Pavel si Cleopatra Stratan - Mos Craciun

                            preluare de pe sursa: http://filme.bizi.ro/filme-videoclipuri-romanesti/pavel-si-cleopatra-stratan-mos-craciun-ccb11a1u6o4o.html

Obiceiul colindatului de Craciun

Obiceiul colindatului de Craciun isi are originile inainte de aparitia crestinismului, fiind la inceput chiar o traditie pagana. Inainte de crestinism, colindele aveau un rol ritualic, fiind de fapt niste urari care se puteau auzi de Saturnalii sau Calende si care ori alungau spirite malefice, ori incercau sa atraga fertilitatea si belsugul. Astazi, colindele de peste tot au luat de la cele vechi numai atmosfera de sarbatoare si functia de urare. In Italia secolului al IV-lea au aparut niste imnuri teologice, care insa nu aveau legatura cu Craciunul – cu toate acestea, sunt considerate o variatie a colindelor.

Obiceiul colindatului de Craciun difera de la o tara la alta, chiar si originile lor fiind diferite. Astfel, in secolul al XIII-lea, Italia, Franta si Germania au dezvoltat colinde in propriile limbi, datorita influentei mari pe care Francis Assisi a avut-o in istoria Craciunului. El este cel care a introdus colindele in slujbele religioase din aceste tari, iar apoi au fost folosite in diverse piese de teatru, crescandu-le astfel popularitatea. In Anglia, colindele au aparut prima data in secolul al XV-lea, cand un poet a publicat 25 de colinde de Craciun, cantate de grupuri de oameni care se duceau din usa in usa (la fel ca astazi).

In Romania, obiceiul colindatului de Craciun difera de la o zona la alta, fiecare regiune avand insa o frumusete aparte in ceea ce priveste aceste cantece si traditiile lor. Colindele de Craciun sunt denumite si cantece de stea, aceasta sintagma denumind majoritatea acelor texte puse pe muzica pe care le auzim in preajma sarbatorilor de iarna. Aceste cantece de stea, respectiv umblatul cu steaua, sunt prezente in traditia romaneasca in noaptea de Craciun, atunci cand crestin-ortodocsii sarbatoresc in acelasi timp, pe langa Nasterea Domnului, si inchinarea magilor. Chiar daca textele colindelor romanesti sunt aproape la fel in toata tara, traditiile pot diferi de la o zona la alta. De exemplu, cei din Moldova si Bucovina se rezuma doar la colindele bine stabilite, in timp ce oamenii din Transilvania pun si alte texte pe muzica de colinde, cum ar fi Miorita sau alte balade populare.

Obiceiul colindatului de Craciun la romani s-a intensificat chiar dupa aparitia crestinsimului la noi in tara, fiind de fapt expresie a credintelor poporului roman transpuse pe muzica. Colindele il infatiseaza pe Mantuitor in mai multe ipostaze, insa unele dintre ele au si alte teme in afara de cele religioase. Multe dintre ele au origini laice, in multe zone ale tari cantandu-se colinde de fata, de fecior sau de animale. Moldova si Transilvania isi pastreaza in continuare toate obiceiurile legate de colindat, iar in restul tarii acestea s-au atenuat odata cu trecerea timpului. In cele doua regiuni ale tarii, in special in sate, se pot vedea cum grupuri mari de tineri se aduna si vestesc Nasterea Domnului, reconstituind momentul de acum peste doua mii de ani. Traditiile sunt frumoase indiferent de zona – de exemplu, in Bucovina, fetele nemaritate asteapta sa fie colindate de feciorii care isi cauta sotii, iar cele mai multe colinde sunt cantate de femeile maritate si feciori. Dupa ce canta pe la ferestre, feciorii sunt poftiti de gazde in case si li se dau merinde, pastrandu-se astfel un ritual vechi de sute de ani.

Unele sate pastreaza din traditiile pe care sarbatorile pagane la aveau. De exemplu, daruirea nucilor si a colacilor, doua obiecte cu forma rotunda, are legatura cu sarbatorirea Calendelor. Calendele reprezentau sarbatoarea inchinata regelui soarelui si erau niste obiecte cu forma rotunda, asemenea astrului. Urarile de atunci se faceau in jurul unui cerc inchis (multe dintre colindele de astazi au pastrat acest obicei), iar pentru sase zile, pana in ziua noului an, barbatii faceau un cerc invizibil in jurul locului in care traiau, spunand ca astfel vor proteja comunitatea de demonii eliberati in prima zi a anului nou.

Obiceiul colindatului de Craciun in Romania este insotit si de alte elemente, cum ar fi mici scenete. Cel mai des se joaca Irozii sau Vicleimul, punandu-se in scena momentul in care cei trei magi se intalnesc cu Irod si ii povestesc de steaua Noului Imparat. O alta sceneta des intalnita in mediul rural, in special, este cea a lui Mos Craciun, adica intalnirea pe care a avut-o Maica Domnului cu batranul pe nume Craciun, care si-a pedepsit sotia cu cruzime pentru ca a ajutat-o pe Fecioara sa nasca. In plus, s-au pastrat traditiile ca in ziua de Craciun sa se cante “Buna dimineata la Mos Ajun!”.

Obiceiul colindatului de Craciun se pastreaza si la orase, insa an dupa an incepe sa isi piarda farmecul. Cu toate acestea, nu de putine ori prin orase se pot vedea grupuri de oameni care au venit cu “capra” sau cu “plugusorul” tocmai din satele vecine, sperand ca vor duce mai departe traditia si, de ce nu, sa castige bani sau chiar mancare. La oras insa cel mai mult colinda copiii, care bat din usa in usa sperand ca gazdele sa le deschida si sa ii rasplateasca pentru modul in care au cantat. Mai mult, se spune ca daca primesti macar un colindator in casa, iti va merge bine tot anul. Din pacate, multi dintre colindatori vor doar sa aiba de castigat si nu mai pun suflet in ceea ce fac, contribuind astfel la decaderea traditiei colindatului. Cei din mediu rural au insa grija sa pastreze viu acest obicei si asteapta cu usile si sufletele deschise colindatorii.

preluare de pe sursa:

http://dli.ro/obiceiul-colindatului-de-craciun.html

DUSMANII CRACIUNULUI - Fecioara Maria şi testul de sarcină. Fotografie controversată

Scris de : L.M.     

O fotografie cu Fecioara Maria ţinând în mână un test de sarcină a stârnit controverse, cu câteva zile înaintea de Naşterea Domnului şi sărbătoarea Crăciunului.

Fecioara Maria si testul de sarcina

O biserică din Noua Zeelandă a realizat o reclamă în care Fecioara Mariaţine în mână un test de sarcină şi pare şocată de rezultatul acestuia, scrie dailymail.co.uk. Biserica “St. Matthews din Oraş” din Auckland a lansat o campanie publicitară festivă pentru a evita “sentimentalismul şi banalitatea” sărbătorilor. “Este real. Crăciunul este real. Este vorba despre o sarcină reală, o mamă reală şi un copil real. Este vorba despre o nelinişte reală, curaj şi speranţă“, a declarat Glynn Cardy, vicarul bisericii. ”În ciuda oricărei premoniţii, descoperirea Mariei a fost şocantă cu siguranţă. Maria era necăsătorită, tânără şi săracă. Sarcina i-ar fi schimbat viitorul“, a spus vicarul.

“Intenţia instituţiei este de a evita banalitatea sărbătorilor, iar afişul vrea să determine oamenii din cadrul comunităţii să se gândească şi să comunice între ei. În acest an sperăm să reuşim acest lucru cu ajutorul unei imagini şi fără cuvinte. Vă încurajăm să fiţi generoşi cu cei care suferă, să daţi şi străinilor din ceea ce aveţi şi să fiţi preocupaţi de cei din jurul vostru“, scrie în comunicatul postat pe site-ul oficial al bisericii. Afişul care o înfăţişează pe Fecioara Maria cu testul de sarcină în mână va rămâne în faţa bisericii până la Crăciun. Aceasta nu este pentru prima dată când biserica St Matthews stârneşte controverse cu o campanie promoţională. În anul 2009, unul dintre afişe îi arată pe Maria şi Iosif în pat, unul lângă celălalt, însoţiţi de mesajul “Bietul Iosif, e greu să urmezi după Dumnezeu“.

preluare de pe sursa:

http://www.ziuaveche.ro/magazin-2/life/fecioara-maria-si-testul-de-sarcina-fotografie-controversata-65215.html

Obiceiul, act de comunicare la romani

Interesul oamenilor s-a indreptat in ultimii ani spre obiceiurile folclorice. Fenomenul acesta se datoreste incarcaturii valorice pe care le au obiceiurile, precum si interesului omului pentru ele. Obiceiurile sint, fara indoiala, pitoresti manifestari folclorice, mari spectacole. Ele cuprind semnificatii profunde asupra omului si relatiilor lui cu natura, cu lumea inconjuratoare. Astfel obiceiurile prezinta viata sociala, diverse aspecte ale rinduielii ei.

In cultura romaneasca obiceiurile, in totalitatea lor, cele pe care folcloristii le-au numit calendaristice sau de peste an, impreuna cu cele ale vietii de familie formeaza un sistem interrelational, un sistem corelat cu viata omului. Sistemul este corelat la normele care organizeaza aceasta viata, la regulile de convietuire sociala, la regulile dupa care omul isi organizeaza, prin munca, raporturile lui cu natura. Acest sistem de reguli asigura buna rinduire a societatii.

Obiceiurile formeaza un mecanism activ al vietii sociale, un mecanism creator si pastrator de ordine, un mecanism creator de cultura. Prin aceasta, ele se deosebesc de celelalte categorii ale folclorului: de basme, de cintecele epice si chiar de cele lirice care vorbesc mai mult despre situatiile in care se gaseste omul, despre anumite intimplari ale vietii sociale, relateaza ca texte in sensul propriu al cuvintului, pe cind obiceiurile ne apar ca acte ale mecanismului social.

Dar in raport cu normele si regulile care organizeaza relatiile omului cu natura si relatiile interumane, intersociale, obiceiurile sint acte de comunicare cu limbaj propriu, un limbaj activ in care, pe linga cantitatea de informatie comunicata, cantitatea de actiune este mult mai mare decit in orice act de limbaj verbal. Ca acte de comunicare traditionale ele au un limbaj complex pentru ca la realizarea fiecarui obicei contribuie, de fapt mai multe modalitati de expresie.

Exprimarea verbala se imbina cu cea muzicala si coregrafica, cu cea gestica si cu cea mimica.Ele se imbina creind raporturi ierarhice intre limbaje, nu numai in ansamblul obiceiului, ci si in diferite secvente, in diferitele lui momente. Se imbina pentru ca obiceiurile implica acte rituale si ceremonii, acte juridice si economice, valori morale si exprimari estetice, vechi mituri si cunostinte dobindite din experienta oamenilor sau integrate din lexicul cultural eterogen in succesiunea culturala a diferitelor epoci prin care obiceiul a trecut. Sint marci plasate intre secventele succesive ale vietii cotidiene, pentru a-i sublinia diferite etape, pentru a-i da ritmul necesar unei trairi in dinamism propriu.

Obiceiul ca act de comunicare cultural stabileste, de fapt, un raport de schimb intre partenerii lui, schimb de informatii, de bunuri, schimb de servicii. Fiecare act de comunicare, deci si fiecare obicei, transmite un mesaj prin care se face schimbul.

In cultura traditionala comunicarea intre om si natura se facea la nivrlul practicii primitive, intre om si reprezentarile pe care si le-a facut despre fenomenele naturii la nivelul miturilor si riturilor. Iar pe planul social concret, raporturile de schimb se stabileau la nivelul obiceiurilor, al normelor de comportare, al ceremonialelor, intre indivizii aceluiasi grup social si intre grupuri sociale diferite, de natura si dimensiuni variate: grupuri teritorial si etnic diferite. Limita schimburilor era determinata de puterea de intelegere, de capacitatea de a comunica.

Actul nu are o existenta de sine statatoare, ci este cuprins, ca orice text, intr-un context. Actul este semnul unui continut. Un semn cu semnificatie proprie care poate fi descifrata prin analiza structurala si raportari semiotice. in raport cu contextul, fiecare act cu structura bine inchegata are rosturi determinate, functii proprii.

Etnologii vorbesc de functii dominante si de functii subiacente, de functii manifeste si de functii discrete.

Ierarhia functiilor este o realitate istorica determinata de conditiile socio-economice in care exista.

Schimbarea in ierarhia functiilor duce la mutatii functionale. Cultura ne ofera la tot pasul exemple de mutatii functionale. De pilda, un obiect de port cum ar fi traista,“ traistuta “purtata de barbatii din Tara Oasului.

Traista este, in general, un obiect cu functie utilitara.in Tara Oasului, in costumul barbatesc de sarbatoare , ea este un element de podoaba. Dar in ansamblul portului barbatesc ea mai este si o marca distinctiva, o emblema a fiecarui sat, fiindca fiecare sat are alt tip de traistuta. in contextul microstructural al fiecarui grup cum ar fi un sat, functia dominanta este pentru locuitorii acestui sat ceea de podoaba, dar poate sa mai existe si functia utilitara sau cea de emblema. Mutata din mediul rural in mediul urban, traistuta oraseneasca sufera o alta mutatie functionala. Pusa intr-o camera urbana, pe perete, ea devine un element de decor de interior.

Mutatiile functionale dau actelor mesajelor de cultura populala mobilitate. Ele se efectueaza la nivelul grupurilor sociale printr-un act de operatiune determinat de context, de conditiile socio-economice si de pozitia ideologica a grupului, de schimbarile care intervin in aceasta pozitie.

In raport cu traditia si cu innoirea ei, mutatiile functionale sint elementul dinamic care produce schimbarile. Ele se realizeaza prin translatarea actelor de pe un plan pe altul, de exemplu, de pe planul relegios pe cel ceremonial si apoi pe cel artistic. Etnologii sint, in general, de acord ca cele mai multe dintre rituri, mituri si obiceiuri trec printr-un proces continuu de desacralizare.

Tot in rindul mutatiilor functionale intra si acele schimbari care fac ca un text etnologic sa devina opusul lui. Astfel de mutatii se petrec dintotdeauna in cultura populara si se pot stabili analogii intre ele si ceea ce critica literara si dramatica cunoaste astazi prin raportul literatura – antiliteratura, teatru – antiteatru. Le intilnim in cultura traditionala, in actele periodice, in jocurile cu masti de Anul Nou, la ingroparea caprei, a turcii.

Stabilind o identitate de sens intre zeitatile care intruchipau natura, fertilitatea solului si masca de animal folosita in jocurile de Anul Nou, etnologii au dedus ca moartea animalului si reinvierea lui corespunde mortii si reinvierii din miturile antice, de fapt credintei in moartea si reinvierea naturii la inceput de an, raspindita la foarte multe popoare.

Dar, in contextul jocurilor de Anul Nou al caror caracter ludic este incontestabil, prezenta acestui sens este foarte contestabila. Chiar daca momentul din jocurile traditionale s-ar deduce dintr-un arhetip ritual, el a trecut prin atitea mutatii functionale, incit functia lui striveche a disparut cu totul.

Aceasta functie insa nu-si putea gasi locul in contextul jocului, tocmai prin faptul ca jocurile cu masti de Anul Nou erau manifestari prin care omul sarea dincolo de contextele vietii cotidiene, se ascundea in dosul mastii pentru a se elibera de contingentele cotidianului, de constringerile sociale de natura ritualistica, ceremoniala.

Jocurile de Anul Nou pot fi exemple de consecinte externe ale mutatiilor functionale, iar translatia de pe planul seriosului in planul jocului arata ca anumite planuri exclud anumite functii, deci ca planurile contextuale pot avea, in raport cu functiile, un rol imitativ.

Autor: Cristina Fialcovschi

preluare de pe sursa

http://www.moldova.org/page/obiceiul-act-de-comunicare-177-rom.html

Anul Nou, colinde, Craciunul, Nasterea Domnului, Romania, Traditii, ura

POSTUL CRACIUNULUI (15 noiembrie – 25 decembrie)

Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie).

Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte.

E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune.

Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare.

In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic pana la ivirea luceafarului de seara, care inchipuie steaua Magilor; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi.

Tot in aceasta seara, pe alocuri, slujitorii Bisericii umbla cu Icoana Nasterii, cantand troparul Craciunului si aducand astfel, in casele crestinilor, vestea cea buna a marii sarbatori din ziua urmatoare. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.


Cum trebuie sa postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli).

Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta.

Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: “Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos.

Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit”. Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: “Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul.

Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.


preluare de pe sursa: Saccsiv’s Weblog