RUGACIUNEA pentru ALTUL

Rugaciunea pentru altul

De multe ori am fost intrebata daca e bine sa ne rugam pentru altii, insa de si mai multe ori am fost intrebata de ce rugaciunea pentru altul nu are nici un efect. Dincolo de

filozofia binelului din care decurge aceasta practica, respectiv “e bine sa faci bine”, “e bine sa iti iubesti vrajmasul”, “e bine nu treci indiferent fata de suferinta altuia”, exista o realitate ce nu o putem schimba doar prin bunele intentii: traim intr-un univers alcatuit din informatie si energie, ce se manifesta in stari, conditii, actiuni si situatii conform legilor karmice.

Altfel spus, exista legi spirituale ce se aplica automat, iar in spatele lor exista doua aspecte importante ale vietii noastre:

PLATILE KARMICE si LIBERUL ARBITRU.

Dar sa le luam pe rand si sa intelegem mai intai…

DE CE E NECESARA PRACTICA RUGACIUNII.

Orice ar face omul, oricat de bine intentionat ar fi, nu poate face nimic fara voia, acordul si ajutorul lui Dumnezeu. A te ruga, inseamna in primul rand, o dovada de smerenie, cu sensul de recunoastere interioara a puterii divinie, care este in noi toti, dar si in jurul nostru si a faptului ca Dumnezeu ne este superior. El a creat planete, galaxii, ceruri, sau altfel spus lumi vazute si nevazute, a creat omul si multe alte tipuri de fiinte insufletite. Omul ii seamna, omul poate crea multe, insa aria lui de creatie este limitata, la propriul destin, la propria viata. A lui si a celor din jur.

A te ruga inseamna a face legatura dintre puterea divina care se afla practic in interiorul ADN-ului nostru, si puterea divina cosmica. Altfel… luptam cu viata singuri. Si e mai greu.

CAT DE EFECIENTA ESTE O RUGACIUNE

Aici intervine puterea personala a fiecaruia, altfel spus zestrea karmica. Unii cu un trecut bogat in ale spiritualitatii vin deja cu un nivel de constiinta mai inalta si uneori cu ceea ce in mod popular se numeste har. Exista oameni cu har, adica cu darul de a lua legatura mai usor cu Dumnezeu. Cu puterea de a-si face implinite rugaciunile.

Altii vin cu incarcaturi negative, iar rugaciunea le este necesara, insa eficienta ei este scazuta, cel putin la inceput. Le trebuie exercitiu, practica in rugaciune, si mai ales iubire de divinitate, insistenta si rabdare.

In anumite cazuri, rugaciunea poate tine loc de plata karmica. Ea consta intr-o alegere

constienta de a-si plati greselile trecute, prin dedicarea unui anumit timp din viata rugaciunii.

De ce ii trebuie lui Dumnezeu acest lucru?

Nu-I trebuie. Insa sulfetului uman ii trebuie. Pentru ca el, astfel, isi reface legaturile cu

energia divina din interiorul si din exteriorul sau. Isi afirma astfel intentia de a respecta legile cosmice, recunoasterea greselilor si recunoasterea suprematiei Creatorului. Deci, rugaciunea, este de folos sufletului uman, nu Entitatii cosmice inteligente numita Dumnezeu.

Cand vorbim despre eficienta unei rugaciuni, vorbim in general, nu avem in vedere doar

rugaciunea pentru altul.

DE CE NU ESTE EFICIENTA UNEORI RUGACIUNEA PENTRU ALTUL?

Din patru grupuri de motive, luate toate la un loc, sau luate alternativ:

1. Persoana pentru care ne rugam este multumita de sine si nu doreste sa se schimbe.

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers. Tu esti in tine si totul este in tine. Soare, luna si stele se invirt in tine." - Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de

entitati apartinand altor lumi? (continuarea aici)

Considera ca este bine asa cum este, si continua in mod constient acelasi comportament gresit pentru care altul se roaga sa nu-l mai faca. De exemplu: sa bea in continuare, sa fumeze, sa leneveasca, sa duca o viata sexuala dezordonata dincolo de legile morale si divine, sa-i atace pe altii, etc.

2. Cel care se roaga pentru altul nu doreste decat sa-si impuna in viata acestuia propria vointa.

3. Persoana pentru care ne rugam, nu se roaga niciodata, este atee, nu are nici o dorinta de a se apropia de Dumnezeu, nu crede, nu il intereseaza nimic legat de viata spirituala. Pur si simplu nu vrea, nu considera eficienta aceasta practica, cu toate ca are probleme in viata, in general de natura karmica, i s-a spus ce trebuie sa faca, dar continua sa refuze orice fel de rugaciune.

Considera ca nu greseste cu nimic, ci doar ca a avut ghinion, ca ceilalti sunt vinovati pentru situatia sa, neconstientizand astfel ca toti suntem creatorii propriei noastre vieti. Ca venind cu o karma grea, o putem schimba prin rugaciune. O astfel de persoana nu isi poate invata lectiile karmice, in consecinta nu poate evolua.

Iar unicul interes al Universului este sa evoluam spiritual, nu doar sa ne simtim bine pe

Pamant. Viata pe Pamantul scoala, nu este o vacanta, desigur acest ultim aspect este permis, posibil si realizabil in anumite conditii, si anume, atunci cand iesim din platile karmice.

4. Cel pentru care ne rugam, crede si practica si el rugaciunea. Insa cel care se roaga pentru altul, are el insusi propriile greseli karmice, deci un program de viata. El se poate afla in una din urmatoarele situatii:

- fie nu are putere in rugaciune, datorita greselilor din vietile trecute, sau din alta viata,

- fie are o legatura karmica cu cel care se roaga pentru el, legatura ce poate consta intr-o plata karmica de suferinta, intr-o lectie de rabdare, de iubire sau de alt gen. Lucru ce ii priveste pe amandoi, iar lantul karmic nu se poate rupe decat in anumite conditii, si invatand anumite lectii. Caz in care rugaciunea poate aduce intelepciunea necesara rezolvarii situatiei, constientizarea problemei, inspiratie, intuitie si in timp… schimbarea dorita.

- Fie persoana pentru care ne rugam are o karma grea, liber aleasa din perspectiva sa de spirit, altfel spus, inainte de intrupare, caz in care rugaciunea altuia nu poate decat sa ii faca suferinta mai usoara si nicidecum sa-i schimbe total viata si situatia.

5. Cel care se roaga pentru altul o face pentru ca vrea gloria lumii. Adica se roaga pentru a demonstra celuilat sau altora ca „el poate”, ca el e „mai bun” ca „are o relatie deosebita cu Dumnezeu” sau har si sfintenie.

Sau nu are nici o empatie pentru celalalt, ci se roaga pentru a-i demonstra lui Dumnezeu cat e el de bun. E bine de stiut, glasul mandriei, nu ajunge sa fie ascultat de Dumnezeu.

Cel care se roaga, este o persoana de vibratie joasa, birfitoare, invidioasa, altfel spus fara a avea un nivel ridicat de constiinta, si uneori gandul repetat care o anume persoana, fie el si sub foarta de rugaciune acesteia chiar ii poate dauna.

CAND ESTE EFICIENTA RUGACIUNEA PENTRU ALTUL.

Este eficienta atunci cand:

- persoana pentru care ne rugam practica si ea rugaciunea; Energiile se unesc, iar vorbele lui Iisus devin adevarate: „Unde sunt doi si se roaga acolo voi fi si Eu.”

- persoana pentru care ne rugam se afla intr-o situatie in care nu se poate ajuta singura,

respectiv boala grava, accident;

- cand cel pentru care ne rugam este copil, handicapat, prea batran.

- cand suntem datori fata de acea persoana, fie chiar si cu o rugaciune, nu trebuie sa stim asta, dar o simtim. Lucru nevazut, insa extrem de important.

RASPUNSUL LUI DUMNEZEU

Dumnezeu ne asculta intotdeauna rugaciunile. Uneori ne raspunde rapid, alteori pot trece ani, sau sa ne rugam o viata degeaba.

Uneori lipsa unui raspuns pozitiv, ne conduce spre o situatie mai buna. Alteori ne conduce spre intelegerea unei lectii karmice.

Exista rugaciunea de prelure a pacatelor, in mod voluntar, de catre cel ce se roaga catre

celalalt.

Dar exista si preluarea de energii negative atunci cand insistam sa ajutam pe cineva care nu doreste sa fie ajutat, care reneaga pe Dumnezeu, sau care persista in greseala constient. La fel este si atunci cand cerem ceva injust, incorect, imoral. Mai simplu spus, atunci cand insistam mult in a ne ruga pentru a ajuta pe cineva sa faca rau sau sa-si faca rau. Chiar daca noi sau el, nu stim ca ceea ce cerem e rau din punct de vedere spiritual. Sufletul stie, un sentiment apasator de neliniste, tot vom avea.

Inainte de a ne ruga pentru altii, e necesar sa stim sa ne rugam pentru noi. E necesar sa avem noi o inima curata si iubire pentru Dumnezeu.

O persoana cu o constiinta inalta, cu practica in rugaciune, iar practica se face in ani, detine mult mai multa putere de a schimba realitatile din viata sa, dar si implicit pe ale celor din jurul sau.

Binecuvantare

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.Rugaciunea pentru altul

De multe ori am fost intrebata daca e bine sa ne rugam pentru altii, insa de si mai multe ori am fost intrebata de ce rugaciunea pentru altul nu are nici un efect. Dincolo de

filozofia binelului din care decurge aceasta practica, respectiv “e bine sa faci bine”, “e bine sa iti iubesti vrajmasul”, “e bine nu treci indiferent fata de suferinta altuia”, exista o realitate ce nu o putem schimba doar prin bunele intentii: traim intr-un univers alcatuit din informatie si energie, ce se manifesta in stari, conditii, actiuni si situatii conform legilor karmice.

Altfel spus, exista legi spirituale ce se aplica automat, iar in spatele lor exista doua aspecte importante ale vietii noastre:

PLATILE KARMICE si LIBERUL ARBITRU.

Dar sa le luam pe rand si sa intelegem mai intai…

DE CE E NECESARA PRACTICA RUGACIUNII.

Orice ar face omul, oricat de bine intentionat ar fi, nu poate face nimic fara voia, acordul si ajutorul lui Dumnezeu. A te ruga, inseamna in primul rand, o dovada de smerenie, cu sensul de recunoastere interioara a puterii divinie, care este in noi toti, dar si in jurul nostru si a faptului ca Dumnezeu ne este superior. El a creat planete, galaxii, ceruri, sau altfel spus lumi vazute si nevazute, a creat omul si multe alte tipuri de fiinte insufletite. Omul ii seamna, omul poate crea multe, insa aria lui de creatie este limitata, la propriul destin, la propria viata. A lui si a celor din jur.

A te ruga inseamna a face legatura dintre puterea divina care se afla practic in interiorul ADN-ului nostru, si puterea divina cosmica. Altfel… luptam cu viata singuri. Si e mai greu.

CAT DE EFECIENTA ESTE O RUGACIUNE

Aici intervine puterea personala a fiecaruia, altfel spus zestrea karmica. Unii cu un trecut bogat in ale spiritualitatii vin deja cu un nivel de constiinta mai inalta si uneori cu ceea ce in mod popular se numeste har. Exista oameni cu har, adica cu darul de a lua legatura mai usor cu Dumnezeu. Cu puterea de a-si face implinite rugaciunile.

Altii vin cu incarcaturi negative, iar rugaciunea le este necesara, insa eficienta ei este scazuta, cel putin la inceput. Le trebuie exercitiu, practica in rugaciune, si mai ales iubire de divinitate, insistenta si rabdare.

In anumite cazuri, rugaciunea poate tine loc de plata karmica. Ea consta intr-o alegere

constienta de a-si plati greselile trecute, prin dedicarea unui anumit timp din viata rugaciunii.

De ce ii trebuie lui Dumnezeu acest lucru?

Nu-I trebuie. Insa sulfetului uman ii trebuie. Pentru ca el, astfel, isi reface legaturile cu

energia divina din interiorul si din exteriorul sau. Isi afirma astfel intentia de a respecta legile cosmice, recunoasterea greselilor si recunoasterea suprematiei Creatorului. Deci, rugaciunea, este de folos sufletului uman, nu Entitatii cosmice inteligente numita Dumnezeu.

Cand vorbim despre eficienta unei rugaciuni, vorbim in general, nu avem in vedere doar

rugaciunea pentru altul.

DE CE NU ESTE EFICIENTA UNEORI RUGACIUNEA PENTRU ALTUL?

Din patru grupuri de motive, luate toate la un loc, sau luate alternativ:

1. Persoana pentru care ne rugam este multumita de sine si nu doreste sa se schimbe.

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers. Tu esti in tine si totul este in tine. Soare, luna si stele se invirt in tine." - Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de

entitati apartinand altor lumi? (continuarea aici)

Considera ca este bine asa cum este, si continua in mod constient acelasi comportament gresit pentru care altul se roaga sa nu-l mai faca. De exemplu: sa bea in continuare, sa fumeze, sa leneveasca, sa duca o viata sexuala dezordonata dincolo de legile morale si divine, sa-i atace pe altii, etc.

2. Cel care se roaga pentru altul nu doreste decat sa-si impuna in viata acestuia propria vointa.

3. Persoana pentru care ne rugam, nu se roaga niciodata, este atee, nu are nici o dorinta de a se apropia de Dumnezeu, nu crede, nu il intereseaza nimic legat de viata spirituala. Pur si simplu nu vrea, nu considera eficienta aceasta practica, cu toate ca are probleme in viata, in general de natura karmica, i s-a spus ce trebuie sa faca, dar continua sa refuze orice fel de rugaciune.

Considera ca nu greseste cu nimic, ci doar ca a avut ghinion, ca ceilalti sunt vinovati pentru situatia sa, neconstientizand astfel ca toti suntem creatorii propriei noastre vieti. Ca venind cu o karma grea, o putem schimba prin rugaciune. O astfel de persoana nu isi poate invata lectiile karmice, in consecinta nu poate evolua.

Iar unicul interes al Universului este sa evoluam spiritual, nu doar sa ne simtim bine pe

Pamant. Viata pe Pamantul scoala, nu este o vacanta, desigur acest ultim aspect este permis, posibil si realizabil in anumite conditii, si anume, atunci cand iesim din platile karmice.

4. Cel pentru care ne rugam, crede si practica si el rugaciunea. Insa cel care se roaga pentru altul, are el insusi propriile greseli karmice, deci un program de viata. El se poate afla in una din urmatoarele situatii:

- fie nu are putere in rugaciune, datorita greselilor din vietile trecute, sau din alta viata,

- fie are o legatura karmica cu cel care se roaga pentru el, legatura ce poate consta intr-o plata karmica de suferinta, intr-o lectie de rabdare, de iubire sau de alt gen. Lucru ce ii priveste pe amandoi, iar lantul karmic nu se poate rupe decat in anumite conditii, si invatand anumite lectii. Caz in care rugaciunea poate aduce intelepciunea necesara rezolvarii situatiei, constientizarea problemei, inspiratie, intuitie si in timp… schimbarea dorita.

- Fie persoana pentru care ne rugam are o karma grea, liber aleasa din perspectiva sa de spirit, altfel spus, inainte de intrupare, caz in care rugaciunea altuia nu poate decat sa ii faca suferinta mai usoara si nicidecum sa-i schimbe total viata si situatia.

5. Cel care se roaga pentru altul o face pentru ca vrea gloria lumii. Adica se roaga pentru a demonstra celuilat sau altora ca „el poate”, ca el e „mai bun” ca „are o relatie deosebita cu Dumnezeu” sau har si sfintenie.

Sau nu are nici o empatie pentru celalalt, ci se roaga pentru a-i demonstra lui Dumnezeu cat e el de bun. E bine de stiut, glasul mandriei, nu ajunge sa fie ascultat de Dumnezeu.

Cel care se roaga, este o persoana de vibratie joasa, birfitoare, invidioasa, altfel spus fara a avea un nivel ridicat de constiinta, si uneori gandul repetat care o anume persoana, fie el si sub foarta de rugaciune acesteia chiar ii poate dauna.

CAND ESTE EFICIENTA RUGACIUNEA PENTRU ALTUL.

Este eficienta atunci cand:

- persoana pentru care ne rugam practica si ea rugaciunea; Energiile se unesc, iar vorbele lui Iisus devin adevarate: „Unde sunt doi si se roaga acolo voi fi si Eu.”

- persoana pentru care ne rugam se afla intr-o situatie in care nu se poate ajuta singura,

respectiv boala grava, accident;

- cand cel pentru care ne rugam este copil, handicapat, prea batran.

- cand suntem datori fata de acea persoana, fie chiar si cu o rugaciune, nu trebuie sa stim asta, dar o simtim. Lucru nevazut, insa extrem de important.

RASPUNSUL LUI DUMNEZEU

Dumnezeu ne asculta intotdeauna rugaciunile. Uneori ne raspunde rapid, alteori pot trece ani, sau sa ne rugam o viata degeaba.

Uneori lipsa unui raspuns pozitiv, ne conduce spre o situatie mai buna. Alteori ne conduce spre intelegerea unei lectii karmice.

Exista rugaciunea de prelure a pacatelor, in mod voluntar, de catre cel ce se roaga catre

celalalt.

Dar exista si preluarea de energii negative atunci cand insistam sa ajutam pe cineva care nu doreste sa fie ajutat, care reneaga pe Dumnezeu, sau care persista in greseala constient. La fel este si atunci cand cerem ceva injust, incorect, imoral. Mai simplu spus, atunci cand insistam mult in a ne ruga pentru a ajuta pe cineva sa faca rau sau sa-si faca rau. Chiar daca noi sau el, nu stim ca ceea ce cerem e rau din punct de vedere spiritual. Sufletul stie, un sentiment apasator de neliniste, tot vom avea.

Inainte de a ne ruga pentru altii, e necesar sa stim sa ne rugam pentru noi. E necesar sa avem noi o inima curata si iubire pentru Dumnezeu.

O persoana cu o constiinta inalta, cu practica in rugaciune, iar practica se face in ani, detine mult mai multa putere de a schimba realitatile din viata sa, dar si implicit pe ale celor din jurul sau.

Binecuvantare

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer.

Atunci cand dorim sa schimbam o situatie in care suntem si noi si altii implicati, ii vom

schimba pe acestia, schimbandu-ne in primul rand pe noi. Este un adevar constatat. Uneori rugaciunea insasi ne va lumina mintea si ne va arata daca si cand trebuie sa renuntam a ne ruga pentru ceva.

Informatia, energia si fizica cuantica sunt realitati cu care jonglam fara sa stim, fara sa vrem.

Ele apartin lumii nevazutelor, dar lumea noastra nu e decat o umbra, o proiectie, a adevarului ce-l construim in interiorul nevazutului din noi.

Sa nu uitam, rugaciunea e o necesitate a sufletului si o slava adusa puterii divine din cosmos si din noi, o necesitate din pacate mult prea des neglijata.

Atunci cand dorim sa schimbam o situatie in care suntem si noi si altii implicati, ii vom

schimba pe acestia, schimbandu-ne in primul rand pe noi. Este un adevar constatat. Uneori rugaciunea insasi ne va lumina mintea si ne va arata daca si cand trebuie sa renuntam a ne ruga pentru ceva.

Informatia, energia si fizica cuantica sunt realitati cu care jonglam fara sa stim, fara sa vrem.

Ele apartin lumii nevazutelor, dar lumea noastra nu e decat o umbra, o proiectie, a adevarului ce-l construim in interiorul nevazutului din noi.

Sa nu uitam, rugaciunea e o necesitate a sufletului si o slava adusa puterii divine din cosmos si din noi, o necesitate din pacate mult prea des neglijata.

Carla von Vlad

preluare de pe sursa:

http://www.lumeaspirituala.ro/spiritualitate/rugaciunea-altuia.htm

INTERVIU PROFETIC al Parintelui Justin Parvu despre soarta lumii ortodoxe si a Romaniei si noua reeducare internationalista. “Simpozionul de martirologie” al lui Dan Puric – “o blasfemie la adresa suferintei”

 

“Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane… Dar se fac studii de martirologie tot în hoteluri, tot cu străini, al căror neam a torturat pe martirii noştri. Străinul îşi expune teoria lui bagatelizantă, românul nostru râde şi în felul acesta ne batem joc de suferinţa unui neam întreg. Dacă nu trăieşti martirologia este ca şi cum te-ai duce la apă şi te întorci cu găleata goală. Martirologia nu se face în laborator şi în eprubetă, ci prin trăire. Păi cum să se pogoare harul lui Dumnezeu cu mâinile în sân şi cu ţigara în gură? Pentru ei, acest martiriu este un parfum ortodox. Aceasta este o blasfemie la adresa suferinţei. În timp ce ei şi-au jertfit viaţa lor, au stat îngheţaţi în celular, înfometaţi, maltrataţi şi câte şi mai câte metode de tortură, din care Harul lui Dumnezeu pe mulţi i-a scos nevătămaţi.”

Părintele Justin Pârvu: Trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării

Părinte, spuneaţi că trăim într-un lagăr electronic, chiar dacă noi nu sesizăm şi încă avem impresia că suntem liberi, într-o societate democratică. Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist?

Dragii mei, nu este nicio diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia –, aceasta este o armă importantă a sionismului internaţional. Prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.

Dar cum poate reuşi fără voia noastră?

Păi, desigur că prin voia noastră; prin neascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu, am lăsat portiţe deschise pentru tatăl minciunii. Cine mai ţine azi seama pentru ce înălţime duhovnicească am fost creaţi şi de ce bogăţie ne facem lipsiţi prin neascultarea noastră? Cine mai ascultă de sfaturile Părinţilor Bisericii? Dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, nu ne aflăm pe o axă bună. Degeaba avem noi raţiuni drepte şi logice, dacă nu îşi au rostul duhovnicesc, sunt fără valoare; nu eşti acoperit de har. Discernământul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amestecă lucrurile şi prezintă unele informaţii reale, unele false, astfel încât să ne slăbească puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic.

Dacă ajungi să fii prizonierul unei reeducări a minţii, cum reuşeşti să mai evadezi?

Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane. În momentul în care a intrat în presa aceasta a şedinţelor şi a strângerilor de mâini, omul începe deja să aibă îndoieli şi să renunţe la crezul său de o viaţă şi astfel să îmbrăţişeze doctrina partidului. Nu deodată. Azi, mâine, poimâine, încet-încet, începe să îşi facă loc în suflet schimbarea concepţiilor pe care le aveai şi aşa toată ciocăneala asta a lor are până la urmă un rezultat pozitiv pentru ei, chiar dacă la început pare o tactică banală.

Ei conduc lumea din umbră, cu un nucleu de oameni, o elită a întunericului şi a răutăţii. Şi noi, dacă am crea o elită duhovnicească am mai putea realiza ceva şi să le stăm împotrivă.

Mai e posibil aşa ceva, când frâiele naţiunii noastre sunt în mâinile altora?

România la ora actuală nu mai este condusă de români, ci de străini, în special evrei şi unguri, care au găsit în ţara noastră o gazdă plăcută din toate punctele de vedere; din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al laşităţii românului. Îţi dă şi papucul din picioare, numai să îl laşi în pace acolo să trăiască liniştit în noroiul şi în greutatea lui. Şi în special aici în Moldova, mai aproape de Răsărit, este o invazie de evrei, ca astfel să poată avea ei un atu în privinţa succesului lor iudaic, să poată avea trecere din zona Occidentului spre Răsărit. Pentru că toate mişcările politice şi teritoriale nu sunt altceva decât un interes viu pentru viitorul lor, nu un viitor de 10-15 ani, ci un viitor cu o perspectivă şi de peste 50 de ani, viitor pe care să-l aibă la îndemână şi să îl pună la dispoziţia neamului lor, spre realizarea unui guvern unic mondial.

Citeam într-o carte câteva metode de manipulare evreieşti. Primul secret sionist este să deruteze cu zvonul opinia publică. Al doilea secret: a înmulţi aşa de tare defectele poporului, obişnuinţele, pasiunile, relaţiile vieţii în comun încât să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Iată rostul minciunii evreieşti.

Şi care credeţi că ar fi rolul ungurilor la noi în ţară de ocupă funcţii atât de importante în fiecare guvernare?

La noi în ţară au condus şi vor conduce minorităţile. Dar nu numai la noi în ţară, toate conducerile mari ale lumii sunt dirijate tot de minorităţi. Ruşii, de pildă, sunt conduşi în cea mai mare parte de evrei. Americanii, tot de evrei. Pentru că aceste două imperii mari pe care se bazează sunt forţa lor militară. Mafia masonică ţine Rusia şi America aşa, faţă în faţă – când prieteni, când duşmani, când binevoitori, când răuvoitori, când în cântece frăţeşti, când în cântece duşmăneşti. Dacă ai să găseşti nişte români puşi în guvern, aceia sunt la ministerele cele mai neînsemnate, la ape, în agricultură, pe la aviaţie. Ungurii niciodată nu ne-au putut avea în sufletul lor şi nici nu ne vor avea, pentru că e ura acestei rase mongole împotriva rasei latine. Dacă am avea nişte oameni de jertfă, poate am avea şi altă soartă, dar bineînţeles că aceşti oameni sunt repede lichidaţi sau intimidaţi. Şi cei care ar mai putea face ceva sunt de altfel oameni foarte obosiţi, fiind suprasolicitaţi. Asta face parte tot din planul lor, să obosească naţia în aşa fel încât să nu mai poată gândi limpede şi să doarmă în momentele cele mai importante. În parlament, de pildă, vorbeşte unul, ceilalţi sforăie. Şi apoi se întreabă oare când o fi trecut legea cutare? Şi ajung să banalizeze lucrurile de vârf.

Asistăm acum la o demascare a masonilor şi a societăţilor masonice şi ei înşişi încep să îşi facă lucrările cunoscute. Cum se explică aceasta?

Păi, la ce să mai stea ascunşi, dacă şi-au atins ţelul? Acum conduc lumea şi mai trebuie şi să ni le închinăm. Acum nu mai au niciun secret.

Spuneaţi mai devreme de şedinţele de partid care au rostul de a ne reeduca. Acelaşi lucru este valabil şi pentru întrunirile ecumeniste? Adică se poate întâmpla ca să participi iniţial la aceste întruniri cu intenţii bune, şi să ajungi să te trezeşti ecumenist?

Păi ei asta şi urmăresc, aici e şi înşelătoria. Îţi prezintă lucrurile cu înşelăciune, ca şi cum ei ar fi doritori de pace şi plini de iubire, dar în spate se ascunde dorinţa demonică, supusă sistemului politic, de a denatura adevărul, de a-ţi perverti credinţa. Nimic nu se începe fără reuşită. Dacă din planul sionist au făcut parte aceste întruniri ecumeniste, asta înseamnă că ele au şi un scop precis, pe care, de altfel, îl vor şi atinge. Ei întâi fac pacea şi după aceea războiul. Totul este foarte calculat cu câteva decenii înainte. La ora actuală este o lucrare mare de înşelăciune. Aşa cum pescarul, de pildă, la pescuit are o scânteie mică acolo, deasupra apei, care pluteşte; peştele o vede şi vine repede din adânc să prindă momeala, şi este prins. Dacă într-adevăr ar avea nişte scopuri sincere şi nobile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai pline de erezii şi păgânisme. Noi cunoaştem cele şapte soboare ecumenice, aceste sinoade erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri îndelungi, cu post şi nevoinţă, liturghie, şi abia apoi se făcea conferinţa comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau acolo să vorbească în cinstea suferinţelor, în cinstea chinurilor şi a necazurilor prin care au trecut generaţiile acestea. Păi noi, dacă ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta? Evreii însă ştiu cum. Nu aţi văzut cum se bat evreii cu capul de Zidul Plângerii!? Păi ei ştiu să îşi cinstească înaintaşii mai degrabă decât ne cinstim noi sfinţii. Bat acolo ca berbecii în zidul acela, desigur un act primitiv, dar aşa primitiv cum este, acela stă la baza adevărului iudaic şi întreţine respectul şi evlavia. Noi îndată punem mâinile în buzunar şi trecem cu uşurinţă peste tradiţie, peste bogăţia istorică şi culturală a Bisericii şi a neamului, că nu ne pasă nouă – noi trăim acum alte vremuri, altă conjunctură, noi suntem oameni „deştepţi”, „evoluăm” altfel şi, de fapt, ne deformăm.

Toată această falsitate care a apărut în lumea noastră nu are alt scop decât să stânjenească şi să submineze toată tradiţia şi convingerile unui neam.

Şi noi, când facem o comemorare a martirilor noştri, să o facem în aşa fel încât să insufli un respect faţă de eroi, martiri, mărturisitori; nu trebuie compromisă jertfa şi lucrarea lor, amestecând-o cu tot felul de teorii mizere ale străinilor, atâta timp cât toată viaţa lor ei (evreii) au urât tot ce a fost valoros în ţara noastră. Dar se fac studii de martirologie tot în hoteluri, tot cu străini, al căror neam a torturat pe martirii noştri. Străinul îşi expune teoria lui bagatelizantă, românul nostru râde şi în felul acesta ne batem joc de suferinţa unui neam întreg. Dacă nu trăieşti martirologia este ca şi cum te-ai duce la apă şi te întorci cu găleata goală. Martirologia nu se face în laborator şi în eprubetă, ci prin trăire. Păi cum să se pogoare harul lui Dumnezeu cu mâinile în sân şi cu ţigara în gură? Pentru ei, acest martiriu este un parfum ortodox. Aceasta este o blasfemie la adresa suferinţei. În timp ce ei şi-au jertfit viaţa lor, au stat îngheţaţi în celular, înfometaţi, maltrataţi şi câte şi mai câte metode de tortură, din care Harul lui Dumnezeu pe mulţi i-a scos nevătămaţi.

La astfel de înşelare şi minciună cum trebuie să reacţionăm?

Trebuie să reacţionăm, măi, cât mai „latin”, pentru că latinul nu contemplă apa care se duce la vale, şi în urma lui e prăpădul. Latinul acţionează. Cu toţii avem mare vină, pentru că nu ne facem datoria la timp. Fiecare poate şi e dator să contribuie cu ceva ca să scoată din noroiul acesta al străinilor şi ereticilor adevărul la suprafaţă. Măcar un paraclis să ne silim să facem şi noi, o metanie bătută din neputinţa noastră. Noi nu trebuie să căutăm soluţii lumeşti, dar fiecare să mărturisească şi să lucreze după putere la locul în care este, şi Domnul va da soluţia; Domnul este cel care aduce roadele şi El le rânduieşte pe toate, noi numai să ne aflăm lucrând ţarina şi ogorul. Izbânda e a lui Dumnezeu, nu a oamenilor.

Este nevoie de un număr mare de rugători, astfel încât să se simtă puterea rugăciunii şi să ardă planurile antihriştilor.

Dar în  acelaşi timp este un pericol şi de-a dreapta, de a cădea în zelotismul imatur care să ne conducă la schisme sau alte rătăciri, după cum ştim că a procedat  Părintele Nichita de la mănăstirea Brâncoveni, despre care se tot discută… De acest pericol cum să ne păzim?

Este o încercare de a da o lovitură unităţii Bisericii noastre. Pentru că toate aceste atitudini extreme, care nu au altă finalitate decât fărâmiţarea în alte şi alte schisme, sunt lucrarea tot a securităţii, care şi-a infiltrat oamenii spre a realiza această dezbinare. Iar bieţii creştini naivi, sau creduli, cad în plasa lor. Dar ca să faci un astfel de act, este nevoie şi de puţină mândrie, să te crezi tu puţin mai special, vrednic de harul şi mântuirea lui Dumnezeu. Toate aceste biserici schismatice şi rătăcite pot reveni la Trupul Bisericii din care s-au desprins, doar atunci când capii lor îşi vor înmuia cerbicele şi se vor smeri să recunoască adevărul. Dar cum să îşi piardă ei scaunele şi autoritatea? Doar aşa am mai putea nădăjdui la o revenire a lor. Părintele Nichita era un duhovnic deosebit, care aduna oameni în jurul lui şi îi învăţa o conduită bună, dar uneori se poate ca şi din cauza mândriei să aluneci. Mai greu este că după tine se duc valuri şi valuri de ucenici, şi te faci pricină şi începătură a căderii şi altor suflete. Încrederea în propriile forţe şi propriile cunoştinţe mereu a dat greş. Părintele Nichita este victimă a propriei sale înşelări. Ce înseamnă a minţi? A te ascunde în spatele unui adevăr. Şi atunci când stai cu spatele la adevăr, ce să mai vezi?

Cum să prindem puterea de a ne ruga atunci când suntem prigoniţi sau în cazul în care suntem victime ale unui control al minţii sau psihotronic?

Dacă noi am avea o stare de rugăciune cum se cuvine unui creştin, am avea puterea să întoarcem răul spre bine. Să facem din ţara asta un Canaan de rugăciune. Iar dacă vom avea smerenie, Dumnezeu ne va învrednici şi de darul rugăciunii care să ridice solzii de pe ochii minţii. Dar o smerenie îmbrăcată în haina demnităţii, o smerenie nesupusă potrivnicilor lui Hristos, aceasta ne va acoperi şi vom trece prin cuptorul cel de foc al ispitelor nevătămaţi.

preluare de pe sursa:


Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

Anunturi

 
 

 

O, Sfinte Parinte Nicolae, mare facator de minuni, ocrotitorul si daruitorul celor nevoiasi, pe cei ce cu buna nadejde alearga la tine,  grabeste a-i ajuta.

Sprijinitor fii turmei lui Hristos impotriva lupilor care umbla sa o prade si tot sufletul de crestin pazeste-l prin sfintele tale rugaciuni, ca unul ce esti masura in veac a sfinteniei dreptmaritoare.

Si precum ai miluit pe cei trei barbati ce sedeau in temnita, izbavindu-i de mania imparatului si de ascutisul sabiei, asa ma miluieste si pe mine, care cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul ma aflu in bezna pacatelor, ca sa nu cad sub mania lui Dumnezeu si sub vesnica osanda.

Asa, Sfinte Nicolae, fii reazam putinatatii mele, ca la soliile tale sa primesc de la Hristos induratorul viata lina si curata in veacul acesta, iar in veacul de apoi printre cei de-a dreapta lui Dumnezeu sa ma numar, cu ingerii si cu sfintii preamarind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh.

Amin.

O nouă zi liberă. Sărbătoarea Sf.Andrei a fost adoptată tacit de Senat

Propunerea legislativă care prevede ca ziua de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, să fie declarată sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare a trecut miercuri de Senat prin adoptare tacită, transmite Agerpes. Proiectul merge la Camera Deputaţilor.

Senatorii din Comisia pentru muncă au întocmit un raport de respingere a propunerii de lege, care este iniţiată de senatorul PNL Emilian Frâncu.

Acesta a declarat, pentru Agerpes, că propunerea legislativă urmează să fie transmisă în forma iniţiatorului Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz.

Plenul Senatului a respins, luni, o solicitare de prelungire la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru o iniţiativă legislativă care viza declararea zilei de 30 noiembrie, Sf. Andrei, ca sărbătoare naţională.

Anterior votului, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti a cerut respingerea solicitării de prelungire, reamintind că există două proiecte legislative în acest sens, unul al cărui termen de adoptare tacită era miercuri, iniţiat de Emilian Frâncu (PNL), Liviu Titus Paşca (PNL) şi Mircia Giurgiu (PDL), iar celălalt de parlamentari PDL.

La sfârşitul lunii mai, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicita ca ziua de 30 de noiembrie să fie declarată printr-o iniţiativă legislativă sărbătoare legală nelucrătoare.

Pe 18 octombrie, Comisia pentru muncă a Senatului a respins proiectul de lege inițiat de senatorul PNL Emilian Frâncu care prevedea modificarea Codului muncii, astfel încât ziua de 30 noiembrie să fie declarată sărbătoare nationala si zi nelucratoare.

Pe 31 octombrie, presedintele Traian Băsescu i-a spus Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, că a luat notă de propunere. "Prea Fericirea Voastră Daniel, vreau să spun că am luat notă de ce avem de făcut pentru 30 noiembrie. Să sperăm că anul viitor va fi o realitate - până la urmă ne-a creștinat Apostolul Andrei si merită din plin să avem o zi de sărbătoare", a declarat Traian Băsescu.

preluare de pe sursa:

http://www.money.ro/o-noua-zi-libera--sarbatoarea-sf-andrei-a-fost-adoptata-tacit-de-senat_1167751.html

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Sfântul Apostol Andrei

În ultima zi a lunii lui brumar, credincioşii ortodocşi îl preacinstesc pe Sfântul Apostol Andrei, întâiul lor ocrotitor spiritual, cel care a propovăduit creştinismul pe meleagurile geto-dacice din Dobrogea. Iniţiat să scrie şi să citească Legea şi cărţile profeţilor chiar din copilărie, Sfântul Andrei rămâne un martor de seamă la cele mai de importante evenimente din zorii creştinismului.

Evanghelia după Ioan aduce mărturie că Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. În această calitate, el a asistat la botezul Mântuitorului şi la alegerea celorlalţi apostoli.

Împreună cu fratele său Simon-Petru a fost martor la minunile săvârşite de Iisus şi L-a urmat pe Acesta când le-a adresat îndemnul: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. Iar cei doi fraţi, pescari de meserie, au mers după Hristos şi au propovăduit împreună Evanghelia în Sciţia (teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră) şi dincolo de Prut.

Tradiţia potrivit căreia Sf. Andrei a predicat pe teritoriul locuit de sciţi a fost preluată în Istoria bisericească a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei. Părintele nostru spiritual, Sfântul Andrei, a suferit când a fost decapitat Sfântul Ioan Botezătorul, a fost alături de Iisus la Cina cea de Taină, a plâns la moartea

Mântuitorului, dar s-a întărit în credinţă la Învierea Lui.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Andrei a predicat Evanghelia lui Iisus în misiunea sa de creştinare în Georgia, în Armenia, în sudul Basarabiei şi a ajuns în Dobrogea de azi, fiind singurul apostol al Domnului Hristos care a converit la creştinism populaţia geto-daco-romană din cetăţile acestui ţinut. De la urcarea lui Decebal pe tronul Daciei, raporturile cu Roma s-au înrăutăţit. Cu toate acestea, Sfântul Andrei a hirotonit episcopi şi preoţi în Dobrogea, iar peştera unde acesta a trăit (în comuna Ion Corvin din judeţul Constanţa) a fost primul lăcaş de cult din ţara noastră şi poarta de intrare a creştinismului.

Apostolul şi-a continuat misiunea de creştinare în Bulgaria, în Macedonia şi în Grecia. În oraşul Patras el a zăbovit mai bine de doi ani. În tot acest timp, Sfântul Andrei a reuşit s-o convertească la creştinism şi pe Maximilia, sora lui Egheat, cel mai puternic persecutor al creştinilor din acele timpuri. Pentru cei care se închinau în faţa idolilor, convertirea Maximiliei a fost un neaşteptat afront, care trebuia pedepsit. Biciuit şi pironit pe crucea în formă de X pe care o purta cu sine, Sf. Andrei a sfârşit muceniceşte într-o zi de 30 noiembrie, în anul 87, iar potrivit altor surse, în anul 97, la vârsta de 90 de ani.

În jurul acestei sărbători, numită în popor Moş Andrei, Indrea , Cap de iarnă sau Ziua Lupului, au înflorit o serie de tradiţii practicate de români de-a lungul multor generaţii, din moşi-strămoşi, pentru sporul casei lor şi pentru sănătate:

Belşug din moşi-strămoşi

În ajunul sărbătorii Sfântul Andrei, cel care deschide luna darurilor, este de bun augur ca în fiecare cămin să se pună la încolţit o cană cu grâu, lângă o icoană a Sfântului Andrei. Dacă nu aveţi o astfel de icoană, puteţi confecţiona singuri din carton o cruce în formă de X. Grâul îl puteţi semăna în ajunul sărbătorii până a doua zi la ora 24, udându-l cu grijă, până la Anul Nou. Atunci îl daţi păsărilor, dar nu-l aruncaţi la gunoi. Ritualul acesta anticipează cât de prosper va fi anul în care vom păşi. Dacă este verde şi des , să fiţi siguri că ne vom bucura de multe împliniri.

Cum se alungă ghinionul

În ajunul sărbătorii, gospodinele întorc vasele cu gura în jos, pentru a alunga spiritele, care alungă belşugul din casă şi din localitatea unde se află căminul gospodarului care practică ritualul.

În familiile unde necazurile sunt tot mai numeroase, în special în Basarabia, în Moldova şi în Transilvania, gospodarii aduc în casele lor o icoană a Sfântului Andrei pentru a alunga duhurile necurate, bolile şi paguba. Icoana trebuie sfinţită în ziua praznicului.

De Sântandrei îţi afli ursita

Tinerele necăsătorite prepară în ajunul sărbătorii „Turtica de Andrei”. Asceasta se prepară din făină de grâu, apă, multă sare şi se coace pe plită. Se mănîncă în acea seară, după ce tânăra adresează o rugăciune Sfântului Apostol, să-i fie de folos. Băiatul care apare în vis şi-i aduce o cană cu apă, care să-i potolească setea, o va cerea de soţie în anul ce vine.

Bucatele cu usturoi atrag norocul

Gospodinele care prepară multe bucate care conţin usturoi, vor petrece cu bine iarna. Unii credincioşi ajunează până la amiază, ca să fie iarna blândă, anul îmbelşugat, să aibă noroc în carieră, să se bucure de longevitate şi de sănătate deplină.

Acum, la ţară, se poartă funia cu usturoi la brâu, toată ziua . Ritualul, se spune, apără de boli, alungă primejdiile şi duşmanii şi aduc peţitorii în casă.

În această zi, nu se împrumută nici un obiect din casă şi la sate se fac descântece pentru recuperarea pagubei şi a obiectelor pierdute .

Pentru ca pomii să rodească

În ziua praznicului, în livezi se lipesc cruci făcute din ceară pe scoarţa pomilor care nu mai dau rog bogat .

Pâinea, simbolul belşugului

În ajunul sărbătorii, gospodinele fac o pâine mare, o pun pe un ştergar alb, iar lângă pâinea mare şi rumenă se pune o monedă de argint. Prin împlinirea acestei datini, tradiţia populară spune că în acea gospodărie va fi belşug, sănătate şi armonie.

Untura şi sarea vitelor pentru sporul laptelui

La ţară se îngroapă în grădină un drob de sare, alături de o oală de lut umplută cu untură. Ulcica respectivă stă îngropată în pământ până la Sf. Gheorghe. În ziua acelui praznic, se dezgroapă cele două „leacuri”. Se amestecă untura cu sarea şi cu această pomadă gospodinele ung ugerele vacilor şi mai pun şi în mâncare un strop din acest leac, în fiecare zi, până la Sf. Gheorghe. Există convingerea că ritualul alungă farmecele făcute pentru ca vacile să nu aibă lapte.

Lupul este sprinten în această zi; este singura zi din an când lupul reuşeşte să-şi întoarcă gâtul. De aceea, în zonele de munte, gospodarii nu se duc în pădure după lemne şi păsările rămân închise în coteţe pentru a scăpa de primejdie.

click.ro

preluare de pe sursa:

http://observator.ro/traditii-pentru-spor-si-sanatate-de-sfantul-apostol-andrei-121347.html

Sfantul Andrei - Apostolul romanilor

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume -  Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa  invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti.

De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii  64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944,

Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Adrian Cocosila

preluare de pe sursa:

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-apostol-andrei/sfantul-andrei-apostolul-lupilor-70414.html

Sfantul Andrei - Sarbatoare romaneasca

30 noiembrie este trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. Astfel, se uneste spiritual  sarbatoarea Bisericii romane cu sarbatoarea Romaniei. Crestinismul nostru, al romanilor, este de origine apostolica, iar aceasta i se datoreaza Sfantului Andrei. Asa se explica si faptul ca el este unul dintre cei mai populari sfinti ai nostri si ca numele lui este viu nu numai in evlavia, ci si in folclorul romanesc. www.desprecopii.com a adunat o serie de materiale care vorbesc despre Sfantul Andrei.

Sfantul APOSTOL ANDREI, PROPOVADUITORUL EVANGHELIEI IN SCYTHIA MINOR (DOBROGEA)

Sirul "sfintilor nationali" ar putea incepe cu unul din apostolii Mantuitorului Isus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-deaci, si anume in teritoriile situate pe tarm apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfantul Andrei, "cel intai chemat" la apostolie?

Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre "ucenicii" Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci.

A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: "Iata Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: "Ce cautati?" La care ei au zis: "Invatatorule, unde locuiesti?" El le-a zis: "Veniti si veti vedea". Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe Mesia" (Ioan 1, 41).

Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: <<Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni>>. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).

Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).

Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire (Matei 10 si urm)>. L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19).

In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra.

Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de "Scitia" (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica).

Anexarea acestui teritoriu - inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine.

De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei ( 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria ( 254). Iata ce scria Eusebiu: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia...". De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3, 11), reiese ca si "scitii" au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii.

In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol "a predicat in Pont, Tracia si Scita". In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) "in pustiurile scitice", care puteau fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre.

Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat".

(sursa informatiilor: http://www.crestinism-ortodox.ro)