Plutonul de Misiuni Speciale – Judo, paraşutism şi patriotism
Înfiinţarea primelor unităţi de comando ale Armatei Române nu este cunoscută de publicul larg potrivit cu jertfa şi statura militarilor care si-au dedicat întreaga viaţă apărării ţării, printre care se afla legendarul paraşutist basarabean Mihai Ţanţu, fiu al unui membru al Sfatului Ţării care a votat Unirea şi a fost de trei ori prefect de Chişinău, erou al luptelor anti-sovietice, după 23 august 1944 activ în Mişcarea Naţională de Rezistenţă, arestat, condamnat la 25 de ani de temniţă, evadat de la Aiud, fugit în Franţa, unde intră în Serviciul de Informaţii al Militarilor Români din Exil, reîntors în ţară pentru acţiuni de sabotaj, rearestat şi închis din nou, tot la Aiud, până la decretul de amnistie din 1964.
După înfiinţarea, la 10 iunie 1941, a primei companii de paraşutişti din Armata Română, în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii de la Popeşti-Leordeni, locotenentul de atunci Mihai Ţanţu a fost printre primii ofiţeri care au răspuns apelului de încadrare în această unitate care avea să se situeze în scurt timp în elita oştirii române, după cum se arăta într-un studiu publicat sub egida Fundaţiei Mareşal Alexandru Averescu, consultat de Ziaristi Online.
În Foaia sa calificativă pe anul 1943, aflată în Arhivele Militare Române, se menţionează că Mihai Ţanţu s-a evidenţiat mai ales în diferite acţiuni diversioniste cu Plutonul de Misiuni Speciale, „dovedind excepţionale aptitudini în instruirea elementelor sale ca saboteuri, informatori şi terorişti”.
Un veteran judoka, profesorul Anton Muraru, antrenor emerit, centura neagra 8 dani la judo, povesteşte:
„La ordinul Subsecretariatului de Stat al Aerului, Detaşamentul Operativ al căpitanului Mihai Ţanţu a intrat în dispozitiv cu: un pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Petre Ghica, pe aerodromul Băneasa; un pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Vasile Fulicea, pe aerodromul Boteni (Titu), unde se afla dislocat Statul major al Aerului; un pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Vasile Frugină, pentru paza Subsecretariatului de Stat al Aerului (Bucureşti); un pluton de paraşutişti sub comanda lt. paraşutist Grigore Meteş, la Comandamentul Artileriei Antiaeriene din Parcul Carol.
Cele mai bune cadre din acest Detaşament – denumit şi Compania de Misiuni Speciale – au intrat sub conducerea personală a cap. Mihai Ţanţu, care avea ordinul de a avea o trupa de comando, gata de acţiune.
Au beneficiat de stagii de pregătire în Germania sub conducerea unor instructori japonezi. Instrucţia lor de paraşutişti încuraja iniţiativa, originalitatea în luptă, trucurile, şiretlicurile din jiu-jitsu, orientarea în teren, abilitatea şi curajul fără margini…
Acţiunile de comando au fost iniţiate de căpitanul paraşutist Mihai Ţanţu, începând din anul 1943. La o astfel de acţiune a participat – şi ne-au şi confirmat – Vasile Cosma şi Mircea Butoescu.
După ce au distrus un pod şi un depozit de muniţii în Uniunea Sovietică, paraşutiştii au trecut printre linii şi s-au întors în ţară.
În România, membrii acestor trupe de elită aveau îndatorirea de a căuta punctele vulnerabile ale apărării obiectivelor strategice din România, de a lăsa urme ale trecerii, vizibile pentru „arbitrii” de la Statul Major.
Odată cu sosirea ruşilor, au venit vremuri grele pentru practicanţii tehnicilor din jiu-jitsu şi judo, componenţii din trupele de paraşutişti, au trecut în silentio-stampa pentru că riscau să fie duşi ca prizonieri în Uniunea
Sovietică.
Comandantul Mihai Ţanţu a distrus arhiva şi a desfiinţat unitatea.
Paraşutiştii s-au răspândit în ţară. Vasile Cosma s-a întors în Timişoara, unde-i locuiau părinţii.
Personal l-am cunoscut în anul 1967, domnia sa fiind contabil la C. S. S. Energia Bucureşti, după 12 ani de detenţie. Luptase într-o trupă de comando în munţii Făgăraş împotriva ocupanţilor ruşi şi a comuniştilor”, aminteşte profesorul Anton Muraru în lucrarea sa, „Judo în Armata României”.
Memoriile dlui Cosma, în care este pomenit şi căpitanul Ţanţu, sunt reproduse şi de Vali Corduneanu în articolul Amintirile unui absolvent al celei dintâi promoţii de paraşutişti militari.
Viaţa legendarului Mihai Ţanţu este prezentată în detaliu în revista „Străjer în calea furtunilor” – magazin al Fundaţiei Mareşal Alexandru Averescu, într-un material extrem de bine documentat, realizat de colonel dr. Mircea Tănase, de la Statul Major General: „Căpitanul paraşutist Mihai Ţanţu s-a născut la 16 iulie 1914 la Ghermăneşti, judeţul Bălţi, Basarabia, fiul lui Vasile şi al Mariei.
Tatăl său, învăţătorul Vasile Ţanţu, a fost deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău, unul dintre principalii artizani ai unirii Basarabiei cu România la 23 martie 1918.
La 20 noiembrie 1919, în sala mare a Ateneului Român, la deschiderea lucrărilor primului Parlament al României întregite, din care făceau parte şi trimişii Basarabiei, Vasile Ţanţu reprezenta ca deputat judeţul Chişinău.
A fost prefect de Chişinău de trei ori, deputat şi preşedinte al Camerei de agricultură. Dezamăgit de viaţa politică, s-a retras la ţară, profesând în continuare ca învăţător.
La 30 ianuarie 1937, la vârsta de 55 ani, în urma unei boli grave, a fost operat la Iaşi, dar nu a supravieţuit operaţiei. Autorităţile române i-au făcut funeralii naţionale. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău. Ioan Pelivan afirma cu acest prilej: „Cu Vasile Ţanţu dispare unul dintre cei mai vajnici luptători basarabeni pentru realizarea idealului naţional: Unirea.”
La ocuparea Basarabiei, în 1940, de către sovietici, aceştia i-au căutat pe toţi cei care făcuseră parte din Sfatul Ţării şi realizaseră, în 1918, unirea Basarabiei cu România. Pe toţi cei care mai trăiau i-au arestat şi deportat în URSS, dintre mulţi în RASS Tătară, unde şi-au găsit sfârşitul repede. Pe Vasile Ţanţu, plecat în lumea celor drepţi cu câţiva ani mai înainte, nu l-au mai găsit.
S-au răzbunat în schimb pe familia acestuia, omorându-i doi dintre fii. Cel de-al treilea, Mihai Ţanţu, era ofiţer în armata română şi avea să devină o figură marcantă în timpul evenimentelor din august 1944 şi imediat următoare. Va căuta, în noile condiţii create după 23 august 1944, să continue lupta tatălui său, declarând că nu mai are alt scop în viaţă decât lupta pentru Basarabia.”
Pentru apartenenţa la Mişcarea Naţională de Rezistenţă este arestat la 28 aprilie 1946 şi condamnat la 25 de ani închisoare pentru „crimă de complotare întru distrugerea unităţii statului”.
Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa „Opisul emigraţiei politice – Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii”, apărută la Editura Compania, îl fişează pe Ţanţu astfel:
„Născut la 14 august 1914 în Basarabia (astăzi în Republica Moldova). Fost căpitan de paraşutişti. Arestat ca membru al pretinsei Mişcări Naţionale de Rezistenţă. În 1949 a evadat din penitenciarul Aiud şi a fugit din ţară la Viena, unde ar fi fost recrutat de spionajul francez. La Paris, împreună cu generalul Dumitru Petrescu şi comandorul Mihai Opran, a făcut parte din Serviciul de Informaţii al Militarilor Români din Exil. Ar fi fost instruit corespunzător de Biroul 2 francez, fiind apoi trimis în România să verifice tăria rezistenţei din munţi şi să înfiinţeze un serviciu sedentar al PNŢ, serviciu care urma să fie condus de Dumitru Secară. În 1950 a descins în România şi a intrat în legătură cu Lia Popescu, o fostă amantă a lui Mihai Opran. În scurt timp a fost arestat de Securitate, iar Lia Popescu a fost surprinsă într-o tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”, citează colonelul Mircea Tănase în studiul sau.
Istoria vieţii lui Mihai Ţanţu reintră în conul de tristeţe.
Ţanţu ajunge din nou la Aiud, de unde evadase. La prima pedeapsa se adaugă acum şi cea de spionaj. Este eliberat în 1964, în urma decretului de amnistiere a deţinuţilor politici emis după scăparea de consilierii sovietici. A trăit în anonimat şi moare secerat de boala în 1979, fiind condus pe ultimul drum, la cimitirul Cărămidarii de Jos din cartierul Berceni, de către camarazii săi de arme, membrii primelor trupe de comando româneşti.
Viaţa şi faptele de arme ale eroului basarabean sunt povestite, pe larg, în articolul colonelului Mircea Tănase, Căpitanul paraşutist Mihai Ţanţu, un nume pentru istorie, aflat la pagina 58 a revistei Fundaţiei Mareşal Alexandru Averescu „Străjer în calea furtunilor”.
preluare de pe sursa: www.flux.md
