Se afișează postările cu eticheta astronomie. Afișați toate postările

2 octombrie 2011

Noul program spaţial NASA

Anunturi

Deşi cu câteva luni în urmă NASA a retras din uz navetele spaţiale, după 30 de ani de folosinţă, noul program aminteşte de începuturile erei spaţiale. Sistemul de Lansare Spaţială, cu un cost de 35 miliarde dolari, potrivit unor surse de pe lângă Casa Albă, se bazează pe o uriaşă rachetă alimentată cu combustibil lichid, asemănându-se ca aspect cu misiunile Apollo.

Până şi poziţia astronauţilor la bord aminteşte de istorie, ei stând într-o capsulă situată în vârf. Dar, spre deosebire de vechile misiuni, obiectivele noului program sunt mai îndrăzneţe, prima destinaţia stabilită fiind un asteroid, iar cea de-a doua, planeta Marte.

Scott Hubbard, fost director al NASA şi membru în comisia de anchetă a accidentului navetei Columbia din 2003, declară că noul program „este o călătorie înapoi în viitor, bazată pe o fiabilă tehnologie (de combustie) lichidă”.

Costisitorul proiect va duce astronauţi în spaţiu în viitorul apropiat, dar testele de lansare (iniţial fără echipaj) sunt programate a avea loc la Cape Canaveral, Florida, peste şase ani.

Mărimea, forma şi importanţa mai mare a combustibililor lichizi decât în cazul recent retraselor navete amintesc mai mult de bătrânul program Apollo. Uriaşele rachete vor fi alimentate de hidrogen lichid şi oxigen lichid. De altfel şi rachetele ruse Soyuz sunt alimentate tot cu combustibili lichizi.

(w540) Apollo 11

Astfel, se poate constata o schimbare de abordare faţă de planurile anterioare ale NASA, din timpul administraţiei Bush. Multe dintre elementele de design, precum şi termenele de lansare au fost dictate pe linie politică, de către Congres.

Agenţia Spaţială Americană estimează că va construi şi lansa o rachetă pentru o perioadă de cel puţin 15 ani, potrivit unor surse anonime din rândul conducerii NASA.

Planul este de a lansa primul zbor test, fără echipaj în 2017, primul zbor cu echipaj în 2021, iar cel către asteroid în 2025. Apoi, NASA speră să trimită o rachetă şi astronauţi spre Marte, o debarcare pe Planeta Roşie fiind programată pentru anul 2030.

(w540) Imagine co

Pentru început, rachetele vor putea duce în spaţiu o încărcătură de 77-110 tone, inclusiv Vehiculul Orion cu capsula capabilă să găzduiască şase persoane. Ulterior, capacitatea rachetelor este previzionată să crească la 143-165 tone.

preluare de pe sursa:  Astro

16 august 2011

Navele spatiale se indreapta spre pamant

Conform site-ului Bombshock, un eveniment extraordinar se intampla in lumea astronomica.

Precum se stie,guvernul american a renuntat la proiectul de cautare a vietii extraterestre SETI fara sa ofere o explicatie foarte convingatoare.

Dar se pare ca adevaratul motiv a fostdescoperit pana la urma.

Responsabilii americani din guvernul American par a fi ingrijorati de faptul ca unul sau mai multe obiecte uriase de indreapta rapidspre pamant.

Referitoare la aceste obiecte, au inceput deja sa inceapa speculatii.

Unii spun ca aceste obiecte ar fi de faptniste’’arce lae lui Noe spatiale’’care sa salveze omenirea de pe pamant inainte de un cataclism la nivel mondial.

Altii afirma ca pamantul va fi invadat si ca oameniivor trebui sa munceas ca ca sclavi, pentru extraterestrii, in mine de metale rare.

La momentul actual obiectele se afla inspatele lui Pluto,avand o lungime de circa 230 de kilometri si latimea cuprinsaintre 50 si 90 kilometri.

Interesant e faptul ca, in 1989,o sonda spatiala rusa Mars phobos 2, a fotografiat un obiect care se potrivea descrierii de mai sus, dar a fost distrusa  putin timp dupa acest eveniment ,din motive necunoscute.

Imaginiile cu obiectelecilindrice,circulare sau avand alte forme,asa cum se poate vedea si in poze segasesc la coordonatele :

19 25 12,-8946 03

Sursa: ……Astro……

15 august 2011

NASA confirmă că de Pământ se apropie o navă extraterestră

Autorităţile de la NASA au raportat faptul că un obiect artificial se apropie de Pământ din spaţiul extraterestru, fiind mai degrabă de origine artificială decât un asteroid, anunţă site-ul The Daily Galaxy.
Obiectul, denumit 2010 KQ, a fost detectat de observatorul Catalina Sky Survey la începutul lui mai 2010 şi a fost urmărit de Serviciul de urmărire a asteroizilor al NASA, situat în Jet Propulsion Laboratory din California.

Observaţiile făcute de astronomul S.J.Bus, folosindu-se de telescopul NASA în infraroşu de la Mauna Kea (Hawaii), indică faptul că toate caracteristice spectrale ale lui 2010 KQ nu se potrivesc cu cele ale vreunui asteroid, iar magnitudinea sa absolută (28,9) sugerează faptul că el măsoară doar câţiva metri în dimensiune.
Obiectul nu a avut propulsie în timpul în care a fost sub supraveghearea NASA.

Totuşi, experţii cred că acest obiect trebuie să se fi folosit de propria putere, dat fiind poziţia şi velocitatea sa.

Experţii susţin faptul că acest obiect trebuie să fie o navă spaţială, sau o bucată din ea, ce a făcut parte dintr-o misiune interploanetară din trecut, iar acum se reîntoarce pe Pământ.

14 august 2011

Navele spatiale se indreapta spre Pamant

Conform site-ului Bombshock, un eveniment extraordinar se intampla in lumea astronomica.

Precum se stie,guvernul american a renuntat la proiectul de cautare a vietii extraterestre SETI fara sa ofere o explicatie foarte convingatoare.

Dar se pare ca adevaratul motiv a fostdescoperit pana la urma.

Responsabilii americani din guvernul American par a fi ingrijorati de faptul ca unul sau mai multe obiecte uriase de indreapta rapidspre pamant.

Referitoare la aceste obiecte, au inceput deja sa inceapa speculatii.

Unii spun ca aceste obiecte ar fi de faptniste’’arce lae lui Noe spatiale’’care sa salveze omenirea de pe pamant inainte de un cataclism la nivel mondial.

Altii afirma ca pamantul va fi invadat si ca oameniivor trebui sa munceas ca ca sclavi, pentru extraterestrii, in mine de metale rare.

La momentul actual obiectele se afla inspatele lui Pluto,avand o lungime de circa 230 de kilometri si latimea cuprinsaintre 50 si 90 kilometri.

Interesant e faptul ca, in 1989,o sonda spatiala rusa Mars phobos 2, a fotografiat un obiect care se potrivea descrierii de mai sus, dar a fost distrusa  putin timp dupa acest eveniment ,din motive necunoscute.

Imaginiile cu obiectele cilindrice,circulare sau avand alte forme,asa cum se poate vedea si in poze, se gasesc la coordonatele :

19 25 12,-8946 03

Sursa: ……Astro……