Conform acestui sondaj de opinie aflăm că încrederea românilor în
biserică a scăzut de la 89,3% în ianuarie 2009 până la 81,9% în ianuarie 2011.
Faptul că încrederea în biserică a scăzut e un lucru bun, însă procentul până
la care a scăzut este de-a dreptul sinistru. Dintre toate instituţiile
menţionate acolo, biserica se detaşază clar, şi la procentul de încredere şi la
obiectul activităţii.
Poliţia şi cu armata pot
să te mintă că au grijă de securitatea ta; guvernul poate să te mintă că are
grijă de administrarea taxelor pe care le plăteşti la stat pentru anumite
servicii; justiţia poate să te mintă că îţi face dreptate, parlamentul că
votează legi care sunt utile populaţiei şi nu parlamentului. Probabil că
utilitatea acestor instituţii a devenit aici parţial o minciună din cauza
incompentenţei celor care le reprezintă, însă ideea de principiu în baza cărora
funcţionează nu este fundamental tembelă. Ca dovadă stau alte state în care
instituţiile respective chiar îşi fac treaba, şi din cauză că îşi fac treaba sunt şi
foarte reduse numeric.
Spre deosebire de
minciunile acestora, minciunile bisericii - în care românii au cea mai mare
încredere - nu sunt absurde doar transpuse în practică ci fundamental imbecile.
Dintre toate instituţiile ţării, românii au cea mai mare încredere în cea mai
mincinoasă dintre ele, aceea care te învaţă că există un individ invizibil în
ceruri care a lăsat vorbă printr-o carte scrisă în epoca bronzului că trebuie
să plăteşti bani la popi ca să-ţi boteze copiii - şi la suprafaţă prin băgarea în
cristelniţă, şi înăuntru prin spălarea creierului cu dogmele creştine. Trebuie
să-i botezi pe toate părţile până le intră în cap faptul că trebuie să aibă
încredere în cea mai gogonată minciună existentă în spaţiul public, cea
promovată de biserică.
Individul invizibil şi
indivizibil, care constă într-un tată, într-un duh şi într-un fiu, a mai lăsat
vorbă că dacă nu plăteşti bani la popi atunci când vrei să te aşezi la casa ta
cu o persoană de care ţi-a plăcut, o să te prăjească la foc încins pentru
eternitate, deoarece te iubeşte. Dacă se întâmplă să mori şi să scapi de toată
parascovenia religioasă poţi să te consideri fericit; rudele tale nu au scăpat.
Conform spuselor bisericii, trebuie să plătească şi de data asta la popi ca nu
cumva invizibilul din cer, degrabă vărsător de sânge nevinovat să nu-şi facă de
cap cu defunctul.
A face pe un om nevinovat
să creadă ca adevărate aceste minciuni sfruntate sunt adevărate reprezintă o
oroare iar a face campanie împotriva lor, o onoare. Spaţiul public este invadat
din toate părţile de minciuni de tot felul, ticluite cât mai frumos posibil,
însă minciuna bisericească este minciuna supremă şi până când aceasta nu va fi
desfiinţată sunt slabe şansele ca celelalte să-şi afle obştescul sfârşit sub
asediul gândirii critice.
Odată ce aceasta îşi va găsi locul în rândul altor
mituri - crezute ca fiind la fel de adevărate - minciunile despre Zeus,
Apollo, Thor, Isis sau Osiris, poate că specia umană îşi va recunoaşte istoria
şi va realiza cât de uşor este produsă halucinaţia în masă, cu scopul evident
al eliminării ei în perspectivă.
