Vindecarea prin meditaţie

Medicina moderna a început să ia în serios străvechile precepte ale filosofiilor orientale. A scădea tensiunea arterială sau a preveni cancerul prin concentrare se consideră acum perfect normal şi posibil.

Biologi şi neurofiziologi prestigioşi (din SUA, Elveţia, Franţa, Germania, Anglia) au realizat numeroase cercetări şi verificări ştiinţifice pentru a înţelege complex şi profund efectele binefăcătoare ale meditaţiei yoghine.

Pentru a ajunge la performanţe surprinzătoare, antrenamentul în meditaţie este destul de scurt: de la una la cinci luni, în timpul cărora se exersează două şedinţe zilnice, între 15 şi 30 de minute.

În timpul meditaţiei profunde, subiectul se instalează confortabil într-o cameră cât mai bine izolată fonic, în semiobscuritate, orientându-şi faţa către Nordul magnetic, profund relaxat, cu ochii închişi.

În prealabil, va învăţa de la un ghid competent o metodă interioară specifică de evocare a unei imagini vizuale unice, a unui sunet lăuntric special sau a unei idei universal valabile (de exemplu: iubire, fericire, bucurie, calm profund). Această modalitate îi va permite punerea în rezonanţă şi acordul telepatic cu anumite aspecte mentale benefice sau energii spirituale infinite din Macrocosmos. Prin urmare, meditaţia este şi un fenomen telepatic de rezonanţă sublimă, spirituală, elevată.


Exersarea mentalului

Punctul de plecare în meditaţia propriu-zisă nu este furnizat de aparenta întâmplare a unei banale asociaţii de idei, de anumite sunete sau imagini. El este întotdeauna în strânsă legătură cu tradiţia filosofică autentică orientală. Dar practicantul occidental nu are neapărat nevoie să se preocupe de filozofie. Totdeauna Ghidul spiritual competent va fi cel care posedă anumite chei, graţie cărora ştie că o anumită imagine, un anumit sunet sau un anumit gând i se va potrivi sau nu aspirantului, în funcţie de structura sa şi de continuitatea dezvoltării procesului de meditaţie.

În prezent, mulţi oameni de ştiinţă fac cercetări de laborator şi urmăresc să înţeleagă, servindu-se de modelele neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii, cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia. Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală (pipa, de exemplu) va lăsa complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o femeie care şi-a pierdut de curând soţul iubit, fost fumător de pipă. Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, va antrena anumite repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice.

Prin urmare vor surveni unele fenomene diferite de consonanţă subtilă inefabilă în sfera funcţionarii intime a celulelor cerebrale ale unui subiect în comparaţie cu cele care vor apărea la un altul. Nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient care au acces la o tradiţie milenară secretă, cunoscând criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a unei fiinţe umane, punându-i mentalul în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde. Odată ce a evocat imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, subiectul învaţă să experimenteze în mod liber gândul primar de impulsionare. Practicantul îşi lasă mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrarea lăuntrică.
 
 
 
Concentrarea

Dezvoltarea punctului de plecare a meditaţiei devine precum o spirală din ce în ce mai vastă, care se ridică într-o creativitate din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută. În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara sa (Macrocosmosul), gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi în acel moment.

Este trăită o conştiinţă totală, eliberată de orice vigilenţă exterioară experienţei sale (inclusiv atenţia automatică reprezentată de controlul involuntar al activităţilor corporale). Trupul abandonat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat şi nu are nevoie decât să-şi menţină activităţile minime care permit supravieţuirea vegetativă.

Astfel, într-o oarecare măsură este atinsă starea de YOGA, definită ca „o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat”.

Să nu uităm că YOGA înseamnă, de fapt, fuziunea plenară între conştiinţa individuală şi conştiinţa divină universală, macrocosmică, fuziune pe care nimic nu o mai poate distrage, nici chiar senzaţia inconştientă a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului – ceea ce formează în mod obişnuit, când suntem treji, „zgomotul de fond” al conştiinţei noastre.



Dinamizarea cerebrală maximă

Cea mai simplă stare de relaxare interioară pe care un om o obţine în mod voluntar se traduce la electroencefalograf, atunci când are ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate (alpha) cu amplitudinea medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă. Se ştie că este suficient ca subiectul să deschidă ochii, chiar dacă rămâne în continuare destins psihic, pentru ca aceste unde să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat: aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus”, iar ritmului de bază „ritm de activitate”.

Este de ajuns deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă vigilentă, pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinem în continuare ochii închişi, să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară.

Este semnificativ să menţionăm însă că la subiecţii anxioşi sau foarte stresaţi, chiar dacă menţin ochii închişi, nu se ajunge, adesea, la apariţia undelor alpha. În schimb s-a constatat că yoghinii în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să-i menţină deschişi, fără ca prin aceasta undele alpha să dispară! Este un miracol? Trebuie să considerăm deci ca perfect posibilă ipoteza conform căreia aceste unde nu corespund repausului nostru privit în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoghină nu este nici pe departe o oprire a activităţi psihice, ci, din contră, o perioadă de maximă creativitate superioară, în care fabulosul nostru potenţial cerebral este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare.



Secretul undelor theta

În sprijinul acestei ipoteze (a undelor alpha de o altă natură) se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut care au înregistrat elecroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, punând în evidenţă câteva etape distincte. În primele minute, în care subiectul se află aşezat în postură, cu ochii închişi, sunt remarcate unde alpha obişnuite în cazul deconectării şi relaxării banale, care dispar odată cu deschiderea ochilor. Apoi, undele alpha sunt înlocuite de o activitate mentală rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”.

Această etapă corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii punct de plecare şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia le antrenează. În timp ce meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha specifice, care nu mai sunt blocate odată cu deschiderea ochilor.

Sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. Apar undele theta, mai lente, cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, care gradat se vor extinde pe toată suprafaţa scalpului. Surprinzător, căci aceste unde apar în condiţii biologice cu totul diferite.



O stare biologică unicat

Condiţiile care par să se apropie cel mai mult de ceea ce ne interesează corespund unor experienţe ale savantului englez Grey Walter. Acesta a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, mâinile şi faţa lor erau mângâiate de o femeie deosebit de frumoasă (ceea ce, de fapt, Grey Walter numeşte „stimulare agreabilă”).

Or, în timpul stimulării agreabile, acest savant a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, el vede apărând un ritm theta! El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, un fel de căutare aspiraţie în vid (a acelei plăceri brusc dispărute).

Se poate lansa deci ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor e cea mai bună dovadă a acestei detaşări de lumea ambiantă, pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord).

Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte metode cum sunt hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei. Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.



Modificări spectaculoase

Acestea sunt în practică cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare mari, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:

- 30 de minute de punere în stare, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele aşezate în anumite zone ale corpului sau cu ustensilele necesare acestor înregistrări;

- de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de meditaţie;

- de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;

- de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare ulterioară după meditaţie.

De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă că, odată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă, apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia se diminuează în amplitudine şi în frecvenţă până când devine abia perceptibilă.

Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului celui care meditează cu energii cosmice extrem de elevate ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile „economii” surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se vede, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă prin transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen scade rapid de la 251 cm3 pe minut (în faza de relaxare) la 211 cm3 pe minut.

Acelaşi consum de oxigen va urca, în faza ulterioară meditaţiei, la 242 cm3 pe minut. La fel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 cm3 pe minut în faza de relaxare, la 187 cm3 pe minut în timpul meditaţiei profunde, pentru a reveni la 219 cm3 pe minut după meditaţie. Astfel, raportul eliminare de gaz carbonic / absorbţie a oxigenului rămâne neschimbat (excepţie: la sfârşitul meditaţiei, el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale uşoare a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului de oxigen la nivelul ţesutului.

Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod involuntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă. Se poate ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave.



Relaxare profundă

Savanţii au urmărit să înţeleagă semnificaţia acestei diminuări a consumului de oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită: ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber, şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc.

Concentraţia de acid lactic în sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobe în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobă. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11,4 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic trece de la 8 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant şi chiar la puţin timp după meditaţie el coboară încă la 7,3 mg/h în 100 cm3 de sânge circulant!

Se ştie că acidul lactic este produsul deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident deci că deja din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei.

În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este de 11,4 mg în 100 cm3 de sânge circulant la începutul relaxării, poate atinge 10, 25 mg în 100 cm3 de sânge circulant la sfârşitul relaxării. Dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţie profundă”.



O cale de salvare

Iată deci că meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi nu într-un mod simplu prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra comenzii metabolice.

În cazul de faţă această comandă este de origine mentală şi merge la ţesuturi pe cale sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând secreţiile hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina este de o importanţă considerabilă (atât în organism, cât şi pentru funcţionarea creierului). Se ştie acum că o asemenea creştere proporţională a aerobiozei este în mod special binefăcătoare şi în prezent nenumăraţi cercetători vor să găsească mijloace medicamentoase pentru a o obţine: acesta ar fi un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratarea anginei pectorale.

Pe de altă parte, se ştie că neoplasmul este însoţit de viraj anaerobic al metabolismului. Este deci logic să gândim că aceste curbe de aerobioză nu ar însemna neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util de a-l preveni. Aşadar este evident că meditaţia profundă obţine aerobioza prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. La această diminuare a activităţii simpatice nu se poate ajunge doar prin voinţă: este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au făcut în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex dificil de înscris se şterge foarte repede.

Medicamentele care pe o altă cale (nenaturală) frânează simpaticul nu antrenează deviaţia aerobică a metabolismului. Altfel spus, meditaţia profundă realizată sistematic este o modalitate simplă şi absolut naturală ce declanşează în organism modificări benefice concertate, acolo unde terapeuţii noştri au adeseori doar efecte parţiale. Lăsând la o parte interesul pe care meditaţia poate să-l aibă în confruntarea cu cardiopatiile sau pe terenul fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol marcant chiar în existenţa noastră cotidiană.

Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.

Antrenarea gradată şi practica perseverentă în întregime lipsită de pericole a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru omul înţelept spaţiile verzi în universul viitor de poluare: o cale divină de salvare.

Este metoda inefabilă prin care ne putem transforma şi îndumnezei conştiinţa. Cu siguranţă ne va oferi, în cele din urmă, iluminarea spirituală şi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere în sine, pe care nicio altă conjunctură existenţială sau nu contează ce acumulare materială nu ni l-ar putea oferi.

preluare de pe sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

Experimentele elaborate de Institutul Tavistock

Subiectul conspiraţiei planetare fascinează şi intrigă publicul larg. Dezvăluirile făcute mai ales în ultimii ani au aruncat lumină asupra faptului că există o gigantică şi monstruoasă conspiraţie care urmăreşte să ia în stăpânire întreaga planetă. Manipularea este una dintre armele de temut folosită de conspiratori pentru a-şi ascunde scopurile reale şi pentru a controla publicul larg.

Mulţi oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspiraţie pe o scară atât de largă. Unii cer probe, dar atunci când le găsesc le neaga existenţa sau le consideră irelevante. Alţii rămân indiferenţi, spunând că au probleme mai importante de rezolvat pentru a supravietui într-o societate concurenţială. Vedem cum în mod paradoxal toţi aceştia reacţionează exact aşa cum sunt programaţi, în timp ce neagă în continuare existenţa programării. Bernard Levin dezvăluie în cartea sa “Time Perspective and Morale” cum au fost şi sunt utilizate astfel de mecanisme.

“Am văzut un om de afaceri echilibrat şi sigur pe el, care a intrat în laborator zâmbind încrezător. În mai puţin de 20 de minute era chinuit de ticuri şi se afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor şi îşi frângea mîinile. La un moment dat şi-a lăsat capul în palme şi a murmurat: Dumnezeule, opriţi-vă! Şi totuşi a continuat să execute fiecare instrucţiune a experimentatorului şi s-a supus până la capat.” S. Milgram, 1963 (concluzii în urma unor experimente de manipulare)


“Profilarea” creierelor arma războiului psihologic

În jargonul conspiratorilor, tehnicile de influenţare şi manipulare se numesc “profilare”. Odată ce vom înţelege cât de uşor de realizat este aceasta, la nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea unor reflexe condiţionate, conspiraţia nu va mai fi un mister pentru nimeni.

Profilarea este o tehnică elaborată în 1922 în Marea Britanie, la comanda Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings Reese a înfiinţat în cadrul Universităţii din Sussex cea mai mare instituţie de “spălare a creierului” din lume – Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane.

Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Război Psihologic al Marii Britanii. Rezultatele cercetărilor lui Reese si-au dovedit aplicabilitatea prin faptul că au fost verificate pe optzeci de mii de cobai umani (soldaţi luaţi prizonieri de armata britanică) supuşi mai multor forme de experiemente.

Utilizând metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese, populaţia SUA a fost uşor de convins să participe la al Doilea Război Mondial. În urma acestui succes, sub îndrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost înfiinţat Biroul de Servicii Strategice – OSS (Office of Strategic Services), predecesor al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o “necesitate” pentru acele vremuri.

În timpul războiului Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force să se concentreze asupra bombardării cartierelor muncitoreşti din Germania, lăsând intacte ţintele militare tactice, cum erau fabricile de muniţii. Trebuie menţionat aici că fabricile de muniţii din ambele tabere aparţineau bancherilor internaţionali, care nu aveau nici un interes să-şi vadă bunurile patrimoniale distruse.

Ideea care a stat la baza bombardării până la saturaţie a cartierelor muncitoreşti civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin şi echipa sa au stabilit o cifră ţintă, şi anume că dacă bombardamentele nocturne ale Royal Air Force distrugeau 65% din locuinţele muncitorilor germani, moralul populatiei civile avea să se prăbuşeasca.

Documentul propriu-zis a fost redactat de Prudential Assurance Company.

Royal Air Force sub comanda mareşalului Arthur Travers Harris, supranumit şi “Bombardierul” a dus la îndeplinire planurile lui Lewin, culminând cu teroarea bombardării oraşului Dresden, în timpul căruia au fost masacraţi peste 125.000 de oameni, în majoritate bătrâni, femei şi copii. Adevărul cu privire la raidurile ororii declanşate de “Harris-Bombardierul” asupra civililor germani a rămas un secret bine păzit şi a fost dezvăluit după mulţi ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai târziu, după sfârşitul războiului, NATO a ordonat Universităţii din Sussex să înfiinţeze un al doilea centru de “spălare a creierului”, instituţie care a fost integrată în Biroul de Război Psihologic al Marii Britanii. Scopul principal al acestui centru a fost orientarea cercetărilor mai degrabă spre aplicaţii civile decât spre cele militare.

Aşa a apărut Science Policy Research Unit (SPRU) care a devenit cunoscută ca un institut al “şocurilor viitorului”, titlu atribuit aşa-numitei psihologii destinate să manipuleze grupuri mari de oameni prin expunerea la evenimente şocante şi schimbări foarte rapide de situaţie, menite să provoace panică, derută şi nesiguranţă în rândul populaţiei. SPRU a fost prima dintre numeroasele instituţii de acest gen înfiinţate la Tavistock.

Prin intermediul acestor crize artificiale urmate de “administrarea” lor, se urmăreşte ca oamenii să devină incapabili să ia decizii corecte, să-şi hotărască singuri destinele şi astfel să fie mai usor de manipulat. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor – Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor (Federal Emergency Management Agency – FEMA). FEMA a jucat un rol important în manipularea opiniei publice din timpul crizei create prin demolarea deliberată a Turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001.


Crizele artificiale şi “şocurile viitorului”

“Şocurile viitorului” sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situaţii. Ştiinţa a arătat că există limite clar demarcate ale numărului şi naturii schimbărilor cărora le poate face faţă mintea omenească. Astfel, după un şir continuu de şocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleaga între variantele existente care i se par incerte.

În urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, populaţia este astfel derutată şi demoralizată, cuprinsă de o violenţă necugetată, determinând astfel apariţia ucigaşilor în serie, a violatorilor şi a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă şi teroare. Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerţie şi de indiferenţă faţă de orice altă schimbare. Un asemenea grup devine uşor de controlat şi va urma docil ordinele, fără să se opună.

“Şocurile viitorului”, spun cei de la SPRU şi manualele Institutului Tavistock, sunt definite ca nişte “tulburări fizice şi psihice cauzate de sarcina excesivă impusă mecanismului de luare a deciziilor din mintea omenească”.

La fel cum un circuit electric suprasolicitat va arde o siguranţă fuzibilă, şi oamenilor încep să li se “ardă siguranţele” sindrom pe care ştiinţa medicală abia acum începe să-l înţeleagă, deşi John Rawlings Reese a efectuat experimente în acest domeniu încă din anii ‘20 ai secolului trecut.

Unul dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea şi proliferarea consumului de droguri. Pentru că grupul-ţintă vizat era tineretul, acesta fiind cel mai greu de controlat, modalitatea cea mai eficientă a fost crearea “miracolului Beatles”, de fapt o invenţie a Institutului Tavistock şi parte integrantă din procesul de “fragmentare-adaptare deficitară” elaborat de profesorul Willis Harmon.

Acest proces constă în introducerea, cu ajutorul unui corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv şi dezbinător în interiorul unui mare grup demografic, vizat să fie schimbat împotriva propriei lui voinţe.”

Ceea ce a început cu Beatles şi cu pacheţelele de droguri (LSD-Lysergic acid diethylamide) distribuite sub formă de eşantioane în timpul concertelor acestei formatii, a generat un torent de droguri care şi la ora actuală inundă lumea. Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără cooperarea mijloacelor de informare, care le-au prezentat sub masca de “noi idei” şi “noi culturi” ce se dezvoltau în lumea artei şi a muzicii.

O reclamă absolut gratuită pentru LSD, firav deghizată în “artă” şi “cultură”, în timp ce cuvintele elaborate în contextul “muzicii rock” fabricate în aceleaşi laboratoare ale manipulării nu erau altceva decât stimuli cu înţelesul subliminal de a folosi droguri şi a fi “cool”.



“Violul mulţimilor” prin intermediul publicităţii şi al propagandei politice

Un vechi banc spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său, acesta ar fi spus: “Iată ce reflex condiţionat i-am creat. Când se aprinde beculeţul îmi aduce de mâncare.”

Pavlov a demonstrat existenţa unui tip de reflexe condiţionate numite întârziate, prin care putea determina apariţia unui anumit comportament, în absenţa stimulului original care crease condiţionarea, dar care fusese asociat cu alţi stimuli.

Extrapolând la fiinţa umană experimentele făcute de Pavlov pe câini, studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt adesea condiţionate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul. Pe baza acestui principiu se bazează ăi psihologia publicităţii.

Prin intermediul publicităţii se urmăreşte influenţarea omului obisnuit numit consumator, prin declanşarea unor reflexe condiţionate în sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i se adresează o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe condiţionate abil ascunse.

Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreste mai mult să “frapeze” decât să convingă, să sugestioneze mai mult decât să explice. Apoi apare obsesia şi nevoia stringentă de a avea acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conştient de aceasta şi, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.

Publicitatea, ca şi propaganda politică care se adresează maselor, speculeaza intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut. În consecinţă, utilizează două principii importante: prin repetiţia nesfârşită a aceloraşi sloganuri, imagini, sonorităţi ritmice obsedante, se creează o stare de oboseală mentală, care este propice supunerii la voinţa celui care a iniţiat acest proiect; al doilea principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinaţi să creada în lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu au la bază nici o motivaţie reală, ci sunt doar de factură emoţionala. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra individului şi a maselor de oameni.

Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret, când un cetăţean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă şi se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepţie, nu sunt altceva decât reflexe condiţionate de diverse grade.

Iată ce spune Serghei Ceahotin: “Ceea ce caracterizează cu adevărat epoca în care trăim este mai degraba o descreştere a influenţei reale a colectivităţii asupra vieţii publice; ele devin mai degrabă instrumente docile în mâinile dictatorilor şi chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoaştere mai mult sau mai puţin intuitivă a legilor psihologice şi pe de altă parte dispunând de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astăzi statul modern, nelăsându-se împiedicaţi de nici un fel de scrupule morale, exercită asupra indivizilor care compun un popor o acţiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic.

Altfel spus, aceştia sunt fără încetare violaţi psihic. E firesc ca, din când în când, să fie obligaţi să recurgă la manifestaţii zgomotoase, în care exploatează şi fac să se dezlăţtuie forţele inerente mulţimilor.” Acest lucru – la care se referă Ceahotin în cartea sa “Violul mulţimilor prin propaganda politică” – se explică prin faptul ăa dacă un reflex condiţionat nu este “reîmprospătat” din când în când, el îsi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create “şocurile viitorului”) care să determine reapariţia sentimentului de frică, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lanţul cu care erau înainte legaţi aceşti “sclavi psihici” să se strângă şi mai tare.

O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte dintre oameni au capacitatea de a înţelege şi de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îsi formează doar opinii superficiale şi trecătoare; aşa stau lucrurile în privinţa tuturor problemelor societăţii. Reiese astfel că iraţionalitatea este predominantă la nivelul conştiinţei publice.

Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina şi distrage atenţia oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe problemele societăţii industriale moderne, cu atât este mai uşor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situaţia absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de nişte manipulatori abili, să dobâdească aparenţele unor realităţi ştiinţifice.


Controlul social prin intermediul mass-media

Pavlov atribuia o importanţă extraordinară cuvântului ca stimul în formarea reflexelor condiţionate. Influenţa propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media. Prin intermediul “actualităţilor” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai dramatic lucrurile), etc sunt aduse în casele şi minţile oamenilor ideile dorite.

Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere şi dându-i o importanta deosebită.

Apoi procesul este repetat până când rezistenţa publicului este învinsă pe toate planurile. Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un “muzician al sufletelor”, el trebuie să cunoască perfect instrumentul la care cântă claviatura pulsiunilor şi instinctelor umane, străfundurile şi sublimările lor.

El trebuie să poata provoca deliberat în mase reflexele condiţionate, să le inhibe pe unele şi să dezinhibe altele, să creeze unele noi, să declanşeze noi acţiuni. Pentru a atinge aceste scopuri, el se foloseşte de presă.

Printr-o informaţie mai mult sau mai puţin tendenţioasă se crează o stare emoţională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiţionate pe care ziaristul urmăreşte să le direcţioneze pentru a-şi atinge scopul.

O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experţi promovează produsul şi/sau ideea, sub pretextul “dezbaterilor”. Se recrutează participanţi pro şi contra, discutând în punct şi contrapunct şi exprimându-şi sprijinul sau opoziţia. Când totul se termină fără a se ajunge la nicio concluzie pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor. Această practică, nouă la începutul anilor şaizeci, a devenit în prezent o metodă standard.


Sondajele au de fapt rolul de a forma opinii

În afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecţie dintre experimentele programării mentale şi ceea ce devine politică publică este cea a “sondajelor de opinie”. Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela şi manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice. Această procedură se numeşte “făurirea opiniei publice”.

Aceasta este perla “olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialişti în noile ştiinţe sociale aflaţi la discreţia lor şi ţinând strâns în mână toată mass-media şi în special agenţiile de ştiri, se pot crea NOI opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puţin de două săptămâni.

Ideea simplă care stă la baza acestei metode de condiţionare socială este aceea de a afla cât de receptiv este publicul faţă de directivele politice trimise de Comitetul celor 300 (Comitetul celor 300 este SINGURA ierarhie de putere din lume care transcende toate guvernele şi indivizii, oricât de puternici şi de siguri pe sine s-ar crede aceştia. Ea acoperă finantele, domeniul apărării şi partidele politice de toate culorile şi orientările. Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista şi controla, inclusiv religiile organizate ale lumii).

Oamenii sunt numiţi “grupuri-ţintă ale populaţiei”, iar sondajele de opinie măsoară de fapt rezistenţă acestora faţă de ceea ce apare la ştiri care reflectă directivele transmise de la nivelul cel mai înalt al guvernului invizibil.

În funcţie de rezultatele obţinute prin aceste barometre de opinie se iau anumite măsuri, corectându-se prin metode de programare şi manipulare adecvate abaterile grupurilor ţintă de la direcţia dorită. Oamenii trăiesc cu impresia că sunt bine informaţi, dar nu-şi dau seama că opiniile pe care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create în instituţiile de cercetare de grupuri de gândire (care gândesc deci în locul lor).

Ei nu sunt lăsaţi să îşi formeze opinii proprii, iar cei care îndrăznesc să o facă sunt imediat sancţionaţi social. Şi la acest proces contribuie chiar informaţiile oferite de mass-media şi sondajele de opinie. Un asemenea proces de condiţionare este descris în termeni tehnici ca “mesajul care ajunge la organele de simt ale persoanei care trebuie să fie influenţată”.

Totul face parte din elaboratul proces de influenţare a opiniei creat la Tavistock. Unul dintre experţii în sondarea opiniei publice este Daniel Yankelovich, membru în Comitetul celor 300 şi patron al companiei Yankelovich, Skelley and White. Yankelovich nu se sfieşte să afirme în faţa studenţilor săi că sondajele sunt instrumente de modificare a opiniei publice.

Ideea nu îi aparţine însă, ea a fost inspirată de cartea “Trend Report” a lui Daniel Naisbett, scrisă la comanda Clubului de la Roma. În această carte, Naisbett descrie toate tehnicile construite de făuritorii opiniei publice la ordinul Comitetului celor 300.

Oamenii de ştiinţă angajaţi în procesul condiţionarii sunt numiti pompos “ingineri sociali” sau “savanţi ai noilor ştiinţe sociale” şi joacă un rol crucial şi deserori nebănuit în tot ceea ce vedem, auzim şi citim. Inginerii sociali de “şcoală veche” au fost Kurt K. Lewin, Hadley Cantril, Margaret Meade, Derwin Cartwright si Lewis Lipssitt, care împreună cu John Rawlings Reese, au format coloana vertebrală a specialiştilor noii ştiinţe de la Institutul Tavistock.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste o sută de cercetători au lucrat sub conducerea lui Kurt Lewin, copiind constiincioşi metodele adoptate de acesta de la Reinhard Heydrich din S.S. După cum stim, OSS (Biroul de Servicii Strategice – Office of Strategic Services), a fost predecesorul CIA şi s-a bazat pe metodologia nazistă a lui Heidrich.

Guvernele Marii Britanii şi Statelor Unite au deci deja de mult pregătită maşinaria cu care vor să ne aducă pe linia Noii Ordini Mondiale, posibilă a fi implementată doar prin materializarea unei rezistenţe slabe şi simbolice din partea omenirii. Această “maşinărie” funcţioneaza din 1946 şi fiecare an ce trece aduce noi şi noi perfecţionari ale ei.

De exemplu, înainte ca Statele Unite să intre în al doilea război mondial, americanii au fost condiţionaţi să privească Germania şi Japonia ca pe nişte duşmani periculoşi, care trebuiau să fie opriţi cu orice preţ. Pe baza informaţiilor cu care fuseseră îndopaţi, americanii erau convinsi că inamicii trebuiau într-adevar să fie Germania şi Japonia, era modul cel mai sigur de a-i determina să ignore adevăratul inamic.

Mai recent, am văzut cât de bine funcţioneaza procesul de condiţionare de la Tavistock, când într-un mod similar americanii au fost condiţionaţi să perceapă Irakul ca pe o ameninţare şi pe Saddam Hussein ca pe un duşman personal al Statelor Unite.

Aceasta s-a petrecut când George Bush (subordonat Comitetului celor 300) a primit ordin să atace Irakul. În două saptamâni, cu ajutorul mass media, nu numai Statele Unite, ci aproape întreaga opinie publică mondială s-a întors împotriva Irakului. La fel stau lucrurile acum cu asmuţirea lumii împotriva Iranului. Evenimentul catalizator a fost mereu unul de tip “şoc al viitorului”.

Demolarea deliberată a celor două turnuri World Trade Center de către americani pentru a crea pretextul invadării Irakului este similară înscenării de la Pearl Harbor, care le-a oferit pretextul de a ataca Japonia.

Vedem deci cum istoria se repetă, iar oamenii orbiţi prin manipulare si programare par să nu înveţe nimic din ea.

Ameninţarea cea mai gravă a manipulării se adresează libertăţii individuale şi colective a omenirii. Odată cu apariţia Guvernului Mondial Unic şi a Noii Ordini Mondiale, se vor pune în aplicare experimente cu rază lungă de acţiune, în scopul de a-i eradica omului din minte, trup şi suflet dorinţa de libertate. Atacul asupra sufletului constă într-o serie de experimente cumplite, aflate în faza de elaborare, aplicate pâna acum, pe scară restrânsă, în locuri ca Spitalul Naval Bethesda şi închisoarea Vacaville din California.

Libertatea este un drept fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stăpânii acestei planete au căutat dintotdeauna să-l submineze. Totuşi dorul de libertate al fiecărei fiinţe umane este atât de mare, încât până în prezent, niciun sistem nu l-a putut smulge din inima omului. Experimentele care au avut loc în URSS, Marea Britanie şi SUA, pentru a toci şi amorţi dorinţa de libertate a fiintei umane, s-au dovedit până în prezent incapabile de succes.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/experimentele-elaborate-de-institutul-tavistock/

Tehnologia RFID

RFID (Radio-frequency Identification- Identificarea prin Radio Frecventa) este, conform Wikipedia, o metoda de indentificare automata ce se bazeaza pe inmagazinarea si transmiterea de date utilizand un dispozitiv de emisie-receptie numit RFID.

Un dispozitiv RFID este un obiect care se poate atasa sau incorpora intr-un produs, animal sau persoana, cu scopul de a fi indentificabil prin unde radio. Dispozitivul pe care se bazeaza RFID contine un cip silicon si o antena.

Exista RFID pasive (ce nu au nevoie de o sursa interna de energie) si active (cu propria sursa de energie interna). RFID este, practic, un sistem de identificare asemanator tehnologiei cu cod de bare.

Tehnologia RFID a fost inventata acum peste 60 de ani, dar a inceput sa fie din ce in ce mai folosita si in Europa, pe scara larga in ultimii ani, atat de firme private in special pentru etichetarea produselor, dar si de guverne care introduc taguri RFID in documentele de identificare (pasapoarte, carte de identitate, etc.)

Conform estimarilor Comisiei Europene, peste 600 de milioane de taguri RFID au fost vandute in 2005, iar estimarile arata ca in 2016 ar putea fi vandute de 450 de ori mai multe. Valoarea intregii piete a RFID (incluzand sistemele si serviciile) in UE a fost de 2.2 miliarde de euro si ea ar putea ajunge la 20.8 miliarde de euro in numai 10 ani.

In aceste conditii sunt de inteles activitatile desfasurate de Comisia Europeana, lansate la CEBIT in 2006, care au cuprins o serie de intalniri privind aplicatiile RFID, reactia consumatorilor, standarde si interoperabilitate, dar si eventuale cerinte de management al spectrului de radio-frecvente. Exista insa si cateva controverse legate de cipurile RFID si care se axeaza pe cateva categorii cheie.


Securitatea RFID

Lipsa securitatii in tagurile RFID a fost deseori subiectul conferintelor specialistilor in securitate, ei fiind contrazisi de fiecare data de producatorii de taguri RFID care sustin ca aceste probleme au fost deja depasite. In martie 2006, in cadrul conferintei RSA din San Jose, Adi Shamir a aratat ca se pot depasi mecanismele de securitate in tagurile RFID prin trimiterea unei parole gresite catre un tag de 8 biti care ar rezulta in utilizarea de energie suplimentara.

Industria a replicat ca deja exista cipuri cu securitate pe 32 de biti, care ar mari numarul de optiuni la o parola de la 256 la 4 miliarde.

In aprilie 2006 cercetatorii Melanie Rieback si Patrick Simpson, impreuna cu Andy Tanenbaum, de la Univesitatea Libera din Amsterdam, au dovedit posibilitatea de a introduce virusi in tagurile RFID.

Iar in acelasi an un expert de securitate german, Lukas Grunwald, a facut o demonstratie la o conferinta in Las Vegas despre cum se pot clona noile pasapoarte germane care au integrate cipuri RFID pentru o mai buna securitate.

Smart Card Alliance a contrazis rezultatele, aratand ca, chiar daca datele de pe cip nu sunt incriptate, acesta este semnat digital de autoritatea care emite pasaportul si, deci, orice modificare ar fi vizibila la un control.

Noile pasapoarte emise de Marea Britanie la sfarsitul lui 2006 au incriptat datele stocate in tagurile RFID. Dar codurile de securitate au fost “sparte” in mai putin de 48 de ore.


Utilizarea RFID si viata privata

Exista numeroase studii care discuta si modul cum tagurile RFID pot afecta viata privata a persoanelor. In ceea ce priveste produsele etichetate, cel ce cumpara un anumit bun poate sa nu stie de existenta tag-ului sau de posibilitatea de eliminare. Mai mult, tag-ul poate fi citit de la distanta fara ca tu sa stii de aceasta.

Posibilitatea ca oricine cu un cititor RFID sa identifice persoanele dupa obiectele pe care le poarta sau le poseda, a fost subliniata si de raportul Economist Intelligence Unit „RFID Comes of Age“. Autorii au sugerat necesitatea ca tagurile RFID sa fie dezactivate la iesirea din magazine.

Probleme si mai serioase sunt puse de implantarea cipurilor RFID la oameni. Nu este vorba de SF, Autoritatea Americana federala pentru Medicamente si Alimente (Food and Drug Administration – FDA) a permis inca din 2004 implementarea de taguri RFID pasive in unii pacienti (sub piele). Cipul nu ar contine date medicale, ci stocheaza un numar unic care permite identificarea lor rapida intr-o anumita aplicatie software medicala.

Aceleasi implanturi sunt folosite si de clubul Baja Beach din Barcelona, pentru abonatii care nu mai vor sa stea la coada.
Exista si critici din partea grupurilor religioase care considera ca tagurile RFID vor permite identificarea umana care duc la numarul Diavolului 666 prevazut in Apocalipsa.


Consultarile Comisiei Europene

Avand in vedere si problemele expuse mai sus, Comisia Europeana a decis sa deschida o serie de consultari care sa identifice daca este necesara o reglementare unitara a RFID, care sa nu fie o bariera in dezvoltarea sectorului, ci insa sa impulsioneze introducerea RFID. O parte dintre probleme, cum ar fi de exemplu standardizarea pentru interoperabilitate si alocarea radio-frecventelor comune in Statele Membre UE vor depinde de auto-reglementare si de organismele de standardizare din Europa.

Exista in acelasi timp si o serie de probleme de interes public, in special cele legate de protectia datelor si securitate, unde Comisia a propus un chestionar public care sa ajute la realizarea unui consens cu privire la chestiunile tehnice, juridice si etice, legate de RFID si, daca este necesar, sa intervina cu masuri de reglementare.

Chestionarul, la care au raspuns peste 2200 de persoane fizice si juridice, a aratat ca doar 15 % dintre cei care au raspuns considera ca problemele RFID trebuie lasate doar industriei pentru auto-reglementare.

In schimb 55% dintre respondenti si-au aratat ingrijorarea fata de problemele legate de viata privata si au cerut ca legile sa fie schimbate astfel incat informatia colectata de firme sau guverne sa nu faca obiectul unui abuz. Comisarul European pentru Societate Informationala, Viviane Reding, care a sustinut activ acest proces, considera ca unele masuri pentru rezolvarea acestor temeri pot fi etichetarea corecta a tagurilor si mai multa transparenta in ceea ce priveste riscurile si oportunitatile RFID.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/tehnologia-rfid/

Un om informat este un om puternic

Toata lumea se afla la acest moment, intr-o criza diabolic orchestrata de inalta elita mondiala, in special, familiile Rotschild si Rockefeller, cu scopul de a spolia toate popoarele lumii de bogatiile pe care le au si de a-si indeplini visul secular, acela de a conduce, pe fata, nu din umbra ca pina acum,intreaga planeta.

Aflindu-se pe ultima suta de metri, elitele au conceput aceasta criza, adica lovitura finala, acum 16 ani, prin conceperea bulei imobiliare din Statele Unite (Fannie si Freddy) si mai ales a bulei derivativelor. Au reusit prin coruptie si prin folosirea mass-mediei, care e 100% in mana lor, ca guvernele sa inchida ochii la escrocheriile unor escroci mai mici sau mai mari, gen Maddoff, sau la devalizarea a 125 Miliarde de dolari in Iraq, etc. Astfel ca la momentul pertinent, au denunutat chiar ei, escrocheriile ce se desfasurau, amplificind efectele prin presa si televiziune, declansind astfel criza.

Criza au declansat-o cu scopul distrugerii tuturor sistemelor bancare ale statelor lumii, bazindu-se pe cea mai mare escrocherie si bataie de joc: bailloutul bancilor falimentare in SUA si UK; sa se dea din banii contribuabilor fonduri bancilor, fara nici un control din partea statului, fara sa le ceara actiuni in schimb, sau sa li le impuna conditii in favoarea cetatenilor. De altfel, primind acesti bani fara nici un control sau sistem de a fi verificati, bancherii imediat si-au permis sa-si acorde niste bonusuri nesimtite, dupa ce ca tot ei au adus bancile in pragul colapsului.

Semnarea acestui baillout de 780 mld dolari, a fost posibil prin fortarea politicienilor sa semneze un document de 1600 pagini, numit Stimulus Bill, fara nici o prezentare prealabila a continutului, ci doar cu o ora inainte de semnare. Politicienilor li s-a spus ca daca nu semneaza, guvernul va declansa legea martiala.

Justificarea semnarii acestui act a fost, pasamite, sa ajute economia americana (indirect, cea globala ce ar fi fost afectata de caderea firmelor de asigurari), prin crearea de noi locuri de munca si prin impulsionarea sistemului economic. De fapt banii au ajuns cca 80% la banci si nu s-au creat locuri de munca. Restul au fost canalizati spre diverse firme prietene a celor din sistem.

Ce este socant e, ca nici pana astazi, Banca Rezervei Federale, nu vrea sa spuna unde s-au dus, la ce banci, cele 2,2 trilioane de dolari din banii contribuabililor.

Banca Mondiala, pentru cine nu stie, este organic legata de Banca Rezervei Federale a SUA, care este o banca strict privata, nu se afla sub controlul guvernului SUA si unde actionari sunt familia Rotschild 80% si Rockefeller, 20%. De asemenea FMI este un organ foarte eficient al acestor elite.

Ca sa nu mai existe nici un dubiu, ca actuala stare este cauzate de conspiratie, Banca Rezervei Federala a stopat din 23 Martie 2006, publicarea cantitatii totale de dolari in circulatie, pentru a se pregati pentru ceea ce va urma. Astfel se tiparesc bani fara acoperire, in nestire si nu se stie exact valoarea inflatiei.

Comisia de verificare a bursei americane, SEC, a fost informata acum 10 ani, ca escrocul Madoff desfasoara un joc piramidal tip schema Ponzi (Caritas), dar nu au luat nici o masura sa investigheze. De altfel, in ultimul film, The Obama Deception (Inselaciunea lui Obama), patriotul si luptatorul american impotriva Noii Ordini Mondiale, Alex Jones, ilustreaza foarte sugestiv ce s-a intimplat in lume in ultima vreme.

Cu banii furati de la oameni, elitele si-au permis sa ruineze piata petrolului. De ce? Ne-a spus Soros de ce: Pentru ca mai exista tari rebele, cum e Iran, Rusia sau Venezuela care nu vor sa joace cum le cinta Noua Ordine Mondiala. Si chiar el, spune cu satisfactie, ca Chavez nu poate finanta o revolutie bolivara cu 40$/baril si ca lui Ahmadinejad nu-i da mai mult de un an ca presedinte.

Cu banii furati, elitele mentin pretul scazut la aur, si il cumpara in cantitati industriale. Intre timp se tiparesc cantitati necontrolate de bancnote care vor prabusi in viitorul apropiat moneda SUA.

Elitele cumpara cele mai valoroase proprietati, firme si bunuri pe nimica toata. Cu o parte din acesti bani furati, isi angajeaza armate private, deoarece se asteapta ca in momentul cind oamenii vor afla de marea tradare, sa protesteze cu violenta. In SUA platesc firma Blackwater, actual Xe (ce a actionat in Iraq), iar in Europa este constituita o armata NATO secreta, de elita.


Armatele secrete ale NATO. Operatiunea Gladio si terorismul in Europa de Vest

De asemenea ei isi construiesc bunkere subterane, (20 mld dolari per bucata), unde se pregatesc sa se retraga in caz ca nu mai pot controla masele dezlantuite. In aceste bunkere stocheaza provizii pe termen indelungat, cumparate tot din banii oamenilor.

Pentru eventualitatea unei razmerite extinse, ei si-au pregatit intr-un bunker unde au stocat toate tipurile de semintele de pe pamint, in Svalbard Norvegia, ca sa fie asigurati, ca dupa ce vor declansa la suprafata arme nucleare neutronice de mica putere, care distrug oamenii si viata, dar care lasa neatinse cladirile si infrastructura, vor putea sa recreeze pe pamant plantele.

Aceste micro-nukes sint arme nucleare de putere foarte mica, cu timp de injumatatire foarte scurt, cum s-au folosit si in Bali.

Unul din scopurile lor declarate este ca sa reduca populatia Terei la un minim de 500 milioane, usor controlabili, declaratie cioplita in 8 limbi pe Pietrele ghid din Georgia, SUA.

Produc arme biologice ingrozitoare, pe care le vor prezenta ca aparute ca rezistenta la antibiotice, dar de fapt obtinute prin militarizarea si modificarea genetica, in laboratoare, a unor stafilococi, printre care necrosis fasciis si stafilococul pyogenes, precum si variante super rezistente al stafilococului aureus. Ele vor aparea in lume ca o ciudatenie la inceput, insa fac ca antraxul sau ciuma bubonica sa para ca o plimbare prin parc.

Au introdus in toate produsele alimentare, in sucurile racoritoare, batoanele energetice, etc. sirop de porumb, HFCS (High Fructose Corn Syrup) care prin tehnica de fabricatie contine doze mari de mercur, care produce diabet si alte afectiuni grave.

SUA au amenintat India, dupa ce aceasta a interzis comercializarea Coca Cola si Pepsi Cola, datorita concentratiei mult peste limita admisa de pesticide.

Toate medicamentele care se prescriu, de fapt trateaza efectele si nu cauzele bolii. Aceasta permite mentinerea oamenilor bolnavi in continuare si beneficii de zeci de miliarde, pentru firmele de farmaceutice.

Ca sa ne omoare si mai eficient au votat in Europa si SUA, Codex Alimentarius, prin care vor sa priveze oamenii de vitamine, aminoacizi esentiali, sa introduca numai hrana modificata genetic (GMO). Adica de exemplu, vor sa declare vitamina C, medicament cu distributie controlata, ca si heroina, pe care sa o poti lua numai pe reteta.

Tot pentru reducerea numarului de familii, si deci a copiilor, se voteaza in toata lumea, legi care dau drepturi excesive femeilor si copiilor, cum este acum si in Romania, care de fapt vor descuraja oamenii sa-si mai intemeieze familii si sa apeleze la servicii platite. In acest fel, statul poate incasa impozit pe prostitutie si e sigur ca nu se mai nasc atatia copii, exact cum s-a trasat calea de catre scoala eugenica britanica, la inceputul secolului, prin Bertrand Rusell. Prin aceste legi, vor face ca oamenii sa fie si mai insingurati, deci mai expusi la manipularea psihologica. Sa nu uitam ca miscarea feminista, nu a avut decit scopul ca femeile sa mearga si ele la servici, si sa creasca masa persoanelor impozitate, concomitent cu scaderea numarului de copii

De asemenea, elitele vor sa chip-eze toti oamenii, cu scopul de a-i controla complet. Si la noi, doresc introducerea peste noapte a buletinelor, permiselor auto si pasapoartelor cu Chip, sub motivul ca asa e modern, dar de fapt e etapa pregatitoare pentru implantarea Chip-ului RFID, in mana (RFID=Radio Frequency Identifying Document).

Astfel au timp sa realizeze reteaua utilizata la citirea chip-urilor, de la distanta si creaza o obisnuinta in a accepta aceste chipuri. Chip-urile au o mica baterie de litiu, care doar la o mica fisura, se scurge in fluxul sanguin. Acest litiu e o otrava puternica, care produce moartea in niste chinuri groaznice.

Deoarece, schimbul liber de informatii intre oameni, pe internet, este foarte deranjant pentru aceste elite, care fac eforturi enorme sa blocheze orice informatii in mass media controlata de ei, au inceput sa ia masuri de a desfiinta forma actuala de internet. Astfel ei preconizeaza implemetarea accesului pe baza biometrica la furnizor si siteurile vor trebui aprobate . Acestea au fost deja implementate si testate in China, unde functioneaza perfect. Vor incepe de la interzicerea site-urilor pentru adulti, de jocuri si in final vor interzice site-urile deranjante.

De altfel, politicienii corupti din Romania, au si votat pe ascuns, in perioada summitului NATO la Bucuresti, ascultarea telefonului, interceptarea mailului si inregistrarea siteurilor pe care navigam. Deci impreuna cu chip-area, se doreste un control absolut, a tot ceea ce facem, unde ne aflam, cati bani avem, ce cumparam, ce mincam, la ce filme ne uitam, ce ziare citim.

Si daca noi ne razvratim, vor da comanda de blocare a Chip-ului. Din acel moment, omul inceteaza sa mai existe social. Acesta e genul de control pe care il doresc.

De altfel scopul final al crizei, va fi ca dupa distrugerea completa a economiilor si sistemelor bancare, oamenii sa fie atat de ingroziti si de terifiati de lipsuri de tot felul, incat vor cere guvernelor sa faca ceva. Atunci, elitele, care asta de fapt si asteptau, vor aduce in prim plan, Banca Mondiala, cu o singura moneda, virtuala, care va fi introdusa electronic pe chip-ul din mana.

preluare de pe sursa: http://piatza.net/un-om-informat-este-un-om-puternic/

Protectia psihica – Documentar RO

Vizionează şi dă mai departe!!!

preluare de pe sursa: Dulce Romanie

Tehnicile de programare mentală din spatele Walt Disney

 

Regatul magic al lui Walt Disney, celebrul producător de desene animate, a devenit o instituţie americană care influenţează oamenii din întreaga lume şi îşi pune amprenta asupra vieţilor lor, din leagăn până în mormânt. Dincolo de grandoarea aparentă a lui Disney şi a creaţiilor sale se ascund cele mai groteşti aspecte de ocultism negru pe care le-a văzut lumea până acum.


Cine a fost cu adevărat Walt Disney?

Admirat pe întreg globul, ipostaziat de biografia sa oficială într-un om de o moralitate ireproşabilă, „născut pentru a face lumea să viseze”, Walt Diseny este inventatorul şi cel mai mare producător de desene animate, creatorul Imperiului Disney, care a revoluţionat cea de-a şaptea artă şi industria turismului. Redutabil om de afaceri, „magnatul divertismentului”, a făcut din compania sa un gigant mondial, iar din numele Disney marca de elită a industriei divertismentului şi cea mai respectată marcă din SUA (conform unui sondaj de opinie recent).

În 43 de ani de carieră, a produs peste 600 de filme şi desene animate. A primit 950 de premii şi titluri onorifice şi este deţinătorul a 26 de premii Oscar.

Câţi cunosc oare şi faptul că Walt Disney era francmason în Ordinul DeMolay, iar semnătura sa conţinea ocultată cifra 666 ? Că a lucrat mulţi ani ca agent FBI sub acoperire? Sau că a fost acuzat că ar fi pedofil?

Vă prezentăm mai pe larg câteva date din bibliografia sa oficială. Walter Elias Disney (5 decembrie 1901 – 15 decembrie 1966) a fost regizor, producător, animator, scenarist şi antreprenor american. Cofondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuţi producători de film din lume.

Compania sa, cunoscută acum sub numele de Disney sau The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari şi este cotată ca fiind a 48-a companie în topul celor mai mari 500 de companii din lume. Disney deţine la ora actuală cinci studiouri cinematografice, nouă canale de televiziune, inclusiv ABC, 21 posturi de radio, şapte cotidiene, câteva edituri, zeci de hoteluri, câteva aeroporturi şi un lanţ de parcuri de distracţii gigant.

Este una din cele mai mari companii de producţie de la Hollywood. Disney a achiziţionat şi studiourile Pixar, astfel luând naştere cel mai mare studio de animaţie din lume, Disney/Pixar.

Disney şi echipa sa au creat filme celebre precum: „Albă ca Zăpada”, „Cartea Junglei”, „Pisicile aristocrate”, „Frumoasa şi bestia”, „Pinochio”, „Fantasia”, „Dumbo”, „Bambi”, „Alice în Ţara Minunilor”, „Peter Pan”, „Cenuşăreasa”, „Doamna şi vagabondul”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „101 dalmaţieni”, „Regele leu,” „Mary Poppins”, „Insula comorii”, „20.000 de leghe sub mări” etc, şi unele din cele mai cunoscute personaje: Mickey Mouse, Pluto, Goofy, Donald, Tom şi Jerry, Tweety etc. Producţii recente de succes ale studiourilor Disney sunt: „Toy Story”, „Compania monştrilor”, „În căutarea lui Nemo”, „Incredibilii”, „Bolt” şi „WALL-E”.

Haideţi să vedem mai de aproape cine a fost cu adevărat Walt Disney. Christopher Finch scrie în cartea sa „Art of Walt Disney: From Mickey Mouse to the Magic Kingdoms” – „Arta lui Walt Disney: de la Mikey Mouse la Regatul Magic”: „prin definiţie, figurile publice sunt cunoscute tuturor; totuşi chiar şi după discuţiile cu unii dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Disney este imposibil să sărim peste concluzia că de fapt nimeni nu l-a cunoscut cu adevărat. Mereu au existat aspecte ale personalităţii sale, care rămâneau ascunse.”

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape s-au plâns că acesta era „arogant şi refractar“. Finch nu este singurul autor care a vrut să îi avertizeze pe cititori că imaginea oficială a lui Disney este falsă. De asemenea şi Leonard Mosley, unul dintre biografii lui Walt Disney scria în „Disney’s World” – „Lumea lui Disney”:

„Împărtăşesc şi eu admiraţia generală faţă de un om ale cărui creaţii cinematografice au fost mereu atât de inspirate şi spirituale, dar diferenţa dintre mine şi cei care îl idolatrizează, negăsindu-i nicio greşeală, este că eu îmi doresc să cunosc faptele, oricât de fantastice ar părea la prima vedere, deoarece ştiu că foarte mult din adevăratul Walt Disney a fost ascuns, în mod intenţionat. Caracterul acestui om avea mari lipsuri.”


Ce se ascunde în spatele imaginilor perfecte?

Cum a reuşit Walt Disney să-şi construiască imaginea de om cu o moralitate ireproşabilă? În timp ce Hollywood-ul era frământat de scandaluri, în compania fondată de Walt Disney erau aplicate standarde stricte. În anii ’30, Disney avea un cod al uniformei, care le cerea bărbaţilor să poarte cravată, iar femeilor fuste de culoare închisă.

Dacă vreun bărbat se uita provocator la o femeie la studiourile Walt Disney, risca să fie dat afară imediat. În anii ’50, dacă vreun angajat era auzit spunând nu contează ce fel de înjurătură era concediat instantaneu, indiferent cine era. Disney nu le permitea angajaţilor săi de sex masculin să aibă păr pe faţă, deşi el însuşi purta mustaţă.

Nu era admis să existe alcool în cadrul studiourilor, deşi el însuşi consuma o cantitate foarte mare în biroul său. La început, Walt nu le permitea artiştilor săi să deseneze personaje nud. Aceste reguli stricte nu izvorau dintr-o adevărată convingere morală, ci din necesitatea de a se asigura că reputaţia Disney rămâne nepătată.

Astfel de reguli morale stricte sunt paravanul pentru a ascunde multe, de la un puternic sentiment de vinovăţie, până la ritualuri satanice. De exemplu, Hitler se spăla obsesiv pe mâini de mai multe ori pe zi. Şi despre Disney se povesteşte că se spăla pe mâini de mai multe ori pe oră, în fiecare oră.

Walt Disney făcea eforturi mari pentru a menţine o imagine nealterată asupra afacerii sale. De exemplu, el a scris o reclamaţie foarte vehementă atunci când un personaj din desenele sale animate a apărut într-o reclamă la bere. La fel ca şi în cazul lui Billy Graham (cel mai renumit predicator baptist american din prima perioadă a secolului XX, mason de gradul 33), „iluminaţii” şi-au oferit toată susţinerea pentru promovarea lui Walt Disney.

Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanţă din Palm Springs obişnuia să joace golf împreună cu Ed Sullivan şi Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Dacă Disney era atât de nepătat şi bine intenţionat, cum de avea astfel de prieteni apropiaţi?

Alt prieten apropiat al său era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt şi proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI şi ambii erau implicaţi în abuzuri făcute asupra „sclavilor” controlaţi mental.

Walt a susţinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urmă i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan şi prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au susţinut foarte mult în public pe Disney.

Printre ocultiştii faimoşi care au susţinut industria Disney pe parcursul timpului se numără: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra şi familia Clinton. Uriaşul parc de distracţii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toţi preşedinţii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr.
, împăratul Akihito al Japoniei, toţi regii „iluminaţi” ai Danemarcei şi ai Belgiei, cel de-al treilea preşedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, şahul Iranului –
Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoaştere de la multe organizaţii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonică B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comerţ i-a dăruit în anul 1936 premiul anual „Tânăr remarcabil”;
instituţiile Yale şi Harvard i-au dat medalii de onoare. „Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensă asupra oricui insinua măcar că Walt Disney nu ar fi arhetipul perfecţiunii binevoitoare şi al moralităţii ideale,” declară Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.

„În spatele faţadei plăcute a lui Disney se găsesc producţii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostituţie, controlul minţii precum şi atragerea mai multor generaţii de oameni către practicile de vrăjitorie”, susţine Fritz Springmeier în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru şi vrăjitoria aşa cum au făcut-o fraţii Disney.

Film după film, acestea au fost aduse în atenţia publicului sub masca aşa-zisei distracţii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrăjitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovări făcute vreodată vrăjitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultişti care a introdus în lume multă oroare ocultă prin cărţile şi scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney şi a fost vocea lui Ratigan din „Marele şoricel detectiv”.

În ce priveşte filmele pentru adulţi, la un moment dat Disney a rămas dator sindicatelor. Pentru a putea plăti datoria, a început în secret să producă o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirmă că directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde producţia de filme pentru adulţi aparţinând lui Disney”.


Walt Disney şi guvernul SUA

Înaintea celui de-al doilea război mondial, FBI şi CIA l-au recrutat pe Walt Disney ca informator. Documentele obţinute recent din arhivele FBI arată clar că Walt Disney a fost agent informator plătit al FBI-ului. Aceleaşi documente secrete dezvăluie faptul că Walt Disney a fost mai târziu promovat într-o funcţie importantă şi alţii îi raportau lui.

Şi scriitorul Marc Eliot susţine că, în 1940, şeful FBI din acea vreme, John Edgar Hoover, i-a propus lui Walt Disney să devină informator al serviciilor americane de informaţii interne al SUA. Eliot povesteşte că Disney era un conservator notoriu şi avea slăbiciune pentru tot ceea ce era american. Cu toate acestea, despre Disney se vehiculau şi anumite zvonuri cum că acesta era informator dublu, servindu-i şi pe sovietici.
Walt nu a avut nicio remuşcare să participe la „vânătoarea de vrăjitoare” declanşată în vremea aceea în citadela filmului împotriva acelora care simpatizau cu comunismul.

Aceasta a pus pe jar Comisia pentru Activităţi Antiamericane a Congresului, printr-o interminabilă perindare de martori „prietenoşi” care şi-au denunţat prietenii, acuzându-i de comunism şi antiamericanism şi ruinându-le cariera.

Colaborarea cu FBI i-a servit lui Disney pentru a-şi controla personalul de desenatori cu înclinaţie spre grevă, nemulţumiţi de locul de muncă şi având tendinţa de a se înscrie în sindicat pentru a protesta faţă de salariile mizere oferite de patron.

Unul dintre desenatori, care s-a confruntat cu represalii pentru că a participat la o grevă în 1941, a mărturisit că „Disney a refuzat să recunoască talentul desenatorilor săi care au lucrat ore în şir în laboratoarele sale la preţuri scăzute şi care au rămas nişte iluştri anonimi.”

În 1993, atunci când a apărut ştirea că Disney a lucrat ca agent secret pentru FBI, fostul şef al CIA, William Hedcock Webster, a contribuit alături de familia lui Disney la acoperirea acestui scandal. Webster a apărut la TV şi a spus că Walt nu a avut niciodată legătură cu FBI-ul.

Unul dintre multele cazuri scandaloase în care era implicat Walt era acela al unei fetiţe de şase ani, Rose Marie Riddle, care fusese abuzată sexual şi dispăruse în 1961. Conform documentelor din arhivele FBI, agentul FBI W. G. Simon fusese cel care se întâlnise cu Walt pentru a discuta despre acest caz.

Acelaşi Simon este una dintre persoanele care au declarat mincinos pentru public cum că Disney nu ar fi fost niciodată agent FBI. Ne întrebăm de ce este atât de important pentru FBI şi CIA să ascundă faptul că Walt Disney a fost agent FBI?

Un alt fapt divers interesant este că de-a lungul timpului Disney a folosit în mod repetat metode nu tocmai cinstite, dar sigure, de a obţine proprietăţi în teren. Acesta se înţelegea cu oficialii guvernamentali şi bancherii locali pentru ca familia sa, directorii Disney şi acţionarii Disney împreună cu familiile lor să reuşească să
cumpere proprietăţile dorite pe care, după o anumită perioadă de timp, aceştia le vărsau în contul corporaţiei. Un exemplu ar fi Parcul de Istorie Americană din Virginia, din care Disney deţine 1800 de acri (peste 7284,42 hectare).



Mesaje subliminale sexuale în producţiile Disney

Pare greu de crezut că desenele animate cu care cresc copiii noştri abundă de mesaje sexuale subliminale? Vă oferim câteva astfel de exemple, pentru a vă convinge singuri. Internetul abundă de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirenă”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloană de la dreapta la stânga) prezintă un organ sexual masculin în erecţie.

Chiar şi preotul care oficiază o nuntă în desenul animat intră la un moment dat în erecţie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirenă „Kiss the girl…” se află un grup Jamaican care pronunţă cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoană care priveşte.

În filmul Alladin, dacă rulaţi încet filmul el spune foarte repede ca să nu se înţeleagă „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenţi dezbrăcaţi-vă”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Faţă de povestea originală, Disney „a uitat” să precizeze că personajul principal se converteşte la creştinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” conţine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” şi „lie” (lie înseamnă a minţi). Dacă priviţi filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveşte cu labele în pământ: În mijlocul particulelor de praf care se ridică, pe mijlocul ecranului, se formează cuvântul „sex”.


Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi găsite şi în „Frumoasa şi bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pură demonologie. Ideea principală a serialului este aceea că o rasă de demoni protejează New York City. Unul dintre personaje se numeşte Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima producţie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. d În prezentarea cărţii „Crescând Homosexual”, purtătorul de cuvânt al Disney îi invită pe toţi adolescenţii de sex masculin să exploreze „frumoasa lume a homosexualităţii”.

În ziua de azi, Disney promovează întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali să îi portretizeze pe Mickey Mouse şi Donald Duck ca iubiţi homosexuali, iar pe Minnie Mouse şi Daisy Duck ca lesbiene.

Disney a extins serviciile de sănătate de care beneficiază angajaţii homosexuali ai companiei care „trăiesc” împreună. Această politică nu se aplică însă şi cuplurilor heterosexuale. Preşedintele Disney, Michael Eisner a declarat că circa 40% din cei 63.000 de angajaţi ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care deţine 60% din acţiunile Disney, şi-a părăsit soţia şi s-a căsătorit cu un bărbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida.



Filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney – mari amăgiri ale „iluminaţilor”

Prietenul lui Walt Disney, masonul H. G. Wells afirmă în cartea sa „A Modern Utopia” – „Utopia modernă” că vor fi multe „show-uri şi distracţii” pentru oameni în Noua Ordine Mondială. Iată ce se scria despre Disney în „Anuarul Supravieţuirii

Viitorului” din 1993, publicat de Societatea „Viitorului Lumii”: “Controlul asupra industriei de entertainment şi accesul neîngrădit la aceasta duce foarte uşor la manipularea populaţiei. America postmodernistă este un mare «circ» de distracţii şi de reclame, fiecare dintre ele cerşind cel puţin un moment din atenţia oamenilor.

Lumea comerţului este hrana noastră, iar limbajul entertainment-ului este modalitatea obişnuită a discursurilor publice. Walt Disney World se întinde pe o distanţă de peste 11.000 de km pătraţi în mlaştina şi pădurile din centrul Floridei. Este cel mai important centru de distracţii din lume, fiind vizitat de peste 30 milioane de persoane anual. Putem vedea clar conceptul de «Ţara lui Oz» sau utopia ca afacere profitabilă.”

Disneyland şi Disneyworld sunt faimoase în lumea întreagă, ele fiind o adevărată „mândrie” a Americii. Primul parc de distracţii Disney, din seria care avea să revoluţioneze domeniul turismului, a fost înfiinţat în 1955, în California. Iată ce declara Disney atunci presei: „Disneyland reprezintă idealurile, visurile, eforturile care au stat la baza construirii Americii, dar asta nu înseamnă că nu poate fi şi un simbol universal.”

În cartea lor, „Deeper Insights into the Illuminati Formula”, Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler afirmă: „Se ştie, de asemenea, că Disneyland şi Disneyworld sunt centre deosebit de importante unde «iluminaţii» creează sclavi controlaţi mental. Disneyland este un loc unde se desfăşoară numeroase ritualuri satanice şi activităţi pornografice.

În topul marilor amăgiri ale «iluminaţilor», filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney ocupă primele locuri. Aveau nevoie de un loc unde să vină oameni de pe tot globul pământesc, fără a se naşte niciun fel de suspiciuni; acest loc se dorea a fi acoperirea perfectă pentru multe din activităţile lor criminale.”



Tuneluri subterane în Disneyland

Un subiect de conversaţie al personalului din studiourile Disney era comportamentul ciudat al lui Walt. Acesta nu era de găsit până după-amiaza târziu, când ieşea din labirintul de tuneluri subterane, ce erau amplasate sub clădirile studiourilor. Explicaţia pe care el o dădea întotdeauna era aceea că discuta în fiecare zi, timp îndelungat, cu inginerii de la întreţinere.

Potrivit surselor din cadrul CIA, venite de la cei care se opun Noii Ordinii Mondiale, CIA a angajat în 1977 muncitori pentru a construi tuneluri subterane sub Disneyworld. Aceşti muncitori au fost condiţionaţi să ţină secretul şi nu au primit decât informaţii minime cu privire la motivul pentru care CIA se implică în construirea unui parc de distracţii.

Sub Lacul Holden a fost construit un mare centru de programare mentală. Acesta se află la numai câţiva kilometri distanţă de Disneyworld. Deşi au fost luate măsuri foarte riguroase pentru a-l ascunde, în decursul timpului au fost intentate numeroase procese (federale şi statale) de către victimele care doreau să dezvăluie existenţa acestor tuneluri şi a centrului de programare.

Din această cauză, până la urmă, tunelurile împreună cu centrul de programare mentală au fost închise, iar publicului i-au fost prezentate două tuneluri „noi”, unul pentru control tehnic şi celălalt pentru actori.

Parcurile Disney au angajat armate de spioni îmbrăcaţi ca şi turiştii, pentru a-şi spiona angajaţii. Mulţi angajaţi au vrut să facă publice măsurile de securitate mult prea exagerate, dar Disney a reuşit întotdeauna să oprească orice publicitate negativă.

O excepţie ar fi articolele publicate în numărul din 4 noiembrie ’96 în Registrul Nappa Valley sub titlul „Plângeri făcute împotriva Disneyland denunţă măsurile de securitate abuzive care domnesc în Regatul Magic”.

Profesorul de drept din cadrul UCLA, David Sklansky, a spus cu privire la regulile Disney: „Una dintre problemele majore pe care le avem este că nu ştim ce fac ei cu adevărat – dacă se opresc vreodată din supravegherea şi interogarea personalului. Conducerea bineînţeles că nu se supune aceloraşi norme de control.”

Întregul sistem mondial s-a unit pentru a sprijini imaginea şi publicitatea lui Disney, cea dorită de francmasoni. Atunci când ceva ce toată lumea consideră a fi perfect legal si moral nu este atacat de sistemul mondial, aceasta ar trebui să îi facă pe oameni să îşi pună întrebări.

Învăţământul la domiciliu şi alte activităţi cu scop benefic pentru copii au fost într-un mod malefic atacate şi ridiculizate de mass-media. De ce Disney a rămas totuşi neatins? Programul social America’s Most Wanted are un număr mare de documente despre copiii care au fost răpiţi în timp ce vizitau Parcurile de Distracţii Disney.



Programe de control mental

În 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la ora la care copiii se întorceau de la şcoală. În această emisiune, 24 de copii îl însoţeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-se.

Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de şoarece.

Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.

Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor „Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.

„Printre celebrităţile care au fost programate mental în cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera.

Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor şi care suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă a lor sau posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv.

Se spune că pe la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub programul impus până atunci. Toate ziarele de pe mapamond au prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna», s-a tuns cheală în timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă.

Apoi ea a fost internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.

De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în Ţara Minunilor», care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control» a lui Disney.

În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un iepure alb «creând o lume în capul tău» cu un inel – citatul este exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi (simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control), l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este altcineva decât programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».

Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor «iluminaţi», care sunt menite pentru spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de programare mentală se realizează la Disneyland,” susţine Fritz Springmeier.

Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental, supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa,

„Thanks For the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”.

Bob Hope împreună cu alţi masoni importanţi au participat la „Marea deschidere a Lumii Disney”, pe 29 octombrie 1971.

Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare mentală prin culori.

Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi” au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi elimina ţinte (adică oameni).

Sora lui Beatty este faimoasa Shirley MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual. Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo unde agenţii CIA au programat-o.

Este o cunoştinţă apropiată a satanistului Stephen Nance.

Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinemato-grafice Disney. Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney între anii 1974-1975.

Filmele ei au fost printre primele folosite ca tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50.

S-a căsătorit cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta.

Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii „iluminaţi” controlaţi mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.

Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu apelativul „Unchiul” de către victimele lor.

În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul” cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician negru, susţine că Disney era pedofil: „Angajaţii au spus că şeful lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat.

Această afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în cel puţin două filme faimoase a lui Disney



„Cântecul Sudului” şi „Insula Comorilor”.

De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai târziu?

De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de realizări şi împliniri?

Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile, deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură sexuală si pornografia infantilă.

Chiar şi unul din vicepreşedinţii companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate aceste cazuri au fost bine ,,îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC News, companie TV deţinută de Disney.



Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii

Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale „iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a crea sclavi controlaţi mental.

El a scris cărţi pe acest subiect, împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin detalii foarte riguroase şi sunt foarte exacte. El a ţinut o conferinţă despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, care a fost considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.

Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: „După îndelungi cercetări pe care le-am desfăşurat, nu mai există acum niciun dubiu pentru mine că Disney (atât personalitatea care a fost, împreună cu filmele şi parcurile de distracţii) a contribuit foarte mult la prăbuşirea Americii, dincolo de faţada bogat ornamentată şi colorată pe care o avea şi o are chiar şi în prezent.

După ce am început să primesc rapoarte de la victimele asupra cărora «iluminaţii» şi-au aplicat tehnicile de control mental, cu privire la faptul că Walt Disney ar fi avut un rol important în programarea lor, am fost deschis către aceste relatări, dar în acelaşi timp mi-am propus să găsesc dovezi tangibile.

Din punctul meu de vedere, Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii. Această expunere asupra lui Disney este fără îndoială una dintre cele mai obiective care au fost făcute până acum.

Sunt sătul să aud cum îl prezintă creştinii din America pe Disney, ca fiind un model de sfinţenie.

Deşi creştinii ar fi trebuit să îşi dea seama de adevăr, totuşi ei au fost înşelaţi de imensa mascaradă a lui Disney. Şi le servesc aproape zilnic copiilor lor o porţie considerabilă de ocultism şi vrăjitorie, deoarece au fost programaţi mental să îl considere pe Disney drept unul dintre cele mai bune produse ale Americii, drept împlinirea visului american.

Mulţi dintre cei care au dorit să facă publice faptele lui Disney au fost opriţi înainte să poată publica vreo carte. Aceştia au trebuit să se confrunte cu serioase atacuri personale şi au trebuit să facă faţă şi să lupte împotriva campaniilor publice plătite de Disney.

Puterea pe care o deţine Disney, mai bine spus puterea celor care se află în spatele acestei industrii Disney, i-a speriat pe majoritatea celor care au vrut să facă dezvăluiri. Dar este necesar să vorbească cineva şi pentru victimele acestor maşinaţii oculte.”

Eva Teodorescu

PRELUARE DE PE SURSA: http://piatza.net/tehnicile-de-programare-mentala-din-spatele-walt-disney/