Toate conspiraţiile duc la… Malta

În timpul Cruciadelor, alături de Templieri acţiona la Ierusalim şi un alt Ordin militaro-călugăresc: „Ospitalierii” sau „Ioaniţii”, cei care astăzi sunt cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta. Dacă în ceea ce îi priveşte pe Templieri, Ordinul s-a împrăştiat după ce Jacques de Molay a fost ars pe rug pe 18 martie 1314, Ioaniţii şi-au continuat activitatea, foarte asemănătoare cu cea a Templierilor, până în zilele noastre. Principiile şi acţiunile lor îi demască drept una din cele mai puternice grupări oculte supra-naţionale care acţionează în spatele scenei politice şi financiare mondiale.


Scurtă incursiune în istorie

Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor.

În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă.

Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”. Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată (o combinaţie extrem de dubioasă ţinând cont de principiile divine ale non violenţei), de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere.

Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală, constituind ceea ce în termeni moderni s-ar numi o structură supra-naţională. Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.

Cavalerii provin din toate ţările Europei. Şi astăzi în Malta, le sunt arătate turiştilor opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului: franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi diverse dialecte ale acestora.

Existau sedii diferite pentru fiecare limbă, care erau numite „auberge”, un fel de hanuri sau palate în care cavalerii provenind de pe aceeaşi filieră locuiau împreună. Structura aceasta o întâlnim astăzi şi în trupele NATO, cu care cavalerii au multe lucruri în comun. Simbolismul lui opt apare atât în Crucea de Malta cât şi în simbolul NATO. La fel cum NATO a fost constituit ca o forţă militară de apărare a păcii, şi acest Ordin este alcătuit din „cavalerii ai păcii”.

În anul 1291, după pierderea ultimului bastion creştin de la Acra, cavalerii se refugiază în Cipru. Izgoniţi şi de acolo, ajung în insula Rhodos unde rămân timp de 200 de ani şi pun bazele unei importante forţe navale în zona mediteraneană, care atacă frecvent teritoriile turceşti, siriene şi egiptene. Jafurile şi distrugerile provocate îl fac pe sultanul Soleiman magnificul să atace Rhodosul în anul 1522.

Cavalerii rezistă eroic timp de 6 luni după care sunt înfrânţi, iar supravieţuitorii sunt obligaţi să părăsească insula. Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi în 1530 împăratul Carol Quintul, cu aprobarea papei Celement al-VII-lea, le oferă insula Malta. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine. Când în 1798 Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze insula şi se împrăştie în toate ţările Europei. De-abia în 1834 Ordinul se stabileşte în mod definitiv la Roma, unde deţine şi astăzi Villa Malta şi Palatul Malta, ambele teritorii malteze în statul italian.


Puţini, dar plasaţi în poziţii cheie

Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari. Nu vă imaginaţi cumva că în cazul lor a îndrăznit cineva să considere voluntariatul ca fiind trafic de fiinţe umane sau exploatare. De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm chiar că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus ca şi în vechime cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere.

Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin. Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.

Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.

Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală.

Toţi „Cavalerii de Malta” deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică. Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor.


Strânse legături cu francmasoneria

Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.

În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”

Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”

Cavalerii de Malta sunt cei care au pus bazele CIA. Allen Dulles şi Bill Donovan, primii directori ai CIA, numiţi chiar „taţii” acestui serviciu de informaţii, erau cavaleri de Malta. La fel stau lucrurile şi cu urmaşii lor: Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagen şi John Mc Cone, directorul din timpul guvernării Kennedy.


Mulţi membrii notabili din armata SUA sunt cavaleri de Malta:

Alexander Haig na– secretar de stat în timpul preşedintelui Ronald Reagan, şeful personalului de la Casa Albă în timpul guvernărilor Nixon şi Ford. Între 1974 şi 1979 el a fost comandatul forţelor SUA şi NATO în Europa, şi a jucat un rol important în sângeroasele războaie din Vietnam şi Corea.

William Westmoreland – general american care a comandat operaţiunile militare în războiul din Vietnam.

Charles A. Willoughby – pe numele real Adolf Tscheppe Weidenbach, fost nazist, general în armata SUA şi şeful spionajului în timpul războiului din Corea.

Pe lista cavalerilor de Malta se află şi: Tony Blair – fostul premier al Marii Britanii, David Rockefeller – mare magnat, filantrop şi un personaj cheie în tot ceea ce înseamnă conspiraţii, J. Edgar Hoover – fost director al FBI, Giscard d’Estaing – fost preşedinte al Franţei, Juan Carlos – rege al Spaniei, George H.W. Bush – fost preşedinte al SUA şi cântăreţul Frank Sinatra.


Mână în mână cu naziştii

Pe lângă zona mediteraneană şi Africa, principala sfera de influenţă a cavalerilor de Malta se află în America Latină. Dictatorul Augusto Pinochet (preşedinte al statului Chile până în 1990) şi Juan Peron (ales de trei ori preşedinte al Argentinei şi implicat în adăpostirea unor criminali de război nazişti pe teritoriul acestei ţări) erau şi ei cavaleri de Malta.

O serie de nazişti, unii dintre ei declaraţi criminali de război au fost cavaleri de Malta:

Reinhard Gehlen – general nazist, şef al serviciilor de spionaj din Germania până în 1968, recrutat apoi de SUA pentru a coordona acţiunile de spionaj din timpul războiului rece în Uniunea Sovietică. După război a primit cea mai înaltă decoraţie a Ordinului Marea Cruce de Merit.

Heinrich Himmler – nazist bine cunoscut şi criminal de război, comandant al trupelor SS şi al Gestapoului.

Kurt Waldheim – membru al Wehrmacht-ului (Înaltul comandament al forţelor armate naziste) în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit secretar general al Naţiunilor Unite din 1972 până în 1981 şi preşedinte al Austriei.

Franz von Papen – nobil german, cancelar al Germaniei în 1932, ofiţer nazist şi unul dintre personajele cheie care au acţionat în culise făcând posibilă venirea lui Hitler la putere.

Fritz Thyssen – om de afaceri nazist care l-a susţinut financiar pe Hitler.


Pe lângă toţi aceşti nazişti cavaleri de Malta, Ordinul a fost implicat direct în ceea ce s-a numit „Rat Line” – operaţiunea de scoaterea din Europa a naziştilor de rang înalt şi a oamenilor de ştiinţă care activau în lagărele de concentrare naziste.

Mulţi dintre ei au ajuns în America Latină, una din zonele controlate de Cavalerii de Malta, datorită privilegiilor pe care membrii acestui Ordin le au. Ne referim cu precădere la libera lor circulaţie. Practic, Cavalerii de Malta le-au pus la dispoziţie acestor criminali de război paşapoarte diplomatice false.

Penny Lernoux scrie în cartea sa „People of God”: „După război, baronul Luigi Parrilli, aristocrat italian şi cavaler de Malta a început negocierile secrete dintre dintre liderii SS şi şeful CIA, Allen Dulles. Allen Dulles şi cel care l-a succedat, John Fosters lucraseră împreună, înainte de a ajunge directori ai CIA, în conducerea companiei lui Rockeffeler, Standard Oil.

Cu acest prilej ei stabiliseră strânse relaţii cu I. G. Farben, fabrica ce producea gazolină pentru maşinile de răboi naziste, dar şi substanţa Zyklon B utilizată în lagărele de concentrare (această ramură a I. G. Farben a devenit ulterior renumita fabrică de medicamente Bayer). Jurnalistul de război George Seldes a publicat câteva aticole în presa vremii despre acest subiect, şi rezultatul a fost că au încercat să îl omoare de mai multe ori, iar în final niciun ziar nu a mai vrut să îi mai publice articolele.”

de Mihaela Gheorghiu

preluare de pe sursa: http://piatza.net/toate-conspiratiile-duc-la-malta/

Lumina Sfântă de la Ierusalim – minune sau înşelătorie?

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini.


Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.

În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi.


După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.

Evenimentul este considerat de către adepţii creştinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual.


Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.

Controverse de-a lungul istoriei

Încă de pe vremea când Ierusalimul se afla sub conducerea musulmanilor a existat o doză serioasă de scepticism asupra acestui fenomen, însă acesta era tolerat pentru că pelerinii ce călătoreau special pentru a fi martori la moment aduceau venituri consistente.


Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţimea ortodoxă şi au descoperit că miracolul a încetat să mai se producă.


Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul.

Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman, în volumul IV, publicat în 1788: “Musulmanii zâmbeau cu condescenţă la menţiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui.


Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc.


Cu timpul, toleranţa asupra acestui fenomen a fost sporită şi de interes, veniturile prinţului şi ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul”.

O altă sursă istorică la care apelează scepticii este arhimandritul rus Porfirie, ce a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească.


În jurnalul pe care l-a ţinut, acesta menţionează că preoţimea din Ierusalim ştia că «miracolul» este de fapt o fraudă.


“Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi“, a scris Porfirie în jurnalele ce au fost publicate între 1894-1901.

Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicaţiei britanice The Observer în anii ‘90, a scris o carte dedicată miracolului de la Ierusalim, intitulată Holy Fire: The Battle for Christ’s Tomb.


Jurnalista relatează că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare şi spirituale au fost considerate prea mari, aşa că ideea a fost abandonată.


Nici incidentul grav din 1834, când sute de pelerini au murit călcaţi în picioare de mulţimea strânsă lângă micuţa biserică, nu a schimbat hotărârea clerului.

În 2001, un făclier armean care a luat de multe ori parte la ceremonia de la Ierusalim a dezvăluit pentru The Telegraph secretul Luminii Sfinte.


“Nu este niciun miracol. Preoţii greci aduc o lampă – ce a fost folosită în acest scop de 1500 de ani – pentru a aprinde Lumina Sfântă.


Pentru pelerinii credincioşi, ce vin din ţări îndepărtate, este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu şi pentru noi“, a mărturisit el.

Ipoteza unei lămpi cu o vechime de 1500 de ani nu pare a fi prea credibilă.


Cea mai plauzibilă explicaţie a fost oferită acum câţiva ani de un specialist grec, care a studiat fenomenul timp de mai mulţi ani.

Fosforul, cheia Luminii Sfinte?

Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică.


Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarece fosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.

Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.

În imaginile video s-a putut observa cum cercetătorul grec înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine:

Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.

Calităţile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.

Lumina Sfântă în viitorul apropiat

Chiar dacă a rezistat timp secole, în ciuda scepticilor care au acuzat fenomenul de fraudă, Lumina Sfântă ar putea fi afectată de o constrângere practică: necesitatea asigurării ieşirilor de incendiu.

Autorităţile israeliene sunt îngrijorate de faptul că Biserica Sfântului Mormânt are doar o singură intrare, nerespectând astfel regulile de siguranţă ce impun prezenţa unei ieşiri de urgenţă care să poată fi folosită în cazul unui incendiu.

În timpul procesiunilor de Paşte peste 10.000 de credincioşi se înghesuiesc în biserică, alte câteva mii aflându-se în exteriorul clădirii.


Autorităţile israeliene se tem că un foc sau o îmbulzeală necontrolată în timpul ceremoniilor de Paşte ar putea duce la o adevărată tragedie.


Temerile sunt susţinute de precedentul din 1834, când sute de persoane au murit călcate în picioare şi sufocate atunci când mulţimea s-a speriat şi a încercat să iasă din biserică.

Principala problemă este că Biserica este precis împărţită între ortodocşii greci, romano-catolici şi armeni, alte culte (precum cele ale etiopienilor, copţilor şi asirienilor) având de asemenea drepturi.


Fiecare centimetru al clădirii este repartizat uneia din cele 6 Biserici conform unei înţelegeri ce datează de 155 de ani.


Construcţia unei ieşiri de incendiu s-ar face doar pe teritoriul aparţinând unuia dintre aceste culte, însă niciuna nu este dispusă să cedeze.

De asemenea, autorităţile israeliene nu pot impune construirea ieşirii de incendiu, pentru că suveranitatea Israelului în Oraşul Sfânt nu este recunoscută la nivel internaţional, iar fiecare dintre 6 Biserici are susţinerea unui guvern, cel puţin.

Patriarhul Ierusalimului a avertizat autorităţile israeliene că este extrem de dificil să intervii în echilibrul agreat de cele 6 culte: “Biserica este precum o casă în ruine – dacă scoţi o piatră, rişti să se prăbuşească cu totul”.


Astfel, problema nu pare a avea o soluţie pe termen scurt, accentuându-se riscul ca, în viitor, un miracol să se transforme într-o tragedie.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Miracolul luminii de la Ierusalim

Focul Sfant este un miracol care se intampla in fiecare an de Pastele Ortodox la Ierusalim in Sambata Mare, intre orele 12:30 – 14:30. Deasupra Sfantului Mormant se aprinde “Sfanta Lumina”, spunandu-se ca focul se coboara din cer si aprinde lumanarile.
Intradevar, lumanarile se aprind dupa cateva minute, iar credinciosii adunati in Biserica raman uimiti cum lumanarile se aprind fara nicio atingere din partea preotilor.

Este considerat cel mai vechi miracol din lumea crestina, prima data fiind documentat in anul 1106. In zilele noastre, ceremonia este transmisa in direct in multe tari crestine, ba chiar lumina este adusa cu avionul in mai multe state.

In timpul ceremoniei, patriarhul grec impreuna cu clerul lui invesmantat in straiele sacerdotale, urmat de patriarhul armean si cu episcopul coptilor, marsaluiesc si cantand imnuri, de trei ori in jurul Sfantului Mormant.
Prelatii armeni si copti raman in antecamera, unde se spune ca sedea ingerul cand s-a aratat Mariei Magdalena dupa invierea lui Isus.

Adunarea canta “Doamne miluieste” pana cand “Lumina Sfanta” coboara peste cele 33 (semnificand varsta la care a fost omorat Isus) de lumanari legate impreuna catre patriarh in timp ce e singur in incaperea mormantului lui Isus. Patriarhul iese din incaperea mormantului si recita rugaciuni, aprinzand fie 33 fie 12 lumanari si le imparte celor prezenti.

Inainte de a intra in Mormantul lui Isus, patriarhul este examinat de autoritatile israeliene pentru a se dovedi ca nu poarta cu el mijloace de aprindere a focului.

Critici

Ca o ironie a sortii, tocmai arhimandritul Porfirie devine elementul cheie al acestei demascari. El a fost un arhimandrit si om de stiinta rus care a fost trimis oficial de biserica ortodoxa rusa in misiune la Ierusalim.
Porfirie si-a insemnat impresiile in jurnalele sale care au fost publicate sub titlul “Cartea fiintei mele”. In primul sau volum scrie “un diacon nimerit in Templul Mormantului Sfant, cand, asa cum credea lumea, lumina sfanta coboara – a vazut cu oroare ca lumina este aprinsa de la o candela cu ulei – intelegand ca focul nu este deloc un miracol”.

Demistificari

Este intradevar un miracol ca milioane de oameni cred in ceva ce nu are nicio logica, cum ca focul s-ar pogori din cer, aprinzand lumanarile. Insa ce s-ar intampla daca s-ar dovedi ca secretul sta in chimie si nu este nimic de origine divina in acel ritual?

Inca din timpul ocupatiei islamice a Ierusalimului au aparut primele indoieli. Mai tarziu, cruciatii au preluat conducerea si s-au ocupat de organizarea evenimentului. Insa acestia erau neinitiati in tainele acestui “miracol”, iar Lumina nu a mai aparut. Miracolul s-a intamplat din nou atunci cand Patriarhia Ierusalimului si-a reintrat in atributii.

Multi oameni au fost impotriva acestui asa-zis miracol spunand ca este menit sa atraga atentia asupra ortodoxismului, prin minciuni, falsuri si manipulare.

Focul defapt nu se pogoara de niciunde. Lumanarile pur si simplu se aprind instantaneu, nefiind atinse de cineva. Cum este posibil acest lucru? Stiinta ne ofera raspunsul: cu ajutorul fosforului alb.
Fosforul nu poate exista liber in natura deoarece are o mare afinitate pentru oxigen. Se gaseste umai sub forma de compusi, mai ales fosfati.
Fosforul alb se obtine prin calcinarea fosfatului de calciu (apatite sau fosforite) cu carbune. In procedeul industrial se adauga insa dioxid de siliciu (nisip) , al carui rol este de a pune in libertate din ionul de fosfat, pentaoxidul de fosfor mai reactiv.

Este posibil ca preotii, sa introduca fitilul lumanarilor in fosfor alb inainte de inceperea ceremonialului. Fosforul alb este foarte usor inflamabil si se aprinde in contact cu oxigenul.

In anul 2005 (vezi video de mai jos), intr-o demonstratie live la o televiziune greaca, Michael Kalopoulos a inmuiat trei lumanari in fosfor alb. Lumanarile s-au aprins spontan dupa circa 20 de minute, din motive binecunoscute de oricine stie proprietatile fosforului in contact cu aerul. Criticul a aratat ca daca fosforul este dizolvat intr-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este intarziata pana cand solventul este aproape total evaporat. Aprinderea putand fiind intarziata pana la o jumatate de ora sau chiar mai mult, depinzand de densitatea solutiei si de natura solventului folosit.

Aceasta tehnica practicata de clerul ortodox este cunoscuta inca de pe vremea lui Strabo care a mentionat ca “in Babylon, exista doua izvoare, unul alb si unul negru. Cel alb izbucneste in flacari.”
Tehnica era cunoscuta si de magii caldeeni si de vechii greci, filiera pe care se presupune ca ar fi invatat tehnica si clerul ortodox de la Ierusalim.
Inca din antichitate erau cunoscute reactiile fizico-chimice de acest fel, Strabo sustinea ca babilonienii (magii caldeeni) si vechii greci cunosteau procedeul.

Rusul Igor Dobrokhotov a analizat acest fenomen si a reprodus si el “minunea focului care nu arde” ajungand la concluzia ca nu este decat o farsa bine pusa la punct.

Rusul Nikolay Uspensky si Dr. Aleksandr Musin, au intreprins si ei experimente referitoare la aceasta minune, ajungand la aceeasi concluzie cu Igor Dobrokhotov.

Aceasta hrana pentru psihic, indiferent de unde provine ea, dorinta de a materializa totul, perverteste lumina ce ar trebui ca crestinii sa o aiba in suflet, iar simbolul luminii devine umbrit de trucurile prelatilor pentru a oferi dovezi sa sustina adevarul biblic.
De la “Sfanta Lumina”, apoi mai tarziu la “Sfantul giulgiu”, pana la chipurile cioplite ale miilor de zei nu sunt altceva decat o materializare a dorintei omului de a-l vedea pe Dumnezeu si de a-l avea aproape.
Religia si animismul ofera oamenilor acea liniste interioara si raspunsurile de care au nevoie. Raspunsuri simple, pentru omul de rand. Inclinatia omului spre misticism, dorinta de a glisa dincolo de granitele palpabile ale realului e veche de mii de ani, poate chiar de la inceputul omenirii.

O religie mult mai accesibila si care ofera raspunsuri si mai ales liniste interioara, pare sa fie de ajuns pentru credinciosi. Acest maraton in care civilizatia umana a pornit in cautarea lui Dumnezeu, pare sa nu se mai termine niciodata. Cu cat ne apropiem mai mult de El, cu atat se indeparteaza si se demistifica mai mult. Pentru ceilalti, e mai simplu. Stiu doar ca exista…

Sfanta Lumina la Ierusalim, Video Youtube: http://www.youtube.com
Mai multe informatii: http://en.wikipedia.org/wiki/Holy_fire

Sursa: MISTERELE LUMII

preluare: http://bloguri.piatza.net/miracolul-luminii-de-la-ierusalim/

Au fost filmate OZN-uri deasupra Ierusalimului (video)

In dimineaţa zilei de 28 ianuarie, în jurul orei 01:00, mai mulţi indivizi au avut camerele video pregătite pentru a filma apariţia spectaculoasă a unui OZN strălucitor aflat la câţiva metri deasupra Ierusalimului. De la publicarea pe Internet a materialelor obţiunute, dezbateri răsunătoare au început să-şi facă loc.

Ciudatul obiect luminos a fost văzut - şi filmat - în urmă cu mai mult de o săptămână deasupra sanctuarului islamic cunoscut sub denumirea de Cupola Stâncii sau Moscheea Omar, construit pe Muntele Templului din Ierusalim.

Imaginile filmate ilustrează cum o lumină puternică se apropie de pământ din înaltul cerului şi staţionează pentru câteva momente deasupra sanctuarului înainte ca un flash luminos puternic să preceadă decolarea subită a OZN-ului în plan vertical. Cel puţina una dintre camere a înregistrat şi o serie de lumi roşii dispuse triunghiular rotindu-se în cer deasupra întregii scene.

Scepticii - în general de părere că toate fotografiile şi filmările cu OZN-uri sunt falsificate sau uşor explicabile prin argumente fireşti - consideră că ar fi necesare dovezi vizuale multiple ale evenimentului, preferabil obţinute din unghiuri diferite, pentru a face posibilă o analiză mai substanţială.
Mulţi privitori consideră prefabricate toate filmările disponibile ale întâmplării, din pricina unor "inconsistenţe majore atât de ordin vizual cât şi auditiv". Aşadar, dezbaterea rămâne febrilă cu privire la autenticitatea filmărilor şi a evenimentului în sine.


Cu toate acestea, cel puţin unul dintre videoclipuri, ce pare filmat mai de aproape sau cu o cameră mai performantă, este cu adevărat imresionant. Întrebări fară răspuns există totuşi, ceea ce este un fel de tipar în rândul tuturor cazurilor de marturii asupra activităţii unor obiecte zburătoare neidentificate.
(preluare: descopera.ro.)