Corporatismul

Jocul manipulării are la bază depistarea nevoilor emoţionale, materiale, morale, sexuale (pe scurt a dependenţelor) unei persoane (nevoi de care ea nu e conştientă, asta e esenţialul manipulării, pentru că nu poţi manipula decât pe cei inconştienţi, nu pe cei conştienţi).


Apoi să te prefaci că i le satisfaci, intr-o anumită măsură (de obicei la minimum) cu o condiţie, ca tu să ai maximum de beneficiu din ceea ce va presta pentru tine persoana păcălită în schimbul a ceea ce tu te prefaci că oferi (de exemplu într-o firmă, ceea ce oferi tu ca patron este salarul minim posibil astfel ca angajatul să nu plece prea repede).


Deci pe scurt jocul cuprinde următoarele etape


1. Să depistezi nevoile angajatului [„vino la noi, si sigur (sigur e de fapt <> si in final, <>) iti vom satisface nevoile” – mesajul subliminal al angajatorului catre angajat)


2. Să le satisfaci la minimum astfel ca el sa nu plece prea repede


3. Să amâni încheierea unui contract de muncă cât mai mult timp posibil (pentru că şi dacă va pleca, există oricând alţii disponibili, mă refer în special în marile oraşe).


4. Să asiguri la locul de muncă condiţii atractive (toaletă modernă, curată, apă la automat pe hol, automat de cafea, muzică non-stop în surdină susurând din difuzoarele încastrate în plafon, curăţenie şi igienă peste tot, aer condiţionat)


5. Relaţionare destinsă şef – angajat în aşa fel încat angajatul să aibe sentimentul că tot ceea ce face e din proprie iniţiativă, ex.: “Crezi că ai putea să faci asta până în data cutare?”, sau “Avem nevoie urgentă de acest proiect altfel vom fi amendaţi, crezi că ai putea să ne ajuţi? Dacă da aştept un reply pe e-mail” etc.


Unde e păcăleala? Salariul e principala păcăleală. Dacă nu-ţi permite o chirie decentă, sau un credit pentru casă, maşină, eşti un om mort.


Pentru că nu îţi vei permite bucurii reale, nu vei avea familie, bani de concediu, hobby-uri, vei fi doar un sclav.


Condiţiile de muncă sunt altă păcăleală, care îţi crează sentimentul de securitate emoţională, “e bine aici, voi rămâne cât mai mult timp, pentru că e mai bine ca la mama şi la tata acasă, iată, firma e un Părinte mai bun”.


Alte “păcăleli”: managerul expat îşi face rondul printre muncitorii multinaţionalei spunandu-le “gândiţi pozitiv” (desi acesti muncitori se afla in postura in care se aflau unii deţinuţi ai lagărelor de exterminare naziste care se auto-motivau astfel: “trebuie să trăiesc ca să pot povesti ce a fost aici” sau “mi-au ucis copiii, dar eu sunt destul de tânără ca să mai nasc alţii, nu mă voi sinucide ci voi spera să scap vie de aici”).


Imaginaţi-vă că un manager expat, cu grad înalt, ar spune angajaţilor inferiori lui (tot manageri, dar mai mult cu titulatura decât cu privilegiile): “daca vouă vă merge bine, o să-mi meargă şi mie bine, deci daca voi sunteti naivi şi munciţi (cat) mai mult pt firma (adică pentru mine), eu o să câştig mai mult, dar şi voi veţi câştiga mai mult, însă nici pe departe cât voi câştiga eu” (stim cazuri cand unii s-au sincis prin munca). Acum, desigur, responsabilităţile diferă, prin urmare si recompensele.


In final „egalitatea” se reduce la “daca ţie ţi-e bine, mie o să-mi fie şi mai bine”). Actualmente lagarele de concentrare naziste se numesc companii, multinationale, etc. iar gardienii acestor lagare sunt expaţii (managerii fara frontiere).


Dupa WWII, mai ales anglo-saxonii, evreii, au invăţat să îşi facă propriile „lagăre de concentrare” intr-un mod acceptat social, după modelul trasat de antisemitul Henry Ford (munca la bandă).


Problema e cat de mult dau oamenilor si cat de mult isi opresc lor din profit astfel încât sistemul bancar să nu se blocheze, pentru că “sclavii” trebuie …TOTUŞI … să-şi poată plăti ratele bancare.




Personajele jocului “manipulatorul”


1. Firma, joacă pentru tine rolul de Părinte adoptiv


2. Tu, joci rolul de copil de suflet al firmei, când are nevoie de tine, te înfiază temporar, când nu mai are, te goneşte afară din casă.


3. Vrăjitorul din Oz, sau CEO, cel pe care rar îl vezi la faţă. CEO nu înseamnă “Chief executive officer” aşa cum ar crede naivii, ci în limbajul marţian al lui Eric Berne, inseamnă Curvar – Elitist – Oral. Pentru că după ce ajunge CEO cu un venit minim de 50-100 de mii euro lunar, cel mai probabil va divorţa de tancul sovietic de acasă, se va muta într-un penthouse cu un AKM suplu alături de el în pat iar pe peretele din faţa patului angajaţii firmei îi vor monta o plasmă cu diagonala de câţiva metri. Nu că s-ar uita prea mult la plasmă, ocupat fiind cu afacerile şi excursiile exotice, dar mărimea şi calitatea contează pentru el.


4. Femeile manager. Deşi au vârsta de 35-40 de ani, sunt încă suple şi se îngrijesc de tenul Vrajitorului din Oz (când îl loveşte acnea de stres), sau de leacurile lui de slăbit dacă e obez. Aceste femei, nu sunt conştiente că nu mai au nici o şansă la Vrăjitorul din Oz şi se comportă cu el matern. Totuşi pentru că nu asta işi doresc, compensează in diverse moduri, îşi pun copilaşii la avatarul din messenger, fumează 3 pachete de Parliament pe zi şi evident ele sunt cele care fac direct jocul manipularii cu angajaţii de rând (jocul dintre
Părintele adoptiv şi angajatul copil de suflet al firmei). Sincer, sunt surprins cât de multe femei manager sunt în România. Probabil pentru că femeia orientală e seductivă şi manipulativă prin educaţie dar şi prin structură.


Însă dacă vor fi seductive şi manipulative în familie cu băieţeii lor, vor face din ei nişte prostănaci, care vor deveni copiii de suflet ai firmelor. Dar mă îndoiesc că vor proceda aşa, pentru că cine manipulează conştient, ştie să nu manipuleze decât în afara familiei personale.


Cam în toate posturile de pe acest site a fost vorba de manipularea inconştientă (jocurile psihologice, in care ambii participanti la joc rămân confuzi după comutare). Fie că e vorba de manipulare conştientă sau inconştientă, ea are la bază acelaşi mecanism, specularea dependenţelor celuilalt, dependenţe de care acesta nu e conştient.


De asemenea manipulatorul poate alege când să înceteze jocul manipulării şi să-l lase cu ochii în soare pe manipulat (vă mai amintiţi cum s-a terminat serialul Seinfeld, cu fraza “Şi acum noi ce facem?” când Jerry i-a lăsat baltă pe ceilalţi trei). In manipularea conştientă, singurul care rămâne confuz în urma jocului e manipulatul.


Alte exemple de Coaching sunt Cocălarul şi piţipoanca, politicianul şi alegătorul, soţul infidel şi amanta. Toate au la bază manipularea prin exploatarea dependenţelor. El, dependenţe sexuale, emoţionale. Ea, dependenţă de bani, trai bun, condiţii optime, fără lucru. Cine sunt manipulaţii? Sunt cei care au fost copii neiubiţi. Copiii iubiţi nu pot fi minţiţi sau manipulaţi.


Evident, se exclud cazurile de retard mental structural, insa lipsa iubirii produce pseodudebilitate mintală, care nu se deosebeşte cu nimic de cea structurală, şi ce e mai rău e că cel care a dezvoltat-o nu e conştient de ea.


Şi tocmai acest lucru este exploatat de manipulatori, care sunt fosti copii iubiţi de părinţi, dar cărora nu le-au fost trasate limite (nu li s-a spus să ţină seama de ceilalţi, de toţi, ci să-şi formeze un perimetru – CLANUL – unde să se comporte OK, iar în rest să sfâşie cu zâmbetul pe buze).


Antiteza jocului: să nu te plafonezi, să avansezi profesional, să nu te laşi înfiat sau cumpărat de “vrajitorii din Oz”; o antiteză bună e emigrarea, fără să mai revii înapoi cu masina adusă cargo pentru că în oraşul unde te-ai stabilit cam toţi au o maşină ca a ta. Importantă e calitatea oamenilor cu care relaţionezi, nu ceea ce posezi.


Dar dacă nu poţi mai mult de atât? Dacă ăsta e potenţialul tău, să fi copilul de suflet al firmelor? Ei bine, atunci să nu invidiezi. Pentru că invidia duce la nebunie, spune Melanie Klein. Dar parcă aşa spune şi decalogul biblic: “Să nu râvneşti la…etc.etc.”


Metaforic vorbind, Coachingul înseamnă a da putere totală în mâna “diavolului” sau “diavolul se preface într-un înger de lumină”. Cei înteligenţi şi pricepuţi îl vor recunoaşte, dar cei naivi vor fi amăgiţi la nesfârşit.


Sunt unii care învaţă AT şi Coaching cu scopul inconştient de a manipula sau de a-şi perfecţiona tehnicile de manipulare pentru a obţine maximum de beneficiu material pentru că nu-i aşa, aici e totul, acum ori niciodată!


There`s no God! Iată de ce există şi unii care după ce au făcut AT şi Coaching dar nu şi-au putut depăşi condiţia, s-au gândit serios la sinucidere. Sau unii chiar s-au sinucis. Adadar, daca vrei cu tot dinadinsul să rămâi cu vechile tare, invidia, manipularea, poţi să rămâi liniştit oricât AT şi Coaching ai şti. Pentru că nu-i aşa, There`s is no God! Sau poate e? Fiecare cu alegerile lui, a respecta alegerile omului (indiferent care ar fi acestea) inseamnă de fapt a-i oferi iubire!


In manipularea conştientă, tranzacţiile sunt în duplex sau în triplex (implică toate cele 3 stări ale eului, Parinte, Adult, Copil), vezi Eric Berne – Jocurile Adulţilor, pag. 26. În manipularea inconştientă, tranzacţiile sunt mai totdeauna simple (de la Parinte la Copil sau de la Copil la Copil). De aceea cei care manipuleaza inconştient nu au succes decât la persoane naive, la imaturi, sau la copii. Pe cand versaţii pot manipula şi adulţi. Versaţii pot sta în espectativă, ca un păianjen cu plasa întinsă, şi de cele mai multe ori tu te duci la ei, nu vin ei la tine.


Şi te vei duce funcţie de nevoile inconştiente pe care le ai. Şi vei crede că ţi le satisfaci. Dar s-ar putea să nu ţi le satisfaci deloc sau doar parţial şi pe o perioadă determinată pe care nu tu o decizi, pentru că nu ai cum, venind din poziţia de dependenţă.


Învăţând analiza tranzacţională, constaţi că oamenii sunt nişte marionete, fac mereu acelaşi lucru (scriptul – scenariul de viaţă) aşteptând rezultate diferite, şi culmea e că cu cât rezultatele întârzie să apară, cu atât omul “posedat” de script face mai intens ceea ce prevede scriptul lui să facă, accelerându-şi căderea şi obţinerea beneficiului negativ al scriptului (nebunia, sinuciderea, consumul de substanţe).


În Coaching, înveţi că oamenii sunt nişte “jigodii”, şi atunci, “dă-i jigodiei (puţin din ceea) ce vrea, şi opreşte-ţi ţie mult din ceea ce doreşti şi astfel o vreme “jigodia” inconştientă sau fără alternative pe moment s-ar putea să-ţi lingă tălpile”.


De aceea unii oameni schimbă des stăpânul (firma), ca să scape de sentimentul de “jigodie”. Schimbarea fără avansare ierarhică nu necesită prea multă muncă intelectuală, nici diplome în plus, nici “atenţii” unde trebuie. Grea e polificalificarea (obţinerea de competenţe). Succesul depinde de talent, competenţă şi organizare.


Concluzie: Există alternativă? S-a incercat una, socialismul-comunismul, cu rezultate dezastruoase. Nu a mers. Cine reglează abuzurile angajatorilor? Marile firme au propriul sindicat. E eficient?


Partial doar. De exemplu firmele multinationale din Romania au si in prezent ture de lucru de 12 ore (ca in Dubai unde muncitorii pakistanezi lucreaza ture de 12 ore la 50 de grade C, locuiesc in baraci si primesc un salar care le permite hrana, imbracamintea, si o partida de sex pe luna cu o prostituata; asa s-au contruit insulele artificiale din Dubai).


Pentru ca populatia din orase nu mai accepta sclavia pe 200 de euro lunar (in Romania), aceste firme multinationale au infiintat rute de transport cu microbuze pentru a-si aduce muncitori din sate, comune si oraselele invecinate (pentru ca fabricile sunt construite in marile orase ale Romaniei).


Recrutarea de personal se face chiar la fata locului (incredibil, se deplaseaza la sate unde au loc interviuri formale cu ţăranii care sunt automat angajaţi dacă nu suferă de retard mintal sever). Totuşi, în prezent, deja unele multinaţionale îşi mută facilităţile mai la est (Moldova, Rep. Moldova, sau alte republici din fostul URSS).


Ce vor face ţăranii noştrii când vor pleca “exploatatorii” având in vedere că noi nu avem propriile noastre firme şi proprii noştri “exploatatori”? Probabil se vor intoarce la epoca sapei si a plugului. Migrarea după locul de muncă nu o văd posibilă în Romania. Asta a fost la inceputuri in USA. Acum deja teritoriul României e peste tot saturat cu populaţie. In 4 saptamani o multinationala isi poate instala liniile de productie si in 2 saptamani le poate muta in alta locatie unde exista deja populatie neangajata.


E rău cu răul, dar mai rău fără rău. România nu are încă proprii ei capitalişti şi propriile produse creaţie pur românească (Loganul e al francezilor de la Renault, oricand pot pleca). Dar, aşa cum spunea un expat, “gândiţi pozitiv”, sper că şi în România vor apărea produse autohtone care să aibă greutate în balanţa comercială import-export.


Dar şi daca noi am avea aşa ceva, in era globalizării, un industriaş autohton nu e şi patriot, oricând se poate muta cu producţia la vecini. Aşadar, care e punctul de sprijin? Pe cine te poţi baza?


Un individ se poate baza doar pe el insuşi la modul real. Pensia de bătrâneţe va ţine curând tot de multnaţionale bancare. Va fi o singură ţară în esenţă. Asta e globalizarea capitalului.


Deocamdată, real problema este reglată prin concurenţa intre firme, “hai la mine că-ţi dau mai mult”. Dacă nu ar fi această concurenţă, s-ar ajunge rapid la abuzurile care le-am trăit cu toţii în socialism, când exista o singură mare firmă, Statul (de pomană).


Acum, în România există un mare dezechilibru între numărul bugetarilor+pensionari+persoane cu handicap+şomeri şi cei din economia privata care trebuie să sustina totul.


Deocamdată buboiul e finanţat de FMI, Banca Mondială/Europeana. Dar asta nu va dura la infinit. Treptat treptat, mare parte dintre bugetari vor trebui integraţi odată şi odată în capitalism.


Dacă nu, statul român va intra în incapacitate de plată, faliment (se spune ca in decurs de 10 ani). O alta speranta ar fi invazia de muncitorilor asiatici. Sa speram ca patronii români vor avea cu ce să-i plătească.





preluare de pe sursa: http://piatza.net/corporatismul/

Eliberarea de ataşament

Oamenii care excelează în manifestarea fizică a ideilor lor învaţă să-şi fixeze obiective realiste şi să le aplice într-un mod flexibil, răspunzând la condiţiile concrete.

Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă flexibilitate, urmăreşte comportamentul unui copăcel tânăr în bătaia vântului. Trunchiul său este subţire şi fragil, dar dispune de o impresionantă forţă şi rezistenţă. Aceasta se datorează faptului că el se mişcă împreună cu vântul, nu împotriva lui.

Atunci când condiţiile sunt potrivite ca ceva să se întâmple, aceasta se va întâmpla fără mare efort. Când condiţiile nu sunt potrivite, chiar şi un mare efort nu va reuşi. A te mişca împreună cu vântul necesită o sensibilitate faţă de condiţiile existente.

Există momente pentru odihnă şi retragere şi momente pentru a te mişca energic înainte.

A şti când să te mişti şi când să nu te mişti este o chestiune de bun simţ şi de intuiţie. Gândirea abstractă nu poate duce, prin ea însăşi, la percepţia adevărată. Ea trebuie combinată cu sensibilitatea emoţională.
Ca să vezi lucrurile în mod corect trebuie să înţelegi cât de mult ai investit emoţional într-o situaţie, cât şi modul în care evenimentul apare şi se desfăşoară în exterior.

Trebuie luate în considerare atât realitatea interioară, cât şi cea exterioară.
Unii oameni spun că realitatea interioară determină realitatea exterioară. Alţii spun că cea exterioară o determină pe cea interioară.
Şi unii şi alţii au dreptate.
Găina nu ar exista fără ou – şi vice-versa.
Cauza şi efectul nu sunt lineare şi secvenţiale. Ele se manifestă în mod simultan. Prin natura lor, ele au o mişcare circulară. Nu numai cauza determină efectul, dar şi efectul determină cauza.

Răspunsul la întrebarea „ce a fost mai întâi, oul sau găina?” poate fi – ori nici unul, ori amândouă. Găina şi oul sunt creaţii simultane.

La toate întrebările de genul ori/ori trebuie să se răspundă în acelaşi fel – altfel răspunsul va fi fals.

Realitatea Supremă nu poate fi înţeleasă într-un cadru de referinţă dual. Ea include atât realitatea interioară, subiectivă, împreună cu realitatea exterioară, obiectivă – cât şi interacţiunea lor reciprocă, spontană. Toate contrariile sunt conţinute înăuntrul ei. Realitatea Supremă e creaţia acceptării totale, a capitulării totale şi a iubirii totale, atotcuprinzătoare.

Nu există ceva care să fie separat de ea. Chiar şi atunci când copacii sunt smulşi din rădăcină şi duşi la vale de şuvoi, nu e nici o tragedie, căci nu există diferenţă între copac şi şuvoi.

În contrast cu fluxul Realităţii Supreme se află Rezistenţa care dă naştere diferitelor condiţii. Distincţiile, comparaţiile, judecăţile intră în joc, iar cursul natural este întrerupt.

Natura Realităţii Supreme este de a spune „Da”. Ea are o exuberanţă naturală şi un entuziasm firesc. Vrea să ia totul cu ea. E fericirea personificată, pentru că ea consideră totul şi pe toţi ca fiind ea însăşi.

Rezistenţa spune mereu „Nu”. Prin natura ei, aduce conflict şi luptă. Se opune la orice şi, astfel, ea este nefericirea personificată.

Acolo unde nu există rezistenţă, nu există nefericire. Nefericirea opune întotdeauna rezistenţă unor condiţii.

Ea se constituie pe nişte interpretări pro sau contra.

Rădăcina nefericirii este ataşamentul.

Nu îţi cer acum să renunţi la toate ataşamentele tale. Aceasta, prietene, nu este un ţel realist. Îţi cer doar să devii conştient de ataşamentele tale, de percepţiile tale, de interpretările tale pro şi contra. Îţi cer doar să observi cum ai făcut ca fericirea ta să fie condiţionată.

Dacă vrei să înţelegi necondiţionarea, priveşte copacul mişcându-se în bătaia vântului. E cea mai bună metaforă pe care o poţi găsi. Copacul are rădăcini adânci şi ramuri întinse. Jos e neclintit, iar sus e flexibil.

Este un simbol al tăriei şi al capitulării.
Poţi dezvolta aceeaşi tărie de caracter, mişcându-te flexibil o dată cu toate situaţiile din viaţa ta. Stai drept şi

fii înrădăcinat în momentul de faţă. Cunoaşte-ţi nevoile, dar îngăduie ca ele să fie satisfăcute cum ştie viaţa mai bine. Nu insista ca nevoile tale să fie satisfăcute într-un anumit mod, căci, dacă insişti, vei opune o rezistenţă inutilă. Trunchiul copacului se frânge, atunci când încearcă să se opună vântului.

Mişcă-te o dată cu vântul!
Viaţa ta e un dans!
Ea nu este nici bună, nici rea. E o mişcare, un continuum.
Alegerea ta este una simplă: poţi dansa sau nu. Decizia de a dansa nu te va scoate de pe ringul de dans.

Dansul va continua în jurul tău. Dansul va continua şi tu eşti parte din el.

Există o demnitate simplă în asta. Te încurajez să te bucuri de pura stare de graţie de a fi viu. Dacă vei căuta în viaţă un sens mai elevat, vei fi dezamăgit. Dincolo de dans, nu se află nici un sens.

Toate condiţiile se deschid înspre necondiţionare. Fii, pur şi simplu, deschis şi prezent şi vei cădea în braţele lui Dumnezeu. Dar împotriveşte-te chiar şi pentru o clipă – şi vei fi prins într-o complicaţie fără rost, provocată de tine însuţi.

Fiinţele umane nu pot fi independente de realitatea condiţionată, deoarece realitatea condiţionată este o creaţie a conştientei umane.

Opriţi-vă din încercarea de a scăpa de propriile voastre creaţii. Acceptaţi-le, pur şi simplu, aşa cum copacul acceptă vântul. Demnitatea voastră constă în a deveni pe deplin umani, pe deplin receptivi la propriile voastre nevoi şi la nevoile altora.

Compasiunea nu vine prin detaşarea de întreaga paletă a experienţei emoţionale, ci prin participarea plenară la ea.

Unii au spus că lumea asta e un loc al durerii. E absurd. Această lume nu este nici bucurie, nici durere, deşi aţi putea spune că e amândouă în acelaşi timp.

Această lume este un loc în care se naşte corpul emoţional şi mental. Naşterea fizică şi moartea facilitează, pur şi simplu, dezvoltarea unei conştiente gândire/sentiment, care este responsabilă pentru propriile sale creaţii. E absurd să negi importanţa acestui proces al naşterii. Şi este la fel de absurd să-l glorifici. Nu există fiinţă umană care să nu parcurgă acest traseu al naşterii, fără să trăiască atât experienţa bucuriei, cât şi a durerii.

Sunt oare ambele necesare?
Absolut! Fără durere, mama nu ar putea scoate bebeluşul din ea. Şi fără bucuria vieţii nou-născute, durerea n-ar avea nici un sens.

Dar nu spune „acesta e un loc al durerii” sau „acesta e un loc al bucuriei”. Nu căuta să faci din experienţa ta ceea ce ea nu este. Fereşte-te de interpretări care te-ar determina să accepţi numai o parte din spectrul vieţii.

Experienţa mea aici nu a fost diferită de a ta.
Nu am biruit durerea. M-am lăsat în voia ei.
Nu am biruit moartea. Am păşit prin ea de bunăvoie.
Nu am slăvit trupul şi nici nu l-am condamnat.
Nu am numit această lume nici rai, nici iad, dar am profesat că ambele sunt propria voastră operă.

Am intrat în dansul vieţii la fel ca voi, ca să cresc întru înţelegere şi acceptare, ca să trec de la iubirea condiţionată la trăirea iubirii fără condiţii. Nu există nimic din ceea ce tu ai simţit sau ai trăit ca experienţă, din care să nu fi gustat şi eu. Cunosc fiecare dorinţă şi fiecare frică, deoarece am trăit trecând prin toate. Iar eliberarea mea de ele nu a venit prin vreo dispensă specială.

Vezi tu, eu nu sunt un dansator mai bun decât tine. Mi-am oferit, pur şi simplu, disponibilitatea de a participa şi de a învăţa, iar aceasta e tot ce-ţi cer.
Binevoieşte! Participă! Atinge şi lasă-te atins! Simte totul! Deschide-ţi braţele vieţii şi lasă-ţi inima să fie atinsă! De aceea te afli aici!
Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ba dăruieşte fără să se gândească la recompensă, deoarece a da este cel mai mare dar. Şi primeşte – nu numai pentru sine – ci pentru ca şi alţii să poată trăi experienţa darului.

Legile lumii acesteia nu îi mai limitează pe bărbatul sau pe femeia a căror inimă este deschisă. Şi astfel se întâmplă miracole – nu printr-o activitate specială, ci doar ca o extensie a iubirii însăşi.

Miracolele nu vin dintr-o gândire lineară, secvenţială. Ele nu pot fi planificate. Nu poţi învăţa nici să le faci,
nici să le primeşti. Miracolele vin în mod spontan în inima care s-a deschis şi în mintea care a renunţat la nevoia ei de a controla sau de a şti. Căci Mintea lui Dumnezeu e nevinovată şi atotdăruitoare.

Ea nu-ţi poate refuza cele necesare, întrucât eşti parte din Ea. Ea nu te cunoaşte ca fiind separat. Asemenea unui părinte ce se uită la unicul său copil. Ea te priveşte cu statornică iubire şi afecţiune. „Întinde-ţi mâna şi primeşte aceste daruri”, te invită Ea. Dar tu nu dai ascultare chemării Ei. În frustrarea ta, nu auzi Vocea
Divină care te chemă.

Privind în jur la condiţiile vieţii tale şi găsindu-le numai defecte, nu eşti conştient că te-nconjoară Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Şi totuşi, oricât de departe te-ai simţi tu de Dumnezeu, nu eşti decât la un gând distanţă. Şi momentul mântuirii tale este chiar acum. Aminteşte-ţi aceasta, prieten drag. Chiar acum, în acest moment, ori asculţi Vocea lui Dumnezeu, ori eşti prins, fără rost, în mrejele propriei tale psihodrame.

Chiar acum eşti fie fericit, fie găseşti nod în papură împrejurărilor din viaţa ta.
Îngăduie-ţi să fii prezent în gândurile tale şi întreabă: „Simt eu. În acest moment, conştient de Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru mine?”

Dacă răspunsul este „Da!”, vei simţi căldura Prezenţei Divine în inima ta. Iar dacă răspunsul este „Nu”, conştiența ta te va face să-ţi aminteşti acea Prezenţă şi să o atragi către tine. Această practică simplă nu poate da greş.

Încearc-o şi convinge-te! Pe măsură ce înveţi să fii deschis momentului prezent, vei deveni din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină în mintea şi experienţa ta.
Rostul tău personal se va dezvălui în această conştientă lărgită, ajutându-te să înţelegi cum poţi fi de cel mai mare ajutor pentru tine însuţi şi pentru ceilalţi.

Cele necesare vor prinde formă înaintea ochilor tăi. Modul în care apar te va lăsa adesea perplex, dar nu vei judeca. Nu vei căuta nod în papură nici ţie, nici altora. Vei învăţa să te laşi în voia situaţiei de moment, făcând tot ce poţi şi adăstând în tăria propriei tale capitulări. Din ce în ce mai mult îi vei încredinţa lui Dumnezeu consecinţele şi vei şti că darul tău este întotdeauna acceptat ca atare. El este întotdeauna de-ajuns. Astfel, vremea autocrucificării se va încheia şi pacea va reveni în mintea ta. Atunci mă vei vedea aşa cum sunt eu cu adevărat, pentru că atunci vei fi dat naştere Christosului din tine.

Aştept acest moment cu mare bucurie şi certitudine. Fiindcă acesta este momentul adevărului.
Este sfârşitul a tot ceea ce înseamnă separare.
Este sfârşitul a tot ceea ce înseamnă suferinţă.


Paul Ferrini

IUBIRE FĂRĂ CONDIŢII
Reflecţii ale Minţii Christice

preluare de pe sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Nevoia de miracole

Miracolele sunt demonstraţii ale Minţii Divine în acţiune în mintea şi experienţa ta. E nevoie de miracole ca procedee didactice, exact aşa cum a fost nevoie de miracole cu două mii de ani în urmă. Fiecare miracol este o demonstrare a faptului că iubirea e mai puternică decât frica.

Nu subestima cantitatea de frică din care este făcută lumea ta. Priveşte în jurul tău. Uită-te la propriile tale gânduri. Există acolo vreun loc în care frica să nu se simtă ca la ea acasă? Nu te întreb asta ca să te deprim.

Aş dori doar să fii realist.

Priveşte lucrurile aşa cum sunt ele în lumea ta. Fă un inventar al propriilor tale gânduri. Nu te poţi apropia de iubire, dacă nu realizezi cât de mult din gândirea ta are la bază frica.

A conferi conştientă gândurilor tale încărcate de frică induce posibilitatea unei alternative. Dar, te rog, nu încerca să înlocuieşti gândurile negative, temătoare, cu gânduri pozitive, iubitoare. Asta nu face decât să instaureze un conflict în mintea ta. Lasă, în schimb, conştientizarea să lucreze.

Fii conştient, pur şi simplu, de frica ta şi simte-o.
Apoi, când ai resimţit-o din plin, spune doar: „Tată, acum sunt gata să trec prin frica mea. Te rog, ajută-mă!”

Şi fii gata să primeşti ajutorul pe care l-ai cerut. Cererea ta nu va fi respinsă, te asigur. Când ceri ajutor, recunoşti că există o putere mai mare decât frica ta. De asemenea, îţi vădeşti dorinţa de a conlucra cu acea putere, pentru a ieşi din frica şi conflictul din viaţa ta.

Ti-aş mai propune ceva: atunci când ceri ajutor, admite că ceri ca gândurile tale să fie schimbate. Afirmă, deci: „Tată, sunt dispus să mă răzgândesc în privinţa acestei situaţii. Ajută-mă, Te rog, să o văd, nu prin ochii fricii, ci aşa cum o vezi Tu. Ajută-mă să o văd cu iubire egală pentru mine însumi şi pentru toţi ceilalţi.”

Aceasta, semen al meu, este o rugăciune foarte puternică. Stăruie în ea.
Odihneşte-te în tăria şi pacea ei. Şi lasă-L pe Dumnezeu să-ţi răspundă prin fiecare cuvânt, fiecare gest şi fiecare faptă.

Nu poţi avea experienţa miracolului, decât dacă eşti dispus să-l primeşti. Ca să trăieşti experienţa miracolului, trebuie să fie prezenţi următorii factori: 1 – trebuie să ştii că ai nevoie de el, 2 – să-l ceri în mod sincer şi 3 – să fii dispus să-l primeşti. Când toţi trei factorii sunt prezenţi, miracolul se va manifesta.

Din nefericire, chiar dacă miracolul s-a manifestat în viaţa ta, s-ar putea să nu-ţi dai seama. De ce? Fiindcă ai o idee preconcepută despre felul în care trebuie să arate miracolul. Şi, astfel, s-ar putea să nu-l recunoşti, deşi se află chiar în faţa ta.

Dar la ce bun un miracol, dacă nu-l poţi vedea? Dacă vrei să accepţi miracolul în inima ta, înţelege, te rog. că el s-ar putea să nu arate aşa cum ţi-ai închipuit tu. Fii deschis la prezenţa sa în viaţa ta şi îngăduie-i să ţi se reveleze.

Unii dintre voi ar putea întreba: „De ce nu îmi dă Dumnezeu miracolul pe care îl cer?” Motivul este că miracolul pe care îl ceri ar putea să nu te elibereze de frică. Prin urmare, el nu este miraculos, iar frica ta va reface, pur şi simplu, condiţiile care te-au determinat să ceri acest miracol.

Lasă ca Dumnezeu să fie Cel care îţi răspunde la rugăciune. Nu încerca să-i spui tu de ce anume ai nevoie.

Ştie El mai bine decât tine. Ai încredere în asta. Deschide-te prezenţei Sale în viaţa ta.
Fii dispus să înveţi de la El şi despre El.
In această disponibilitate, frica va fi dizolvată.
În această disponibilitate te vei trezi la adevărata ta natură.
 
 
Paul Ferrini

preluare de pe sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Cele 10 mari iluzii ale umanitatii

Iluziile ne pun piedici serioase in a ne gasi fericirea si starea de bine in realitate. Iluziile ne impiedica in a face tot ce ne sta in putinta pentru a atinge ceea ce ne dorim. Iluziile sunt piedici serioase in lupta implinirii visurilor noastre. Iluziile ne impiedica sa facem pasi inainte si sa depasim pasii inapoi, ne impiedica sa evoluam si sa progresam, ne impiedica in a actiona pentru viata, pentru asteptarile si implinirea dorintelor noastre. Iluziile sunt… doar iluzii. Realitatea fericirii se afla dincolo de ele.

Cele 10 iluzii ale umanitatii au fost expuse de catre maestrul spiritual al lumii moderne - Neale Donald Walsch- in cartea Communion with God. Teoria fundamentala pe care se axeaza cartea mai sus mentionata este aceea ca lumea, iar cand spunem lume a se intelege umanitatea, traieste o serie de mari iluzii. Iata care sunt, in conceptia lui Neale Donald Walsch, cele 10 iluzii in care traieste fiinta umana: Cele 10 iluzii se intrepatrund si fiecare dintre ele o determina pe cealalta si are in vedere cauzalitatea ei. Fiecare iluzie da nastere unei alte iluzii. Fiecare iluzie genereaza o alta iluzie sau este creata de o alta.



1. Ca exista Nevoia (ILUZIA NEVOII)

Nevoia este inexistenta in univers. Nevoia este non-existenta in universul individual. Ea este doar o reprezentare fictionala. Avem cu adevarat nevoie de ceva anume pentru a fi fericiti? Nu este fericirea de fapt o stare a mintii? Fericirea nu este o urmare sau un rezultat al anumitor conditii. Nu ne trebuie nimic in mod expres pentru a fi noi insine sau pentru a fi ceea ce suntem deja. Universul nu cere rezultate anume pentru ca universul insusi este un rezultat. Dumnezeu (sau numiti-l cum vreti: creator, fiinta suprema, univers, energia superioara, etc.) nu are nevoie de nimic. El nu urmareste rezultate. Nu este el cel care da nastere rezultatelor? Cu toate acestea, fiinta umana a creat o imagine a acestei entitati supreme dupa chipul si asemanarea sa. I-am atribuit o agenda, i-am conferit nevoi, i-am acordat capacitatea de a judeca, este de parere Neale Donald Walsch…


2. Ca exista Esecul (ILUZIA ESECULUI)

Iluzia Esecului deriva din Iluzia Nevoii. Ca sa poti afirma ca ai esuat inseamna sa admiti ca ai avut nevoie de ceva care ti-a fost refuzat sau pe care nu l-ai putut obtine. Absenta nevoii atrage dupa sine absenta esecului. Daca nu ai nevoie de nimic, nu poti esua. Daca nu exista nevoie, nu exista nici esec. Acceptand ca poti esua, accepti si faptul ca Dumnezeu poate esua, ca Dumnezeu are nevoie, ca Dumnezeu isi doreste si nu poate obtine ceea ce isi doreste. Accepti ca, NOI, ca parte a creatiei si a lui Dumnezeu, nu suntem perfecti. Daca accepti ca esti o parte componenta a acestui univers , atunci tot ceea ce faci si creezi este perfect si nu cunoaste greseala, esecul sau nevoia. Esecul este un lucru relativ, sustine Neale Donald Walsch. El depinde de cine si ce isi imagineaza fiecare ca este. Aceasta iluzie ne arata ca rezultatele vietii pot fi imprevizibile, nesigure.



3. Ca exista Lipsa de Unitate (ILUZIA LIPSEI DE UNITATE)

Lipsa de Unitate implica posibilitatea esecului, iar posibilitatea esecului este determinata de existenta nevoii. Iluzia Lipsei de Unitate este legata de acceptarea existentei separarii. Universul este lipsit de unitate daca lasam separarea sa se instaureze intre noi insine, intre noi si cel care ne-a lasat sa fim parte din acest intreg, intre noi si ceea ce ne inconjoara, intre noi si ceea ce exista ca si creatie in acest univers. Astfel acceptam ca nu suntem unul si acelasi lucru cu intregul in care am fost inclusi. Separarea poate da nastere unor rezultate negative precum invidie, lacomie sau comportamente indezirabile. Nu poti pune capat acestor rezultate negative investind aceeasi energie care le-a creat (nu poti sa pui capat urii cu ura, nu poti sa inabusi mania prin manie, etc). Suntem cu totii parte a unui intreg, iar acest intreg este totul, este de parere Neale Donald. Totul nu are nevoie de nimic ca sa existe.



4.Ca exista Lipsuri (ILUZIA INSUFICIENTEI)

La un moment dat, ne-am gandit la noi insine ca fiind separati unii de altii, de univers, de intregul caruia i-am apartinut. Asa s-a nascut ideea ca “nu este suficient” loc sub soare pentru noi… Cand ne separam, ceea ce putem obtine individual ni se pare insuficient. Intotdeauna traim cu impresia si certudinea ca ne lipseste ceva. Exista insa intotdeauna destul si suficient pentru fiecare dintre noi, pentru toti. Nu poti afirma ca un lucru iti este insuficient daca nu ai nevoie si nu doresti acel lucru. Natura universala isi este suficienta prin ea insasi. Natura umana este una singura. Facand parte din intreg nu putem fi realmente separati ca entitati. Daca exista un singur lucru si acest lucru este tot ceea ce exista, atunci nu pot exista lipsuri de niciun fel, afirma in continuare Neale Donald.


5. Ca exista Cerinta (ILUZIA CERINTEI)

Trebuie sa fie ceva ce pot fi sau ce pot face pentru a avea “suficient”. Acest “suficient” trebuie sa implice ceva, trebuie sa-mi ceara ceva. Trebuie doar sa descoper ce este acel Ceva. Trebuie sa vad care este acea Cerinta. Daca ceva este “insuficient”, inseamna ca exista o posibilitate de a-l face la un moment dat sa devina “suficient”. Iluzia lnsuficientei reprezinta cauzalitatea Iluziei Cerintei. “Nu destul” ne determina sa ne intrebam ce am putea face pentru a avea “destul”: destula fericire, destula iubire, destul Dumnezeu, destula siguranta, destul din tot ce este insuficient… Fiinta umana i-a atribuit aceasta iluzie chiar si lui Dumnezeu. Energia creatoare CERE si ea ceva de la noi pentru a-i primi indurarea, rasplata, fericirea suprema, Raiul. Iluzia Cerintei este cea care a determinat umanitatea sa traiasca dupa reguli ale omului, reguli ale lui Dumnezeu, reguli, legi, proceduri… Ne razvratim mai mult sau mai putin. De multe ori ne conformam Cerintei. Credem ca TREBUIE sa facem ceva pentru a-l multumi pe Dumnezeu. Esecul in a indeplini acest lucru poate atrage dupa sine consecinte inspaimantatoare.



6. Ca exista Judecata. (ILUZIA JUDECATII)

Daca exista Cerinta, de unde vom sti daca cineva a indeplinit aceste cerinte? A trebuit de aceea sa existe un sistem de judecata care sa ne dea verdictul pozitiv sau negativ. S-a nascut in lume Iluzia Judecatii. Am creat in mintile noastre iluzia unui Creator care ne judeca, am creat in viata noastra de pe pamant un sistem uman de judecata, afirma acelasi autor. Scopul? Pentru a ne asigura ca Cerinta exista astfel incat sa putem primi suficient din ceea ce nu este suficient. I-am atribuit lui Dumnezeu un sistem de judecata pentru a ne justifica actiunea noastra de judecare a celorlalti (in functie de rasa, sexualitate, gen, putere, posibilitati materiale, etc.)


7. Ca exista Condamnare (ILUZIA CONDAMNARII)

Daca exista un sistem al judecatii, atunci trebuia sa existe si o recompensa pentru cei care se conformeaza cerintei, implicit o pedeapsa pentru cei care nu se conformeaza. Astfel, spune Neale Donald Walsch, a aparut ideea condamnarii. Judecata nu putea exista fara o consecinta a ei - condamnarea. S-au nascut astfel condamnarile aici, in vietile noastre de pe pamant, cat si condamnarile de dincolo de aceasta viata. Supunem atat actiunile noastre, cat si pe ale celor din jurul nostru propriei judecati, propriului sistem de judecata. Le catalogam ca fiind corecte sau incorecte. Actiunile noastre nu sunt intotdeauna cele mai potrivite pentru ca de cele mai multe ori nu intelegem ca menirea noastra este sa facem parte din intreg. “Daca Dumnezeu este iubire – iubirea suprema, completa, adanc - cum poate atunci sa existe condamnarea? Daca Dumnezeu este atotiertator, cum poate Dumnezeu sa ne condamne la torturi nesfarsite? Daca noi facem parte din intreg, intregul este viata, viata este Dumnezeu insusi, de ce s-ar judeca Dumnezeu pe sine?”, se intreaba Neale Donald.


8. Ca exista Conditionare (ILUZIA CONDITIONARII)

Nu poti spune ca iubesti daca iti legi iubirea de anumite conditionari. In univers nu exista conditionare. Ceea ce este este pur si simplu. Fara conditii. Nu se poate ca ceea ce este iubire sa nu fie iubire. “Dragostea nu cunoaste conditii”, spune autorul. Ea este dragoste pur si simplu. Nu ne-au fost dat nici cereri si nici conditii. Putem avea viata la care aspiram, viata pe care ne-o dorim cu adevarat. Trebuie doar sa o alegem. Si sa alegem cu inima. Astfel, precizeaza Neale Donald Walsch, umanitatea a dezvoltat religii pentru a explica aceste cerinte si conditii, pentru a primi iubirea lui Dumnezeu. In jurul iubirii supreme au inceput sa fie construite ziduri de conditii. Dumnezeu a inceput sa spuna “te iubesc” in mod conditionat. Te iubesc daca...

In mod automat, cei care se conformau conditionarilor erau mai buni, mai deosebiti, mai ALTFEL decat cei care nu supuneau conditiilor. Astfel s-a nascut Iluzia Superioritatii in umanitate. Cei care au obtinut mai mult au fost declarati si s-au autodeclarat ca fiind superiori. Nu exista insa superioritate, spune Neale Donald Walsch, cand toti suntem unul singur, cand toti laolalta formam un intreg, iar acest intreg este universul insusi. Poate fi un lucru superior lui insusi? CUM?...


10. Ca exista Ignoranta (ILUZIA IGNORANTEI)

Ignoranta este o iluzie. A crede ca ignoranta nu este o iluzie este o iluzie in sine. Iubirea estelibertate. Ea invita la exprimare, la o exprimare completa, intreaga. Iubirea deschide. Iubirea invita sa-i testezi toate mijloacele, sa depasesti limitele ignorantei. Teama blameaza exprimarea totala. Teama suprima libertatea. Iubirea nu inseamna suprimare, anihilare, minciuna. “Cauta orice raspuns. Vorbeste orice cuvant. Impartaseste orice gand. Crede in orice daca crezi cu tarie. Iubirea ne invita sa traim adevarul nostru. – aceasta este esenta iubirea. Si deja stim ceea ce este de stiut despre cine suntem cu adevarat”, specifica maestrul spiritual.
preluare de pe: http://esoterism.ro/ro/10iluzii.php