Vor renunta marile corporatii sa stea pe saci de bani, blocind ecomnomia mondiala? Se pare ca nu, iar consecintele vor fi dintre cele mai grave pentru tarile in curs de dezvoltare. Romania face parte din acest grup.

Fostul Guvernator al Bancii Canadei, Mark Carney, a plecat pentru a fi guvernatorul Bancii Angliei. El a sfatuit marile companii sa deblocheze banii imprumutati si sa ii puna in circulatie, sume enorme de altfel. Dar nimeni nu stia cine si ce sume sint blocate.

Aceste sume, nu fac altceva decit sa forteze economiile la maxim si sa duca la o scadere a dobinzilor, in speranta de a redresa economiile, scadere care se repercuteaza in masive pierederi ale fondurilor de pensii si ridicari de taxe pentru ca pensionarii sa poata fi platiti. Pe de alta parte, aceasta pozitie a marilor corporatii, duce la stagnari in dezvoltare, care inca o data, vor duce la mariri de taxe si in final la lipsuri puternice in sistemele de educatie si sanatate.

Le pasa capitalistilor de aceste aspecte, cind ei traiesc in tari cu doua standarde si unde inegalitatea se adinceste zilnic, fara sa ii intereseze?

In Canada, marimea sumelor de “bani morti”, care sint blocatii de corporatii, se ridica la peste 600 de miliarde de dolari, cea mai mare parte a lor fiind imprumutati de la bancile canadiene si blocati in conturile corporatiilor, la dobinzi simbolice. Ca sa va dati seama de ce dezastru pot genera aceaste corporatii, trebuie sa spunem ca in Canada, suma blocata, reprezinta32% din PIB-ul canadian, dupa cum estima cu citeva zile in urma RBC Global Asset Management.

In SUA , acesti “bani morti”, reprezinta peste 9% din PIB-ul american, care este o suma enorma. Primele 500 corporatii americane listate la S&P, au avut la jumatatea anului 2012, blocata, suma de 900 de miliarde de dolari, cu 40% mai mult decit in 2009, dupa cum apreciaza The Economist.

In acealsi timp, guvernele nu sint de accord sa creeze o legislatie care sa ii forteze sa puna bani in circulatie, sau pentru sumele blocate sa plateasca o alta dobinda sau taxe , cu mult mai mari.

Banii cash pe care ii detin corporatiile, sint dubli fata de bunurile pe care ele le detin, in medie, deci sume impresionante.

In Canada, dar nu numai, ci in intreaga lume capitalista, pe primele locuri ale celor ce blocheaza banii sint, paradoxal, bancile.

Bank of Nova Scotia are blocat in conturi in acest moment, peste 59 de miliarde de dolari(detin cifrele exacte dar nu am sa le insirui ci am sa fac o aproximare pentru fiecare dintre aceste banci si institutii).

Bank of Montreal are un surplus blocat , de 20 de miliarde de dolari. Dupa ele, vin companiile de asigurari, care isi fac de cap si dupa cum vedem, se vaita mere si maresc cotele de asigurari, dar in Romania nimeni nu le intreaba citi bani blocheaza si cum misca bani la nivel mondial, pentru a declara profituri mici in tarile unde vor sa tina sub control saracia.

Manulife Financial,companie de assigurari uriasa, canadiana, are blocata in cont, suma de 10,5 miliarde de dolari. Sun Life Financial, o alta mare companie de asigurari, are blocata in conturile ei, suma de 7 miliarde de dolari, din care nu doreste sa cheltuie in nici un program de dezvoltare, asteptind dezechilibrele care cu siguranta se vor produce in tarile in curs de dezvoltare si pe care le vor valorifica, daca sistemul capitalist va exista acolo. Lista este foarte mare si cea mai mare parte a lor sint companii de asigurari, banci si companii energetice, in general petroliere, toate insumind sute de miliarde de dolari blocati.

Propunrea lui Carney, inainte de a pleca din Canada, a fost ca aceste mari corporatii , fie sa plateasca dividente actionarilor, pentru ca acestia sa ruleze independent banii sau sa ii cheltuiasca om omvestitii, astfel deblocind sume enorme, sau sa invetasca chiar aceste companii in diverse obiective. Nu s-a intimplat si nu se va intimpla nici unul din aceste lucruri.

Intr-un raport datind din 2006, FMI, arata ca aceste corporatii uriase din G7, au trecut de la o politica agresiva de imprumut de la banci, la finalul anilor 80 si inceputul anilor 90,la o politica de blocare a banilor in vederea speculatiilor, imediat dupa 2008. Este un fenomen care dovedeste ca aceste corporatii au ajuns la stadiul in care distrug ce doresc in economiile mondiale si fac bani numai prin speculatii.

S-ar putea sa se insele si situatia sa fie cu totul altfel, foarte curind. Vedem masurile prostesti luate de Marea Britanie, impotriva miscarii fortei de munca din Romania catre ei. Asta se intimpla pentru ca vremea speculatiilor incepe sa apuna in unele domenii, iar construirea unei economii trebuie sa tina seama de interesul national, ceea ce nu se doreste. Ei ar dori ca forta de munca de care au nevoie neaparat din Romania, sa vina in Marea Britanie, sa fie lasata de ei, iar in Romania sa ramina o populatie care sa fie valorificata prin speculatii, functie de necesitatile lor.

Ceea ce este evident, este faptul ca aceste corporatii, invetesc din ce in ce mai putin in procurarea de tehnologie si masini de productie evoluate tehnic, in noi fabrici sau in cercetare si dezvoltare.

In 2007, OECD publica un raport economic, in care arata ca sintem martorii unei reduceri masive a investitiilor americane in aceste sectoare economice, si a investitiilor in general.

Investitiile in productie, ale marilor companii in Canada, erau la inceputul anilor 80, in jur de 16% din PIB-ul aanadian, iar in anul 2004, erau de numai 5-6%.

De ce au incetitnit dinamica si ce credeau guvernanti ca pot face pe acest trend negativ?

Pina cind, cred cei ce conduc multe din tarile sub asaltul economic al acestor sacali, ca poate continua procesul?

Dupa cum am spus si mai inainte, acumulraea de cash de catre aceste companii, peste limite, va avea ca efect scaderea necontrolata a dobinzilor,datorita unei cerei scazute pe piata atit pentru produse cit si pentru actiuni ale bancilor, care nu mai pot fi urmarite in dinamica.

Dobinzile reduse, vor conduce la datorii ale occidentalilor pe gospodarie, care nu pot reprezenta cheltuieli reale ci conjuncturale, datorate unor imprumuturi de multe ori iresponsabile deoarece dobinda mica este vazuta de multi cetateni ca fiind o oportunitate de a cumpara, dar starea economiei este jalnica.

Problema este ca aceste corporatii nu dau nici un semn ca acest proces de blocare a banilor este unul tranzitoriu si ca ele vor incepe sa chletuiasca, deci ele creaza o incertitiudine majora la nivelul pietei mondiale si creaza datorii ale cetatenilor , care pot exploda oricind doresc aceste corporatii, in dobinzi mult mai mari, pe care bancile le vor practica in scopul de a stavilii inflatia creata de un flux de bani bagat in circulatie voluntar de corporatii, bancile neutind decit sa creasca dobinda,ceea ce va omori cetateanul.

Omul de rind va ramine muritor de foame, dupa ce a crezut ca dobinda mica este o realitate economica si in favoarea lui, iar in final va trebui sa munceasca in sclavie intreaga viata, cu consumuri reduse. De aici vine conceptul actual capitalist de “the working poor class”, adica clasa celor ce muncesc si nu se vor mai putea intretine, dar care vor deregla major sistemul si vom vedea iesiri in strada de proportii inimaginabile.

Ceea ce este surprinzator, este ca aceste imprumuturi au fost facute de companii in disperare, pentru a beneficia de fonduri majore, deoarece imprumuturile sint facute in jurisdictii cu taxe foarte mari dar si foarte mici, ceea ce creaza confuzie printre analistii economici.

Mai exista pentru cineva un dubiu legat de faptul ca acesti sacali ne controleaza din birouri, consumul, familia si cariera?

Problema este ca ne-o controleaza in avantajul lor si in directia unui sclavagism greu de imaginat, care va distruge sute de milioane de familii pe intreg globul.

Adrian Cosereanu

preluare de pe sursa:

http://www.alternativaromaniei.com/index.php?option=com_content&view=article&id=982:vor-renunta-marile-corporatii-sa-stea-pe-saci-de-bani-blocind-ecomnomia-mondiala-se-pare-ca-nu-iar-consecintele-vor-fi-dintre-cele-mai-grave-pentru-tarile-in-curs-de-dezvoltare-romania-face-parte-din-acest-grup-&catid=1:latest-news&Itemid=50

Ce se ascunde în spatele crizei planetare ?

Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sunt conduse de evrei.

Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile.

Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atât de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge
rolul de conducători mondiali?

Până acum se pare că da, pentru că în lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încât să ajungă ei la putere.

Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încât, la final, să aibă câştig de cauză cu una din ele.

Iată numai un exemplu de acest gen, pe care îl oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007.

În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale.

Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic.

În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Ségolène Royal şi Dominique Strauss-Kahn.

Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului.

Aici, francezii din Partidul Socialist au fost foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura în perspectiva alegerii noului şef al statului între doi evrei, numai că în final efortul acestora s-a dovedit neeficient.

Este foarte posibil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond.

În acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începând cu 1 noiembrie 2007.

Şi astfel este numit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzându-şi astfel independenţa.

De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întâmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sunt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale.

În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul „fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti.

Începând cu anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României.

Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de Stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Générale.

Aceştia ţineau sub control şi Banque Impériale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau „filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa.

Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii.

Chiar după câştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, având prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână preponderent sau total străin.

„Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea („Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas).

Astfel, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan.

Banca Naţională a României, deţinută de Stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, având (încă!) un capital integral de Stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproape fără întrerupere, Mugur Isărescu, un agent al mondialismului sionist.


Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se afla la post.

Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene.

Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, Theodor Stolojan, impus, de fapt, de oculta financiară, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială.

Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York.

Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România.

Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai „longevivă” personalitate într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: „Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză.”

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată când doreau, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Acum asistăm la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curând declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentând un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat începutul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de „Les Echos”.

Potrivit Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza financiară.

„Fără nicio surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sunt ţara cu cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari.

După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi„una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război.”

Într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry („Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la întruniri ale Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decât în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decât în SUA, care are, oricum, probleme grave. „Nu ţin minte nicio perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker.

Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan.

A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai târziu preşedinte al World Bank), Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty.

L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, având o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membru al Trust Comitte al Rockefeller Group Inc.

Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat „Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% în acest an, nivel nemaiîntâlnit din 1930, adăugând că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rândul lor o scădere dramatică.

Acest pronostic vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, are susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. „Prin urmare, acestea sunt timpuri grave şi periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală.

A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Project for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat referitor la Marea Depresiune următoarele:

„Aveţi dreptate, noi am făcut-o”, adăugând că în prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.

Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vârstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama.

Potrivit „Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizându-se de câteva săptămâni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cât este în prezent.

Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după „lovitura” dată monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa.

Atacul asupra euro nu vine oricând, ci vine, ca din întâmplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza prin care trece spaţiul european, începînd cu Grecia. Sörös merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză.

Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum câteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci.„UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. „Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

„Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un compromis referitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încât să prevină declanşarea unor crize. De altfel, Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de „reformare” în economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre întărirea rolului FMI, cît mai multă reglementare şi cât mai strictă supraveghere centrală şi chiar „stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sunt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a şocat opinia publică în 2009: „Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi „Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii.„Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”.

În februarie 2009 declara pentru Reuters: „Suntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un model comun al acestor lovituri. Ele nu sunt luate într-un context de „junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic îl doboară pe cel mai slab.

Ele sunt luate după „pândirea” acelor decizii pe care vârfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipându-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este evident că în condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzând în totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod normal.

Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.

Analizând aceste date şi informaţii, este incredibil cât tupeu au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.

preluare de pe sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

Am fi putut hrăni toată Germania, dăm de mâncare la doar un sfert de Românie

După două decenii de capitalism, agricultura României poate hrăni doar un sfert din populaţia ţării, în condiţiile în care ar putea produce pentru 80 milioane de persoane. Este cel mai mare eşec al tranziţiei. Citiţi de ce am ajuns din mândrul „grânar al Europei” importator de mâncare într-o analiză capital.ro din seria ”România după 20 de ani”.

   

România realizează doar 10% din potenţialul său agricol şi importă aproape trei sferturi din necesarul intern de alimente. Din mare producător agricol, ţara noastră a ajuns să aibă o agricultură de subzistenţă, care nu poate asigura hrana propriilor cetăţeni.

   „În 20 de ani s-a reuşit neutralizarea celui mai important factor competitiv al României – agricultura. De la o agricultură de suport s-a ajuns la una de subzistenţă. Agriculura este cel mai mare eşec al perioadei de tranziţie”, spune analistul economic Mircea Coşea.

   În ciuda faptului că ar putea hrăni 15% din populaţia Uniunii Europene, agricultorii români nu pot asigura alimentele de strictă necesitate decât pentru un sfert din populaţia României. Aceasta în condiţiile în care potenţialul agricol al ţării noastre ar permite asigurarea hranei pentru 80 milioane de persoane, iar UE are 500 de milioane de locuitori.

   „Noi nu suntem în stare să producem pentru populaţia ţării. În loc să exportăm şi să fim o forţă pe piaţa agricolă europeană, am ajuns să mâncăm de la carne, până la legume şi fructe aduse din străinătate. Şi pentru a fi şi mai rău, produsele importate sunt de slabă calitate, mai ales în comparaţie cu cele româneşti. Românii sunt infometaţi pentru că agricultura a fost neglijată”, consideră Culiţă Tărâţă.

   Potrivit datelor oficiale, zonele rurale din România acoperă 87% din teritoriul ţării, cuprinzând 45% din populaţie, adică 9,7 milioane de locuitori. Având o suprafaţă agricolă de 14.741,2 mii de hectare (sau 61,8% din suprafaţa totală a ţării), România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală şi de Est.

   Agricultura ne putea salva din criză

   Analiştii economici, politicienii şi oamenii de afaceri din domeniul agricol sunt de acord că România nu a ştiut să folosească potenţialul de care beneficiază şi că autorităţile au făcut multe greşeli în ultimii 20 de ani. În primul rând, au ignorant agricultura, considerându-o un domeniu marginal, când de fapt era printre primele sectoare care trebuiau dezvoltate pentru ca economia în ansamblu să funcţioneze bine pe termen lung.

   „La cât pământ are România şi la ce producţie agricolă ar fi putut obţine dacă se investea serios în acest domeniu, ţara noatră trebuia să treacă fluierând peste această criză economică. Dacă aveam agricultura bine pusă la punct, pământul era cultivat şi aveam o strategie de valorificare a producţiei agricole şi zootehnice, România se afla acum printre fruntaşele Europei, cu un PIB bine alimentat”, explică Culiţă Tărâţă, unul dintre principalii agricultori din ţară.

România se putea salva din criză dacă avea o producţie agricolă mare  pe care să o exporte. „Acum nu mai trăiam cu teama că nu putem asigura hrana celor 22 de milioane de locuitori. Aveam posibilitatea de a vinde altora alimente şi de a avea bani pentru a scăpa cu bine din criză”, crede Valeriu Tabără.

   Pământul, principalul atuu ratat

   Principala greşeală făcută a fost de neglijare a principalului element care trebuia valorificat – pământul.
„Nu mai există nicăieri în lume atâta risipă de teren arabil ca la noi. Fie pământul este lăsat nelucrat, fie este transferat în intravilan pentru a se construi diverse, de la case la mall-uri. Am fost în multe zone ale lumii şi peste tot oamenii sunt interesaţi să folosească şi ultima bucăţică de pământ pentru a-l cultiva şi a obţine produse agricole. Numai la noi terenul agricol a ajuns o bătaie de joc”, acuză Tabără.

   Primul pas care trebuia făcut după Revoluţie a fost ratat, spun specialiştii. Dacă împroprietărirea avea loc rapid şi fără imixtiuni, situaţia terenurilor era clară şi oamenii se puteau ocupa de agricultură. Dacă problema proprietăţii era rezolvată mai repede, agricultura ar fi fost un domeniu profitabil şi nu doar unul cu potenţial extraordinar. S-a ajuns acum în situaţia în care terenul este mult prea fărâmiţat pentru a se putea face o agricultură performantă.

   „A durat prea mult rezolvarea problemei proprietăţilor. În plus, privatizarea fostelor IAS-uri s-a făcut fără să se pună în mâna prorietarilor şi mijloacele de utilizare a pământului”, a arătat Tabără.

   Aproape jumătate din suprafaţa totală şi din efectivul total de animale se află în exploataţii de subzistenţă, care acoperă 45% din suprafaţa agricolă a României, reprezentând 91% din numărul total de ferme. Majoritatea exploataţiilor au sub 5 hectare de teren, având în medie 1,63 hectare, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.

   Majoritatea acestor exploataţii de subzistenţă nu sunt nici măcar considerate ferme. Condiţia preliminară pentru a fi înregistrat în Registrul Fermelor şi pentru a beneficia de subvenţii europene este aceea de a lucra cel puţin un hectar de teren, compus din parcele care nu sunt mai mici de 0,3 hectare.

   Analiştii economici spun că mediul rural în general a fost neglijat, nefăcându-se nici un fel de investiţii. „Nu s-a făcut nimic. Ruralul românesc s-a transferat la urbanul din Spania şi Italia. Sunt necesare servicii alternative în mediul rural, este nevoie de altceva decât agro-turism”, crede Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată.

   În plus, produsele româneşti nu beneficiază nici de o piaţă de desfacere bine reglementată şi nici de promovare. „Nu s-a reuşit crearea unei pieţe a pământului, dar nici a unei pieţe de desfacere a produselor. În plus, nu există o reţea de depozitare, prelucrare, de punere în valoare şi de distribuţie a produselor”, susţine Coşea.

  

O criză alimentară ar putea îmbogăţi România agrară

   Pe termen lung, specialiştii nu dau prea mari şanse agriculturii. Aceasta nu pentru că nu s-ar putea face foarte mult în acest domeniu, ci pentru că, în continuare, autorităţile nu par a-şi da seama de importanţa agriculturii. „Nu există interes pentru a rezolva problemele acestui sector. Mai mult, pentru anii 2020-2025 se preconizează o criză mondială a alimentelor, iar ţările cu potenţial agricol vor devein atunci ceea ce sunt acum ţările petroliere, furnizoarele materiei de bază şi transformarea în nişte state super bogate”, arată Coşea.

   Specialiştii estimează că principalele sectoare în care trebuie investit sunt  infrastructura de irigaţii, tehnologia modernă şi zootehnia. „Sunt necesare investiţii masive în elementele care să ne elibereze de meteodependenţă. Aceasta înseamnă în primul rând că trebuie să punem la punct un sistem de irigaţii eficient. Apoi, avem nevoie de investiţii în industria echipamentelor agricole, pe care noi tocmai am reuşit să o distrugem şi să nu mai producem tractoare aproape deloc”, a spus Coşea.

   Pentru că România beneficiază de 4,5 milioane hectare de păşuni, dezvoltarea fermelor ar trebui să vină de la sine. „Noi am ajuns să importăm muşchi de vită din  Argentina, în timp ce păşunile sunt neutilizate”, spune Culiţă Tărâţă.

  Polonia şi Ungaria au găsit soluţii

   Dacă România nu a reuşit să se trezească la realitate nici după aderarea la Uniunea Europeană, nereuşind să atragă fondurile puse la dispoziţia agriculturii româneşti de UE, nu acelaşi lucru se poate spune de Polonia.

„După integrare, polonezii au regândit întrega politică agricolă. În primul rând, au renegociat condiţiile privind agricultura pentru că şi ei, ca şi noi, n-au ştiut să negocieze de la îneput foarte profitabil. Au reuşit însă să schimbe lucrurile în favoarea lor şi acum au o agricultură tot mai performantă. Polonia este singura ţară europeană care înregistrează creştere economică în această perioadă de criză mondială şi asta se datorează şi agriculturii, căreia i s-a dat mare atenţie după aderarea ţării al UE”, spune Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.

   Un alt stat din fostul bloc comunist care a ajuns să aibă o agricultură mai avansată decât a României este Ungaria. Deşi au puţin teren agricol, ungurii au ştiut să găsească exact modalităţile care să le creeze avantaje. „Ungaria are producţie bună chiar dacă are pământ puţin pentru că a înţeles să investească în sisteme de irigaţii şi în tehnologie modernă. În plus, au stimulat fermierii să investească pentru dezvoltarea pe termen lung”, a precizat Culiţă Tărâţă.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Lectia de economie a Chinei. Ce metoda a gasit Beijingul pentru a creste puterea de cumparare a chinezilor

Aproximativ 60 de milioane de oameni vor fi mai fericiti incepand din aceasta dimineata[n.a.-2 septembrie 2011].

Este vorba de chinezii saraci care vor fi scutiti de la plata impozitului pe venit de catre autoritatile de la Beijing.

Masura este luata pentru a creste puterea de cumparare a celor cu venituri mici si pentru a impulsiona economia.

Ministerul Finantelor a mai decis, pe langa scutirea de la plata impozitelor pentru cei saraci, si majorarea taxelor pentru cei cu castiguri foarte mari, scrie Business Insider.

„Aceasta este o veste buna pentru majoritatea locuitorilor, in special pentru cei din cu venituri mici si medii”, spune Yi Xianrong, expert financiar la Academia de Studii Sociale a Chinei.

Facilitatea fiscala va fi ca o gura de oxigen pentru consumatorii care se lupta cu inflatia ridicata, indicator care a atins o rata anuala de 6,5% luna trecuta si care macina bugetele familiilor.

Dupa reforma din domeniul taxelor, care a fost vizibil corectata, dupa un val de proteste online fata de propunerile initiale ale guvernului, doar 8% dintre chinezi vor mai plati impozit pe venit, potrivit lui Wang Jianfan, director adjunct in cadrul Ministerului de Finante de la Beijing.

Ca majoritatea statelor dezvoltate, China se bazeaza foarte putin pe impozitul pe venit, care este greu de colectat, pentru a-si spori veniturile la buget.

Anul trecut, incasarile din aceasta taxa au crescut cu doar 6,6%. In aceste conditii, guvernul merge mai degraba pe taxarea sectorului de afaceri, care este mai usor de monitorizat.

Majorarea plafonului de la care se percepe impozitul pe venit va cauza pierderi de 25 de miliarde de dolari in bugetul statului, suma care, potrivit Ministerului de Finante, “nu este o problema” pentru finantele Chinei.

“Sistemul fiscal al Chinei este foarte puternic”, spune consultantul fiscal Arthur Kroeber, care adauga ca, pentru acest an, guvernul estimeaza un deficit bugetar sub 2%.

In schimbul celor 25 de miliarde de dolari pe care le pierde, guver-nul primeste bunavointa consumatorilor de rand, care sunt din ce in ce mai preocupati de cresterea continua a preturilor la alimente.

“Daca puterea de cumparare a oamenilor creste, acest lucru este bun si pentru stabilitatea sociala”, a mai spus Yi Xianrong.

Venitul gospodariilor a scazut in ultimii ani ca procent din PIB, dar este putin probabil ca noile facilitati fiscale sa inverseze trendul, in conditiile in care impozitul pe venit joaca un rol minor in economia Chinei, avertizeaza Kroeber.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Dovada ticăloşiei lui Sarkozy: Franţa a atacat Libia în urma unui acord cu trădătorii din viitorul CNT de a obţine 35% din petrolul libian (Liberation)

Franţa a încheiat un acord cu rebelii prin care i se atribuie 35 la sută din petrolul libian.

Aşa susţine cotidianul „Liberation”.

Statul francez ar fi încheiat înaintea începerii conflictului un contract cu actualul Consiliu Naţional pentru Tranziţie (CNT) prin care 35% din petrolul libian îi revine, susţine cotidianul francez „Liberation”.

Deşi ministrul de Externe Alain Juppe susţine că nu ştie nimic despre un asemenea acord, publicaţia a obţinut o scrisoare datată 3 aprilie, adresată de CNT emirului Qatarului, în care CNT afirmă că a semnat un „acord care atribuie 35 la sută din totalul petrolului brut francezilor, în schimbul sprijinului total şi permanent pentru Consiliu”.

Ministrul francez a precizat totuşi că „CNT a spus foarte oficial că în cadrul reconstrucţiei se va adresa în mod preferenţial celor care l-au susţinut”, lucru care I se „destul de logic şi corect”.

Franţa este ţara care a făcut presiuni pentru lansarea ofensivei militare occidentale contra colonelului Gaddafi, prima care a atacat obiectivele forţelor loiale regimului şi tot prima care a recunoscut CNT.

La Paris are loc astăzi o Conferinţă internaţională pe problema libiană, în care, probabil, se va decide deblocarea averilor lui Gaddafi.

”Puterile vestice vor petrolul libian!”

Potrivit lui Mazin Qumsiyeh, profesor la Universitatea din Bethlehem, succesul din ultimul timp al rebelilor se explică prin implicarea NATO în conflict.

”În mod clar, rebelii au fost creaţi de către puterile vestice; iniţial au fost câteva demonstraţii, care au fost spontane.

Desigur, puterile vestice, NATO, s-au amestecat, şi nu e doar vorba de ameninţarea puterii militare pe care o impun.

Au livrat din ce în ce mai multe arme pentru rebeli, i-au ajutat, prin forţele speciale britanice, ale Statele Unite, Iordaniei şi Quatarului, care i-au antrenat şi cumva au de-legitimat totul, deoarece a fost vorba de imprimarea un caracter străin, asupra a ceea ce au fost în esenţă înainte rebeliuni ca cea din Egipt sau din Tunisia.

Puterile vestice au interese în Libia, printre ele cel mai important este desigur petrolul libian.

Iar Statele Unite aveau baze militare în Libia, şi sunt foarte interesate ca în Libia să se reinstaureze puterea armată”, a declarat, pentru RT, Qumsiyeh.

Profesorul de la Universitatea din Bethlehem vede o asemănare între regimul Gaddafi şi modul în care rebelii libieni preiau puterea.

”Muammar Gaddafi este un dictator excentric, care şi-a închipuit că poate salva ce-a avut, iar acum încearcă să facă ceva aranjamente pentru el însuşi. Din nefericire, nici rebelii, nici Gaddafi nu acţionează în mod democratic. Nu am nicio idee unde va duce acest lucru”, încheie Qumsiyeh.

Comentariul meu:

Iata asadar,de ce a fost nenorocita o tara in care sistemul sanitar si cel educational erau gratuite, unde tinerii casatoriti primeau 50000 de dolari pentru a-si incepe  noua viata iar somajul si saracia erau inexistente…

Poporiul libian va plange si va regreta inlaturarea si, cel mai probabil, uciderea lui Gaddafi, asa cum regreta acum poporul Irakian inlaturarea lui S.Hussein.

Libia era in 1951 cea mai saraca tara din Africa,iar inainte de razboi era cea mai bogata, avand PIB-ul mare mare ca Rusia sau Brazilia.

In 2010 ,cand lumea Occidentala se confrunta deja cu venirea crizei, Libia era neatinsa si tocmai demara un proiect de 80 de miliarde de dolari pentru constructia a 160000 de noi locuinte.

Acum? Haos si durere…Dar oare pana cand asa..?

preluare de pe sursa: Secretele Sistemului

MONEDA EURO ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ PE BUZA PRĂPASTIEI

Francezul Jacques Delors a fost unul între cei mai înverşunaţi susţinători ai introducerii monedei unice - euro - în cadrul Uniunii Europene.

În perioada 1985-1994 a fost preşedintele Comisiei Europene.

În 1998, Uniunea Europeană era formată din 15 state membre, moment în care şefii de state şi guverne ale acestora au format un comitet din guvernanţii băncilor centrale prezidat de Delors, căruia i-au încredinţat mandatul de a formula propuneri pentru realizarea Uniunii Europene şi Monetare.

Comitetul a propus adoptarea monedei unice în 3 etape.

Propunerile concrete au fost puse în aplicare cu entuziasm: în iulie 1990, au fost eliminate restricţiile privind circulaţia capitalurilor, la 1 ianuarie 1999 moneda unică a fost introdusă, iar de la 1 ianuarie 2002 a fost pusă efectiv în circulaţie.

„În momentul lansării, moneda euro a devenit moneda oficială a 11 state membre, înlocuind, în două etape, vechile monede naţionale, precum marca şi francul francez. La început, euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plăţi care nu implicau bancnotele şi monedele, precum şi în scopuri contabile, în timp ce vechile monede, considerate subunităţi ale euro, continuau să fie folosite pentru efectuarea de plăţi în numerar. Ulterior, la 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede.”

Pînă în prezent, euro a  fost adoptat de următoarele ţări: în 1999 - Belgia, Germania, Islanda, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Portugalia şi Finlanda; în 2001 - Grecia; în 2007 - Slovenia; în 2008 - Cipru şi Malta; în 2009 - Slovacia şi în 2010 - Estonia.

Circa 300 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda euro.

Danemarca şi Regatul Unit au adoptat clauza de neparticipare prevăzută de Tratat.

Suedia nu a îndeplinit criteriile stabilite în vederea adoptării ei.

O dată cu apariţia monedei euro, responsabilitatea politicii monetare a revenit Băncii Centrale Europene (BCE), entitate independentă creată în acest scop, şi băncilor naţionale ale statelor membre care au adoptat euro.

Ele formează Eurosistemul.

Entuziasmul liderilor Uniunii Europene şi al ţărilor membre care au adoptat moneda euro a scăzut cu timpul.

Economiile acestor ţări au început să aibă probleme, accentuate pe parcursul anilor, pentru ca în vara anului de graţie 2011 situaţie să se înrăutăţească dramatic. Grecia, Italia, Spania şi Portugalia dau mari bătăi de cap liderilor UE.

La 21 iulie 2011, a avut loc summit-ul zonei euro de instituire a fondului de salvare, în cadrul căruia s-au făcut fel şi fel de promisiuni.

Însă deciziile pentru implementarea lor nu se întrevăd. Deocamdată.

Dîndu-şi seama de pericolul la care vor fi supuse ţările din zona euro, acelaşi Jacques Delors, acum în vîrstă de 86 de ani, a acordat un interviu celui mai important cotidian belgian, „Le Soir”, în care preciza că moneda unică şi chiar Uniunea Europeană sînt pe marginea prăpastiei.

„Să căscăm ochii: euro şi Europa sînt pe marginea prăpastiei. Pentru a evita naufragiul, alegerea mi se pare simplă: fie statele membre acceptă cooperarea economică întărită pe care eu am cerut-o mereu, fie transferă puteri suplimentare către Uniune. A doua soluţie fiind refuzată de cei 27, rămîne prima.”

Recent, ministrul german al Finanţelor, Woltgamg Schauble, a susţinut că economiile statelor aflate în dificultate trebuie sprijinite, dar pentru aceasta trebuie să renunţe la o parte de suveranitate.

Pentru că acest lucru a fost refuzat (mai puţin de către preşedintele României), Delors a spus că aceşti lideri sînt timoraţi şi îi acuză clar de lipsă de îndrăzneală.

Tot el a criticat aspru propunerile formulate de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi de cancelarul german, Angela Merkel, cu ocazia summit-ului de la Paris, din 16 august, privind instituirea unui guvern şi a unui ministru de Finanţe în zona euro, toate acestea fiind inutile după părerea sa.

Pentru Delors, emiterea de eurobonduri - adică o „mutualizare” parţială a datoriilor statelor - ar fi o soluţie bună.

Însă preşedintele francez şi cancelarul german nici nu vor să audă de aşa ceva. Ei au preferat „să dea răspunsuri vagi şi insuficiente problemelor ridicate de criză şi nu au făcut nici o concesia majoră”, a accentuat Delors.

„Această mutualizare parţială a datoriilor este pompa care stinge incendiul şi ar putea da sens cooperării comunitare”, a mai precizat fostul preşedinte al Comisiei Europene.

„Mutualizarea” ar putea merge pînă la 60% din PIB.

Teodor Meleşcanu consideră că existenţa monedei euro ar putea fi pusă în pericol:

„Nu vreau să fiu aşa de pesimist, dar nu se poate exclude nici posibilitatea ca moneda să aibă dificultăţi extraordinare, care să-i pună în pericol însăşi existenţa”.

Moneda euro ar putea să dispară „dacă nu se vor adopta decizii de coordonare foarte strînse şi chiar de supraveghere a politicilor fiscale şi bugetare ale tuturor ţărilor membre ale zonei euro”, crede fostul ministru de Externe.

Pe marginea summit-ului preşedintelui francez şi al cancelarului german, Andrew Wilkinson, analist al pieţii, a precizat: „Investitorii aşteptau o soluţie majoră la criza datoriilor din zona euro. În lumina a ceea ce s-a spus, nu cred că s-a întîmplat prea mult. Investitorii doresc o abordare unitară a datoriilor suverane şi nu se spune nimic despre asta”.

Marc Chandler a precizat: „Multe întrebări se nasc după acest summit, n-am văzut nimic care să abordeze problemele din Franţa şi nimic despre faptul că stabilitatea financiară europeană nu are resurse suficiente pentru a răscumpăra datoria, ori modul în care zona euro poate stimula creşterea. Este o jumătate de smochină, o jumătate de strugure şi mă întreb la ce va folosi. În esenţă, este vorba de un protectorat al Franţei şi Germaniei, care vor să-şi impună voinţa faţă de toată lumea”. 

TEODOR FILIP

preluare de pe http://www.ziarultricolorul.ro/special/moneda-euro-i-uniunea--european-pe-buza-prpastiei.html