Ce nu ştiaţi despre Rotary Club

Există locuri în care factorii de decizie din politică, afaceri, educaţie şi sănătate se întâlnesc departe de ochii „profanilor”, stabilesc alianţe de culise şi dau verdicte care sunt în defavoarea a milioane de oameni. Rotary este una din grupările reprezentative pentru aceste cluburi elitiste, care funcţionează după reguli şi principii identice cu cele ale francmasoneriei.



Clubul Rotary a fost fondat de un mason

Rotary a fost fondat în 1905, la Chicago, de avocatul francmason Paul P. Harris. La prima întâlnire au participat doar patru persoane: Harris, inginerul minier Gustave Loehr (despre care se ştie cu certitudine că era şi el francmason), negustorul de cărbuni Silvester Schiele şi croitorul Hiram Shorey. Loehr şi Shorey s-au retras la scurtă vreme de la aceste întâlniri, astfel că Rotary, la acea vreme nici măcar nu se putea numi club, fiind alcătuit din doar două persoane.

Acest început dezastruos contrastează izbitor cu rapida răspândire pe care Rotary o cunoaşte de la un moment dat încolo şi care se datorează, fără îndoială, intervenţiei din umbră a francmasoneriei. Cum altfel ar fi fost posibil ca, în scurt timp, ceea ce începuse ca o întâlnire între doi anonimi să aibă deja anvergură naţională?

În 1910 Asociaţia Naţională a Cluburilor Rotary îşi deschide prima filială în afara graniţelor SUA, în Canada, iar în următorul an ajunge şi în Europa, la Dublin. Cucerirea lumii continuă, astfel că în 1922 este prezent pe şase continente, are 20.000 de membrii şi îşi schimbă numele în Rotary International. În prezent numără la nivel mondial 1,2 milioane de membri, printre ei găsindu-se numai persoane influente cum ar fi preşedinţi sau directori de mari companii şi politicieni.

Legendele Rotary spun că numele grupării vine de la obiceiul membrilor de a-şi ţine întâlnirile săptămânale prin rotaţie, acasă sau la biroul unuia dintre ei. Cu timpul, întâlnirile au început să se ţină în hoteluri. Acest lucru face ca astăzi, în holurile celor mai mari lanţuri hoteliere din lume, cum ar fi Marriott, Hilton sau Crowne Plaza să fie plasate, chiar la recepţie, anunţuri privind ziua şi ora când se ţine întâlnirea Rotary. De altfel, proprietarii şi managerii acestor hoteluri fac parte din club, iar impunerea pe piaţă a respectivelor hoteluri se datorează în mare parte afilierii acestora la Rotary.



Cercul închis al „Elitei” masonice

Rotarienii au ritualuri şi reguli interne asemănătoare cu masoneria. Sunt o organizaţie la fel de închisă şi de secretoasă ca şi aceasta. La intrare se face o selecţie atentă: sunt invitaţi să facă parte din club fie cei care ajung să fie indispensabili proiectelor rotariene, fie tinerii care provin din familii de rotarieni şi sunt apoi propulsaţi în poziţii cheie în lumea afacerilor şi politicii. Ca şi în masonerie, este nevoie deci de o invitaţie din partea cuiva din interior. În Rotary lucrurile sunt încă şi mai stricte, fiind nevoie obligatoriu nu de unul, ci de doi garanţi interni, numiţi „naşi”.

Pe lângă aceste similitudini există şi alte aspecte care demonstrează că Rotary şi masoneria sunt doar două faţete ale aceleaşi puteri globale. Până în 1933 cluburile Rotary nu acceptau în rândurile lor decât masoni. Ulterior s-a renunţat la aceasta regulă, însă şi astăzi mulţi din membrii Rotary semnează condica şi în lojile masonice.



O organizaţie satanică cu aceleaşi concepte ca şi masoneria

În aceste condiţii, afirmaţia făcută în revista de afaceri, Bussiness Magazin de Dragoş Niţulescu, care conducea Rotary România în 2006 este doar o poveste bună de adormit copiii: „Nu avem nicio legătură cu masoneria. Dovada cea mai bună este că printre membrii noştri se află şi reprezentanţi ai clerului. Or, se ştie că preoţii şi masonii nu stau în acelaşi loc.“

Acele vremuri sunt de mult apuse. Este adevărat că în 1928 mai mulţi episcopi spanioli au declarat că Rotary „nu este altceva decât o organizaţie satanică cu acelaşi fond şi concepte ca şi masoneria. Conform documentelor pe care le deţinem, Rotary este o organizaţie suspectă şi trebuie să fie considerată la fel de groaznică şi de perversă ca şi masoneria.” Dar la fel de adevărat este şi faptul că, de atunci, tot mai multe feţe bisericeşti au ajuns să deţină funcţii importante în Biserică tocmai datorită apartenenţei lor la masonerie. Am asistat chiar în România la alegerea unui patriarh mason cu sprijinul unor masoni notorii, care făceau parte din Colegiul bisericesc (Sorin Frunză Verde şi Constantin Bălăceanu Stolnici sunt doar două exemple în acest sens).



Un istoric rotarian confirmă strânsele legături ale clubului Rotary cu masoneria

Legăturile strânse dintre masonerie şi Rotary sunt şi mai evidente dacă analizăm situaţia din Marea Lojă a Angliei (United Grand Lodge of England – UGLE), numită de masoni şi loja mamă a lumii, întrucât este organizaţia reprezentativă la nivel mondial. La nivelul UGLE există mai multe loji Rotary.

Poate cea mai cunoscută şi mai veche a fost constituită în 1920. Aceasta are ca simbol cercul Rotary care înconjoară un compas şi litera G, simbolul francmasoneriei. Într-o scrisoare, unul din fondatori, Charles Dewey precizează că toţi cei înscrişi în Rotarian Lodge no. 4195 făceau parte din London Rotary Club care, la acea vreme, avea 300 de membri. Astăzi loja îşi ţine întâlnirile chiar în Freemasons Hall din Londra, sediul Marii Loji a Angliei (UGLE). În cadrul acesteia mai există încă şapte loje Rotary. Două dintre ele au fost constituite la începutul secolului XX: Nottingham Rotary Lodge No.3941 şi North Notts Rotary Lodge No. 8998.

Lor li se adaugă altele cinci, apărute în ultimii douăzeci de ani: Rotary Lodge of Suffolk No. 9306, East Lancashire Rotary Lodge No. 9359, Rotary Lodge of Norfolk No. 9367, Rotarian Lodge of Hong Kong No. 9378 şi Rotary Lodge of Hampshire No. 9389.

Istoricul Wolfgang Ziegler, care este totodată şi membru Rotary, demonstrează că există strânse legături între Rotary şi francmasonerie. „Legăturile dintre Rotary şi masonerie sunt vechi şi nu trebuie privite cu suspiciune, susţine el. În unele ţări est europene noile cluburi Rotary sunt chiar domeniul exclusiv al francmasonilor. În orice caz, existenţa medaliilor pe care apare roata Rotary alături de simboluri masonice arată că legăturile sunt încă puternice şi astăzi”.



Programul Rotary Polio Plus, o ameninţare la adresa generaţiilor viitoare

După ce mii de copii au fost vaccinaţi împotriva hepatitei B pe banii clubului masonic Rotary, România a ajuns să fie ţara cu cel mai mare număr de copii bolnavi de SIDA. În 1997, jumătate din copiii bolnavi de SIDA din întreaga lume erau din România. Acesta este doar unul dintre efectele acţiunilor „umanitare” ale Rotary. Programul Polio Plus este un alt exemplu cutremurător.

În 1985, Rotary anunţa întregii lumi că va eradica virusul poliomielitei până în anul 2000. După ce clubul a cheltuit, conform propriilor declaraţii, peste o jumătate de miliard de dolari şi a injectat peste 2 miliarde de copii, virusul poliomielitei continuă să existe. În urma specialiştilor Rotary au rămas zeci de mii de morţi sau de infirmi care s-au îmbolnăvit de poliomielită, leucemie sau cancer după ce li s-a administrat vaccinul.

Numărul impresionant de victime i-a obligat pe cei de la „Alianţa pentru vaccinuri” să admită existenţa unor riscuri ale vaccinului antipolio. Cu toate acestea, oficialităţile nu fac nimic pentru a stopa această campanie ucigaşă. De ce? Pentru că membrii Rotary, care în viaţa „profană” ocupă poziţii importante în instituţiile medicale naţionale sau internaţionale şi chiar în guvernele unor ţări în care se organizează astfel de campanii, nu vor lua niciodată o decizie neconformă cu politica clubului. Aşa că genocidul continuă.

Într-un discurs ţinut la Convenţia Internaţională a Rotary din 2006 de la Copenhaga, Bruce Cohick susţine că trebuie înteţite eforturile de vaccinare în Nigeria, Afghanistan, Pakistan şi India şi promite în numele Rotary că virusul va fi eliminat fără îndoială cel mai târziu până în 2008. O nouă gogoaşă.



Vaccinul antipolio, o armă importantă în demersul masoneriei de a reduce populaţia globului

Vaccinul polio a fost descoperit în 1953 de dr. Albert Sabin şi de atunci poartă acest nume. În 1960 s-a descoperit că este făcut din celule prelevate din rinichii de maimuţă care conţin virusul SV40. Experimentele de laborator realizate de mai mulţi cercetători, printre care Bernice Eddy au arătat că acest virus este strâns legat de apariţia leucemiei şi a cancerului. Mai mult chiar, SV40 odată pătruns în organism se transmite pe cale genetică de la părinţi la copii. Până în 1996, zeci de cercetări au demonstrat legătura dintre prezenţa virusului SV40 şi cancerul osos şi cerebral, boli a căror incidenţă a crescut în mod inexplicabil (dacă nu luăm în considerare campaniile de vaccinare de genul Polio Plus) cu 30% în ultimii 20 de ani.

În loc să fie stopat progamul Polio Plus care răspândea acest virus, au fost stopaţi, discreditaţi, marginalizaţi şi persecutaţi exact cei care i-au demonstrat periculozitatea. Întrebat de ce s-a procedat aşa, dr. Sabin a dat un răspuns demn de doctorul nazist Mengele: „Nu cred că este cazul să panicăm publicul. Până la urmă, ce mare lucru, copiii voştri sunt injectaţi cu un virus al cancerului, atâta tot!”

Dr. Raymond Obomsawin, analist la Agenţia canadiană pentru dezvoltare internaţională (CIDA) a realizat un studiu asupra proiectelor de imunizare întreprinse de Unicef împreună cu Rotary în Thailanda, la începutul anilor ’90.

Raportul său arată că aşa cum pojarul nu a dispărut din Europa în anii ’40-’50 datorită vaccinurilor, nici poliomielita nu va dispare în urma acestor campanii de imunizare. Tot el arată că poliomielita este departe de a fi cea mai frecventă şi mai gravă problemă de sănătate cu care se pot confrunta copiii.

Poziţia oficială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este că riscul cel mai mare de a se îmbolnăvi de poliomielită îl întâmpină copiii malnutriţi şi de aceea ei trebuie imunizaţi în primul rând. Ori toate cercetările au demonstrat că vaccinul nu trebuie administrat în caz de malnutriţie, pentru că pune în pericol viaţa copilului. Dr. Archie Kalokerinos arată: „nu poţi să imunizezi copiii bolnavi sau malnutriţi şi să zici că ai rezolvat problema. Vei omorî mai mulţi decât ar fi murit în mod natural din cauza virusului”.

Însă pentru rotarieni vaccinurile sunt mai „profitabile”, din punct de vedere al costurilor, decât hrănirea şi crearea de condiţii de viaţă prielnice pentru aceşti copii. În fond, companiile pe care le conduc majoritatea dintre ei sunt chiar cele care contribuie la sărăcirea ţărilor în care trăiesc aceşti copii.

Mihaela Gheorghiu


preluare de pe sursa: http://piatza.net/ce-nu-stiati-despre-rotary-club/

Clubul nemuritorilor – cum atingem viata fara de moarte?

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

La inceput a fost un basm frumos, pe care nu doar un singur popor il are in patrimoniul traditiilor sale culturale.

In varianta sa romaneasca se numeste Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Ca orice basm, el vorbeste mai degraba despre visari decat despre realitati.

Despre dorinte ascunse, provenite din neimpliniri, despre limite ale vietii pe care omul si le-ar fi vrut dintotdeauna extinse dincolo de “obisnuit”.

Despre iluzii si figurari mentale ale imposibilului ca posibil.

Prezenta motivului in creatia populara nu face decat sa-i ateste stravechimea.

In ciuda caracterului sau utopic, nemurirea este o obsesie a speciei umane.

Si nu doar la modul fictiunilor literare.

Alchimistii, care erau, in felul lor, savantii unei epoci prestiintifice, au inclus-o in cautarile si experientele proprii, alaturi de piatra filosofala.

In forme mai “decente” si mai rationale, ideea a patruns intrucatva si in medicina moderna, unde geriatria lupta tot cu limitele vietii, straduindu-se sa le impinga in timp pana la ultimele resurse biologice ale omului.

Speranta de viata – o chestiune discutabila

Cand vorbim despre aceste resurse, un termen uzual precum “speranta de viata” nu ne este de folos cata vreme il definim conform unei medii, pentru un grup social sau o epoca.

Limitele se testeaza in individ, nu in grupuri, si intotdeauna au existat persoane ajunse la varste exemplare indiferent de durata medie de viata din epoca lor.

Este ceea ce se intampla si astazi, cand centenarii devin obiect de curiozitate publica, iar secretul longevitatii lor este cautat ca un mesaj ravnit de toata lumea.

Pana nu demult, se admitea ca omul ar putea sa traiasca 130-140 de ani; ca motorul sau biologic i-ar permite sa functioneze pe o durata reprezentand, asadar, dublul celei pe care o stapaneste acum.

E adevarat: omul si-ar atinge aceasta limita maxima de viata in conditii mai degraba de laborator decat in cele de stres si chiar de mizerie in care se traieste azi cam peste tot.

Viata agitata, nesiguranta, tensiunea nervoasa acumulata din conflicte de tot felul, hrana de proasta calitate, aerul poluat si apa contaminata chimic ori bacteriologic, excesele legate de alcool si tutun, ignorarea unui regim corect de refacere fizica si psihica, toate acestea prejudiciaza in mod sistematic organismul, iar prin cumulare devin o piedica majora in atingerea varstei la care omul ar putea spera sa ajunga prin resursele sale genetice.

Traim intr-un mediu parca facut anume sa ne scurteze viata; in plus, exista nenumarate dovezi ca ne si complacem in el.

Schimbarea mediului si restructurarea propriilor obisnuinte presupun, bineinteles, preocupare continua si efort, dar ele reprezinta conditii esentiale pentru lansarea intr-o cursa lunga, in varianta optima a destinului individual.

Cursa aceasta, afirma gerontologii, e la indemana oricui.

Ramane de vazut cine are dorinta, vointa si puterea de a se antrena in ea, iesind din comoditati tentante si transformandu-si slabiciunile proprii in virtuti.

Prin tratamente de specialitate, medicina contribuie si ea, decisiv, la atingerea obiectivului amintit.

Cine sunt imortalistii?

Daca pana nu demult gerontologia, ramura a stiintelor medicale dedicata studiului imbatranirii, putea fi privita ca un domeniu de avangarda, astazi ea a ajuns, in mod surprinzator, sa fie considerata mult prea prudenta si conservatoare.

Viata omului nu are o limita maxima, afirma curentul imortalist, care isi face tot mai simtita prezenta in zona fierbinte a cercetarilor stiintifice de astazi.

Deschizatori de noi perspective asupra biologiei senescentei, inventatori cu brevete acceptate in domeniul unor ramuri aproape exotice ale tehnologiei, precum inteligenta artificiala si nanorobotica, savantii acestia refuza sa priveasca procesul imbatranirii ca pe un aspect implacabil al existentei, asumandu-si delicata misiune de a redesena tabloul genetic si, implicit, viitorul speciei noastre.

E ceva de-a dreptul ametitor in teoriile lor: omul poate trai oricat, organismul sau poate intra de nenumarate ori in “reparatii capitale”, in asa fel incat tineretea fara batranete si viata fara de moarte sa-i fie asigurata chiar fara multele si drasticele restrictii pretinse de adeptii caii naturale de prelungire a existentei umane.

Omul va trai din ce in ce mai mult intr-o avantajoasa, profitabila si chiar fericita simbioza cu tehnologiile de varf ale prezentului si viitorului.

Asemenea fraze seducatoare si, totodata, pline de promisiuni par preluate din repertoriul alchimistilor de odinioara.

Nici nu le-am trata altfel, daca autorii lor n-ar fi, totusi, niste distinse personalitati ale cercetarii contempo-rane, inventatori eminenti, cu merite recunoscute de juriile unor importante premii rezervate stiintelor si tehnologiilor actuale, oameni ale caror cariere stralucite se pun garantie pentru ideile si cuvintele lor.

Ray Kurzweil, de pilda, si-a vazut recunoscuta calitatea de inventator prin diploma de onoare acordata de Oficiul de Patente al Statelor Unite in anul 2002, prin Premiul Lemelson-MIT (in valoare de 500.000 USD), prin Medalia Nationala pentru Tehnologie, pe care insusi Bill Clinton, pe atunci presedinte al SUA, i-a inmanat-o in 1999, in cadrul unei ceremonii de la Casa Alba.

Este doctor honoris causa in cadrul a 12 universitati, iar lista recunoasterii sale internationale ar putea sa continue.

Inventiile sale cele mai spectaculoase sunt un dispozitiv care recunoaste textul scris si il sonorizeaza pentru orbi, un sintetizator de sunete capabil sa recreeze instrumentele orchestrale, precum si diverse alte produse tehnice din categoria inteligentei artificiale.

A scris o serie de carti cu titluri sugestive pentru asemenea preocupari insolite: Era Masinilor Inteligente,

Cand computerele depasesc inteligenta umana,

In preajma singularitatii: cand omul transcende biologia, iar impreuna cu Terry Grosmann a publicat incitantul volum Calatorie fantastica: traieste destul incat sa traiesti vesnic.

Nu este doar un teoretician, un rafinat al ideilor extravagante, ci si un practician redutabil, numeroasele sale companii ocupandu-se de exploatarea cu succes comercial a inventiilor proprii, toate menite sa sublinieze impactul tehnologiilor asupra societatii.

Sursa: Descopera-Terra