DATE IMPORTANTE DIN 2012

Datele importante din 2012 sunt urmatoarele:

25 ianuarie– Inceputul celui de-al 12 Val al Inaltarii

20 mai – Eclipsa de soare – Macro-integrare a omenirii – Echilibrarea Divinului Masculin.

4 iunie – Eclipsa de luna – Micro-integrare a omenirii – Echilibrarea Divinului Feminin

6 iunie – Tranzitul lui Venus – Integrarea cu Alianta Siriana si cu cea Pleiadiana, intoarcerea completa a energiilor Delfinului Auriu, integrarea initiala a Divinului Feminin si Masculin.

28 noiembrie – Eclipsa de luna – Penumbra – Incheierea completa a retelei si integrarea Divinului Feminin.

12 decembrie – (12-12-12) Portal de data tripla. Punctul culminant final si incheierea Retelei Cristal. Activarea ultimelor Cristale ale Templului Atlant, in noul cod si unificarea cu structurile Piramidale si Discurile Solare. Combinatia intre echilibrul energiilor masculine si feminine, intr-o Unime Divina. Codificarea finala MAX in Vortexul Cristal.

21 decembrie- Solstitiul de iarna – Repornirea sistemului Retelei Inaltarii si conectarea la retea, a Campului Cristalin Cuantic.

Extinderea catre un acces mai bun la cele 12 dimensiuni. Formatiunea „Degetul lui Dumnezeu”, alcatuit din Saturn, Jupiter si Pluto.

Re- pornirea din 12-12-12

Pe 12.12.12, toate sistemele vor fi complet codificate. Activarea Cristalului Focului din Bimini, corelata cu Vortexul Cristal si cu Discul Solar Crysto, din Arkansas. 

Urmeaza o re-pornire scurta a sistemului , iar pe 21.12. 12 se vor reactiva in stare de functionare completa, toate Sistemele Campului Cristalin

http://reiki-angels.com/2011/12/22/date-cheie-din-2012 

preluare de pe Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început ? — DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Tamaduire pentru trup si suflet, moastele Sfantului Nectarie si izvorul vindecator de la Sinca Veche

Schitul de maici „Şinca Veche” adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Nectaria din Eghina, ocrotitor şi făcător de minuni. Un sfânt al zilelor noastre, Sfântul Nectarie a fost canonizat în secolul XX, la doar 40 de ani de la moartea sa, iar moaştele sale veghează şi ocrotesc pelerinii în multe mănăstiri din ţară şi de peste hotare.

Cea mai cunoscută parte a vieţii Sfântului Nectarie este cea petrecută în insula Eghina (Egina), în apropierea Atenei unde cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu suportul credincioşilor şi ucenicilor a construit între anii 1904-1907 o mănăstire de maici. S-a rânduit astfel viaţa obştii urmând tradiţia Sfinţilor Părinţi.
Aici s-a retras Sfântul Nectarie, vieţuind în smerenie, dăruire şi rugăciune, aducând mare folos sufletesc şi ajutor în necazuri celor care veneau la el. După primul Război Mondial, sub îndrumarea Sfântului Nectarie, maicile din Eghina au hrănit pe cei nevoiaşi şi lipsiţi care căutau adăpost la mănăstire şi prin partea locului.
Printre minunile săvârşite de Sfântul în viaţă se numără tămăduirea bolnavilor precum şi alungarea secetei şi venirea ploilor pentru belşugul ţarinilor. Multe altele săvârşite de Sfântul sunt parte din tradiţia orală a pământurilor Greciei, dar şi ale ţării noastre unde moaştele Sfântului Nectarie continuă să înfăptuiască minuni.
Sfântul Nectarie a intrat în tradiţia Sfinţilor Părinţi prin scrierea mai multor lucrări de morală şi de istorie a Bisericii. Scrierile sale reflecta îndemnul de a păzi credinţa împotriva diverselor influenţe occidentale care asaltau ţările ortodoxe în timpurile sale, şi o mai fac încă şi astăzi.

Pe lângă paraclisul schitului Şinca Veche, moaşte ale Sfântului Nectarie se mai găsesc în România la Mănăstirea Putna, la Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti sau la a Biserica "Sf. Ierarh Nectarie" din Iaşi.
Pentru aşezământul de cult de la Şinca Veche şi pentru toţi cei care vin aici, moaştele Sfântului Nectarie sunt o bucurie şi o binecuvântare. Aprobarea pentru construirea schitului în 2006 a fost doar începutul unei munci asidue, care s-a finalizat întru fericire cu prezenta orânduială a aşezământului de maici.
Fiecare mic element din asezământul Şinca Veche îşi găseşte locul bine definit în peisaj, intervenţia omului a fost ocrotitoare şi binefăcătoare, sporind potenţialul natural şi autentic. Cu voia Bunului Dumnezeu, şi pentru anii ce urmează, proiectul de dezvoltare în zona Buna Vestire promite o mai primitoare şi amplă obşte monahală prin adăugarea de noi chilii, prin construirea unei biserici cu hramul „Buna Vestire” şi prin înalţarea unui aghiazmatar, şi a unei clopotniţe cu toacă.
Conform proiectului desfăşurat de Fundaţia Ortodox-Culturală „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată”, privirea pelerinului se va coborî din depărtare asupra unei cruci mari, înălţată în interiorul incintei schitului, şi care va calăuzi pe cei ce vin şi pleacă spre şi din depărtări.
Deşi poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului“, schitul de maici de la Şinca Veche este cunoscut drept Schitul Sf. Nectarie datorită moaştelor din paraclis. Toţi credincioşii ce vin aici pentru rugăciune, cer mijlocire la Sfântul Nectarie pentru rezolvarea trebuinţelor lor, după voia lui Dumnezeu. Parcă pentru a întregi potenţialul tămăduitor al locului acestuia, schitul şi mănăstirea din grotă sunt „udate” de apele unui izvor aşa numit „tămăduitor”.

Apele Izvorului „Buna Vestire” de la Şinca Veche au fost sfinţite de sute şi sute de ori, atât la sărbători ca Boboteaza şi Izvorul Tămăduirii, cât şi cu multe alte ocazii rămase neconsacrate. Călugării nevoitori vor fi dat mulţumire şi vor fi îngănat o rugăciune de fiecare dată când apa proaspătă a izvorului le va fi potolit setea. Se cuvine ca mulţumire să dăm şi noi, pelerinii, împreună cu un gând pios de pomenire a călugărilor ce de-a lungul secolelor au păzit credinţa în ciuda multor vitregii.
Izvorul „Buna-Vestire“ de la Şinca Veche curge şopotitor prin jgheaburi de lemn, se coboară într-o frumoasă cascadă şi completează farmecul acestui loc binecuvântat. Oamenii spun că apele izvorului au puteri vindecătoare, şi mulţi au observat că parcă mai frumos şi bogat curge în zilele cu soare, când nevoia de apă sporeşte.
Prin eforturile Fundaţiei Ortodox-Culturale „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată”, izvorul a fost supus unor lucrări de amenajare şi captare impuse de necesitatea aprovizionării cu apă a schitului Sf. Nectarie. Lucrările au respectat armonia locului şi au dat ocazia tuturor vizitatorilor să se bucure de o oază de linişte şi răcoare.
Poate că dealul Pleşu poartă pecetea istorie şi a multor epoci pe fruntea sa, dar fiecare om ce ajunge la mănăstirile din grotă sau la schit, se înnoieşte şi se primeneşte în cele mai profunde straturi ale fiinţei. La plecare, pelerinul poartă în suflet nădejdea închinării şi rugăciunii la moaştele Sfântului Nectarie, precum şi răcoarea binefăcătoare a apelor curate de la Izvorul „Buna Vestire”.

Bandajul inteligent îşi schimbă culoarea pentru a preveni infecţiile

Cercetătorii din Australia au creat un bandaj care, odată aplicat pe rană, îşi poate schimba culoarea în funcţie de evoluţia acesteia.

Inventatorul, Louise van der Werff, cercetător în ingineria materialelor la CSIRO, spune că bandajul îşi schimbă culoarea de la roşu la albastru în funcţie de temperatura rănii, fiind o descoperire importantă pentru îmbunătăţirea tratamentului aplicat în boli precum ulcerul varicos.

Dacă rana se infectează, de obicei ea devine mai caldă, ajungând să se răcească doar dacă există, de exemplu, o problemă în circulaţa sângelui.

Cu toatea acestea, schimbările de temperatură nu sunt mereu evidente, iar fibra inventată de Louise van der Werff poate observa aceste modificări cu ajutorul unor cristale lichide sensibile la schimbările de temperatură, acestea fiind capabile să înregistreze modificări de jumătate de grad Celsius.

Van der Werff, care îşi susţine doctoratul la Universitatea Monash din Melbourne, a declarat că urmăreşte să implementeze invenţia, ţesând aceste fibre speciale pe bandaje.

“Obiectivul nostru principal este tratarea plăgilor cronice întâlnite cel mai des la persoanele vârsnice care suferă de obezitate, persoanele cu diabet zaharat şi care pot dezvolta răni precum cele produse de ulcerul varicos, ce pot dura mult timp fără a se vindeca”, a declarat ea.

Sursa: News.com.au

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Chakre - Despre noul sistem de chakre

 

Chakrele reprezinta legatura dintre corpul fizic cu cel subtil.

Pe corpul uman se gasesc 7 centri principali de energie, acestia fiind legatura aurei cu corpul dupa filosofia tibetana.

Fiecare centru energetic este legat de un canal de energie.

Cele 7 chakre sunt:

Chakra radacinii situata la baza, de culoare rosie
Cristalul aferent: hematit, granat, rubin, jasp

Chakra sexuala situata la doua degete sub ombilic, de culoare portocalie
Cristalul aferent: piatra lunii, carneol

Chakra plexului solar situata in dreptul stomacului de culoare galbena
Cristalul aferent: citrin, chihlimbar, topaz, ochi de tigru

Chakra inimii situata in dreptul inimii, de culoare verde si roz
Cristalul aferent: cuart roz, aventurin, jad, turmalina

Chakra gatului situata in golul de la gat, de culoare albastra
Cristalul aferent: sodalit, acvamarin, turcoaz

Chakra fruntii, denumita si al 3-lea ochi, situat in mijlocul fruntii, de culoare mov
Cristalul aferent: ametist, safir, lapis lazuli

Chakra coroanei situate in varful capului de culoare alba sau argintie
Cristalul aferent: cristal de stanca, diamante

Meridianele

Meridianele sunt canale de energie ce strabat corpul uman - ele aprovizioneaza organismul cu energie.

Daca sunt infundate sau obstructionate apare boala.

Boala isi are originea in aceste disfunctii.

Disfunctiile sunt remediate prin acupunctura, presopunctura si moxo.

Exista douasprezece meridiane principale asupra carora va actiona terapeutul pentru deblocarea energiei vitale.

preluare de pe: http://biblioteca-secreta.blogspot.com/

Puterea ghinionului

Exista multe povestiri despre obiecte fara viata, de obicei vapoare, masini sau bijuterii, care atrag persistent ghinioane sau dezastre, asa ca este util sa discutam despre ghinioane sau blesteme.

Aceste obiecte par sa fie incarcate, deliberat sau accidental, cu o forta maligna care influenteaza soarta celor legati de ele (ca in cazul statuetei Ho-Tei).

In anumite cazuri, in care sint implicate ramasite umane ingropate sau mumificate, ghinionul poate fi legat de un blestem deliberat, aruncat in momentul ingroparii, indreptat impotriva celor care, mai tirziu, vor incerca sa tulbure ramasitele; de exemplu blestemul aparent asociat mumiei faraonului egiptean Tutankhamon.

Ghinioanele difera de blesteme prin aceea ca intimplarile nefericite asociate lor nu sint cauzate de rautate sau de o intentie deliberata, ci, poate, de un accident fatal sau o intimplare nefericita care provoaca o agonie atit de intensa, incit aceasta se imprima – ca in cazul bintuirilor – pe obiectele legate de dezastru.

Ca un disc care este pus intruna, agonia persista in obiect, afectindu-i neplacut pe cei atrasi de el.

In cazul bijuteriilor celebre ai caror proprietari par sa fie anormal de ghinionisti – diamantele Hope, Regent si Kon-i-Noor, de exemplu – poate exista o explicatie mai simpla – lacomia.

Totusi, de multa vreme, bijuteriilor li s-au atribuit puteri oculte, mai ales diamantelor, iar folclorul “New Age” abunda in cristale si bijuterii cu puteri speciale: vindecari, clarviziune, profetie si protectie impotriva raului.

De multa vreme, cristalelor de cuart li s-a atribuit puterea de a stimula stari supraconstiente; si se cunoaste capacitatea cristalelor de a stoca electricitate.

Presiunile aplicate puternic si iute pot genera mai multe mii de volti.

Dar ce mai pot stoca oare cristalele?

Ghinion pentru cei lacomi?

Pentru ca unele geme par sa fie atit de ghinioniste, incit te intrebi de ce ar dori cineva sa le posede.

Dar, mai intii, sa analizam citeva dintre cele mai faimoase cazuri de masini ghinioniste.

In fiecare an, mii de oameni mor sau sint grav raniti in accidente rutiere.

Carnagiul este atit de mare, incit se pare ca, in ciuda incercarilor de a-l diminua printr-o legislatie impotriva conducerii in stare de ebrietate, prin obligativitatea purtarii centurilor de siguranta s.a., acceptam inconstient macelul, ca un sacrificiu necesar adus Zeului Confortului si Vitezei, la fel de insetat de singe ca Moloch sau aztecul Huitzilopochtli.

De obicei, cind survine un accident din cauza vitezei prea mari, vehiculele implicate sint zdrobite, dar, uneori, vehiculele asociate cu accidente violente sau fatale ramin functionale, desi, aparent, au absorbit o forta neidentificata, care cauzeaza ranirea sau moartea oricui le foloseste pe ele sau parti ale lor.


Mercedesul blestemat

Blestemul Habsburgilor, multa vreme prima familie imperiala a Europei, s-a sfirsit, se pare, cind, pe 28 iunie 1914, arhiducele austriac Franz Ferdinand si sotia lui Sophie si-au riscat vietile aparind in orasul bosniac Sarajevo, aflat in plina revolta impotriva Austriei.

Ei si-au continuat turneul, in ciuda aparitiei unor Turnfalken, corbii care prevesteau dezastru pentru familia Habsburg.

Pe cind limuzina lor rosie se apropia de coltul strazii Rudolph, Gavrilo Princip, un student anarhist, i-a impuscat.

Franz Ferdinand si Sophie au fost omoriti, dar masina n-a patit nimic.

Totusi, istoria ei ulterioara ne sugereaza ca, intr-un fel, oroarea acelui moment a ramas activa in acel vehicul.

Toti cei care au posedat-o ulterior au murit repede sau au fost grav raniti.

Masina a fost cumparata de generalul austriac Potiorek, care a murit nebun, dupa ce a fost infrint in batalia de la Valjevo.

Urmatorul proprietar a murit intr-un accident, la noua zile dupa ce a cumparat-o.

Guvernatorul Iugoslaviei si-a pierdut un brat; urmatorul proprietar, un doctor, a fost zdrobit in masina; un fermier sirb a murit cind a pornit-o; un sofer de curse din Elvetia a fost aruncat din ea intr-un zid si a murit; un proprietar de garaj si patru pasageri au murit intr-un accident la o depasire riscanta.

In cele din urma, masina ucigasa a sfirsit intr-un muzeu vienez.

Nimeni nu mai indraznea sa o conduca.


Vasul ghinionist

Marinarii au fost intotdeauna superstitiosi.

In nordul Scotiei, de exemplu, batrinii pescari nu merg pe mare daca, indreptindu-se spre barcile lor, sint intrebati unde merg sau daca un reverend, un iepure sau un ciine le trec prin fata pe drum; sau daca sint mentionate anumite nume, cum ar fi “Ross”.

Orice astfel de manifestare ar blestema calatoria lor: ei ar prefera sa se intoarca decit sa riste.

Asa ca nu e de mirare ca povestirile despre vapoarele cu ghinion sint chiar mai obisnuite decit cele despre masinile ghinioniste. intr-una dintre cele mai cunoscute este vorba despre “Great Eastern”.

In noiembrie 1857, acest vas, care la cele 19.000 de tone ale sale era de departe cel mai mare vas construit, era pe punctul de a fi lansat la apa.

Productie a stralucitului inginer englez Isambard Kingdom Brunel, se astepta sa preia controlul rutei comerciale din Atlanticul de Nord, intre Europa si America.

Brunel i-a luat in ris pe armatorii Cunard si Collins, care, din 1840, se luptau pentru suprematia comerciala a acelui traseu.

Nici unul dintre vasele lor nu depasea 3.000 de tone deadweight.

El si-a imaginat ca un vapor cu adevarat mare, de exemplu de sase ori mai greu precum cele operative, va ridica profitul de patru ori.

Mai mult, proiectul si calculele de siguranta urmau sa fie revolutionare.

Brunel era un barbat celebru, care avea puterea sa comande astfel de proiecte, si visul lui a devenit repede realitate.

Inregistrindu-si compania “Great Eastern Steam Navigation” si garantindu-le actionarilor 40% dividende, el a proiectat si a construit un vas care i-a uimit pe contemporani.

Avind aproape 185 de metri lungime si 25 de metri latime, peretele de otel al lui “Great Eastern”, impartit prin armaturi metalice in zece compartimente separate, divizate la rindul lor in 35, era el insusi inchis intr-un bordaj extern – inventia lui Brunel.

Chiar daca bordajul exterior ar fi fost gaurit, peretele interior, cu o grosime de un metru, ar fi ramas intact. In sala motoarelor, zece cazane alimentate de 112 cuptoare (al caror fum era indepartat de cinci cosuri gigantice) produceau 15.000 de cai-putere, mai mult decit suficient pentru a actiona elicele de 18 metri si elicea auxiliara de 7 metri. in cazul unei defectiuni a motorului, vasul era prevazut cu un grement, format din sase catarge, pe care se putea monta o velatura imensa.

Zece ancore, fiecare cintarind cinci tone, asigurau amararea vaporului.

Nimic nu fusese lasat in voia sortii.

Cabinele pasagerilor erau cele mai luxoase incaperi intilnite vreodata, in  afara palatelor si a hotelurilor de lux.

Lemn de carpen, catifea, arabescuri si cristaluri sclipeau si straluceau in  saloane si cabine. Brunel isi realizase viziunea.

Pe 2 noiembrie 1857 “Great Eastern” era ancorata in estuarul Tamisei, asteptind lansarea de a doua zi.

Chila era proptita pe doi cavaleti uriasi pe care urma sa-i duca in fluviu.

Doua propulsoare hidraulice urmau s-o transporte in larg.

Acestea erau prevazute si cu niste lanturi grele de amarare, care urmau sa controleze miscarea navei si s-o tina pe loc, daca ar fi fost necesar. in ziua urmatoare, oaspetii, pusi la patru ace, si-au luat locul pe o estrada special amenajata.

De pe santierul naval au aparut cei care construisera vasul.

Dar cel putin unul dintre ei lipsea – un mester care lucrase la bordajul dublu.

Nimeni nu stia unde se afla.

Ghinionul era pe punctul de a se face cunoscut.

A inceput lansarea.

Cavaletii au fost eliberati.

Prora s-a deplasat cam un metru; pupa, 2,1 metri.

Si asta a fost tot. in urmatoarele citeva saptamini, orice incercare de a elibera vasul a esuat.

Lanturile s-au rupt.

Propulsoarele hidraulice au spart cavaletii.

Nimic nu mergea.

Lui Brunel i s-a spus ca singurul lucru pe care-l mai avea de facut era sa transforme vasul intr-un bilci in aer liber.

Trei luni mai tirziu, in martie 1858, o combinatie de maree si ploi puternice a reusit ceea ce oamenii esuasera.

O saptamina mai tirziu, “Great Easternteam Company” a dat faliment.

Vasul a fost cumparat cu 160.000 de lire de nou-formata “Great Ship Company”.

Un an si jumatate mai tirziu, pe 15 septembrie 1859, “Great Eastern” a fost, in sfirsit, lansat la apa.

Dar atunci, Brunel era deja mort.

Se prabusise, in urma unui atac cerebral, chiar pe puntea navei.

In ziua in care a murit, capitanul vasului se plinsese mecanicului-sef ca fusese “foarte deranjat de niste bocaneli care se auzeau de sub punte”.

Dezastrul nu a intirziat sa loveasca.

Apropiindu-se de Southampton dupa patru ore pe mare, la citeva clipe dupa ce fusese admirat de pilot, unul dintre cosuri a explodat, omorind sase oameni in sala motoarelor si distrugind salonul elegant.

Pe 17 iunie 1860, dupa ce fusese reparat, vasul a pornit iar din Southampton, si dupa 11 zile – un nou record – a ajuns la New York, dupa o traversare lipsita de evenimente.

Totusi, cu toate ca existau locuri pentru 4.000 de pasageri, in primul voiaj, pe vas n-au fost decit 36. in a doua calatorie spre New York, facuta in zece zile, au fost 100.

Deja se credea ca vasul este ghinionist.

Comisionat pentru un transport guvernamental britanic, in a treia sa calatorie, pe vas, se aflau 2.125 de soldati si ofiteri, 403 femei si copii si 40 de pasageri. Parea ca toate merg bine.

De unde ghinion?

In a patra calatorie a sa, vasul a pornit din Liverpool cu 400 de pasageri de clasa I.

Pe cind “Great Eastern” isi croia drum prin mijlocul unei furtuni de toamna, s-au auzit iar bataile de ciocan venind de undeva, de sub sala motoarelor.

Dupa citeva minute, vasul, navigind cu vint travers, a fost pe punctul de a se rasturna.

Ambele elice au fost rupte; barcile de salvare au fost lansate la apa; saloanele si cabinele erau distruse si pasagerii inspaimintati se rugau si cintau imnuri.

O zi si o noapte, vasul a plutut in deriva.

Dupa aceea, vasul lui Cunard, “Scotia”, a aparut dinspre est, a inconjurat nava distrusa – care era de sase ori mai mare -, apoi s-a indepartat, fara sa le ofere ajutor.

Pasagerii inspaimintati si echipajul au infruntat o a doua noapte lunga pe mare.

preluare de pe: http://www.almeea.com/puterea-ghinionului/

Misterul apelor pierdute din Dobrogea

                                                                                                                Written By Daniel Gorun

Dobrogea Centrala este cel mai batran teritoriu al Romaniei, pentru ca e alcatuita din asa-numitele sisturi verzi, roci cristaline vechi de peste un miliard de ani. Peste aceasta temelie s-au depus calcare cu atoli de corali, care se mai recunosc inca in relief, imprimand peisajului o nota spectaculoasa, originala. Dar si mai remarcabil este ce nu se vede.

Text: Cristian Lascu

Dar, dupa cativa ani, terasamentul a inceput sa se taseze. Noi, speologii, stiam de ce: intre timp, patrunseseram cu echipament de scufundare in misterioasa cavitate. Nu uit plutirea prin bezna lichida, intr-o apa de cristal, survoland stanci pravalite si stalagmite. O pulbere argintie acoperea podeaua si peretii – praful timpului asternut de milenii in aceasta ruina netulburata.

Terenul stancos fiind arid si brazdat de crapaturi, este evident ca apele circula undeva in adanc, in lungul unui sinclinal (o structura geologica in forma de copaie) si ajung intr-un loc. Dar unde? Aceasta intrebare i-a framantat mult pe geologi si pe geografi. Un raspuns a venit in chip neasteptat. In timp ce faceau o cale ferata la Sitorman, langa comuna Piatra, constructorii au fost nevoiti sa dinamiteze o colina calcaroasa.

Mare le-a fost mirarea cand, dupa explozie, au vazut cascandu-se un crater, in fundul caruia, cativa metri mai jos, lucea o apa. Zeci de bascule cu piatra au fost turnate acolo, dar in zadar: golul parea capabil sa ingurgiteze orice cantitate de balast. Inginerii au proiectat o deviere. Dar o noua bubuitura a avut ca rezultat deschiderea unei noi caverne cu apa. S-a facut un ocol si mai mare si astfel calea ferata a fost finalizata.

M-au intrigat si numeroasele stalagmite si alte formatiuni rupte si imprastiate pe podea, de ca si cum vizitatori preistorici cu apucaturi de turisti contemporani ar fi trecut pe aici. Desi lunga doar de 100 m, cavitatea are un gabarit generos, o inaltime maxima de 8 m, o topografie complicata de existentaunor puturi ce coboara spre un nivel necunoscut si e in mod evident parte a unui sistem carstic mult mai amplu, inca neexplorat.

Un coridor ajunge la numai 4 m sub calea ferata, deci, exagerand putin, nu ar fi fost exclus ca o locomotiva ghinionista sa viziteze galeria. Pe baza topografiei exacte pe care am facut-o, terasamentul a fost consolidat.

http://www.natgeo.ro/explorari/speologie/9054-misterul-apelor-pierdute-din-dobrogea

Templul Ursitelor/Grota de la Sinca Veche - Intre adevar si legenda

Dupa ce am urmarit la televizor un scurt documentar despre acest obiectiv (care se afla la 45 km. de Brasov, spre Fagaras sau la 25 km. de Fagaras) si ne-am informat cu ajutorul internetului, ni s-a parut ca ar fi interesant sa facem o vizita de Pasti. De ce de Pasti? Pentru ca se spune ca atunci se aduna toate spiritele si energiile pozitive care indeplinesc orice dorinta. Ba mai mult, aratau poze de acolo cu pete albe pe ele si spuneau ca sunt spiritele si ca este imposibil sa faci poze in Grota si sa nu se vada nicio fantoma in ea. Se mai zice ca multi oameni s-au rugat pentru vindecarea bolilor si au fost ajutati in acest scop sau au simtit atingeri in timp ce erau inauntru. Cica spiritele sunt mereu acolo, dar de Pasti si de alte sarbatori mari e... varful.

Asa ca ne-am urcat in masina si am plecat spre Sinca Veche, nerabdatori sa mergem sa vorbim cu spiritele. Dupa ce am urmat indicatoarele, am ajuns pe un drum de tara, nefiind siguri insa de calea pe care am luat-o, dar primind apoi confirmarea cu ajutorul unor copii. Dupa un drum destul de lung prin gropi si pietris, printre oameni ce veneau de la biserica, pe o carare putin ingusta, am ajuns la grota.

La inceput credeam ca nu o sa mai gasim pe nimeni acolo, ca avem totusi de unde sa cumparam ceva lumanari si ca vom gasi un loc frumos amenajat. Urcand niste scarite, ajungem sus, observand ca ne-am inselat: lume era destula, iar daca vroiai lumanari, trebuia sa iei din alta parte; peisajul nu era cine stie ce (niste iarba uscata). Intrarea in grota nu se plateste (deocamdata), iar acel loc plin de spirite s-a dovedit a avea o marime destul de redusa, multe icoane si cruci pe pereti si multe lumanari aprinse. E ca o bisericuta in pestera. Cand intri te loveste un aer rece, iar luminile lumanarilor din intuneric te inspaimanta. Peretii sunt zgariati cu desene rupestre. Din cate am inteles, aici se mai fac si slujbe. Ne-am apucat sa facem cateva poze pentru a-i surprinde pe "locatari" dar se pare ca niciunul nu a fost interesat de asta. Mari dorinte nu am avut, ca sa va spun daca s-au indeplinit sau nu, dar la tam-tam-ul care am vazut ca se face, ne asteptam sa fie intr-adevar sinistru, sau poate ca nu suntem noi asa de speriosi pe cat ar trebui. Totusi, o usurare a sufletului s-a simtit dar nici nu stiu ce sa mai cred...

Va recomand totusi sa incercati daca ajungeti prin zona, mai ales daca este o sarbatoare mare si daca sunteti amatori de senzatii sinistre.


preluare de pe: http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/fagaras,92,2959/descopera-tara-fagarasului,5029/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__12891.htm

Misterul de la Şinca Veche - Templul Extratereştrilor

Clarvăzătorii care au vizitat locul confirmă ceea ce spun cercetătorii, anume că Templul de la Şinca Veche este creaţia unei străvechi şi avansate civilizaţii de pe Pământ, fiind construit acum 6000 - 7000 de ani. Acesta nu e nici din lemn şi nici din piatră, semn că cei ce l-au construit cunoşteau proprietăţile gresiei.

Nisipul fin din interiorul lăcaşului conţine cristale de cuarţ şi siliciu folosite pentru a comunica dacă nu cu civilizaţii extraterestre, atunci cu Divinitatea sau cu fiinţe din alte dimensiuni. Amatorii de suveniruri sau căutătorii de comori au luat cu inconştienţă cristalele de cuarţ care se găseau în jurul Templului, în grotă şi în pereţii altarelor. S-a pus intrebarea de ce a fost ales tocmai dealul de lângă Şinca Veche?

Acesta are o formă piramidală şi deţine acel platou necesar formelor piramidale care permit captarea si emiterea de energii. Dealul de lângă grotă, cunoscut de localnici sub numele de Dealul Ursitelor sau Dealul Pleşu (cel pleşuv) este un loc pe care nu se poate cultiva nimic, deşi specialiştii agronomi au încercat să prindă ceva. însă solul pare ca şi cum ar fi iradiat în urma aterizării unei nave extraterestre. Mai mult, la câţiva kilometri de drumul care duce spre templu se află un fel de amfiteatru acoperit cu iarbă şi arbuşti, un spaţiu cu un diametru de aproximativ 20 de metri, înălţat cu câţiva metri deasupra reliefului înconjurător.

Aici există un fel de terase ca în interiorul unei cetăţi sau aşezări fortificate. Să fie acestea ruinele unei străvechi aşezări dacice după cum spun unii istorici care susţin că şi templul este un sanctuar dacic?

Controversele privind acest aşezământ continuă. Seamănă cu o biserică ortodoxă, iar turnul conic pare a fi o clopotniţă. în zonă mai există patru mănăstiri din lemn datate între anii 1750-1760. "Arheologii nu şi-au spus ultimul cuvânt, dar după toate indiciile, aşezământul a fost construit în jurul anului 1700 de către o comunitate de călugări ortodocşi. Odată cu el, au mai fost clădite alte patru mănăstiri din lemn.

"Este greu de crezut că mănăstirea din peşteră a putut fi construită după 1700. în perioada în care mănăstirile ardelene erau dărâmate unele după altele de către austro-ungari, nu ar fi putut fi construite cinci lăcaşuri de cult ortodox." declara preotul Silvestru Popoviciu din Şinca Veche.


Fenomene Miraculoase

ţăranii din Şinca Veche sunt convinşi că Templul este vechi de mii de ani şi că are puteri miraculoase. Bătrânii satului spun că până şi iarba din jurul Templului Ursitelor ar face minuni. Vacile care pasc aici nasc viţei mai frumoşi şi mai sănătoşi decât celelalte şi dau lapte mult mai gras.O bătrână povestea că "o fetiţă mută din naştere a grăit în apropierea templului", anunţându-şi tatăl că şi-a găsit vitele pierdute prin pădure:"Sunt aici, tată!"

Deseori în această zonă se petrec nişte fenomene bizare. O relatare aparţinând unui reporter, inclusă în paginile unei publicaţii locale, "Monitorul de Braşov", prezintă comportarea ciudată a camerei de luat vederi care pornea şi se oprea din înregistrare după bunul ei plac. Vizionând materialul filmat s-au observat imagini pe care cei prezenţi nu le văzuseră în peşteră în momentul filmării. Pe bandă apăreau nişte sfere de lumină şi chiar o siluetă înveşmântată într-o mantie de culoare închisă, iar în plan îndepărtat o mână de lumină străvezie.

Doamna Tamara M. din Timişoara, povestea că în timpul rugăciunii a început să vadă sfere luminoase şi fiinţe de lumină. Fotografiile celor care imortalizează locul sunt străbătute de globuri strălucitoare, de halo-uri şi de imagini luminoase care nu sunt vizibile cu ochiul liber în momentul fotografierii. Altora li s-a întâmplat să dispară în intregime imaginile înregistrate, de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Primarul comunei, dl Radu Munteanu, povestea:" Fratele meu a fotografiat locul, iar pe fotografii au apărut nişte pete albicioase, ca niste mingi de lumină…"

Există multe mărturii şi despre coruri enigmatice care se aud cântând o muzică celestă, deosebit de frumoasă.

Uneori în preajma acestui aşezământ au loc vindecări miraculoase. Dl Victor Pascu, paznicul locului, spunea aceleaşi lucruri incredibile: " Am cărat pământ din interior, am făcut un grilaj şi am construit stâlpi de susţinere. în vremea aceea eram bolnav de ulcer. După ce am terminat restaurarea, durerea de stomac ce mă chinuise ani întregi a dispărut si m-am vindecat miraculos. Dumnezeu m-a ajutat, iar de atunci am rămas aici, căci mi-am refăcut viaţa."

Unii specialişti în radiestezie care au făcut măsurători spun că locul degajă un magnetism impresionant şi energii foarte puternice, după cum rar le-a fost dat să vadă. Construcţia perfect izolată şi ascunsă de ochii celor din exterior favorizează o stare de introspecţie si de meditaţie întalnită în lăcaşele de cult.


Pelerinaj la "Templul Ursitelor"

Atraşi de misterul locului aici sosesc oameni din toată ţara şi din toate colţurile lumii. Americani, japonezi, italieni, români din ţara Făgăraşului sau din toate regiunile ţării, oameni bătrâni, bonavi, mame cu copii, tineri în căutare de alinare sau de senzaţional vin la templul făcător de minuni. S-a observat ca dorinţele se împlinesc cel mai bine în trei zile din an: de Sfântul Gheorghe, la Lăsata Secului de Paşti şi la Schimbarea la Faţă.

Mărturiile unor preoţi şi feţe de rang înalt care au vizitat aşezamântul au dus la recunoaşterea valorii spirituale a acestuia prin sfinţirea lui de către înalt Preasfinţia Sa Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului.

Dincolo de orice controverse şi speculaţii, Templul de la Şinca Veche este un loc de reculegere ideal, de un mister şi o puritate cu totul aparte

preluare de pe: http://ro.netlog.com/groups/ZAMOLXIS/blog/blogid=1051758

SINCA VECHE - templul initiatic predacic

Sinca Veche este o modesta asezare, aflata la 22 km de Fagaras si 45 km de Brasov. Aici s-a descoperit o incinta ce pare sa fie antecrestina. Locul, cunoscut ca "Manastirea ursitoarelor", a fost frecventat de localnici, care credeau, prin traditie, ca permite indeplinirea tuturor dorintelor. Intuitia taranului român, potrivit careia s-ar afla in preajma unui loc sacru nu a putut fi ignorata. Pe peretii altarului sapat in stânca, se pastraza din timpuri imemoriale câteva insemne ciudate pentru omul simplu. Fara sa-si puna multe intrebari, acesta le-a investit cu puteri magica. Sa fi gresit ei oare? Este vorba de cele doua triunghiuri intrepatrunse, care alcatuiesc semnul "Steau lui David", scrijelite pe peretii de stânca. Interiorul triunghiurilor adaposteste (!) semnul ying-yamg al filozofiei chineze. Alaturi, un basorelief ciudat, reprezinta imaginea unui personaj maiestuos, putin straniu in detaliile fiziologice. Este firesc sa ne intrebam ce cauta pe aceste tarâmuri simboluri apartinând altor culturi. Cum de s-a putut rataci pe un perete de stânca, deloc spectaculos, aceasta reprezentare ce nu apartine (din câte se stie) nici patrimoniului culturii pagâne, nici celei crestine de pe acest teritoriu. De unde acest transfer initiatic, atribuit altor culturi? Este adevarat, steaua lui David, formata din cele doua triunghiuri (principiul pozitiv, spiritual si cel de la baza, negativ) este un simbol arhetipal. Este posibil ca vechii sacerdoti ai acestui loc sa fi cunoscut forta energetica a Universului, intuita prin insumarea celor cinci elemente de la baza constituirii sale si cele doua principii fundamentale care explica permanenta miscarii materiei? Vechimea acestor inscrisuri sta marturie acestui fapt. Daca vreti sa va convingeti, este de ajuns sa vizitati Sinca Veche, o marunta localitate situata in unghiul formatde muntii Fagaras cu muntii Persani. Alaturi de aceasta zona s-a descoperit o asezare dacica importanta din punct de vedere spiritual. Ca este vorba de spiritualitate o demonstreaza si obiceiurile locale, care cinstesc locul si il socotesc daruit cu puteri magice deosebite.

preluare de pe: http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/nouaromanie.ro/redescoperirea%20romaniei_files/sinca%20veche.htm

Sinca Veche

Sinca Veche este un sat compact romanesc din stravechea si frumoasa Tara a Fagarasului. Primele dovezi despre existenta lui sunt din secolul al Xii-lea. De aici a plecat familia ilustrului Gheorghe Sincai, marele istoric si filolog roman. In aceasta zona sunt numeroase vestigii arheologice, marea lor majoritate ramase nedezgropate. Printre enigmele acestei zone figureaza si "Manastirea Sapata in Piatra" sau "Templul de la Sinca Veche".

ASEZAREA DACICA de la SINCA VECHE






Controversele* privind originea acestui lacas sunt numeroase.
Presa, in marea ei majoritate, a preferat variantele mai exotice si comerciale, spre nemultumirea istoricilor si bucuria unor localnici intreprinzatori, care au pus pe picioare afaceri destul de bune. Dar dincolo de orice controversa si speculatie, locul are - asa cum se poate constata - o incarcatura spirituala aparte, dupa cum o dovedesc marturiile celor care au fost acolo, dintre care multi sunt preoti si fete bisericesti de rang inalt. De altfel, acest lacas a fost sfintit, recunoscandu-se astfel si valoarea sa spirituala, acum cativa ani, de catre Inalt Preasfintia Sa Antonie Plamadeala, mitropolitul Ardealului.

* de fapt aceste controverse se datoreaza doar preotilor bisericii construite pe acel deal. Isi aroga dreptul de proprietate asupra acelei zone si a constructiei acelui templu sapat in piatra. La intrebarea unui prieten "imi spuneti, va rog, unde este templul dacic" adresata preotului, acesta a "sarit ca ars" si a raspuns in graba : "ce templu dacic?, e vorba doar de ruinele unei asezari dacice".

Principalele puncte de controversa asupra acestui loc sunt urmatoarele:

• vechimea* sa, care este estimata intr-un interval "destul de larg" - intre 250 si... 7000 de ani.

* bineinteles ca n-au cum sa accepte varianta unei vechimi de 7000 de ani, ar insemna sa recunoasca existenta unei civilazatii vechi destul de avansata, ori politica de stat in tara noastra este aceea de a ascunde prin toate mijloacele informatiile despre stramosii nostri.

• originea* sa: majoritatea cercetatorilor afirma ca este o manastire crestin-ortodoxa, in timp ce entuziastii sustin ca este dacica sau chiar predacica, aducand in sprijinul acestei idei existenta catorva inscriptii ne-crestine de pe unul din peretii altarului.

* preotii i-au dat imediat o conotatie religioasa locului si si-au arogat dreptul de proprietate si chiar construirea acelui loc.

• modul in care a fost construita* - faptul ca are doua altare - ii face pe unii sa creada ca au fost initial doua biserici, care ulterior au fost unite prin surparea unui perete. Existenta celor doua altare intareste convingerea unora ca acest lacas nu a fost sapat de crestini, deoarece nicaieri nu s-a auzit de o biserica cu doua altare.

* nu vorbesc nimic de faptul ca la mai putin de citiva metri de acel templu sapat in stinca se afla niste pietre de dimensiuni foarte mari, taiate si asezate intr-o ordine care momentan scapa intelegerii, dar care atit prin localizare cit si construire aduc izbitor de mult cu modul in care dacii isi realizau asezarile. Prefera sa inventeze doua biserici, una linga alta, numai sa nu cerceteze si sa incerce gasirea unor raspunsuri.

• unele fenomene bizare* care se manifesta in rastimpuri in aceste locuri - cum ar fi aparitia pe pelicula fotografica a unor sfere de lumina in fata pesterii - i-au facut pe amatorii de paranormal sa creada ca toata magia acestui loc este data de o incarcatura energetica aparte. S-a avansat chiar ideea ca aici ar fi unul din celebrele "noduri energetice" despre care se vorbeste in parapsihologie.

* acele fenomene la care se face referire sint intilnite in orice alta zona unde faci fotografii. Datorita particulelor de praf din atmosfera care apar sub diferite forme in fotografii. Deja este si o emisiune pe Discovery Channel unde au facut experimente in aceasta directie si s-au prezentat concluziile. ;)

toate comentariile cu text italic de culoare maron sint facute de catre mine.

sursa: http://www.formula-as.ro/2004/619/diverse-13/enigmele-de-la-sinca-veche-5099

Completare:
In 2009, indivizii care au "preluat" zona asezarii de la Sinca Veche, au invelit (ascuns) Grota, creindu-i o noua legenda - constructie bisericiesca.
Incearca prin toate mijloacele sa ascunda adevarata istorie a locului. Pentru ca nu sint in stare sa explice cum a fost creata sau ce limbaj apare in inscrisurile de pe peretii ei, dar vor sa fie crezuti ca a fost creata de niste popi in urma cu vreo 400 de ani si locuita de atunci de ei, fac tot ce le sta in putinta sa ascunda informatii.


O alta perceptie a locului:

"Astazi, iulie 12 1998, plecam din Fagaras spre Sinca Veche. Trecem prin Mindra care mai poate fi si Mandra, una din notiunile fundamentale ale filozofiei vedice. In stinga, la iesirea din Mindra vom avea piramidele de la Sona, dincolo de Olt, iar ceva mai departe este Sinca Veche, cum am vazut si aseara, uitindu-ne pe o harta primita cadou de la generalul Spiroiu. Omul cu Sona si Racosiul se unesc sfidator, formind "Triunghiul Divin". La iesirea din Mindra vedem pe stinga piramidele, guruietii, enigmatice, frumoase, sfidind timpul si pe cei ce le neglijeaza de mii si mii de ani. Urmeaza satul Sercaia si undeva la dreapta, intrarea spre satucul Sinca Veche, care ne duce chiar in masivul Fagaras. Pe stinga, muntii Persani. Trecem peste riul Sinca si este prima oara cind toponimia nu este dublata de hidronimie. Trecem printr-un sat numit

Vad, in fata continuind sa avem masivul Fagaras. Casele satenilor sunt frumoase, curate, dar parca sunt totusi acoperite de patina timpurilor stravechi. Se vad si doua clopotnite de biserica, iar satul este deosebit de celelalte prin faptul ca este foarte aproape de munte, de muntele numit Ohaba  . Doamne, Doamne! si cu numele asta! Andrei nu poate ierta un astfel de prilej:

- O chestiune foarte interesanta este ca alaturi de Sarmisegetusa Regia este un platou care se cheama Luncani si la Ohaba Ponor se gaseste maretul, cred eu, Troian de la Cioclovina cu extraordinarele pesteri de la Cioclovina. Una dintre cele mai frumoase cetati ale dacilor:cetatea Piatra Rosie.

- De ce i se spune "Piatra Rosie"?, il intreaba Tudor.

- Pentru ca aceste zidiri pe care le-am vazut pina acum in jurul celorlalte cetati sunt facute din calcar alb.

- Iar acolo este rosu, il completeaza vesel Costel.

- Da, cam asa e. Dar de ce-or fi facut dacii treaba asta? Acelasi calcar, alb, natural, ei l-au tratat cu ceva rosu, iar…Cetatea de la Piatra Rosie se gaseste la…Ohaba Ponor.

- Deci ciudat ar fi ca…

- Eu nu am stiut ca se gaseste si aici o Ohaba!

- Deci ca intilnim aceeasi toponimie ca si acolo, in munti, il completez.

- Da, acesta este si punctul meu.

In continuare, drumul ne poarta parca direct in munte. Casele sunt frumoase, acoperite cu tigla rosie, parca vrind sa imite gustul artistic al vechilor daci si cetatea lor de la Piatra Rosie. Andrei spune ca exista o carte a lui Iorgu Iordan, un academician care s-a ocupat de toponimie si care…

- Ei, Miky, vezi ca drumul se bifurca!

- Da, vad, la dreapta – Fagaras si SercaIta, iar la stinga – Risnov si Sinca Veche, la 2 kilometri.

Deci sa revenim la cartea lui Iorgu Iordan, "Toponimia romineasca" . O carte foarte serioasa, dar nu poti fi de acord cu tot ce spune el acolo pentru ca mai avem si cartea lui Ilie Rusu, "Toponimia romineasca", deasemenea foarte serioasa si moderna, care leaga cuvintele cu toponimie "necunoscuta", de toponimia transilvana, si dupa aceea le leaga de…sanscrita. Am intrat in Sinca Veche, unde casele sunt putin mai jos decit drumul si din cauza asta ai impresia ca sunt scufundate in drum si-n timp.

Dar sa va spun cum am ajuns sa caut satul Sinca-Veche. Intr-o zi, la New York, am primit un telefon de la un oarecare inginer Moldovan care vroia sa ma intilneasca, pentru a discuta despre un asa-zis templu dacic, inca neexplorat. Dinsul locuia in statul New Jersey, asa ca pina sa ne intilnim au mai trecut citeva saptamini. Era o zi frumoasa de septembrie a anului 1996, o simbata, cind a venit la mine dl. Moldovan. Am stat mult de vorba, mi-a aratat si citeva poze cu acel templu. Asa am descoperit ca ar exista, undeva sub un deal, denumit Plesu, din imediata apropiere a comunei Sinca-Veche, Tara Fagarasului, judetul Brasov, din vremuri imemoriale, sculptat cu maiestrie, un templu unic in intreaga lume, Templul de la Sinca-Veche. A mai trecut un an si acelasi inginer Moldovan a continuat sa ma bombardeze in mod civilizat, cu telefoane si vizite, avind de fapt un singur scop: sa ma duca la "Templul Sinca-Veche".

Dl. Lucian Gheorghe Moldovan este un barbat trecut bine de 70 de ani, cu un par alb ca neaua, frumos aplecat pe o parte, peste o frunte inalta, sub care se odihnesc doi ochi mari, albastri, blinzi si linistiti, de bunic inteligent si sfatos. Sa-l ascultam pe dl. Moldovan cum descrie descoperirea acelui loc: "Era in primavara anului 1935, in luna mai, intr-o zi deosebit de frumoasa, cu cer senin si albastru, fara nici o umbra de nori. Soarele stralucea cu putere deasupra vaii Cretului, unde eram cu tata si mama la sapa, la un loc cu porumb, aproape de fintina Ratii. Din cauza caldurii si a lipsei de experienta, ramineam mereu in urma. Tata si mama inaintau repede, in timp ce eu bateam timpul pe loc. La un moment dat, tata mi-a spus ca ma pot odihni. Asa ca am luat-o incet spre Plesu si spre locul favorit de joaca al copilariei mele, Templul, pe o cararuie care trecea prin holdele de griu si secara, mult mai inalte ca mine. Racoarea si linistea milenara din interiorul lui mi-a redat increderea in mine. De atunci, de cite ori in viata am trecut prin momente grele, amintirea Templului mi-a fost salvatoare, ca si cum intre mine si el s-a format o unda nevazuta care ne leaga si care ma ajuta sa pot invinge acele momente."

Cu aceste descrieri ale d-lui Moldovan, i-am convins si pe ceilalti din grup sa vizitam Sinca-Veche, cu atit mai mult cu cit se gasea doar la citiva kilometri de Fagaras. Ajunsi in comuna, am oprit masinile in fata unei case verzi, aratoase, unde propietareasa se oprise in fata portii si ne privea cu curiozitate.

- Buna ziua doamna!, ii spune Andrei. Nu stiti cum putem ajunge la dealul Plesu, la templu?

- Ce templu domnule?

Incep sa-i spun de dl. Moldovan si cum ne-a indrumat sa ajungem aici.

- Vai domnilor, v-ati pierdut timpul degeaba. Nu exista asa ceva pe aici.

Intre timp mai apar si alti sateni, care la fel ca si prima noastra interlocutoare, se uitau la noi aproape cu mila si poate putin amuzati.

- Dar acest deal Plesu trebuie sa fie pe undeva!

- Da, domnule, o luati dumneavoastra drept pina se termina acea ulita, faceti la dreapta pina se termina satul si de acolo mergeti drept inca 2 km pina vedeti o cruce. Acolo, in fata ei, este Plesul.

In acel moment mi-am amintit de pozele aratate mie de dl. Moldovan la New York:in fata intrarii Templului era o cruce. Am simtit din nou ca nu mi-am pierdut timpul degeaba, asa cum afirmau satenii. Ne-am continuat drumul doar in masina de teren a lui Andrei, cam neincapatoare. Cind sa ne apropiem de cruce, drumul devine impracticabil chiar si pentru masina. Ne dam jos in bombanelile lui Tudor. Ne continuam drumul prin iarba uda, lunecoasa si mocirloasa. Ajungem la cruce. O cruce mare, cam de 3,5 - 4 m inaltime. Ma asez cu spatele la ea, avind in fata dealul Plesu, o bucata pietroasa de munte, acoperit cu o vegetatie de jungla, de mult timp necalcata de picior de om.

- Ei, acum ce facem?, ma intreaba nerabdator si suparat ca i-am intrerupt drumul de intoarcere spre Chisinau, acelasi Tudor.

- Eu nu vedeam nimic. Dan sare repede in ajutorul meu.

- Hai sa ne raspindim, toti sapte, pe diferite directii inspre munte si sa cautam intrarea…daca o exista.

Fara a astepta alte recomandari am pornit fiecare spre piciorul muntelui. Mergeam prin tufisuri de smeura, tepoase si protectoare, udate din belsug de o ploaie trecatoare. Cautam de peste 30 de minute si aproape ca imi pierdusem orice speranta, cind il aud pe Tudor strigind disperat:"Am gasit-o, este aici, este aici linga mine!"

Asta dovedeste inca odata ca norocul este noroc. Intrarea este de fapt o spartura in stinca muntelui, lunga cam de 4.5 – 5 metri si inalta de 1,5m, asa ca trebuie sa ma aplec ca sa intru. Initial Templul era compus din noua incaperi, in care se putea intra printr-o singura usa, prin care se ajungea intr-un hol mare, deasupra caruia se afla un mic turn, sculptat dinauntru inspre afara. Din aceasta incapere se putea intra prin mai multe usi in toate celelalte incaperi subterane. In partea dreapta este o camera mica, ce probabil adapostea un cuptor, folosit pentru incalzirea intregului edificiu. Tot prin dreapta se intra, printr-o usa inalta, in primul lacas de cult, care este si cel mai mare, el continuindu-se cu un altar despartit de o arcada larg deschisa, sculptata de sus in jos. In partea stinga se afla o firida, foarte frumos sculptata si finisata, spre deosebire de ceilalti pereti ai lacasului, pe care se vad si azi urme de dalta.

- Vezi taietura asta speciala de dalta?, imi arata Andrei.

- Fa-i o poza.

- De ce?

- Pentru ca este o taietura tipica dacica.

Si Andrei incepe sa-mi faca o intreaga teorie despre cum taiau dacii piatra. In partea stinga sunt doua chilii mari, cu pereti drepti, bine slefuiti. Pe usa din mijloc se intra intr-o tinda deasupra careia se inalta un turn conic, inalt cam de 10 metri, sculptat tot dinauntru in afara in…spirala! Din aceasta tinda, printr-o usa aflata in dreapta, se intra intr-o alta incapere de cult, despartita printr-un perete de cea din exterior. In perete, in apropiere de cele doua altare, a fost sculptata o gaura ovoida, ca un ochi magic, ce leaga cele doua lacasuri invecinate. Din acest mic sanctuar se intra pe o usa mare, foarte bine sculptata, intr-un mic altar. Aici se afla sculptata cu maiestrie intr-o firida, semnul sacru al celui de al 7-lea "Constructor al Universului de mai Jos ", al Universului Fizic. Este un simbol al celor 7 zei ai genezei, punctul central representindu-l pe Daksha, parinte al celor 10.000 de fii iubiti, de alesi ai lumii, parinte al Dacilor. Semn dus de cuceritorii Carpato-Danubieni pina in Sumer, preluat apoi de un trib semit, si in felul acesta salvat de la disparitie. Este cunoscut astazi ca "Steaua lui David ". In stinga lui, de pe perete, ne priveste un personaj ciudat, parca picat de pe o alta planeta, un basorelief de circa 3 metri inaltime, representind un OM ginditor, in profil, cu o frunte foarte inalta, un ochi exagerat de mare si expresiv, continuat in jos de un nas mic si turtit si de o mandibula ciudat de ingusta. Un par lung si bogat i se rasfira pe umeri. Pe cine o fi reprezentind acest personaj scos parca dintr-un roman cu extraterestri!?

Acum, ca suntem inauntrul Templului de la Sinca Veche nu ne mai pare rau de drumul pe care l-am facut, de noroaiele pe care le-am tras, de picioarele si pantalonii uzi, de ploaie si innoroiati de glodul drumului. Este o minune a civilizatiilor antice! Dupa parerea mea, extraordinar de importanta este aceasta elipsa, sau cerc, care este pus sub un unghi de 18-20 de grade pe o coasta, si care se repeta si in celelalte incaperi.

- Dar de constructia spiralata a cupolei din camera invecinata, care sparge undeva acolo, sus muntele lasind lumina sa patrunda in templu, nu spui nimic? Dar de faptul ca, avind o vreme ploioasa ca aceasta si ca in templu nu gasim apa adunata in baltoace ori noroi?, intreaba Costel.

- Da. Daca lumina poate veni prin turn in templu, ar trebui sa vina si ploaia.

- Dar uite nisipul amestecat cu cuart de pe jos, care absoarbe apa ca in Sahara.

- Si am sa mai adaug ceva, spune Andrei. Ca o dovada ca asta nu este facut de natura, este urma de dalta si taietura dacica de peste tot. Miky te rog sa te uiti in carte la mine si te rog sa compari aceste taieturi cu taieturile din carierele dacice. Se vede ca este aceeasi taietura!

Iesim din Templul d-lui Moldovan, nu inainte de a-i da lui Andrei inca o "mica" informatie primita acolo, la New York, de la dl. Moldovan:

- Stii Andrei, dl. Moldovan mi-a mai vorbit si despre niste trepte si cuburi ciclopice de piatra, care se gasesc pe aici, prin apropiere.

- Unde sunt? Cit de departe? Hai repede sa le cautam!

I-am spus ca, daca-mi aduc corect aminte, la iesirea din templu ar trebui s-o luam la stinga. Zis si facut. De asta data norocul ne-a suris ceva mai repede, asa ca, fara mari dificultati, am gasit ceea ce cautam. Am gasit pietre ciclopice, taiate in unghiuri drepte, de 90 de grade. Adevarate cuburi uriase de stinca, avind intre ele canale de scurgere.

- Daca natura a facut asta, apoi bravo ei!, spune cu multa admiratie in glas Costel.

- Natura sa fi facut asta? Este prea perfect! Cu guri de scurgere intre ele…Este ca si cum urci intr-o cetate ciclopica pe care cineva si-a aranjat-o sa traiasca pentru totdeauna. Pietroaie megalitice de cite 2-3 metri inaltime si tone greutate stau rasturnate fara rost in toata zona asta. Sunt prea mari ca omul sa le fi pus, sunt prea perfecte pentru ca natura sa le fi realizat. Un zid megalitic ne intimpina. Este prea urias ca sa-l poti discuta si banaliza. O sa-i fac o poza. Mai jos, sunt si aici canale de scurgere, in felul acesta apa care ar putea sa le pravaleasca la vale, are pe unde s-o ia. Vedem canale perpendiculare intre blocuri inalte, de peste 1 metru jumate, unele de 2 metri, imbinate fara ciment. Le-a facut Natura, le-a facut Omul? Va las pe dumneavoastra sa judecati, iar daca vreti sa fiti mai siguri, va sfatuiesc sa veniti sa le vedeti, ele sunt aici, la noi acasa, ele sunt aici in Daco-Rominia. Nici nu trebuie sa calatoriti prea mult si nici pasaport nu va trebuie. Singurul lucru de care aveti nevoie este…curiozitatea.

Iata ca mergind pe urmele descrise de domnul Moldovan din New Jersey, am putut constata ca intr-adevar, ce a spus dinsul nu numai ca este adevarat, dar ca a fost foarte modest cu descrierea. Lucrurile sunt fantastice, lucrarile sunt ciclopice si sunt realizate de o fiinta inteligenta. Asa canale de scurgere dintre blocuri uriase de piatra nu am vazut niciodata. Nici Troia nu are asa ceva! Numai aici, la Sinca Veche, intr-un loc uitat, implantat in munte se gaseste acest loc sacru, aceste ziduri ciclopice care aparau pe cine? Si de ce? Chiar satenii, in modestia lor, unii dintre ei nu au auzit de acest loc aflat la numai citiva kilometri de casa lor, altii au auzit, dar nu au venit sa vada. Un singur mosnegut ne-a spus:"Eu am vazut unele dintre ele dar nu am inteles insemnatatea lor. Se spune ca intr-un timp indepartat, un preot calugar chiar s-a asezat in acest templu, oficiind mici slujbe. Dar timpul a trecut si noi le-am uitat."

Sa vedem ce-i rezerva viitorul Sincai Vechi.

- Orientarea zidului este 30 de grade de la Nord spre Vest, spune Andrei. Minunea este ca pe hartile pe care le avem, pe linia dintre Virful Omu si Sona, la 30 de grade de aceasta linie se gaseste si "treaba" asta. Ne intoarcem spre masina lui Andrei, ne suim, nu inainte de a arunca inca o privire spre "Templul lui Moldovan"…

Ajungem la locul din sat unde ne-am lasat celelalte masini. Citiva sateni ne asteptau curiosi.

- Ei, domnilor, ati gasit ceva?

- Da, am gasit ceea ce am cautat.

Se uita la noi neincrezatori. Ne-am suit in masini, fiecare dintre noi demarind spre alta directie. Ne despartim de Tudor, care se suie in Audi-ul sau, avindu-l la volan pe colonelul Nicolae Mereuta. Andrei cu nepotul din partea sorei, Ruslan, s-au suit in Niva cea rosie. Ei au luat-o spre dreapta, spre Chisinau. Noi, ne cataram in Fordul cel albastru, eu, Costel, Dan, si o pornim spre stinga, spre Fagaras, Bucuresti, si unul dintre noi chiar spre…New York. Plecam din Sinca Veche cu un sentiment de nostalgie si cu gindul reintoarcerii. Trebuie sa ne intoarcem, sa revedem, sa masuram, sa venim cu o echipa de oameni care se ocupa de asa ceva in mod permanent. Trebuie sa vedem daca, intr-adevar aceste mistere se vor putea rezolva.

Astfel s-a incheiat calatoria mea in Tara Zeilor , in Dacia, calatorie care a avut drept scop sa vada daca cultura vechilor daci a fost intr-adevar la acel nivel care a uimit Europa. Cred ca rezultatul a fost pozitiv si cred ca dupa mine si alti buni daco-romini vor cauta sa descopere, redescopere sau simplu sa mearga sa vada ceea ce ne-au lasat ei, dacii:acea comoara nepretuita care se gaseste nu numai in Muntii Orastiei, nu numai la Sarmisegetusa, dar pe tot teritoriul locuit de ei, acest teritoriu imens care se intinde nu numai pe teritoriul Tarii Rominesti-Vlahia, Modova, Transilvania, ci mai departe, pina la Lacul Constanta, in Elvetia. El cuprinde toata Cehoslovacia, iar la Rasarit tot teritoriul pina dincolo de Bug. Cit despre Sud, teritoriul dacilor se intindea cu zeci de km in sudul Dunarii, cu tot teritoriul Bulgariei de astazi si poate chiar mai departe.

Sa le dorim noroc celor care isi vor dori sa ne redescopere, sa mearga pe urmele acestui mare imperiu dacic ori pre-dacic. Sa speram ca intr-o zi, cineva cu bune intentii ii va convinge si pe istoricii si pe arheologii nostri sa vada cu mai multa dragoste acest trecut fantastic, aceasta mostenire pe care nici macar Egiptul nu o poate compara.

Adio Dacia, si…pe curind!"

sursa: http://www.dacia.org/Zei/Pagina_8/pagina_8.html

Minunile de la Sinca Veche – Manastirea si grota “Bucuria Neasteptata”, “Templul Ursitelor”

Zilele trecute mi-am luat o mini vacanta si m-am repezit la munte. Am ales ca destinatie zona Moeciu de Sus, la Cheile Gradistei, intr-un loc de poveste, asta si pentru faptul ca am avut o vreme de adevarata vara, chiar daca eram la sfarsit de septembrie.

Pentru ca vremea ma imbia la drumetie am cerut sfatul unul localnic pe unde sa-mi indrept pasii. Mi-a sugerat mai multe locuri printre care si Sinca Veche, pentru Manastirea si Grota „Bucuria Neasteptata”.

Ce mi-a atras atentia a fost faptul a fost acela ca se spune ca aici la Sinca Veche este un loc de reculegere, de implinire a dorintelor bune, dar si un loc unde se petrec fenomene paranormale.

Pe drum chiar, ratacindu-ma prin Zarnesti si oprindu-ma la un chiosc de ziare sa cer indicatii, un batranel tare curat si bine imbracat mi-a indicat locul, dar a tinut sa-mi mentioneze, fara sa-l intreb nimic, ca acolo se spune ca ar fi puteri paranormale.. deci ce pot spune, dorinta mea de a ajunge la locul cu princina a fost si mai mare… era un semn ca dorintele mele se vor implini curand, caci se pare ca am fost indrumata spre locul potrivit…

Pe drumul ingust spre locul cautat, prima care te intampina este pestera sacra (grota) si la nici 3 km de mers pe sosea cu masina se ajunge si la Manastire. Se spune ca se poate ajunge de la un loc la altul si pe munte direct, la pas, si ca drumul este mult mai scurt, dar sincer nu m-am incumetat mai ales ca renumele locului imi cam dadea fiori…

Primul lucru care te intampina dupa semnul de lemn pe care este scris Grota, este o cruce simpla de piatra si o alee serpuita care duce intr-o padure foarte deasa, altceva nu se vede nimic de la drum.

Dupa ce faci cativa pasi si urci usor trecand incepi sa vezi o constructie de lemn, de fapt care arata ca un acoperis din scanduri de lemn asezat direct pe sol. Acolo este Grota Sinca Veche „Bucuria Neasteptata” numita si „Templul Ursitelor”, „Templul de la Sinca Veche” sau „Manastirea sapata in piatra”, protejata prin acea constructie.

Este sapata in piatra de cariera si nu are acoperis, ci doar un turn impresionant de vreo 10 m care face legatura cu lumea de afara, turn prin care intra lumina zilei. Traditia populara spune ca pe acolo coboara energiile si ca dedesubt, in pamant, ar exista un tunel de comunicare pana la Cetatea Rasnovului.

Imediat ce pasesti in grota, care nu este de dimensiuni foarte mari, incepe sa te cuprinda o liniste profunda si un sentiment straniu… straniu pentru ca te afli intr-un locas de cult a carui vechime nu se stie cu exactitate. Se spune ca ar avea o vechime de aproximativ 7000 de ani si se mai spune ca ar fi apartinut aceleiasi civilizatii care a intemeiat “Templul Alb” din Insula Serpilor. Sunt pareri care spun ca manastirea are origini dacice sau chiar mai inaintate.

Ce mai este impresionant la manastirea rupesta este altarul principal numit “Grota Sperantelor” unde in stanca este sapata o nisa pe care este taiat in stanca semnul Ying si Yang in Steaua lui David, simboluri care nu mai apar impreuna nicaieri in lume, ceea ce face acest loc sa fie unul unic. In plus, in stanga altarului este sculptata o imagine masculina, care sta cu capul orientat spre stanga, practic cu spatele la altar si la cruce, figura care se zice ca ar fi a unui Iisus, Zamolxis sau a unei alte zeitati.. nu se stie cu exactitate.

Oamenii din zona sau cei care au mai vizitat acest loc spun ca odata intrat in galerie puterea extraordinara a acesteia te cuprinde si te incarca de energie. Trebuie sa va recunosc ca eu personal m-am simtit dupa aceasta vizita plina de viata, parca ceva mai vesela, mai linistita si sper ca dorintele pe care mi le-am pus sa se indeplineasca cat mai curand.

Langa manastirea rupestra se afla si un izvor despre care se spune ca si apa ar avea puteri vindecatoare si daca bei din aceasta apa cand ai vreo suparare aceasta iti va trece… astfel am avut grija sa-mi iau si o sticla de apa cu mine…

Am intrebat si de ce se numeste exact „Templul Ursitelor” si mi s-a spus ca daca vii aici de Santgeorgiu, la Lasata Secului de Pasti si de Schimbarea la Fata, poti sa-ti schimbi ursita si sa te casatoresti in acel an… deci doar de 3 ori pe an merge aceasta „magie”. In fine, parerile erau impartite, unii spunea ca trebuie sa vii, undeva pe la miezul noptii si sa te rogi sub turnul interior, deci destul de straniu si infricosator avand in vedere locul din padure si grota intunecata si rece… dar si ca in orice zi, daca te rogi in locul in care patrund razele de soare prin cupola sapata in stanca, se spune ca se implinesc toate dorintele bune si curate… drept pentru care am indraznit si eu sa-mi pun cateva dorinte…

Ce m-a impresionat pe mine este drumul serpuit in padure care duce de la Grota la casa calugarilor si la Manastire si care este o carare rustica, amenajata cu gardulet si scarite de nuiele.

Am avut o mica neplacere aici, caci m-am asezat pe iarba sa admir si pozez niste frumoase flori mov si probabil m-am asezat intr-un mic musoroi de furnici rosii, iar vreo 2 mi-au intrat pe sub geaca si m-au ciupit.

Din fericire in afara de o mica roseata si mancarime ca de muscatura de tantar, altceva nu s-a intamplat, iar disconfortul a durat doar vreun minut-doua.

Asa cum va spuneam mai sus de manastirea rupesta, grota, se afla Manastirea „Bucuria Neasteptata”, infiintata in cinstea Sfantului Nectarie si care este considerata un monument istoric. Acesta este poate si motivul pentru care Consiliul Judetean Brasov s-a ocupat de asfaltarea drumului. Drumul este perfect intre cele doua monumente, caci pana acolo este ca dupa razboi. Trebuie sa recunosc ca am pierdut multe imagini peisagistice de vis fiind atenta la ocolirea craterelor din sosea… Se spune ca si in Manastirea aceasta se intampla minuni. Astfel sunt renumite Minunile Sfantului Nectarie la Sinca Veche, ale carui moaste se afla intr-o mica particica aici.

Poate suna ca  o mica lectie de istorie cele povestite mai sus, dar eu am fost, mi-a placut si deci va sfatui si pe voi cand sunteti in drum spre munte sa faceti o drumetie pana acolo. Locasurile se afla la vreo 40 km de Brasov si la vreo 30 de Zarnesti, deci nu foarte peste mana… Pot spune ca pentru mine Sinca Veche a avut o puternica experienta spirituala si minunata, care mi-a aratat ca Romania este totusi un loc deosebit, cu multe comori spirituale si locuri binecuvantate…

preluare de pe: http://www.codrosu.ro/minunile-de-la-sinca-veche-manastirea-si-grota-bucuria-neasteptata-templul-ursitelor/