispozitiv mobil, iar baza de date poate fi extinsă cu imagini de pe alte site-uri de socializare. Un alt test realizat cu ajutorul acestei aplicaţii a inclus recunoaşterea utilizatorilor unui site de dating. Aceştia foloseau pseudonime, însă 10% au fost indentificaţi după imaginea principală a profilului, comparată cu cele din baza de date amintită. |
Aplicaţiile acestui sistem de recunoaştere facială sunt multiple şi chiar îngrijorătoare.
Dacă o organizaţie guvernamentală se apucă să facă o bază de date cu imaginile “publice” de pe site-urile de socializare, ar putea identifica oameni pe stradă într-un timp foarte scurt.
Fanii teoriilor conspiraţioniste se vor grăbi să afirme că asta se întâmplă deja.
Noi nu comentăm şi vă recomandăm să setaţi nivelul de intimitate al reţelelor sociale la maxim.
preluare de pe sursa: Gizmodo.com si Blog Crestin Ortodox

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu