Acum, cînd teoriile care spun că ne tragem din peşti sau din maimuţe sînt tot mai mult demontate şi negate, specialiştii investighează noi ipoteze privind apariţia vieţii pe planeta noastră.
Varianta biblică, potrivit căreia „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu“ (Facerea 2, 7), cîştigă tot mai mult teren.
Cercetătorii nu se mulţumesc însă doar cu o afirmaţie, ci vor să vadă ce anume a stat la baza acesteia. Există voci care spun că aceste studii sînt o blasfemie, dar acuzaţia este contrazisă chiar de Biblie, în care se spune: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide“ (Matei 7, 7; Luca 11, 9).
Pe 1 martie 2011, ziarul The Independent din Anglia a publicat un material semnat de Steve Connor, intitulat We’re all aliens … how humans began life in outer space (Sîntem toţi extratereştri... cum şi-au început oamenii viaţa în cosmos).
Conform autorului, anumite studii recente au scos la iveală faptul că resturile cometelor şi ale meteoriţilor, rezultate în urmă cu cinci miliarde de ani în procesul de formare a sistemului solar, au adus pe Terra materiile prime ce stau la baza vieţii terestre.
Bucăţile de roci venite din cosmos au constituit un fel de „nave de transport” şi, odată ajunse pe pămînt, datorită presiunilor şi a temperaturilor înalte, au emis azot şi amoniac, ingrediente vitale pentru formarea primelor molecule organice.
Apoi, acestea s-au divizat şi au format ADN-ul, „inima” celulelor vii. Autorul aduce ca argument meteoritul Murchinson, căzut la data de 28 septembrie 1969, lîngă localitatea cu acelaşi nume, în Australia, pe care s-au găsit molecule organice şi aminoacizi de provenienţă nonterestră, care pot da naştere viului şi meteoritul ALH 84001, descoperit în Antarctica în 1984 şi pe care s-au găsit urme de viaţă fosilizată, se pare, după planeta Marte.
Numai că, atît afirmaţiile, cît şi argumentele nu sînt nişte noutăţi. Despre cei doi meteoriţi am scris şi noi în urmă cu aproximativ patru ani (Lumea misterelor nr. 7/2006), de atunci s-au făcut mari progrese, iar teoria panspermiei, conform căreia viaţa pe planeta noastră este venită din cosmos, nu este o noutate.
Anaxagoras din Ionia, care trăit între anii 500 şi 428 î.H., a folosit pentru prima oară termenul de „exogenesis” (exo=în afară şi genesa=origine).
Intrucît el a negat existenţa zeilor şi a spus că viaţa pe planeta noastră a venit din cosmos, Anaxagoras a fost acuzat de impietate şi expulzat în Lampsacos, unde a şi murit. In 1870, după mai bine de 2.200 de ani, savantul suedez Svante Arrhenius (1859-1927) preia teoria şi consacră termenul de „panspermie” (pan=tot, pretutindeni, spermio=germene).
De-a lungul veacurilor, ideea conform căreia viaţa terestră nu a început aici, pe Pămînt, ci a fost adusă din altă parte, a fost reluată, completată cu noi argumente, respinsă şi apoi din nou reluată.
In secolul al XVIII-lea, savantul francez G. Buffon vorbea despre călătoria prin cosmos a „embrionilor de viaţă”, iar mai tîrziu Ch. Lipman şi M. Calvin emit ipoteza cosmozoilor, a litopanspermiei, conform căreia germenii vieţii au fost transportaţi de meteoriţi.
In 1973, Francis Harry Crick (1916-2004) şi Leslie Eleazar Orgel (1927-2007) au formulat ipoteza radiopanspermiei, prin care susţineau că viaţa a apărut pe o planetă mai veche, cu condiţii favorabile, iar Pămîntul a fost „însămînţat cu forme vii, elementare, de către fiinţe inteligente”.
Ei au adus următorul argument: dacă viaţa ar fi apărut pe Pămînt în mai multe locuri deodată, codul genetic nu ar fi fost acelaşi, iar timpul scurs de la facerea Pămîntului pînă la apariţia cianobacteriilor ar fi fost mult mai lung.
Iată deci cum, pas cu pas, ne apropiem de formula: „Apoi Dumnezeu a zis : Să facem pe om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră…” (Facerea 1, 26).
La 11 mai 2001, geologul Bruno D’Areni şi biologul molecular Giuseppe Geraci, de la Universitatea din Napoli, au găsit în cristalele unui meteorit bacterii nepămîntene, care nu au murit nici după ce meteoritul respectiv a fost sterilizat la o temperatură foarte mare şi apoi a fost ţinut în alcool.
Vietăţile respective aveau un ADN care nu există pe Pămînt şi, deşi aveau vîrsta de 4, 5 miliarde de ani, erau capabile să se dividă. Panspermia poate fi interstelară, deci între sisteme solare diferite şi/sau interplanetară, între planetele aceluiaşi sistem solar.
Cele două exemple prezentate de The Independent fac parte din aceste categorii.
Se consideră că germenii viului pot fi transportaţi prin univers de presiunea radiaţiilor cosmice sau de roci, meteoriţi, comete, venite întîmplător sau trimise intenţionat din alte lumi stelare.
In 2006, inginerul Thomas Dehel a propus o nouă ipoteză: plasmoizii, structuri coerente de plasmă şi cîmpuri magnetice, numite şi entităţi plasmo-magnetice, au fost purtaţi, accidental sau dirijat, de cîmpurile magnetice interplanetare şi interstelare.
Dacă, în urmă cu doar cîţiva ani, se credea că nu este posibil aşa ceva, lucrurile s-au schimbat totalmente.
Chiar pe planeta noastră au fost găsite aşa-numitele extremophile, forme de viaţă ce trăiesc în medii severe, la presiuni şi temperaturi foarte mari sau în toxicitate letală pentru alte vietăţi, iar experimentul cu tardigrade, despre care am scris în Lumea misterelor nr. 3/2009, a scos în evidenţă faptul că anumite vietăţi terestre pot supravieţui în condiţiile dure din spaţiul cosmic.
Recent, astrobiologul britanic Nalin Chandra Wickramasinghe (născut în 1939), cel care a demonstrat existenţa grăuntelui vieţii în comete şi în mediul interstelar, a afirmat cu toată convingerea: „Da, sîntem cu toţii extratereştri, împărţim o moştenire cosmică. (…) Sîntem astfel parte a unui lanţ care se extinde la o scară largă în cosmos. Dovezile ne indică inexorabil această direcţie”.
Savantul susţine că viaţa se transferă de la o planetă la alta de miliarde de ani, iar călătoria germenilor vieţii poate dura şi milioane de ani prin Univers, pînă ajung într-un mediu propice înmulţirii.
Impreună cu o altă somitate în domeniu, Sir Fred Hoyle (1915-2001), Chandra afirmă cu tărie că: „Evidenţele din astronomie susţin de o manieră copleşitoare faptul că viaţa nu a început pe Pămînt, ci a fost sădită aici din spaţiu”.
Cu toate aceste dovezi clare că în imensitatea Cosmosului există viaţă sub diferite forme, savanţii sînt în unanimitate de acord că, pînă acum, nu s-a găsit niciun fel de răspuns la întrebarea cine, unde şi cum creează această viaţă?
Şi, am mai adăuga noi, de ce o creează totuşi, dacă, în final, ea trebuie să dispară? Anul acesta, la bordul unei capsule spaţiale ruseşti, Phobos-Grunt, mai multe tipuri de (micro)organisme vor fi trimise în spaţiul cosmic, unde vor rămîne timp de trei ani.
Experimentul va testa astfel o nouă ipoteză, transpermia, care trebuie să demonstreze că viaţa poate călători prin spaţiul sideral.
Apoi, nu peste mult timp, omul va trimite spre alte sisteme solare capsule cu microorganisme care, împinse de vîntul solar cu o viteză de circa 3 km/secundă, vor putea ajunge pe o planetă propice vieţii, într-un interval de timp cuprins între 10 şi 100 de ani.
Mai tîrziu, peste miliarde de ani, fiinţele de acolo vor spune şi ele că sînt făcute după chipul şi asemănarea creatorilor lor. Şi… nu vor greşi prea mult.
preluare de pe: http://www.lumeamisterelor.com/arhiva/2011-05-23/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu