AVEM MOTIVE SA FIM MANDRI CA SUNTEM ROMANI. URMARITI FILMULETUL FACUT DE UN ROMAN DIN USA : O LUME FARA ROMANIA!

PRELUARE DE PE Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Clubul nemuritorilor – cum atingem viata fara de moarte?

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

La inceput a fost un basm frumos, pe care nu doar un singur popor il are in patrimoniul traditiilor sale culturale.

In varianta sa romaneasca se numeste Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Ca orice basm, el vorbeste mai degraba despre visari decat despre realitati.

Despre dorinte ascunse, provenite din neimpliniri, despre limite ale vietii pe care omul si le-ar fi vrut dintotdeauna extinse dincolo de “obisnuit”.

Despre iluzii si figurari mentale ale imposibilului ca posibil.

Prezenta motivului in creatia populara nu face decat sa-i ateste stravechimea.

In ciuda caracterului sau utopic, nemurirea este o obsesie a speciei umane.

Si nu doar la modul fictiunilor literare.

Alchimistii, care erau, in felul lor, savantii unei epoci prestiintifice, au inclus-o in cautarile si experientele proprii, alaturi de piatra filosofala.

In forme mai “decente” si mai rationale, ideea a patruns intrucatva si in medicina moderna, unde geriatria lupta tot cu limitele vietii, straduindu-se sa le impinga in timp pana la ultimele resurse biologice ale omului.

Speranta de viata – o chestiune discutabila

Cand vorbim despre aceste resurse, un termen uzual precum “speranta de viata” nu ne este de folos cata vreme il definim conform unei medii, pentru un grup social sau o epoca.

Limitele se testeaza in individ, nu in grupuri, si intotdeauna au existat persoane ajunse la varste exemplare indiferent de durata medie de viata din epoca lor.

Este ceea ce se intampla si astazi, cand centenarii devin obiect de curiozitate publica, iar secretul longevitatii lor este cautat ca un mesaj ravnit de toata lumea.

Pana nu demult, se admitea ca omul ar putea sa traiasca 130-140 de ani; ca motorul sau biologic i-ar permite sa functioneze pe o durata reprezentand, asadar, dublul celei pe care o stapaneste acum.

E adevarat: omul si-ar atinge aceasta limita maxima de viata in conditii mai degraba de laborator decat in cele de stres si chiar de mizerie in care se traieste azi cam peste tot.

Viata agitata, nesiguranta, tensiunea nervoasa acumulata din conflicte de tot felul, hrana de proasta calitate, aerul poluat si apa contaminata chimic ori bacteriologic, excesele legate de alcool si tutun, ignorarea unui regim corect de refacere fizica si psihica, toate acestea prejudiciaza in mod sistematic organismul, iar prin cumulare devin o piedica majora in atingerea varstei la care omul ar putea spera sa ajunga prin resursele sale genetice.

Traim intr-un mediu parca facut anume sa ne scurteze viata; in plus, exista nenumarate dovezi ca ne si complacem in el.

Schimbarea mediului si restructurarea propriilor obisnuinte presupun, bineinteles, preocupare continua si efort, dar ele reprezinta conditii esentiale pentru lansarea intr-o cursa lunga, in varianta optima a destinului individual.

Cursa aceasta, afirma gerontologii, e la indemana oricui.

Ramane de vazut cine are dorinta, vointa si puterea de a se antrena in ea, iesind din comoditati tentante si transformandu-si slabiciunile proprii in virtuti.

Prin tratamente de specialitate, medicina contribuie si ea, decisiv, la atingerea obiectivului amintit.

Cine sunt imortalistii?

Daca pana nu demult gerontologia, ramura a stiintelor medicale dedicata studiului imbatranirii, putea fi privita ca un domeniu de avangarda, astazi ea a ajuns, in mod surprinzator, sa fie considerata mult prea prudenta si conservatoare.

Viata omului nu are o limita maxima, afirma curentul imortalist, care isi face tot mai simtita prezenta in zona fierbinte a cercetarilor stiintifice de astazi.

Deschizatori de noi perspective asupra biologiei senescentei, inventatori cu brevete acceptate in domeniul unor ramuri aproape exotice ale tehnologiei, precum inteligenta artificiala si nanorobotica, savantii acestia refuza sa priveasca procesul imbatranirii ca pe un aspect implacabil al existentei, asumandu-si delicata misiune de a redesena tabloul genetic si, implicit, viitorul speciei noastre.

E ceva de-a dreptul ametitor in teoriile lor: omul poate trai oricat, organismul sau poate intra de nenumarate ori in “reparatii capitale”, in asa fel incat tineretea fara batranete si viata fara de moarte sa-i fie asigurata chiar fara multele si drasticele restrictii pretinse de adeptii caii naturale de prelungire a existentei umane.

Omul va trai din ce in ce mai mult intr-o avantajoasa, profitabila si chiar fericita simbioza cu tehnologiile de varf ale prezentului si viitorului.

Asemenea fraze seducatoare si, totodata, pline de promisiuni par preluate din repertoriul alchimistilor de odinioara.

Nici nu le-am trata altfel, daca autorii lor n-ar fi, totusi, niste distinse personalitati ale cercetarii contempo-rane, inventatori eminenti, cu merite recunoscute de juriile unor importante premii rezervate stiintelor si tehnologiilor actuale, oameni ale caror cariere stralucite se pun garantie pentru ideile si cuvintele lor.

Ray Kurzweil, de pilda, si-a vazut recunoscuta calitatea de inventator prin diploma de onoare acordata de Oficiul de Patente al Statelor Unite in anul 2002, prin Premiul Lemelson-MIT (in valoare de 500.000 USD), prin Medalia Nationala pentru Tehnologie, pe care insusi Bill Clinton, pe atunci presedinte al SUA, i-a inmanat-o in 1999, in cadrul unei ceremonii de la Casa Alba.

Este doctor honoris causa in cadrul a 12 universitati, iar lista recunoasterii sale internationale ar putea sa continue.

Inventiile sale cele mai spectaculoase sunt un dispozitiv care recunoaste textul scris si il sonorizeaza pentru orbi, un sintetizator de sunete capabil sa recreeze instrumentele orchestrale, precum si diverse alte produse tehnice din categoria inteligentei artificiale.

A scris o serie de carti cu titluri sugestive pentru asemenea preocupari insolite: Era Masinilor Inteligente,

Cand computerele depasesc inteligenta umana,

In preajma singularitatii: cand omul transcende biologia, iar impreuna cu Terry Grosmann a publicat incitantul volum Calatorie fantastica: traieste destul incat sa traiesti vesnic.

Nu este doar un teoretician, un rafinat al ideilor extravagante, ci si un practician redutabil, numeroasele sale companii ocupandu-se de exploatarea cu succes comercial a inventiilor proprii, toate menite sa sublinieze impactul tehnologiilor asupra societatii.

Sursa: Descopera-Terra

Inventatorii de boli

 

Foto (1)

In prezent, o buna parte din cercetarea medicala la nivel mondial nu ar putea supravietui daca nu ar exista finantarile industriei farmaceutice. Aflata in solda marilor concerne, stiinta acuza insa toate simptomele unei boli incurabile, ingrijindu-se mai mult de exigentele comerciale ale finantatorului decat de soarta bolnavilor aflati in asteptarea unor tratamente salvatoare. O situatie devenita “moneda curenta” mai ales in Statele Unite si in Europa, unde enormele interese ale industriei farmaceutice (primul sector industrial in SUA) fac inevitabil scurt-circuitul dintre stiinta si profit.

In acest articol

• Boli create de marketing?
• Shoppingul – boala psihica, sindromul frigiderului si dereglarea de semafor
• Legaturi bolnavicioase
• Clauza de confidentialitate

Boli create de marketing? 

In ultimii ani, marile concerne farmaceutice si-au perfectionat o noua si extrem de eficienta metoda de a-si extinde pietele de desfacere. In loc sa promoveze medicamentele ca tratamente pentru boli au inceput sa promoveze boli menite a se “mula” pe produsele  din portofoliu. In consecinta, noile afectiuni au nume rasunatoare si abrevieri pe cat de indescifrabile pe atat de amenintatoare. Astfel, o banala arsura este fara doar si poate “gastro-esophageal reflux disease” (boala de reflux gastroesofagian) sau GERD; impotenta este “erectile dysfunction” (disfunctie erectila) sau ED; durerile premenstruale sunt “premenstrual dysphoric disorder” (tulburare disforica premenstruala) sau PMMD; pana si timiditatea a devenit “social anxiety disorder” (dereglare de anxietate sociala). Toate chestii lesne de identificat la oameni in cele din urma sanatosi, adica o piata cu un potential imens de crestere.  O dereglare numita “deficienta motivationala“, o obscura disfunctie sexuala feminina si  un sindrom al picioarelor care nu stau locului (restless legs sindrom) sunt trei dintre cele mai “creative” noi afectiuni, si in ele piata farmaceutica si-a pus multe sperante. Sunt exemple incontestabile ale asa-numitului “disease mongering”, adica a abilitatii marketingului de a crea boli pentru a vinde produse farmacologice deja existente pe piata. Asta cu toate ca prima dintre ele ar putea fi la fel de bine lene, disfunctia sexuala respectiva o simpla oboseala, doar in cazul celei de-a treia, ce-i drept, exista multiple posibilitati.
Denuntul a fost lansat in paginile revistei Plos Medicine de Ray Moynihan si de specialistul in farmacologie australian David Henry, implicati de ceva vreme intr-o campanie de sensibilizare a comunitatii stiintifice cu privire la “bolile inventate”. Fenomenul de “disease-mongering” este si subiectul a trei carti recent aparute, trei solide dosare de acuzare a industriei farmaceutice, ale caror titluri vorbesc de la sine: doua semnate de Melody Petersen, fosta reporter la New York Times : “Our Daily Meds: How the Pharmaceutical Companies Transformed Themselves into Slick Marketing Machines”, “Hooked the Nation on Prescription Drugs” si “Shyness: How Normal Behavior Became a Sickness” de Christopher Lane. De asemenea, pe parcursul anului trecut, numeroase publicatii printre care New York Times, The Journal of American Medical Association, Nature sau The New England Journal of Medicine au dedicat temei o serie de articole, unul mai elocvent decat altul.