Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.
Se afișează postările cu eticheta solutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta solutie. Afișați toate postările
8 ianuarie 2012
7 ianuarie 2012
ZEITGESIT – MOVING FORWARD (LIMBA ROMANA)
Lumea se află intr-o criză adâncă ce nu face decât să se înrăutățească.
În Zeitgeist Moving Forward, Peter Joseph prezintă cauzele acestei situații și oferă o alternativă ce ar trebui în primă fază măcar cunoscută de cât mai mulți oameni.
Documentarul durează peste 2 ore jumate, dar este probabil unul dintre cele mai importante filme/documentare pe care le vei vedea vreodată.
preluare de pe Sursa: Secretele Sistemului
5 decembrie 2011
Destrămarea UE. Ministerul de Externe de la Londra ambasadelor din Eurozonă: Pregătiţi-vă de revolte în cazul în care euro se va prăbuşi
Marea Britanie a ordonat ambasadelor să fie pregătite să ajute expaţii britanici din statele Eurozonei pentru momentul în care euro s-ar prăbuşi şi ar urma revolte violente. E doar o chestiune de timp până când se va întâmpla, declară un înalt oficial pentru “Telegraph”, potrivit Adevărul.
Ministerul de Externe britanic a trimis circulare ambasadelor sale din Eurozonă, prin care le cere să îşi facă planuri de acum pentru momentul în care moneda euro s-ar prăbuşi. Reprezentanţele diplomatice britanice vor trebui să fie capabile să ajute de urgenţă cetăţenii britanici din aceste state, relatează “Telegraph”.
Avertizarea vine în contextul adâncirii crizei, cu Spania şi Italia care nu mai reuşesc să se împrumute pe pieţele externe decât la preţuri exorbitante, imposibil de susţinut.
Diplomaţii britanici sunt avertizaţi că prăbuşirea euro devine din ce în ce mai plauzibilă şi că ar trebui să fie pregătiţi de eventuale colapsuri ale sistemelor bancare din anumite state şi chiar de revolte. Ţinând cont de ce s-a întâmplat în Grecia şi în Italia – proteste extrem de violente şi bănci atacate – Ministerul de Externe britanic consideră că acelaşi scenariu s-ar putea repeta şi în alte state ale Eurozonei.
Ambasadele trebuie să fie pregătite să evacueze expaţii britanici, dar şi să îi ajute financiar, în cazul în care, ca urmare a unui colaps financiar al statului unde se află, aceştia nu ar mai avea acces la propriile conturi.
Ministerul de Finanţe britanic confirmase la începutul lunii că Marea Britanie îşi face planuri de urgenţă pentru a putea contracara consecinţele eventualei prăbuşiri a monedei europene.
Totul e acum o chestiune de timp. “E în interesul nostru că ei (n.r. – oficialii din Eurozonă) mai încearcă să câştige timp pentru că asta ne dp timp şi nouă să ne pregătim”, a declarat un înalt oficial guvernamental pentru cotidianul britanic.
Îngrijorările ţin în special de Italia şi de Spania, ale căror randamente (dobânzi la obligaţiuni) cresc continuu, mărind costurile la care se împrumută aceste state. Noul guvern de la Roma al lui Mario Monti va trebui să găsească până la sfârşitul lui ianuarie 30 de miliarde de euro pentru partea din datorie care ajunge la scadenţă.
Sâmbătă, guvernul italian a declarat că premierul Monti a apreciat, la întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, că un colaps al Italiei “va însemna inevitabil sfârşitul euro”.
preluare de pe sursa:
4 decembrie 2011
Destrămarea UE. Germania şi Franţa planifică un nou Pact de Stabilitate
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, planifică mai multe măsuri drastice, inclusiv un nou şi rapid Pact de Stabilitate, pentru combaterea crizei datoriilor suverane din zona euro, potrvit publicaţiei Welt am Sonntag, citate de Adevărul.
Ziarul a raportat duminică, înainte de publicare, că dacă este necesar Germania şi Franţa sunt gata să se li se alăture un număr de ţări, care să fie de accord cu disciplina bugetară dură.
Raportul, care repetă analiza Reuters prezentată vineri la Bruxelles, citează surse din guvernul german care au spus că planul de combatere a crizei ar putea fi, eventual, anunţat de Merkel şi Sarkozy, săptămâna următoare.
Deoarece ar lua prea mult timp pentru a schimba tratatele Uniunii Europene, ţările din zona euro trebuie să evite întârzierile prin acceptarea unui nou plan de stabilitate, care ar putea fi implementat la începutul anului 2012, se mai arată în raport.
Ar putea fi similar cu acordul Schengen, care permite călătoriile transfrontaliere fără probleme pentru cetăţenii din ţările care iau parte. În ţările în care ar putea fi adoptat Planul de Stabilitate, va fi un tratat scris cu reguli stricte, în ceea ce priveşte regulile deficitului şi controlul asupra bugetelor naţionale.
Banca Central Europeană(BCE) trebuie să lupte mai mult pentru a combate criza din zona euro. BCE este independentă şi de aceea guvernele nu îi pot spune ce să facă. Dar aşteptările din parte BCE sunt clare, a mai scris Welt am Sonntag.
“Pe baza acestor măsuri, ar trebui să existe o majoritate în cadrul BCE, pentru o intervenţie mai puternică pe pieţele de capital ”, potrivit Welt am Sonntag. Publicaţia a mai citat un reprezentant al BCE : “În cazul în care politicieni sunt de acord în privinţa unui pas hotărâtor, BCE va sări imediat în ajutor”.
Vineri în Bruxelles, reprezentanţii zonei euro au spus că o simplă apăsare de către ţările din zona euro spre integrarea fiscală foarte strânsă, ar putea da BCE spaţiul necesar pentru o intensifica achiziţiile de obligaţiuni din zona euro şi pentru a stabiliza pieţele.
3 decembrie 2011
Destrămarea UE. Fost şef al BERD: Euro s-ar putea prăbuşi până-n Crăciun. Prăbuşirea euro e luată în serios de americani: băncile îşi fac planuri. Cu toate acestea, Olli Rehn dă asigurări că zona euro nu se va destrăma
Un fost şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), economistul francez Jacques Attali, avertizează că moneda unică europeană s-ar putea prăbuşi până de Crăciun dacă la nivelul UE nu se vor lua măsuri adecvate împotriva crizei.
În opinia lui Attali, considerat unul dintre ideologii globalizării, pentru a preveni colapsul monedei unice este necesar ca BCE să cumpere obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor din zona euro aflate în criză. Acestea ar urma să fie private de o parte din suveranitatea financiară prin instituirea unui control supranaţional asupra bugetului şi amendarea corespunzătoare a legislaţiei UE.
„Întrebarea dominantă în prezent este dacă moneda euro va continua să existe şi după sărbătorile de Crăciun. Există o singură şansă din două ca moneda unică să reziste după această dată, sau cel puţin să fie angrenată în procesul care duce la colaps“, a afirmat el, într-o declaraţie pentru un post de radio din Bruxelles, preluată de agenţia rusă de presă Ria Novosti.
O soluţie: ieşirea Greciei din zona euro
La rândul său, parlamentarul european Derk Yan Eppink susține că ieșirea Greciei din zona euro ar putea reprezenta o soluție pentru criza datoriilor din Europa. Dacă această măsură nu va fi luată, Yan Eppink crede că poate să urmeze colapsul monedei unice.
“Uneori mă întreb dacă fie situația se va rezolva, Grecia părăsind zona euro, fie, dacă Grecia nu iese din zona euro, situația se va înrăutăți până în punctul în care, de exemplu, Germania, Olanda, Finlanda și Austria vor spune “ok, noi vom ieși din zona euro”. Și atunci vom avea o prăbușire completă a zonei euro. Desigur, acest lucru nu e ceva ce s-ar putea întâmpla mâine, dar poate fi unul dintre scenariile pe care trebuie să le avem în vedere”, spus parlamentarul european.
Nici Italia nu se simte tocmai bine
O altă ţară europeană care dă multe bătăi de cap liderilor europeni este Italia. O prăbuşire a economiei italiene ar însemna moartea euro. Atât preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, cât şi cancelarul german, Angela Merkel, şi-au reafirmat ieri “sprijinul pentru Italia”, declarând că sunt conştienţi că o prăbuşire a Italiei va conduce inevitabil la sfârşitul zonei euro, ceea ce va implica o stagnare în procesul de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile”, arată un comunicat al guvernului italian, citat de agenţia AFP.
Autorităţile de peste Ocean au recomandat unor bănci americane să-şi reducă expunerea la zona euro.
Acum, băncile îşi fac planuri de urgenţă pentru a nu fi luate prin surprindere dacă euro se va prăbuşi, reiese din editorialul publicat azi de „The New York Times“.
Editorialul prezintă situaţia din Europa şi conturează un scenariu în care principalele instituţii internaţionale de credit se pregătesc pentru impactul unui „default generalizat“ în zona euro.
„Nu trebuie să ignorăm perspectiva unei ieşiri dezordonate a unor ţări din zona euro“, afirmă un funcţionar al Autorităţii Serviciilor Financiare din Marea Britanie.
Criza, într-o etapă „mult mai periculoasă“
Potrivit editorialului din New York Times, bănci precum Merrill Lynch, Barclays Capital şi Nomura au lansat, în ultima perioadă, o serie de rapoarte care arată posibilitatea unui colaps al zonei euro. Spre exemplu, analiştii băncii japoneze Nomura spun că, în zona euro, criza financiară „a intrat într-o etapă mult mai periculoasă“, iar dacă Banca Centrală Europeană nu intervine pentru a ajuta acolo unde politicienii au eşuat, „un colaps al euro pare pentru moment mai probabil decât posibil“.
Şi englezii sunt pesimişti
Principalele instituţii financiare britanice, precum Royal Bank of Scotland, pregătesc planuri de urgenţă în cazul în care ceea ce este de negândit devine o realitate, au indicat autorităţile de supraveghere joi, se mai arată în editorialul cotidianului american.
Politicienii, hotărâţi să ţină în viaţă moneda unică
Cu toate acestea, băncile din ţările mari din zona euro, care au fost recent contaminate de criză, nu par să fie atât de agitate. Băncile din Franţa şi Italia nu elaborează planuri de rezervă, afirmă bancherii, pentru simplul motiv că au ajuns la concluzia că este imposibil ca euro să se prăbuşească. Liderii europeni s-au declarat în ultimele zile mai hotărâţi ca oricând să menţină moneda unică în viaţă, mai ales în perspectiva alegerilor celor mai importante, în Franţa în 2012 şi în Germania în 2013.
Comisarul UE pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, a dat asigurări vineri, la Roma, că zona euro nu se va destrăma, subliniind că Italia va continua să joace un rol central.
“Nu văd cum s-ar putea destrăma zona euro”, a insistat Rehn într-o conferinţă de presă organizată după întâlnirea cu noul premier italian Mario Monti, subliniind că “nu există motive pentru speculaţii privind destrămarea zonei euro”.
“Italia este membră fondatoare a Uniunii Europene şi a zonei euro şi va rămâne parte centrală a euro şi în viitor”, adaugă el.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel l-au avertizat, joi, pe noul premier italian Mario Monti că “prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro”, a anunţat Guvernul italian. Cei trei lideri europeni au participat joi la un mini-summit desfăşurat în oraşul francez Strasbourg.
Sarkozy şi Merkel au reafirmat susţinerea lor pentru Italia, “declarându-se conştienţi că o prăbuşire a economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul euro, provocând o blocare a procesului de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile”, conform unui comunicat al Guvernului italian.
În cursul întrevederii de joi, Sarkozy şi Merkel şi-au exprimat “încrederea” în Mario Monti şi “convingerea privind angajamentul Italiei în efortul comun destinat găsirii unor soluţii la grava criză financiară şi economică din zona euro”.
La rândul său, Monti a confimat obiectivul Italiei de a atinge echilibrul bugetar în 2013, dând asigurări că Roma va adopta rapid măsuri pentru relansarea creşterii economice.
Banca Angliei este pregătită să pompeze mai mulţi bani în economia slăbită în februarie, prin “quantitative easing”, adică să tipărească bani, a fost mesajul transmis de Martin Weale, membru al Comitetului de Politică Monetară al Băncii Angliei, potrivit Daily Telegraph.
El a declarat că, în cazul în care perspectivele economice nu se îmbunătăţesc, probabilitatea de extindere a programului de achiziţie a activelor, după încheierea celui actual, în trei luni, este tot mai mare. Dacă va exista o creştere economică mai puternică decât cea pe care Banca centrală o anticipează. iar inflaţia rămâne ridicată, Weale va fi pregătit să voteze pentru o înăsprire a politicii monetare
Ultima oară când Banca Naţională a Angliei a pornit tiparniţa de bani a fost în luna octombrie, când era clar că economia Marii Britanii va fi lovită de criza datoriilor din zona euro, măsura dorind să ajute economia ţării să iasă din starea de stagnare economică. Atunci, programul de relaxare monetară a fost extins la 275 miliarde lire sterline, de la 200 miliarde lire sterline, piaţa datoriilor fiind invadată de lichidităţi, program prin care se speră la o creştere a PIB-ului cu 0,5 procente.
Cu toate acestea, Martin Weale este de părere că economiei britanice îi va lua peste cinci ani să-şi revină la nivelul anterior recesiunii, actuala criză fiind cea mai lungă prin care a trecut Marea Britanie din anii ’20 încoace.
preluare de pe sursa:
2 decembrie 2011
The Economist: “Acesta este într-adevăr sfârşitul?”
Din Vest, criza zonei euro se vede foarte apocaliptic (în cazul în care acest adjectiv suportă grad de comparație). Ultima și cea mai plastică exprimare a acestui lucru este cea mai recentă copertă a publicației economice The Economist, care se întreabă “Acesta este într-adevăr sfârșitul?”
Într-o tulburătoare analiză despre zona euro în care nu lipsesc termeni precum disaster, panics, bank failures, sau collapse, cei de The Economist, poate cea mai prestigioasă economică din lume, scriu că ruperea zonei euro ar înseamna o criză globală mult mai gravă decât cea din 2008-2009.
Alegerea pentru Merkel s-a luat deja
Cuvinte dure la adresa cancelarului german, Angela Merkel. Jurnaliștii The Economist fac o scurtă dar tranșantă analiză a poziției în care se află acum Angela Merkel, arătând că Banca Centrală și cancelarul german nu mai pot continua făcând un corp separat de restul și promițând salvarea euro.
“Dacă nu va face o alegere curând, cancelarul german va constata că alegerile s-au luat pentru ea”. Cu aceste cuvinte se încheie una dintre cele mai pesimiste analize ale publicației.
Time: Declinul şi căderea Europei
Nu este prima dată în acest an când o copertă a unei publicații stârnește reacții.
O ediţie a revistei Time din luna august trimite lumii un mesaj care face pielea de găină: Declinul şi căderea Europei.
Un bărbat îmbrăcat precum cei care au jefuit Londra, pe o stradă în flăcări. Dacă, în general, revista are o copertă diferită pentru fiecare continent, această ediţie are o temă şi o imagine unică.
“Uniunea sa economică se destramă, Londra este în flăcări, iar paretenerul său comercial care ieri era viabil este astăzi pra slab pentru a îi veni în ajutor sau pentru a ajuta euro. Spuneţi adio vechiului ordin”, explicau editorii alegerea făcută.
preluare de pe sursa: Capital
si sursa: http://bataiosu.wordpress.com/blog/
1 decembrie 2011
Destrămarea UE. Merkozy: Prăbuşirea Italiei ar aduce sfârşitul euro
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel l-au avertizat joi pe noul premier italian Mario Monti că “prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro”, anunţă Guvernul italian, potrivit Mediafax.
Avertismentul franco-german a fost formulat ieri la mini-summit-ul desfăşurat în oraşul francez Strasbourg şi a fost anunţat de Roma azi, într-un moment dificil pentru economia italiană, care se confruntă iarăşi cu creşterea costurilor de creditare.
Italia a atras vineri de pe piaţă 8 miliarde euro prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitatea la şase luni, reuşind să împrumute suma ţintită, însă la cea mai mare dobândă din august 1997, de 6,5%, aproape dublă faţă de randamentul de 3,5% acceptat la finele lunii octombrie.
Creşterea costurilor de împrumut are loc în ciuda eforturilor BCE, care cumpără obligaţiunile Italiei şi Spaniei de pe pieţe din august, încercând să împingă în jos dobânzile plătite de cele două ţări.
Dobânda obligaţiunilor italiene de referinţă, cu maturitatea la zece ani, a sărit la 7,3%, peste pragul considerat nesustenabil de mulţi economişti.
Sumele “par prohibitive, dar nu sunt, deşi situaţia a devenit ceva mai complicată, pentru că investitorii se tem de volatilitate”, a declarat săptămâna trecută Maria Cannata, director responsabil de datoria publică la Trezoreria Italiei.
Următoarea scadenţă semnificativă a Italiei va avea loc pe 1 februarie, când guvernul trebuie să răscumpere obligaţiuni de 26 miliarde euro vândute acum zece ani.
preluare de pe sursa:
30 noiembrie 2011
Destrămarea UE. Zona euro deja în recesiune, potrivit IIF. Zona euro nu va supravieţui crizei datoriilor în forma actuală. Soluţii: excluderea ţărilor cu probleme sau o uniune monetară mai mică. Nici Germania nu mai găseşte bani
Astăzi s-a întâmplat ceea ce mulţi experţi economici şi propagandişti mediatici considerau absolut imposibil.
Criza a ajuns în “inima” Uniunii Europene. Germania a înregistrat prima licitaţie eşuată de obligaţiuni de stat, ceea ce a provocat un veritabil şoc atât în rândul politicienilor, cât şi al economiştilor germani.
O licitaţie eşuată este un vot de blam la adresa politicii economice germane şi va înmormânta o dată şi pentru totdeauna orice speranţă a ţărilor precum Italia, Spania şi Franţa de a fi salvate cu ajutorul Germaniei. Începând de astăzi, orice participant la pieţele financiare ştie că Germania se află pe lista ţărilor care au nevoie de ajutor şi nu mai este în măsură să ajute pe cineva.
Ce înseamnă o “licitaţie eşuată” şi de ce o “licitaţie eşuată” este un semn de rău augur pentru economia germană? Statele îşi finanţează deficitele bugetare şi îşi “rostogolesc” datoriile acumulate anterior prin vânzarea la licitaţii a obligaţiunilor de stat. Înainte de licitaţie, trezoreria sau ministerul de finanţe anunţă valoarea obligaţiunilor scoase la licitaţie şi parametrii obligaţiunilor scoase la vânzare: randamentul nominal, preţul nominal şi calendarul de plată a cupoanelor, adică a dobânzii. Băncile transmit ofertele de cumpărare şi, de obicei, valoarea pentru care se depun ofertele depăşeşte substanţial valoarea pachetului de obligaţiuni scoase la vânzare.
Raportul dintre valoarea cererii de obligaţiuni şi valoarea ofertei de obligaţiuni se numeşte “bid-to-cover ratio” şi este un indicator important al interesului investitorilor şi al încrederii acestora în forţa financiară a statului emitent. În mod normal, pentru o ţară cu rating investiţional de triplu A, acest raport trebuie să fie mai mare de 2, deşi în perioadele de glorie a economiilor vestice, acest raport depăşea 4, reflectând încrederea care exista faţă de stabilitatea financiară a statelor cu rating investiţional înalt. O licitaţie de obligaţiuni se consideră “eşuată” (“failed”) în condiţiile în care valoarea ofertelor depuse de potenţialii cumpărători este mai mică decât valoarea portofoliului scos la vânzare.
Ieri, statul german a scos la licitaţie un pachet de obligaţiuni cu o valoare nominală de 6 miliarde de euro şi o scadenţă de 10 ani. Din acest pachet, s-au vândut obligaţiuni în valoare de doar 3,644 miliarde de euro, ceea ce este un caz fără precedent în istoria recentă a Germaniei. Se pare că investitorii instituţionali care considerau obligaţiunile germane o investiţie sigură pe timp de criză au ajuns la concluzia că economia germană nu este în măsură să susţină datoria publică şi nu s-au mai prezentat la licitaţie.
Astăzi, se poate spune cu certitudine că criza datoriilor suverane a început să genereze crăpături în fundamentul economiei europene şi piaţa nu mai crede în invulnerabilitatea Germaniei faţă de contagiunea crizei europene. Este remarcabil faptul că piaţa a dat un vot de neîncredere statului german în condiţiile în care Germania nu şi-a dat acordul pentru pornirea tiparniţei Băncii Centrale Europene şi nu a acceptat finanţarea deficitelor bugetare ale Italiei, Spaniei sau Franţei prin emisiuni de eurobonduri garantate de Berlin.
Din perspectiva investitorilor instituţionali, economia Germaniei pare a fi extrem de vulnerabilă chiar dacă Germania încearcă să nu-şi asume datoriile acumulate de restul ţărilor europene şi se opune măsurilor care ar putea provoca o devalorizare rapidă a euro. Dacă Germania nu poate să-şi refinanţeze propriile datorii, atunci nu poate fi nici vorbă de ajutor pentru alte ţări europene. Discursul extrem de dur al Angelei Merkel, care a declarat ieri în Bundestag că “amestecarea datoriilor ţărilor europene prin intermediul eurobondurilor nu va rezolva în vreun fel problema fundamentală a uniunii monetare şi a statelor care s-au obişnuit să trăiască din contul creditorilor” pare a fi rezultatul eşecului licitaţiei de obligaţiuni.
Clasa politică germană nu-şi mai poate permite să acorde sprijin, fie şi verbal, economiei unionale, deoarece economia germană este percepută ca fiind slabă şi orice umbră de îndoială asupra stabilităţii financiare a statului poate conduce la prăbuşirea rapidă şi dramatică a economiei. Spania, Italia, Franţa şi restul ţărilor europene vor rămâne singure în faţa crizei. Scapă cine poate. Pentru guvernul de la Berlin, ultimele evenimente pot fi pretextul perfect pentru luarea unor măsuri drastice şi deloc plăcute pentru partenerii europeni.
Fundamentul Uniunii Europene are crăpături vizibile. Prăbuşirea edificiului european este extrem de aproape.
Economia zonei euro este deja intrată în recesiune, a declarat miercuri Institutul Internaţional de Finanţe /IIF/, remarcând o degradare a conjuncturii economice mai rapide decât se aştepta.
“Situaţia din zona euro a luat o întorsătură gravă în timpul acestei luni. Economia a intrat în ceea ce vedem a fi o recesiune, care nu va creşte decât deficitele bugetare”, a scris această organizaţie bancară mondială într-o notă asupra conjuncturii economice, citată de AFP.
“Datele care ne-au sosit la sfârşitul trimestrului trei şi începutul celui de-al patrulea au fost mai slabe decât se preconizase”, au estimat economiştii organizaţiei, citând şomajul în creştere în Germania şi încetinirea producţiei industriale în toate ţările zonei euro.
IIF se aştepta la o scădere a produsului intern brut al zonei de 2% în ritm anual în al patrulea trimestru al anului 2011, ca şi în primul trimestru al anului 2012. Pentru întregul an 2012, proiecţia sa este o contracţie de 1%.
“Slăbiciunea economiei zonei euro are potenţialul de a se răspândi în restul lumii printr-un anumit număr de canale. Unul dintre cele mai imediate şi mai puternice este sectorul bancar”, a remarcat Institutul.
Bancherii au criticat sever guvernele europene pentru gestionarea de către ele a crizei datoriei publice, estimând că “unele dintre acţiunile lor fac probabil problema mai gravă”.
IIF a inclus acordul pe care el însuşi l-a semnat la sfârşitul lunii octombrie pentru a şterge jumătate din datoria Greciei deţinută de privaţi, deplângând că acesta “a speriat investitorii obligatari” ai pieţelor datoriei ţărilor “periferice”.AGERPRES
Zona euro nu va supravieţui crizei datoriilor suverane în forma actuală, fiind posibilă transformarea într-o uniune monetară mai mică, potrivit majorităţii analiştilor intervievaţi.
Astfel, 14 din 20 de profesori, foşti şi actuali directori de instituţii financiare, institute de cercetări şi consultanţi independenţi consideră că zona euro se va schimba.
O posibilă soluţie ar putea fi transformarea zonei euro într-o uniune monetară cu mai puţini membri, este opinia a zece dintre participanţii la sondaj, în timp ce şapte sunt de părere că Grecia ar trebui exclusă din uniunea monetară.
Doar şase dintre cei intervievaţi cred că zona euro va rezista în forma actuală, chiar dacă liderii europeni nu au decis încă măsurile necesare pentru rezolvarea crizei care sufocă financiar Italia şi Spania, a treia, respectiv a patru mare economie din regiune.
“Zona euro poate şi trebuie să supravieţuiască, dar nu pe traiectoria actuală”, a declarat Jeffrey Sachs, directorul Institutului Pământului al Universităţii Columbia din New York.
Între respondenţi se mai află Martin Feldstein, profesor la Harvard şi profesor emerit la Biroul Naţional pentru Cercetări Economice al SUA, reputatul economist Takatoshi Ito, David Blanchflower, fost director la Banca Angliei, şi Mohamed El-Erian, director la fondul de investiţii PIMCO.
Criza datoriilor a luat miercuri o întorsătură neaşteptată, când o licitaţie de obligaţiuni germane pe termen de 10 ani a atras cea mai slabă cerere de la lansarea euro, provocând temeri că Germania ar putea începe să fie afectată, perspectivă care ar putea schimba strategia celei mai mari economii din Europa.
Participanţii la sondaj şi-au exprimat clar frustrarea din cauza incapacităţii liderilor din zona euro de a folosi resursele vaste avute la dispoziţie pentru rezolvarea crizei.
“În acest moment, cred că trebuie să dea dovadă de voinţă politică pentru o anumită integrare fiscală”, a declarat Francois Bourguigon, director al Şcoala de Economie din Paris şi fost economist şef al Băncii Mondiale.
El a arătat că se poate începe cu o autoritate a zonei euro care să aibă capacitatea să intervină dacă ţările încalcă regulile bugetare de bază.
“Când se va face acest lucru, vor fi posibile emisiuni de euroobligaţiuni şi modificarea regulilor referitoare la Banca Centrală Europeană”, a spus Bourguigon.
Comentariile sale au prefaţat propunerea de miercuri a Comisiei Europene de introducere a unor noi legi care să împiedice ţările să încalce reglementările bugetare. Aceste legi ar putea crea condiţiile pentru emisiunile de obligaţiuni comune.
James K. Galbraith, profesor la Universitatea din Texas, a spus că actualii lideri din zona euro ar trebui să se dea deoparte şi să permită votanţilor să aleagă lideri noi, potriviţi pentru sarcina de a scoate Europa din criză.
“Este nevoie de lideri care cunosc economia reală, înţeleg contabilitatea venitului naţional, au o viziune practică asupra operaţiunilor băncii centrale, nu împiedică achiziţiile mari de obligaţiuni ale BCE şi sunt dedicaţi succesului economic al Europei”, a arătat Galbraith.
Cei 10 analişti care cred într-o uniune monetară mai mică au avertizat că există riscuri de mai multe tipuri.
“Da, ar putea fi viabilă, în principiu. Dar va depinde mult de cine va fi exclus şi în ce condiţii”, a declarat George Magnus, consilier economic la banca de investiţii UBS.
Cinci analişti resping în totalitate crearea unei uniuni monetare mai mici, pe temeiul că nu ar fi funcţională. În prezent, nu este posibil, din punct de vedere legal, ca o ţară să iasă din zona euro.
Mesajul general al participanţilor la sondajul Reuters este necesitatea urgentă a unor măsuri majore de combatere a crizei.
Când nici Germania nu mai reuşeşte să se împrumute, atunci înseamnă că dezastrul din Zona euro este la apogeu. O licitaţie de bonduri nemţeşti cu scadenţa la 10 ani nu a găsit cumpărători în piaţă şi banca centrală a fost nevoită să cumpere.
Germania a vândut datorie guvernamentală de 3,644 miliarde de euro în obligaţiuni la 10 ani la un randament de 2%, faţă de pragul de 6 miliarde de euro propus. Problema este că nu a existat cerere din partea pieţei pentru hârtiile nemţeşti. Pentru a evita un dezastru complet, Bundesbank a intervenit la licitaţie şi a cumpărat de 2,356 miliarde de euro. Chiar şi aşa, licitaţia a fost suprasubscrisă la un nivel de doar 1,1, însă fără aportul Bundesbank ar fi fost la 0,65.
“Este un dezastru complet”, spune Marc Ostwald, analist la compania Monument Securities din Londra, citat de Reuters.
Citat de Bloomberg, Mark Grant, director la Southwest Securities, Florida, se întreabă, după această licitaţia pe care o cataloghează drept dezastruoasă, cine o să mai cumpere datorie în Europa, dacă cea mai puternică ţară are asemenea dificultăţi în a se împrumuta.
Ca urmare a anunţului rezultatului licitaţiei, randmentele cerute de investitori pentru obligaţiunile la 10 ani din piaţa secundară au crescut cu 7% la 2,053% şi euro a pierdut 1% faţă de dolar la 1,377.
Ultimele săptămâni au arătat o aversiune a pieţelor de datorie pentru tot ce nu e hârtie nemţească. Când Banca Centrală Europeană a intervenit în piaţă să cumpere obligaţiuni italiene, cele ale Franţei, Olandei, Austriei sau Finlandei (toate ţări AAA) s-au apreciat şi ele. Când presiunea pe vânzare a hârtiilor Italiei a crescut şi randamentele au luat-o în sus, peste pragul de 7%, obligaţiunile ţărilor enumerate au urmat aceeaşi tendinţă, în timp ce cele ale Germaniei au crescut în valoare. Până acum câteva săptămâni nu exista această sincronizare nefericită. Până acum, pentru investitori a existat o singură ţară puternică în Europa, în rest fiind doar risc.
Însă, de fiecare dată când Germania şi-a asumat mai multe responsabiliăţi financiare pentru a salva euro, finanţele ţării au avut de suferit, fără se se ajungă însă la niveluri dramatice. Punerea în funcţiune a unei pieţe de datorie comună pentru toată Zona euro înseamnă o povară mai mare pe bugetul Germaniei, la fel ca şi asumarea unor garanţii mai mari pentru susţinerea Fondului de bailout.
Dacă licitaţia de astăzi se va dovedi că nu a fost doar un accident, cauzat poate de declaraţiile lui Barroso privind eurobondurile sau de randamentele prea mici, atunci lucrurile se vor precipita. Când investitorii vor fugi de datoria întregii Zone, şi apoi de monedă în sine, ţările europene vor fi nevoite să ia o decizie.
preluare de pe sursa:
26 septembrie 2011
Geoingineria, soluţia salvatoare pentru Terra?
În ultimii ani, evenimentele asociate schimbărilor climatice au început să-şi facă simţită prezenţa peste tot în lume. De la recordurile de temperatură înregistrate în ultimii ani în numeroase părţi ale planetei (vara anului 2010 a fost cea mai caldă din istoria emisferei nordice) şi fenomenele meteorologice extreme (precum inundaţiile fără precedent din Pakistan şi seceta din China), efectele par de netăgăduit.
Dezbaterile aprinse din ultimii ani pe tema încălzirii globale au fost, în mare măsură, sterile. Chiar dacă reprezentanţii celor mai mari ţări au recunoscut că schimbările climatice provocate de om reprezintă o realitate care va afecta întreaga planetă, discuţiile la nivel global pe această temă nu au produs soluţii.
Principala cale de rezolvare a încălzirii globale provocate de om este reducerea emisiilor de gaze poluante ce duc la încălzirea atmosferei. Acest lucru implică renunţarea la utilizarea combustibililor fosili în favoarea energiei regenerabile şi non-poluante, sau cel puţin diminuarea gradului de utilizare a acestora. Deşi s-au făcut paşi în această direcţie, cele mai multe ţări nu par dispuse să reducă nivelul de emisii poluante într-un ritm care să încetinească efectul de încălzire globală.
Tot mai mulţi oameni de ştiinţă din întreaga lume propun o soluţie alternativă (sau cel puţin complementară) pentru a rezolva problemele provocate de schimbările climatice: geoingineria. Ce este geoingineria? Nici mai mult, nici mai puţin decât modificarea directă, la scară largă, a mediului planetar, în scopul contracarării efectelor schimbărilor climatice provocate de om.
Iniţial, această idee părea mai mult o propunere ştiinţifico-fantastică a oamenilor de ştiinţă, iar cei care abordau acest subiect nu erau văzuţi cu ochi buni de către vasta majoritate a cercetătorilor. În ultimii ani, însă, ca urmare a ritmului redus cu care au fost adoptate măsurile de reducere a emisiilor, aceste variante au devenit din ce în ce mai plauzibile.
Organizaţii prestigioase precum The Royal Society, cea mai veche societate ştiinţifică din lume, pledează acum în favoarea geoingineriei, solicitând factorilor de decizie să ia în calcul această variantă drept un plan de rezervă pentru problema încălzirii globale. În 2006, Paul Crutzen, câştigător al Premiului Nobel în Chimie pentru cercetările efectuate asupra găurii din stratul de ozon, a publicat în jurnalul Climatic Change un articol în care anunţa că omenirea ar putea fi nevoită să recurgă la geoinginerie în cazul în care încălzirea globală scapă de sub control.
Mulţi activişti de mediu protestează vehement împotriva geoingineriei, considerând că existenţa acestui plan de rezervă distrage atenţia de la adevărata problemă, reducerea emisiilor de carbon, şi permite părţilor implicate să amâne luarea unor decizii necesare în acest domeniu. Un alt motiv pentru care aceştia se opun geoingineriei este riscul ca aceasta să aibă consecinţe neprevăzute, care să înrăutăţească situaţia.
Cum a apărut, însă, ideea geoingineriei, şi cât de fezabilă este această soluţie?
Istoria geoingineriei
Ideea manipulării pe scară largă a climei unei planete a fost popularizată pentru prima dată de scrierile de tip science-fiction. Acestea au introdus conceptul de terraformare, prin care planete precum Marte erau transformate pentru a deveni locuibile de către oameni.
Cu toate acestea, scriitorii romanelor ştiinţifico-fantastice nu au fost primii care s-au gândit la modificări climatice la nivel planetar. Suedezul Svante Arrhenius, care a trăit între 1859 şi 1927, a fost primul om de ştiinţă care a recunoscut legătura dintre dioxidul de carbon şi efectul de seră, acesta realizând în 1896 că folosirea cărbunelui pe scară largă drept sursă de energie va conduce la încălzire globală. Arrhenius a luat în calcul ipoteza arderii a unei cantităţi mai mari de cărbune, pentru a crea un efect de seră care să facă iernile suedeze mai puţin neplăcute.
Sovieticii au fost primii care s-au gândit să pună în practică geoingineria, cercetătorii din URSS propunând în anii 1960 mai multe metode prin care tundra îngheţată să fie încălzită, pentru a fi transformată în teren fertil care să poate fi folosit în agricultură.
Astăzi, oamenii de ştiinţă dedicaţi studiului climei afirmă că o creştere a temperaturii la nivel global cu mai mult de 2 grade Celsius ar putea avea consecinţe devastatoare, fiind imperios necesar ca acest eveniment să fie evitat. Ultimele estimări ale specialiştilor arată că o reducere cu 50% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 ar fi insuficientă pentru a menţine încălzirea globală sub pragul celor 2 grade.
Deşi majoritatea ţărilor lumii a luat parte la Summitul de la Copenhaga din 2009 dedicat schimbărilor climatice, acordul atins la această întâlnire de rang înalt nu obligă ţările să reducă masiv emisiile poluante.
Cum reducerea emisiilor de dioxid de carbon nu are loc într-un ritm suficient de rapid pentru a evita un deznodământ nedorit, oamenii de ştiinţă au elaborat mai multe variante prin care geoingineria ar putea ajuta la atingerea acestui ţel important.
Profesorul John Shepherd, conducătorul unui studiu exhaustiv efectuat de Royal Society asupra geoingineriei, a afirmat: “Niciuna dintre tehnologiile geoinginereşti nu constituie o soluţie magică, toate prezintă riscuri asociate. Este esenţial să reducem emisiile de carbon, dar trebuie să luăm în calcul şi posibilitatea deloc nerealistă că vom eşua să facem acest lucru. De aceea, dacă va fi nevoie de un «Plan B», este nevoie să efectuăm acum cercetările necesare pentru a vedea ce impact ar avea geoingineria şi cum ar putea fi ea aplicată în cazul în care vom avea nevoie”.
Cele două metode
Ideile geoinginereşti sunt numeroase şi variază de la idei practice, aplicabile astăzi, la propuneri fanteziste, aparent desprinse din paginile unui roman science-fiction. Toate, însă, par să se încadreze în una din cele două direcţii abordate: reducerea nivelului dioxidului de carbon din aer, diminuând astfel efectul de seră, sau scăderea cantităţii de energie solară absorbite de planetă, care ar avea un efect de răcire asupra acesteia.
Prima variantă abordează direct sursa problemei – dioxidul de carbon prezent în atmosferă în exces, pe când cea de-a doua tratează simptomele, nu cauza. Oamenii de ştiinţă consideră că soluţiile ce scad temperatura planetei prin reducerea nivelului de energie solară absorbit de către Terra trebuie folosite doar ca un răspuns rapid la o creştere semnificativă a temperaturii, pentru că acestea nu rezolvă o altă problemă provocată de dioxidul de carbon, acidificarea oceanelor, care are ca efect distrugerea ecosistemelor marine.
Reducerea nivelului dioxidului de carbon poate fi obţinută prin mai multe metode, iar cea mai simplă pare a fi plantarea de păduri. Această soluţie pare, însă, ineficientă şi costisitoare, necesitând întinderi mari de pământ pentru a produce un efect notabil.
O altă propunere ia în calcul folosirea oceanului ca mediu de stocare a carbonului. Acum, oceanul absoarbe 25% din emisiile de dioxid de carbon ce au ca sursă acţiunile umane. Unii cercetători propun introducerea de fier în apa oceanului, fapt ce ar conduce la dezvoltarea fitoplanctonului.
Metodele mai puţin fanteziste implică extragerea dioxidului de carbon din aer prin metode chimice (folosirea de hidroxid de sodiu pentru a obţine carbonat de sodiu) sau fizice (prin folosirea de filtre care elimină dioxidul de carbon din aer), ca apoi acesta să fie stocat în pământ. Aceasta variantă are avantajul de a ţinti direct cauza încălzirii globale, însă este costisitoare. David Keith, expert în geoinginerie la Universitatea din Calgary, a fondat compania Carbon Engineering. Inginerii companiei au proiectat turnuri gigant care au rolul de a purifica aerul, eliminând dioxidul de carbon cu ajutorul hidroxidului de sodiu. Printre cei convinşi de propunerea lui Keith se numără Bill Gates, care a investit 5 milioane de dolari în companie.
Cercetătorii în domeniul energiei şi mediului de la Institution of Mechanical Engineers din Marea Britanie au conceput, de asemenea, o “pădure” de copaci artificiali ce absorb dioxidul de carbon din aer şi îl stochează în pământ. Tim Fox, şeful departamentului de Mediu al organizaţiei, a explicat: “tehnologia necesară producerii acestor «copaci» capabili să absoarbă dioxid de carbon există deja – ce-i drept, într-o fază incipientă. De aceea, este esenţial ca guvernul şi companiile private să prioritizeze finanţarea acestor tehnologii, pentru ca ele să poată folosite în timp util şi pe o scară suficient de largă încât efectul lor să fie vizibil”.
Blocarea razelor Soarelui, soluţia de avarie
Cea de-a doua variantă, considerată o soluţie ce trebuie aplicată doar în cazul unei crize climatice, este “managementul radiaţiilor solare”, denumire dată metodelor propuse pentru a obţine reducerea cantităţii de raze solare absorbite de către planeta noastră.co
Temperatura medie înregistrată pe Terra este produsul echilibrului dintre radiaţiile solare absorbite de către Pământ şi radiaţiile infraroşii pierdute în spaţiu. Astfel, intervenind asupra unui element ce formează această ecuaţie, oamenii pot răci planeta fie contribuind la mărirea cantităţii de radiaţii solare pierdute în spaţiu, fie prin reducerea cantităţii de radiaţii solare absorbite de către planetă.
Printre tehnicile propuse se numără blocarea parţială a razelor soarelui şi modificarea albedoului, adică a coeficientului de reflectare al solului, clădirilor şi chiar al norilor.
Pentru a creşte proporţia de energie luminoasă radiată înapoi în spaţiu, cercetătorii au prezentat mai multe propuneri: folosirea predominantă a culorii alb pe acoperişurile aşezărilor umane, utilizarea în agricultură a speciilor de plante a căror frunze reflectă mai multă lumină în spaţiu şi chiar acoperirea unor suprafeţe mari ale deşerturilor planetei cu fragmente largi de materiale ce prezintă un albedo ridicat.
Fiecare dintre aceste metode are dezavantajele sale: aşezările umane constituie doar 2% din suprafaţa planetei, astfel că chiar şi un pas radical precum vopsirea în alb a tuturor acoperişurilor clădirilor de pe Terra nu ar fi suficient pentru a reduce temperatura globală. Totuşi, această metodă ar putea produce rezultate locale, ajutând la reducerea temperaturilor ridicate din aglomeraţiile urbane.
În ceea ce priveşte agricultura, folosirea plantelor cu un grad de reflexie mare ar influenţa semnificativ temperatura globală, însă această soluţie ar implica reducerea productivităţii, lucru greu de acceptat atunci când populaţia globală atinge 7 miliarde şi este în continuă creştere.
Transformarea deşerturilor în “oglinzi” gigant ar reduce temperatura planetei, însă riscă să producă efecte secundare nedorite, prin modificarea circulaţiei atmosferice, lucru ce ar putea provoca evenimente climatice nedorite, precum musonii.
Există şi metode inedite propuse de unii oameni de ştiinţă: lansarea pe orbită a unui paravan solar gigant. Acesta ar reflecta înapoi în spaţiu doar 2% din lumina soarelui, astfel că oamenii nu ar observa o scădere semnificativă a luminozităţii, însă această reducere ar fi suficientă pentru a compensa creşterea de temperatură provocată de dioxidul de carbon din atmosferă.
Creşterea capacităţii de reflexie a norilor, soluţia salvatoare?
O idee propusă pentru prima dată în 1999 de către un om de ştiinţă american, Jonathan Latham, are ca ţintă norii ce plutesc deasupra oceanelor. Pornind de la faptul că aceştia reflectă în spaţiu o bună parte din radiaţia emisă de soare, el propune folosirea unor nave pentru a lansa spre nori jeturi fine de apă de mare.
Astfel, norii ar conţine mai multe particule, reuşind să reflecte mai multe raze solare înapoi în spaţiu şi compensând astfel efectul de încălzire globală provocat de emisiile de dioxid de carbon.
Un inginer scoţian, Stephen Salter, a conceput un plan pe baza ideii lui Latham. Conform acestuia, este nevoie de maxim 1.500 de vase care să patruleze oceanele planetei. Acestea ar trage după ele propulsoare capabile să ridice particulele de apă de mare la o altitudine suficient de mare ca să permită vântului să le poarte spre nori.
Salter estimează că pentru construcţia a 300 de nave, numărul minim de ambarcaţiuni care ar asigura un efect notabil asupra climatului planetar, este necesară o sumă de 600 de milioane de dolari, la aceasta adăugându-se anual încă 100 de milioane de dolari pentru costurile operaţionale.
Cercetătorii estimează că folosirea acestei metode ar conduce la o reducere semnificativă a temperaturii globale, însă există riscul de a produce schimbări neaşteptate asupra curenţilor oceanici şi sistemelor climatice.
O altă variantă luată în calcul de oamenii de ştiinţă este aceea de a imita efectul produs de erupţiile vulcanice. Cercetătorii au descoperit că erupţia vulcanului Pinatubo în 1991 a dus la o reducere a temperaturii globale cu 0,5 grade Celsius. Acest lucru s-a datorat sulfului aruncat de erupţia vulcanică în stratosferă, partea superioară a atmosferei.
Primul care a propus folosirea sulfului ca metodă de răcire a planetei a fost fizicianul rus Mihail Budyko, în anii ‘70, însă această variantă a început să fie cu adevărat luată în serios în 2006, când a fost propusă de Paul Crutzen, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie. Un mare avantaj al acestei propuneri este costul relativ scăzut, fiind necesare doar câteva aeronave capabile de a zbura la altitudini mari, unde ar urma să pulverizeze aerosoli de sulf.
Şi această variantă prezintă riscuri, susţin contestatarii proiectului, care afirmă că injectarea de sulf în atmosferă ar putea duce la reducerea stratului de ozon şi la ploaie acidă, care ar decima flora şi fauna. De asemenea, experţii avertizează că un astfel de proiect ar putea produce efecte pozitive asupra unei bune părţi a suprafeţei Pământului, dar cu costul înrăutăţirii climei în Africa (unde temperaturile ar fi mai ridicate, iar climatul mai uscat) şi în India, unde nivelul precipitaţiilor ar scădea masiv.
Este geoingineria o soluţie realistă pentru problemele
climatice?
Efectuarea de experimente geoinginereşti pe plan global pare să rămână pentru următorii ani doar o variantă teoretică, recunosc cercetătorii implicaţi în acest domeniu. Aceştia însă insistă ca acest plan de rezervă să fie luat în serios, mai ales în cazul în care emisiile de dioxid de carbon nu vor fi reduse la timp, iar schimbările climatice vor avea efecte devastatoare, precum topirea gheţarilor din Groenlanda.
David Keith, profesor la Universitatea din Calgary şi expert în geoinginerie de peste 20 de ani, afirmă că “treptat, omenirea dezvoltă uneltele tehnologice ce ne permit să avem un control tot mai mare asupra mediului şi climei. Vom ajunge să putem controla clima la nivel global – poate nu în 20 de ani, dar într-un secol, cu siguranţă. De aceea este esenţial să începem de acum să analizăm ce înseamnă să deţinem această putere, ce implicaţii morale şi politice are acest lucru. Este important pentru a putea construi instituţiile care ne vor permite să folosim eficient această tehnologie. Exemple precum e-mailul sau telefoanele mobile ne arată că tehnologia evoluează cu o viteză mai mare decât cea cu care se schimbă sistemele noastre sociale. Aşadar, trebuie să anticipăm felul în care vom aplica această tehnologie”.
Mulţi ar putea considera periculoasă ideea de bază a geoingineriei – omul să încerce să modifice întreaga planetă – însă aceasta nu reprezintă nimic nou. Acest lucru se întâmplă deja, iar în ultimii ani tot mai mulţi oameni de ştiinţă denumesc perioada în care Terra a fost dominată de om drept Antropocen, pentru a reflecta faptul că nicio altă specie nu a schimbat faţa acestei planete într-atât.
Vasta majoritate a ecosistemelor planetei poartă urmele prezenţei omului, iar geoingineria implică doar direcţionarea acestei imense influenţe umane pe o cale ce va permite perpetuarea speciei noastre, prin menţinerea parametrilor climatici planetari la un nivel de echilibru.
Nici cei mai mari susţinători ai geoingineriei, precum David Keith, nu afirmă că aceasta ar fi soluţia pentru încălzirea globală. “Reducerea emisiilor de carbon constituie prioritatea numărul unu, fără dubiu. A te gândi la geoinginerie ca fiind singura soluţie este absurd”, afirmă acesta.
Vor reuşi marile puteri să accepte reducerea emisiilor de carbon?
Protocolul de la Kyoto, singurul tratat cu impact global care limitează emisiile de carbon, urmează să expire la finalul anului 2012. SUA şi China, ţările cu cele mai mari emisii, nu se numără printre cele care au căzut de acord să reducă emisiile de gaze poluante.
La finalul acestui an, între 28 noiembrie şi 9 decembrie, urmează să aibă loc la Durban, în Africa de Sud, summitul ONU asupra schimbărilor climatice. Mai multe ţări, printre care Brazilia, Africa de Sud, India şi China, au anunţat că extinderea protocolului Kyoto constituie prioritatea numărul unu a acestei întâlniri de nivel înalt. Cu toate acestea, şansele ca acest summit să ducă la o nouă rundă de reducere a emisiilor poluante este zero, această variantă fiind exclusă din start de SUA, Japonia, Canada şi Rusia.
Uniunea Europeană a anunţat că va accepta o nouă rundă de reducere a emisiilor doar dacă acest lucru va fi acceptat şi de către alte ţări, inclusiv India şi China, ce nu sunt obligate în acest moment să limiteze emisiile de gaze poluante.
În acest context, în care societatea nu pare dispusă să accepte reduceri masive ale emisiilor poluante, este de aşteptat ca schimbările climatice să devină, pe zi ce trece, mai devastatoare. De aceea, planul de rezervă, geoingineria, ar putea constitui ultima speranţă a omenirii.
preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA
16 septembrie 2011
Alchimia
Alchimia este o formă de cunoaştere protoştiinţifică, specifică etapelor din vechime ale istoriei cunoaşterii umane (antichitate şi evul Mediu), care avea trei obiective principale:
- transmutaţia[1] metalelor în aur şi argint
- crearea unui homunculus, un om artificial
- obţinerea aurului din metal; substanţa magică ar fi fost piatra filozofală (o licoare sau o pulbere).
Când metalurgia egipteană a fuzionat cu filozofia greacă şi cu misticismul Orientului Mijlociu, în secolul I, a luat naştere alchimia, predecesoarea chimiei moderne.
De aici reiese că alchimia nu era doar o formă de investigare a naturii, ci şi o disciplină filozofică şi spirituală.
Noţiuni din chimie, metalurgie, fizică, medicină (ştiinţe aflate în fază incipientă) se combină cu cele din astrologie, religie, spiritualism, misticism, semiotică şi artă.
În epoca actuală, alchimia prezintă interes doar pentru istoria ştiinţei, pentru dimensiunile ei mistice, ezoterice şi pentru artă, ca generatoare de motive şi subiecte.
Termenul alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya, care e compus din articolul al şi cuvântul grec khymeia (χυμεια) care înseamnă a topi , a lipi, a împreuna.Alţi autori consideră şi expresia Al Kemi, care înseamnă artă egipteană, mai ales că egiptenii îşi numeau pământul Kemi, considerându-l înzestrat cu puteri magice. În sfârşit, este posibil ca etimologia să se rezume la termenul chinez kim-iya, care înseamnă licoare pentru a face aur.
Aşa-numitul Opus alchemicum pentru obţinerea pietrei filozofale cuprindea şapte proceduri împărţite în:
- patru operaţiuni:
- putrefacţie,
- calcinare,
- distilare,
- sublimare;
- trei faze:
- soluţie,
- coagulare,
- uniune.
Cele trei stadii fundamentale:
- nigredo- acţiune asupra negrului, materia se dizolvă intrând în putrefacţie;
- albedo- acţiune asupra albului, materia se purifică, se sublimează;
- rubedo- acţiune asupra roşului, stadiul final.
preluare de pe sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)