Ce se ascunde în spatele crizei planetare ?

Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sunt conduse de evrei.

Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile.

Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atât de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge
rolul de conducători mondiali?

Până acum se pare că da, pentru că în lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încât să ajungă ei la putere.

Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încât, la final, să aibă câştig de cauză cu una din ele.

Iată numai un exemplu de acest gen, pe care îl oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007.

În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale.

Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic.

În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Ségolène Royal şi Dominique Strauss-Kahn.

Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului.

Aici, francezii din Partidul Socialist au fost foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura în perspectiva alegerii noului şef al statului între doi evrei, numai că în final efortul acestora s-a dovedit neeficient.

Este foarte posibil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond.

În acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începând cu 1 noiembrie 2007.

Şi astfel este numit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzându-şi astfel independenţa.

De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întâmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sunt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale.

În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul „fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti.

Începând cu anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României.

Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de Stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Générale.

Aceştia ţineau sub control şi Banque Impériale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau „filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa.

Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii.

Chiar după câştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, având prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână preponderent sau total străin.

„Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea („Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas).

Astfel, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan.

Banca Naţională a României, deţinută de Stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, având (încă!) un capital integral de Stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproape fără întrerupere, Mugur Isărescu, un agent al mondialismului sionist.


Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se afla la post.

Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene.

Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, Theodor Stolojan, impus, de fapt, de oculta financiară, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială.

Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York.

Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România.

Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai „longevivă” personalitate într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: „Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză.”

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată când doreau, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Acum asistăm la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curând declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentând un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat începutul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de „Les Echos”.

Potrivit Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza financiară.

„Fără nicio surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sunt ţara cu cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari.

După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi„una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război.”

Într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry („Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la întruniri ale Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decât în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decât în SUA, care are, oricum, probleme grave. „Nu ţin minte nicio perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker.

Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan.

A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai târziu preşedinte al World Bank), Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty.

L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, având o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membru al Trust Comitte al Rockefeller Group Inc.

Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat „Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% în acest an, nivel nemaiîntâlnit din 1930, adăugând că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rândul lor o scădere dramatică.

Acest pronostic vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, are susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. „Prin urmare, acestea sunt timpuri grave şi periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală.

A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Project for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat referitor la Marea Depresiune următoarele:

„Aveţi dreptate, noi am făcut-o”, adăugând că în prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.

Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vârstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama.

Potrivit „Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizându-se de câteva săptămâni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cât este în prezent.

Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după „lovitura” dată monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa.

Atacul asupra euro nu vine oricând, ci vine, ca din întâmplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza prin care trece spaţiul european, începînd cu Grecia. Sörös merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză.

Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum câteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci.„UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. „Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

„Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un compromis referitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încât să prevină declanşarea unor crize. De altfel, Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de „reformare” în economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre întărirea rolului FMI, cît mai multă reglementare şi cât mai strictă supraveghere centrală şi chiar „stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sunt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a şocat opinia publică în 2009: „Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi „Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii.„Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”.

În februarie 2009 declara pentru Reuters: „Suntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un model comun al acestor lovituri. Ele nu sunt luate într-un context de „junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic îl doboară pe cel mai slab.

Ele sunt luate după „pândirea” acelor decizii pe care vârfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipându-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este evident că în condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzând în totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod normal.

Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.

Analizând aceste date şi informaţii, este incredibil cât tupeu au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.

preluare de pe sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

MacroKontrol: noua ordine financiară mondială

Cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Româno-Ame­ri­cane, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a ţinut săptămâna trecută o dizertaţie cu te­ma „Macroprudenţialitatea. Reglementa­rea, cri­zele financiare şi politica monetară“.

În fapt, şeful băncii centrale a dorit să aducă în faţa unui public alcătuit din studenţi, profesori, ziarişti, bancheri de top şi întreg staff-ul BNR un nou concept care va sta la baza sistemului financiar în perioada următoare. Macro­pru­denţialitatea, sau, ca să parafrazăm o sintagmă folosită în perioada când actualul academician îşi începea activitatea profesională, noua ordine financiară mondială.

Rareori pierde dl. Isărescu prilejul de a amin­ti, în cadrul discursurilor publice pe care le ţi­ne, de gluma confratelui său Greenspan, care obişnuia să-şi alinte auditoriul cu zicerea „da­că aţi înţeles mai mult de 20 la sută din ce-am spus, înseamnă că m-am exprimat gre­şit“. De data asta, chiar dacă poanta fostului şef al FED a fost menţionată încă de la în­ce­put, chiar dacă vorbitorul şi-a prevenit în re­pet­ate rânduri asistenţa că tema e plic­ticoa­să, tehnică şi pe alocuri greu de înţeles chiar şi pentru el, discursul guvernatorului a fost lim­pede şi chiar captivant.

Sau mai bine zis, captivantă a fost grija aproape acto­ricească a vorbitorului de a grada cores­pun­ză­tor suspansul şi de a dezvălui esenţa doar după ce publicul a fost plimbat pe mai multe piste false.

„Concurenţa în sistemul bancar este periculoasă pentru stabilitatea financiară“, a fost prima declaraţie-şoc a lui Mugur Isărescu, ur­mată şi de o concluzie pe măsură: „concu­renţa trebuie controlată“. Dăm la o parte concurenţa şi ţinem controlul. Deja jumătate din audienţă şi ziarul de a doua zi credeau că gata, se va înăspri regimul de creditare al băn­cilor comerciale.

Ei bine, nu. Sau mai bine zis, ar fi fost bine să fie doar asta. Aşa cum spuneam, mesajul prin­cipal a fost dezvăluit ceva mai târziu. De unde vine, aşadar, această macroprudenţia­litate şi ce vrea ea de la noi?

„Din cauza reducerii treptate a dependenţei sistemului bancar de deţinerea de active lichide şi a percepţiei că băncile pot împrumuta oricând de pe piaţa interbancară, acestea tind să privească riscul ratei dobânzii ca fiind critic şi să subestimeze riscul lichidităţii, ceea ce subliniază necesitatea unei perspective mai largi asupra pieţei“, scrie în prezen­ta­rea folosită de vorbitor şi postată ulterior pe site-ul Băncii Naţionale.

Pare complicat, dar nu e. Problema e că s-au cam terminat banii din viitor. Sau, ca să citez un adept al teoriei conspiraţiei, oamenii ăia care scriu bani s-au prins că banii scrişi de ei scapă de sub control, spre China de exemplu, aşa că au oprit momentan tiparniţa. Iar problema nu e când va reporni rotativa de cash, ci faptul că s-a oprit când nimeni nu şi-ar fi imaginat că asta e posibil. Revenind la ce spune guvernatorul, lichiditatea este marea problemă, sau mai corect spus, caracterul ei limitat.

Ce e de făcut în aceste condiţii? Ne spune tot Mugur Isărescu: „În timp ce obiectivul final al politicilor microprudenţiale este acela de a asigura protecţia investitorilor şi deponenţilor fiecărei instituţii de credit luată separat, o­biec­tivul final al politicilor macroprudenţiale este de a evita costurile macroeconomice re­zultate din instabilitatea sistemului financiar în ansamblu“.

Aşadar nu mai este suficient ca fie­care să fie prudent în ograda lui, e ne­voie ca cineva să aibă acces la „the big pictu­re“ şi să poată anticipa macroevoluţiile. Acest Big Brother al sistemului financiar va trebui să aibă şi instrumentele adecvate.

Deocamdată, în supa primordială a acestui nou concept au început să se coaguleze instituţii internaţionale pe bandă rulantă: FSB, IAIS, BCBS, IOSCO plus altele asemenea, ale căror acronime va trebui să le visăm în scurt timp. Nu ştim exact ce soluţii vor găsi, cert este că în numele stabilităţii financiare vor fi acceptate lucruri care până de curând păreau de-a dreptul utopice.

Un fel de „Patriotic Act“ la nivel financiar. Gu­ver­natorul BNR spune că macroprudenţialitatea este alternativa la controlul de capital, dar dacă nu vom controla capitalul, atunci ce vom controla? Pentru că un lucru este cert: va urma fie o globalizare a reglementării în domeniul financiar, ori o reglementare a globalizării. Sau şi mai simplu, pe înţelesul tuturor, macroKontrol!

de Radu Preda


preluare de pe sursa: http://piatza.net/macrokontrol-noua-ordine-financiara-mondiala/

Romania e condusa de NWO

Ora 10 a dimineţii de 1 august 2011.

Jefrrey Franks, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România, trage concluziile ultimei analize asupra situaţiei economiei româneşti.

Practic, sînt rezultatele evaluării României.

Locul ales nici nu putea fi altul decît Banca Naţională, fieful celui mai longeviv conducător de instituţie de stat din România, Mugur Isărescu, nimeni altul decît omul care aparţine şi este dirijat, de facto, de marea Finanţă mondială de peste Ocean şi care este adevăratul conducător al ţării.

Degeaba se consideră Traian Băsescu şeful statului, degeaba îl avem pe Mircea Geoană preşedinte al Senatului, al doilea om în stat, ca să nu mai vorbim de Emil Boc, aşa-zis prim-ministru, toţi devin nişte figuranţi în filmul zilei, pentru că rolul principal îl deţine, fără nici o îndoială, Mugur Isărescu.

Mai toţi guvernanţii de pînă acum au încercat să-l debarce de la conducerea BNR-ului, dar s-au lovit de conducătorii din umbră ai lumii, care imediat au ridicat ameninţător degetul spre aceştia, de au simţit cum le fuge scaunul de sub fund.

Aşa că şi-au văzut de treabă mai departe, plecînd capul la comanda şefului suprem.

Îl întreabă cineva pe Mugur Isărescu ceva?

A îndrăznit vreodată marele viteaz Traian Băsescu, care se ia de piept cu toţi, inclusiv cu puteri de peste graniţă, cum ar fi cea de la Kremlin, să-l atace pe Mugur Isărescu?

A dat vreodată Mugur Isărescu socoteală în faţa cuiva despre ceea ce face şi cum conduce Banca Naţională a României?

L-a auzit cineva pe Mugur Isărescu să explice ce face cu leul, care este evoluţia lui reală în raport cu evoluţia oficială a cursului de schimb, cu dobînzile bancare, de ce inflaţia se menţine la acest nivel ridicat, iar veniturile se află sub nivelul acesteia?

L-a întrebat cineva pe Mugur Isărescu ce s-a făcut cu cele 20 de miliarde de euro împrumutate de la FMI şi dirijate de acelaşi om al Finanţei mondiale din România?

 I-a cerut cineva socoteală lui Mugur Isărescu de falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor, a Bankcoop, a Băncii Albina, a Bancorexului, el avînd în sarcina să controleze funcţionarea acestora?

Nu, nimic din toate acestea.

Nu ştiu dacă cineva a observat un lucru, dar eu l-am observat şi acest fapt este relevant pentru rolul de mare guru financiar al acestui Mugur Isărescu.

Cu foarte mici excepţii, conducătorii acestei ţări, în frunte cu Traian Băsescu, s-au dus la Banca Naţională pentru a discuta cu Mugur Isărescu atunci cînd trebuia analizată o problemă economică majoră, şi nu invers, cum era firesc.

Dar cine se aseamănă, se adună, iar Mugur Isărescu şi Traian Băsescu au mai multe puncte comune decît credeţi.

Amîndoi sînt categoric identici în două privinţe: de fiecare dată, pentru eşec, vinovat este altcineva, şi dacă asta nu ajunge, eşecurile din trecut sînt prezentate de dînşii drept „succesuri”.

În acţiunile cu rezultate mediocre, ei au fost întotdeauna cum altfel decît excelenţi, iar în final amîndoi vor sfârşi prin a se bucura: unul că a fost la Cotroceni 10 ani, altul că va candida în anul 2014 la Preşedinţie.

Începutul a fost făcut deja, domnul Isărescu este deja decorat pentru merite deosebite, în fapt pentru tolerarea măsurilor care au dus în final la inversarea de trend economic, deprecierea bruscă a leului şi o inflaţie pe care domnul Isărescu nu a ştiut sau nu a vrut să o stăpînească vreodată.

Cine a plătit? Poporul, ca de fiecare dată.

Care, nu-i aşa, este „neperformant” – cum îşi alinta preşedintele propriul popor.

Nici pe la Parlament nu a trecut prea des Mugur Isărescu, cu toate că ar fi trebuit să fie într-un dialog permanent cu acest for legislativ, cu acordul căruia se află în fruntea instituţiei respective.

Şi atunci, ce să mai discutăm, iar o dovadă în plus o reprezintă şi locul de unde Jeffrey Franks şi-a expus raportul – sediul BNR.

Avînd în vedere faptul că se prezentau date economice şi o strategie economică care trebuie să fie urmată de Guvern, normal era ca expozeul să aibă loc la sediul Guvernului şi obligatoriu în faţa primului-ministru.

Dar adevăraţii conducători, cum se consideră ei ca reprezentanţi ai oligarhiei financiare mondiale, consideră că nu este de rangul lor să se amestece cu vasalii, preferînd să transmită ordinele de pe o poziţie superioară, aşa cum a şi făcut-o Jeffrey Franks cu această ultimă ocazie.

Modul de manifestare – superioritatea afişată – l-am observat din primele cuvinte pronunţate.

Parcă avusese loc în România o schimbare de guvern.

Senzaţia a fost că Boc nu mai era prim-ministru, pentru că reprezentantul FMI transmitea ordine obligatorii pentru supuşii lui din România.

Dacă acest Franks nu stîlcea fiecare cuvînt românesc, ai fi zis cu adevărat că s-a schimbat primul-ministru.

În fapt, opinia lui Franks îmbrăca forma unui adevărat diktat, precizînd că o prioritate majoră o reprezintă reforma companiilor de stat, unde este nevoie de infuzie de capital şi manangement privat, mai ales în sectorul energetic şi în cel al transporturilor.

Franks a „încurajat” Guvernul „să fie mai ambiţios cu planurile sale privind aceste companii, avînd în vedere că păstrarea în portofoliul statului a unor companii ineficiente dăunează atît companiilor în sine, angajaţilor acestora, cît şi contribuabililor, care sînt nevoiţi să plătească taxe şi impozite mai mari”.

Şeful misiunii FMI a adăugat că noii directori ai acestor companii, care vor fi recrutaţi cu ajutorul unor firme de resurse umane, îşi vor prelua poziţiile începînd cu 2012, fiind vizate aproximativ 15 companii de stat din domeniul energiei şi transporturilor, inclusiv CFR.

Observaţi cum aceste cuvinte se aseamănă izbitor cu ordinele transmise de un stăpîn supuşilor săi?

Sigur că aşa este, pentru că puterea de la Bucureşti acceptă cu mare supunere aceste forme de diktat care vor duce în final la acapararea de către oligarhia mondială a tot ceea ce a mai rămas din industria strategică românească.

Rezultatul va fi înrobirea totală a Poporului Român care va fi supus practic la muncă silnică pe viaţă în folosul bunăstării altora.

Practic, decimarea Poporului Român a început.

Lipsa locurilor de muncă, şomajul din ce în ce mai mare a determinat o migraţie masivă a românilor către alte zări, în căutarea unei bucăţi de pîine pentru ei şi pentru familiile lor.

Slaba pregătire culturală şi profesională datorată unui învăţămînt din ce în ce mai precar va conduce în final la menţinerea unei cote sub standardul obişnuit pentru o ţară modernă a unei populaţii ce va fi sălbăticită şi formată numai pentru munca brută.

Sistemul sanitar tot mai anemic, care se confruntă cu lipsa acută a banilor, a medicamentelor, a cadrelor specializate, va conduce cu siguranţă la transformarea românilor, dintr-o naţiune sănătoasă şi prosperă, într-o naţiune bolnavă, care uşor, uşor se va diminua simţitor, lăsînd astfel locul altora interesaţi de Plaiul Mioritic atît de sănătos şi de bogat.

Dar pentru ca aceşti indivizi să-şi ducă planul la îndeplinire, este nevoie ca actualii lor vasali să continue să se afle la Putere pentru cel puţin încă un mandat.

Şi de aici laudele pe care acest Franks le-a adus Guvernului actual.

Este uşor de descifrat mesajul transmis de acest străin:

„Continuaţi cu noi, dacă vreţi să vă menţineţi la Putere”.

Din păcate pentru România, aşa-zisa Opoziţie parlamentară a înţeles acest mesaj şi, cum este dornică să ajungă iar la ciolan, a transmis prin glasul lui Victor Ponta că este de acord şi va sprijini în totalitate măsurile economice şi sociale „corecte” ale Guvernului Boc.

Victor Ponta i-a adresat duminică o Scrisoare Deschisă şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, în care îl informează că PSD va susţine toate acele măsuri cu caracter social anunţate de Guvernul Boc.

„Remarc, ca un semn de seriozitate şi de garanţie a implementării acestor măsuri, faptul că ele au fost anunţate în timpul prezentei Delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România. Aceasta înseamna că ele nu sînt simple enunţuri, menite să amăgească populaţia şi să creeze false aşteptări”.

Concluzia este una: ori cu ăştia, ori cu ăia, soarta României este pecetluită, pentru că dezastrul început după 1990 a continuat pe parcursul tuturor guvernărilor de pînă acum, indiferent de culoarea politică şi plasarea, autodeclarată, mai la stînga sau mai la dreapta eşichierului politic a partidelor la Putere.

Acum este prea tîrziu. Numai o guvernare profund patriotică mai poate salva acest popor de la distrugere.

Asta depinde numai şi numai de români.

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

preluare de pe http://piatza.net/romania-e-condusa-de-nwo/