Legăturile de înrudire româno-albaneze

Zona de formare a poporului roman/valah

În opinia unor savanţi, albanezii, românii si aromânii sunt recunoscuţi ca adevãraţi autohtoni ai ţinuturilor sud-nord-dunãrene, fiind descendenţi şi continuatori ai traco-ilirilor

1. Rãsãrit din substratul traco-iliric, poporul albanez apare abia in sec. al Il-lea, pentru ca apoi sã disparã pentru multe veacuri din zarea istoriei (ca atestare documentarã – n.n.).

Intr`adevãr,îin acest secol se face pentru întâia datã, menţiune despre o populaţiune de pe actualul teritoriu naţional albanez cu numele Albanoi, având ca centru oraşul Albanopolis.

Dupã aceastã scurtã pomenire, urmeazã o tãcere pânã în sec. al XI-lea, când se aminteşte despre o rãscoalã din Albania, in care au luat parte si Albanezii. Din aceastã întreruptã amintire ce se face la un interval atât de mare, reiese cã începuturile istorice ale poporului albanez se aseamãnã cu acele ale poporului român 2.

Din timpuri strãvechi şi pânã în vremea noastrã, zona sud-dunareanã, balcanicã, mai precis cea cuprinsã între mãrile Neagrã, Adriaticã şi Egee, foarte prielnicã vieţuirii omeneşti, a fost viu disputatã de numeroase seminţii. În zorii istoriei antice, aici s-au dezvoltat douã neamuri înrudite, dar totuşi distincte: tracii si ilirii 3., strãmoşii românilor şi albanezilor de azi.

Dupã Nicolae Iorga, temelia acestor douã popoare, român şi albanez, sunt seminţiile iliro-traco-dacice, care au populat întreaga Peninsulã Balcanicã, trecând sub numele de Geţi şi Daci, Dunãrea şi lãţindu-se apoi, peste întregul platou al Ardealului 4. Scriind despre înrudirea limbii române cu cea albanezã, redactorul unei reviste albano-române din Bucureşti, semna sub pseudonimul Boirevista, urmãtoarele: Faţã de niciunul din elementele care constituie limba noastrã de azi, nu ne poate cuprinde însã atâta duioşie faţã de cel ce ne e comun cu albanezii, cãci vechimea lui întrece douãzeci de veacuri 5.

Albaneza şi româna se caracterizeazã, în interiorul uniunii lingvistice balcanice, printr-o strânsã înrudire.

Aceastã înrudire se intrevede, cum se ştie, în întregul sistem al celor douã limbi, în alcãtuirea foneticã, în structura morfologicã, în construcţia sintacticã, în frazeologie, în formarea cuvintelor şi în vocabular 6.

Relatând despre geneza elementelor pe care româna le are in comun cu albaneza, despre evoluţiile independente în fiecare dintre cele douã limbi, precum şi despre mostenirile independente din substratul traco-dac (în românã) sau traco-ilir (in albanezã), prof. univ. dr. Grigore Brâncuş subliniazã faptul cã româna şi albaneza sunt inrudite prin substrat, sub înrâurirea cãruia au apãrut inovaţii comune 7.

Relaţiile româno-albaneze, respectiv traco-ilire, se dovedesc a fi foarte vechi, drept pentru care existã o serie de similitudini, paralele şi concordanţe în viaţa spiritualã şi culturalã a celor douã popoare.

Studiind aceste raporturi, distinsul lingvist albanez, Eqrem Cabej, avea sã afirme: Apropierea este atât de mare, încât lingvistul dese ori are impresia ca are în faţa lui o singurã materie de limbã, reprezentatã sub douã forme diferite 8.

Acelaşi învãţat aprecia: din caracterul acestei afinitãţi se poate afirma cu destulã siguranţã cã în istoria lor, poporul albanez şi poporul român au fost în vecinãtate unul cu altul, pe alocuri poate au trãit în simbioza 9.

Pentru filologul italian Giuliano Bonfante, albanezii şi românii erau într-o vreme unul şi acelaşi popor, care a primit acelaşi val de latinitate, cam târziu, prin veacurile II-III ale e.n. 10.

Ideea strãvechii legãturi de înrudire etnicã şi lingvisticã dintre români şi albanezi, dateazã încã din sec. al XVIII-lea.

Pionierul cercetãrilor istorice şi lingvistice sud-est europene, Johann Erih Thunmann, era convins cã existã o înrudire între românã şi albanezã bazatã pe o vecinãtate apropiatã: Albanezii sunt descendentii vechilor iliri, la fel ca şi vecinii lor vlahi, de care mã voi ocupa ulterior, sunt fii ai tracilor.

De remarcat cã Thunmann socotea necesar sã explice orientarea cercetãrilor sale: Nouã, celor din pãrţile apusene ale acestui continent, nici unul dintre popoarele Europei nu ne este mai putin cunoscut în privinţa originii, istoriei şi limbii sale, ca albanezii şi vlahii. şi cum nu este vorba de popoare de rând; este vorba despre popoare de seamã, pe care orice istoric ar trebui sã vrea sã le cunoascã, a cãror istorie ar putea sã umple o lacunã din istoria mai veche şi mai nouã a Europei.

Dar ele nu mai joacã astãzi un rol important, ele sunt popoare lipsite de libertate, de drepturi si de noroc, iar istoricul este adesea tot atât de nedrept ca orice om: el îl dispreţuieşte pe cel fãrã noroc .

Din cercetãrile ulterioare, lingviştii noştri au constatat cã într-adevãr, preferinţele comparative s-au îndreptat cu precãdere spre limba albanezã, a cãrei înrudire originarã cu substratul românesc, este unanim recunoscutã.

Misterioasa noastrã înrudire cu albanezii este realitatea apropierii sufleteşti între cele douã popoare: o anumitã cãldurã în raporturile reciproce, toate aceste izvorâte dintr-o comunitate de civilizaţie care are începuturile în strãfundul veacurilor. Cu ocazia unei cãlãtorii în Albania, în anul 1957, Alexandru Rosetti a fost surprins sã audã cã albanezii au acelaşi ritm al frazei.

Albaneza, dupã Rosetti, este o limbã centum, prin elementele ei care se explicã prin ilirã, şi o limbã satem, prin elementele care se explicã prin tracã.

Elementele pe care albaneza le are în comun cu româna se explicã – în afarã de câteva excepţii – prin tracã.

În acest sens, Rosetti aduce drept dovadã o serie de elemente ale vocabularului comun al românei şi albanezei, corespondenţe fonetice între cele douã limbi, expresii in comun, argumentând toate acestea prin existenţa unui substrat comun în douã sau mai multe limbi balcanice.

În Istoria limbii române, Rosetti susţine autohtonismul albanezilor în nordul teritoriului actual, în vecinãtate cu populaţia vlahã, acest lucru fiind exemplificat prin numeroasele analogii în materie de limbã, care nu s-au putut dezvolta decât printr-un contact intim al celor douã popoare.

În acest sens, Th. Capidan este de pãrere cã poporul albanez s-a format pe teritoriul national din nordul Albaniei, într-un tinut în care el putea veni în atingere cu populatiunile româneşti medievale din sudul Dunãrii.

Prin aceasta trebuie sa admitem existenþa unei simbioze albano-române.

N.A Constantinescu constata că acum o mie de ani masa româneascã timoceanã, înainte pânã în regiunea oraşelor Niş-Vranje, unde fãcea legãturã cu masa etnicã albanezã care se lãteşte pânã la Adriatica. Numai admitând aceastã legãturã, care s-a rupt în epoca modernã, ne putem explica şi raporturile culturale şi de limbã dintre poporul albanez şi cel roman.

Un punct de vedere interesant are şi Nicolae Caratanã: Aromâna cunoaşte mai putini termeni albanezi decât româna.

O dovadã în plus cã albanezii au trãit în mai strânsã legãturã cu românii decât cu aromânii, probabil în Kosova şi încã mai spre nord-vest.

Despre vecinãtatea dintre cele douã popoare vorbeşte şi cercetãtorul albanez Jovan Prespa. Când vine vorbă despre albanezii kosovari aflaţi în vecinătatea directă cu românii timoceni, în anii 1877-1878, sârbii au alungat din aceastã zonã peste 300 mii de etnici albanezi, numai cu hainele ce le purtau pe ei, rămânând acolo (pe Topliţa), numai vlahii. Iată unde se ascund urmele simbiozei albano-române, existente în substrat!

Aceeaşi pãrere despre înrudirea şi asemãnãrile româno-albaneze, este susţinutã şi de Alexandru Graur, conform căruia limba albanezã este, în afarã de greacã, singura limbã autohtonã care s-a pãstrat din antichitate în Balcani.

Elementele comune ale albanezei numai cu romana, ca şi fapte de altã naturã, fac ca albaneza sã fie consideratã tot mai mult continuarea acelei limbi care constituie substratul limbii române, traca, dupã unii, chiar dacomoesiana.

———————–
1. Constantin Papanace, Geneza si evolutia constiintei nationale la macedo-romani, Bucuresti, 1995, p.33.
2.Theodor Capidan, Simbioza albano-romana si continuitatea romanilor in Dacia, in Revista Fundatiilor Regale, nr.5, Bucuresti, l943, p.244..
3. Constantin Rezachevici, Istoria popoarelor vecine si neamul romanesc in Evul Mediu, Editura Albatros, Bucuresti, 1998, p.263-264.
4.Boirevista, Inrudirea limbei romana cu cea albaneza, in Tribuna Albano-Romana, nr.1-2, Bucuresti, 1916, p.15.
5. Ibidem.
6. Eqrem Cabej, Introducere in istoria limbii albaneze, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, l997, p.1O.
7. Grigore Brancus, Cercetari asupra fondului traco-dac al limbii romane, Institutul roman de Tracologie, Bucuresti, 1995, p.8-9.
8. Luan Topciu, Sentimentul dorului la Asdren, Poradeci si Kuteli, Bucuresti, l999, p.ll.
9. Eqrem Cabej, Hyrje ne historine e gjuhes shqipe (Introducere in istoria limbii albaneze), Tirana, l97l, p.l7l.
1O. Giuliano Bonfante, Studii Romeni, Roma, 1973, p.68.

preluare de pe sursa: Originea Poporului Roman

Cele 7 biocampuri si importanta lor !

Biocampul 1: este cel care pleacă din imediata apropiere a organismului. Corespunde Muladharei sau primei chakre. El coordonează funcţiile vitale ale sistemului şi este răspunzător de starea de sănătate. Are o dimensiune de 1,50-2 m. în cazul sistemelor vii bolnave, acest biocâmp se reduce, iar când organismul moare, acesta dispare.

Biocampul 2: se ocupă cu autoreglarea funcţiilor proprii, cu regenarea celulelor, cu producerea substanţelor necesare unei funcţionări normale. El controlează şi supraveghează funcţionarea întregului ansamblu, adică a corpului, la parametrii optimi.

Biocampul 3: răspunde de protecţia sistemului viu. El sesizează tot ceea ce intră în spaţiul sistemului viu, indiferent dacă este stimul pozitiv sau negativ, informează subconştientul, iar acesta la rândul lui emite semnale specifice. Acestea pot fi sentimente de repulsie, teamă, frică, simpatie, încredere, etc .

Aceste semnale trec la nivelul conştientului, care astfel este informat de ceea ce se întâmplă în spaţiul său, pentru ca la rândul lui acesta să poată lua măsurile necesare .

Dacă acest biocâmp nu funcţionează la parametrii optimi există pericolul de accidente

Biocampul 4: este cel răspunzător de legătura dintre sistemul viu şi pământ.

Această comunicare este de obicei inconştientă, însă ea poate fi făcută voliţional în cazul persoanelor care au o anumită pregătire ezoterică. Prin acest biocâmp se primesc informaţii despre viitoare cataclisme ce pot apărea la nivelul scoarţei terestre.

Biocampul 5: este răspunzător de comunicarea dintre sistemul viu şi alte sisteme din jur. Acestea pot fi de acelaşi fel sau diferite. Prin dezvoltarea acestui câmp se dezvoltă telepatia.

Biocampul 6: sistemul viu recepţionează şi preia atât stirnuli din mediul înconjurător cât şi semnale de la alte organisme vii.

Biocampul 7: este răspunzător de schimbul de informaţii ce se realizează între sistemul viu şi Univers sau Divinitate.

Toate aceste biocâmpuri au culoarea ceakrelor corespondente. Trebuie spus că dimensiunile acestor câmpuri sunt variabile. Ele depind de starea momentană a sistemului şi sunt influenţate de activităţi, gânduri, anturaj. Orice stare patogenă diminuează grav primul biocâmp, apoi pe cel de-al doilea, după care se propagă, cu o intensitate mai mică către celelalte.

Pt cei care o sa zica ca sunt aberatii, ii rog sa cerceteze in amanunt efectul kirilian, prin care s-a reusit fotografierea aurei si biocampurilor si le recomand o carte numita “Aurele Corpurilor”

Sursa: Secretele Sistemului

INCREDEREA IN SINE

 

In vremurile atat de agitate si mereu surprinzatoare pe care le traim, Increderea in Sine a devenit un instrument de supravietuire.

 

Asa cum e lanterna in mijlocul intunericului sau bricheta intr-o padure rece si intunecata. Increderea in Sine este paiul de care ne agatam intr-o viata ce curge vijelios fara sa ne lase sa ne dumirim, sa ne instalam confortabil, pentru ca un val nou de evenimente ne obliga in permanenta sa ne adaptam, sa ne verificam reperele. Repere inghitite adesea de vartejurile vietii. Si stai si te intrebi ce mai este sigur si stabil in aceste vremuri, pe ce mai poti conta, ce este peren, real, profund si garantat? Nimic in afara de propria ta fiinta. In care trebuie sa te increzi. Cand toate celelalte repere dispar, cand contextele, oamenii, notiunile, convingerile si credintele se naruie, singurul lucru sigur este fiinta ta. Pe care trebuie s-o cunosti al naibii de bine pentru ca a sti exact pe ce contezi. Increderea in Sine este inceputul.

De unde incepe increderea?

Increderea in Sine nu are legatura cu reusitele tale, cu performantele sau cu puterile tale. Acestea sustin increderea, dar nu sunt cauza lor. Pentru ca performantele sunt efectele existentei Sinelui. Increderea in Sine vine din relatia constiintei tale cu Sinele tau, cu scanteia ta divina, cu spiritul tau, cu Viata. Increderea in Sine este credinta ta in divinul launtric. Divinul nu are atribute. El exista, pur si simplu. Divinul, revelat sau ascuns, genereaza atribute. El fiind insa lipsit de atribute pentru ca El este in afara oricarei descrieri, a oricarei definitii.

De aceea, increderea in Sine vine de undeva de dincolo de calitati, de trasaturile de succes, de reusite, de pregatire, dincolo de parerile tale despre tine si de parerile celorlalti referitoare la tine. Increderea in Sine ESTE. Sinele ESTE. Scanteia divina ESTE. Dumnezeu ESTE. Si ca urmare a acestei prezente si a simtirii tale constiente a acestei prezente in tine, apare increderea in Sine.

Nu calitatile tale te determina sa ai incredere in tine. Ci natura ta divina. Cand ai incredere in natura ta divina totul devine posibil. Si din acest posibil Sinele te ghideaza sa iti doresti in mod particular in viata ta acele lucruri care te ajuta sa traiesti la cel mai inalt nivel experienta de fi tu ca persoana. De-a fi Sine intr-o persoana, cu identitate sociala, cu trup, cu aspiratii, cu un destin.

Sinele, mai presus de defintiile tale

Cand increderea ta este ancorata in calitatile tale, in frumusetea si tineretea ta, in sanatatea si vigoarea ta, in corpul tau, in abIlitatile tale, in relatiile tale, in contexte favorizante, ce faci cand incepi sa pierzi toate acestea? Spui gata, am pierdut increderea in MINE odata cu pierderea pozitiei, cu sustinerea altora, odata cu aparitia cheliei, cu pierderea danturii, cu instalarea batranetii, odata cu pierderea partenerului sau cu plecarea copiilor? Atat a fost? Unde mai este increderea in Tine cand ea este ancorata in lucruri exterioare? Pentru ca si propriile tale calitati si trasaturi sunt exterioare TIE. Ele sunt ale tale dar nu sunt TU. Ca dovada ca paradontoza (desi erai atat de mandru de liniara ta dantura alba ce credeai ca este atuul tau definitoriu) nu te opreste sa continui sa existi. Asa cum continui sa existi si dupa divort desi credeai ca mariajul sau partenerul te definea. Continui sa existi chiar si cand pierzi slujba sau simpatia sefilor desi aveai incredere in acestea si credeai ca te definesc profesional. Asa cum continui sa existi chiar daca pierzi sanatatea si te ameninta moartea.

Sinele, eu-l divin

Ceva mai presus de noi si mai profund in noi ne insufleteste. Este o substanta imanenta, aflata in noi inca din primul moment al fiintarii noastre in aceasta viata si chiar de dincolo de viata. Este ceva mai presus de om si mai aproape de substanta divina a vietii.

Divinul din noi nu avem voie sa il tradam niciodata, sa ne decuplam de la el. Pentru ca este sursa vietii, a intregii noastre fiinte, a tuturor definitiilor noastre, a tuturor actiunilor noastre.

A avea incredere in Sine insemna sa iti ancorezi increderea in Dumnezeu. De aceea increderea in Sine nu are legatura cu ce ai, cu ce ai dovedit ca poti, ci cu ce ESTI. De aceea cand nu ai nimic, cand nu stii ce sa faci, cand nu stii cum te vei descurca, cand nu stii ce raspuns vei da, cand nu stii cum sa rezolvi o problema, SA AI INCREDERE IN TINE. In divinul din tine. Pentru ca numai divinul din tine il poate auzi pe Dumnezeu cand sta la taifas cu TINE.

Dincolo de ceea ce ai, de ce detii, exista un TU mai profund. Acest TU mai profund este spiritul tau. Sinele. Iar increderea trebuie ancorata acolo. Calitatile tale reflecta apropierea de Sine. Defectele si slabiciunile arata separarea de Sine si de multe ori chiar ele sunt cele care te determina sa revii la sursa ta divina.

Cand increderea noastra este in Sine, nimic nu ne poate clinti din noi insine. Iar aceasta statornicie nu e incapatanare. Este puterea de a te lasa mereu respirat de viata si prin asta in Viata.
de Camelia Patrascanu

sursa: www.horoscoptv.ro

De ce se construiesc cladiri inalte? Pt ca oamenii sa nu mai aiba legatura energetica cu elementul PAMANT

Foarte multe persoane locuiesc la bloc, multi sunt chiar fericiti sa locuiasca la bloc, mai mult decat atat unii isi vand casele sa locuiasca la bloc, fie unii angajati lucreaza in cladiri de mare inaltime, dar nici acestia nu isi dau seama de ce, chiar foarte multe persoane din pacate nu isi dau seama de asta, apoi vin acasa culmea tot la bloc si se simt extenuate, se simti dezechilibrati fizic si pshici insa nu stiu de ce.


Omul si legatura energetica cu elementul PAMANT

Dupa cum bine vedeti in acest titlu omul nu este doar o fiinta fizica, ci este si o fiinta energetica, iar daca omul nu este protejat si invatat cum sa se protejeze energetic, el poate sa se protejeze fizic de orice, tot se va simtii atacat.

Multi posibil ca nu isi dau seama in realitate ce distrugator pt corpul lor este ca sa locuiesti la inaltime, pt ca noi oamenii suntem fiinte ale elementului APA, iar noi pt a fi in rezonanta cu terra trebuie sa locuim pe elementul care ne alcatuiesti mai putin si anume elementul PAMANT.

Avand soarele ca element de FOC, iar apoi elementul AER care inseamna oxygen, pt a fi intr-o armonie perfecta trebuie sa avem legatura si cu elementul PAMANT, dar odata ce multe persoane locuiesc la inaltime, legatura cu pamantul este intrerupta si asa corpul energetic al omului nu mai este protejat si este prezispus ATACURILOR ENERGETICE, care din fericire au loc in toate marile orase, folosindu-se cunoscutele OBELISCURI, despre care voi vorbi in alt articol….

Majoritatea, sunt ferm convins ca o sa se intrebe: “pai blocul nu este tot pe pamant?” raspunsul meu este: DA, el este pe pamant insa tu ca persoana nu esti pe pamant, tu esti doar intr-un corp care nu are nicio legatura energetica PAMANTUL, legatura care o are cu pamantul este doar fizica.

In inchierea acestui articol despre care zic eu, ca m-am exprimat destul pe intelesul tuturor, nu doresc sa fac oamenii sa plece neaparat din blocuri si din case, pt ca este posibil sa nu aiba unde, fiind fel si fel de cazuri, insa cei care pot, ar face bine sa se mute la casa, dar in special pt cei care sunt nevoiti sa lucreze sau sa locuiasca in cladiri inalte, ei trebuie sa mai iasa si in natura si sa simta sub talpile picioarelor lor PAMANTUL.

 

preluare de pe: http://fara-secrete.blogspot.com/search/label/Spiritualitate

Legatura dintre coloana vertebrala si restul organelor

PLIMBA MOUSE-UL PE COLOANA VERTEBRALA... 


Pune mouse-ul peste oricare dintre cele 24 de vertebre ale coloanei vertebrale umane de mai jos pentru a afla modul în care fiecare din aceste vertebre este conectata la domenii specifice - organele şi funcţiile corpului - precum şi modul în care o subluxatie a vertebrelor poate provoca probleme de sănătate dacă nu sunt corectate.
clik la: http://www.chiroone.net/askthedoctor/index.html