SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREANO-PONTIC SAU PRIMUL REGAT DIN ISTORIA LUMII – IIMPERIIUL ATLANT

 

Poseidon Kleitho Gânditoril şi… Femeia lui

Istoria lumii a început la gurile Dunãrii, acum aproape 8(opt) milenii, în rãstimpul pe care specialiştii îl numnesc neolitic. Tot ce a fost pânã la cei dintâi iniţiaţi din lume, Poseidon şi Kleitho, poate fi considerat preistorie, o luptã fãrã preget a oamenilor de a se lumina, de a descoperi, dar atât. Istoria, cu toate consecinţele ei ce rãsunã pânã astãzi pe toatã planeta, aici a început, printr-o revoluţie de aceeaşi forţã cu Evul Astral, cãruia îi suntem contemporani.

A fost cu certitudine o intervenţie venitã din depãrtãrile cerului, fiindcã numai astfel poate fi explicatã trezirea Europei din somnul de gheaţã în care dormise, inconştientã de menirea ei pe Pãmânt. În fine, ceasul ei bãtuse. Pentru descâlcirea tainelor care încã mai înconjoarã începuturile culturii şi civilizaţiei europene, urmele lãsate de îndepãrtaţii noştri strãmoşi ne stau, bogate, la dispoziþie, iar arheologii le-au şi întocmit deja o destul de exactã cronologie.

Paleoliticul a acoperit o parte îndelungatã a timpurilor glaciare. Dar, cam cu 15.000-10.000 de ani î.e.n., gheţarii din miazãnoaptea Europei şi din Alpi au început a se retrage, scoţând la ivealã solul şi în câteva milenii, continentul a luat aspectul pe care îl are încã şi acum sub cerul arctic.

Templu atlant descoperit … la CĂSCIOARELE ( anii 5.000 – 3.000 î.e.n.)

Dupã topirea gheţurilor, a crescut şi nivelul mãrilor, scufundând vechile ţãrmuri, izolând Marea Britanie şi alte ostroave ale Europei, fãcând sã pãtrundã apele, uneori în profunzime, de-a lungul vãilor. În vremea încãlzirii, etajarea zonelor climatice a crescut: cea mediteraneanã, temperatã a devenit subtropicalã, cea subcarpaticã centralã a ajuns temperatã ş.a.m.d.

Zonele ecologice s-au prefãcut în acelaşi ritm: savana saharianã s-a ofilit, câmpia eurasiaticã a trecut în mare parte de la tundrã la stepã, Europa de Apus şi de Miazãnoapte, cea a masivelor muntoase, s-a acoperit de codri.

Încãlzirea s-a produs în faze, ale cãror durate au putut fi evaluate, datate şi, care au supus Europa unei succesiuni de clime: preborealã (8.200 – 6.700 î.e.n.), borealã (6.700 – 5.600 î.e.n.), atlanticã (5.600 – 3.000 î.e.n.). De când cu prima încãlzire, aproape pretutindeni, oamenii au pãrãsit peşterile şi adãposturile de stânci, pentru a se instala în colibe, adesea grupate în tabere pe malurile râurilor.

Neoliticul desemneazã ansamblul culturilor a cãror economie a trecut de la stadiul de vânãtoare şi de cules, la cel de agriculturã şi de creşterea animalelor, mai precis ale cãror purtãtori au trecut de la o viaţã bazatã exclusiv pe pradã, la starea de producãtori. Mutaţie profundã, cu urmãri imense şi care marcheazã o accelerare atât de decisivã în evoluţia civilizaţiei,

Apollo în chip de cavaler descoperit la Cislău

încât a fost, în mod curent, denumitã “Revoluţia Neoliticã”. Neolitizarea a cuprins uimitor de repede întreaga lume a Balcanilor şi a Mãrii Egee. O colonizare rapidã a lãrgit terenul de expansiune la periferia acestei zone întinse. Apoi dincolo de ea, o colonizare treptatã a extins- o de-a lungul marilor cãi de penetraţie continentale: râuri, câmpii, poieni şi pe cale maritimã. Pentru toţi arheologii neolitizarea Europei Centrale, de la Rin pânã în Panonia şi pânã în ţinuturile reci ale Nordului, apare ca o prelungire a neolitizãrii balcanice. Relativa omogenitate a mediului, împãdurit dar fertil graţie loessului, explicã masiva colonizare înfãptuitã cu regularitate începând din mileniul al VI-lea î.e.n. pânã în cel de-al V-lea î.e.n.

Severa arheologie aratã limpede cã, pe la mijlocul mileniului al V-lea î.e.n., în nordul Peninsulei Balcanice, la gurile Dunãrii, a apãrut primul regat de pe planeta noastrã, care dupã lupte crâncene, s-a impus în întreaga Europã, în Asia şi în Africa, formând o nemaipomenitã împãrãţie.Unde în lume, s-au mai descoperit statuetele Sfinţilor Împãraţi Poseidon şi Kleitho, fondatorii Imperiului Atlant, afarã de România? Cu aceste douã statuete de lut cunoscute sub denumirea de “Gânditorul şi Femeia lui”, este limpede cã ne aflãm pe drumul cel bun, care duce la izvoarele curate ale istoriei.

Ruinele marii cetăţi alante Histria – primul oraş din lume

http://basarabialiterara.com.md/?p=2552

preluare de pe sursa: MISTERELE LUMII

2012 , APOCALIPSA SAU GENEZA ?

Anunturi

Se zvonesc multe despre anul 2012 si despre schimbarile prin care trecem,printre care unele plauzibile iar altele mai putin plauzibile.Cele mai mediatizate sunt cele legate de cultura mayasa , religie , apocalipsa.Am sa va prezint dovezile stiintifice dar si multe altele.

Planeta terra se manifesta ca un imens circuit electic. Intre suprafata si ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanta de suprafata, exista un fel de cavitate electromagnetica. Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost descoperite de fizicianul german W.O.Schumann, intre 1952-1957 si permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei Terra.

Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita in domeniul militar.

Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda.

Acest lucru inseamna ca ziua are numai 16 ore, in loc de 24, cit era odinioara.

De altfel, fiecare dintre noi si-a dat seama de accelerarea timpului, multi se pling ca nu le ajunge ziua pentru tot ceea ce au de facut.

In acest ritm in 2012, timpul va ajunge la 0.

De asemenea in anul 2012, planul Sistemului nostru solar, se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.

Deci ciclul de 26.000 ani va fi complet.

O data cu Rezonanta Schumann , creste nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra.

Mayasii, civilizatie din America Centrala, au avut cele mai inalte cunostinte despre Timp si Spatiu. Calendarul Mayas este cel mai précis de pe Terra. In acest calendar, cea de-a 5-a Lume se sfirseste in 1987.

A Sasea Lume incepe in 2012. Deci, acum suntem intre doua Lumi. Acest timp este numit ” Apocalipsa” sau Revelatia. Acest lucru inseamna ca Adevarul ne va fi revelat, si NU ” Sfirsitul Lumii” , asa cum multi considera in mod eronat.

Mai inseamna si faptul ca exclusiv de NOI depinde cum vom construi aceasta Noua Lume si Civilizatie care va veni.

Mayasii mai spun despre 2012 urmatoarele:

–vom depasi tehnologia, asa cum o cunoastem noi azi.

–vom depasi constiintele actuale despre Timp si Spatiu.

–vom depasi necesitatea Banului.

–dupa ce vom trece rapid prin Dimensiunea a 4-a, vom intra in Dimensiunea a 5-a.

–planeta Terra si intreg Sistemul Solar se vor sincroniza cu Galaxia si intregul Univers.

–ADN-ul uman va fi reprogramat si imbunatatit, si va avea 12 spirale in loc de 2.

In acest Timp dintre Lumi, oamenii se schimba. Isi schimba relatiile, felul de a gindi, locul de munca, atitudinea, deciziile.

Mai ales tinerii, nu mai accepta vechile sisteme si institutii, care vor disparea cu timpul.

Deciziile noastre nu se pot baza decit ori pe Iubire, ori pe Frica.

Trebuie sa alegem in orice moment Iubirea, sa urmam Intuitia, Inima. Trebuie sa creem forme-gind positive, si sa ne inconjuram de oameni care gindesc pozitiv.

Totul face parte dintr-un Plan Divin, nimic nu este intimplator in Univers.

Marea Schimbare ne afecteaza ciclul veghe-somn, relatiile cu ceilalti, reglarea imunitara a organismului si perceptia asupra Timpului si Spatiului.

Posibile efecte ale Schimbarii ar mai fi:

–migrene, dureri de cap, oboseala.

–senzatia trecerii unui curent electric prin creier si coloana vertebrala.

–crampe musculare.

–simtome de gripa.

–vise intense.

–creste sensibilitatea corpului uman ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai inalte.

–actualmente 16 ore echivaleaza cu 24 de ore, Timpul se contracta.

–corpul fizic a inceput sa se schimbe, se creaza un nou corp de Lumina.

– cresc abilitatile intuitive si de vindecare, dovada multimea de bioterapeuti aparuta in ultimul timp.

–structura interna a ochiului uman se transforma in functie de noua atmosfera planetara si cresterea luminozitatii.

–activarea capacitatilor latente a fiintelor, noii nascuti avind capacitate telepatica mult marita.

–toate bolile incurabile ale sec . XX vor dispare, inclusive SIDA si cancerul.

Noi informatii despre anul 2012 ne sunt aduse la cunostiinta de Proiectul Montauk.

In cadrul acestui proiect, s-a construit pe baza unor informatii din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul caruia diferite persoane puteau fi trimise in Timp si puteau descrie ceea ce vedeau.

Cei care au fost, relateaza ca anul 2012 este ca un zid abrupt peste care nu au putut trece pentru a vedea ce se va intimpla pina in anul 10.000 D.C.

Ceea ce se afla dincolo de 2012 este ascuns perceptiei noastre la ora actuala, desi nivelul constiintei umane se eleveaza pe masura ce ne apropiem de acel prag de trecere in a 4-a Dimensiune, adica o vibratie mult superioara.

Acest lucru va revela tuturor fiintelor faptul ca nu suntem cu nimic separati de Creator.

Crestinii numesc acesta “Revenirea in Glorie” , si este vorba mai mult de o stare interioara a constiintei, nu de o fiinta care vine in carne si oase.

A 4-a Dimensiune e plina de Viata, si acolo predomina Compasiunea, Intelegerea si Iubirea.

La nivel de planeta asistam in primul rind la inceputul inversiunii Polilor magnetici, ceea ce se intimpla o data la 13 .000 de ani, deci de doua ori intr-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani.

In ultimii mii de ani, liniile de cimp magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord.

Acum, oamenii de stiinta observa ca acest cimp magnetic stabil, incepe sa se schimbe, sa slabeasca. In ultimul secol, slabirea a fost de 10-15%, dar in ultimii ani s-a accelerat mult.

Geofizicianul francez Gauthier Hulot afirma ca acest cimp, in Atlanticul de Sud si in America de Sud, este cu 30% mai slab.

Dr. Garry Glatzmaier, profesorul de Fizica Pamintului la Universitatea California din Santa Cruz, afirma ca miezul metalic lichid al planetei se misca continuu, pentru a se putea raci. Aceste miscari genereaza cimpul magnetic terestru. Dar miezul se misca si in directii opuse cimpului majoritar, si care pot creste in intensitate, ducind in cele din urma la o inversare a Polilor magnetici ai planetei. Acesta inversare e precedata intotdeauna de o slabire a cimpului magnetic.

Pentru satelitii care se afla deasupra atmosferei , cimpul magnetic planetar este singurul scut protector impotriva particulelor din vintul solar. Ei se defecteaza cind trec printr-un cimp magnetic slab.

Iminenta inversare a Polilor ar putea fi aratata si de extinderea Aurorei Polare, care se observa numai la Polul Sud, urmind ca acum sa se extinda si asupra Atlanticului de Sud.

Slabirea cimpului magnetic duce de asemenea la sporirea cazurilor de cancer.

Dupa cum se stie, si pasarile folosesc pentru orientare cimpul magnetic terestru. In Suedia au disparut mii de porumbei, , in S.U.A. a disparut o intreaga specie de pelicani, iar in Carolina de Sud egretele zboara de la est la vest in loc de nord-sud.

Columbofilii aradeni au trimis la Atena, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, 850 de porumbei, dintre care nu s-au mai intors decit 50. Ungaria a trimis 1500 de porumbei si s-au reintors 40.

Alte efecte ale marilor transformari cosmice la care asistam, sunt atmosferele planetelor Sistemului Solar.

Atmosfera lui Marte creste rapid, acum e dubla si a dus la defectarea lui Mars Observer in anul 1997.

Luna, isi ” fabrica” atmosfera proprie care acum se intinde pe o suprafata de 6.000 de km, fiind compusa din compusi ai sodiului, dupa cum declara Alexei Dimitriev, cercetator rus.

Atmosfera Terrei se schimba si ea, in straturile superioare formindu-se un nou gaz, care pina acum nu exista.

Venus ne arata o crestere marcanta de intensitate luminoasa.

Jupiter sufera o modificare atit de puternica , incit s-a format un tub de radiatie ionizata, intre el si un satelit al sau , Io. De asemenea cimpul lui magnetic a crescut in intensitate de 2 ori.

Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli si acum isi intensifica cimpul magnetic si devin tot mai stralucitoare.

Activitatea vulcanica pe Terra a crescut cu 500% din 1875 incoace, iar cimpul magnetic al Soarelui a crescut cu 230% din 1901.

Conform Academiei Nationale de Stiinte din Siberia, aceste multiple schimbari se datoresc intrarii Sistemului Solar intr-o zona cosmica cu o energie mult mai intensa.

Plasma stralucitoare de la marginea Sistemului Solar, a crescut recent de 10 ori in intensitate.

Soarele are un cimp magnetic numit heliosfera, care inglobeaza intregul Sistem Solar.

Cercetatorii rusi au studiat partea frontala a heliosferei, si au observat acolo plasma stralucitoare, ca si cum integul Sistem Solar a intrat intr-o zona cu o energie mult mai inalta, numita Centura Fotonica.

Acesta energie aprinde plasma heliosferei in partea frontala, care devine mai luminoasa, mai stralucitoare.

Acesta energie patrunde apoi in Soare, care o va raspindi apoi in intregul Sistem Solar, saturind spatiul interplanetar, astfel ca toate planetele vor primi un supliment mare de energie.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Cum a patruns ortodoxia in spatiul romanesc

Probabil ca cea mai socanta afirmatie pe care trebuie sa o facem este ca “Romania nu a fost ortodoxa decit din secolul IX, cind, sub influenta Imperiului bulgar, catolicismul a fost treptat inlocuit cu “ortodoxia.”

In excelenta sa carte “Credinta adevarata”, Iosif Ton arata cum s-a intimplat aceasta schimbare si care au fost efectele ei asupra poporului roman. Autorul citeaza intensiv din cartea “Legea stramoseasca, vazuta si descrisa de istoricii romani ci mai de seama si de profesorii de la facultatile de teologie ortodoxa.”

Cartea a aparut prima data in Romania in 1934, iar apoi a fost retiparita in 1968 la Roma si in 1985 la Munchen. Cu indemnul de a cauta si citi cartea lui Iosif Ton, ne vom margini aici sa citam doar citeva din excelentele ei pasaje:

“… daca am fi exigenti cu noi insine si cu adevarul, am spune ca “legea stramoseasca” a romanilor a fost religia romano catolica.

Formarea noastra ca neam si dezvoltarea noastra spirituala si culturala de doua mii de ani incoace au fost determinate de evenimente istorice pe care nu noi le-am initiat, ci carora le-am fost victime.

Unul dintre evenimentele istorice nenorocite care ne-au afectat in mod radical, dind o noua structura gindirii si trairii noastre spirituale, a fost o cucerire straina (una din multele!), si anume: cucerirea bulgara. Stapinirea bulgara a fost cea care ne-a obligat sa ne schimbam religia.

Bulgarii s-au crestinat in anul 864. Dupa crestinare, ei au oscilat citiva ani intre Roma si Bizant. In cele din urma, in anul 870 ei au decis sa se asocieze cu Bizantul si sa accepte ritul ortodocs. Citiva ani mai tirziu, au decis sa introduca in biserici, in locul limbii grecesti, limba slavona. Fiindca romanii se aflau sub stapinirea imperiului bulgar, automat s-a introdus si in bisericile lor ritul bizantin si limba slavona. De aici incolo ii lasam pe istoricii romani sa ne vorbeasca despre modul in care au trecut romanii in sfera bizantina si-i lasam pe ei sa aprecieze consecintele acestei schimbari. Subliniem faptul ca toti istoricii pe care ii citam mai jos au fost
ortodocsi. In cepem cu un citat din Xenopol:

“Intoarcerea romanilor de la Crestinismul roman la cel bulgar a fost datorita unei apasari exterioare, caci nu exista niciun motiv care sa fi facut pe Romani a lepada o forma de religie pe care o intelegeau, si a lua pe una pentru care nu aveau nici o intelegere… Ce motiv ar fi putut impinge insa pe Romani a inlatura forma poporana a religiei lor si a adopta una din care nu intelegeau nici o vorba? Dinaintea puterii insa si a autoritatii trebuia sa se plece acel supus si indata ce citiva preoti bulgari vor fi gasit o vieata usoara si minoasa intre Romani, numarul lor va fi crescut pe fiece zi: apostolii bulgari se vor fi adaus fara incetare, pentru a raspindi invatatura lor intre Romani. Astfel in putin timp, sprijinit pe bratul autoritatii seculare, pe care totdeauna clerul a stiut sa il iee in ajutorul sau, s-a latit si intarit Crestinismul bulgaresc intre Romanii din Dacia Traiana.”

“In o carte tiparita la Buda in limba bulgara in 1844 intitulata Tarstvenica, in care se cuprind biografiile domnilor bulgari, autorul ei, raportindu-se la niste manuscripte vechi spune: “S-au insemnat in niste carti vechi scrise de mina ca dupa raposarea patriarhului bulgar, Sfintul Ioan carele a ridicat pe Asan la imparatie, a chemat Asan dela Ohrida pe parintele Teofilact, a luminat si a curatit toata Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci in ea. Dupa aceea a invitat pe imparatul Asan de a trecut in Valahia, sa o cucereasca si sa o curete de eresul roman, care pe atunci domnea in ea; si Asan s-a dus si a supus amindoua Valahiile sub stapinirea sa, si a silit pe Valahi, cari pina atunci citeau in limba latina, sa lese marturisirea romana, si sa nu citeasca in limba latina, ci in cea bulgara, si a poruncit ca celui ce va citi in limba latina sa i se taie limba, si de atunci Valahii au inceput a citi bulgareste”.

Aceste evenimente istorice sunt consemnate si de istoricul D. Onciul:

“In atirnare politica de statul Bulgar, romanii au urmat sa fie si in atirnare biericeasca de acesta, asa incit si la ei s-a introdus limba sloveneasca in biserica, in locul celei latine dela inceput. Prin statul bulgar si prin biserica bulgara, Romanii din Dacia au fost despartiti definitiv de atingerea cu imperiul si de lumea latina, raminind supusi mult timp influentei slave. Stapinirea bulgara in Dacia a fost desfiintata prin Unguri; iar influenta bisericii bulgare a continuat pina la organizarea bisericii romane in secolul XIV-lea, dupa intemeierea principatelor”.

“Pe atunci toata Dacia, afara de Moldova, era dependenta de imperiul bulgar. In aceasta dependenta Romanii din Dacia au primit si ei ritul slav, pastrat in biserica bulgara si dupa restabilirea legaturilor cu Roma sub Simeon. Legaturile noastre cu biserica bulgara continuind si dupa desfiintarea imperiului bulgar (1018), ritul slav a prins radacini atit de adinci la noi, incit el se mentinu in biserica noastra pina in secolul XVII-lea. Asa ne-a fost fatalul destin al istoriei”.

“In asemenea legaturi cu Bulgarii, romanii din Dacia, ca si cei din dreapta Dunarii din cuprinsul imperiului bulgar, au impartit cu ei soarta in stat si in biserica. Prin Bulgari si odata cu dinsii, noi am fost despartiti de biserica romana; dela dinsii am primit limba slavona in biserica si stat, care domina apoi vieata noastra intelectuala pina in secolul XVII. Asa ne-a fost fatalul destin al istoriei”.

Un alt istoric roman, N. Dobrescu, scrie despre aceleasi evenimente:

“E foarte remarcabil ca asupra acestui fapt s-a pastrat la noi o traditiune bisericeasca, caci ea are stire despre oarecari legaturi bisericesti pe cari noi le-am fi avut cindva cu Formos papa, si ca noi atunci ne-am despartit de latini, cind acel Formos – cum zice traditiunea noastra, intorcind lucrurile pe dos – a trecut dela
pravoslavie la latinie, in loc sa zica: cind noi (Romanii) am trecut dela latinie, adica dela ritul latin care era pina atunci in secolul al IX-lea, la noi in biserica, la pravoslavie, adica la ortodoxie adusa la noi de bulgari, cari ne stapineau politiceste, caci prin ruptura cu Roma facuta in acest timp, limba latina era scoasa cu totul din biserica bulgara, iar resturile care se mai gaseau au disparut cu timpul. Romanii fiind atunci depedenti de stapinirea bulgara a trebuit sa dispara si la noi liturghia latina din biserica noastra si a fost inlocuita cu liturghia slava introdusa in imperiul bulgar”.

N. Iorga este de aceeisi parere cu privire la influenta slavo-bulgara:

“Aceasta e cultura pe care o puteau da invatatii din Moldova si Tara-Romaneasca: calugari dupa asemanarea celor din Serbia, ei tineau cu indaratnicie la singura carte legiuita si placuta lui Dumnezeu, cartea slavona. Literatura romaneasca nu putea porni dela dinsii, cari cintau pe bulgareste pina si ispravile lui Stefan-cel-Mare”.

Iata ce scrie profesorul universitar D. Draghicescu:

“Este insa de tinut in seama, ca in ce priveste religia, partea ei de temelie, in chestiuni de dogma, era de origina mai veche decit influenta slavilor. Astfel, cuvintele cari corespund ideilor celor mai temeinice ale credintei sunt latine, cum, spre pilda Dumnezeu, cruce, botez, drac, inger, altar, crestin, pagin, biserica, etc….”

De aceiasi parere este si istoricul I. Bogdan:

“Continuitatea crestinismului roman o dovedeste terminologia crestina de origine romana; aceasta n-ar exista astazi in limba romana daca Romanii ar fi incetat vreodata sa fie crestini. Asadar nu crestinismul, ci biserica oficiala crestina au luat-o Romanii dela Bulgari. De alta parte insa ne-au ramas, prin inriurirea limbii slave din biserica oficiala, cuvinte ca: popa, molitva, spovadanie, festenie, blagovestenie, strana, cadelnita, tot termeni ce n-au nimic a face cu notiunile abstracte ale crestinismului, ci se rapoarta numai la ritual si sunt luati din ritualul vechiu bulgaresc al bisericii noastre”.

Sa vedem acum ce spun E. Lovinescu si alti istorici romani despre influenta religiei ortodoxe asupra romanilor. N. V. Pantea pune aceste citate sub titlul: “Legea slavo-bizantina ne-a tinut in intunerec veacuri de-a-rindul“.

1. “Daca tragice imprejurari istorice nu ne-ar fi statornicit pentru multa vreme in atmosfera morala a vietii rasaritene, – suflet roman in viguros trup iliro-trac, – noi am fi putut intra dela inceput, ca si celelalte popoare latine, in orbita civilizatiei apusene. Conditiile istorice ne-au orientalizat insa; prin Slavii dela sudul Dunarii, am
primit formele spirituala ale civilizatiei bizantine; incepind inca din veacul XV, am suferit apoi, mai ales in paturile conducatoare, o molesitoare influenta turceasca, dela imbracamintea efeminata a salvarilor, a anteriilor si a islicelor, pina la conceptia fatalista a unei vieti pasive, ale carie urme se mai vad inca in psihea populara;

am cunoscut, in sfirsit, degradarea morala, vitiile, coruptia regimului fanariot; si pentru a-si forma o constiinta cetateneasca si un sentiment patriotic, clasele superioare au suferit pina in pragul veacului trecut, actiunea disolvanta a celor trei imparatii vecine”.

2. “Cel mai activ ferment al orientalizarii a fost insa ortodoxismul. Intr-o vreme, in care deosebirile dintre popoare se faceau mai mult prin religie decit prin rasa, el ne-a aruncat in primejdia contopirii in marea masa a Slavilor de sud si apoi de est. In dosul crucii, spune Cervantes, se ascunde diavolul; in dosul crucii bizantine, se ascundea Rusul. Legindu-ne, sufleteste, de o religie obscurantista, intepenita in tipicuri si fromalism, ortodoxismul ne-a impus o limba liturgica si un alfabet strain (gind latin exprimat in slove cu cerdacuri!), fara a ne ajuta la crearea unei culturi si arte nationale”.


Sextil Puscariu are aceeasi opinie despre influenta ortodoxiei la noi:

“Intr-o vreme cind orice miscare culturala se reflecta prin biserica, ortodoxismul nostru a fost evenimentul cel mai grav in urmari pentru desvoltarea noastra culturala, caci el ne-a legat pentru veacuri intregi cu cultura Orientului, formind un zid despartitor fata de catolicismul vecinilor nostri din vest si din nord, care ne-ar fi putut transmite cultura apuseana”.

Sa incheiem aceste marturii ale istoricilor si ale oamenilor nostri de cultura din trecut cu un citat din Sextil Puscariu, profesor universitar si presedintele “Fratiei ortodoxe romane – FOR”.

“Inainte ca neamul romanesc sa poata deveni un popor, vecinii nostri slavi au ajuns la organizatii puternice de
stat si la o inflorire culturala atit de remarcabila, incit ne-au silit sa ne desvoltam in umbra lor, au dat directia pentru veacuri intregi nu numai vietii noastre de stat, ci mai ales dezvoltarii noastre culturale. La Slavii de sus insisi, cultura aceasta era de origine bizantina, astfel incit, mai tirziu, cind incepe influenta greceasca in tarile romane, numai haina externa se schimba, dar fondul ramine acelasi. Legati dar de orient cu catuse puternice, intreaga epoca veche a literaturii noastre se caracterizeaza prin influenta aceasta orientala, a carei trasatura principala era dependenta manifestarilor culturale de biserica, in special de ortodoxism.”

“De cite ori in epoca aceasta putem constata o miscare, sau macar un inceput de miscare cu urmari importante pentru desvoltarea literaturii noastre in directie nationala, fie ca avem a face cu intiiele traduceri sau cu cele dintii tiparituri romanesti, fie ca vedem inflorind istoriogafria noastra nationala, totdeauna descoperim la temelia ei o influenta apuseana.”

“Si tot unei influente din apus se datoreste renasterea cu care se incepe, si pentru literatura noastra, epoca noua.”

“E ceva mai mult decit o suta de ani de cind a inceput sa se sape brazde adinci intre aceste doua rastimpuri, de cind Dunarea a crescut parca, formind un hotar firesc intre noi si orient si ni s-au deschis tot mai largi portile spre vestul luminat, prin care patrundeau obiceiuri europene, literatura apuseana si gustul pentru indeletniciri artistice. Iar cind prin aceleasi porti intrara, ca niste apostoli, in aureola luminii intensive, acei citiva barbati venind dela Roma, care, pe linga stiinta, aveau si focul entuziasmului si cuvintul cald care incinge, atunci au mijit si pentru noi zorile vremurilor noui.”

“Petru Maior, Gheorghe Sincai, Samuil Micu Clain si tovarasii lor au savirsit minunea resurectiunii poporului roman si au imprimat directia in care aveau sa se desvolte spiritul public in tot cursul deceniilor urmatoare. Ei spuneau, in definitiv, acelasi lucru pe care-l mai spusesera odata, cu un veac in urma, cronicarii. Dar il prezentau altfel, il propovaduiau cu puterea sufletului lor convins ca spun un lucru important, si-l descopereau unor ascultatori capabili sa simta fiorii mindriei nationale la singura rostire a cuvintului Traian. Oricit de exagerata a fost directia aceasta “latinista”, faptul in sine ca prin ea a luat fiinta sentimentul nostru national si nationalizarea tuturor aspiratiilor, a culturii si a literaturii noastre, dovedeste ca prin ea s-a atins o coarda existenta, si cea mai puternica, a sufletului nostru, firea noastra romanica. Tot ce e romanic in singele nostru, tot ce ne leaga de fratii nostri din vestul Europei, fusese innabusit in noi in curs de veacuri, legaturile care ne-ar fi fost firesti fusesera taiate si capetele lor innodate cu orientul strain noua prin singe si aspiratiuni. Si acum, deodata, rupindu-se catusele, care, din cauza vechimii lor, nu mai pareau artificiale, a svicnit iar avintul nostru innascut, de care deveniram mindri”.

La aceste citate dintr-o lucrare aparuta mai demult, adaugam citeva rinduri preluate dintr-un articol aparut in revista Dilema Nr.241, 5-11 septembrie 1997. Autorul lor este Nae Badulescu. Sub titlul “Putina istorie”, acesta scrie:

“S-a vorbit, adeseori, de-a lungul ultimului secol si jumatate al istoriei Romaniei, despre arderea etapelor. A caror etape si din ce cauza? Evident a acelor etape ale istoriei si civilizatiei pe care romanii, indeosebi cei din provinciile dunarene, nu le parcursesera odata cu marea majoritate a europenilor. Cu alte cuvinte un salt peste timp. Scopul? Identic cu cel al politicienilor actuali, dar si cu cel al multor romani simpli: “intrarea” in Europa.”

“Cind vorbesti insa de arderea etapelor este imposibil sa nu rostesti si cuvintul defazaj. Sau raminere in urma. Sau subdezvoltare. Referindu-ne la ultimul termen, el semnifica azi, in genere, subdezvoltare economica. Aceasta subdezvoltare economica si, prin extensie, tehnologica, exprima insa prea putin ceea ce inseamna
defazajul Romaniei fata de Occident. El are radacini extrem de adinci si fatete multiple. Nefiind istoric, nu ma voi hazarda sa alunec, in timp, pina in vremea retragerii aureliene din Dacia. Nici nu voi incerca explicatii propriu-zis istorice. Totusi, este de observat ca valahilor si moldovenilor le-a lipsit din istorie o perioada extrem de importanta in cea a vest si central-europenilor: Evul Mediu. Chiar daca sintagma “intunecatul Ev Mediu” abunda in unele carti, lucrurile nu stau chiar asa.

Evul Mediu european a pregatit si a nascut Renasterea, pentru ca din aceasta sa apara apoi Secolul si Filosofia Luminilor. Evul Mediu european a avut parte de o civilizatie si cultura aulice, a inventat nominalismul, pregatind terenul, pe de o parte, pentru literatura clasica a unui Racine sau Boileau, iar pe de alta, pentru aparitia cartezianismului.”

“Se pare ca momentul in care romanii s-au privat de un real Ev Mediu european trebuie cautat prin secolul al 14-lea, cind, din ratiuni politice, voievozii valahi si moldoveni au respins incercarile de catolicizare incercate de Vatican pe teritoriul statelor lor. Intorcind spatele Romei, ei au intors spatele Europei si culturii ei. Stind cu fata spre Bizant, ei s-au pomenit, citva timp mai tirziu, cu fata spre Stanbul. Ba chiar sub dominatia acestuia.”

“Cind in 1878″, scrie Claude Karnoouh, “o tarisoara balcanica… Romania se ridica la independenta… nu trecuse multa vreme de cind diplomatii si calatorii occidentali identificau elitele crestine ale acesteia cu cele turcesti: comportamentele sociale, obiceiurile vestimentare si alimentare se intilneau de la granitele orientale ale Imperiului Habsburgilor pina in Orientul Mijlociu.”

“Ce-i drept, in mai putin de trei sferturi de secol, aceste elite au trecut cu frenezie de la o cultura de tip arhaic, bizantino-turceasca, la o occidentalizare extrem de accelerata, cu privirile intoarse spre Franta si Germania. Numai ca aproape 90% din populatia fostelor principate dunarene avea sa-si pastreze in continuare mentalitatile si obiceiurile arhaice, de care elitele tocmai se debarasau.”

“Occidentalizarea – europenizarea Romaniei – se oprea la acestea. Defazajul Romaniei profunde fata de Europa raminea. Reintorcindu-ne la Evul Mediu european, este de amintit ca Biserica Romano-Catolica nu a nascut numai Inchizitia, ci si, chiar daca nu a dorit, ba chiar in urma unor razboaie religioase, Reforma. Bisericile protestante, elitele luterane si calvine au dat, la rindul lor, lovitura de moarte Evului Mediu feudal, creind, prin pragmatismul credintei, prin grija, mai intii, pentru viata paminteasca, si doar dupa aceea pentru viata de apoi, o noua mentalitate in rindul populatiei simple a burgurilor medievale. O mentalitate care a transformat, incet incet, economia inchisa de tip feudal in economie de piata libera. Prin aceasta, amintita populatie a devenit, treptat, ceea ce se cheama astazi clasa “de mijloc”, unul din pilonii de baza ai societatii occidentale. Aceeasi mentalitate va crea, ce-i drept pe temelia unor vechi institutii de origine aristocrato-feudala, institutiile Europei moderne, printre care nu trebuie uitata cea a parlamentului. Chiar daca elita liberala romaneasca a sfirsitului de secol 19 si a inceputului de veac 20 nu a ramas mai putin deschisa influentelor occidentale, ea s-a dovedit incapabila sa determine dezvoltarea europeana a unei tari lipsite de o clasa de mijloc, si deci fara mentalitatile ei.”

“Desigur”, observa tot Claude Karnoouh, “Romania anilor ‘30 nu este singura tara din Europa care “respinge institutiile imprumutate cu citeva decenii in urma de la traditia parlamentara europeana”. Totusi, ar trebui subliniat un fapt: cu exceptia notabila a Germaniei si Italiei interbelice, care au respins din cauze cu totul diferite democratia, tarile care au intors spatele sistemului parlamentar, gasindu-l vinovat de toate relele, si promovind, astfel, intoarcerea la traditiile lor, apartineau aceluiasi spatiu ca si Romania: balcanic sau de traditie bizantina.”

“Dar defazajul Romaniei fata de lumea occidentala s-a accentuat enorm in timpul regimului comunist. Desigur, duritatea acestuia, comparativ cu cele ale altor state socialiste, ar putea explica, dar numai partial, faptul ca Romania a reusit sa se defazeze si fata de statele central europene foste comuniste. Sa nu uitam ca Romania a fost ultima care s-a eliberat de tirania comunista – si inca printr-o “revolutie” singeroasa, provocata si ea, se pare, in parte, din exterior, ca urmare a exasperarii marilor puteri. Exasperarea ca ultimul bastion al stalinismului din Europa rezista valului care maturase regimurile comuniste ale continentului.”

“Pe de alta parte, lipsa unei societati civile in Romania predecembrista poate si ea explica de ce evenimentele din decembrie ‘89 au fost doar aici singeroase, dar si aceasta lipsa reprezinta tot o fateta a defazajului Romaniei chiar si fata de tarile central-europene. O fateta care s-a simtit din plin dupa 1989 si se mai simte chiar si azi.”

“Fara a mai vorbi de arderea etapelor, speranta ca defazajul Romaniei fata de Occident – ba chiar fata de unii vecini se va micsora – exista. Cu conditia ca si clasa politica sa constientizeze numeroasele aspecte presupuse de o astfel de intreprindere. Chiar daca unele par minore. Asa cum ar fi cramponarea cu care Romania trebuie sa fie definita ca stat national unitar. Este si acesta un exemplu de defazaj fata de mentalitatea europeana de astazi.”

“Voi incheia citindu-l pe Jean-Marie le Breton, ambasador al Frantei la Bucuresti intre 1987 si 1990. “Fara indoiala, poporul roman este capabil de sacrificii, dar pentru a-l mobiliza in serviciul unei cauze mari, el trebuie sa se elibereze de atmosfera sufocanta in care a ramas inchis in pofida revolutiei sale. Destinul Romaniei, destinul romanilor este in Europa, nu numai in cea a institutiilor, dar si in cea a spiritului.”

“D-l ambasador scria toate acestea prin 1995. Nu ne mai ramine sa speram decit ca eliberarea romanilor din atmosfera sufocanta de care vorbea Jean-Marie Le Breton a inceput chiar prin schimbarea de regim din noiembrie 1996.”

Pentru unii dintre romani, legati afectiv si puternic de Biserica Ortodoxa, nu este usor sa citeasca aceste pagini. Caci ele reprezinta o punere sub semnul intrebarii a unor lucruri intime, imprimate in noi timp de o mie de ani, si care – bune sau rele – fac astazi parte din structura sufletului romanesc.

Doar Judecata de Apoi va arata cati romani au primit mantuirea prin lucrarea Bisericii Ortodoxe in timpul celor douasprezece secole de activitate a ei in Romania. Timp de sute de ani, Romania a fost strajerul asezat la hotarele crestinatatii si a tinut piept in fata invaziilor paganilor migratori sau o avansarii musulmane. Mii, poate sute de mii de crestini ortodocsi romani si-au oferit viata pe altar, luptand “pentru dreapta credinta.”

Macar in teorie, in contrast cu Biserica Romano-catolica aservita pretinsei infailibilitati papale, Biserica Ortodoxa a ales sa nu se aseze sub autoritatea unica a unui om, cautand calauzirea divina prin multimea oamenilor duhovnicesti din sinoade. Aceasta calauzire a dus-o insa astazi foarte departe de idealurile Noului Testament.

Am enuntat mai sus cateva din caracteristicile de credinta si practica ale Bisericii ortodoxe. Fiecare dintre ele ar trebui examinate si reevaluate in lumina Scripturii si a spiritului de “relevanta” in cultura si societatea contemporana. De exemplu, picturile murale de pe manastirile romanesti a fost o ideie epocala in contextul unui popor in care majoritatea nu avea stiinta de carte. Permanentizarea unor astfel de mijloace in practica si liturghia moderna nu face insa decat sa ne dea un aspect de “muzeu al satului”, izolat de ritmul citadin contemporan, iar la muzeul satului nu se merge decat din cand in cand, pe cand in peisajul contemporan traim in toate zilele. Trebuie ca biserica ortodoxa sa iasa din inchistarea ei istorica si sa intre in atmosfera societatii pe care doreste sa o slujeasca.

Iata ce am gasit scris intr-o alta carte consacrata istoriei Bisericii:

“Bisericile din Rasarit nu sunt nici ceea ce a fost Biserica in veacul I, nici ceea ce este ea in veacul XX. Ele nu reprezinta nici Biserica primitiva, nici Biserica actuala, ci un moment al Bisericii, moment care s-a petrificat, s-a intepenit, s-a fixat. Ele sunt Biserica veacului IX.

Si fiindca ele s-au dezbinat si s-au oprit, neaga ca Biserica Catolica a avut dreptul sa mearga mai departe, sa continue drumul. Dar ceea ce a voit Isus, este, nu o Biserica imobila, incapabila de dezvoltare, ci o Biserica ce inainteaza o data cu istoria si cu omenirea; nu o Biserica ce doarme, ci o Biserica care lucreaza; nu o pazitoare a ritului, a ceremoniilor si a dogmelor, ci o Biserica prin care ritul, ceremoniile si dogmele sa devina “spirit de viata.”

Legea identitatii garantate prin prezenta Spiritului Sfant, face ca Biserica ce a proclamat Dogma din Conciliul Vatican, sa fie una si aceeasi cu Biserica ce a proclamat Dogma din Conciliul de la Niceea…

Ideea Bisericii care se sforteaza sa-si blocheze cresterea, pretinzand ca imbatranind isi poate pastra mereu trasaturile tineretii, nu exprima realitatea Trupului lui Cristos. Trupul lui Christos nu poate sa nu se dezvolte, sa nu creasca, sa nu mearga la pas cu dezvoltarea omenirii. El nu a devenit incapabil de a gandi si de a vorbi, ci trebuie sa traiasca si sa se miste mereu, modificandu-si si adaptandu-si manifestarile, dar ramanand in esenta mereu consecvent cu sine insusi

… ” (Unitatea Bisericii, Ch. Quenet, trad. de Iverna Tip. Sabaoani, 1937).

Obiectii si doleante

Activitatea spirituala a bisericii ortodoxe romane in “pastorirea” celor peste 23 de milioane de romani este, daca nu inadecvata, atunci cel putin ineficienta. Nu este admisibil ca o Biserica sa se declare multumita de ceea ce a facut si sa se pretinda suficienta pentru educarea crestina a romanilor, atata vreme cat poporul nostru se afla printre cele mai decazute din Europa din punct de vedere moral si spiritual.

Parca nicaieri in lume, un popor “religios” nu-si injura cu mai mult patos si artag “Dumnezeul” si “Christosul”. Cum se impaca “multumirea” bisericii ortodoxe cu o asemenea realitate trista. In ce masura a transmis ea enoriasilor evlavia si curatia crestina? Cum poate fi socotit evanghelizat si “increstinat” un popor ai carui cetateni umplu pana la refuz puscariile si au ajuns “spaima” tarilor Europene, care refuza sa le mai deschida granitele?

Daca ar fi sa rezumam obiectiile noastre in cateva cuvinte, ne-am rezuma doar la cateva aspecte fundamentale ale crizei prin care trece miscarea ortodoxa.

1. O biserica fara Biblie. Sugeram bisericii ortodoxe sa revina la predicarea Evangheliei, nu ca parte din liturghia cantata, ci ca discurs public de invatatura. Sa tipareasca si sa raspandeasca Biblia in randul populatiei. O Biblie tinuta doar pentru preoti nu este ceea ce a vrut Mantuitorul.

2. Un crestinism fara Christos. Sugeram bisericii ortodoxe sa revina la sublinierea importantei unei relatii personale cu Christos, dincolo de “mijlocirea” intermediarilor traditionali (maica Domnului, sfintii).

Exista o diferenta de aspect intre crucea catolica (cu trupul lui Christos inca pe ea) si crucea ortodoxa (fara trupul lui Christos – caci El a inviat!). Diferenta de aspect este cumva in favoarea mesajului Ortodox, dar el poate fi interpretat din pacate si ca semn al unei “instrainari” a credinciosilor de Christos. Crucea “goala” este pozitiva ca simbol al invierii, dar ilustreaza astazi si o Biserica plina de sfinti, de maica Domnului (mijlocitori), dar fara o legatura personala cu Mantuitorul. Si totusi, Isus Christos a spus: “Iata EU voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor” “Si ce-MI veti cere in Numele Meu, voi face!”

Christos trebuie reasezat in centrul vietii crestine. Cel ce a spus: “EU voi zidi biserica MEA”, nu trebuie inlocuit cu surogate. Afirmatia este clara si categorica. Ea nu poate fi deformata in “Eu voi zidi Biserica VOASTRA” si nici in: “VOI veti zidi Biserica Mea”. Hotararea lui Dumnezeu, in Christos, ramane valabila: “EU voi zidi Biserica MEA.”

Prin Reforma tacita a “convertirilor” la protestanti si neoprotestanti si prin trecerea la Oastea Domnului, in Romania multi oameni s-au intors deja la “Pastorul si episcopul sufletelor” lor !

O chemare adresata Bisericii ortodoxe

1. Sa iasa din separatismul pe care si l-a impus, orgolioasa si intangibila. Ea are, ca institutie, pretentia “papala” de a nu putea gresi. Si ea greseste. Istoria a aratat-o cu prisosinta. Una din singurele contributii bune ale comunismului la noi in tara a fost si faptul ca ne-a convins ca ne putem insela cu totii si ca suntem supusi cu toti greselii (oameni, institutii, scoli filosofice, reprezentanti religiosi, biserici).

2. Dorim Bisericii Ortodoxe mult succes in lucrarea de “comunicare” a invataturii crestine. De fapt, “conceptia” ortodoxiei poate fi un veritabil izvor de viata. Atata timp cat ea va fi insa exteriorizata doar prin icoane si liturghii cantate si neascultate de nimeni, “comunicarea” mesajului crestin in Biserica Ortodoxa va fi insuficienta si vai, inefectiva. Recenta reintroducere a “religiei” ca materie de invatamant in scoli poate fi fermentul unei reveniri a invataturii crestine in climatul cultural al Romaniei. Fara sa “garanteze” increstinarea elevilor, ea le va pune cel putin la dispozitie suficiente cunostinte pentru luarea unei decizii personale competente. Asta cu conditia ca in orele de religie sa se predea “crestinismul textelor Noului Testament”, nu “traditiile” extratestamentale sterile.

Daca nu se lanseasza intr-o propovaduire a adevaratei Evanghelii, biserica ortodoxa risca sa intre in categoria celor osanditi de Christos:

“De aceea Intelepciunea lui Dumnezeu a zis: “Le voi trimite prooroci si apostoli; pe unii din ei ii vor ucide, iar pe altii ii vor prigoni, ca sa se ceara de la acest neam sangele tuturor proorocilor, care a fost varsat de la intemeierea lumii: de la sangele lui Abel pana la sangele lui Zaharia, ucis intre altar si Templu; da, va spun, se va cere de la neamul acesta! Vai de voi invatatori ai Legii! Pentru ca voi ati pus mana pe cheia cunostintei: nici voi n-ati intrat, iar pe cei ce voiau sa intre, i-ati impiedicat sa intre” (Luca 11:49-52).

Sa nu uitam acuzele dure pe care Octavian Goga, pe atunci ministru al culturii, le-a adus Bisericii Ortodoxe: “A dat tarii un cler afon, o taranime superstitioasa si o clasa conducatoare pagana.”

3. Sa accepte valurile de trezire produse de Duhul Sfant in sanul ei (Tudor Popescu, preotul Trifa, calugarul Zamisnico, Oastea Domnului, etc.). Orice miscare crestina este pandita de pericolul mortal al formalismului institutionalizat. Oricare, dar absolut oricare grupare din increngatura familiilor crestine poate ajunge doar o amagire, o coaja de nuca fara miez, un ambalaj din care s-a pierdut tocmai “continutul.” In ceea ce priveste Biserica, pericolul este sa ajungem:

“O Biserica fara Biblie Si un crestinism fara Christos.”

Valurile de trezire spirituala nu sunt altceva decat primeneli cauzate de suflarea “vantului divin”, influxuri spirituale intr-o miscare de masa, re-indragostiri provocate de Marele Indragostit al veacurilor.

4. Sa accepte celelalte miscari din sanul crestinismului contemporan. In anul 1985, impreuna cu un grup de romani baptisti, ne aflam gazduiti cu chirie intr-o cladire a unei biserici adventiste americane. Pastorul acestei biserici m-a chemat in biroul lui, m-a intrebat despre problemele mele si apoi s-a oferit sa ne rugam impreuna. Cand a vazut privirea mea uimita a simtit imediat ca era nevoie de o explicatie. “Daniel”, mi-a zis el, “biserica adventista trece prin mari prefaceri si transformari. Ne-am data seama ca am facut rau izolandu-ne si declarandu-i pe toti ceilalti crestini “eretici”. Exista o miscare de reorientare. Ca sa ma intelegi si ca sa poti explica si celorlalti, tine minte imaginea aceasta: pana nu de mult, adventistii erau intorsi cu fata la Sabat si cu spatele la celelalte miscari crestine.

Acum, incercam sa ne schimbam pozitia si sa ne intoarcem cu fata spre Cruce. Toti cei cu care ne putem intalni la crucea Golgotei sunt fratii nostrii. Ca adventisti, noi vom avea si Sabatul cu noi, dar el nu mai este punctul focal, ci doar una din doctrinele la care tinem. Focarul central este Crucea si toti cei care se strang acolo sunt considerati crestini din Biserica unica a lui Isus.”

Cred ca o astfel de “reorientare” este necesara si in ortodoxia romaneasca.

5. Sa renunte la dorinta de a deveni Biserica nationala. Orice Biserica cu privilegii “nationale” se autoprogrameaza la pericolul de a avea membrii nesinceri. Si asa, biserica ortodoxa este intr-o pozitie precara, datorata faptului ca-i considera “membrii” ei aproape pe toti cei nascuti intre granitele tarii. Aduceti-va aminte de studiul nostru si de cele trei categorii de “crestini” (credinciosi de convingeri personale, credinciosi din interese personale si credinciosi din teama de represalii). O “biserica nationala” este, din necesitate social-politica aservita Statului. Realitatea istoriei demonstreaza ca “Statul da cu o mana, dar impune cu cealalta! Este gata sa ajute, dar ii si pretinde bisericii sa se “inregimenteze” pentru sutinerea intereselor lui.”

“Dati dar Cezarului, ce este al Cezarului si lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu” trebuie sa marcheze o “demarcatie” clara si o “separare” strict necesara atat pentru sanatatea Statului, cat si pentru sanatatea bisericii.

6. Sa nu priveasca drept pericol national miscarile crestine care au produs progres social si crestere spirituala in alte parti ale lumii. Pentru cel ce are “ochi sa vada”, manifestarile crestine specifice diferitelor “familii” crestine au dus la instaurarea unei anumite atmosfere, mai propice sau mai putin propice progresului. Intre nordul si sudul Europei exista diferente evidente de civilizatie, datorate in parte si faptului ca nordul a preferat individualismul si responsabilitatea personala, specific protestante (transplantate cu atata succes si in America), in timp ce sudul a ramas cu ideia ca problemele trebuiesc rezolvate de o realitate colectiva (Statul si Biserica). Prin aceiasi analiza, exista diferente categorice si intre occidentul catolic-protestant si orientul ortodox. Nu cred ca mai este cazul sa aratam pe cine defavorizeaza aceste diferente. Un studiu foarte analitic evidentia ca cele doua continente ale Americii (de Nord si de Sud) s-au dezvoltat si se comporta diferit tocmai din cauza ca in nord au emigrat mai ales protestantii, in timp ce in sud s-au dus catolicii (si se stie cu ce metode s-au impus …).

7. Sa reanalizeze aspectul spiritual si estetic al “preotiei”. Este clar ca nu putem justifica o asemenea institutie prin derivarea ei din “preotia levitica” (aceasta a si fost inlocuita de “preotia in veac in sensul lui Melhisedec”). Tot asa nu putem justifica nici liturghia cantata, oricat de “straveche” ar fi ea. Incercarea de a imita melodicitatea liturgica a limbilor ebraica si greaca nu are valoare normativa. Limba romana trebuie folosita asa cum se vorbeste ea pe strada.

8. Sa iasa din inertia istorica. Pana la o limita, traditia este o garantie a “ramanerii”, a pastrarii “adevarului.” Peste aceasta limita insa, traditia devine o certitudine a “ramanerii in urma”, o frana care interzice bisericii avansarea in pas cu realitatea inconjuratoare. (Cine poate uita ca biserica ortodoxa a folosit atata amar de ani o liturghie in limba slavona, straina si neinteleasa de majoritatea enoriasilor?). Intre traditia “apostolica” cuprinsa in Noul Testament si traditia “bisericii” exista astazi diferente mari. Ele trebuiesc rezolvate in favoarea traditiei “apostolice.”

Crestinismul nu este “invechit”, ci atemporal. Daca ar fi sa alegem o directie din care vine el spre noi am fi tentati sa spunem ca vine dinspre viitor, din epoca refacerii imparatiei cosmice universale. Patina de “antichitate” asezata peste crestinismul de tenta ortodoxa in Romania nu-i apartine “crestinismului”, ci este dovada “prafului istoric” care s-a asezat peste el. Este vremea ca cineva sa dezbrace crestinismul de hainele invechite impuse artificial de “traditie” si sa-i de-a voie sa mearga pe strada imbracat in straiele noastre de fiecare zi. Christos este eternul nostru contemporan. Cine nu-L baga in seama, traieste in ratacire. Nu de mult, un intelept intreba cu talc: “Daca nu-L gasesti pe Dumnezeu, ghici cine este cel pierdut?”

Nicolae Iorga spunea ca “oamenii L-au inchis pe Dumnezeu in Biserica pentru a putea fi ei mai liberi in lume”, ori asa ceva este doar o paguboasa inselare de sine. 

Publicat de Ion Mihut Apr 6, Google forums – soc.culture.romanian

sursa: News.ro Ştiri pe Blog
ARTICOLE

preluare de pe sursa: Originea Poporului Roman

Doi ani într-un univers paralel

Dieter Kersting, un agent de schimb, în vârstă de 44 ani, din Germania, a dispărut într-o zi printr-o uşă rotativă, petrecând doi ani într-o lume paralelă, unde timpul nu avea niciun înţeles şi totul părea straniu.

A reapărut în noiembrie 1993, fiind găsit în toiul nopţii, plimbându-se de-a lungul unei artere foarte aglomerate.

La început, poliţiştii au fost şocaţi de înfăţişarea sa şi de limba neînţeleasă pe care o vorbea.

Convinşi că este un psihopat, doctorii i-au administrat un sedativ.

Calmat, agentul de schimb din Frankfurt, Germania, a descris câteva etape ale călătoriei sale într-o altă lume.

Helmut Stein, medicul care s-a ocupat de caz, spunea:

„Există universuri paralele şi acest om aduce încă o dovadă asupra acestei realităţi. Nu putem încă explica fenomenul, dar lumi ciudate, necunoscute nouă, există alături de a noastră. Şi, uneori, din motive pe care nu le putem deocamdată înţelege, uşile se deschid, permiţând oamenilor să pătrundă.”

Dieter Kiersting a dispărut la 27 februarie 1991, în timp ce mergea la slujbă, printr-o uşă rotativă.

După câteva săptămâni de cercetare, poliţia a declarat că „nu există nicio explicaţie pentru dispariţia d-lui Kersting dar, cu siguranţă, nu este vorba despre o glumă proastă”.

La începutul cercetărilor, dr. Stein era sceptic, dar după ce l-a ascultat, a început să se convingă că spune adevărul.

Deşi erau lipsuri uriaşe în memoria sa, descrierea lumii în care trăise doi ani nu avea nicio legătură cu Pământul.

Conform povestirii sale, totul era negru şi, la început, a avut o senzaţie de cădere.

Apoi, Kersting nu-şi mai amintea ce s-a petrecut mai departe.

Însă, brusc, a ajuns pe o stradă aglomerată, într-un oraş unde caii şi boii trăgeau căruţele în formă de ou şi zeci de mii de oameni se deplasau dintr-o parte în alta a străzii, răcnind ceva într-o limbă pe care el nu o înţelegea, fiind deosebit de violenţi: se atacau unii pe alţii cu cuţite şi arme şi chiar dacă existau victime, nimeni nu părea să sufere şi nimeni nu murea.

Kersting a mai vorbit despre nişte sunete şi umbre care păreau a fi entităţi.

Însă, când i s-au cerut alte explicaţii, deodată a intrat într-o stare de agitaţie şi tulburare, s-a speriat şi a început să ţipe…

Deşi trecuseră doi ani, Dieter insista că timpul stătuse pe loc, iar Dr. Stein specula ideea că pacientul său ar fi intrat într-o lume în care trecutul, prezentul şi viitorul se petreceau simultan (se percepeau în simultaneitate), fără a exista o desfăşurare secvenţială, o progresie a timpului…

„Experienţa acestui om ar putea să ne schimbe fundamental concepţia despre realitate şi existenţă pentru totdeauna”, declară el.

Fragment din lucrarea „Spaţiu, timp şi dincolo de ele prin yoga”

 

preluare de pe sursa: http://misterelelumi.blogspot.com/2011/07/doi-ani-intr-un-univers-paralel.html

Gandul, forma condensata a energiei mentale universale

http://www.almeea.com/gandul-forma-condensata-a-energiei-mentale-universale/Viata ne inconjoara pretutindeni.

Este prezenta in regiunile polare inghetate ca si in deserturile parjolite de Soare, de la suprafata mari pana in adancurile ei.

Miliarde de microorganisme vietuiesc in sol si creaturi minuscule plutesc foarte sus in atmosfera.

Planeta cuprinde peste tot viata.

Intreg universul cuprinde peste tot viata.

Cum a aparut ea? Cum a inceput? Care este originea omului? Care este vitorul fintei umane?

Sunt dileme care i-au preocupat inca din antichitate pe ganditori si au ramas fara raspuns pentru foarte multi pana azi.

Desigur sunt oameni pe care nu i-a preocupat aceasta problema.

Pentru ei nu are importanta cum au ajuns sa existe.

Este suficient ca pot sa existe 60 sau 80 de ani dar nu-i intereseaza nici de ce s-au nascut nici de ce trebuie sa moara si cu atat mai putin ce se va intampla cu ei dupa moarte.

Si totusi, cea mai evoluata forma de viata este omul..

In fiecare secunda creierul uman primeste circa o suta de milioane de biti (unitati informationale) transmise prin diferite organe de Simt.

Stiind ca in mod constient nu ne putem gandi la doua lucruri in acelasi timp, cum pot fi triate atunci aceste milioane de informati – mesaje pe care le primim in acelasi timp?

Aceasta este, insa, numai una dintre uimitoarele capacitati ale entitati numita OM.

Una dintre cele mai mari capacitati si puteri a omului este posibilitatea de a emite ganduri si de a receptiona ganduri.

Gandul este o forma condensata a energiei mentale universale (cosmice) creat si directionat de catre o anumita entitate.

Pentru a completa incercarea de definire a gandului este necesar sa spunem ca el trebuie si poate fi controlat de catre cel care l-a emis, insa sunt foarte putini cei care au reusit si reusesc cu adevarat acest lucru minunat.

Gandul este, deci, o forma mai condensata de manifestare a spiritului prin mental.

Fiind, asa cum am spus, o imensa putere a energiei cosmice, el are o anumita forma, o anumita culoare cu o viteza de deplasare instantanee.

Gandul se transmite la distante infinite ca spatiu si instantaneu ca timp. Se subintelege, deci, ca pentru forma gand nu exista nici spatiu nici timp.

Exista un cod universal spiritual de exprimare prin forme gand, comun atat oamenilor cat si planetelor, animalelor cat si ale altor forme de viata cosmica.

Cu alte cuvinte, forma gand este perceputa atat de om si de celelalte forme de existenta, care le interpreteaza si decodifica.

Mii de exemple se pot da, mii de experiente s-au facut, inclusiv de catre mari savanti care au dovedit acest lucru, aceasta putere infinit de mare a formei gand.

De obicei gandurile apar sub forma de imagini, astfel ca e usor sa fie directionate, controlate si chiar interceptate de catre altii.

Forma gand, fiind deasupra spatiului si timpului, poate fi utilizata pentru orice activitate, inclusiv pentru asa numitele calatorii astrale sau in timp, fie in trecut, fie in vitor.

Insa doar acei care au atins un inalt nivel de autocontrol mental pot realiza acest lucru, desi fiecare entitate are aceasta capacitate.

In planul fizic gandul se manifesta sub forma de unde energetice, de vibratii, omul putand emite forme gand de diferite intensitati, dar cele mai folosite sunt:
- unde alfa, cu 8 – 12 cicluri pe secunda, pe care omul le emite in stare de reverie sau relaxare (ochi inchisi);
- unde beta, cu 13 – 22 cicluri pe secunda, pe care le emite in activitatea intensa;
- unde delta, cu 1 – 3 cicluri pe secunda, pe care le intalnim pe tot timpul somnului adanc.

In transmiterea obisnuita a gandurilor (telepatie) rolul important il au undele alfa.

Perceptia formelor gand se face mai intai in subconstient care apoi informeaza constientul, care, daca este atent, receptioneaza.

Deci interceptarea formei gand se face intai la nivel subconstient, unde ea este inteleasa, decodificata si apoi transmisa subconstientului.

preluare de pe:

Am venit din spațiul cosmic

                                                                                                                        Autor: Ionel Grama

 

 

 

Acum, cînd teoriile care spun că ne tragem din peşti sau din maimuţe sînt tot mai mult demontate şi negate, specialiştii investighează noi ipoteze privind apariţia vieţii pe planeta noastră.

Varianta biblică, potrivit căreia „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu“ (Facerea 2, 7), cîştigă tot mai mult teren.

Cercetătorii nu se mulţumesc însă doar cu o afirmaţie, ci vor să vadă ce anume a stat la baza acesteia. Există voci care spun că aceste studii sînt o blasfemie, dar acuzaţia este contrazisă chiar de Biblie, în care se spune: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide“ (Matei 7, 7; Luca 11, 9).

Pe 1 martie 2011, ziarul The Independent din Anglia a publicat un material semnat de Steve Connor, intitulat We’re all aliens … how humans began life in outer space (Sîntem toţi extratereştri... cum şi-au început oamenii viaţa în cosmos).

Conform autorului, anumite studii recente au scos la iveală faptul că resturile cometelor şi ale meteoriţilor, rezultate în urmă cu cinci miliarde de ani în procesul de formare a sistemului solar, au adus pe Terra materiile prime ce stau la baza vieţii terestre.

Bucăţile de roci venite din cosmos au constituit un fel de „nave de transport” şi, odată ajunse pe pămînt, datorită presiunilor şi a temperaturilor înalte, au emis azot şi amoniac, ingrediente vitale pentru formarea primelor molecule organice.

Apoi, acestea s-au divizat şi au format ADN-ul, „inima” celulelor vii. Autorul aduce ca argument meteoritul Murchinson, căzut la data de 28 septembrie 1969, lîngă localitatea cu acelaşi nume, în Australia, pe care s-au găsit molecule organice şi aminoacizi de provenienţă nonterestră, care pot da naştere viului şi meteoritul ALH 84001, descoperit în Antarctica în 1984 şi pe care s-au găsit urme de viaţă fosilizată, se pare, după planeta Marte.

Numai că, atît afirmaţiile, cît şi argumentele nu sînt nişte noutăţi. Despre cei doi meteoriţi am scris şi noi în urmă cu aproximativ patru ani (Lumea misterelor nr. 7/2006), de atunci s-au făcut mari progrese, iar teoria panspermiei, conform căreia viaţa pe planeta noastră este venită din cosmos, nu este o noutate.

Anaxagoras din Ionia, care trăit între anii 500 şi 428 î.H., a folosit pentru prima oară terme­nul de „exogenesis” (exo=în afară şi genesa=origine).

Intrucît el a negat existenţa zeilor şi a spus că viaţa pe planeta noastră a venit din cosmos, Anaxagoras a fost acuzat de impietate şi expulzat în Lamp­sacos, unde a şi murit. In 1870, după mai bine de 2.200 de ani, savantul suedez Svante Arrhenius (1859-1927) preia teoria şi consacră termenul de „panspermie” (pan=tot, pretutindeni, spermio=germene).

De-a lungul veacurilor, ideea conform căreia viaţa terestră nu a început aici, pe Pămînt, ci a fost adusă din altă parte, a fost reluată, completată cu noi argumente, respinsă şi apoi din nou reluată.

In secolul al XVIII-lea, savantul francez G. Buffon vorbea despre călătoria prin cosmos a „embrionilor de viaţă”, iar mai tîrziu Ch. Lipman şi M. Calvin emit ipoteza cosmozoilor, a litopanspermiei, conform căreia germenii vieţii au fost transportaţi de meteoriţi.

In 1973, Francis Harry Crick (1916-2004) şi Leslie Eleazar Orgel (1927-2007) au formulat ipoteza radiopanspermiei, prin care susţineau că viaţa a apărut pe o planetă mai veche, cu condiţii favorabile, iar Pămîntul a fost „însămînţat cu forme vii, elementare, de către fiinţe inteligente”.

Ei au adus următorul argument: dacă viaţa ar fi apărut pe Pămînt în mai multe locuri deodată, codul genetic nu ar fi fost acelaşi, iar timpul scurs de la facerea Pămîntului pînă la apariţia cianobacteriilor ar fi fost mult mai lung.

Iată deci cum, pas cu pas, ne apropiem de formula: „Apoi Dumnezeu a zis : Să facem pe om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră…” (Facerea 1, 26).

La 11 mai 2001, geologul Bruno D’Areni şi biologul molecular Giuseppe Geraci, de la Universitatea din Napoli, au găsit în cristalele unui meteorit bacterii nepămîntene, care nu au murit nici după ce meteoritul respectiv a fost sterilizat la o temperatură foarte mare şi apoi a fost ţi­nut în alcool.

Vietăţile respective aveau un ADN care nu există pe Pămînt şi, deşi aveau vîrsta de 4, 5 miliarde de ani, erau capabile să se dividă. Panspermia poate fi interstelară, deci între sisteme solare diferite şi/sau interplanetară, între planetele aceluiaşi sistem solar.

Cele două exemple prezentate de The Independent fac parte din aceste categorii.

Se consideră că germenii viului pot fi transportaţi prin univers de presiunea radiaţiilor cosmice sau de roci, meteoriţi, comete, venite întîmplător sau trimise intenţionat din alte lumi stelare.

In 2006, inginerul Thomas Dehel a propus o nouă ipoteză: plasmoizii, structuri coerente de plasmă şi cîmpuri magnetice, numite şi entităţi plasmo-magnetice, au fost purtaţi, accidental sau dirijat, de cîmpurile magnetice interplanetare şi interstelare.

Dacă, în urmă cu doar cîţiva ani, se credea că nu este posibil aşa ceva, lucrurile s-au schimbat totalmente.

Chiar pe planeta noastră au fost găsite aşa-numitele extremophile, forme de viaţă ce trăiesc în medii severe, la presiuni şi temperaturi foarte mari sau în toxicitate letală pentru alte vietăţi, iar experimentul cu tardigrade, despre care am scris în Lumea misterelor nr. 3/2009, a scos în evidenţă faptul că anumite vietăţi terestre pot supravieţui în condiţiile dure din spaţiul cosmic.

Recent, astrobiologul britanic Nalin Chandra Wickramasinghe (născut în 1939), cel care a demonstrat exis­tenţa grăuntelui vieţii în comete şi în mediul interstelar, a afirmat cu toată convingerea: „Da, sîntem cu toţii extratereştri, împărţim o moştenire cosmică. (…) Sîntem astfel parte a unui lanţ care se extinde la o scară largă în cosmos. Dovezile ne indică inexorabil această direcţie”.

Savantul susţine că viaţa se transferă de la o planetă la alta de miliarde de ani, iar călătoria germenilor vieţii poate dura şi milioane de ani prin Univers, pînă ajung într-un mediu propice înmulţirii.

Impreună cu o altă somitate în domeniu, Sir Fred Hoyle (1915-2001), Chandra afirmă cu tărie că: „Evidenţele din astronomie susţin de o manieră copleşitoare faptul că viaţa nu a început pe Pămînt, ci a fost sădită aici din spaţiu”.

Cu toate aceste dovezi clare că în imensitatea Cosmosului există viaţă sub diferite forme, savanţii sînt în unanimitate de acord că, pînă acum, nu s-a găsit niciun fel de răspuns la întrebarea cine, unde şi cum creează această viaţă?

Şi, am mai adăuga noi, de ce o creează totuşi, dacă, în final, ea trebuie să dispară? Anul acesta, la bordul unei capsule spaţiale ruseşti, Phobos-Grunt, mai multe tipuri de (micro)organisme vor fi trimise în spaţiul cosmic, unde vor rămîne timp de trei ani.

Experimentul va testa astfel o nouă ipoteză, transpermia, care trebuie să demonstreze că viaţa poate călători prin spaţiul sideral.

Apoi, nu peste mult timp, omul va trimite spre alte sisteme solare capsule cu micro­organisme care, împinse de vîntul solar cu o viteză de circa 3 km/secundă, vor putea ajunge pe o planetă propice vieţii, într-un interval de timp cuprins între 10 şi 100 de ani.

Mai tîrziu, peste miliarde de ani, fiinţele de acolo vor spune şi ele că sînt făcute după chipul şi asemănarea creatorilor lor. Şi… nu vor greşi prea mult.

preluare de pe: http://www.lumeamisterelor.com/arhiva/2011-05-23/