Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.
Din el veti putea afla ultimele stiri si evenimente din viata studentilor si cadrelor didactice de la Universitatea de stat "Lucian Blaga" din Sibiu, dar si din orasele Sibiu si Bacau
Dan Mihăescu a prins mărirea şi decăderea umorului românesc
„Înainte“, programul de Anul Nou se pregătea încă din vară. Nu existau manele şi se uita toată lumea. Dan Mihăescu scria texte pentru Toma Caragiu. I-a scris «Omul cu şopârla» şi Caragiu l-a numit «cel mai iubit dintre prietenii mei». Mihăescu vorbeşte despre o lume dispărută.
Dan Mihăescu, unul dintre cei trei autori ai scheciurilor interpretate de Toma Caragiu, povesteşte despre cum se pregătea Revelionul sub comunism. Şi despre cum s-a schimbat divertismentul românesc, de la epoca lui „Aşa-i în tenis", „Omul cu şopârla" sau „Petrecerea continuă", la epoca „Mondenii".vedete din lume
De la Toma Caragiu, la Mihai Bendeac. Dan Mihăescu lucrează acum cu Mihai Bendeac. La Revelionul din 1975, bomba care i-a consacrat pe Toma Caragiu, pe Dan Mihăescu şi pe Grigore Pop a fost „Omul cu Şopârla".
„Scheciul ăsta a avut un destin ciudat. Am dat textul la viză şi un vicepreşedinte de Partid a zis că nu se aştepta de la un redactor al televiziunii să scrie ceva atât de vulgar. Ce nu le plăcea? Că scrisesem de «Şopârla Dosaris», care făcea trimitere la un regim minat al delaţiunii. Tudor Vornicu a insistat totuşi să filmăm scheciul. Mi-a dat un operator, care a pus pur şi simplu două coarţuri şi l-a adus pe Toma în prim-plan", povesteşte Mihăescu.
„Şopârla" din sertar
Pentru „Omul cu Şopârla" au filmat noaptea. Apoi au montat materialul, care a rămas în cutie, să aştepte zile mai bune să poată fi dat pe post. Înainte de Revelion, la Televiziune a venit Bujor Sion, şeful secţiei de presă al Comitetului Central, pentru vizionare.
A văzut tot programul, dar n-a fost încântat: „Este obişnuit, n-aveţi ceva să trosnească!". Atunci Vornicu a scos din cutie scheciul. Când a început să ruleze, Bujor a pufnit în râs. „Căţeii din Direcţia Presei, care aşteptau să vadă mai întâi ce face şeful, au început şi ei să râdă. Aşa a trecut de cenzură. Totuşi, cu o singură obiecţie, să scoată două versuri din text, când Toma cânta «Sorcova»: «N-am plecat la colindat/Un vecin m-a şi turnat»".
Alt scheci celebru, „Petrecerea continuă", de la Revelionul din ‘76, a fost inspirat direct de Ceauşescu. „După nişte vizite în Coreea, venise cu ideea să facă un fel de militarizare deghizată a vieţii românilor. Se mobilizau gărzile patriotice, femeile exersau cu puşti din lemn, tinerii era chemaţi la instrucţie - deşi trăiam într-o ţară în plină pace.
Era absurd, aveai senzaţia că tot timpul e cineva după colţ gata să ne facă praf. Cu Grigore Pop şi cu Toma Caragiu am spus să avem curaj şi să arătăm ce făcea Ceauşescu printr-un scheci în care personaj să fie un activist de partid, unul micuţ".
Şi activistul, interpretat de Caragiu, i-a organizat pe civilii care urmau să sărbătorească Revelionul, i-a scos la careu la periniţă.
Caragiu repeta scheciurile şi în Dacie Mihăescu era tânăr şi cumva inconştient: „Nu ne era teamă să facem astfel de scheciuri. Aveam şi dorinţa să nu scriu banal, să aibă ecou ce ieşea. Voiam să atacăm - cum am atacat tot timpul cu Toma - lucruri majore din epocă".
Scheciurile de Revelion se pregăteau din vară. În septembrie trebuiau să fie gata scrise, după aceea se trecea la interpretare. Cu Toma Caragiu se lucra „foarte aşezat": „Mai întâi mergeam acasă la el, la Universitate, şi îi citeam scheciul.
Citeam eu, mi-o cerea el - mie îmi era jenă s-o fac, dar n-aveam încotro. Glumea când mă îndemna: «Hai, citeşte tu, ca să ştiu cum nu fac scheciul!». Voia, de fapt, să vadă nuanţele, unde subliniez, unde insist ca autor pe text. Apoi, punea şi el accente". Şi felul în care juca transforma mereu o replică. Îi dădea o forţă satirică uluitoare numai cu o sprânceană ridicată sau cu un rictus al gurii."Materialul devenea exploziv. Chiar şi pentru noi, cei care îl scrisesem: nu pusesem atâta dinamită în text câtă adăuga el".
În platou, venea cu materialul învăţat la virgulă, mai ales că nu exista prompter. „Slujba mea şi în calitate de regizor, nu doar de autor al scheciurilor era să îl pun în valoare pe Toma. Să se vadă fiecare expresie a lui, şi o geană dacă se mişca. Să arăt toate astea ca telespectatorul să priceapă unde bate". Se întâmpla să se sfătuiască pe parcurs.
„Mă suna după ce îi dădeam un scheci şi îmi citea. «Gagiule, ia vezi e bine aici?», zicea Toma. Şi începea să interpreteze, cu vocea schimbată, fie răguşită, fie urcând. Mai interpreta şi când îl duceam cu Dacia mea la Periş - nu suporta viteza, mergeam cu 40 la oră şi mereu mă certa: «Ce goneşti aşa?». Pe drum, îl lăsam să se joace: «De ce am ascuns colectivului că am platfus?»".
Viaţa fără „Sfântul Prompter"
Toma Caragiu venea întotdeauna cu materialul învăţat la virgulă. „Cine mai face azi aşa ceva când există «Sfântul Prompter?». Actorul vine la filmare şi nici nu ştie ce joacă. Întreabă: «Eu cine sunt?» «Eşti valetul!», i se răspunde. Şi începe să curgă un text pe prompter, iar valetul citeşte: «Bună ziua, domnule Conte!»", regretă Mihăescu.
Declaraţie de dragoste pe o bucată de staniol
După '89, în afară de libertate, Dan Mihăescu a mai câştigat un lucru: „Am putut să văd cum scheciurile mele inerpretate de Caragiu au rămas în memoria oamenilor, au intrat în folclor".
În februarie 1977, înainte de cutremur, Mihăescu a mers cu Toma să mănânce, la Capşa. „Era singurul local unde de bine, de rău mai găseai ceva şi toată lumea ştia că el e Caragiu. Şi atunci mi-a spus Toma, tandru: «Am început să ţin la tine, Mihăescu». Era un bărbat care doar făcea pe durul. «Lasă», i-am spus eu, «n-am o poză cu tine să mă dau mare la gagici că sunt prieten cu Caragiu, n-am o dovadă!».
S-a uitat la mine şi a scos staniolul dintr-un pachet de Dunhill, l-a întors pe partea albă şi a început să scrie cu o cariocă portocalie. «Dacă vreodată posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog să fii amabil şi să arăţi hârtia aceasta. Toma Caragiu»". „Ce e aia posteritate?" - a întrebat Mihăescu. „Machedonii trăiesc peste o sută de ani, care posteritate?". Iar Toma a zis: „Nu, nu. O să plec repede."
„Nu o să mai găsim..."
Mihai Bendeac vrea să ajungă şi el un „monstru sacru“
Chiar dacă e din ce în ce mai mult sex la televizor, Mihăescu e convins că divertismentul românesc va ajunge la o stare de normalitate.
„Lucrez acum şi cu Mihai Bendeac, care îl adoră pe Caragiu. Bendeac are şi blog, face şi reclame - dovadă că lumea s-a schimbat. Dar l‑am văzut şi pe scenă, la Teatrul de Comedie şi la Metropolis. Este un excelent actor şi sunt covins că o să ajungă unul de Naţional. Aşa că nu pot să cred în povestea clasică cu oamenii de neînlocuit".
În adolescenţă, lui Mihăescu i se spunea: „N-o să mai găsim un Birlic, o Lucia Sturdza-Bulandra, un Valentineanu, un George Măruţă sau Geo Barton". Apoi au apărut Cotescu, Amza, Caragiu, Bănică Senior, Vasilica Tastaman, Stela Popescu.
„Actori buni sunt şi astăzi: Ivaşcu, Bendeac, Cove, Medeea Marinescu, Anca Sigartău, Virginia Mirea....".
Televiziunea te ajută să te salute lumea la piaţă
Un Revelion înainte de 1989 înseamna 17 milioane de telespectatori. Nimeni nu concepea să-l petreacă decât în faţa televizorului. După Revoluţie, efervescenţa din stradă era mai importantă.
Tot atunci s-a mai schimbat ceva: a dispărut cenzura şi au apărut duşmăniile: dacă dai în cutare, se supără cutare, şi tot aşa. Şi aceste duşmănii te urmăresc, nu mai ştii încotro s-o apuci cu scheciurile. „Ce nu se înţelege e că nu poţi să critici decât puterea. N-ai cum să satirizezi opoziţia, aşa a fost încă de la Caragiale".
Toma Caragiu, preferatul românilor la începutul anilor ‘70
S-a modificat şi modelul, structura divertismentului. Mihăescu nu se aşază neapărat de partea cu umorul vechi. Dovadă că a lucrat cu mulţi actori tineri după 1989. A învăţat şi termeni ca „macho", „kinky", „trendy" şi „bunăciune".
Îi foloseşte în texte, dar într-un context în care să fie de râs. Altfel, se depăşesc nişte limite. „Am auzit pe un post TV un cântec de mi-a stat mintea în loc: «Foaie verde de lămâie/ Hai mândruţo să-ţi dau.... ». Dacă asta e glumă, eu sunt patriarh! Iar pentru mulţi, să lucrezi la televiziune a devenit o meserie care te ajută să te salute lumea la piaţă".
O plăcere nebună
Ce regretă de dinainte de '89 este audienţa. „Pe 2 ianuarie, mă urcam în autobuz să aud ce discută lumea. Vorbeau despre programul de Revelion. «Aia cu Toma a fost senzaţională! », zicea unul. Şi altul: «Dar te-ai prins la aia cu şopârla?». Îmi făcea o plăcere nebună". Nu se aştepta să spună ceva şi despre el. Era întotdeauna vorba despre Caragiu - actorul, vedeta care vindea marfa.
Astăzi nu mai e acelaşi lucru. „Am făcut ratinguri bune, de 6, 7 sau 8 la nişte emisii la TVR şi la Antena 1. Însă publicul e segmentat.
Plus că a dispărut profesionalismul. Când lucram la Revelioanele TVR de dinainte de ‘89, după ce scriam scheciurile, mă întâlneam cu actorii şi făceam lectură la masă, ca la teatru. Râde lumea acum dacă aude asta. Cine mai face azi aşa ceva când există «Sfântul Prompter?». Actorul vine la filmare şi nici nu ştie ce joacă. Întreabă: «Eu cine sunt?» «Eşti valetul! », i se răspunde. Şi începe să curgă un text pe prompter, iar valetul citeşte: «Bună ziua, domnule Conte!»".
In acest articol simt nevoia sa vorbesc despre Disneyland si sa prezint tuturor lucruri care poate le stiu sau poate nu le stiu, cei drept este ca trebuia sa scriu despre asta.
Cine a fost cu adevărat Walt Disney?
Admirat pe întreg globul, ipostaziat de biografia sa oficială într-un om de o moralitate ireproşabilă, „născut pentru a face lumea să viseze”, Walt Diseny este inventatorul şi cel mai mare producător de desene animate, creatorul Imperiului Disney, care a revoluţionat cea de-a şaptea artă şi industria turismului. Redutabil om de afaceri, „magnatul divertismentului”, a făcut din compania sa un gigant mondial, iar din numele Disney marca de elită a industriei divertismentului şi cea mai respectată marcă din SUA (conform unui sondaj de opinie recent).
Disney şi echipa sa au creat filme celebre precum: „Albă ca Zăpada”, „Cartea Junglei”, „Pisicile aristocrate”, „Frumoasa şi bestia”, „Pinochio”, „Fantasia”, „Dumbo”, „Bambi”, „Alice în Ţara Minunilor”, „Peter Pan”, „Cenuşăreasa”, „Doamna şi vagabondul”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „101 dalmaţieni”, „Regele leu,” „Mary Poppins”, „Insula comorii”, „20.000 de leghe sub mări” etc, şi unele din cele mai cunoscute personaje: Mickey Mouse, Pluto, Goofy, Donald, Tom şi Jerry, Tweety etc. Producţii recente de succes ale studiourilor Disney sunt: „Toy Story”, „Compania monştrilor”, „În căutarea lui Nemo”, „Incredibilii”, „Bolt” şi „WALL-E”.
Haideţi să vedem mai de aproape cine a fost cu adevărat Walt Disney. Christopher Finch scrie în cartea sa „Art of Walt Disney: From Mickey Mouse to the Magic Kingdoms” – „Arta lui Walt Disney: de la Mikey Mouse la Regatul Magic”: „prin definiţie, figurile publice sunt cunoscute tuturor; totuşi chiar şi după discuţiile cu unii dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Disney este imposibil să sărim peste concluzia că de fapt nimeni nu l-a cunoscut cu adevărat. Mereu au existat aspecte ale personalităţii sale, care rămâneau ascunse.”
Mulţi dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape s-au plâns că acesta era „arogant şi refractar“. Finch nu este singurul autor care a vrut să îi avertizeze pe cititori că imaginea oficială a lui Disney este falsă. De asemenea şi Leonard Mosley, unul dintre biografii lui Walt Disney scria în „Disney’s World” – „Lumea lui Disney”:
„Împărtăşesc şi eu admiraţia generală faţă de un om ale cărui creaţii cinematografice au fost mereu atât de inspirate şi spirituale, dar diferenţa dintre mine şi cei care îl idolatrizează, negăsindu-i nicio greşeală, este că eu îmi doresc să cunosc faptele, oricât de fantastice ar părea la prima vedere, deoarece ştiu că foarte mult din adevăratul Walt Disney a fost ascuns, în mod intenţionat. Caracterul acestui om avea mari lipsuri.”
Adevarul Ocult despre Compania Disney
Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanţă din Palm Springs obişnuia să joace golf împreună cu Ed Sullivan şi Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Dacă Disney era atât de nepătat şi bine intenţionat, cum de avea astfel de prieteni apropiaţi?
Alt prieten apropiat al său era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt şi proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI şi ambii erau implicaţi în abuzuri făcute asupra „sclavilor” controlaţi mental. Walt a susţinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urmă i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan şi prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au susţinut foarte mult în public pe Disney.
Printre ocultiştii faimoşi care au susţinut industria Disney pe parcursul timpului se numără: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra şi familia Clinton. Uriaşul parc de distracţii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toţi preşedinţii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împăratul Akihito al Japoniei, toţi regii „iluminaţi” ai Danemarcei şi ai Belgiei, cel de-al treilea preşedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, şahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.
Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoaştere de la multe organizaţii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonică B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comerţ i-a dăruit în anul 1936 premiul anual „Tânăr remarcabil”; instituţiile Yale şi Harvard i-au dat medalii de onoare. Leonard Mosley declara în cartea sa „Disney’s World”:
„Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensă asupra oricui insinua măcar că Walt Disney nu ar fi arhetipul perfecţiunii binevoitoare şi al moralităţii ideale”
Programe de control mental
În 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la ora la care copiii se întorceau de la şcoală. În această emisiune, 24 de copii îl însoţeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-se.
Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de şoarece. Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.
Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor „Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.
„Printre celebrităţile care au fost programate mental în cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera. "
Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor şi care suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă a lor sau posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv.
Se spune că pe la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub programul impus până atunci. Toate ziarele de pe mapamond au prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna», s-a tuns cheală în timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă.
Apoi ea a fost internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.
De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în Ţara Minunilor», care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control» a lui Disney.
În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un iepure alb «creând o lume în capul tău» cu un inel – citatul este exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi (simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control), l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este altcineva decât programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».
Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor «iluminaţi», care sunt menite pentru spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de programare mentală se realizează la Disneyland,” susţine Fritz Springmeier.
Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental, supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa, „Thanks For the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”.
Bob Hope împreună cu alţi masoni importanţi au participat la „Marea deschidere a Lumii Disney”, pe 29 octombrie 1971.
Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare mentală prin culori. Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi” au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi elimina ţinte (adică oameni).
Sora lui Beatty este faimoasa Shirley MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual. Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo unde agenţii CIA au programat-o. Este o cunoştinţă apropiată a satanistului Stephen Nance.
Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinematografice Disney. Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney între anii 1974-1975. Filmele ei au fost printre primele folosite ca tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50.
S-a căsătorit cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta. Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii „iluminaţi” controlaţi mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.
Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu apelativul „Unchiul” de către victimele lor.
În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul” cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician negru, susţine că Disney era pedofil: „Angajaţii au spus că şeful lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat.
Această afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în cel puţin două filme faimoase a lui Disney „Cântecul Sudului” şi „Insula Comorilor”.
De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai târziu?
De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de realizări şi împliniri?
Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile, deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură sexuală si pornografia infantilă.
Chiar şi unul din vicepreşedinţii companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate aceste cazuri au fost bine ,,îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC News, companie TV deţinută de Disney.
Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii
Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale „iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a crea sclavi controlaţi mental.
El a scris cărţi pe acest subiect, împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin detalii foarte riguroase şi sunt foarte exacte. El a ţinut o conferinţă despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, care a fost considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.
Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: „După îndelungi cercetări pe care le-am desfăşurat, nu mai există acum niciun dubiu pentru mine că Disney (atât personalitatea care a fost, împreună cu filmele şi parcurile de distracţii) a contribuit foarte mult la prăbuşirea Americii, dincolo de faţada bogat ornamentată şi colorată pe care o avea şi o are chiar şi în prezent.
Asadar cum se vede in acest control mintal este vorba de "sindromul personalitatilor multiple" despre care am discutat pe blog. Atunci cand o persoana vede anumite miscari animate pline de diverse culori si sunete care au diferite intensitati si frecvente, atunci creierul reactioneaza creandu-si o stare de frica, iar cand creierul isi creaza o stare de frica, refuza sa-si mai aminteasca, iar atunci cand copilul este debusolat poate provoca actiuni insotite de violenta, iar cand este intrebat despre ce a facut, el nu-si mai aminteste nimic, nu pt ca ar fi vrut sa ucida sau sa faca rau, pur si simplu creierul a fost impartit in mai multe "compartimente" care la anumiti stimuli din exterior acestia sunt accesati si asa apar actiunile de violenta.
Dupa cum am spus incepand de la muzica cu continut violent, jocuri video cu violenta si filme horror creierul nu mai gandeste ca o unitate, ci se imparte in mai multe unitati de gandiri, iar aceasta impartire face ca o persoana aparent POZITIVA, sa luam exemplul unui copil: un copil bun si calm, in urma unor jocuri video pline de violenta, devine el violent, daca i se intampla ceva asemanator ca in jocul lui video, adica daca este deranjat de cineva sau cineva incearca sa-i impuna ceva, imediat starea lui psihica trece dintr-un "compartiment" aparent pozitiv, intr-un compartiment "negativ" unde s-au pastrat acele emotii negative generate de sursa din care a provenit violenta.
Asadar atat si oamenii cat mai ales copii ar trebui sa nu priveasca asaceva, mai ales daca se stiu ca au anumite comportamente mai negative, pt ca asta ii face cu adevarat negativi.
