Se afișează postările cu eticheta legea martiala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta legea martiala. Afișați toate postările

1 ianuarie 2012

GERALD CELENTE:” IN 2012 ÎN SUA VA FI HAOS ŞI SE VA INSTITUI LEGEA MARŢIALĂ”


Cred ca va mai aduceti aminte articolul:

Ei bine, se pare ca Gerald Celente, – celebrul analist si “prezicator” american, s-a inselat partial cu previziunile sale pentru anul 2011…. Sa vedem ce spune dansul despre ceea ce va urma in anul 2012:

Un futurolog celebru precizează că în anul 2012 în SUA va fi haos şi se va institui legea marţială. La fel se va întâmpla şi în întreaga lume? Dar in România?
 Cred că aţi auzit  de Gerald Celente,  omul acesta este un foarte bun futurolog, căci predicţiile sale s-au împlinit în mare parte din ele.
De mai bine de două decenii, Celente a reuşit să previzioneze, uneori cu o acurateţe incredibilă, toate tendinţele politice, economice, financiare şi sociale din întreaga lume.
În ultimul său interviu, Celente a discutat despre o serie de subiecte: de la Iran şi până la Europa, dar şi despre militarizarea Statelor Unite, cea mai  puternică naţiune a lumii. (Aici vreau să fac o mică paranteză: unii se întreabă de ce pe acest site se găsesc atât de multe articole despre SUA. Motivul este extrem de simplu: într-o lume dominată foarte mult de America, a ignora această ţară înseamnă însăşi ignorarea evenimentelor importante ale lumii). Şi iată ce declară Celente despre ceea ce se va întâmpla în Statele Unite în anul 2012:
“Economia americană se va prăbuşi. Va fi haos. Legea marţială va fi instituită. Băncile se vor închide. Militarii vor asigura legea. Fascismul se va instaura în America.”
Şi, cum ceea ce se întâmplă în America, e un semnal pentru întreaga lume, aceasta înseamnă că în anul 2012, în întreaga lume ar trebui să ne aşteptăm la evenimente asemănătoare…

Gerald Celente face parte din categoria previzionistilor vedeta, cam cum este si Roubini, care isi fac un mod de viata (si de mari castiguri financiare) prin lansarea unor ”profetii” cu privire la evolutiile financiare sau politice ale lumii. Previziunile lor sunt de luat in seama deoarece de multe ori folosesc informatii reale…


24 august 2011

Singura soluţie de ieşire din criză: războiul !


Oficial, SUA a început să se prăbuşească. Singura soluţie de ieşire din criză: războiul, din păcate…
Într-o analiză pertinentă şi critică a economiei americane, făcută de Phoenix Capital Research, se demonstrează că în perioada următoare “iadul economic, social şi politic” se va instala asupra Americii şi, astfel, asupra lumii întregi.

Se pare că criza din 2008 n-a fost decât o “mică încălzire”, iar adevărata criză economică de-abia acum începe.

De circa 80 de ani, SUA fiinţează într-un sistem capitalist “familial”, în care politicienii oferă favoruri politice şi economice în favoarea câtorva companii, în schimbul mitei sau donaţiilor.

Acest sistem a fost ajutat şi prin complicitatea lui Federal Reserve (banca naţională a SUA, cea care emite dolarii).

Federal Reserve a răspuns la toate situaţiile economice grele din istorie printr-o singură acţiune: tipărirea de cât mai mulţi bani.

Atunci când economia nu mergea bine, Federal Reserve deschidea robinetul de dolari.

Totodată, aceeaşi bancă centrală a finanţat şi “balonul creditelor” care s-a spart în 2008.

Bill King, un analist economic şi investitor, a realizat o hartă extrem de interesantă a economiei SUA din 1965 până în prezent.

 Harta prezintă creşterea PIB-ului american în termeni nominali (linia albastru închis de sus), capitalizarea bursieră (indicele Dow Jones – linia neagră de la mijloc) şi creşterea reală a PIB-ului (fără inflaţie, adică fără banii pompaţi de Federal Reserve – linia albastru deschis de jos).

În termeni nominali PIB-ul SUA este de 2923 miliarde de dolari; în termeni reali (neafectat de inflaţie, adică creşterea economică reală), PIB-ul este de doar 550 miliarde de dolari!

Aşadar, “miracolul” economic al SUA nu este deloc miracol, ţinând cont că Federal Reserve a început să pompeze dolari masiv începând din anii 1970, astfel încât creşterea PIB-ului american să pară a fi una spectaculoasă.

Aşadar, totul n-a fost decât o înşelătorie, menită “să-i prostească pe proşti” (conform unui citat celebru).

În criza din 2008, Federal Reserve a oferit ajutoare totale de 11 trilioane de dolari, alte 2 trilioane de dolari fiind transferaţi la datoria publică.

Dar acum în 2011, toată lumea şi-a dat seama că Federal Reserve nu poate face faţă.

Cu alte cuvinte, SUA va intra în adevărata criză, iar jocul s-a terminat.

SUA şi sistemul ei politic, economic şi monetar va arăta extrem de diferit în următoarea perioadă.

Va exista şomaj masiv, dar şi închideri de bănci, revolte ale populaţiei, instalarea legii marţiale pe teritoriul american.

Vor exista războaie comerciale şi, de ce nu, un al treilea război mondial.

Nu degeaba spunea cineva că crizele economice se rezolvă prin două căi: prin inflaţie sau război.

Cum inflaţia şi-a dovedit limitele, nu mai rămâne decât soluţia războiului…

Sursa: News.ro Ştiri pe Blog