Suntem programaţi pentru… Apocalipsă?

 

Recent, administratorul Agenţiei Aerospaţiale Ame­ricane (NASA) le-a cerut angajaţilor să-şi pregătească familiile pentru un iminent dezastru natural. Intr-o perioadă în care ideea dispariţiei vieţii la 21.12.2012 „atîrnă“ în mentalul colectiv precum sabia lui Damocles, acest anunţ a şocat întreaga lume! Vine Apocalipsa?

Consecinţele… imaginaţia oamenilor şi valul de „studii-predicţii”, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, n-au făcut altceva decît să adîncească misterul şi să susţină „teoria conspiraţiei” la nivel planetar: ce altceva mai ştie „galonata” NASA şi nu vrea să comunice şi restului lumii? Doar „aleşii” mai au şanse de supravieţuire?

Ulterior (în mod previzibil), cei de la NASA au explicat că mesajul a fost conceput în urma unui exerciţiu la scară naţională, care a demonstrat că agenţia nu este pregătită pentru dezastre majore.

Probabil, toată această poveste a fost, într-adevăr, un test, dar nu destinat evaluării capacităţii agenţiei şi populaţiei de a se mobiliza şi rezista în caz de dezastru natural, ci o altă etapă din programul perfid de manipulare a umanităţii. Practic, a fost creată o „cutie de rezonanţă”, ce vibrează pe o frecvenţă tematică extrem de sensibilă pentru fiinţa umană: supravieţuirea ca individ şi specie.

Este imposibil să nu observi că, în mod gradat, psihicul uman este bombardat, biciuit, schingiuit de o avalanşă de informaţii tot mai terifiante, ce converg spre o singură idee-concluzie: lumea noastră se duce! Oare? La început de an, artizanii manipulării, cei care deţin imensa şi reala putere a controlului informaţiei, au lansat prima „bombă”: revista online The Globe cita un articol publicat de USA Today, în care… „un colectiv de 41 de specialişti din mai multe domenii ale ştiinţei şi sociologiei, precum şi experţi cu capacităţi cognitive şi paranormale dezvoltate, au elaborat un set de predicţii ştiinţifice pentru anul 2011. Aceştia au dorit să specifice că nu este vorba despre predicţii de tip Nostradamus ori Vanga, ci calcule probabilistice complexe, bazate şi pe experienţa acestora, acumulată în ani de cercetare, dar şi cunoaştere şi studiu temeinic. O mare parte dintre aceştia sînt profesori universitari la institute cu renume în domeniul cercetării”.

Sunt convins că toţi aceia care au acces la internet au fost agresaţi psihic de acest material, ce poate fi considerat un model exemplar de manipulare şi programare! Incă din deschiderea „studiului”, am fost „preparaţi psihic” să îngurgităm informaţii din surse mai mult decît „credibile”: 41 de specialişti şi experţi „no-name”, dar profesori universitari, sociologi, paranormali, care bazîndu-se pe „experienţă”, nu fac predicţii, ci doar… previzionează. Cum zic românii, aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Interesant este cu ce ne-au poluat creierele pleiada de „specialişti”, fiindcă – nu-i aşa? -, principiile manipulării nu urmăresc înţelegerea logică a unui fenomen sau situaţii, ci inducerea în eroare şi programarea mentală cu raţionamente credibile, care disimulează scopul real al mesajului. Mai întîi, au uzitat de informaţii deja cunoscute, intrate de mult timp în stresantul folclor dedicat anilor 2011-2012. Adică aceleaşi poveşti despre vulcani, topirea calotei glaciare, cutremure, fotoni, rezonanţa Schuman şi paranormali fabricaţi peste noapte. 

Păi, măi băieţaşi, dacă tot „cîntaţi fals”, n-ar fi cazul să treceţi de la „manelele Apocalipsei” la ceva mai serios? Nu de altceva, dar la cîrciumioara de la capătul blocului s-ar putea să aflaţi chestii mai interesante! Ei, dar după sensibilizarea creierului prin argumente emoţionale, a urmat partea de „organizare”, în care datele arhicunoscute sînt amalgamate cu „softul” (program) urmărit:

„- Noua generaţie va fi ca hipnotizată, vor apărea noi droguri, noi modalităţi de înrobire pe bază de sex şi muzică, entertainment în general, iar din 2011 vom constata atît o <îndobitocire> a noii generaţii, cît şi o lipsă de reacţie. <Creierele> noii generaţii vor începe să fie înregimentate de marile concerne, vor lucra la aşa-zisul plan de salvare mondială, ce va fi impus de SUA şi Marea Britanie, cu spri-jinul ONU, al Băncii Mondiale şi al FMI.

- Nu va începe niciun război mondial în 2011, ci se vor concentra energiile statelor puternice pentru împărţirea zonelor de influenţă ale planetei, existînd numeroase ameninţări, dar neconcretizate. Obama îşi va pierde din popularitate, mulţi americani îşi vor da seama că el este doar <păpuşa> pusă acolo de bancherii care conduc lumea. Africa va fi ţinta reglărilor de forţe între China şi SUA, mai mult decît zona arabă, decît Coreea, sau aşa-numitul conflict Israel – Iran. Dacă va începe un război de forţă, acesta va fi mult mai probabil în 2012, în urma eşecului de a reîmparţi lumea şi de a atenua criza globală.

- Va fi anunţată descoperirea unei noi arme foarte puternice, de natură psihologică, ce va putea controla fiecare individ sau comunităţi de indivizi de la distanţă, prin intermediul unor forme de unde, care nu au mai fost folosite pînă acum în acest scop.

- Populaţia va ajunge la şapte miliarde de indivizi şi, pentru prima dată, se va spune public despre necesitatea opririi acestei rate de înmulţire şi de existenţa unui program de scădere treptată a populaţiei.

- Cei ce conduc lumea vor lucra din 2011 la vedere, către un guvern mondial, către o unitate bancară unică, electronică, înregistrabilă şi manipulabilă prin cipuri aflate la purtător.

- Din punct de vedere religios, Biserica Catolică va fi în continuare în dificultate, prin discreditarea ei continuă de către aceia ce doresc o singură religie New Age. Vor apărea scandaluri legate de preoţi corupţi, de legături cu grupări mafiote, de homosexualitate, de pedofilie. Forţele implicate vor conduce în aşa fel ostilităţile antireligioase, încît să pară că se va împlini profeţia lui Malachia şi că Benedict este ultimul Papă înainte de <marea unificare> religioasă. Vor apărea numeroase zvonuri ce-l vor plasa ba pe Obama, ba pe Putin ca fiind Anticristul, dar nu pe Ahmadinejad sau pe Mubarak. Omenirea va fi condusă de către forţe oculte, să creadă că se îndreaptă spre un inevitabil Armaghedon, dar fără Mesia, să poată apărea un <salvator universal>, cel care va pune în aplicare planul unic de salvare planetară, dar la care se vor opune musulmanii, hinduşii şi budiştii”.

Straşnice planuri! Dacă citim printre rînduri, remarcăm că se urmăreşte anularea libertăţilor şi a drepturilor individuale. De asemenea, sîntem avertizaţi că… trebuie să devenim o turmă docilă („Bă, vă ia dracu’, ciocu’ mic!”), altfel vom fi „neutralizaţi” de teribile arme psihotronice şi, fraţilor, sîntem prea prolifici, prea mulţi!

De aceea, poate că vor rezolva problema nişte SIDA, Ebola, E-coli şi nişte AHN-uri. Iar dacă nu vă cunoaşteţi inamicii, aflaţi că aceştia nu sînt Obama sau Putin, ci Ahmadinejad şi Mubarak, susţinuţi de fanaticii religioşi.

Oricum, trebuie să stăm liniştiţi. Planeta, întreaga omenire vor fi protejate de ONU, Banca Mondială şi FMI.

Vorba unui vecin: „…Decît să ne mai tortureze ca să ne salveze, mai bine folosesc nişte cianură; este o procedură mai ieftină şi mult mai umană!”. Intre timp, problema Mubarak a fost „rezolvată”, dar cine va fi noul şi aşteptatul Mesia? Poate (hai să speculăm niţel!) proiectul Blue Beam „100% made in USA,” va îndeplini predicţiile ocult elaborate.

Cît despre conflictul economic dintre „americanezi şi ceainizi”, am consultat şi un adevărat specialist, care are şi nume (nu precum cei 41), Miguel Pedrero. Dur şi tranşant, fără a omite detalii, în volumul Corupţia marilor puteri.

Strategii şi minciuni în politica mondială, Miguel Pedrero publică un extras dintr-un raport elaborat în anul 2000 de către George Tenet, pe atunci director al CIA, în timpul administraţiei lui George Bush: „Pe măsură ce se transformă în noua superputere a mileniului trei, China îşi va procura, probabil, armele chimice şi biologice, precum şi dispozitivele nucleare, necesare iniţierii unui război terorist împotriva Statelor Unite…

Aceste arme vor fi capabile să ajungă în Statele Unite, transportînd focoase nucleare, chimice şi biologice…

Este posibil ca, pînă în anul 2015, America să renunţe la rolul său de jandarm al lumii. Acest fapt se va produce într-un moment de acutizare a tensiunilor din Orientul Indepărtat; potrivit informaţiilor actuale, China va ordona Japoniei să îşi desfiinţeze programul nuclear şi să lase Statele Unite fără nicio alternativă în ceea ce priveşte relaţiile cu Asia, condiţii ce ar putea provoca un important conflict armat, înainte de anul 2015. Protagonistele vor fi probabil China şi America”.

Deci Apocalipsa are rădăcini vechi şi… etape minuţios planificate! Insă impactul studiului (cu siguranţă prognozat) a fost terbil! In condiţiile în care masele largi ale populaţiei planetei sînt, oricum, afectate mental şi biologic de realităţile crude ale „resuscitatei crize globale”, efectele secundare au fost mai greu de sesizat. Nu am de gînd să insist pe o „făcătură” mult prea evidentă, dar mă întreb ce ne mai pregătesc marii „scenarişti” ai lumii, cui foloseşte şi cine va profita de pe urma acestei manipulări?

Dacă luăm în calcul raportul lui George Tennet şi „planurile de salvare” ce vor fi impuse preanumeroasei populaţii a globului, constatăm că anumite ţări sînt deja „mîntuite” cu metode economice sau militare, deci perdelele de fum (previziunile) au avut efectul scontat! In Egiptul „salvat” de Mubarak se acutizează conflictele religioase, iar în Libia, ţară care a avut cel mai înalt nivel de trai din Africa, aripile morţii, bombardierele, reinstaurează democraţia.

De ce în Africa, de ce doar în Libia? In aceeaşi regiune există şi alte ţări în care cetăţenii dornici de schimbare au fost şi sînt împuşcaţi în stradă! Din punct de vedere strategic, „eliberarea” Libiei de Ghaddafi ar fi absolut necesară, în contextul prognozatei confruntări militare dintre China şi SUA, iar controlul petrolului libian (din care se obţine cea mai bună benzină de avion), ar avantaja maşina de război americană. Nu în ultimul rînd, cucerirea puţurilor libiene poate fi considerată o primă lovitură împotriva gigantului economic chinez, care, aflat în căutare de resurse naturale, s-a extins şi în Africa.

Criză globală, strategii de război, scenarii apocaliptice… oare ce ar trebui să înţelegem din toate acestea? Poate doar că nu trebuie să devenim nişte marionete, că este imperios necesar să ardem sau să anulăm din conştiinţa noastră asemenea mesaje otrăvite şi să rămînem… oameni!

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Terapia de soc sau criza mondiala a capitalismului

Structura social-politica a lumii contemporane din Europa a suferit dupa evenimentele din 1989-1991 din Europa de Est modificari de anvergura a caror finalitate inca nu s-a produs , fiind greu predictibila in prezent in conditiile celei de a 3-a Mari Crize Economice a sistemului Capitalist mondial izbucnita in 2008 in SUA si care a agravat si extins gravele probleme sociale existente in lumea capitalista.

Ca urmare , la inceputul secolului 21 exista o mare cantitate de suferinta umana pe care lumea occidentala vestica si SUA , si lumea din tarile periferice europene estice nu o mai poate indura.

Este o criza de sistem care a afectat nu doar economia ci toate laturile vietii sociale. Criza de sistem aduce
Capitalismul in situatia de a nu mai putea functiona. Aceasta criza pune in discutie chiar modul de productie capitalist.

 Asa se explica de ce burghezia , azi neo-liberala , care a cucerit puterea in numele libertatii , a dezvoltarii initiativei private si a neinterventiei Statului in economie , renunta acum la toate principiile sale si cere Statelor la nivel international , prin UE si G 7 care a devenit G 20 sa intervina pentru a impiedica prabusirea sistemului capitalist , a FMI si a Bancii Mondiale .

In acest context importanta este ideea constructiei Socialismului ca alternativa la calea capitalista.

Diversiunea Politica din 1989-1991 din Europa de Est numita fals Revolutie si diversiunea Economica bazata pe teoria Terapiei de Soc impusa sub falsa denumire de Tranzitie , care au deturnat Socialismul din Europa de Est spre un Capitalism Primitiv , au determinat absenta unor elite succesoare consacrate ideilor socialiste , favorizand gradul de confuzie a vietii in intreaga zona europeana si dezorientand si alte popoare din alte zone ale lumii care cautau o noua cale de evolutie a societatii.

Acest inceput din Estul Europei de deturnare a mersului omenirii spre Socialism nu va putea pune capat unei cautari de milenii pentru o societate mai buna si mai dreapta. Din timpuri stravechi ideea de justitie sociala este sadita in constiinta oamenilor. Atata vreme cat lumea este impartita in 20 % lumea bogatilor si 80 % lumea saracilor , cautarea justitiei sociale nu poate sa dispara. De asemenea nu poate sa dispara nici ideea de internationalism.

Daca victoria Revolutiei Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia si victoria Aliatilor asupra nazismului din al Doilea Razboi Mondial – si in ciuda Razboiului Rece ce a urmat , declansat de Truman impotriva URSS si a lumii socialiste – au fost evenimente care au oferit solutii de rezolvare a problemelor sociale la nivel de mase , nu acelasi lucru se poate spune despre falsele Revolutii sangeroasa , mai putin sangeroasa si de catifea din Europa de Est din 1989-1991 si despre asa zisa Tranzitie post socialista din aceste tari.

Asa zisele Revolutii si asa zisa Tranzitie globala post socialista bazata pe Terapia de Soc a lui SACHS si pe Haos , ca fapte politice care au determinat istoria recenta a Europei , suscita comentarii in interpretarea lor. Totusi , examinarea obiectiva a datelor oferite de aceste fapte politice din punctul de vedere al intentiilor , al utilitatii si al rezultatelor , face lumina si releva fara indoiala ca ele capata cu totul alte dimensiuni prin rolul unic jucat in deturnarea timpului istoric al Socialismului din Europa.

Deturnarea s-a facut la vremurile din secolele 18-19 de mult apuse , la care omenirea nu vrea sa se mai intoarca . Si totusi in Europa de Est istoria a fost fortata in sens invers si s-a restaurat un Capitalism Primitiv si Banditesc asemanator celui din secolul al 19-lea din SUA. Altfel spus , asa zisele Revolutii si Tranzitia globala bazata pe Terapia de Soc a lui SACHS si pe Haos s-au opus sensului unic de scurgere a Timpului caruia astronomul si fizicianul englez A.S. EDDINGTON i-a dat sugestiva si eleganta denumire de “Sageata a Timpului” (1).

Strans legata de problema Sagetii Timpului de la stanga la dreapta , de la Trecut spre Viitor este si aceea a ireversibilitatii timpului , atacata de asemenea de falsele Revolutii si falsa Tranzitie globala din fostele tari socialiste pentru restaurarea Capitalismului Primitiv , Banditesc.

Cu totii stim ca in spatiu putem sa ne ducem si sa ne intoarcem , dar nu ne putem intoarce in timp. Sensul timpului ramane indreptat exclusiv dinspre trecut spre viitor. Iar stiinta si-a spus cuvantul in acest domeniu. Stiinta respinge corectiile in timpul social – istoric.

Dar chiar si marile sensuri ale fiintei umane care sunt ancorate pe cele trei dimensiuni ale timpului au fost atacate. Acestea sunt :

1. Puterea de a institui creator prezentul

2. Puterea de a descifra viitorul

3. Puterea de a reconstitui trecutul in sensul de a-l reface din memorie , de a-l evoca.

Insusirile generale ale timpului , profund incorporate in timpul social al oamenilor , au fost supuse unei atac politic major niciodata intamplat in istorie , acela al deturnarii cursului istoriei din Europa de Est. A avut loc incalcarea grosolana a Legii Continuitatii si a fost provocata in mod artificial si brusc Discontinuitatea vietii economice si sociale a miloane de oameni de pe o imensa suprafata a Europei , inclusiv URSS , afectand prezentul si viitorul acestor natiuni.

Timpul social al oamenilor fiind atacat prin rupturi si socuri , a fost atacata violent si constiinta umana. S-a distrus imensul volum de experienta si de informatie care sta la baza instruirii , element fundamental ce da sens istoriei si vietii oamenilor. Totodata o mare lovitura a fost data potentialului creator ca reprezentant al Timpului , stiindu-se foarte bine ca potentialul creator se mareste cu timpul.

Prin aplicarea experimentului Tranzitiei globale in Europa de Est bazata pe Terapia de Soc a lui SACHS si pe HAOS , Timpul , ca resursa a societatii , a fost pierdut in cea mai mare parte.

Tarile Europei de Est carora le-a fost diabolizat si distrus Timpul Istoric al constructiei socialiste si al oamenilor , au fost fortate sa treaca de la un nivel mediu superior de dezvoltare avut la sfarsitul secolului al 20-lea , la un nivel de sub-dezvoltare caracteristic secolelor 18 – 19 , incat acum nu mai sunt asigurate nici macar elementele necesare sustinerii biologice a fostelor popoare socialiste din Europa. Mai mult , pana in 1989 natiunile socialiste din Europa inclusiv URSS , contribuiau in mod exemplar la faurirea civilizatiei prin potentialul creativ al economiilor lor.

In 1989-1991 drumul firesc spre Socialism al dezvoltarii societatii in Europa de Est a fost intrerupt in mod brutal si cu viclenie.

Istoria dezvoltarii societatii omenesti arata ca orice sistem social a avut nevoie de un anumit timp pentru a-si demonstra superioritatea fata de sistemul precedent si in comparatie cu sistemele alaturi de care coexista. In 1989-1991 tarile socialiste din Europa inclusiv URSS nu au mai fost lasate sa-si continue drumul , Timpul lor istoric. Aceste tari socialiste reusisera intr-un Timp istoric scurt – comparativ cu durata de aproximativ cinci secole de existenta a Capitalismului – sa obtina rezultate superioare in domeniul economic si al finalitatii sociale care este calitatea vietii oamenilor in intreaga sa complexitate.

Inca din timpul celei de a 2-a Mari Crize Mondiale a Sistemului Capitalist din anii 1970 Socialismul devenise pentru Capitalism un concurent redutabil pe plan mondial din punct de vedere economic , politic si social . In 1989-1991 acest concurent socialist a fost inlaturat pe cai oculte numai in zona Europei de Est si URSS.

Timpul istoric al Socialismului european a fost frant si intors din drumul lui .

Sociologul si antropologul profesor emerit Shamuel Noah EISENSTADT din Israel arata ca fostele regimuri socialiste din Europa de Est au promovat regimuri moderne. El precizeaza : “Atat Constitutiile cat si alegerile au atestat faptul ca aceste regimuri , prin tipul lor de legitimare , prin relatiile lor internationale , precum si prin programul lor politic si cultural total , au fost regimuri moderne , au facut parte din modelul cultural al modernitatii , iar modul lor caracteristic de industrializare a fost legat de mobilizarea sociala pe scara mare si pe extinderea educatiei , emanciparea realizandu-se in toate straturile sociale” (2).

Dupa aplicarea experimentului Tranzitiei bazata pe Terapia de Soc si pe Haos in Europa de Est timp de 20 de ani , 1989- 2009 , contributia benefica a tarilor socialiste din Europa la civilizatia intregii Europe a disparut. Marele Capital al lumii occidentale si al Statelor Unite a reusit performanta negativa de a prabusi tarile socialiste de la nivelul lor mediu superior de dezvoltare , la un nivel de sub-dezvoltare caracteristic Lumii a Treia , prin politica Terapiei de Soc , a FMI , a Bancii Mondiale si a UE.

Distrugerea pe cai oculte a Socialismului in Europa de Est ca urmare a vointei nascute in mintile oamenilor Marelui Capital si a Serviciilor Secrete a adus profituri atat de mari Marelui Capital , incat marea majoritate a populatiei din fostele tari socialiste a fost aruncata intr-un imens malaxor al mizeriei si saraciei , cu toate urmarile ce decurg de aici si care pun in pericol supravietuirea fiintei umane si demnitatea sa.

Putin cate putin aceste efecte negative provocate in Europa de Est prin experiment politic , economic si social in perioada 1989-2009 s-au adaugat problemelor sociale din lumea capitalista nesolutionate de secole , incat actuala a 3-a Mare Criza Generala a Capitalismului , care este cea mai mare si mai grava din istorie , pune in mare incurcatura Europa dupa incheierea Razboiului Rece.

Este stiut ca stiintele politico-istorico strategice sunt diferite de stiintele exacte prin lipsa totala a posibilitatii de experimentare. In acest sens , istoricul roman acad.Florin Constantiniu precizeaza : “Istoria nu este o stiinta experimentala precum chimia”. Si totusi transpunerea in practica a Tranzitiei globale a Europei de Est bazata pe teoria Terapiei de Soc a lui SACHS pentru restaurarea Capitalismului Primitiv , reprezinta un experiment de anvergura unic in istorie , executat asupra populatiilor de pe o mare suprafata a Europei inclusiv URSS.

Acest experiment unic global intrece prin urmarile sale Holocaustul lui Hitler impotriva evreilor din al Doilea Razboi Mondial si cele doua bombe atomice lansate de aviatia americana la 6 august 1945 asupra orasului Hirosima si asupra orasului Nagasaki la 9 august 1945.

Tarile Europei de Est carora le-a fost atacat Timpul istoric al Socialismului in scopul restaurarii Capitalismului Primitiv , au devenit Laboratorul lumii capitaliste de experimentare in plan economic, politic si social a teoriei Terapiei de Soc fabricata de CIA in sprijinul ideologiei burgheze si a teoriilor apologetice burgheze referitoare la vesnicia si renovarea continua a Capitalismului .

Tarile socialiste au fost fortate prin Operatiuni sub Acoperire sa se intoarca din drumul lor socialist care ducea spre progres , la forma de societate de tipul Capitalismului Primitiv – Banditesc. Teoria Terapiei de Soc este o teorie burgheza si una din principalele Operatiuni sub Acoperire a Servicii- lor Secrete americane pentru schimbarea cursului normal al istoriei in Europa de Est.


Opinii despre Terapia de Soc:

Analistul politic militar roman Col.(r) Florian GARZ arata ca : “Terapia de Soc , inventie a unor economisti americani patronati de CIA , specialisti in diversiuni economice , s-a dovedit in final dezastroasa pe toate planurile”.(3)

Mai multe personalitati academice cum ar fi : Linnet MAYERS de la Chicago Tribune , olandezul Jan TRIMBERGSEN laureat al Premiului Nobel si colaboratorul sau Jan BERKAWER , au criticat puternic reformele impuse de specialistii americani fostelor tari socialiste din Europa de Est subliniind ca aceste reforme nu au produs decat prabusiri , saracie , disperare si o imensa prapastie intre saraci si bogati (4).

Profesorul american Noam KHOMSKI Presedintele Institutului de Cercetari de pe langa Universitatea Columbia din New-York , in studiul sau “Ordine internationale : vechi si noi” publicat in 1996 arata ca : “Obiectivul strategic fundamental al Marelui Capital in fosta lume socialista l’a reprezentat prabu-sirea ei economica la nivelul de dezvoltare al Lumii a Treia. Acest obiectiv a fost realizat cu un succes extraordinar , fosta lume socialista este in prezent o noua Lume a Treia din toate punctele de vedere” , estimeaza profesorul
Noam KHOMSKI si mai precizeaza ca : “Marele Capital , cu capitalul american in frunte , a actional in acelasi mod in care au actionat Englezii dupa cucerirea Indiei prin campaniile militare din 1756 – 1763. In perioada respectiva INDIA avea un nivel de dezvoltare industriala egal cu cel al ANGLIEI. Ocupantii englezi au distrus orice forma de industrie indiana aruncand aceasta gigantica tara , izvor de cultura si civilizatie , in cea mai ingrozitoare stare de sub-dezvoltare si de saracie care exista pe lume (5).

Profesorul universitar american Gregory D.FOSTER de la Colegiul Industrial al Apararii din Washington a publicat in 1995 cartea sa “O viziune strategica post Razboiul Rece”. Aceasta carte prezinta in cel mai exact mod posibil evenimentele care s-au produs in lume dupa al Doilea Razboi Mondial.

Profesorul Gregory D. FOSTER face aprecieri de o extraordinara importanta si de o mare actualitate cu privire la modificarea cursului istoriei si plasarea ei pe coordonate foarte periculoase din cauza dogmei Razboiului Rece.

Iata ce afirma Gregory D. FOSTER : “Aderenta la anti-comunism si mai ales la anti-sovietism , si la aberanta dogma a Razboiului Rece timp de 45 de ani , a produs o auto-orbire a tuturor fortelor politice traditionale din Statele

Unite , iar dupa terminarea Razboiului Rece cursul istoriei a fost deturnat si plasat pe coordonate foarte periculoase (6).

Orice apreciere a actualei Crize Generale a Capitalismului numai prin luarea in consideratie a Prezentului , fara o analiza retrospectiva a Trecutului istoric , cel putin a celui apropiat , din bulversta si mutilata Europa de Est si fara o prospectiva post-criza , cand va fi si daca va fi , ar fi unilaterala si ar duce inevitabil la concluzii eronate.


BIBLIOGRAFIE :
1. Carte “Timpul si gandirea fizica contemporana” , Editura Enciclopedica , Bucuresti , 1972 , p.199
2. S.N.EISENSTADT , sociolog si antropolog , profesor emerit din Israel distins cu Amarfi Prize for Sociology and Social Sciences in 2001 si cu EMET Prize in Sociology in 2005 (Internet – pagina revazuta la 16 sept.2009)
3. Florian GARZ , “Istoria Interzisa”, Ed.Obiectiv Craiova , p.112
4. Ibidem
5. Noam KHOMSKI , “Ordres Internationaux : anciens et nouveaux” 1966 , apud , Florian GARZ , “Istoria Interzisa” , p.110
6. G.D.FOSTER , « Une vision strategique post Guerre Froide » 1995 , apud , Florian GARZ , « Apocalipsa si Romania » , Editura Obiectiv Craiova , p.104-105


Articol de Nina GEORGESCU, Cercetator politic independent, Redactor AGORAVOX Franta

preluare de pe sursa: http://piatza.net/terapia-de-soc-sau-criza-mondiala-a-capitalismului/

Corporatismul

Jocul manipulării are la bază depistarea nevoilor emoţionale, materiale, morale, sexuale (pe scurt a dependenţelor) unei persoane (nevoi de care ea nu e conştientă, asta e esenţialul manipulării, pentru că nu poţi manipula decât pe cei inconştienţi, nu pe cei conştienţi).


Apoi să te prefaci că i le satisfaci, intr-o anumită măsură (de obicei la minimum) cu o condiţie, ca tu să ai maximum de beneficiu din ceea ce va presta pentru tine persoana păcălită în schimbul a ceea ce tu te prefaci că oferi (de exemplu într-o firmă, ceea ce oferi tu ca patron este salarul minim posibil astfel ca angajatul să nu plece prea repede).


Deci pe scurt jocul cuprinde următoarele etape


1. Să depistezi nevoile angajatului [„vino la noi, si sigur (sigur e de fapt <> si in final, <>) iti vom satisface nevoile” – mesajul subliminal al angajatorului catre angajat)


2. Să le satisfaci la minimum astfel ca el sa nu plece prea repede


3. Să amâni încheierea unui contract de muncă cât mai mult timp posibil (pentru că şi dacă va pleca, există oricând alţii disponibili, mă refer în special în marile oraşe).


4. Să asiguri la locul de muncă condiţii atractive (toaletă modernă, curată, apă la automat pe hol, automat de cafea, muzică non-stop în surdină susurând din difuzoarele încastrate în plafon, curăţenie şi igienă peste tot, aer condiţionat)


5. Relaţionare destinsă şef – angajat în aşa fel încat angajatul să aibe sentimentul că tot ceea ce face e din proprie iniţiativă, ex.: “Crezi că ai putea să faci asta până în data cutare?”, sau “Avem nevoie urgentă de acest proiect altfel vom fi amendaţi, crezi că ai putea să ne ajuţi? Dacă da aştept un reply pe e-mail” etc.


Unde e păcăleala? Salariul e principala păcăleală. Dacă nu-ţi permite o chirie decentă, sau un credit pentru casă, maşină, eşti un om mort.


Pentru că nu îţi vei permite bucurii reale, nu vei avea familie, bani de concediu, hobby-uri, vei fi doar un sclav.


Condiţiile de muncă sunt altă păcăleală, care îţi crează sentimentul de securitate emoţională, “e bine aici, voi rămâne cât mai mult timp, pentru că e mai bine ca la mama şi la tata acasă, iată, firma e un Părinte mai bun”.


Alte “păcăleli”: managerul expat îşi face rondul printre muncitorii multinaţionalei spunandu-le “gândiţi pozitiv” (desi acesti muncitori se afla in postura in care se aflau unii deţinuţi ai lagărelor de exterminare naziste care se auto-motivau astfel: “trebuie să trăiesc ca să pot povesti ce a fost aici” sau “mi-au ucis copiii, dar eu sunt destul de tânără ca să mai nasc alţii, nu mă voi sinucide ci voi spera să scap vie de aici”).


Imaginaţi-vă că un manager expat, cu grad înalt, ar spune angajaţilor inferiori lui (tot manageri, dar mai mult cu titulatura decât cu privilegiile): “daca vouă vă merge bine, o să-mi meargă şi mie bine, deci daca voi sunteti naivi şi munciţi (cat) mai mult pt firma (adică pentru mine), eu o să câştig mai mult, dar şi voi veţi câştiga mai mult, însă nici pe departe cât voi câştiga eu” (stim cazuri cand unii s-au sincis prin munca). Acum, desigur, responsabilităţile diferă, prin urmare si recompensele.


In final „egalitatea” se reduce la “daca ţie ţi-e bine, mie o să-mi fie şi mai bine”). Actualmente lagarele de concentrare naziste se numesc companii, multinationale, etc. iar gardienii acestor lagare sunt expaţii (managerii fara frontiere).


Dupa WWII, mai ales anglo-saxonii, evreii, au invăţat să îşi facă propriile „lagăre de concentrare” intr-un mod acceptat social, după modelul trasat de antisemitul Henry Ford (munca la bandă).


Problema e cat de mult dau oamenilor si cat de mult isi opresc lor din profit astfel încât sistemul bancar să nu se blocheze, pentru că “sclavii” trebuie …TOTUŞI … să-şi poată plăti ratele bancare.




Personajele jocului “manipulatorul”


1. Firma, joacă pentru tine rolul de Părinte adoptiv


2. Tu, joci rolul de copil de suflet al firmei, când are nevoie de tine, te înfiază temporar, când nu mai are, te goneşte afară din casă.


3. Vrăjitorul din Oz, sau CEO, cel pe care rar îl vezi la faţă. CEO nu înseamnă “Chief executive officer” aşa cum ar crede naivii, ci în limbajul marţian al lui Eric Berne, inseamnă Curvar – Elitist – Oral. Pentru că după ce ajunge CEO cu un venit minim de 50-100 de mii euro lunar, cel mai probabil va divorţa de tancul sovietic de acasă, se va muta într-un penthouse cu un AKM suplu alături de el în pat iar pe peretele din faţa patului angajaţii firmei îi vor monta o plasmă cu diagonala de câţiva metri. Nu că s-ar uita prea mult la plasmă, ocupat fiind cu afacerile şi excursiile exotice, dar mărimea şi calitatea contează pentru el.


4. Femeile manager. Deşi au vârsta de 35-40 de ani, sunt încă suple şi se îngrijesc de tenul Vrajitorului din Oz (când îl loveşte acnea de stres), sau de leacurile lui de slăbit dacă e obez. Aceste femei, nu sunt conştiente că nu mai au nici o şansă la Vrăjitorul din Oz şi se comportă cu el matern. Totuşi pentru că nu asta işi doresc, compensează in diverse moduri, îşi pun copilaşii la avatarul din messenger, fumează 3 pachete de Parliament pe zi şi evident ele sunt cele care fac direct jocul manipularii cu angajaţii de rând (jocul dintre
Părintele adoptiv şi angajatul copil de suflet al firmei). Sincer, sunt surprins cât de multe femei manager sunt în România. Probabil pentru că femeia orientală e seductivă şi manipulativă prin educaţie dar şi prin structură.


Însă dacă vor fi seductive şi manipulative în familie cu băieţeii lor, vor face din ei nişte prostănaci, care vor deveni copiii de suflet ai firmelor. Dar mă îndoiesc că vor proceda aşa, pentru că cine manipulează conştient, ştie să nu manipuleze decât în afara familiei personale.


Cam în toate posturile de pe acest site a fost vorba de manipularea inconştientă (jocurile psihologice, in care ambii participanti la joc rămân confuzi după comutare). Fie că e vorba de manipulare conştientă sau inconştientă, ea are la bază acelaşi mecanism, specularea dependenţelor celuilalt, dependenţe de care acesta nu e conştient.


De asemenea manipulatorul poate alege când să înceteze jocul manipulării şi să-l lase cu ochii în soare pe manipulat (vă mai amintiţi cum s-a terminat serialul Seinfeld, cu fraza “Şi acum noi ce facem?” când Jerry i-a lăsat baltă pe ceilalţi trei). In manipularea conştientă, singurul care rămâne confuz în urma jocului e manipulatul.


Alte exemple de Coaching sunt Cocălarul şi piţipoanca, politicianul şi alegătorul, soţul infidel şi amanta. Toate au la bază manipularea prin exploatarea dependenţelor. El, dependenţe sexuale, emoţionale. Ea, dependenţă de bani, trai bun, condiţii optime, fără lucru. Cine sunt manipulaţii? Sunt cei care au fost copii neiubiţi. Copiii iubiţi nu pot fi minţiţi sau manipulaţi.


Evident, se exclud cazurile de retard mental structural, insa lipsa iubirii produce pseodudebilitate mintală, care nu se deosebeşte cu nimic de cea structurală, şi ce e mai rău e că cel care a dezvoltat-o nu e conştient de ea.


Şi tocmai acest lucru este exploatat de manipulatori, care sunt fosti copii iubiţi de părinţi, dar cărora nu le-au fost trasate limite (nu li s-a spus să ţină seama de ceilalţi, de toţi, ci să-şi formeze un perimetru – CLANUL – unde să se comporte OK, iar în rest să sfâşie cu zâmbetul pe buze).


Antiteza jocului: să nu te plafonezi, să avansezi profesional, să nu te laşi înfiat sau cumpărat de “vrajitorii din Oz”; o antiteză bună e emigrarea, fără să mai revii înapoi cu masina adusă cargo pentru că în oraşul unde te-ai stabilit cam toţi au o maşină ca a ta. Importantă e calitatea oamenilor cu care relaţionezi, nu ceea ce posezi.


Dar dacă nu poţi mai mult de atât? Dacă ăsta e potenţialul tău, să fi copilul de suflet al firmelor? Ei bine, atunci să nu invidiezi. Pentru că invidia duce la nebunie, spune Melanie Klein. Dar parcă aşa spune şi decalogul biblic: “Să nu râvneşti la…etc.etc.”


Metaforic vorbind, Coachingul înseamnă a da putere totală în mâna “diavolului” sau “diavolul se preface într-un înger de lumină”. Cei înteligenţi şi pricepuţi îl vor recunoaşte, dar cei naivi vor fi amăgiţi la nesfârşit.


Sunt unii care învaţă AT şi Coaching cu scopul inconştient de a manipula sau de a-şi perfecţiona tehnicile de manipulare pentru a obţine maximum de beneficiu material pentru că nu-i aşa, aici e totul, acum ori niciodată!


There`s no God! Iată de ce există şi unii care după ce au făcut AT şi Coaching dar nu şi-au putut depăşi condiţia, s-au gândit serios la sinucidere. Sau unii chiar s-au sinucis. Adadar, daca vrei cu tot dinadinsul să rămâi cu vechile tare, invidia, manipularea, poţi să rămâi liniştit oricât AT şi Coaching ai şti. Pentru că nu-i aşa, There`s is no God! Sau poate e? Fiecare cu alegerile lui, a respecta alegerile omului (indiferent care ar fi acestea) inseamnă de fapt a-i oferi iubire!


In manipularea conştientă, tranzacţiile sunt în duplex sau în triplex (implică toate cele 3 stări ale eului, Parinte, Adult, Copil), vezi Eric Berne – Jocurile Adulţilor, pag. 26. În manipularea inconştientă, tranzacţiile sunt mai totdeauna simple (de la Parinte la Copil sau de la Copil la Copil). De aceea cei care manipuleaza inconştient nu au succes decât la persoane naive, la imaturi, sau la copii. Pe cand versaţii pot manipula şi adulţi. Versaţii pot sta în espectativă, ca un păianjen cu plasa întinsă, şi de cele mai multe ori tu te duci la ei, nu vin ei la tine.


Şi te vei duce funcţie de nevoile inconştiente pe care le ai. Şi vei crede că ţi le satisfaci. Dar s-ar putea să nu ţi le satisfaci deloc sau doar parţial şi pe o perioadă determinată pe care nu tu o decizi, pentru că nu ai cum, venind din poziţia de dependenţă.


Învăţând analiza tranzacţională, constaţi că oamenii sunt nişte marionete, fac mereu acelaşi lucru (scriptul – scenariul de viaţă) aşteptând rezultate diferite, şi culmea e că cu cât rezultatele întârzie să apară, cu atât omul “posedat” de script face mai intens ceea ce prevede scriptul lui să facă, accelerându-şi căderea şi obţinerea beneficiului negativ al scriptului (nebunia, sinuciderea, consumul de substanţe).


În Coaching, înveţi că oamenii sunt nişte “jigodii”, şi atunci, “dă-i jigodiei (puţin din ceea) ce vrea, şi opreşte-ţi ţie mult din ceea ce doreşti şi astfel o vreme “jigodia” inconştientă sau fără alternative pe moment s-ar putea să-ţi lingă tălpile”.


De aceea unii oameni schimbă des stăpânul (firma), ca să scape de sentimentul de “jigodie”. Schimbarea fără avansare ierarhică nu necesită prea multă muncă intelectuală, nici diplome în plus, nici “atenţii” unde trebuie. Grea e polificalificarea (obţinerea de competenţe). Succesul depinde de talent, competenţă şi organizare.


Concluzie: Există alternativă? S-a incercat una, socialismul-comunismul, cu rezultate dezastruoase. Nu a mers. Cine reglează abuzurile angajatorilor? Marile firme au propriul sindicat. E eficient?


Partial doar. De exemplu firmele multinationale din Romania au si in prezent ture de lucru de 12 ore (ca in Dubai unde muncitorii pakistanezi lucreaza ture de 12 ore la 50 de grade C, locuiesc in baraci si primesc un salar care le permite hrana, imbracamintea, si o partida de sex pe luna cu o prostituata; asa s-au contruit insulele artificiale din Dubai).


Pentru ca populatia din orase nu mai accepta sclavia pe 200 de euro lunar (in Romania), aceste firme multinationale au infiintat rute de transport cu microbuze pentru a-si aduce muncitori din sate, comune si oraselele invecinate (pentru ca fabricile sunt construite in marile orase ale Romaniei).


Recrutarea de personal se face chiar la fata locului (incredibil, se deplaseaza la sate unde au loc interviuri formale cu ţăranii care sunt automat angajaţi dacă nu suferă de retard mintal sever). Totuşi, în prezent, deja unele multinaţionale îşi mută facilităţile mai la est (Moldova, Rep. Moldova, sau alte republici din fostul URSS).


Ce vor face ţăranii noştrii când vor pleca “exploatatorii” având in vedere că noi nu avem propriile noastre firme şi proprii noştri “exploatatori”? Probabil se vor intoarce la epoca sapei si a plugului. Migrarea după locul de muncă nu o văd posibilă în Romania. Asta a fost la inceputuri in USA. Acum deja teritoriul României e peste tot saturat cu populaţie. In 4 saptamani o multinationala isi poate instala liniile de productie si in 2 saptamani le poate muta in alta locatie unde exista deja populatie neangajata.


E rău cu răul, dar mai rău fără rău. România nu are încă proprii ei capitalişti şi propriile produse creaţie pur românească (Loganul e al francezilor de la Renault, oricand pot pleca). Dar, aşa cum spunea un expat, “gândiţi pozitiv”, sper că şi în România vor apărea produse autohtone care să aibă greutate în balanţa comercială import-export.


Dar şi daca noi am avea aşa ceva, in era globalizării, un industriaş autohton nu e şi patriot, oricând se poate muta cu producţia la vecini. Aşadar, care e punctul de sprijin? Pe cine te poţi baza?


Un individ se poate baza doar pe el insuşi la modul real. Pensia de bătrâneţe va ţine curând tot de multnaţionale bancare. Va fi o singură ţară în esenţă. Asta e globalizarea capitalului.


Deocamdată, real problema este reglată prin concurenţa intre firme, “hai la mine că-ţi dau mai mult”. Dacă nu ar fi această concurenţă, s-ar ajunge rapid la abuzurile care le-am trăit cu toţii în socialism, când exista o singură mare firmă, Statul (de pomană).


Acum, în România există un mare dezechilibru între numărul bugetarilor+pensionari+persoane cu handicap+şomeri şi cei din economia privata care trebuie să sustina totul.


Deocamdată buboiul e finanţat de FMI, Banca Mondială/Europeana. Dar asta nu va dura la infinit. Treptat treptat, mare parte dintre bugetari vor trebui integraţi odată şi odată în capitalism.


Dacă nu, statul român va intra în incapacitate de plată, faliment (se spune ca in decurs de 10 ani). O alta speranta ar fi invazia de muncitorilor asiatici. Sa speram ca patronii români vor avea cu ce să-i plătească.





preluare de pe sursa: http://piatza.net/corporatismul/

Dictatura financiara

 

„Vom vorbi acum succint despre programul nostru financiar pe care special l-am păstrat pentru sfârşit, ca fiind punctul cel mai greu care totodată este culminant şi hotărâtor al planurilor noastre de acaparare a puterii asupra întregului pământ. Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage (n.n. pentru noi) bani din circulaţie.” – Al XX-lea protocol secret francmasonic

Primul-ministru al Marii Britanii, preşedintele Franţei şi alţi înalţi oficiali internaţionali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică. De data aceasta, şi cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidenţa: actuala criză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluţia de creare a unei autorităţi financiar-bancare unice, la care s-a ajuns chipurile după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost de fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: el a mai fost utilizat în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 şi în 1971 sub acelaşi pretext: asigurarea stabilităţii şi creşterii economice. De fiecare dată a urmat însă o nouă criză, şi mai amplă, şi mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră.

9 iunie 2008 – Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă

La întâlnirea Bilderberg de anul acesta au participat foarte multe persoane cheie din sistemul bancar şi financiar: Timothy Geithner (preşedintele Băncii Federale din New York), Ben Bernanke (preşedintele Federal Reserve), Henry Paulson (Secretarul Trezoreriei SUA), Jean-Claude Trichet (preşedintele Băncii Centrale Europene), Robert Zoellick (preşedintele Băncii Mondiale).

Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspiraţia mondială au avertizat atunci (în iunie 2008) că scopul întâlnirii Bilderberg de anul acesta este discutarea modalităţii de implementare a guvernului unic mondial utilizând o criză financiară.

Nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfăşurată la Washington între 5 şi 8 iunie 2008) că Timothy Geithner se plângea în Financial Times de gravele probleme

financiare create de actualul sistem. „Vina”, spunea el, „o poartă existenţa băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism, care să controleze întregul sistem bancar. Instituţiile care joacă un rol central pe pieţele monetare şi de capital, incluzând aici principalele bănci active la nivel global, dar şi băncile de investiţii, au nevoie să opereze sub tutela unui cadru unic, care să ofere o mai puternică supraveghere consolidată.

Pentru că principala sa responsabilitate este asigurarea stabilităţii întregului (!) sistem financiar, Federal Reserve va trebui să joace un rol central în stabilirea acestui cadru, colaborând strâns cu supervizorii din SUA şi alte ţări. Avem nevoie de o mai bună capacitate de a răspunde la crize.”

Sistemul băncilor centrale sau naţionale a fost însă creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă (dar în realitate, vor să îl extindă). Prima din această serie a fost Federal Reserve din SUA. O bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă naţiune şi, prin acest mecanism, controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă şi stabileşte, retrăgând sau lansând bani lichizi pe piaţă, valoarea monedei naţionale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi.

Federal Reserve, ca bancă centrală a SUA, este singurul organism care poate produce dolari. Scriitorul Peter T. Whitte a avut curiozitatea să îl întrebe, într-un documentar difuzat de National Geographic, pe un înalt oficial al Federal Reserve, de unde vin dolarii. Iată ce a răspuns acesta „Păi, noi creăm dolarii. Sunt bani care nu au existat înainte.” „Există vreo limită la asta?” l-a întrebat Whitte. „Nu, niciuna, doar judecata sănătoasă şi conştiinţa celor din Federal Reserve.”

Atunci când dă cu împrumut dolarii produşi astfel, Federal Reserve cere o dobândă, care intră buzunarul celor care o conduc şi determină o creştere a cantităţii de bani pe care aceştia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârşit, iar la ora actuală nu există niciun alt mecanism mai ingenios şi mai diabolic de îmbogăţire.

În lăcomia şi inconştienţa lor, cei care l-au creat îşi doresc acum să îl extindă la nivel planetar. 25 septembrie – Jeffrey Garten, membru CRE, cere crearea Autorităţii Monetare Globale (Global Monetary Authority, GMA)

Jeffrey Garten, membru CRE (Consiliul Relaţiilor Externe, Council of Foreign Relations) a participat şi el la întâlnirea Bilderberg şi îşi aduce aportul la punerea în aplicare a celor decise de acest guvern mondial din umbră.

Într-un articol din Financial Times având ca titlu „Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală” (We need a new Global Monetary Authority) anunţă că omenirea se confruntă cu o criză globală, care cere soluţii globale.

Iată ce scrie el în Financial Times: „Chiar dacă operaţiunea de pompare masivă de fonduri din partea statului are succes, ea va trebui să fie urmată de o soluţie pe termen lung: instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare.

Washingtonul recunoaşte că această criză a devenit globală. Hank Paulson, secretarul Trezoriei americane solicită imperios naţiunilor lumii să îşi stabilească propriile programe de salvare.

Băncile centrale au început deja să realizeze acţiuni sincronizate de injectare de fonduri în pieţele de capital (n.n. la acel moment, ţările europene încă nu luaseră oficial această decizie, dar ordinul fusese deja dat şi liderii europeni se vor conforma conştiincioşi la scurtă vreme).

Aceasta ar trebui să ducă la un răspuns internaţional coerent, menit nu doar să stingă focarele create, ci şi să reconstruiască şi să menţină pieţele de capital pe termen lung.

Aparatul instituţional actual nu este capabil să facă previziuni. Sistemul financiar evoluează. FMI este nerelevant în această criză, iar G7 nu are nicio legitimitate într-o lume în care China, Brazilia şi alte ţări au devenit jucători importanţi.

Federal Reserve este mult prea solicitată ca să acţioneze ca o bancă centrală globală. Acest vid de autoritate este periculos pentru toată lumea. America depinde de intrările masive de capital străin (în valoare brută de 3 miliarde de dolari pe zi), iar acestea vor creşte în mod sigur în anii ce vor urma. Wall Street şi Washington nu vor fi capabile să facă faţă, fără o strânsă cooperare cu alte pieţe.

Pe lângă aceasta, dimensiunile internaţionale ale finanţelor sunt dincolo de orice imaginaţie. Activele globale au crescut de la 12.000 de miliarde de dolari în 1980 la aproape 200.000 de miliarde de dolari în 2007. O cantitate în continuă creştere din acest capital se află acum în Asia şi în zona Golfului, nu în SUA sau în Europa.

Toate aceste considerente indică necesitatea unei noi Autorităţi Monetare Globale (GMA). GMA va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul şi va controla implementarea unor reglementări globale.

Va monitoriza riscurile globale şi va instaura un sistem de avertizare mai eficient.

Va acţiona ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumită mărime.

Cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA şi vor fi obligate să se supună monitorizării acestuia. Dacă nu se vor conforma, vor fi trecute pe lista neagră. Aici vor fi incluse băncile, companiile comerciale, fondurile de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), agenţiile de rating, dar şi fondurile naţionale de sănătate.

Comitetul de conducere al GMA va include bancheri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia, China, Arabia Saudită şi Brazilia. Va fi finanţat prin contribuţii obligatorii de fiecare ţară care se va angaja la aceasta şi de prime de tip asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private.”

Ceea ce Jeffrey Garten descrie în articolul său este de fapt o dictatură financiară globală. Şi nu este doar o teorie, ci un plan care începe să fie pus în aplicare.

13 octombrie – Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cere „o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”

„Uneori este nevoie de o criză, pentru ca oamenii să accepte, că ceea ce era de mult evident şi ar fi trebuit făcut încă de mulţi ani nu mai poate fi amânat acum,” spune Gordon Brown într-un discurs. „Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internaţională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem Bretton Woods, să construim o nouă arhitectură financiară internaţională pentru anii ce vor urma.”

Acordul Bretton Woods a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca
Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional” (adică exact acelaşi pretext care este servit şi astăzi).

„Fondatorii Bretton Woods au stabilit reguli pentru o lume în care circulaţia capitalului era limitată,” continuă Gordon Brown. „Noi trebuie să stabilim noi reguli, pentru o lume în care circulaţia capitalului este globală.”
În acelaşi discurs, Gordon Brown compară sarcina actualilor lideri mondiali cu acţiunile lui Winston Churchill (premierul Marii Britanii) şi ale lui Franklin Delano Roosevelt (preşedintele SUA) de la acea vreme. „Chiar şi în toiul bătăliei”, a spus el, „ei se gândeau tot la cadrul general care va fi necesar după război. Cooperarea internaţională este singura cale pentru ca în economia globală să nu se mai repete problemele pe care le-am văzut cu toţii în timpul actualei crize.”



15 octombrie – Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”

Nicolas Sarkozy este un alt personaj cheie în acest joc. Instaurat în fruntea Franţei cu sprijinul masoneriei şi al CIA-ului (este de notorietate faptul că în spatele său se află Alain Bauer, fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei şi agent CIA), Sarkozy conduce acum grupul liderilor europeni. Deloc întâmplător, Franţa se află acum la preşedenţia Comisiei Europene, exact în perioada deznodământului actualei crize financiare.

Nici nu se putea om mai potrivit pentru a aduce ţările Europei la linia trasată de Bilderberg.

La ultima întâlnire care a avut loc pe 15 octombrie la Bruxelles cu liderii ţărilor membre UE, Nicolas Sarkozy a vorbit de un guvern financiar mondial: „propun ca, la finalul acestui Consiliu, să venim cu un mesaj unitar. În acest spirit am propus un summit internaţional până la finalul acestui an, de preferinţă la New York, acolo unde a început totul, pentru refondarea sistemului financiar internaţional.

Doresc ca, în ceea ce priveşte acest subiect, noi, europenii, să fim deplin uniţi. Criza actuală este criza prea-multului. Trebuie să refondăm sistemul, iar această refundamentare trebuie să fie globală. Nicio instituţie financiară nu trebuie să scape reglementării şi supravegherii.”

Sistemul nu trebuie refondat, ci trebuie pur şi simplu să se renunţe la el cu totul, întrucât s-a dovedit deja că este păgubos pentru omenire şi ineficient în a asigura mult râvnita stabilitate economică. Însă Sarkozy nu face decât să îşi joace rolul: el trebuie să determine toate ţările aflate sub tutela UE să se conformeze la linia trasată de Bilderberg.

„Suntem încrezători că lucrând împreună vom depăşi provocările actuale şi vom reinstaura stabilitatea economiilor noastre şi prosperitatea,” a fost primul mesaj al G8 la începutul lui octombrie 2008. Prin grija lui Sarkozy, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale UE au cântat pe 15 octombrie, fără să cârtească, acelaşi refren şi au subscris la ruşinoasa soluţie de a aloca miliarde de euro din banii statelor pe care îi conduc pentru a „salva” băncile (în realitate pentru a finanţa noul guvern financiar mondial).

Principalul consilier economic al preşedintelui Sarkozy, François Perol, a explicat presei că „pentru a răspunde crizei financiare, cea mai gravă de după cea din anii ’30, trebuie să lucrăm în trei direcţii. Acest nou Bretton Woods va implica în primul rând un sistem de reglementare financiară bazat pe controlul tuturor agenţilor financiari, a fondurilor de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), a agenţiilor de rating şi a băncilor.” Acelaşi lucru îl spunea şi Jeffrey Garten.

Al doilea punct propus de Franţa (ţinând cont de cele de mai sus, este evident că Franţa nu face decât să reproducă papagaliceşte ideile trasate de Bilderberg) este „crearea unui guvern economic mondial, care să nu fie redus la G8, pentru că din acesta nu fac parte două dintre ţările cele mai populate din lume, China şi India, şi nici Brazilia, Mexic sau vreo ţară africană.” Până aici nicio noutate. Şi al treilea punct: „Instituirea unui sistem de cooperare monetară între marile state, pentru că unul dintre motivele actualei crize îl constituie dereglările monetare din anii ’90 şi de la începutul anilor 2000, care au determinat Statele Unite, China şi Europa, fiecare pentru sine, să elaboreze o politică diferită”.

Concluzia acestei mascarade? În urma summitului de la Bruxelles, liderii UE au făcut presiuni asupra Washington-ului pentru ca acesta să reformeze rapid şi în profunzime sistemul financiar actual. Iar Washington-ul a fost extrem de mulţumit să subscrie planului care fusese lansat chiar de el, ca instrument docil al Bilderberg.



Istoria se repetă sub acelaşi slogan: „Ordo ab chao” (la ordine prin haos)

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât repetarea pas cu pas a unei vechi strategii, care a mai fost utilizată de câteva ori de-a lungul istoriei, cu aceleaşi consecinţe dezastruoase pentru omenire. De fiecare dată scenariul a fost identic: s-a creat o situaţie de criză, s-a oferit o soluţie, chipurile pentru a menţine stabilitatea şi apoi au fost implementate măsuri care au creat un şi mai mare control din partea aşa-zisei elite mondiale.

Conspiraţioniştii numesc această strategie „dialectica hegeliană a tezei-antitezei şi sintezei”. Masonii o numesc „Ordo ab chao” (la ordine prin haos sau mai bine spus la Noua Ordine Mondială prin haos). Au instaurat-o chiar ca deviză a celui mai înalt grad din Ritul Scoţian, gradul 33.

În 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătulă de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bătăliei de la Waterloo. Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei.

Dacă, din contră, câştiga armata coaliţiei anglo-pruso-olandeze, condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o poziţie de putere. Oricum Rothschild nu avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere.

După cum se ştie, bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat înfrângerea lui Napoleon.

Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care el a împrumutat naţiunilor Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înşelăciune celebră. Utilizând reţeaua sa de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo.

Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că el ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice „fără valoare”, pentru a-şi salva măcar o parte din averi.

După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câştigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic.

În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori.

Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene, atât de dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţată tot de Rothschild) şi să ajungă la… stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocată şi pentru a justifica crearea Federal Reserve. Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de un alt membru al elitei, bancherul J. P. Morgan.

În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune.

S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5400 de bănci au dispărut atunci).

Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi trezorier al lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.).

Aldrich a propus ca soluţie „salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich care l-a prezentat Congresului.

Iniţial nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea Federal Reserve.

Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.

După mulţi ani, Woodrow Wilson scria cu regret: „Naţiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile a doar câţiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate şi mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei şi supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: „Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internaţionali care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul. ”

Publicului i s-a spus atunci că Federal Reserve este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică. (Sună cunoscut, nu-i aşa?) Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflaţia, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei Federal Reserve.

A urmat însă marea criză economică din 1929 (The great depression), care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanţarea aceloraşi bancheri).

Cu acest prilej au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.


În 1971, Federal Reserve a oprit convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (mai ales pentru comerţul cu petrol) a planetei.

De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică.

Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie (sperăm) cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeaşi bancheri din umbră prin intermediul organizaţiilor lor: Federal Reserve, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii.

Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, conduse de acelaşi grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă.


Guvernanţii din umbră construiesc Banca Unică Globală cu banii noştri

Contribuabil = termen generic (din seria consumator, cap de locuitor etc.) utilizat pentru a desemna fiinţa umană plătitoare de taxe şi impozite. Termenul se opune celui de franc-mason (franc=liber, utilizat de-a lungul istoriei pentru a-i desemna pe cei care erau scutiţi de taxe, impozite, dări).

Liderii celor mai bogate ţări ale lumii au anunţat de curând că unica rezolvare a crizei financiare actuale este să pompeze bani publici în instituţiile aflate în pericol de faliment. Banii publici sunt după cum se ştie, banii colectaţi de la contribuabili prin sistemul de impozite şi taxe, pentru a susţine instituţiile de stat, menite să le ofere cetăţenilor servicii publice şi să vegheze la respectarea intereselor lor.

Pe 14 octombrie, premierul britanic Gordon Brown a ţinut poporului englez un discurs atât de patetic şi hilar, pentru a justifica această ruşinoasă decizie, încât merită să fie reprodus:

„După cum ştiţi, Marea Britanie are o puternică tradiţie financiară. Am fost pionierii sistemului bancar de azi care este construit pe încredere. Nu este nevoie să spun nimănui de aici că sistemul nostru bancar joacă un rol central în tot ceea ce facem ca naţiune. Ştiţi mai bine decât oricine altcineva că băncile nu sunt doar entităţi economice, ele se împletesc intim chiar cu vieţile noastre, sunt vitale pentru cei ce vor să facă economii, pentru cei care au credite ipotecare, pentru afaceri şi pentru familii. Ceea ce spun acum nueste ceva abstract. Este vorba despre ceea ce vor discuta mamele şi taţii în seara aceasta, stând pe canapea în sufragerie, imediat ce copiii s-au dus la culcare. Pentru că dacă problemele din America îi fac pe oameni să se întrebe dacă mai pot obţine vreun credit ipotecar, ştim că trăim vremuri de excepţie. În astfel de vremuri, pieţele normale încetează să mai lucreze. Nu putem să îi lăsăm pe oameni fără apărare, pe cont propriu. Să lăsăm lucrurile la voia întâmplării ar fi o negare a responsabilităţii. Este exact unul dintre acele momente în care oamenii privesc spre guvernele lor pentru ca ele să le dea o direcţie. Şi după cum am spus acum câteva zile, noi nu vom fugi de responsabilitate.”

„Guvernul nostru unic şi absolut nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător,” spune cel de-al XX-lea protocol masonic. Ce au făcut deci aceşti apărători atât de vajnici ai intereselor cetăţenilor şi famililor? Au decis să aloce din fonduri publice miliarde de euro care ajung direct în buzunarele bancherilor internaţionali. Germania a aprobat deja 470 de miliarde de euro, Franţa vorbeşte de 300 de miliarde de euro, Anglia de 500 de miliarde de lire sterline (echivalentul a 636 miliarde de euro), SUA de 700 de miliarde de dolari.

Cel puţin, după întâlnirea G7, comunicatul de presă dat către poporul american nu a fost atât de ipocrit ca discursul premierului britanic Gordon Brown. Americanii au spus pe şleau că miliardele pompate în mega-corporaţiile financiare au ca scop „să redea încrederea în bănci pentru ca acestea să poată acorda în continuare împrumuturi populaţiei şi societăţilor comerciale”.

„Ne angajăm să continuăm să conlucrăm pentru a stabiliza pieţele financiare şi pentru a restabili fluxul de creditare, ca să fie susţinută creşterea economică mondială,” se arată în comunicatul Trezoreriei americane dat în numele G7. Tot mai mulţi analişti economici au dezvăluit însă că de fapt creşterea economică din ultimele decenii este o mare păcăleală. Realitatea este că atât indivizii, cât şi ţările sunt datori vânduţi băncilor internaţionale.

Auzind concluziile G7, americanii au fost în culmea fericirii că îşi vor putea plăti creditele pe care le au deja şi că pot face în continuare altele. Tristă imagine a stadiului în care au fost aduse fiinţele umane! Ce om cu capul pe umeri ar accepta să dea cuiva bani, dacă ar ştii că acela va utiliza banii săi pentru a-l împrumuta tot pe el, cerându-i în plus o grasă dobândă şi făcându-l dator pe viaţă?


Epilog

Este posibil ca toate aceste detalii financiare să-i obosească pe unii cititori. Din păcate, guvernul mondial ne-a obişnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama „experţilor” (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul „elitei” mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră).

Pentru cei pe care detaliile îi ostenesc (mai ales pentru a-i convinge de importanţa acestora) vă oferim următoarea povestioară cu tâlc (culeasă de pe Internet), care rezumă pe înţelesul tuturor ce este în neregulă cu actuala criză financiară, cum a fost ea creată de guvernul din umbră şi cum singurii care au de pierdut de pe urma ei nu sunt nici instituţiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, nici preşedinţii şi miniştrii care fac jocurile lor, ci fiecare dintre noi.

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe (verzi!). Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a încasat cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.”

Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni.

Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata.” Şi a plecat, în uralele sătenilor.

A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe sătenii şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 pe euro de broscuţă. Daca vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuţele pe care mi le-aţi dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumuşel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?”

Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/dictatura-financiara/

Scenariu pentru economia din Romania si cea mondiala

       INTERVIU CU NICOLAIE HOANŢĂ apărut în ziarului BURSA în 22.08.2011

     Mitul că statele nu pot fi falimentate este dărâmat de actuala criză financiară, este de părere profesorul universitar Nicolaie Hoanţă (foto), fost preşedinte al Băncii Carpatica, care ne-a acordat, cu amabilitate, un interviu.

     Domnia sa îşi menţine opinia exprimată, la începutul anului, că până în 2015-2016 nu are rost să ne amăgim că o vom duce mai bine.

 “Ba sunt semne că nici alţii, cu ifose de cetăţeni ai unor ţări occidentale puternice, nu vor duce-o prea bine în următorii ani şi nici chiar americanii, amăgiţi de o sută de ani prin consumerism excesiv pentru a fi manevraţi mai uşor”, ne-a declarat, acum, domnul Hoanţă.

     Domnia sa ne-a explicat de ce crede că actuala criză este mult mai severă decât cea din “29-33 şi ne-a prezentat trei motive pentru care ţara noastră va avea serioase dificultăţi, în actualul context internaţional.      

Reporter: Este criza actuală mai severă decât cea din anii “29-”33?

     Nicolaie Hoanţă: Actuala criză, pe care noi am botezat-o, dintru început, Marea Criză Financiară Mondială (pentru că finanţele sau banii sunt miza), chiar dacă are unele similitudini cu cea din “29-”33 (este rodul acţiunii programate a finanţei internaţionale şi are ca scop redesenarea noii ordini mondiale şi concentrarea pe această cale de cât mai multă putere şi cât mai mulţi bani în mâinile acesteia), este totuşi mult mai severă decât cea din “29-”33, cel puţin din următoarele considerente:

     -”lucrează” şi asupra finanţelor statului (publice), urmărind dărâ­marea mitului că statele nu pot fi falimentate, concomitent cu aruncarea unor poveri fiscale/financiare asupra cetăţenilor lumii, folosind o nouă pis­tă (pe lângă cea tradiţională a preţurilor bunurilor, inclusiv a creditelor);

     - este mai alambicată (unul din “insiderii” celor care sunt responsabili de această criză, ca şi de celelalte din istoria lumii, vorbea prin 2009-2010 de marile şanse ca această criză să se manifeste în forma literei W) pentru a putea fi mai greu perceptibilă, într-o lume mai conştientă sau măcar mai informată decât cea din “29-”33;

     - are o arie geografică mult mai extinsă, deorece miza este înfăptuirea globalizării totale, adică atragerea în orbita capitalismului finanţei internaţionale şi a ariilor geografice populate de lumea arabă, bogate în resurse minerale (în special petrol şi gaze) şi dornice, în opinia manipulatoare a finanţei internaţionale, a “aplica” la democraţia propusă de aceasta (adică la racordarea la consumerism, credite şi volatilitatea banilor şi câştigurilor oamenilor);

     - din cauza mizei sau mizelor mult mai ambiţioase, această Mare Criză Financiară Mondială pare să fie de durată mai lungă şi cu pierderi mai mari (pe total, şi ca număr al celor afectaţi) decât cea din “29-”33 (a se vedea semnalele date de Fed care a anunţat, fapt fără precedent, că va menţine dobânzile de referinţă la cel mai scăzut nivel pe doi ani de-acum încolo).

     Reporter: Cum vedeţi situaţia României în acest moment, având în vedere contextul internaţional şi evoluţia economiei interne?

     Nicolaie Hoanţă: România se află acum, mai mult ca oricând, în corzile FMI, UE şi BM, trei dintre siglele la care face apel finanţa internaţională pentru a impune ordinea dorită de ea. După ce a lăsat-o, ca şi pe alte state, să-şi facă de cap cu banii publici şi chiar cu cei privaţi, acum i-a pus piciorul pe grumaz şi-i dictează.

      În contextul internaţional actual şi viitor, România va avea serioase dificultăţi, cel puţin din trei motive:

      (1) nu are o economie cât de cât aptă să atenueze şocurile externe (ar fi foarte interesant să discutăm ce fel de economie avem) şi să asigure achitarea datoriei externe,

      (2) şi-a vândut toate activele vitale (pe nimic),

      (3) stă foarte rău cu capitalul autohton şi extrem de dependentă de cel extern, acum mai volatil şi mai indiferent ca oricând la nevoile interne ale ţării noastre.

      Sacrificiile la care a fost supusă aproape o ţară întreagă, pe nedrept, pentru că vina o poartă toţi politicienii români care au avut tangenţă cu guvernarea şi au guvernat-o iresponsabil, nu vor fi suficiente, chiar dacă se încearcă câştigarea de capital politic pe seama acestor sacrificii. Acest lucru rezultă transparent şi din recentele măsuri anunţate de Guvern privind menţinerea nivelurilor actuale ale salariilor din sectorul public şi cele ale pensiilor în următorii doi ani, precum şi cele referitoare la diminuarea numărului de bugetari.
     

        Reporter: Cum aţi caracteriza sistemul bancar european în acest moment, având în vedere criza datoriilor suverane? 
     

        Nicolaie Hoanţă: Nu am date (şi nu le are nimeni, în afara capilor finanţei internaţionale) în privinţa expunerilor băncilor internaţionale cu sediile în Europa pe derivate financiare şi alte produse financiare sofisticate destinate escrocheriilor individuale sau instituţionale. Cert este că din 2007, de când s-a declanşat Marea Criză Financiară Mondială, niciodată nu s-a spus întregul adevăr despre întinderea complexului de operaţiuni şi de “active toxice” folosite în scenariul crizei. Dar să nu ne facem griji în privinţa băncilor internaţionale, pentru că va cădea exact cine trebuie să cadă şi în momentul în care trebuie să cadă. Grijile trebuie făcute în legătură cu şocurile ce vor fi transmise întregii lumi prin canalele financiar-bancare internaţionale. Sistemul bancar european putem spune că în aceste momente nu există, în sensul care i se dă acestuia de bancherii europeni, din moment ce şefii statelor europene “elitare” decid principalele măsuri de a-l menţine cât de cât în viaţă (aparent, pentru că în spatele deciziilor lor trebuie văzuţi conducătorii finanţei internaţionale). Din moment ce sistemul bancar internaţional nu este străin nici de criza datoriilor suverane, poate că paleativele, îndreptăţite sau nu, la care recurg conducătorii principalelor state europene nu sunt deloc suficiente, şi acest lucru îl simt cetăţenii-contribuabili care au început deja să aibă reacţii.
     

 

      Reporter: Există pericolul dispariţiei zonei euro? Unde se plasează ţara noastră în această zonă?
    

    Nicolaie Hoanţă: Orice posibilitate există, chiar şi să dispară zona dolar, dacă cei care controlează banii la nivel global hotărăsc acest lucru. Din moment ce atât SUA, cât şi UE sunt construcţii artificiale, realizate, este drept, la momente istorice diferite şi în moduri diferite, de către aceeaşi finanţă internaţională, de ce n-ar fi posibil orice scenariu privitor la moneda mondială sau globală?

     Ţara noastră se plasează, ţinând seama de ambiţiile politice ale guvernului şi BNR, în apropierea zonei euro, în care doreşte cu tot dinadinsul să intre, deşi li se dă tot mai multe semne că nu trebuie întinsă coarda în această privinţă. Pe de altă parte, cu o economie ce nu este decât o mică anexă a economiei UE (mai mult piaţă de desfacere), România nu prea are de ales. Dacă se va alege praful de zona euro (implicit de UE) până la adoptarea euro de către România, atunci se va alege praful şi de ambiţiile celor care trăiesc de pe urma acestei strategii.
     

      Reporter: Cât de solid este sistemul bancar de la noi, având în vedere că profitul sistemului bancar a scăzut, în iunie, la 95 milioane de lei, de la 373 milioane de lei în martie?
     

      Nicolaie Hoanţă: Răspunsul la această întrebare l-au dat şi continuă să-l dea oficialii BNR, singurii în măsură să cunoască, cât de cât, adevăratele dimensiuni ale solidităţii sau fragilităţii sistemului bancar de la noi, în contextul perpetuării crizei financiare mondiale. O altă dimensiune a răspunsului trebuie căutată în recenta întâlnire a şefului statului cu şeful guvernului şi cel al BNR. În fine, o altă dimensiune a răspunsului trebuie căutată în analiza întinderii expunerii băncilor cu capital străin şi a problemele financiare cu care se confruntă statele şi economiile băncilor lor mamă.
     

   

      Reporter: Cum vedeţi cel mai bun scenariu pentru economia noastră în anii următori? Dar pe cel mai rău?
     

      Nicolaie Hoanţă: Îmi menţin poziţia exprimată la începutul acestui an, într-un interviu dat tot dumneavoastră, şi anume că până în 2015-2016 nu are rost să ne amăgim că vom duce-o mai bine, economia României şi noi românii. Ba sunt semne că nici alţii, cu ifose de cetăţeni ai unor ţări occidentale puternice, nu vor duce-o prea bine în următorii ani şi nici chiar americanii, amăgiţi de o sută de ani prin consumerism excesiv pentru a fi manevraţi mai uşor. Cel mai bun scenariu pentru economia noastră pentru perioada următoare, până în 2015-2016, este să ne menţinem şansele de a nu intra în incapacitate de plată, precum şi continuarea actualelor curbe de sacrificiu reintroduse de guvernanţii români, după cele ce au mai lovit pe înaintaşii noştri în perioada 1929-1933. Cel mai rău scenariu este “scenariul grec”, mai corect spus scenariul pregătit grecilor (şi probabil şi altora). 

 

Adina ARDELEANU

Sursa: FINANTE-BANCI