Nigel Farage – interviu (Adevărul Europa)

Este – cred – primul interviu al unui eurosceptic marcant, Nigel Farage, pentru o publicaţie din România. Farage este britanic, preşedintele partidului UKIP (United Kingdom Independence Party) şi al grupului europarlamentar EFD (Europe of Freedom and Democracy), eurosceptic.

Vuvuzelele de Bruxelles ale “euroscepticului” Patriciu au pus o la articol o poză de-a lui Farage mai puţin relevantă.

Nigel Farage, eurodeputat britanic: „UE nu are mari şanse de supravieţuire“

Unul dintre cei mai vocali eurosceptici de la Bruxelles, Nigel Farage, declară pentru „Adevărul Europa“ că moneda unică e „un dezastru fără egal“ şi că libera circulaţie e „o prostie“. Nigel Farage spune că nu e surprins deloc de criza zonei euro şi consideră că valuta comunitară e „o închisoare monetară“.

„Adevărul Europa”: Ce părere aveţi despre criza din UE?

 Nigel Farage: Inevitabilă, previzibilă. Acum patru ani, ne-am aşezat în faţa Parlamentului European de la Strasbourg care era în sesiune plenară şi am împărţit monede euro de ciocolată, împreună cu o vedere pe care am scris mesajul: ”Vă rugăm să le mâncaţi cât nu se topesc”. Spunem acest lucru de mult timp – că se va sfârşi printr-un dezastru. Nu poţi forţa state cu politică diferită într-o uniune economică. Am fost foarte norocoşi în Marea Britanie că ne-am dat seama la timp că va fi un dezastru şi că nu ne-am alăturat. Acest lucru ne-a salvat de la închisoarea monetară care este moneda euro. Ce se întâmplă acum nu mă surprinde deloc.

Ce şanse are structura politică a UE? E în pericol?

Da, evident. Cea mai interesantă realizare a monedei euro e că acum toţi se urăsc între ei. Nu e fantastic? În Grecia, acum oamenii desenează svastica pe steaguri UE şi apoi le dau foc. Este vorba de o nouă ruptură în Europa, anume Nord contra Sud. Înainte era Vest contra Est. Statele din sudul Europei spun: “Daţi-ne banii voştri şi primiţi-ne imigranţii!” Iar statele din nord spun: “Nu, nu acceptăm aşa ceva”. Vedem deci schimbări politice dramatice, care au început în Finlanda, care se dezvoltă în Olanda şi care se întâmplă chiar în acest moment şi în Germania.

Cum arată viitorul UE în următorii cinci ani?

E greu să stabileşti un termen limită. Dar UE nu va supravieţui. UE are la fel de multe şanse ca Belgia să supravieţuiască. E o construcţie artificială, nimeni nu şi-a dorit vreodată  această uniune, nimeni n-a cerut-o. Nimeni nu a votat într-un referendum lucruri precum: “Vrem să renunţăm la democraţia noastră, la independenţa noastră, vom renunţa la tot ce avem şi vrem ca oameni precum Herman Van Rompuy (n.n. preşedintele Consiliului European) să ne dicteze ce să facem cu viaţa nostră”. Nimeni nu a spus vreodată aşa ceva. Chiar dacă vrem cooperare economică, comerţ şi mai puţină birocraţie în ceea ce priveşte graniţele europene, cine vrea un stat european?

Şi atunci ce şanse au Statele Unite ale Europei?  

Singurii care vorbesc despre o astfel de idee sunt cei plătiţi să  vorbească despre ea. Uitaţi-vă la state precum România. Toţi politicienii de la voi sunt bogaţi, toţi funcţionarii pro-EU sunt bogaţi. Există o clasă politică în UE care e complet coruptă în acest sistem. Avem în faţa noastră un sistem care a eşuat, iar remediul nostru este să întărim acest sistem. Cu cât mai mult vom păstra aceste aparenţe, cu atât mai mare va fi colapsul. Şi se va dărâma, e clar, cel puţin în privinţa Euro. Nordul şi sudul (Europei) nu se vor mai putea înţelege. Eu cred că vor sfârşi prin a avea o zonă cu marca germană, nu Euro, în nord, iar olandezii şi finlandezii se vor întreba dacă vor să fie parte din această zonă, mai ales din punct de vedere politic. Grecia nu va mai fi parte din zona euro în următorii doi ani. Nu are cum.

Există experţi care spun că Euro ar putea deveni una dintre cele mai solide monede.  

Da, sigur, va fi cea mai cea dintre toate. Ai fost cumva de curând în Atena? Dar în Dublin? Mergi şi apoi să te întorci şi să-mi spui că euro s-a stabilizat. E un dezastru fără egal! Milioane de oameni sunt obligaţi să devină şomeri pentru a păstra “visul” european în care oricum nimeni nu a crezut de la bun început. 

Credeţi că decizia Danemarcei de introduce din nou controale la graniţele UE a fost
justificată?

Da, sper că va crea o reacţie în lanţ, pentru că toată lumea îşi doreşte acest lucru.

Dar de ce au ales să fie parte din Schengen, atunci?

Pentru că acesta era “visul”. Nimeni nu a îndrăznit să se opună  “visului”. La fel ca şi comunismul. “Aceste lucruri sunt bune, trebuie să le acceptăm pentru că sunt bune pentru noi”. E o nebunie, cum să crezi aşa ceva? Cum ai putea vreodată să ai  liberă circulaţie, plus cea a forţei de muncă între ţări bogate şi ţări sărace? E o prostie. În orice direcţie te uiţi – Euro, zona Schengen – UE să dărâmă ca un castel sub privirile noastre. Paradoxul este că, prin măsuri de guvernare economică, liderii de la Bruxelles încearcă să obţină şi mai multe puteri.

De ce nu sunt primite România şi Bulgaria în spaţiul Schengen? Este această amânare politică o atitudine care va persista de acum înainte? 

Statele nordice spun acum, pe bună dreptate: “Destul! Destul! Destul! Nu mai vrem aşa ceva, ne-a ajuns!” Serviciile noastre de asistenţă socială nu mai fac faţă. Deja s-a ajuns la nişte limite – în Danemarca, în Finlanda, în Suedia chiar. Aceste schimbări politice sunt foarte, foarte mari. Este ironic, ideea care promitea alăturarea tuturor oamenilor din Europa într-o uniune de fapt îi forţează să devină din nou naţionalişti. Există o creştere reală a naţionalismului în Europa. Partidele de extremă dreapta reprezintă de fapt oamenii care nu mai vor să fie guvernaţi de lideri de la Bruxelles. Din cauza aceasta le-au crescut alegătorii. Oamenii simt că li se fură democraţia sau abilitatea de a-şi controla singuri vieţile.

Deci susţineţi că europenii nu îşi doresc libera circulaţie?

Nu, pentru că e o nebunie, absolut o nebunie. Înţeleg atitudinea aceasta în ţările din Estul Europei, dar în ţările din nord, acest flux de imigranţi a cauzat mari probleme. Deci, cred că  putem spune că Europa se află la răscruce de drumuri. Sper că euro se va prăbuşi, sper că pieţele vor aduce colapsul zonei euro. Pentru că, dacă vom continua în acest fel, ne vom trezi cu o situaţie mult mai urâtă decât ce avem în momentul de faţă.

“Toţi politicienii de la voi sunt bogaţi, toţi funcţionarii pro-UE sunt bogaţi. Există o clasă politică în UE care e complet coruptă.”

Un eurosceptic convins

Nigel Farage (47 de ani) este europarlamentar britanic şi reprezintă sud-estul Angliei în Parlamentul European. Este liderul Partidului pentru Independenţă din Regatul Unit (UKIP), un partid de dreapta, populist şi eurosceptic. De asemenea, este vicepreşedinte al grupului de eurosceptici “Europa pentru Democraţie şi Libertate” din Parlamentul European şi se consideră libertarian. În mai multe discursuri ale sale în Parlamentul European, a criticat lideri importanţi ai UE. El susţine că aceştia nu au nicio legitimitate, nefiind aleşi direct de cetăţenii europeni.

preluare de pe sursa: Prioritate de dreapta

Statele Unite ale Europei între utopia extremelor şi echilibrul pieţelor

Concluzia acestui articol pe care l-am preluat de pe  SOCIOPOLITOLOGICA: Oamenii vor fi
întrebaţi dacă îşi doresc asta sau vor fi obligatoriu integraţi pentru a fi salvaţi?

de Răzvan Papasima

Se discută tot mai des despre soluţiile instituţionale la actuala criză, se proiectează scenarii, se exprimă convingeri şi se descriu ipoteze.  

Problemelor noi li se aplică soluţii noi, inovative, menite să dea impulsul necesar reorganizării sociale a Europei. Cel puţin aceasta este lozinca după care se ghidează liderii de azi.

În realitate, bulversat de dezechilibrele pieţei şi de ineficienţa politicilor
neoliberale, bătrânul continent scormoneşte în istorie după viitorul
glorios al celei de-a doua modernităţi, visând cu ochii deschişi la o nouă structură socială, economică şi politică: Statele Unite ale Europei.

Inutil a mai discuta istoricul acestei idei care încă din antichitate a preocupat minţile gânditorilor, mă voi opri însă asupra influenţei pe care acest concept l-a avut asupra doctrinelor care au marcat ultimele două sute de ani.

Suferind mici metamorfoze teoretice de-a lungul secolelor, ideea Statului European Unit a percutat ideologic între stânga şi dreapta, îmbinându-se tangenţial la extreme.

Astfel, părintele anarhismului, Pierre Joseph Proudhon (1809-1865) a pledat pentru o construcţie federalistă a Europei, viziunea sa fiind cunoscută mai târziu sub denumirea de “federalism integral”, o formă de federalism atât teritorială cât şi socială, menită a răspunde provocărilor legate de problema naţionalităţilor şi cea a inegalităţilor sociale. Pentru Proudhon toate constituţiile politice, toate sistemele de guvernare, incluzând federaţiile au un singur scop: “Libertatea  ridicată la puterea a treia, iar autoritatea redusă la rădăcina cubului”, cu alte cuvinte maximizarea libertăţii şi minimizarea autorităţii.

Potrivit filosofiei istoriei lui Proudhon, federalismul este forma de guvernă-mânt a viitorului, sigura care ar putea actualiza crezul Revoluţiei Franceze.

De aici şi până la comunismul internaţionalist ce visa la o Europă Unită Proletară nu a mai fost decât un pas. Marx şi Proudhon s-au influenţat reciproc o vreme şi în ciuda divergenţelor ideea Statelor Unite Europene a rămas în continuare punctul de legătură dintre cei doi.

De cealaltă parte a spectrului politic, nazismul şi-a clădit visul hegemonic pe aceeaşi idee a organizării “unei familii a naţiunilor europene” sub necesitatea “unei pieţe comune”, dar spre deosebire de comunism nu lupta dintre clase va sta la baza construcţiei noii Europe, ci ideea de rasă.

Carl Schmitt va încerca să teoretizeze şi să legitimeze noua organizare a Reich-ului european: “Nicio formă de ordine, nicio legitimitate şi legalitate rezonabilă nu poate exista fără protecţie şi obedienţă. Protego ergo obligo este cugito ergo sum al statului nou”.

De atunci nimic nu s-a schimbat. În esenţă, libertate sau status, status
sau rasă, rasă sau piaţă sunt doar nuanţe diferite ale aceleiaşi ideologii care are ca scop crearea unei suprastructuri artificiale cedeţine a priori soluţiile pentru toate problemele cu care se confruntă lumea de azi sau de ieri.

De fapt, este dovedit istoric, visul frumos al Statelor Unite ale Europei
reapare ori de câte ori continentul nostru trăieşte un coşmar. În realitate, după cum susţinea antropologul olandez Geert Hofstede motivaţia este aceea că “într-o societate cu resurse limitate, oamenii tind să se agaţe de coeziunea grupului”.

Este exact ceea ce încearcă Germania să facă unind Europa vlăguită de căderea burselor şi isterizată de puseurile crizei datoriilor suverane. O entitate menită “să unifice chestiunile importante în materie de politică financiară, fiscală şi economică profitând de avantajele mărimii sale” pentru a face faţă “concurenţei globale”, de fapt pentru a menţine artificial în viaţă un întreg sistem aflat în moarte cerebrală.

Idealului utopic al statului supranaţional european, preşedintele Traian Băsescu i-a achiesat fără prea multă chibzuială, uitând că pentru a se rezolva criza datoriilor suverane toate statele vor trebui să renunţe exact la propria lor suveranitate indiferent de volumul datoriilor.

Şi de aici se nasc întrebările. Această uniune politică şi economică se va conduce după principiile germane? Şi sub a cui supremaţie? Oamenii vor fi
întrebaţi dacă îşi doresc asta sau vor fi obligatoriu integraţi pentru a fi salvaţi?

preluare de pe sursa: Prioritate de dreapta

STATELE UNITE ALE EUROPEI!

STATELE UNITE ALE EUROPEI!

Iată că această utopie, veche de un secol în conștientul european și de milenii în cel al inițiatorilor, este tot mai des invocată, acum în plină criză mondială, de personaje dintre cele mai diverse.

Ideea Statelor Unite ale Europei este vehiculată de internaționaliștii istorici, în cunoștință de cauză, și de dobitoci, în fudulia lor de imitatori și apropiați, cred ei, ai internaționaliș-tilor istorici care dictează politica mondială.

Este evident, pentru orice om de bun simț, că realizarea unui super-stat sintetic în granițele vechii Europe, acum la peste 1000 de ani de la conturarea continentului Europa, este cu totul improbabil a fi realizat de internaționaliștii mondiali, chiar dacă ar pune la bătaie toți banii ce i-ar putea strânge încă în următorii 1000 de ani din exploatarea restului lumii.

Ei au putut realiza Statele Unite ale Americii pentru că au gândit această construcție plecând de la realitatea unor teritorii aprope virgine și de la strategia eliminării fizice a populațiilor băștinașe, considerate înapoiate.

Banii lor au putut lucra și au avut rezultatul scontat în acest caz.

În cazul, însă, al construirii, acum în secolul al XXI-lea, a unei federații de state sub denumirea de Statele Unite ale Europei, cu un guvern federal ca cel al SUA, este mai mult decât  fantezie: este o nerozie.

Iar internaționaliștii internaționali sunt conștienți de această nerozie, pentru că știu că nu vor fi iertați, cel puțin de așa-numiții (de ei) teroriști internaționali, care sunt în cea mai bună poziție de a le ști istoria, năravul și intențiile.

Așa că nu mai rămân decât dobitocii să creadă și să spere într-o astfel de construcție împotriva firii, cum sunt și SUA care nu vor întârzia să dispară odată cu dispariția de acolo a internaționaliștilor istorici și îndreptarea lor spre alte orizonturi milenare.

Sursa: FINANTE-BANCI

preluare de pe blogul lui Hoanta Nicolae

O declaraţie fulminantă în Parlamentul României

Deputatul Ion Stan (PSD) a rostit azi (na-marti, 6 septembrie 2011) în parlament o declaraţie fulminantă, în care îl acuză pe Traian Băsescu că ar fi un agent de influenţă. Partea relevantă a declaraţiei se referă la aşa-numitele “State Unite ale Europei”, descrise de Stan drept “proiectul francmasonico-rotschildian al Statelor Unite ale Europei”.

Problema este că toate partidele parlamentare actuale, şi partidele pan-europene de care aparţin (PES, PPE, ALDE…), sunt pentru “proiect”.

Am pus link de la Cotidianul, nu a apărut în alt loc această ştire, până la momentul postarii. Sper ca ştirea să se confirme, totuşi.

“Nu-mi face deloc plăcere să fac declaraţii politice pe seama faptelor neavenite ale preşedintelui republicii, dar dânsul simte tot mai des nevoia să fie în atenţia critică a concetăţenilor şi, mai nou, şi a cancelariilor străine, de la Est la Vest şi de la Nord la Sud.

Aşa de exemplu, mai zilele trecute, deloc inspirat de numele* bulevardului de pe latura de miazănoapte a Palatului Preşedinţiei, a stabilit un dead-line de trei ani pentru ca micii oameni de stat din fruntea Franţei, Italiei, Germaniei şi Marii Britanii să devină la fel de mari, de înţelepţi şi vizionari, precum Traian Băsescu, pentru a repune pe tapet, precum Bonaparte, proiectul francmasonico-rotschildian al Statelor Unite ale Europei.

Domnule Preşedinte!

Când asemenea idei nu vă aparţin, dar vă folosiţi de poziţia oficială pentru a le promova în spaţiul comunicării publice internaţionale, se cheamă că sunteţi în reţea.

În reţeaua de influenţă a unui grup de interese, ca agent al acelei entităţi, alta decât România, a cărei suveranitate, independenţă, unitate şi integritate aţi jurat să le apăraţi.

O entitate exterioară poporului român, pentru a cărui propăşire spirituală şi materială aţi jurat cu mâna pe Biblie şi pe Constituţia României.

După mulţi ani de tăcere în chestiunea concesionării minelor de aur, o problemă ce ne divizează şi contrapune opiniiile la nivel naţional, evidentă fiind opoziţia faţă de nefericitele soluţii acceptate de reprezentanţii statului, într-o conjunctură parcă anume aşteptată, preşedintele iese în lumina reflectoarelor şi se pronunţă în favoarea concesionărilor. Fără să fie stabilite, elaborate şi decise condiţiile prealabile. Pe bună dreptate, asemenea declaraţii pot fi suspectate de a fi expresia unor interese ascunse. Ca şi anterior, acelaşi comportament tipic al agentului de influenţă.

Domnule Preşedinte!

Astfel de gesturi nu sunt gratuite. Istoria este ticsită de statele de plată a agenţilor de influenţă, iar cadeţilor din academiile serviciilor de informaţii şi poliţiei le sunt date exemplele de prim rang, pentru a nu le fi teamă să caute şi să dovedească această specie periculoasă de agenţi, tocmai acolo unde pot provoca răul cel mai mare, adică în cancelariile puterii.

Ca să nu fiu acuzat de lipsa argumentelor, fie-mi îngăduit să recurg la un citat de manual:

“Agenţii de influenţă. Prima categorie, de nivel înalt, este compusă din conducători politici, militari şi economici, sindicali, înalţi prelaţi şi alţii asemenea, implicaţi în crearea evenimentelor ce se doresc influenţate.

Astfel de agenţi au fost: regele Hussein al Iordaniei, foştii preşedinţi ai Libanului, Bashir Gemayel, Egiptului, Anwar El Sadat, al Republicii Costa Rica, Jose Figuerez, al Mexicului Gustavo Diaz Ordaz şi Luis Echeveria, Giovani Battista Montini [Papa Paul al VI-lea], Karol Wojtyla [Papa Ioan-Paul al II-lea], Mihail Gorbaciov (…)

Recompensarea serviciilor efectuate de asemenea agenţi se face cu bani, dar şi prin contraservicii: instruirea şi dotarea gărzilor personale, furnizarea de informaţii despre opoziţie, logistică şi metode pentru influenţarea rezultatelor alegerilor (3 milioane în campania lui Eduardo Frei, Chile, din 1964), campanii de presă, crearea majorităţilor parlamentare «pro» sau «contra», acordarea de diverse alte facilităţi”.

La anul vom avea alegeri. Nu întâmplător am ales citatul de mai sus, cu referire la malversarea opţiunilor electorale.

Dacă s-a ajuns în situaţia disperată a nevoii de perpetuare a actualei coaliţii de putere pe seama rezervelor de aur şi altor resurse preţioase încă neexploatate ale României, atunci ne-am putea găsi într-o imprejuare de o gravitate ale cărei precedente în contemporaneitate au generat mari tulburări politico-sociale şi războaie civile.

Agenţii de influenţă din rândul şefilor de stat figurau în deconturile “agenţiilor” cu rente viagere anuale de ordinul zecilor de mii de dolari, între 35.000 şi 70.000 (n.n. într-o perioadă în care salariul preşedintelui SUA nu depăşea 150.000 de dolari).

Meritele speciale le puteau fi recompensate cu elicoptere, cai de rasă şi femei seducătoare. Evident, în misiune de soţii ori concubine. [Mihai I, fost rege al României, a primit avion, automobil şi o... roşcată!]

Cât de puţin este cotată o ţară la bursa trădărilor naţionale!

În ţările unde şefii de stat au fost agenţi de influenţă nu au existat decât perioade efemere de stabilitate, regimul politic a căpătat caracteristici despotice, parlamentele au devenit instituţii de prostituţie politică, legea a devenit măsură de voinţă a camarilelor politice, sistemul educaţional a devenit un incubator de clone, elitele necorupte de putere au ales calea exilului, milioane de cetăţeni au emigrat, trezoreriile au fost secătuite de marii actori ai corupţiei politice, iar viitorul naţiunilor, amanentat cămătarilor internaţionali.

Mai nou, consecinţă a depolarizării ordinii internaţionale, pe scena factorilor de presiune şi a ameninţărilor au apărut noi actori, între care reţelele criminalităţii organizate transnaţionale, clanurile mafiote, grupuri de interese economice nelegitime, asasini economici.

Aşadar, agenţii de influenţă nu trebuie neapărat prezumaţi ca fiind ai unor puteri ori organizaţii străine inamice.

Dacă din toate acestea ni se întâmplă şi nouă câte ceva, ce să înţelegem?

Că România nu are conducători independenţi în decizii, iar puterea a fost fraudulos încredinţată unor agenţi de influenţă ?”

DEPUTAT (PSD)

Ion Stan

Marţi, 06 septembrie 2011

* Bulevardul Geniului. Dar este la vest, nu la nord de Palatul Cotroceni.

preluare de pe sursa: Prioritate de dreapta

“Euro nu a fost lansat din necesităţi economice; iar cei care susţin euro sunt cei care vor să creeze Statele Unite ale Europei”

Doar două ţări din Uniunea Europeană au ţinut referendumuri privind aderarea la euro: Suedia şi Danemarca. Şi ambele au spus “Nu !” (4:45)

Sursa: Prioritate de dreapta