Din perspectiva felului in care au fost creati, oamenii sunt, cu totii, la fel. Desigur, in limitele unor rigori destul de tolerante, insa niciun om nu poate, de pilda, sari de 10 ori mai sus decat altul. Suntem mici variatiuni ale unui tipar unic.
Cei mai multi dintre noi. Pentru ca, cercetand, vom constata cu stupoare ca cei mai putini tind sa se abata surprinzator de mult de la “matrita”, intr-o directie sau alta.
Nu este vorba despre oameni cu patru maini si cu doua capete sau de indivizi cu un al saselea simt, ci de persoane ale caror simturi si capacitati tipic umane se manifesta la un nivel, uneori“supereroic”, alteori doar neobisnuit, comparabil cu cel din lumea animala sau din fanteziile noastre. Sa cunoastem cateva astfel de “porniri”.
Cei mai multi dintre noi. Pentru ca, cercetand, vom constata cu stupoare ca cei mai putini tind sa se abata surprinzator de mult de la “matrita”, intr-o directie sau alta.
Nu este vorba despre oameni cu patru maini si cu doua capete sau de indivizi cu un al saselea simt, ci de persoane ale caror simturi si capacitati tipic umane se manifesta la un nivel, uneori“supereroic”, alteori doar neobisnuit, comparabil cu cel din lumea animala sau din fanteziile noastre. Sa cunoastem cateva astfel de “porniri”.
9. Supergust
Acei oameni care simt gustul alimentelor cu o intensitate mai mare decat restul populatiei sunt denumiti superdegustatori. Se crede ca prezenta pe limba a papilelor gustative fungiforme – acei cili linguali in forma de ciuperci, acoperiti cu receptori de gust – este motivul pentru care aceste persoane au un raspuns mai puternic la senzatia de gust.
Dintre cele cinci tipuri de senzatii gustative existente: dulce, sarat, acru, amar si umami, un superdegustator considera in general “amareala” ca fiind cea mai perceptibila. Cercetatorii au observat, initial, abilitatile diferite ale oamenilor de a resimti gustul unui compus cunoscut, atunci cand un chimist din DuPont, Arthur Fox, a cerut unui esantion de subiecti sa puna pe limba fenil-tio-carbamida.
Unii oameni i-au putut resimiti gustul amar, iar altii nu. In timp ce 70% dintre indivizi pot detecta aceasta substanta, doua treimi dintre ei o fac la nivel mediu si o singura treime, aproximativ 25% din populatia mondiala, a experimentat intens, putand fi catalogata drept una de superdegustatori. Acestor personaje le vor displacea adesea anumite sortimente culinare, in special cele amare, precum varza, cafeaua si grapefruitul. Femeile asiatice si africane sunt cele mai predispuse sa prezinte un numar crescut de papile fungiforme, menite sa le faca superdegustatoare.
8. Auz incredibil
Contrar banuielii, aceasta trasatura nu implica un auz foarte ascutit si posibilitatea de a percepe mai bine decat normal sunete aflate la distanta mare sau cu un nivel redus de emisie. Nu este vorba despre o abilitate sporita de a auzi, ci de capacitatea mentala de a intelege, diferentia si clasifica sunetele in cateogorii bine definite. Exemple ale acestei competente includ identificarea corecta a franturilor sonore indiferent de sursa ( claxoane, sirene, motoare etc.), abilitatea de a recunoaste o nota muzicala extrasa dintr-un context sonor, recunoasterea unei tonalitati si sesizarea cheii in care este redata un cantec.
Fiecare dintre aceste lucruri este o actiune cognitiva, care presupune inregistrarea si recunoasterea frecventei fiecarui ton si capacitatea de a-l eticheta. Abilitatea poate fi deprinsa atat genetic, cat si printr-o oarecare forma de invatare, influentata de expunerea individului la muzica in stadii cruciale ale dezvoltarii lui. Estimarile referitoare la procentul populatiei cu “superauz” variaza intre 3%, in randul populatiei neavizate si 8% in cazul muzicienilor profesionisti si semi-profesionisti.
Aceasta se intampla in Europa si SUA. Interesant este ca in conservatoarele din Japonia, 70% dintre muzicieni au superauz. Parte a motivului pentru aceasta diferenta semnificativa ar putea consta in dezvoltarea acestor oameni intr-un mediu lingvistic fundamentat pe tonalitati (mandarin, cantonez, vietnamez) sau pe accente (japonez). Simtul este, de asemenea, comun, si in randul celor orbi din nastere, sau care sufera de Sindromul William, ori de autism.
7. Tetracromia
Este abilitatea perceperii culorii din patru surse diferite. Un exemplu din regatul animalelor vine de la pestele-zebra (Danio rerio), care poate capta lumina din canalele rosu, verde, albastru si ultraviolet ale spectrului luminos. Adevarata teracromie la oameni este foarte rara si numai doua posibile cazuri au fost identificate in istorie pana acum. In mod normal, oamenii sunt tricromi, dispunand de trei tipuri de conuri oculare, care primesc lumina din zonele rosie, verde si albastra ale spectrului luminos.
Fiecare con poate distinge aproximativ 100 de gradatii de culoare, iar creierul combina culorile si nuantele astfel inca 1 milion de umbre distinctive ajung sa ne coloreaze lumea. Un adevarat tetracrom, cu un tip suplimentar de con, intre rosu si verde (frecventa portocalie), ar putea, teoretic, sa percepa 100 de milioane de culori. La fel ca si supergustul, tetracromia este considerata mai comuna in randul femeilor decat la barbati. In mod interesant, incapacitatea de a detecta culorile la barbati (mai mult decat la femei), poate fi mostenita tocmai de la mame cu tetracromie.
6. Ecolocatia
Ecolocatia este ceea ce liliecii si delfinii folosesc pentru a-si gasi drumul prin intuneric, respectiv prin apa. Emit un sunet, asteapta ca ecoul sa se intoarca si il folosesc pentru a descifra, in functie de directie si durata, pozitia, dimensiunea si distanta la care se afla un obiect. Surprinzator, si oamenii pot folosi ecolocatia. Ea le este accesibila in special celor orbi, deoarece dureaza foarte mult timp sa stapanesti si sa ascuti senzitivitatea fata de sunetul reflectat. Dar este o tehnica si se invata, nu o abilitate innascuta.
Pentru a naviga cu ajutorul ecolocatiei, o persoana creeaza, voit, un sunet (loveste dintr-un baston sau cu limba de cerul gurii) si determina, in functie de ecoul creat, unde sunt pozitionate obiectele in jurul sau. Cei bine initiati pot spune adesea unde se afla un obiect, cat este de mare si ce densitate are.
Poate cel mai remarcabil si bine documentat caz individ care se foloseste de ecolocatia in viata de zi cu zi este cel al lui Ben Underwood, din SUA, decedat anul trecut, la varsta de 17 ani, care si-a pierdut ambii ochi din cauza unui cancer de retina, la varsta de numai trei ani.
5. Himerism genetic
In Iliada, Homer descrie himera, o creatura fabuloasa, ale carei organe externe provin de la animale diferite, un monstru mitologic de la care se trage si numele echivalentei genetice – himerism. Himerismul genetic, sau tetragametismul, la oameni si la alte animale, se intampla atunci cand doua oua fertilizate sau doi embrioni fuzioneaza, in prima faza a sarcinii.
Este, practic, o afectiune in care doi embrioni gemeni cresc in pantecele unei mame, dar unul dintre ei il absoarbe pe celalalt, astfel incat rezulta un embrion ce contine doua ADN-uri, aflate in diferite parti ale corpului. La oameni, himerismul este foarte rar, cunoscandu-se numai 40 de cazuri confirmate in istorie. In aceste situatii, eventualele teste ADN facute unor persoane inrudite biologic – fie chiar parinti-copii – pot indica o nepotrivire genetica intre parti, ca si cum nu ar avea acelasi sange.
Ceea ce este si adevarat, profilul genetic al sangelui copilului diferind de cel al parintilor, prin combinarea ADN-ului sau cu cel al potentialului frate geaman in faza intrauterina. Un exemplu in oglinda al acestei conditii medicale este cel al Lydiei Farichild: testele ADN facute ei si celor doua fetite pe care le-a nascut au subliniat o nepotrivire genetica mai mare de 50% intre femeie si copii, tradusa prin neinrudire biologica; genetic, Lydia nu era mama copilelor.
Explicatia? Femeia era rezultatul unui himerism si poseda doua seturi de ADN. Unul era predominant in corp, insa ovarele contineau celalalt material genetic. Cu greu, Lydia a fost recunoscuta drept mama copiilor, dar nu inainte de a fi data in judecata. Ca un avantaj, oamenii nascuti cu himerism au, in general, un sistem imunitar tolerant la ambele tipuri genetice de celule din corpul lor. Astfel, un “himerian” se poate potrivi, in cazul unui transplant de organe, cu un procent mult mai mare din populatie decat oricine altcineva.
4. Sinestezia
Cum ar fi sa asociezi, efectiv, consistent si realistic, cifrele sau literele cu anumite culori, sau sunetul unui anumit cuvand sa iti declanseze senzatia unui gust precis pe limba? Sunt doua forme de manifestare ale tulburarii neurologice denumita sinestezie.
Sinestezia se intampla atunci cand stimularea unei anumite regiuni senzoriale sau cognitive declanseaza un raspuns involuntar in alte regiuni senzoriale sau cognitive.
Sinestezia este adesea genetica iar asocierea semnelor grafice cu diferitele culori reprezinta cea mai comuna forma a sa. Alte versiuni de sinestezie implica asocierea datelor calendaristice cu locatii precise, alocarea unei personalitati numerelor sau perceperea sunetelor ca pe gusturi sau culori.
Desi sinestezia este o disfunctie neurologica, ea nu ar trebui considerata o tulburare, deoarce nu interfereaza, in general, cu abilitatea unei persoane de a functiona normal. Cei mai multi oameni “suferind” de sinestezie nici macar nu isi dau seama ca experientele lor cotidiene stimuleaza mai multe raspunsuri senzoriale decat in cazul altora, iar cei care observa considera foarte rar sinestezia ca avand un impact negativ asupra vietilor lor.
3. Calculatoare mentale
Stim despre savanti ca sunt acei oameni care au ajuns la un nivel cognitiv extraordinar, aproape suprauman, invatand si experimentand, la nivel stiintific, toata viata. Dar termenul mai desemneaza si o dimensiune patologica. Este vorba despre autismul savant sau despre savantii autisti, indivizi a caror functionare cerebrala anormala le permite sa execute cele mai complxe calcule, in general matematice, posibile.
In timp ce planeta este populata de multi oameni antrenati sa poata lucra rapid cu numere mari in gand, abilitatea “nedresata” si superioara a autistilor de a face acelasi lucru este cu mult mai interesanta. Majoritatea acestor oameni se naste cu sindromul savantului ( doar 50% dintre oamenii cu savantism sunt si autisti; mai pot suferi de epilepsie si alte malformatii cerebrale), care este inca sarac inteles, si putini sunt cei care il dezvolta in timpul vietii, de obicei din cauza unei lovituri la cap.
Exista mai putin de 100 de savanti prodigiosi recunoscuti in lume, iar dintre savantii cu autism capabili sa foloseasca tehnici de calcul mental exista chiar mai putini. Cercetari recente au evidentiat ca fluxul sanguin din regiunea creierului responsabila de calculele matematice este de sase pana la sapte ori mai crescut decat normal, cu siguranta unul dintre factorii care potenteaza aceasta capacitate de a gandi mantematica mult mai repede decat o persoana normala.
2. Memoria reprezentationala
Atunci cand o persoana poseda memorie fotografica sau isi aminteste totul despre orice cu lux de amanunte se spune ca are memorie reprezentationala. Este vorba de abilitatea de a evoca si reda sunete, imagini sau obiecte din amintire cu o acuratete extrema.
Exemplele de memorie reprezentationala includ prestatia impresionanta a lui Akira Haraguchi, care a recitat din memorie primele 100.000 de zecimale ale lui pi si desenele lui Stehen Wiltshire – savant autist – care a reprodus in creion Roma in mare detaliu dupa un survol, cu elicopterul, deasupra orasului.
Kim Peek, omul dupa care a fost inspirat personajul Raymond Babbit din filmul Rainman, poseda la randul sau memorie reprezentationala, fiind capabil, printre alele, sa redea pana la 12.000 de carti din memorie. Daca memoria fotografica adevarata exista la adulti este, inca, o problema controversata.
Dar este acceptat ca abilitatile reprezentationale sunt distribuite in mod egal intre femei si barbati. In plus, asemenea capacitate nu poate fi deprinsa prin repetitie si invatare, ci numai ereditar.
1. Celulele nemuritoare
Exista un singur caz cunoscut al unei persoane cu celule nemuritoare (celule care se divid indefinit in afara corpului uman, sfidand Limita Hayflick) si este cel al unei femei pe nume Henrietta Lacks. In 1951, H.L., in varsta de 31 de ani, a fost diagnosticata cu cancer cervical, din cauza caruia a si murit un an mai tarziu.
Fara consimtamantul familiei femeii, un chirurg a sustras o mostra de tesut din tumora pacientei si i-a transmis-o doctorului George Gey. Cercetator al Laboratorului de Tesuturi din cadrul Universitatii John Hopkins, Gey a introdus mostra de tesut a lui Lacks intr-o linie de celule nemuritoare – linia de celule HeKa.
Celulele din tumora femeii decedate au o verziune activa a enzimei telomeraze (telomeraza este mecanismul prin care celulele imbatranesc sau sunt imbatranite) si se prolifereaza anormal de rapid. In ziua mortii Henriettei Lacks, dr. Gey a anuntat lumea ca o noua era in cercetarea medicala a inceput – una care avea sa ofere leacul pentru cancer.
Celulele HeLA au fost utilizate in 1954 de catre Jonas Salk, pentru a dezvolta leacul impotriva poliomelitei. De atunci, au fost folosite in cercetarea cancerului, a SIDA, a efectelor radiatiilor si substantelor toxice, dar si pentru cartografierea genelor, printre alte lucruri. Astazi, celulele HeLa sunt atat de comune in laboratoare incat contamineaza multe alte culturi celulare
De asemenea, astazi sunt mult mai multe celule HeLa vii azi decat in vremea cand Henrietta Lacks traia – ii depasesc masa fizica de multe ori. Tragic, Lacks nu a stiut niciodata despre contributia imens de valoroasa pe care celulele ei au adus-o stiintei, iar familia femeii nu a fost informata decat multi ani mai tarziu ca celulele acesteia au fost folosite in scopuri de cercetare.
preluare de pe aursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA
Iata o carte extraordinara, aparuta la editura MMS, in colectia “In fata semineului”, care poate schimba in orice moment felul in care privim viata. O carte care ne spune un lucru pe care l-am simtit multi dintre noi: “Trebuie sa va schimbati peisajul vietii voastre.” Cum putem sa facem acest lucru? 
