RACHETELE LUI HITLER , CONSTRUITE DE ARDELEANUL ORBERTH .

                                                                                    Articol scris de CLAUDIU PADUREAN

                                                                                   in ziarul Romania Libera din 24 ianuarie 2011

Sibianul Hermann Oberth, născut în 1894, a intrat în istorie ca părintele fondator al rachetei şi astronauticii.

Din păcate însă, performanţele sale tehnice au fost umbrite de evoluţia sa ulterioară din politică, acesta gravitând în jurul ideilor de extremă dreaptă.

Unul dintre cei mai cunoscuţi savanţi din lume are origini în Transilvania.

Hermann Oberth se numără printre părinţii ştiinţei rachetelor şi astronauticii.

Tot el a lucrat şi într-un laborator secret, în Germania nazistă, care a produs rachetele cu ajutorul cărora dictatorul Adolf Hitler spera să schimbe cursul celui de-al doilea război mondial.

Echipa condusă de savantul Wernher von Braun, discipolul lui Hermann Oberth, dar în care lucra şi savantul născut în Transilvania, a produs celebrele rachete V2, care au dus la masacrarea a mii de britanici.

Însă aceeaşi echipă ştiinţifică, „răpită" de americani, a avut o contribuţie majoră în programul spaţial american şi în producerea rachetelor din seria Apollo, care au permis oamenilor să ajungă pe Lună.

Hermann Oberth a lucrat inclusiv în acest program spaţial.

Hermann Oberth s-a născut în anul 1894, la Sibiu.

După unele opinii, familia acestuia provenea din oraşul Mediaş, acolo unde se află şi un muzeu dedicat părintelui astronauticii.

Potrivit propriilor sale memorii, Hermann Oberth era fascinat de romanele lui Jules Verne, scriitorul francez care a plasat acţiunea unuia dintre romanele sale, „Castelul din Carpaţi", chiar în Transilvania.

Cărţile preferate ale lui Hermann Oberth erau însă romanele „De la Pământ la Lună" şi „Călătorie în jurul Lunii".

Preocupat să transpună în realitate idele scriitorului francez, Hermann Oberth a creat prima sa rachetă încă din gimnaziu, la vârsta de 14 ani.

La finalul studiilor liceale, el a decis să plece la München, pentru a studia Medicina.

Aici l-a găsit izbucnirea primului război mondial.

Hermann Oberth a fost mobilizat ca medic militar.

Însă experienţa zguduitoare pe care a cunoscut-o în spitalele de campanie, precum şi suferinţele văzute l-au determinat să renunţe definitiv la profesia de medic.

Aşa că el a decis să se întoarcă la Universitatea din München pentru a studia Fizica, la finalul primului război mondial.

Rachetele spaţiale, „o utopie"
Sasul din Sibiu şi-a pregătit teza de doctorat care avea legătura cu vechea sa pasiune pentru rachete.

În anul 1922, el şi-a prezentat teza unei comisii formate din specialişti germani.

Aceştia însă au refuzat să îi acorde titlul de doctor în ştiinţe, pe motiv că realizarea unor rachete spaţiale ar fi „o utopie".

După acest episod, Hermann Oberth a devenit un critic acerb al sistemului de învăţământ.

Savantul din Sibiu a refuzat să îşi mai susţină vreodată doctoratul, din ambiţia de a deveni un om de ştiinţă mai valoros decât cei care i-au refuzat recunoaşterea.

Astfel, el a reuşit să îşi publice teza de doctorat sub forma unei cărţi, care a stârnit un imens scandal în presă.

În anul 1923, Hermann Oberth a publicat cartea cu titlul „Racheta în spaţiul interplanetar", iar în anul 1929, a publicat şi lucrarea „Moduri de a călători în spaţiu".

Ideile sale i-au adus celebritatea.

În anii 1928 - 1929, Hermann Oberth a fost cooptat, în calitate de consultant ştiinţific, în echipa celebrului regizor Fritz Lang, care turna pelicula ştiinţifico-fantastică „Femeile de pe Lună", realizat de studiourile UFA.

De altfel, la puţină vreme după realizarea filmului, Fritz Lang a emigrat în Statele Unite ale Americii, după ce a refuzat oferta lui Goebbels de a turna filme de propagandă pentru nazişti.

Printre altele, Fritz Lang este autorul capodoperei „Metropolis", care este considerată drept una dintre cele mai reuşit pelicule din toată istoria filmului mut.

Pelicula originală a fost redescoperită, din întâmplare, acum câţiva ani, a fost restaurată şi prezentată publicului inclusiv cu o serie de scene inedite pentru cinefili.

Prima rachetă
În toamna anului 1929, Hermann Oberth a realizat o premieră ştiinţifică, lansarea primei rachete cu combustibil lichid, Kegelduse, spre deosebire de cea creată în adolescenţă, care folosea alt tip de combustibil.

În realizarea acestei rachete, Hermann Oberth a fost ajutat de un colectiv de studenţi de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se număra şi viitorul părinte al programului spaţial american, Wernher von Braun.

De altfel, Wernher von Braun, un descendent al unei vechi familii aristocrate din Prusia, a fost unul dintre cei mai străluciţi discipoli ai lui Oberth.

În slujba lui Hitler
În anul 1938, familia Oberth a decis să emigreze în Austria. Hermann Oberth a devenit profesor la Colegiul Tehnic din Viena.

După ocuparea Austriei de către Germania, Hermann Oberth a devenit profesor la Colegiul Tehnic din Dresda.

Apoi, el a fost cooptat în programul lui Adolf Hitler de creare a unor arme noi, secrete, menite să schimbe cursul confruntărilor militare.

Mai întâi, sibianul a lucrat în Wittenberg, timp în care şi-a mutat familia lângă Nürnberg.

Apoi, sub numele fals de Fritz Hann, Herman Oberth a fost inclus în echipa care lucra, sub conducerea discipolului său, Wernher von Brau, la Peenemunde.

Această echipă a dus la crearea primelor rachete de mari dimensiuni, celebrele V2, care au masacrat un mare număr de britanici în timpul celui de-al doilea război mondial.

La finalul războiului, Wernher von Braun şi o mare parte a echipei de oameni de ştiinţă implicaţi în dezvoltarea noilor arme ale lui Adolf Hitler au fost „răpiţi" de către americani, în cadrul unei operaţiuni secrete, Operaţiunea Agrafa.

Deja începuse competiţia dintre americani şi sovietici pentru „creierele" lui Hitler.

În acest context, Hermann Oberth s-a mutat în Elveţia, în anul 1948.

Apoi, în anul 1950, el s-a mutat în Italia, iar în anul 1953, sibianul s-a întors în Germania Federală, pentru a scrie şi publica o carte în care îşi expunea o serie de idei legate de crearea unui reflector spaţial, a unei staţii spaţiale şi a unei nave spaţiale cu propulsie electrică.

De asemenea, Hermann Oberth a conceput costume de cosmonaut.

Cercetător pentru programul spaţial american
Savantul din Sibiu a fost cooptat, de Wernher von Braun în cadrul programului spaţial american.

El a lucrat, timp de cinci ani, pentru NASA şi a avut o contribuţie extrem de importantă la programul care s-a concretizat în crearea rachetelor din seria Apollo, care au permis aselenizarea lui Neil Armstrong.

În anul 1958, Hermann Oberth s-a întors în Germania, unde a publicat o carte despre un vehicul şi o catapultă lunare.

Tot el a proiectat un elicopter şi un avion silenţios.

În anul 1960, savantul sibian s-a întors în Statele Unite ale Americii, unde a lucrat în programul de dezvoltare a rachetelor Atlas.

Hermann Oberth s-a pensionat în anul 1962, la vârsta de 68 de ani.

Până la moartea sa, în anul 1989, el a continuat să scrie.

A abordat mai ales teme legate de filosofie.

Însă Hermann Oberth, în timpul crizei petrolului din anul 1977, a conceput o centrală eoliană, menită să asigure accesul europenilor şi americanilor la energie regenerabilă.

Politician nazist?
Dacă Hermann Oberth este considerat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă ai secolului XX, totuşi biografia sa conţine numeroase umbre.

Se pare că Hermann Oberth a aderat la ideologia nazistă în perioada în care proiecta rachete pentru Adolf Hitler şi când fusese înrolat ca ofiţer SS.

După război, el s-a înscris în formaţiunea de extremă dreapta Partidul Naţional-Democrat.

Hermann Oberth a publicat, printre altele, o broşură prin care propunea un program demografic asemănător celui nazist, care presupunea avortarea copiilor cu dizabilităţi.

În anul 1965, sasul a candidat pentru partidul extremist şi a cerut eliberarea criminalilor de război.

Tragedie paternă
Hermann Oberth s-a căsătorit la vârsta de 35 de ani cu Tilli.

Soţia sa i-a dăruit patru copii, însă el a avut nefericirea să îi vadă pe doi dintre ei cum au devenit victime ale celui de-al doilea război mondial.

Un băiat a murit, ca militar, pe front, pentru ca, în august 1940 să-i moară şi fiica, într-un accident de muncă.

Comentariu propriu : Este un exemplu ca intodeauna marii romani ( savanti,scriitor, filozofi, medicii, oameni de cultura, etc.) ca sa se realizeze profesional trebuie sa se emigreze.

Noi ca natie niciodata nu am stiut sa ne pastram/stimulam , sa ne respectam valorile, dar am stiut a dracului de bine sa ne mandrim cu ei, dupa ce le-am dat cu sutul la partea dorsala.

preluare de pe: http://www.politisti.ro/topic/888-articole-interesante-in-presa/

Cronovizorul – uluitorul aparat de filmat trecutul

Acum 58 de ani, pe 15 septembrie, Padre Ernetti a inventat un dispozitiv care fotografia trecutul omenirii, el a fost denumit cronovizor – Un aparat extrem de interesant, care vede si chiar face poze ale unor evenimente din trecut.

Posibilitatea călătoriei în timp îi fascinează pe oameni din cele mai vechi timpuri. Oare cum ar fi să putem să ne întoarcem în trecut şi să anulăm evenimentele nedorite?

Cum ar fi să aruncăm o privire în viitor? Oameni de ştiinţă demonstrează că saltul temporal nu e posibil. Alţii au încercat să găsească principiul de funcţionare al unui vehicul care să se deplaseze pe axa timpului.

Ca şi în cazul altor secrete ştiinţifice, se pare că planurile unui aparat care priveşte în trecut se află în posesia Vaticanului. Este vorba de cronovizorul inventat de călugărul Ernetti, dispozitiv care a funcţionat şi a reuşit să-i fotografieze pe Iisus şi Napoleon pe vremea cînd erau în viaţă.

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF, precum H.G.Welles, au fost atraşi de posibilităţile unei maşini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri şi coerentă din punct de vedere ştiinţific a unui mecanism de acest tip a fost oferit în 1980 de către astrofizicianul Gregory Benford, în romanul său Timescape, în care a descris un sistem pentru a trimite mesaje în trecut folosind tahioni, particule având viteza ipotetic mai mare decât cea a luminii.

Este interesant că prin anii ’50, perioada în care, se pare, Ernetti îşi începea experimentele, au fost publicate mai multe lucrări pe tema fotografierii evenimentelor trecute; apar termeni precum cronoscop sau cronotunel (“A Statue for Father” Isaac Asimov). Un alt exemplu poate fi găsit în “Other Days, Other Eyes” – Bob Shaw, care descrie un cronovizor ce folosea cristale special în măsură să încetinească viteza luminii, cu scopul de a observa trecutul.

Un călugăr şi 12 savanţi

Cronovizorul captează imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme proiectate într-un spaţiu cilindric. Aşa se poate descrie pe scurt invenţia călugărului benedictin Pellegrino Ernetti. A murit în 1994, ducînd cu el secretul celor văzute cu ajutorul cronovizorului, aparatul pe care l-a construit şi cu care a privit în trecutul omenirii.

Padre Ernetti (foto medalion) era cunoscut în lumea clericală ca exorcist şi profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia. Dar absolvise şi facultatea de fizică, fiind pasionat de experimentele ştiinţifice.

Totul a început în 15 septembrie 1952, în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano. Redînd o înregistrare de muzică gregoriană, Ernetti şi părintele Gemelli (foto medalion) au descoperit cu uimire o voce străină. Gemelli era convins că e vocea tatălui său, ceea ce i-a şocat pe cei doi. Cu timpul, cercetărilor lui Ernetti li s-au alăturat 12 savanţi.

Numele lor au rămas necunoscute, dar călugărul a mărturisit totuşi că, printre cei cu care a lucrat la cronovizor, se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Wernher von Braun, specialist în rachete, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american. Ceea ce au realizat aceşti oameni de ştiinţă avea să inflameze Biserica Catolică şi să atragă interesul experţilor de la NASA.

O maşinărie care vede trecutul

Nu se ştie exact cum s-a ajuns la prima experienţă reuşită.

 „S-a întîmplat accidental. Ideea de bază este foarte simplă. A fost doar o problemă de depăşire a piedicilor de pînă atunci“, a spus călugărul, evaziv.

Întrebat cine a inventat cronovizorul, el a replicat: „Nimeni. A fost o creaţie colectivă“. Nici despre construcţia cronovizorului nu se ştiu prea multe, doar că era compus din trei părţi.

Mai întîi, o mulţime de antene capabile să capteze lumina şi sunetul. Antenele au fost construite dintr-un aliaj de trei metale misterioase. A doua componentă era un tip de captator, activat şi dirijat de undele luminoase şi sonore.

Captatorul putea fi setat pe o anume locaţie, o dată anume şi chiar pe o anume persoană.

A treia componentă era un sistem complicat de mecanisme de înregistrare a sunetelor şi imaginilor. „Principiul care stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sînt distruse, nu dispar.

Măreţia acestei invenţii a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum cîteva de secole“, a spus Padre Ernetti.

Martori la crucificarea lui Iisus

Ernetti a publicat încă din 1965 articole despre cronovizor, dar au fost trecute cu vederea. În data de 2 mai 1972, săptămînalul italian La Domenica del Corriere a publicat o fotografie care îl înfăţişa pe Iisus agonizînd pe cruce. În interviu, Ernetti declara că imaginea a fost captată cu cronovizorul.

„Cînd am încercat să prindem imagini din ziua crucificării, am avut o problemă. Răstignirile pe cruce erau în acea vreme zilnice.Nici faptul că Iisus trebuia să aibă pe frunte o coroană de spini nu ne-a fost de ajutor. Deoarece, contrar credinţei populare, şi aceasta era o practică frecventă“, a explicat călugărul. El a povestit cum au fost nevoiţi să se întoarcă înapoi cu cîteva zile, în seara Cinei cea de Taină. „Am văzut tot. Agonia din grădina Gheţimani, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul. Echipa cronovizorului a filmat tot, dar fără amănunte, important era să păstrăm imagini, nu scenariul“.

Acest articol a stîrnit curiozitate, optimism, chiar exuberanţă, nu atît în faţa unei descoperiri uluitoare, cît mai ales a perspectivelor deschise.

Un secret bine păzit

Pe 8 aprilie 1994, Padre Ernetti a murit în Veneţia, nu înainte de a avea parte pe patul de moarte o ultimă vizită din partea Vaticanului. Cronovizorul fusese deja distrus. „Aparatul poate intra în trecutul oricui. Cu el, orice secret e spulberat: secrete de stat, industriale, private. Uşa ar putea fi deschisă şi unui dictator. Am sfîrşit prin a cădea de acord că trebuie să dezasamblăm această maşină“, ar fi spus Ernetti, în 1993.

Alţi cercetători sînt sceptici în privinţa existenţei acestui dispozitiv. „Nimeni nu l-a văzut, nici măcar prietenii lui, Brune şi Senkowski. Nu a făcut niciodată publice numele colaboratorilor. Cu excepţia lui Wernher von Braun şi Enrico Fermi, care acum sînt morţi“, se plîngea Peter Krassa.

În „Le nouveau mystere du Vatican“, părintele François Brune spune că, în 1955, călugărul mai lucra şi cu unul dintre discipolii lui Fermi, cu un alt laureat al premiului Nobel din Japonia şi cu un savant portughez, o dovadă că aceste mari personalităţi ale ştiinţei au lucrat cu Ernetti atrase de cercetările fără precedent.

Călugărul chiar a inventat ceva, dar Biserica Catolică nu ne spune ce. Dacă a existat vreodată cronovizorul, numai Vaticanul ştie. Cei mai mulţi se îndoiesc că o faţă bisericească, cu preocupări intelectuale remarcabile şi de o moralitate neîndoielnică, ar fi putut juca o farsă de asemena proporţii.

In acest moment, cronovizorul se afla la Vatican, fiind unul dintre cele mai bine pazite secrete. Aceasta noua descoperire este prezentata si de Francois Brune, care este autorul cartii Noul mister al Vaticanului. O alta carte care trateaza acelasi subiect este The Creation and Disappearance of the World’s First Time Machine de Peter Krassa.

Preotul şi teologul Francois Brune, în cartea sa, “Morţii ne vorbesc”, scrie că benedictul Pellegrino Ernetti, profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, a realizat împreună cu o echipă de 12 specialişti un aparat pe care l-a denumit cronovizor. Cu ajutorul lui a reuşit să capteze în anii ’70 ai secolului al XX-lea sunetul şi imaginea unei tragedii antice jucate la Roma în anul 169 î.Hr. Tragedia este “Tieste” de Quintus Ennius, astăzi uitată.

Colaboratorii săi, au recunoascut sub protecţia anonimatului că investigaţiile lor s-au concentrat asupra filmării momentului in care Sf.Ioan a scris Apocalipsa, dispariţia civilizaţiei mayase, moartea Ioanei d’Arc, Biblioteca din Alexandria, precum şi pentru realizarea unor interviuri cu Anaximandru, Thales, Solon, Pitagora, Socrate, Aristotel…Se spune că, speriat de consecinţele nefaste pe care acest aparat le-ar produce in mainile unor indivizi fără caracter, Ernetti ar fi distrus Cronovizorul.

Unii sunt de părere ca el se află totusi, bine păzit la Vatican. Un ziarist de la Domenica del Coriere l-a intrebat pe benedictin cand ar putea dezvălui secretul acestei uluitoare invenţii. Iată ce a răspuns slujbasul Papei: “Cand omul va invăţa sa acţioneze numai in direcţia binelui. Numai pentru bine!”

În acest sens s-ar putea crea o istorie adevărată a omenirii, s-ar putea afla mai uşor autorii unor crime, dar în acelaşi timp s-ar putea afla şi derularea vieţii intime a fiecăruia, ceea ce cred că nu şi-ar dori nimeni. Atunci viaţa pe Pământ şi-ar schimba radical coordonatele. Din această cauză, chiar dacă un asemenea aparat poate deveni o realitate, cu siguranţă el nu va fi folosit pe scară largă.

preluare de pe:

http://www.youtube.com/watch?v=EbJTvoA10A4&feature=mfu_in_order&list=UL
http://www.youtube.com/watch?v=C2Umbwu9DsQ&feature=mfu_in_order&list=UL

SURSA
http://dezvatatorul.blogspot.com/2010/10/cronovizorul-uluitorul-aparat-de-filmat.html

Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !