Se afișează postările cu eticheta lumina divina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumina divina. Afișați toate postările

6 decembrie 2011

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

Anunturi

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae 
 
 
O, Sfinte Parinte Nicolae, mare facator de minuni, ocrotitorul si daruitorul celor nevoiasi, pe cei ce cu buna nadejde alearga la tine,  grabeste a-i ajuta.

Sprijinitor fii turmei lui Hristos impotriva lupilor care umbla sa o prade si tot sufletul de crestin pazeste-l prin sfintele tale rugaciuni, ca unul ce esti masura in veac a sfinteniei dreptmaritoare.

Si precum ai miluit pe cei trei barbati ce sedeau in temnita, izbavindu-i de mania imparatului si de ascutisul sabiei, asa ma miluieste si pe mine, care cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul ma aflu in bezna pacatelor, ca sa nu cad sub mania lui Dumnezeu si sub vesnica osanda.

Asa, Sfinte Nicolae, fii reazam putinatatii mele, ca la soliile tale sa primesc de la Hristos induratorul viata lina si curata in veacul acesta, iar in veacul de apoi printre cei de-a dreapta lui Dumnezeu sa ma numar, cu ingerii si cu sfintii preamarind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh.

Amin.

8 noiembrie 2011

Acatistul Sfintilor Mihail si Gavriil

Acatistul Sfintilor Mihail si Gavriil
 

Mihail si Gavriil - Sfinti Arhangheli !
(8 noiembrie)

Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
 
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
 
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
 
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
 
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Condacele si Icoasele
Condacul 1 :

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe
Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

Icosul 1 :

Arhanghele Mihail, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te,
revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condacul 2 :

Pe ingerii cei nemultumitori vazindu-i trufindu-se si din cerul cel infocat cazand, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob multumitor stand, ai strigat : " Sa stam bine si sa luam aminte ", cantand
Sfintei Treimi : Aliluia !

Icosul 2 :

Gavriil, al mintiior celor ascunse si al tainelor Celui Preainalt partas te-ai aratat, facand mai inainte cunoscute cele ce aveau sa fie si
bunele vestiri de bucurie oamenilor spunandu-le. Pentru aceasta, cu dorinta ma grabesc a-ti canta tie :

Bucura-te, vazatorule al luminii celei necunoscute;
Bucura-te, partasule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce descoperi cele ascunse ale vointei;
Bucura-te, vestitorule de cele negraite ale lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca stralucesti cu mintea in stiinta cea ascunsa;
Bucura-te, ca intru aceasta stiinta inveti pe fata pe oameni;
Bucura-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiesti;
Bucura-te, vestitorul lucrurilor celor imbucuratoare;
Bucura-te, aratarea multor nestiinte;
Bucura-te, ca mai inainte ai cunoscut cele ce aveau sa fie;
Bucura-te, prin care in lume s-a adus bucuria;
Bucura-te, prin care intristarea a fost indepartata afara;
Bucura-te, Gavriil, ingere al darului!

Condacul 3 :

Proorocului Daniel mai mult decat tuturor proorocilor ai aratat taina cea straina a venirii celei
infricosatoare a lui Hristos si a iconomiei, preamare Gavriile; si pe el l-ai inteteptit a canta cu bucurie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Avand numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiasca minte puternic in razboaie pururea te-ai aratat; si pe Iacov in lupta l-ai intarit ca sa biruiasca neamurile straine; pentru aceea marim puterea ta, zicand :

Bucura-te, cel ce esti mai puternic decat focul;
Bucura-te, cel ce esti maa ascutit decat vapaia;
Bucura-te, cel ce ai inecat ostile egiptenilor;
Bucura-te, cel ce ai invins cetele canaanenilor;
Bucura-te, ca pe Moise si Aaron i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe Isus al lui Navi indraznet l-ai facut;
Bucura-te, cel ce deodata ostirea asirienilor ai taiat;
Bucura-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucura-te, pierzarea lui Og, imparatul Vasanului;
Bucura-te, paza a marelui Moise;
Bucura-te, prin care se pierd cei raucredinciosi;
Bucura-te, prin care dreptcredinciosi se inalta;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 4 :

Mihaile, capetenie a ingerilor, roaga cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi care prealaudatul tau praznic cu dragoste il cinstim, ca zilele noastre in fapte bune sa le petrecem, si ne invredniceste ca, viata cea mai buna dobandind, lui Dumnezeu impreuna cu tine sa-I cantam : Aliluia !

Icosul 4 :

Venit-ai de la Cel Preainalt, Gavriile,
minte dumnezeiasca, aducand Anei si lui Ioachim bunele vestiri de bucurie cu dezlegarea sterpaciunii lor; pentru care, bucurandu-ne, tie cu credinta iti graim :

Bucura-te, aducatorule al stirilor frumoase;
Bucura-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucura-te, cel ce esti rodire data de Dumnezeu celor neroditori;
Bucura-te, nastere placuta a lui Dumnezeu, a celor fara de copii;
Bucura-te, ca fericitului stramos i-ai adus nastere marita;
Bucura-te, ca fericitei stramoase i-ai dat odrasla pantecelui;
Bucura-te, cel ce dezlegi legaturile nasterii de prunci;
Bucura-te, cel care povatuiesti darul celor ce se nasc;
Bucura-te, lauda a multor parinti;
Bucura-te, mangaierea maicilor celor bune;
Bucura-te, prin care creste neamul omenesc;
Bucura-te, prin care nasterea mai inainte se vesteste;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 5 :

Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si Doamna lumii, venind in biserica Domnului, trimis ai fost, o Gavriile, sa-i aduci cu ingrijire hrana cereasca si totdeauna ai desteptat-o spre a canta lui Dumnezeu : Aliuia !

Icosul 5 :

Pe stramosii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mantuit din multe rele, o Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost inaintemergator; de aceea intr-acest fel graim tie:

Bucura-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucura-te, cel ce pe insetatul Ismaii l-ai racorit;
Bucura-te, straina mangaiere a Agarei celei ce plangea;
Bucura-te, stalpul cel in chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucura-te, norul cel aurit, care pe Israel in cale il acopereai;
Bucura-te, ca pe cei intai-nascuti ai evreilor i-ai pazit;
Bucura-te, ca pe cei intai-naseuti ai egiptenilor i-ai omorat;
Bucura-te, lauda stralucita a evreilor;
Bucura-te, ingradire tare a Legii;
Bucura-te, ca pe popor din Egipt ai scos;
Bucura-te, ca pe el la pamant bun l-ai adus;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 6 :

Cand S-a pogorit in
muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrand sa dea Lege evreilor, prin slujirea si mijlocirea ta, mare Mihail, pe aceasta lui Moise o ai descoperit si l-ai invatat sa cante: Aliluia !

Icosul 6 :

Lui Zaharia celui sfintit, care odinioara - in locasul lui Dumnezeu - cerea scapare si mantuire pentru popor, i-ai vestit, o Gavriil, nasterea dumnezeiescului inaintemergator. De aceea de bunele tale vestiri spaimantandu-ne, graim tie acestea :

Bucura-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucura-te, cel ce pe ingerul Tatalui l-ai aratat;
Bucura-te, graire imbucuratoare catre Zaharia;
Bucura-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucura-te, ca pe
Botezatorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucura-te, ca pe el al doilea Ilie, mai inainte l-ai vestit;
Bucura-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocaintei;
Bucura-te, trambita cea tare rasunatoare a candelabrului luminii;
Bucura-te, vestitorul inceperii Darului;
Bucura-te, vestirea zorilor zilei;
Bucura-te, semnul mantuirii oamenilor;
Bucura-te, temelia
imparatiei cerurilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 7 :

Dumnezeu Cuvantul, vrand mai inainte a Se intrupa pentru noi, taina aceasta numai tie, o Gavriile, a incredintat-o si slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu cugetand in sineti la minunea aceasta cantai asa : Aliluia !

Icosul 7 :

Pe cei trei tineri de demult, din vapaia cuptorului i-ai scapat, Mihail arhanghele, aratandu-te preamarit si luminat cu
chipul si asemanarea lui Dumnezeu , incat de minunea aceasta tiranul s-a inspaimantat; de aceea graim tie :

Bucura-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucura-te, atatarea vapaii celei pururea vii;
Bucura-te, scaparea tinerilor feciori;
Bucura-te, pazire a trupurilor celor neintinate;
Bucura-te, ca tu, cu infatisarea ta, pe tiranul ai infricosat foarte;
Bucura-te, ca tu pe Daniel proorocul, l-ai imputernicit;
Bucura-te, cel ce ai rapit pe Avacum proorocul;
Bucura-te, ca pe el in graba l-ai dus la Babilon;
Bucura-te, invingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucura-te, infrangerea cea stralucita a lui Madiam;
Bucura-te, prin care se intaresc credinciosii;
Bucura-te, prin care se infricoseaza tiranii;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 8 :

Straina minune, vazandu-te pe tine Balaam vrajitorul, si in urma David proorocul, tie, o fericite Mihaile in graba cazand, s-au inchinat : unul de frica incremenind, iar celalalt lui Dumnezeu graind : Aliluia !

Icosul 8 :

Ca un purtator de fulger atotstralucit si atotvoios ai venit catre cea plina de dar, Gavriil, aducindu-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta si noi, bucurandu-ne, te fericim pe tine, cantandu-ti :

Bucura-te, vestitorule al bucuriei celei nesfarsite;
Bucura-te, dezlegatorule al blestemului celui de demult;
Bucura-te, ridicarea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, mangaierea Evei celei intristate;
Bucura-te, inalt lamuritorule al
intruparii Cuvantului;
Bucura-te, marite cunoscator al pogorarii lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce, bucurandu-te, ai zis celei pline de dar : " Bucura-te ";
Bucura-te, cel ce ai dezlegat cu " Bucura-te " toata intristarea;
Bucura-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucura-te, luminatorule care ne-ai aratat lumina cea neapropiata;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, prin care intunericul s-a desfiintat;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 9 :

Nasterea Mantuitorului o ai vestit cu bucurie pastorilor celor ce privegheau, Gavriil, bucurandu-te; si la inchinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasa, i-ai condus si pe toti i-ai inteleplit a canta Celui nascut asa : Aliluia !

Icosul 9 :

Ravnitor si puternic aparator al Tesalonicului celui nou te-ai aratat, Mihail, purtatorule de lumina; si ajutator mare esti pururea popoarelor crestine, de multe nevoi scapandu-le si indemnandu-le a canta tie:

Bucura-te, cetatea poporului celui nou;
Bucura-te, taria neamurilor crestine;
Bucura-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai intarit;
Bucura-te, cel ce pe martiri tari i-ai facut;
Bucura-te, ca pe Petru din legaturi si din inchisoare l-ai slobozit;
Bucura-te, ca tu pe Irod indata l-ai omorit;
Bucura-te, al Bisericii pazitor neinvins
Bucura-te, cel ce esti asupra ereticilor secure cu doua ascutisuri;
Bucura-te, intarire puternica a cuviosilor;
Bucura-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucura-te, prin care se lateste credinta;
Bucura-te, prin care se micsoreaza ratacirea;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 10 :

Sfarsitul a toata lumea cand se va face, Mihail, trambita cea mai de pe urma vei trambita, dupa care mortii din pamant, sculandu-se, cu frica vor sta inaintea judecatorului nepartinitor, cantand impreuna cu tine cantarea : Aliluia !

Icosul 10 :

Totdeauna numele tau, o Gavriile, purtatorule de lumina, arata luminat inaltimea randuielii tale, caci, dupa chemarea lui Dumnezeu, te-ai aratat cu cuviinta slujitor vrednic al Cuvantului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim, graind :

Bucura-te, prin care logodnicul in taina s-a invatat;
Bucura-te, prin care Fecioara de dansul a fost luata;
Bucura-te, cel ce
numele lui Iisus mai inainte l-ai spus;
Bucura-te, cel ce ai vestit
mantuirea lumii;
Bucura-te, ca lui Iosif, logodnicului, i-ai descoperit taina;
Bucura-te, ca pe Iisus in Egipt L-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Hristos din Egipt inapoi L-ai chemat;
Bucura-te, cel ce ai vestit ca El va locui in cetatea Nazaret;
Bucura-te, cel ce pe credinciosii magi, taina i-ai invatat;
Bucura-te, ca pe dinsii de Irod i-ai scapat;
Bucura-te, prin care Iisus a fost pazit;
Bucura-te, prin care Irod a fost luat in ras;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 11 :

Deasupra pietrei mormantului celui primitor de Viata, sezand imbracat in alb si ca fulgerul stralucind, Gavriile,
invierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicand lor " nu plangeti !" si cantand cantarea : Aliluia !

Icosul 11 :

Faclie lumii esti, Mihaile arhanghele, stralucind mintile credinciosilor si povatuindu-le catre cunostinta cea dumnezeiasca si catre mantuire, luminand si mantuind de rautatile amagitoare pe toti care graiesc :

Bucura-te, aparatorule al tuturor credinciosilor;
Bucura-te, facatorule a feluri de minuni;
Bucura-te, neimputinata
tamaduire a bolnavilor;
Bucura-te, grabnica scapare a celor din robie;
Bucura-te, cel ce ai aparat Manastirea Dochiarului;
Bucura-te, ca pe aceasta o ai izbavit de navalirea saracinilor;
Bucura-te, scaparea tanarului celui afundat;
Bucura-te, aratarea aurului celui ascuns;
Bucura-te, cel ce ai facut sa izvorasca izvor de aghiasma;
Bucura-te, cel ce pe apa faci minuni;
Bucura-te, infrumusetatorul
Bisericii crestine;
Bucura-te, ajutatorul Bisericii acesteia;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 12 :

Dar dumnezeiesc daruieste celor ce serbeaza cu dragoste ziua amintirii tale, Mihail, si celor ce te cheama pe tine la iesirea lor din viata arata-te ajutator si mai ales pazeste-ne pe noi cei ce in biserica ta cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

De la tine, o ingere al darului, invatandu-ne a canta in psalmi laude de bucurie dumnezeiestii intrupari, tie cele de multumire cu dor cantam si ca unui bun vestitor, marindu-te, asa-ti graim :

Bucura-te, bucuria celor intristati;
Bucura-te, pazitorul celor asupriti;
Bucura-te, bogatia nefurata a saracilor;
Bucura-te, liman de mantuire al celor ce inoata;
Bucura-te, arma prea puternica a credinciosilor;
Bucura-te, lauda preamarita a preotilor evlaviosi;
Bucura-te, intaritorule al manastirilor;
Bucura-te, ingrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucura-te, aparatorule al celor ce pe tine te maresc;
Bucura-te, preabunule aducatorule de bucurie al sufletelor;
Bucura-te, binecuvantare dumnezeiasca a credinciosiior;
Bucura-te, buna povatuire, a calugarilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 13 :

(acest condac se zice de trei ori)

O, dumnezeiestilor capetenii ale ingerilor, Mihail si Gavriil, care stati aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheena ne izbaviti pe noi, ca impreuna cu voi sa cantam : Aliluia !

Apoi se zice iarasi
Icosul intai

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

si Condacul intai

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

11 octombrie 2011

Rugaciune pentru casa suparata de duhuri rele



Se face mai intai sfintirea cea mica a apei.

Domnului sa ne rugam. Doamne miluieste !

Doamne, Dumnezeul mantuirii noastre, Fiul Dumnezeului celui viu, Care Te porti pe heruvimi;

Cel ce esti mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia;

Tu, cel mare si infricosator peste toti care sunt imprejurul Tau;

Cel ce ai asezat cerul deasupra noastra si ai facut pa­mantul cu taria Ta si ai indreptat lumea cu intelep­ciunea Ta;

Care cutremuri din temelie cele de sub cer, incat si stalpii lor se clatina;

Cel ce zici soarelui si nu rasare, ascunzandu-se dupa stele;

Care ame­ninti marea si o usuci pe ea; a Carui manie topeste stapaniile si puterile, si din pricina Caruia pietrele s-au sfaramat;

Care ai zdrobit portile cele de arama si zavoarele cele de fier le-ai rupt, pe cel tare l-ai legat si pe slujitorii lui i-ai risipit; pe tiran cu crucea Ta l-ai doborat si pe balaur cu undita intruparii Tale l-ai prins si cu lanturi l-ai legat in intunericul iadului.

Tu, Doamne, intarirea celor ce-si pun nadejdea in Tine, zidul cel tare al celor ce si-au pus increderea in Tine, departeaza, izgoneste si imprastie toata lucra­rea diavoleasca, toata navalirea satanei, toata bantuiala puterii celei potrivnice de la casa aceasta si de la cei ce locuiesc in ea, care poarta semnul crucii Tale celei biruitoare si infricosatoare impotriva demo­nilor, si care cheama numele Tau cel sfant.

Asa, Doamne, Care ai izgonit legiunea de demoni si ai poruncit duhului celui surd si mut si necurat sa iasa din omul cel cuprins de el si sa nu se mai in­toarca;

Cel ce ai nimicit toata tabara vrajmasilor nostri cei nevazuti, iar credinciosilor ce Te cunosc pe Tine le-ai zis: iata, va dau voua putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, insuti, Stapane, pazeste pe toti care sunt in casa aceasta de toata vatamarea si ispita, izbavindu-i de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, de lucrul ce umbla in intuneric, de intalnirea cu demonul de amiaza, pentru ca robii Tai si roabele Tale si pruncii, indulcindu-se de ajutorul Tau si cu tabara ingereasca fiind paziti, toti ca unul, intr-un gand, cu credinta sa cante: Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Si iarasi: nu ma voi teme de rau, pentru ca Tu cu mine esti.

Caci Tu esti, Dumnezeule, intarirea mea, Stapanitor tare, Domn al pacii, Tata al veacului ce va sa fie, si imparatia Ta este imparatia vesnica.

Ca a Ta, a Unuia, este imparatia si puterea si slava, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin.

10 octombrie 2011

RUGACIUNEA PARINTELUI CALCIU PENTRU NEAMUL ROMANESC

Anunturi

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în acest post al sfintelor patimi ale Fiului Tău,
Domnul nostru Iisus Hristos, venim la Tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi să ne rugăm pentru poporul românesc. Ascultă cererea noastră în ajunul marii sărbători a învierii triumfale a Mântuitorului nostru Hristos.

Intră, Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă, Iisuse de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare.

Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri şi sufletul lui este mâhnit de moarte.

Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus că cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor.

Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat.

Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele, ci şi cu inima.

Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta.

Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii.

Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul!

Ci încetează, Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc.

Adu-Ţi aminte de bunătatea Ta şi-l miluieşte pe el. Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi o dată cu teritoriile cedate, şi-l miluieşte pe el.

Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta.

Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit

Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică, Ţară şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre.

Redă poporului nostru pământul pe care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mănăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum îi vrei Tu, Milostive.

Auzi-ne, Doamne, întru îndurarea Ta!

Nu intra, Stăpâne, la judecată cu robii Tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare.

Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere, Iisuse, slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!

9 octombrie 2011

Rugaciune la timp de boala

Anunturi



Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti.

Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere, intocmai ca mrejele paianjenului.

Intru aceste mreji fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul.

Ca El insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara, ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.

Asa, Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind.

Caci stim, Sfanta mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracire, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele.

Pentru aceasta cadem la milostivirea ta, ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra.

Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: bucura-te, fecioara, mare mucenita Filoftee.

Amin.

8 octombrie 2011

Rugăciuni dăruite

Doamna Luiza Roman la ultima întâlnire cu cititorii a făcut un efort și a oferit peste o sută de cursuri ale soțului, domnul Cornel Roman Rotaru.
 
Nu putem să publicăm cursul integral, dar v-am oferit în numărul trecut o parte din rugăciunile apărute în materialul domnului Roman cu rugăciuni de mulțumire și o parte în acest număr cu rugăciuni și metode de protecție. Mulțumim pentru această oportunitate doamnei și-i dorim sănătate dumneaei și familiei!
”A cere Creatorului înseamnă a te ruga. De aceea învățați să vă rugați! O rugăciune se începe întotdeauna cu semnul crucii.
Se începe cu rugăciunea ”Tatăl nostru” și se continuă cu:
„ÎN LUMINA GALBEN-AURIE DE LA DUMNEZEU, CARE ÎMI PARCURGE ÎNTREGUL CORP, ÎN AMBELE SENSURI, SE DIZOLVĂ TOATE BLOCAJELE ENERGETICE ŞI SPIRITUALE. ACEASTĂ LUMINĂ PĂTRUNDE ÎN FIECARE CELULĂ, ÎN FIECARE ATOM AL CORPULUI MEU ŞI REFACE FIECARE STRUCTURĂ, AŞA CUM A FOST PROIECTATĂ ÎN PLANUL DIVIN. CU FIECARE ZI CARE TRECE, MĂ SIMT DIN CE ÎN CE MAI BINE DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE. TOATE ACESTEA SE FAC CU VOIA ŞI CU SPRIJINUL SFINTEI TREIMI, CĂREIA ÎI MULŢUMESC FIERBINTE PENTRU AJUTORUL DAT. ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI, AL SFÂNTULUI DUH, AMIN.”(semnul crucii)
Rugăciunea se adresează mental, în relaxare şi cu ochii închişi. Spunând „Tatăl Nostru” parcurgeţi întregul corp cu ochii minţii şi deschideţi cele şapte porţi de contact cu Universul.
Iniţial lumina galben-aurie intră prin creştetul capului şi rând pe rând activează cele şapte chakre.
 
Apoi coboară de la umărul stâng până la ultima chakră, urcă la chakra din creştet, coboară la umărul drept şi mai apoi coboară la ultima chakră.
 
Se trece apoi pe spate, unde lumina coboară de la umărul drept la coccis şi urcă de la coccis la umărul stâng.
După aceea, vizualizaţi întregul corp cum se umple de la vârful degetelor de la picioare şi până în creştet: laba piciorului drept, gamba piciorului drept, pulpa piciorului drept; laba piciorului stâng, gamba piciorului stâng, pulpa piciorului stâng; bazinul, trunchiul întreg; mâna dreaptă; mâna stângă; gâtul, cutia craniană.
După aceea, administraţi la nivelul unităţilor de memorie următorul algoritm pentru autosugestie:
 
RUGĂCIUNE PENTRU AUTOVINDECARE
„ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI, AL SFÂNTULUI DUH, ROG SFÂNTA TREIME SĂ IMI PERMITĂ SĂ PREIAU DIN ACEST LOC PRIN MÂNA MEA STÂNGĂ (DREAPTA LA STÂNGACI) ŞI SĂ TRIMIT SPRE PĂMÂNT PRIN MÂNA MEA DREAPTĂ (STÂNGA LA STÂNGACI), ORICE SURPLUS DE ENERGIE, ORICE ENERGIE NEGATIVĂ, PERVERSĂ SAU PERTURBATOARE, ÎN SCOPUL NEUTRALIZĂRII ACESTORA. ENERGIILE SE ECHILIBREAZĂ ÎN ZONĂ ŞI DISPARE ORICE DURERE, ALERGIE ŞI DISFUNCŢIE. MULŢUMESC FIERBINTE LUI DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHULUI SFÂNT PENTRU TOT CE MI-A DAT, ÎMI DĂ ŞI ÎMI VA DA. MULŢUMESC TATĂLUI CERESC PENTRU IERTAREA SA.”(semnul crucii)
Următoarea rugăciune se adresează în cazul unor dureri locale acute.
 
Se pune mâna stângă (dreapta la stângaci) pe locul dureros şi mâna dreaptă (stânga la stângaci) este direcţionată cu palma în jos spre pământ.
 
Se poate vizualiza un circuit direct: loc dureros, mâna stângă, mâna dreaptă, pământ.
După ce rugăciunile de mai sus v-au devenit familiare şi vă sunt la fel de necesare şi de plăcute ca şi spălatul pe dinţi şi pe mâini, puteţi trece la o rugăciune care vă ajută să deveniţi un participant activ la propria restructurare.
 
RUGĂCIUNE DE CURĂŢARE A REZIDUURILOR MENTALE, DE RESTRUCTURARE ŞI REFACERE
După ce v-aţi umplut cu lumină şi aceasta a ajuns la nivelul cutiei craniene, spuneţi:
„ACEASTĂ LUMINĂ DE LA DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHUL SFÂNT PĂTRUNDE LA NIVELUL BULBULUI RAHIDIAN, ÎN FIECARE CELULĂ, ÎN FIECARE ATOM AL ACESTUIA ŞI CU AJUTORUL EI TREC LA NOII ALGORITMI DE VIAŢĂ ŞI DE PUTERE INFORENERGETICĂ. DIN ACEST MOMENT BULBUL MEU RAHIDIAN NU MAI LASĂ SĂ TREACĂ SPRE UNITĂŢILE DE MEMORIE, DECÂT ENERGIILE ŞI INFORMAŢIILE SPECIFICE, BENEFICE ŞI NECESARE SISTEMULUI VIU, ÎN CONFORMITATE CU PLANUL DIVIN. MULŢUMESC FIERBINTE LUI DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHULUI SFÂNT PENTRU TOT CE MI-A DAT, ÎMI DĂ ŞI ÎMI VA DA. MULŢUMESC TATĂLUI CERESC PENTRU IERTAREA SA.”
Continuaţi să vizualizaţi simultan cum lumina vă invadează cele două emisfere cerebrale, spunând:
„ACEASTĂ LUMINĂ DE LA DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHUL SFÂNT PĂTRUNDE LA NIVELUL EMISFERELOR CEREBRALE, ÎN FIECARE CELULĂ, ÎN FIECARE ATOM AL ACESTORA ŞI LE RESTRUCTUREAZĂ, LE REFACE ÎN CONFORMITATE CU PLANUL DIVIN. ACEASTĂ LUMINĂ DE LA DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHUL SFÂNT CURĂŢĂ TOATE CANALELE ÎNFUNDATE, CONECTEAZĂ TOATE CIRCUITELE ÎNTRERUPTE ŞI TOTUL VIBREAZĂ ŞI FUNCŢIONEAZĂ AŞA CUM A FOST PROIECTAT ÎN PLANUL DIVIN.”
Algoritmaţi similar pentru lobul parietal şi lobul occipital. Când aţi ajuns la creierul mic, spuneţi:
„ACEASTĂ LUMINĂ GALBEN-AURIE DE LA DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHUL SFÂNT, PĂTRUNDE ÎN UNITĂŢILE DE MEMORIE ŞI ŞTERGE ORICE SUPĂRARE, ORICE ÎNTRISTARE, ORICE NEÎMPLINIRE, ORICE INSATISFACŢIE, ORICE INVIDIE, ORICE GELOZIE, ORICE LĂCOMIE, ORICE TEAMĂ, TOT CEEA CE ESTE RĂU ŞI ÎNCALCĂ LEGEA TATĂLUI. MULŢUMESC FIERBINTE LUI DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHULUI SFÂNT, PENTRU TOT CE MI-A DAT, ÎMI DĂ ŞI ÎMI VA DA. MULŢUMESC FIERBINTE TATĂLUI CERESC PENTRU IERTAREA SA.”
Continuaţi cu:
„ACEASTĂ LUMINĂ GALBEN-AURIE DE LA DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHUL SFÂNT, ÎMI IMPLEMENTEAZĂ ÎN UNITĂŢILE DE MEMORIE CUNOAŞTEREA LA CARE MI-AM CÂŞTIGAT ACCESUL.”
În acest moment, întregul corp este luminat. Spuneţi în continuare:
„AJUNSĂ ÎN CREŞTETUL CAPULUI, ACEASTĂ LUMINĂ GALBEN-AURIE DE LA DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHUL SFÂNT, ŢÂŞNEŞTE CA O FÂNTÂNĂ ARTEZIANĂ: AFARĂ CU TOT CE ESTE RĂU ÎN MINE! AFARĂ CU TOT CE ESTE RĂU ÎN MINE!…(se repetă de şapte ori) MULŢUMESC FIERBINTE LUI DUMNEZEU, IISUS CHRISTOS ŞI DUHULUI SFÂNT, PENTRU TOT CE MI-A DAT, ÎMI DĂ ŞI ÎMI VA DA. MULŢUMESC FIERBINTE TATĂLUI CERESC PENTRU IERTAREA SA.”
 
preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/rugaciuni-daruite/

2 octombrie 2011

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Anunturi


Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

19 septembrie 2011

Romania dodoloata…


Sînt cunoscute profeţiile lui Sundar Singh şi Gupta Swami despre viitorul României, şi chiar dacă există destule voci care contestă autenticitatea acestor profeţii, eu tind să le dau crezare nu doar pentru că Ghidul meu spiritual le-a validat autenticitatea prin simpla referire la ele în mai multe ocazii, ci şi din alte motive, cum ar fi punerea în aplicare a unor planuri diabolice de dezmembrare a ţării noastre, sărăcirea populaţiei în ritm galopant din ultimii douăzeci de ani şi multe alte parascovenii care se petrec numai şi numai acestui popor !

Ca de pildă tăierea salariilor şi pensiilor, care din cîte am auzit, nu s-a practicat decît cu cel mult 5%, şi aceia luaţi de la parlamentari şi bogătani în nu ştiu care stat european.

Acum rostul acestui articol nu este să adaug alte şi alte informaţii concrete, de genul ştirilor de la ora cinci, despre matrapazlîcurile unor politicieni, rromi sau alţi mafioţi, ci are cu totul alt scop, cum se va vedea îndată şi ideea a plecat de la limitările pe care diverse site-uri le impun autorilor, cum că articolele postate pe acele site-uri trebuie să se încadreze doar în sfera restrînsă a site-ului respectiv.

La o primă vedere, administratorul respectivului site sau blog ar părea că are dreptate, totuşi, atunci cînd un articol prezintă o viziune ceva mai generală, care ajută la înţelegerea unor „mecanisme” mai mult sau mai puţin ocultate, nu văd de ce acel gen de articole ar trebui restricţionat.

De pildă, blogul România wikileaks cere articole doar din sfera dezvăluirilor concrete despre politicieni, mafioţi, masoni şi alte vipuri, dar este posibil ca iniţiatorul sau iniţiatorii acestui blog să nu înţeleagă esenţialul.

Prezint presupunerea mea doar ca pe o probabilitate, pentru că nu-i cunosc, iar argumentaţia mea nu vizează doar la acest blog, ci multe altele.

Discuţia următoare comportă mai multe faţete şi e posibil ca eu să nu le văd clar pe toate, însă sper să decelez ceea ce este esenţial de ceea ce este ne-esenţial.

Faptul că mi-au fost acceptate articolele pe acest blog, este un lucru frumos pentru care le mulţumesc, iar pe de altă parte aparenta mea greşeală de a mă fi întins mai mult de cît îmi permitea plapuma ( pentru că iniţial a fost doar o nebăgare de seamă , nevăzînd la început recomandarea de a mă încadra în sfera Dezvăluirilor ), constituie un prilej pentru a ne uita şi în alte direcţii, nu doar acolo de unde se aude primul zgomot.

Pe de altă parte, m-am grăbit întrucîtva să postez unele articole a căror utilitate o socotesc stringent necesară tuturor – cu mici excepţii, anume cei care cunosc deja acele aspecte – articole care se încadrează mai degrabă în sfera spiritualităţii , a moralităţii sau a învăţămintelor care nu strică nimănui să fie cunoscute pe acest blog, deoarece este posibil ca el să fie mult mai citit decît alte bloguri, şi pe mine mă interesează ca oamenii să fie cît mai bine informaţi, ci nu de unde îşi culeg informaţiile.

Acum am să prezint succint ideea principală a acestui articol şi legătura ei cu titlul articolului.

Îmi este clară necesitatea specializării pe domenii cît mai stricte a unor bloguri ori site-uri, dar oare faptul că unele articole prezintă o viziune ceva mai cuprinzătoare asupra neajunsurilor din lumea aceasta, din ţara aceasta şi de la oamenii aceştia, nu reprezintă cumva un cîştig pentru cititori sau cititoare?

 Eu cred că da.

Articolele mele în cea mai mare parte au legătură cu spiritualitatea, iar blogul wikileaks prezintă amănunte concrete despre ce a făcut şi a stricat unul sau altul, numai că după părerea mea TOTUL are legătură cu spiritualitatea, direct sau indirect !

Starea jalnică a omenirii actuale, ca şi a poporului român se datorează, cum am mai spus şi o voi repeta deseori, îndepărtării de Esenţa noastră Divină, care se află în fiecare dintre noi sub forma Sinelui Divin Nemuritor, numit Atman sau Scînteia de Dumnezeu.

Toate nenorocirile care se abat asupra umanităţii la nivel global sau a fiecărui om în parte au drept cauză unică ignorarea sau necunoaşterea propriei esenţe divine.

Orice altceva, şi mă refer la lăcomia crocolidiană a masonilor, răutatea sau bestialitatea Reptilienilor, egoismul, fanatismul sau avariţia nu ştiu căror categorii de oameni, sînt doar simptome ale unei boli unice numită IGNORANŢĂ, cu sora ei bună PROSTIA !

Mi se va spune că cei mai mulţi oameni nu sînt interesaţi de acest gen de articole, ci numai de fapte concrete, iar eu aş putea răspunde că ştiu aceasta, dar că nu văd de ce trebuie să încurajez obtuzitatea şi nepăsarea unora pentru simplul motiv că nu e treaba mea să le deschid ochii, adică să le iau oachelarii de cal, ca să aibă acces la o înţelegere mai cuprinzătoare.

„ Cu toţii trebuie să ne dăm seama că, în realitate, fiecare alegere şi fiecare intenţie pe care o manifestăm influenţează , totodată, într-o anumită măsură, întreaga umanitate.

Chiar şi atunci cînd ( deocamdată ) nu ne dăm seama de aceasta, fiecare dintre noi sîntem, într-o anumită măsură, responsabili pentru tot ceea ce se petrece pe această planetă, fie că este vorba de existenţa noastră de zi cu zi, fie că este vorba de această lume în care trăim cu toţii.

Înţelegînd aceasta, trebuie tocmai de aceea să-I cerem plini de umilinţă şi credinţă ajutorul lui DUMNEZEU TATĂL , pentru ca în felul acesta gîndurile, intenţiile şi acţiunile noastre să influenţeze în bine, într-un mod profund şi durabil, întreaga umanitate.

Procedînd adeseori în felul acesta, vom putea avea o contribuţie importantă, care poate impulsiona transformarea gradată în bine a întregii umanităţi în ansamblul ei. “

Acest citat aparţine unei fiinţe înţelepte contemporane al cărei grad de realizare spirituală ultimă o face capabilă să înţeleagă Universul mult dincolo de aparenţe, adică de fapt chiar esenţa tuturor manifestărilor din lumea noastră, dar şi din celelalte lumi subtile.

Nu cred că mai este nevoie să amintesc celebrul Efect al fluturelui pentru a argumenta în plus cît de necesară, imperios necesară, este o viziune de ansamblu cît mai corectă şi clarificatoare…

Pentru că a prezenta amănunte şi doar amănunte foarte concrete despre conţinutul unor documente mai mult sau mai puţin secrete, de genul documentelor wikileaks, sau oricare ar fi natura ori conţinutul acelor documente, în dauna unei priviri de ansamblu corecte, riscă să ne tehuiască minţile, să ne obosească, ba chiar să ne plictisească la un moment dat prin suprasaturare, cîtă vreme nu se înţelege DE CE s-a ajuns în această situaţie jalnică; de fapt foarte periculoasă, pentru că omenirea nu doar este pe buza prăpastiei, ci a căzut de mult în prăpastie, urmînd să vedem impactul cu solul, care va fi distrugător, dacă nu ne trezim la timp şi nu facem ceva esenţial pentru a opri definitiv această cădere.


Care este legătura cu titlul articolului?

Poporul român este ciuca bătăilor de tot felul şi nu mai trebuie să le enumăr, că se ştiu, iar aceasta s-a realizat cu bună ştiinţă, deci foarte intenţionat de către lacheii Reptilienilor care sînt francmasonii ( vezi celebrele
Protocoale ale francmasoneriei, în care se spun lucrurilor pe nume şi dacă nu crezi că ele sînt autentice, atunci ori ai interes să n-o faci, ori nu te ajută mintea să gîndeşti ).

Dacă citeşti Protocoalele francmasoneriei, corelează apoi acele informaţii cu predicţiile lui Sundar Singh şi Gupta Swami despre rolul important în plan spiritual pe care îl va juca poporul român după anihilarea hidrei reptilo-masone, iar dacă nici Protocoalele şi nici predicţiile celor doi înţelepţi nu te-au convins de autenticitatea lor, atunci măcar întreabă-te un lucru elementar : oare să fie doar o întîmplare că evreii au cumpărat cea mai mare parte a teritoriului românesc şi că au dus acest popor la sapă de lemn?

Dacă după toate aceste argumente şi multe altele care există pe diverse site-uri încă îţi manifeşti sceptismul şi îndoiala cu privire la abila orchestrare malefică din umbră pentru anihilarea identităţi naţionale a poporului roman, atunci trebuie să-ţi faci urgent un control la cap, fiindcă ai probleme grave!

Închei aceste argumente cu o dezvăluire atît de “dragă” blogului pe care postez acest articol, care vine dintr-o sursă sigură, a cărei identitate n-o voi dezvălui, din motive foarte temeinice.

“ Dumnezeu urmăreşte să sfinţească poporul român, separîndu-l într-un mod numai de El ştiut, de celelalte naţiuni ale globului şi pentru aceasta urmează să realizeze un tainic şi fundamental legămînt.

Aceasta va implica, printre altele, ca acestui popor să i se ofere de către Dumnezeu o cunoaştere clară, deplină şi profundă a anumitor legi dumnezeieşti, cunoaşterea anumitor principii morale şi a anumitor precepte ceremoniale, ce vor ajuta poporul român să îşi înţeleagă apoi, aşa cum se cuvine, această alegere şi această separare de care el va trebui să devină în mod gradat conştient…

Profeţiile care există pînă în prezent indică faptul că poporul român a fost ales de Dumnezeu spre a fi sfinţit în strînsă legătură cu etapele schiţate aici…

Acele fiinţe umane sau acel popor ce urmează să fie sfinţit i se vor trezi în mod gradat anumite calităţi pentru ca el – poporul român – să ajungă să se conformeze intenţiilor misterioase şi legilor lui Dumnezeu. “

Aşadar, în lumina acestor dezvăluiri, se înţelege că francmasoneria reprezintă doar Biciul lui Dumnezeu pentru ca naţiunile şi indivizii care suportă biciurea să-şi ardă ultimele rămăşiţe de karma negativă pe care creştinii le numesc păcate, spre a merita Darurile Divinului.

Fireşte că o parte a omenirii va părăsi această lume prin aşa zisa moarte, anume cei care sînt incapabili să se transforme spiritual din varii motive, pe care nu le disec aici.

Pe de altă parte, francmasonii vor să împiedice cu orice preţ realizarea predicţiilor luminoase despre poporul român, din care pricină ne şi bat ca pe hoţii de cai şi ne fură cu chintalele de bani şi alte valori naţionale, doar-doar ne vor distruge irecuperabil ca naţiune.

Ci căutînd prin dex semnificaţia cuvîntului dodoloaţă, nu am găsit-o, dar după cum îmi sună la ureche, nu este un cuvînt transfigurator.

El pare asemănător cu fleaţă-nătăfleaţă, şi cam aceasta este starea actuală a poporului român, care s-a lăsat batjocorit şi călcat în picioare prea multă vreme.

Precum veţi vedea însă în următorii doi-trei ani, acest popor îşi va recăpăta demnitatea naţională şi morală care i se cuvine, după oarece convulsii poate nu tocmai plăcute unora!

Şi e posibil ca drumul într-acolo, spre recăpătarea demnităţii morale şi naţionale a poporului român, să fie înlesnit şi de astfel de articole care nu corespund unor tipare fixe şi înguste, însă foarte necesare, după părerea mea, pentru luminarea unora.

Acesta totuşi este doar un ingredient în reţeta alchimizantă, ce va transforma România din dodoloaţă, în România măreaţă, transformare care depinde de fiecare individ în parte şi de noi toţi la un loc, pentru că puterea noastră în crearea Binelui, Armoniei şi Bunăstării este mai mare decît insumarea aritmetică a fiecărui individ în parte, adică de unsprezece ori mai mare!

Ştiind aceasta, pînă şi cei slabi la minte vor înţelege de ce Forţele Întunericului vor să ne dezbine şi să ne distrugă ca naţiune!

Ele se tem că vor fi spulberate şi anihilate îndată ce noi, cît mai mulţi dintre noi, ne vom uni în cuget şi simţire pentru a crea realitatea şi lumea pe care ne-o dorim, respectiv a Bunăstării, Armoniei şi Iubirii.

Numai să ne trezim la timp!

Iar această trezire implică mult mai mult decît plimbarea la biserică şi ascultarea unei slujbe religioase săptămînal, implică mai mult decît simpla afirmaţie că tu crezi în Dumnezeu sau repetarea papagalicească a unor pasaje din Biblie.

Trezirea la care se tot face trimitere adeseori, implică să punem în practică mereu cele zece porunci divine, dar mai ales primele două, care ne îndeamnă să-L iubim pe Domnul Dumnezeul nostru din toată inima, din tot sufletul şi cu toată puterea minţii noastre, iar a doua ne cere să-i iubim pe semenii noştri ca pe noi înşine!

Trezirea mai implică să fim buni, iertători, toleranţi, compasivi şi să ne ajutăm semenii aflaţi în necaz, fără să cerem nimic în schimb, ştiut fiind că tot ceea ce oferim celorlalţi, ne dăruim nouă înşine, fie rău sau bun.

Trezirea mai implică să ne iubim pe noi înşine la modul autentic divin, pentru că după cum se vede din comportamentul celor mai mulţi dintre noi, pare că vrem să ne auto-distrugem, decît să ne auto-desăvîrşim, şi toate acestea se realizează prin înţelegere şi conştientizare.

Cîţi dintre noi vom reuşi să ne trezim, vom vedea în viitorul apropiat după numărul celor rămaşi pe această planetă albastră după ce se va fi sfîrşit cea din urmă triere a celor buni de cei ne-buni, a celor merituoşi de cei care în prezent au întors spatele Luminii Divine.

preluare de pe sursa: blogul meu

25 august 2011

Proorociri


A proorocit avva Neofit Pustnicul, un nevoitor isihast român, că “vor fi cu miile cei ce vor Urma Calea cea de Taină a Isihiei.

Grele vor fi schimbările Lumii, dar tot aşa de minunate vor fi şi Renaşterile Spirituale ale multora.

Va coborî din Munte şi din Peşteri Lucrarea cea de Taină a Isihiei până în Inima Oraşelor şi mulţi tineri, aparent neştiutori, se vor Trezi cu tărie la o Viaţă de Duh asemănătoare celei din vechime.

Minunată va fi această Înviere tocmai acolo unde moartea se crede stăpână!

Duhul Cel Prea Sfânt îşi va arăta Puterea mai presus de toate.

Lucrarea cea de Taină a Isihiei va înflori în pustiul multor Inimi ce vor deveni apoi Ceruri Întrupate [...]

Lucrarea cea de Taină a Isihiei va fi Taina Viitorului Lumii noastre.

Istoria ce vine va fi cea mai teribilă confruntare dintre Lumină şi întuneric, dintre Duhul Vieţii şi al morţii.

Dar Puterea Luminii va fi atât de mare încât va depăşi toate legile fireşti”.

(Testament Avvei Arsenie, in Gheorghe Ghelasie – Isihasm. Dialog in Absolut, Ed. Axis Mundi, Bucuresti)
Parintele Iustin Parvu



Să ne întipărim în inimă şi cuvintele Duhovnicului Neamului, Părintele Justin Parvu: „Ţara Românească este o ţară sfinţită, cu un popor sfinţit. Noi putem fi străjerul Europei. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!”

preluare de pe Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

22 august 2011

Lumina Sfântă de la Ierusalim – minune sau înşelătorie?

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini.


Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.


În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi.


După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.


Evenimentul este considerat de către adepţii creştinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual.


Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.




Controverse de-a lungul istoriei


Încă de pe vremea când Ierusalimul se afla sub conducerea musulmanilor a existat o doză serioasă de scepticism asupra acestui fenomen, însă acesta era tolerat pentru că pelerinii ce călătoreau special pentru a fi martori la moment aduceau venituri consistente.


Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţimea ortodoxă şi au descoperit că miracolul a încetat să mai se producă.


Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul.


Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman, în volumul IV, publicat în 1788: “Musulmanii zâmbeau cu condescenţă la menţiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui.


Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc.


Cu timpul, toleranţa asupra acestui fenomen a fost sporită şi de interes, veniturile prinţului şi ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul”.


O altă sursă istorică la care apelează scepticii este arhimandritul rus Porfirie, ce a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească.


În jurnalul pe care l-a ţinut, acesta menţionează că preoţimea din Ierusalim ştia că «miracolul» este de fapt o fraudă.


“Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi“, a scris Porfirie în jurnalele ce au fost publicate între 1894-1901.


Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicaţiei britanice The Observer în anii ‘90, a scris o carte dedicată miracolului de la Ierusalim, intitulată Holy Fire: The Battle for Christ’s Tomb.


Jurnalista relatează că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare şi spirituale au fost considerate prea mari, aşa că ideea a fost abandonată.


Nici incidentul grav din 1834, când sute de pelerini au murit călcaţi în picioare de mulţimea strânsă lângă micuţa biserică, nu a schimbat hotărârea clerului.


În 2001, un făclier armean care a luat de multe ori parte la ceremonia de la Ierusalim a dezvăluit pentru The Telegraph secretul Luminii Sfinte.


“Nu este niciun miracol. Preoţii greci aduc o lampă – ce a fost folosită în acest scop de 1500 de ani – pentru a aprinde Lumina Sfântă.


Pentru pelerinii credincioşi, ce vin din ţări îndepărtate, este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu şi pentru noi“, a mărturisit el.


Ipoteza unei lămpi cu o vechime de 1500 de ani nu pare a fi prea credibilă.


Cea mai plauzibilă explicaţie a fost oferită acum câţiva ani de un specialist grec, care a studiat fenomenul timp de mai mulţi ani.






Fosforul, cheia Luminii Sfinte?


Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică.


Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarece fosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.


Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.


În imaginile video s-a putut observa cum cercetătorul grec înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine:


Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.


Calităţile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.




Lumina Sfântă în viitorul apropiat


Chiar dacă a rezistat timp secole, în ciuda scepticilor care au acuzat fenomenul de fraudă, Lumina Sfântă ar putea fi afectată de o constrângere practică: necesitatea asigurării ieşirilor de incendiu.


Autorităţile israeliene sunt îngrijorate de faptul că Biserica Sfântului Mormânt are doar o singură intrare, nerespectând astfel regulile de siguranţă ce impun prezenţa unei ieşiri de urgenţă care să poată fi folosită în cazul unui incendiu.


În timpul procesiunilor de Paşte peste 10.000 de credincioşi se înghesuiesc în biserică, alte câteva mii aflându-se în exteriorul clădirii.


Autorităţile israeliene se tem că un foc sau o îmbulzeală necontrolată în timpul ceremoniilor de Paşte ar putea duce la o adevărată tragedie.


Temerile sunt susţinute de precedentul din 1834, când sute de persoane au murit călcate în picioare şi sufocate atunci când mulţimea s-a speriat şi a încercat să iasă din biserică.


Principala problemă este că Biserica este precis împărţită între ortodocşii greci, romano-catolici şi armeni, alte culte (precum cele ale etiopienilor, copţilor şi asirienilor) având de asemenea drepturi.


Fiecare centimetru al clădirii este repartizat uneia din cele 6 Biserici conform unei înţelegeri ce datează de 155 de ani.


Construcţia unei ieşiri de incendiu s-ar face doar pe teritoriul aparţinând unuia dintre aceste culte, însă niciuna nu este dispusă să cedeze.


De asemenea, autorităţile israeliene nu pot impune construirea ieşirii de incendiu, pentru că suveranitatea Israelului în Oraşul Sfânt nu este recunoscută la nivel internaţional, iar fiecare dintre 6 Biserici are susţinerea unui guvern, cel puţin.


Patriarhul Ierusalimului a avertizat autorităţile israeliene că este extrem de dificil să intervii în echilibrul agreat de cele 6 culte: “Biserica este precum o casă în ruine – dacă scoţi o piatră, rişti să se prăbuşească cu totul”.


Astfel, problema nu pare a avea o soluţie pe termen scurt, accentuându-se riscul ca, în viitor, un miracol să se transforme într-o tragedie.




Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

16 august 2011

Meditatia iubirii

Lasati Iubirea Luminii Christice sa va patrunda fiinta.

Aceasta va apartine cu conditia sa o cereti.Deschideti-va gandurile cu un simplu "Doamne fii cu mine" si Dumnezeu este.
Meditatie:Inainte de a incepe,spuneti o rugaciune: "Dumnezeu al Dragostei si al Luminii,ingaduie-mi acum sa-mi trezesc constiinta in celelalte Lumi ale Tale"
Exercitiul:Intindeti-va pe spate si puneti mainile pe piept,cu palmele in jos.
Constientizati (dati-va seama) ca nu urmeaza sa adormiti - acest lucru este necesar! - dar lasati gandurile sa pluteasca si sa se agite cum vor,pana cand dispar.
Orientati-va ochiul interior catre cer,care este albastru intens si cu nori,asemenea cerului din realitatea voastra.Incercati sa vizualizati acest lucru.Lasati mintea sa se relaxeze in aceasta atmosfera pentru un moment sau mai mult pana cand simtiti ca linistea va cuprinde intreaga fiinta.
Daca apar iarasi ganduri,cereti-le in liniste sa plece.Vorbiti-le calm,dar ferm,intocmai cum ati vorbi musafirilor nepoftiti,cu care va treziti la usa: "va rog lasati-ma acuma,nu am timp de voi,am alceva mai important de facut".
Cand cerul este cat mai linistit posibil,concentrati-va asupra propriilor voastre trasaturi,profilate pe cer.Priviti-va pe cer ca intr-o oglinda.
Cel mai simplu mod de a face aceasta,este sa va amintiti o fotografie dintr-o perioada mai recenta - propria fotografie.
Pastrati aceasta imagine in centrul atentiei,pana cand pare sa se miste.Incercati sa vizualizati aceasta.De fapt,ea chiar se misca - odata cu energia care exista,dar nu se vede.
De acum inainte,aceasta imagine a voastra,plina de seninatatea detasarii,va pleca in propria sa sfera de contact cu Campul Informational al Universului.
Lasati mesajele sa va pluteasca in minte,fara sa aveti nici o reactie - cat mai mult timp posibil.
Incercati sa le receptionati si sa le retineti pe toate.
Evitati sa adormiti.Dupa finalizarea acestei faze a exercitiului,notati mesajele primite.
Facand acest exercitiu timp de cateva zile,cu o foarte mare constiinciozitate,se pot primi mesaje continand poate sunete ciudate,poate contexte stranii - dar sa nu credeti ca sunt lipsite de importanta.
Aceasta este o perioada de reamintire care vi se reveleaza,iar primele mesaje par a nu fi corelate cu nimic din ceea ce ati trait sau imaginat.
S-ar putea sa fie asa ,dar nu sunt lipsite de importanta.
Binecuvantati aspectul straniu al acestor mesaje,pentru ca el reprezinta o sfasiere a valului - chiar si pentru cateva momente.
Vor urma perioade mai lungi in care veti auzi si veti vedea multe.
Dar,sa nu va dezamagiti daca nu veti primi nici o comunicare.Inseamna,ori ca inca nu sunteti pregatiti, spiritual,sa aveti acces la campul informational al Universului,ori,pur si simplu nu ati facut exercitiul cum trebuie.
Sau,inca nu meritati acest lucru,ceea ce este foarte putin probabil si,in acest caz,trebuie sa cautati in interiorul vostru,sa luati legatura cu "Eu-l" vostru superior care,va va arata ce trebuie sa faceti in continuare.
Pe langa detasarea de orice v-ar putea distrage atentia,un factor esential al acestei relaxari este o rugaciune scurta,care sa-i permita sufletului sa arate drumul catre memoria celulara: "Dumnezeu al Dragostei si al Luminii,ingaduie-mi acum sa-mi trezesc constiinta in celelalte Lumi ale Tale".
 
Mesaj catre fiintele de pe Pamant de la fiintele de Lumina.
"Deschideti-va inimile si mintile catre Dumnezeu.Lasati Lumina sa va patrunda.
Eliberati-va de fortele intunericului,care poate va controleaza,si restabiliti legatura voastra constienta,direct cu Dumnezeu.
Legatura sufletului vostru cu Dumnezeu este aceeasi care a fost in toata eternitatea ,care este acum si va fi intotdeauna.CUNOASTETI-O si TRAITI-O.
Deschideti-va inimile catre Unime,catre inseparabilitatea intregii vieti,in orice loc s-ar afla ea in acest Univers - unde domneste Dumnezeu cu Iubire si cu Lumina".
Deschideti-va inimile si ganditi-va la minunea care inseamna a urma Calea Luminata.
Este adevar de la Dumnezeu,direct catre copiii Sai - orice forme si convingeri ar avea ei - aflati fie pe calea intunericului,fie pe Calea Luminii Christice.
Puneti-va in slujba lui Dumnezeu,deci a voastra insiva.Fiti cu Dumnezeu - in toate modurile,pe toate caile si intotdeauna.
Dumnezeul interior este legatura noastra ca familie,legatura noastra in suflet si iubire si in calea luminata catre Unitate.
Lasati-va inimile sa salte de bucurie nesfarsita la gandul schimbarilor ce vor veni,ca urmare a Decretului Creatorului.
Lumina care se va revarsa intr-o splendoare crescanda,va va scalda in Iubire si Bucurie atat pe voi cat si intregul Pamant.
Echilibrul este absolut obligatoriu pentru evolutia sufletului.
Nu exista pe Pamant putere mai mare decat Lumina - iar energia Luminii in rugaciune este inestimabila.
Rugaciunea este,abilitatea interioara de a comunica cu Dumnezeu in ganduri si simtiri - oriunde,oricand.In calm si in liniste,cereti cu sinceritate ajutorul lui Dumnezeu.
"Doamne ajuta-ma sa-mi depasesc dependenta de….sau Da-mi Doamne,vointa de a renunta la…."Dorintele inimii Ii vorbesc la fel de clar,lui Dumnezeu.
Secretul este ca dorintele voastre de a-i cere ajutor lui Dumnezeu,sa vina din toata inima.
Vizualizarea Luminii in jurul vostru si in jurul altora - precum si in jurul Pamantului _ este a o metoda minunata de inaltare spirituala.
Iubirea este o componenta integrala a esentei sufletului luminat,care are o capacitate nelimitata de a simti si de a exprima -si ea este mult mai mult decat amabilitatea sau decat alte caracteristici sau trasaturi de comportament adoptate de o persoana si care,la un loc formeaza personalitatea ei.
Ascultati-va sufletul si aveti incredere la ce vibreaza,ce simtiti ca parcurge ca un suvoi intreaga voastra fiinta.
Aceasta inseamna meditatia.Soptiti-va intrebarile si ascultati raspunsurile.
Controlul mintii este una dintre tacticile cele mai periculoase ale fortelor intunericului.
Uneltele lor pe Pamant sunt sufletele care aleg sa indeplineasca planurile puterii intunecate,de a captura toate sufletele.
Aceasta practica cumplita a controlului mintii este la fel de insidioasa ca un poluant care invadeaza Pamantul.
"Frica este incompatibila cu Lumina"
Mesajul de la cele mai Inalte Fiinte ale Luminii este: "NU VA FIE FRICA!".
Iubiti-va si aveti grija unul de celalalt,indepliniti misiunea sufletului vostru,fiind linistiti,ascultand comuniunea voastra cu Dumnezeu.
Iubirea,seninatatea si echilibrul sunt uneltele unui luptator al Luminii.Inarmati-va singuri.
Dumnezeu este numai Lumina si Iubire.
Cu cat energia Luminii va curge mai repede si in deplina armonie prin fiecare suflet,cu atat mai repede toata activitatea va fi binecuvantata in mod egal in spiritul,mintea si trupul lui Tot Ceea Ce Este.
Cand toate sufletele vor fi luminate de cat de ampla este starea de dumnezeire in perfectiune,nu va mai exista divizare.
Atunci va fi intoarcerea tuturor sufletelor in Iubirea si Lumina lui Dumnezeu - si reintegrarea cu Creatorul.
Un ultim gand profund si cuprinzator,atat de inaltator si de inspirat pe care vi-l adresez este: "Cunoasteti-va Dumnezeul din voi"
preluare de pe: