Se afișează postările cu eticheta LSD. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta LSD. Afișați toate postările

3 octombrie 2011

Experimentele elaborate de Institutul Tavistock

Experimentele elaborate de Institutul Tavistock

Subiectul conspiraţiei planetare fascinează şi intrigă publicul larg. Dezvăluirile făcute mai ales în ultimii ani au aruncat lumină asupra faptului că există o gigantică şi monstruoasă conspiraţie care urmăreşte să ia în stăpânire întreaga planetă. Manipularea este una dintre armele de temut folosită de conspiratori pentru a-şi ascunde scopurile reale şi pentru a controla publicul larg.

Mulţi oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspiraţie pe o scară atât de largă. Unii cer probe, dar atunci când le găsesc le neaga existenţa sau le consideră irelevante. Alţii rămân indiferenţi, spunând că au probleme mai importante de rezolvat pentru a supravietui într-o societate concurenţială. Vedem cum în mod paradoxal toţi aceştia reacţionează exact aşa cum sunt programaţi, în timp ce neagă în continuare existenţa programării. Bernard Levin dezvăluie în cartea sa “Time Perspective and Morale” cum au fost şi sunt utilizate astfel de mecanisme.

“Am văzut un om de afaceri echilibrat şi sigur pe el, care a intrat în laborator zâmbind încrezător. În mai puţin de 20 de minute era chinuit de ticuri şi se afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor şi îşi frângea mîinile. La un moment dat şi-a lăsat capul în palme şi a murmurat: Dumnezeule, opriţi-vă! Şi totuşi a continuat să execute fiecare instrucţiune a experimentatorului şi s-a supus până la capat.” S. Milgram, 1963 (concluzii în urma unor experimente de manipulare)


“Profilarea” creierelor arma războiului psihologic

În jargonul conspiratorilor, tehnicile de influenţare şi manipulare se numesc “profilare”. Odată ce vom înţelege cât de uşor de realizat este aceasta, la nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea unor reflexe condiţionate, conspiraţia nu va mai fi un mister pentru nimeni.

Profilarea este o tehnică elaborată în 1922 în Marea Britanie, la comanda Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings Reese a înfiinţat în cadrul Universităţii din Sussex cea mai mare instituţie de “spălare a creierului” din lume – Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane.

Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Război Psihologic al Marii Britanii. Rezultatele cercetărilor lui Reese si-au dovedit aplicabilitatea prin faptul că au fost verificate pe optzeci de mii de cobai umani (soldaţi luaţi prizonieri de armata britanică) supuşi mai multor forme de experiemente.

Utilizând metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese, populaţia SUA a fost uşor de convins să participe la al Doilea Război Mondial. În urma acestui succes, sub îndrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost înfiinţat Biroul de Servicii Strategice – OSS (Office of Strategic Services), predecesor al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o “necesitate” pentru acele vremuri.

În timpul războiului Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force să se concentreze asupra bombardării cartierelor muncitoreşti din Germania, lăsând intacte ţintele militare tactice, cum erau fabricile de muniţii. Trebuie menţionat aici că fabricile de muniţii din ambele tabere aparţineau bancherilor internaţionali, care nu aveau nici un interes să-şi vadă bunurile patrimoniale distruse.

Ideea care a stat la baza bombardării până la saturaţie a cartierelor muncitoreşti civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin şi echipa sa au stabilit o cifră ţintă, şi anume că dacă bombardamentele nocturne ale Royal Air Force distrugeau 65% din locuinţele muncitorilor germani, moralul populatiei civile avea să se prăbuşeasca.

Documentul propriu-zis a fost redactat de Prudential Assurance Company.

Royal Air Force sub comanda mareşalului Arthur Travers Harris, supranumit şi “Bombardierul” a dus la îndeplinire planurile lui Lewin, culminând cu teroarea bombardării oraşului Dresden, în timpul căruia au fost masacraţi peste 125.000 de oameni, în majoritate bătrâni, femei şi copii. Adevărul cu privire la raidurile ororii declanşate de “Harris-Bombardierul” asupra civililor germani a rămas un secret bine păzit şi a fost dezvăluit după mulţi ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai târziu, după sfârşitul războiului, NATO a ordonat Universităţii din Sussex să înfiinţeze un al doilea centru de “spălare a creierului”, instituţie care a fost integrată în Biroul de Război Psihologic al Marii Britanii. Scopul principal al acestui centru a fost orientarea cercetărilor mai degrabă spre aplicaţii civile decât spre cele militare.

Aşa a apărut Science Policy Research Unit (SPRU) care a devenit cunoscută ca un institut al “şocurilor viitorului”, titlu atribuit aşa-numitei psihologii destinate să manipuleze grupuri mari de oameni prin expunerea la evenimente şocante şi schimbări foarte rapide de situaţie, menite să provoace panică, derută şi nesiguranţă în rândul populaţiei. SPRU a fost prima dintre numeroasele instituţii de acest gen înfiinţate la Tavistock.

Prin intermediul acestor crize artificiale urmate de “administrarea” lor, se urmăreşte ca oamenii să devină incapabili să ia decizii corecte, să-şi hotărască singuri destinele şi astfel să fie mai usor de manipulat. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor – Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor (Federal Emergency Management Agency – FEMA). FEMA a jucat un rol important în manipularea opiniei publice din timpul crizei create prin demolarea deliberată a Turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001.


Crizele artificiale şi “şocurile viitorului”

“Şocurile viitorului” sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situaţii. Ştiinţa a arătat că există limite clar demarcate ale numărului şi naturii schimbărilor cărora le poate face faţă mintea omenească. Astfel, după un şir continuu de şocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleaga între variantele existente care i se par incerte.

În urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, populaţia este astfel derutată şi demoralizată, cuprinsă de o violenţă necugetată, determinând astfel apariţia ucigaşilor în serie, a violatorilor şi a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă şi teroare. Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerţie şi de indiferenţă faţă de orice altă schimbare. Un asemenea grup devine uşor de controlat şi va urma docil ordinele, fără să se opună.

“Şocurile viitorului”, spun cei de la SPRU şi manualele Institutului Tavistock, sunt definite ca nişte “tulburări fizice şi psihice cauzate de sarcina excesivă impusă mecanismului de luare a deciziilor din mintea omenească”.

La fel cum un circuit electric suprasolicitat va arde o siguranţă fuzibilă, şi oamenilor încep să li se “ardă siguranţele” sindrom pe care ştiinţa medicală abia acum începe să-l înţeleagă, deşi John Rawlings Reese a efectuat experimente în acest domeniu încă din anii ‘20 ai secolului trecut.

Unul dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea şi proliferarea consumului de droguri. Pentru că grupul-ţintă vizat era tineretul, acesta fiind cel mai greu de controlat, modalitatea cea mai eficientă a fost crearea “miracolului Beatles”, de fapt o invenţie a Institutului Tavistock şi parte integrantă din procesul de “fragmentare-adaptare deficitară” elaborat de profesorul Willis Harmon.

Acest proces constă în introducerea, cu ajutorul unui corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv şi dezbinător în interiorul unui mare grup demografic, vizat să fie schimbat împotriva propriei lui voinţe.”

Ceea ce a început cu Beatles şi cu pacheţelele de droguri (LSD-Lysergic acid diethylamide) distribuite sub formă de eşantioane în timpul concertelor acestei formatii, a generat un torent de droguri care şi la ora actuală inundă lumea. Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără cooperarea mijloacelor de informare, care le-au prezentat sub masca de “noi idei” şi “noi culturi” ce se dezvoltau în lumea artei şi a muzicii.

O reclamă absolut gratuită pentru LSD, firav deghizată în “artă” şi “cultură”, în timp ce cuvintele elaborate în contextul “muzicii rock” fabricate în aceleaşi laboratoare ale manipulării nu erau altceva decât stimuli cu înţelesul subliminal de a folosi droguri şi a fi “cool”.



“Violul mulţimilor” prin intermediul publicităţii şi al propagandei politice

Un vechi banc spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său, acesta ar fi spus: “Iată ce reflex condiţionat i-am creat. Când se aprinde beculeţul îmi aduce de mâncare.”

Pavlov a demonstrat existenţa unui tip de reflexe condiţionate numite întârziate, prin care putea determina apariţia unui anumit comportament, în absenţa stimulului original care crease condiţionarea, dar care fusese asociat cu alţi stimuli.

Extrapolând la fiinţa umană experimentele făcute de Pavlov pe câini, studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt adesea condiţionate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul. Pe baza acestui principiu se bazează ăi psihologia publicităţii.

Prin intermediul publicităţii se urmăreşte influenţarea omului obisnuit numit consumator, prin declanşarea unor reflexe condiţionate în sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i se adresează o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe condiţionate abil ascunse.

Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreste mai mult să “frapeze” decât să convingă, să sugestioneze mai mult decât să explice. Apoi apare obsesia şi nevoia stringentă de a avea acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conştient de aceasta şi, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.

Publicitatea, ca şi propaganda politică care se adresează maselor, speculeaza intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut. În consecinţă, utilizează două principii importante: prin repetiţia nesfârşită a aceloraşi sloganuri, imagini, sonorităţi ritmice obsedante, se creează o stare de oboseală mentală, care este propice supunerii la voinţa celui care a iniţiat acest proiect; al doilea principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinaţi să creada în lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu au la bază nici o motivaţie reală, ci sunt doar de factură emoţionala. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra individului şi a maselor de oameni.

Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret, când un cetăţean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă şi se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepţie, nu sunt altceva decât reflexe condiţionate de diverse grade.

Iată ce spune Serghei Ceahotin: “Ceea ce caracterizează cu adevărat epoca în care trăim este mai degraba o descreştere a influenţei reale a colectivităţii asupra vieţii publice; ele devin mai degrabă instrumente docile în mâinile dictatorilor şi chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoaştere mai mult sau mai puţin intuitivă a legilor psihologice şi pe de altă parte dispunând de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astăzi statul modern, nelăsându-se împiedicaţi de nici un fel de scrupule morale, exercită asupra indivizilor care compun un popor o acţiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic.

Altfel spus, aceştia sunt fără încetare violaţi psihic. E firesc ca, din când în când, să fie obligaţi să recurgă la manifestaţii zgomotoase, în care exploatează şi fac să se dezlăţtuie forţele inerente mulţimilor.” Acest lucru – la care se referă Ceahotin în cartea sa “Violul mulţimilor prin propaganda politică” – se explică prin faptul ăa dacă un reflex condiţionat nu este “reîmprospătat” din când în când, el îsi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create “şocurile viitorului”) care să determine reapariţia sentimentului de frică, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lanţul cu care erau înainte legaţi aceşti “sclavi psihici” să se strângă şi mai tare.

O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte dintre oameni au capacitatea de a înţelege şi de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îsi formează doar opinii superficiale şi trecătoare; aşa stau lucrurile în privinţa tuturor problemelor societăţii. Reiese astfel că iraţionalitatea este predominantă la nivelul conştiinţei publice.

Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina şi distrage atenţia oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe problemele societăţii industriale moderne, cu atât este mai uşor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situaţia absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de nişte manipulatori abili, să dobâdească aparenţele unor realităţi ştiinţifice.


Controlul social prin intermediul mass-media

Pavlov atribuia o importanţă extraordinară cuvântului ca stimul în formarea reflexelor condiţionate. Influenţa propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media. Prin intermediul “actualităţilor” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai dramatic lucrurile), etc sunt aduse în casele şi minţile oamenilor ideile dorite.

Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere şi dându-i o importanta deosebită.

Apoi procesul este repetat până când rezistenţa publicului este învinsă pe toate planurile. Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un “muzician al sufletelor”, el trebuie să cunoască perfect instrumentul la care cântă claviatura pulsiunilor şi instinctelor umane, străfundurile şi sublimările lor.

El trebuie să poata provoca deliberat în mase reflexele condiţionate, să le inhibe pe unele şi să dezinhibe altele, să creeze unele noi, să declanşeze noi acţiuni. Pentru a atinge aceste scopuri, el se foloseşte de presă.

Printr-o informaţie mai mult sau mai puţin tendenţioasă se crează o stare emoţională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiţionate pe care ziaristul urmăreşte să le direcţioneze pentru a-şi atinge scopul.

O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experţi promovează produsul şi/sau ideea, sub pretextul “dezbaterilor”. Se recrutează participanţi pro şi contra, discutând în punct şi contrapunct şi exprimându-şi sprijinul sau opoziţia. Când totul se termină fără a se ajunge la nicio concluzie pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor. Această practică, nouă la începutul anilor şaizeci, a devenit în prezent o metodă standard.


Sondajele au de fapt rolul de a forma opinii

În afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecţie dintre experimentele programării mentale şi ceea ce devine politică publică este cea a “sondajelor de opinie”. Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela şi manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice. Această procedură se numeşte “făurirea opiniei publice”.

Aceasta este perla “olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialişti în noile ştiinţe sociale aflaţi la discreţia lor şi ţinând strâns în mână toată mass-media şi în special agenţiile de ştiri, se pot crea NOI opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puţin de două săptămâni.

Ideea simplă care stă la baza acestei metode de condiţionare socială este aceea de a afla cât de receptiv este publicul faţă de directivele politice trimise de Comitetul celor 300 (Comitetul celor 300 este SINGURA ierarhie de putere din lume care transcende toate guvernele şi indivizii, oricât de puternici şi de siguri pe sine s-ar crede aceştia. Ea acoperă finantele, domeniul apărării şi partidele politice de toate culorile şi orientările. Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista şi controla, inclusiv religiile organizate ale lumii).

Oamenii sunt numiţi “grupuri-ţintă ale populaţiei”, iar sondajele de opinie măsoară de fapt rezistenţă acestora faţă de ceea ce apare la ştiri care reflectă directivele transmise de la nivelul cel mai înalt al guvernului invizibil.

În funcţie de rezultatele obţinute prin aceste barometre de opinie se iau anumite măsuri, corectându-se prin metode de programare şi manipulare adecvate abaterile grupurilor ţintă de la direcţia dorită. Oamenii trăiesc cu impresia că sunt bine informaţi, dar nu-şi dau seama că opiniile pe care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create în instituţiile de cercetare de grupuri de gândire (care gândesc deci în locul lor).

Ei nu sunt lăsaţi să îşi formeze opinii proprii, iar cei care îndrăznesc să o facă sunt imediat sancţionaţi social. Şi la acest proces contribuie chiar informaţiile oferite de mass-media şi sondajele de opinie. Un asemenea proces de condiţionare este descris în termeni tehnici ca “mesajul care ajunge la organele de simt ale persoanei care trebuie să fie influenţată”.

Totul face parte din elaboratul proces de influenţare a opiniei creat la Tavistock. Unul dintre experţii în sondarea opiniei publice este Daniel Yankelovich, membru în Comitetul celor 300 şi patron al companiei Yankelovich, Skelley and White. Yankelovich nu se sfieşte să afirme în faţa studenţilor săi că sondajele sunt instrumente de modificare a opiniei publice.

Ideea nu îi aparţine însă, ea a fost inspirată de cartea “Trend Report” a lui Daniel Naisbett, scrisă la comanda Clubului de la Roma. În această carte, Naisbett descrie toate tehnicile construite de făuritorii opiniei publice la ordinul Comitetului celor 300.

Oamenii de ştiinţă angajaţi în procesul condiţionarii sunt numiti pompos “ingineri sociali” sau “savanţi ai noilor ştiinţe sociale” şi joacă un rol crucial şi deserori nebănuit în tot ceea ce vedem, auzim şi citim. Inginerii sociali de “şcoală veche” au fost Kurt K. Lewin, Hadley Cantril, Margaret Meade, Derwin Cartwright si Lewis Lipssitt, care împreună cu John Rawlings Reese, au format coloana vertebrală a specialiştilor noii ştiinţe de la Institutul Tavistock.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste o sută de cercetători au lucrat sub conducerea lui Kurt Lewin, copiind constiincioşi metodele adoptate de acesta de la Reinhard Heydrich din S.S. După cum stim, OSS (Biroul de Servicii Strategice – Office of Strategic Services), a fost predecesorul CIA şi s-a bazat pe metodologia nazistă a lui Heidrich.

Guvernele Marii Britanii şi Statelor Unite au deci deja de mult pregătită maşinaria cu care vor să ne aducă pe linia Noii Ordini Mondiale, posibilă a fi implementată doar prin materializarea unei rezistenţe slabe şi simbolice din partea omenirii. Această “maşinărie” funcţioneaza din 1946 şi fiecare an ce trece aduce noi şi noi perfecţionari ale ei.

De exemplu, înainte ca Statele Unite să intre în al doilea război mondial, americanii au fost condiţionaţi să privească Germania şi Japonia ca pe nişte duşmani periculoşi, care trebuiau să fie opriţi cu orice preţ. Pe baza informaţiilor cu care fuseseră îndopaţi, americanii erau convinsi că inamicii trebuiau într-adevar să fie Germania şi Japonia, era modul cel mai sigur de a-i determina să ignore adevăratul inamic.

Mai recent, am văzut cât de bine funcţioneaza procesul de condiţionare de la Tavistock, când într-un mod similar americanii au fost condiţionaţi să perceapă Irakul ca pe o ameninţare şi pe Saddam Hussein ca pe un duşman personal al Statelor Unite.

Aceasta s-a petrecut când George Bush (subordonat Comitetului celor 300) a primit ordin să atace Irakul. În două saptamâni, cu ajutorul mass media, nu numai Statele Unite, ci aproape întreaga opinie publică mondială s-a întors împotriva Irakului. La fel stau lucrurile acum cu asmuţirea lumii împotriva Iranului. Evenimentul catalizator a fost mereu unul de tip “şoc al viitorului”.

Demolarea deliberată a celor două turnuri World Trade Center de către americani pentru a crea pretextul invadării Irakului este similară înscenării de la Pearl Harbor, care le-a oferit pretextul de a ataca Japonia.

Vedem deci cum istoria se repetă, iar oamenii orbiţi prin manipulare si programare par să nu înveţe nimic din ea.

Ameninţarea cea mai gravă a manipulării se adresează libertăţii individuale şi colective a omenirii. Odată cu apariţia Guvernului Mondial Unic şi a Noii Ordini Mondiale, se vor pune în aplicare experimente cu rază lungă de acţiune, în scopul de a-i eradica omului din minte, trup şi suflet dorinţa de libertate. Atacul asupra sufletului constă într-o serie de experimente cumplite, aflate în faza de elaborare, aplicate pâna acum, pe scară restrânsă, în locuri ca Spitalul Naval Bethesda şi închisoarea Vacaville din California.

Libertatea este un drept fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stăpânii acestei planete au căutat dintotdeauna să-l submineze. Totuşi dorul de libertate al fiecărei fiinţe umane este atât de mare, încât până în prezent, niciun sistem nu l-a putut smulge din inima omului. Experimentele care au avut loc în URSS, Marea Britanie şi SUA, pentru a toci şi amorţi dorinţa de libertate a fiintei umane, s-au dovedit până în prezent incapabile de succes.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/experimentele-elaborate-de-institutul-tavistock/

23 august 2011

Armele non-letale: sufera pana la moarte… fara sa mori!

E drept ca nu te omoara, dar – spun gurile rele -, victimele lor isi doresc s-o fi facut.

Sunt noile arme “non-letale”, utilizate copios in cadrul operatiunilor “de pace” din Irak si a recentelor campanii impotriva piratilor somalezi.

Bombardamentul cu… rock 

Totul a pornit de la Bruce Springsteen, da ati citit bine, de la “The Boss”.

 In 1990, pe timpul invaziei din Panama care a marcat “in forta” renasterea politica a americanilor, acestia au fost pusi in fata unei probleme la care nu se asteptau: dictatorul Noriega se refugiase in legatia pontificala si trebuia gasita o modalitate pentru a-l “evacua”.

Nu se stie exact cui i-a venit ideea mareata, dar cert este ca in fata resedintei diplomatice a fost amplasat un sistem stereo enorm, care a “bombardat” cladirea cu muzica rock (cea a lui Bruce Springsteen, evident) pana la capitularea dictatorului.

Legenda spune ca tocmai in ocazia respectiva un ofiter ar fi intuit potentialul undelor sonore: atunci cand iti “bubuie” urechile e greu sa mai tragi in stanga si-n dreapta cu Kalashnikovul, nemaivorbind de faptul ca rapid iti pierzi si echilibrul.

Una peste alta, din aceasta ecuatie se pare ca s-ar fi nascut unele dintre cele mai “iscusite” gaselnite ale noii generatii de non-lethal weapons, armele non-letale devenite protagonistele asa-numitelor operatiuni de pace si ale campaniei impotriva piratilor somalezi.

Doar ca in acest sector eufemismele curg garla, si poate de aceea unii  prefera sa le numeasca (mai prudent) doar arme cu mortalitate scazuta. Pentru ca riscul ca ele sa ucida totusi exista.

Realitatea este ca desi studii cu privire la acest gen de arme se fac de decenii, cercetarile in materie s-au inmultit semnificativ dupa 2003, cand esecul expeditiei ONU in Somalia a readus chestiunea in actualitate: militiile somaleze erau intotdeauna precedate de multimi de civili, femei, copii, batrani, si cum sa le blochezi fara sa deschizi focul?

Acelasi scenariu a fost repropus ulterior in Kosovo si in Irak, unde la fiecare post de blocaj americanii riscau sa traga in vreun sofer distrat sau miop, omorand zeci de oameni nevinovati.

Pentru a se pune la adapost, Pentagonul a alocat acestui domeniu de cercetare fonduri considerabile, pana la 200 milioane de dolari in fiecare an, si multe industrii au sesizat potentialul noii afaceri.

S-a inceput de la gaz, incercandu-se potentarea traditionalelor substante lacrimogene, iar acesta ramane de altfel si scenariul cel mai nelinistitor, intrucat se afla la frontiera cu armele chimice, interzise de acodurile internationale.



Sunete si lasere 

In prezent, aparatele acustice inregistreaza un succes foarte mare.

Un prim sistem a fost deja distribuit trupelor SUA, in Irak si pe navele care lupta impotriva piratilor:

Urla” pana la o distanta de 300 metri impulsuri sonore care in esenta paralizeaza adversarul, actionand si asupra simtului de orientare.

“Boxele” montate pe jeep-uri, pe elicoptere sau pe partile laterale ale navelor comerciale aflate in larg, bunaoara in Cornul Africii, sunt uzor de utilizat si si-au demonstrat eficacitatea.

Acum se incearca proiectarea unor sisteme mai puternice, care sa creasca raza de actiune la 2-3.000 m, astfel incat sa poata fi neutralizati chiar si agresorii dotati cu mitraliere si rachete. 

Efecte similare sunt obtinute si cu noua serie de flash bang-uri.

Acestea sunt grenade care provoaca un sunet asurzitor si o lumina extrem de puternica, orbitoare; ca bonus,  deplasarea maselor de aer e stiut ca dezechilibreaza.

Si daca, in trecut, paralizia dura doar cateva secunde, acum este vorba de minute si au fost introduse lansatoare multiple pentru anihilarea “multimilor ostile”.

Asupra ochilor actioneaza in schimb diferite tipuri de lasere.

Modelul intrat deja in serviciu este eficient la circa o suta de metri si garanteaza orbirea pe o durata de cateva minute.

In Irak a fost experimentat impotriva soferilor de masini suspecte care nu incetineau inaintea posturilor de control.

Unele natiuni au folosit lasere interzise de acordurile internationale, cele care provoaca o orbire permanenta (in mod sigur  Irak-ul si Iran-ul pe parcursul indelungatului lor razboi, probabil si flota engleza din insulele Falklands impotriva pilotilor argentinieni).

Cat despre lasere, ele vor capata curand o alta functie: sa traga fascicule de caldura care provoaca o senzatie dureroasa la nivelul pielii, fara arsuri si fara rani.

Prototipurile se afla in faza avansata de cercetare: utilizeaza lasere infrarosii pentru a obtine acest efect de exceptie.

Dar acelasi obiectiv este atins si de tunurile cu microunde, cele care arunca valuri de arsita insuportabila asupra unor grupuri mari de persoane, iar Pentagonul si le-ar dori desfasurate in teren deja de anul viitor.



Secretele “electrizante” ale Pentagonului 

Arma biochimica este in clipa de fata cel mai secret dintre programe, care a atras atentia colosilor farmaceutici: obiectivul lui este paralizarea inamicului fara a-i permite sa sesizeze amenintarea (din acelasi gen de studii in trecut a fost sintetizat  Lsd-ul).

Principalii agenti evaluati de specialistii de la Pentagon sunt cel numit alfa2 si compusii de metedomidina.

O noua arma futurista dezvoltata de inginerii militari din SUA este si cea denumita Personal Halting and Stimulation Response Rifle (PHASR).

De unde isi trage inspiratia aceasta denumire (stangace)?

Pai de unde din alta parte decat din Star Trek!

Potrivit creatorilor sai, utilizata corect, “e exclus” sa-ti provoace moartea sau vreo vatamare de durata.

Laserul este menit doar a-i orbi temporar pe raufacatori, astfel incat sa poata fi arestati.

Si totusi, cei care s-au trezit vreodata noaptea si s-au dus la baie pe intuneric – unde au aprins lumina (a cam durut, nu-i asa?) -, sa-si imagineze ca respectiva a fost conceputa pentru a lansa o unda de cateva sute de ori mai puternica decat becul de la baie, mult mai eficienta la a-i praji victimei globul ocular.

Nu multe alte natiuni dezvolta aceasta tehnologie.

Oare motivul sa fie acela ca militarii americani sunt mai isteti decat toti ceilalti, sau faptul ca un protocol interzice in plan international din 1995 incoace utilizarea laserelor orbitoare?

Unora insa le place sa se joace cu curentul electric.

Pe navele comerciale care se tem de abordaje se amplaseaza deja ecrane menite a le provoca o zguduitura serioasa piratilor urcati pe peretii laterali ai acestora.

Si in timp ce pistoalele Taser cu ale lor “crosete” electrificate care paralizeaza raufacatorii, unicul dintre aceste sisteme utilizat si de fortele politienesti, fac din ce in ce mai des obiectul polemicilor in tarile occidentale, noi inventii sunt studiate.

Precum Laser Induced Plasma Channel sau Portal Denial System, acel soi de bariera electrica care apare in filmele SF de zeci de ani.

In lumea reala, sistemul va putea fi instalat pe un coridor pentru a permite doar persoanelor autorizate sa treaca.

 Ceilalti, daca o vor face, va fi pe raspunderea proprie, si garantat vor avea parte de o experienta “electrizanta”.

The Plasma Channel le va livra o descarcare electrica non-letala, ceea ce inseamna bineinteles ca nu-i va ucide, ci doar ii va face sa se tavaleasca pe jos urland de durere.

De altminteri, daca se intampla se vezi bariera pe un coridor si nu te tii departe de ea inseamna ca ti-ai facut-o cu mana ta si cu siguranta meriti sa simti ce inseamna o putere de 10,000 volti.

Te-ai impiedicat vreodata izbindu-te de un perete? Te-a durut? Dar de un gard electric?

Ia sa vezi cum este sa te impiedici de o bariera electrica, sa ramai cu corpul intepenit intre “elementi”, sa te zvarcolesti pe jos din cauza curentului de inalta tensiune si sa urli de durere la operatorul sistemului, care sa nu te auda pentru ca urmareste un meci de fotbal.

Daca imaginatia ta nu este destul de bogata, fii fara grija.

Sistemul este dezvoltat atat pentru uz militar, cat si civil, prin urmare vei avea destule sanse sa afli.



Ce nu te omoara… te pune pe fuga! 

The Active Denial System (ADS) este un soi de “tigaie” gigantica instalata intr-un container, care “trage” cu radiatii electromagnetice in tinta (mari grupuri de persoane) provocandu-i fiecaruia in parte cate o halucinanta senzatie de arsura (radiatia poate trece prin haine, desi dupa cate se pare nu si prin metal). 

Specialistii militari spun ca raza provoaca doar “impresia” de arsura (ca nu exista posibilitatea de a-ti lua foc parul, de exemplu), penetrand superficial epiderma, doar cat sa-i faca omului terminatiile nervoase sa “creada” ca a luat foc.

De asemenea, mai spun si ca arma este cat se poate de sigura intrucat “tinta” isi ia picioarele la spinare atat de rapid incat expunerea n-are cum sa fie prea indelungata.

Pe langa asta, ingrijorarea ca nefericitilor le-ar putea arde ochii este inlaturata complet – cred tot militarii -  de faptul ca oamenii isi feresc din instinct privirea cand le “explodeaza”ceva in fata.

Dar daca, dintr-un motiv sau altul, tu, civil fiind, nu poti sa fugi?

Poate pentru ca, sa zicem, esti ranit, probabilitate destul de mare atunci cand te afli intr-o zona de razboi.

Ei bine, in acest caz nu vei avea alta alternativa decat sa zaci acolo o perioada de timp nedeterminata, experimentand senzatia suprarealista de a fi fost inchis in cuptorul cu microunde.

Experimentele au convins insa fortele armate americane sa comande primele exemplare operative: este totusi unicul instrument capabil sa puna pe fuga o multime imensa de persoane.

Cei cu simtul umorului mai cred si ca, daca testele de siguranta au fost conduse de armata (cum s-a intamplat), procedura cel mai probabil s-a derulat dupa cum urmeaza:
- Armata: este aceasta arma sigura?
- Armata: da.
- Armata: Grozav!

Si in ultima instanta, problemele au tendinta de a aparea in tot soiul de situatii neprevazute, cum ar fi cand politistii descopera ca un pistol taser plus un spray cu piper egal foc.

Si cu siguranta armata va avea ceva explicatii de dat cand undele unui ADS se vor incrucisa cu  cele ale unui PHASR, trimitind oameni nevinovati intr-o alta dimensiune.



Nu ma tasa, frate! 

Cand vine vorba despre Taser, “problema” este ca trebuie sa te afli foarte aproape de tinta pentru ca un asemenea pistol sa-si dovedeasca utilitatea, cam la 20 de picioare.

Ca atare, cateva companii s-au luat la intrecere pentru a rezolva si aceasta deficienta, dezvoltand gloante care pot sa te loveasca cu o forta capabila sa-ti zdrobeasca coastele de la distanta, si apoi sa-ti mai dea si un “bobarnac” electric; doar asa, just in case

Doar nu poti fi niciodata destul de precaut, nu-i asa?

In frunte se afla compania Taser International, cea pe care s-ar putea s-o cunoasteti din filmuletele de pe YouTube, precum cel intitulat sugestiv “Don’t Tase Me Bro”.

Specialistii de aici au dezvoltat Taser XREP, un proiectil wireless care se lipeste de tine si-ti tranteste si un soc electric de 20 de secunde in timp ce te zvarcolesti.

Taserele (“Thomas A. Swift Electric Rifle”) au fost botezate dupa tanarul inventator cu acelasi nume, eroul a cinci povestiri SF pentru copii, un subiect la care vei putea sa reflectezi in timp ce vei sta incarligat in pozitia fetusului, cu muschii sfasiati de convulsii involuntare si terminatiile nervoase urland de durere.

Asta presupunand ca vei mai putea gandi dupa ce ai fost lovit de un glonte electric.

In cele din urma, solutia cea mai eficienta este, ca intotdeauna, si cea mai simpla: utilizarea unor gloante de guma in locul celor adevarate. Exista de ani buni, dar incidente apar frecvent: cele trase de la distanta foarte mica la nivelul fetei devin mortale, in timp ce cele trase de la una prea mare sunt inutile.

Solutia in acest caz a fost gasita de compania Beretta din Brescia, Italia, in cadrul unui program finantat de Ministerul Apararii care i-a lasat muti de admiratie chiar si pe marines.

Un micut telemetru calculeaza distanta de tinta si dozeaza forta loviturii, astfel incat sa fie evitate excesele.

“Energia cinetica este adaptata astfel incat sa ramana neschimbata la orice distanta”, a explicat Michele Micheletti, responsabil al proiectului numit Ltl X7000:

 “Noi am evaluat alte optiuni, dar nu doream sa ne asumam riscul de a trage la intamplare. Punctul de plecare a fost experienta somaleza de la Check Point Pasta, cand o multime de persoane fara aparare era impinsa inainte de cateva elemente ostile”.

Noua carabina Beretta a fost testata pe manechine in cadrul unor crash test asemanatoare celor automobilistice, iar utilizarea ei este prevazuta doar pentru misiunile militare.

De altfel, niciuna dintre aceste noi versiuni de arme non-letale nu-si propune sa omoare oameni, in masura in care sunt utilizate “cu responsabilitate”.

Si bineinteles, nu exista niciun motiv sa suspectam ca soldatilor aflati intr-o zona de razboi sau politistilor in timpul unei revolte de strada le-ar putea trece prin cap altceva.


Sursa: Espresso
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA