Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.
În loc de “ Crăciu Fericit! ” şi la “ La mulţi ani! ” , mesajele primite de la prieteni şi familie au fost transformate în poezii, glume sau urări mai mult sau mai puţin inspirate.
Unele dintre mesaje sunt hilare, cum ar fi cel care în care i se urează destinatarului să fie “ vecin cu Jennifer Lopez ” şi să aibă “ jeepuri în coteţ ” sau cel care anunţă că excesele alimentare, cărora românii le cad pradă adeseori de Sărbători, pot ucide.
Românii sunt din ce în ce mai inventivi la capitolul urări de Crăciun şi de Anul Nou iar tradiţionalele “ Un An Nou Fericit ” şi “ Crăciun Fericit! ” au fost înlocuite cu urări mai puţin ortodoxe. Astfel, unul dintre mesajele care a ajuns în mesageriile telefoanelor mobile a multora dintre români este cel care dezvăluie faptul că Moş Crăciun nu există:
“ Informaţia a fost publicată de de Wikileaks. Moş Crăciun nu există! Bătrânul cu barbă albă şi haină roşie, demascat ca impostor. DIICOT anchetează cazul, alături de dosarele Toba şi Şoric. Moş Crăciun nu există. Specialiştii recomandă să fiţi aproape de de cei dragi şi să le oferiţi voi cadourile mult- aşteptate*******************(astea de la urmă nu-s asteriscuri de “ breaking news ” ci doar câţiva fulgi de zăpadă din partea mea) ” , se arată în mesajul publicat fără a fi corectat.
Mesaje cu bani şi politicieni Banii au fost principala temă din mesajele de anul acesta: “ Căteluş cu păru creţ, să ai jeepuri în coteţ şi o casă cu piscină, pe J.Lo ca vecină, şi-o lopată pentru bani. La anu şi la mulţi ani! ” , “ Lovite-ar trenul fericirii şi cădetze-ar în cap un sac cu bani si-un bilet cu “ la mulţi ani! ” sau “ Moş Crăciun cu suflet bun, să vă aducă în Ajun, Carduri VISA Diamant, Carnavaluri pe la Rio, Brazilience-n custodie, Haide, gata cu VISAtul, s-a mai ars şi cozonacul! ”.
Nici oamenii politici nu au fost uitaţi de compozitorii de ocazie şi au fost, alături de Moş Crăciun şi de reni, personajele principale ale mesajelor: “ Anul Nou e cu nororc, că-l dăm jos pe Milu Boc, şi pe Udrea din Pleşcoi, că suntem ca vai de noi...Să ne sugă pixul tot, că nu mai pot să mai suport, Quasimodo să şi-o fure, pe popor să nu-l înjure, marko ţap, capră să fie, să i-o tragă vreo mie, Din Guvern apoi să iasă, sprijinindu-se de masă. La mulţi ani! ” .
Alte mesaje au explicat de ce Moş Crăciun a fost mai sărac în 2011: “ Sania s-a rupt, renii au murit de frig, eu mi-am rupt piciorul şi am rămas înţepenit în horn, spiriduşii sunt la femei, anul ăsta cadouri n- avem. Mos Craciun! ” . Ţ Mesaje despre alcool şi mâncare Un mesaj însă a fost creat special pentru a-i face pe cei care-l primesc să se gândească de două ori înainte de a se bucura de mesele tradiţionale: “ Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii. Tutunul cauzează cancer. Consumul excesiv de zahăr, sare şi grăsimi te poate ucide. Na! Crăciun Fericit acum! ” .
Sau mesaje care fac referire la excesul de alcool: “ E Crăciun! Este divin! Ne uităm pe geam afară…prin zăpadă Moşul zboară? …Ni se trage de la vin ” .
Urări lungi şi plictisitoare Au fost însă şi multe urări plictisitoare, siropoase şi foarte lungi: “ Să vă fie lumina ce vă luminează cărările orbitoare, să vă fie sufletele încarcate cu fâlfâiri divine, să vi se bucure inimile de încărcături electrice venite de la îngeri, să aveţi mâinile pline de bucate trimise prin porumbeii iubirii, să vă zâmbească toate cele atunci când veţi simţi graţia divină! Vă mulţumesc că existaţi cu chip de oameni voi doar în viaţa mea! ” .Ţ
Sau “ Să ningă-ncet deasupra ta cu picături de fericire, să fie visul tău un zbor de împlinire, povara vieţii să-ţi fie car cu sănătate, să-ţi fie sufletul scăldat în strop de bunătate, să ai oricând în drumul tău un soare zâmbitor, să ai alături chipuri dragi, şi-un înger păzitor ” .
Fără decolteuri, fără fuste scurte, fără bijuterii, fără strălucire. Nimic special, nimic prea elegant. Un Revelion care nu trebuia să deranjeze pe nimeni.
Seara de ?88 spre ?89, marea seară de Revelion a debutat, de la ora 21:10, cu un "Cântec în prag de An Nou" ? un grupaj folcloric cu miniaturi umoristice "Ceasornicarul cu? anecdote". A fost acelaşi program, au fost aceleaşi urări, au venit aceiaşi invitaţi, s-au impus aceleaşi reguli ca şi în anii trecuţi: ?88, ?87?
În ultimii ani (ai acelei perioade), după cum zice realizatorul tv Titus Munteanu, lucrurile s-au înrăutăţit şi în Televiziunea Română, cenzura a devenit tot mai severă, astfel încât programele, serioase ca un domn sobru în gri, nu au mai avut nici sare, nici piper. Au fost cuminţi şi neinteresante, nu din nepriceperea coordonatorilor şi realizatorilor, ci din ordinele care veneau "de sus".
În perioada comunistă, românul a primit totul cu "raţia", astfel a fost conceput şi Revelionul tv. Câteva minute de umor, câteva minute de muzică uşoară sau populară, sau de operetă. Totul moderat. Fără excese. Fără strălucire. Fără emoţie. "Oaspeţi la Balul Revelionului", "Microrecital Mirabela Dauer", "Maratonul Anecdotelor", "Danga ? Langa" ? moment vesel, "Farmecul Operetei"? sunt câteva dintre titlurile emisiunilor care s-au difuzat în acea noapte dintre ani.
Se împlinesc 20 de ani de când Tudor Vornicu a realizat ultimul Revelion TVR. Revelionul din ?88/?89 a fost, prin urmare, cel din urmă la care acest mare om de televiziune, foarte îndrăgit de colegi, şi-a adus contribuţia. În aprilie 1989, Tudor Vornicu a murit. "Tudor Vornicu a însemnat foarte mult pentru noi ? spune Marin Traian ?, deşi deţinea o funcţie pentru un singur departament, avea o influenţă fantastică în toată Televiziunea. Era singurul care îi mai convingea pe Marin Moraru şi pe Gheorghe Dinică, actorii care nu voiau deloc să vină la Televiziune în perioada comunistă, să apară în emisiunile postului naţional."
"Acesta a fost un Revelion ca şi celelalte", spune şi Titus Munteanu. "Au fost multe oprelişti din partea CC-ului. A trebuit să avem mare grijă la şopârle;, la ceea ce se spunea. Cântecele au devenit corecte, frumoase, dar nu spectaculoase. Recitalurile nu au deranjat. Fără decolteuri, fără fuste scurte, fără bijuterii. Nimic special, nimic prea elegant. Capul limpede a avut obligaţia să vadă textele şi să nu lase să scape nimic din ce ar fi putut supăra conducerea. De altfel, textele au trecut prin mâinile multora înainte să fie verificate, în final, de cei de la CC, care au venit la Televiziune pentru vizionare. Au fost atât de puricate, încât nici măcar o musculiţă nu mai intra neobservată. Revelionul din 1987 a avut o problemă. Cineva de la Cabinetul 2, deranjat de mustaţa unui prezentator ? i se păruse lui că seamănă cu Stalin ? a hotărât ca din acel an nimeni să nu mai apară la televizor cu mustaţă. S-au ras toate mustăţile chiar în preajma Revelionului. Au fost scoase secvenţele în care artiştii apăreau cu mustăţi. Au fost nişte rigori teribile."
Marin Traian, cunoscutul realizator al serialului satiric "Un zâmbet pe 16 mm", a condus o secţie de divertisment din cadrul Televiziunii Române, din echipa lui făcând parte Dan Mihăescu, Grigore Pop, Titus Munteanu şi Ovidu Dumitru. "Aici a fost cenzura cea mai mare", şi-a amintit şi Marin Traian, referindu-se la departamentul de divertisment. "Pentru noi, cei care am scris textele emisiunilor umoristice, a fost cel mai greu şi întotdeauna am avut la îndemână mai multe variante de text". Atunci a fost ultimul Revelion al celebrelor agrafe. Agrafele care au strâns părul şi perciunii mai lungi ai băieţilor. A fost ultimul Revelion comunist.
Dan Mihăescu a prins mărirea şi decăderea umorului românesc
„Înainte“, programul de Anul Nou se pregătea încă din vară. Nu existau manele şi se uita toată lumea. Dan Mihăescu scria texte pentru Toma Caragiu. I-a scris «Omul cu şopârla» şi Caragiu l-a numit «cel mai iubit dintre prietenii mei». Mihăescu vorbeşte despre o lume dispărută.
Dan Mihăescu, unul dintre cei trei autori ai scheciurilor interpretate de Toma Caragiu, povesteşte despre cum se pregătea Revelionul sub comunism. Şi despre cum s-a schimbat divertismentul românesc, de la epoca lui „Aşa-i în tenis", „Omul cu şopârla" sau „Petrecerea continuă", la epoca „Mondenii".vedete din lume
De la Toma Caragiu, la Mihai Bendeac. Dan Mihăescu lucrează acum cu Mihai Bendeac. La Revelionul din 1975, bomba care i-a consacrat pe Toma Caragiu, pe Dan Mihăescu şi pe Grigore Pop a fost „Omul cu Şopârla".
„Scheciul ăsta a avut un destin ciudat. Am dat textul la viză şi un vicepreşedinte de Partid a zis că nu se aştepta de la un redactor al televiziunii să scrie ceva atât de vulgar. Ce nu le plăcea? Că scrisesem de «Şopârla Dosaris», care făcea trimitere la un regim minat al delaţiunii. Tudor Vornicu a insistat totuşi să filmăm scheciul. Mi-a dat un operator, care a pus pur şi simplu două coarţuri şi l-a adus pe Toma în prim-plan", povesteşte Mihăescu.
„Şopârla" din sertar
Pentru „Omul cu Şopârla" au filmat noaptea. Apoi au montat materialul, care a rămas în cutie, să aştepte zile mai bune să poată fi dat pe post. Înainte de Revelion, la Televiziune a venit Bujor Sion, şeful secţiei de presă al Comitetului Central, pentru vizionare.
A văzut tot programul, dar n-a fost încântat: „Este obişnuit, n-aveţi ceva să trosnească!". Atunci Vornicu a scos din cutie scheciul. Când a început să ruleze, Bujor a pufnit în râs. „Căţeii din Direcţia Presei, care aşteptau să vadă mai întâi ce face şeful, au început şi ei să râdă. Aşa a trecut de cenzură. Totuşi, cu o singură obiecţie, să scoată două versuri din text, când Toma cânta «Sorcova»: «N-am plecat la colindat/Un vecin m-a şi turnat»".
Alt scheci celebru, „Petrecerea continuă", de la Revelionul din ‘76, a fost inspirat direct de Ceauşescu. „După nişte vizite în Coreea, venise cu ideea să facă un fel de militarizare deghizată a vieţii românilor. Se mobilizau gărzile patriotice, femeile exersau cu puşti din lemn, tinerii era chemaţi la instrucţie - deşi trăiam într-o ţară în plină pace.
Era absurd, aveai senzaţia că tot timpul e cineva după colţ gata să ne facă praf. Cu Grigore Pop şi cu Toma Caragiu am spus să avem curaj şi să arătăm ce făcea Ceauşescu printr-un scheci în care personaj să fie un activist de partid, unul micuţ".
Şi activistul, interpretat de Caragiu, i-a organizat pe civilii care urmau să sărbătorească Revelionul, i-a scos la careu la periniţă.
Caragiu repeta scheciurile şi în Dacie Mihăescu era tânăr şi cumva inconştient: „Nu ne era teamă să facem astfel de scheciuri. Aveam şi dorinţa să nu scriu banal, să aibă ecou ce ieşea. Voiam să atacăm - cum am atacat tot timpul cu Toma - lucruri majore din epocă".
Scheciurile de Revelion se pregăteau din vară. În septembrie trebuiau să fie gata scrise, după aceea se trecea la interpretare. Cu Toma Caragiu se lucra „foarte aşezat": „Mai întâi mergeam acasă la el, la Universitate, şi îi citeam scheciul.
Citeam eu, mi-o cerea el - mie îmi era jenă s-o fac, dar n-aveam încotro. Glumea când mă îndemna: «Hai, citeşte tu, ca să ştiu cum nu fac scheciul!». Voia, de fapt, să vadă nuanţele, unde subliniez, unde insist ca autor pe text. Apoi, punea şi el accente". Şi felul în care juca transforma mereu o replică. Îi dădea o forţă satirică uluitoare numai cu o sprânceană ridicată sau cu un rictus al gurii."Materialul devenea exploziv. Chiar şi pentru noi, cei care îl scrisesem: nu pusesem atâta dinamită în text câtă adăuga el".
În platou, venea cu materialul învăţat la virgulă, mai ales că nu exista prompter. „Slujba mea şi în calitate de regizor, nu doar de autor al scheciurilor era să îl pun în valoare pe Toma. Să se vadă fiecare expresie a lui, şi o geană dacă se mişca. Să arăt toate astea ca telespectatorul să priceapă unde bate". Se întâmpla să se sfătuiască pe parcurs.
„Mă suna după ce îi dădeam un scheci şi îmi citea. «Gagiule, ia vezi e bine aici?», zicea Toma. Şi începea să interpreteze, cu vocea schimbată, fie răguşită, fie urcând. Mai interpreta şi când îl duceam cu Dacia mea la Periş - nu suporta viteza, mergeam cu 40 la oră şi mereu mă certa: «Ce goneşti aşa?». Pe drum, îl lăsam să se joace: «De ce am ascuns colectivului că am platfus?»".
Viaţa fără „Sfântul Prompter"
Toma Caragiu venea întotdeauna cu materialul învăţat la virgulă. „Cine mai face azi aşa ceva când există «Sfântul Prompter?». Actorul vine la filmare şi nici nu ştie ce joacă. Întreabă: «Eu cine sunt?» «Eşti valetul!», i se răspunde. Şi începe să curgă un text pe prompter, iar valetul citeşte: «Bună ziua, domnule Conte!»", regretă Mihăescu.
Declaraţie de dragoste pe o bucată de staniol
După '89, în afară de libertate, Dan Mihăescu a mai câştigat un lucru: „Am putut să văd cum scheciurile mele inerpretate de Caragiu au rămas în memoria oamenilor, au intrat în folclor".
În februarie 1977, înainte de cutremur, Mihăescu a mers cu Toma să mănânce, la Capşa. „Era singurul local unde de bine, de rău mai găseai ceva şi toată lumea ştia că el e Caragiu. Şi atunci mi-a spus Toma, tandru: «Am început să ţin la tine, Mihăescu». Era un bărbat care doar făcea pe durul. «Lasă», i-am spus eu, «n-am o poză cu tine să mă dau mare la gagici că sunt prieten cu Caragiu, n-am o dovadă!».
S-a uitat la mine şi a scos staniolul dintr-un pachet de Dunhill, l-a întors pe partea albă şi a început să scrie cu o cariocă portocalie. «Dacă vreodată posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog să fii amabil şi să arăţi hârtia aceasta. Toma Caragiu»". „Ce e aia posteritate?" - a întrebat Mihăescu. „Machedonii trăiesc peste o sută de ani, care posteritate?". Iar Toma a zis: „Nu, nu. O să plec repede."
„Nu o să mai găsim..."
Mihai Bendeac vrea să ajungă şi el un „monstru sacru“
Chiar dacă e din ce în ce mai mult sex la televizor, Mihăescu e convins că divertismentul românesc va ajunge la o stare de normalitate.
„Lucrez acum şi cu Mihai Bendeac, care îl adoră pe Caragiu. Bendeac are şi blog, face şi reclame - dovadă că lumea s-a schimbat. Dar l‑am văzut şi pe scenă, la Teatrul de Comedie şi la Metropolis. Este un excelent actor şi sunt covins că o să ajungă unul de Naţional. Aşa că nu pot să cred în povestea clasică cu oamenii de neînlocuit".
În adolescenţă, lui Mihăescu i se spunea: „N-o să mai găsim un Birlic, o Lucia Sturdza-Bulandra, un Valentineanu, un George Măruţă sau Geo Barton". Apoi au apărut Cotescu, Amza, Caragiu, Bănică Senior, Vasilica Tastaman, Stela Popescu.
„Actori buni sunt şi astăzi: Ivaşcu, Bendeac, Cove, Medeea Marinescu, Anca Sigartău, Virginia Mirea....".
Televiziunea te ajută să te salute lumea la piaţă
Un Revelion înainte de 1989 înseamna 17 milioane de telespectatori. Nimeni nu concepea să-l petreacă decât în faţa televizorului. După Revoluţie, efervescenţa din stradă era mai importantă.
Tot atunci s-a mai schimbat ceva: a dispărut cenzura şi au apărut duşmăniile: dacă dai în cutare, se supără cutare, şi tot aşa. Şi aceste duşmănii te urmăresc, nu mai ştii încotro s-o apuci cu scheciurile. „Ce nu se înţelege e că nu poţi să critici decât puterea. N-ai cum să satirizezi opoziţia, aşa a fost încă de la Caragiale".
Toma Caragiu, preferatul românilor la începutul anilor ‘70
S-a modificat şi modelul, structura divertismentului. Mihăescu nu se aşază neapărat de partea cu umorul vechi. Dovadă că a lucrat cu mulţi actori tineri după 1989. A învăţat şi termeni ca „macho", „kinky", „trendy" şi „bunăciune".
Îi foloseşte în texte, dar într-un context în care să fie de râs. Altfel, se depăşesc nişte limite. „Am auzit pe un post TV un cântec de mi-a stat mintea în loc: «Foaie verde de lămâie/ Hai mândruţo să-ţi dau.... ». Dacă asta e glumă, eu sunt patriarh! Iar pentru mulţi, să lucrezi la televiziune a devenit o meserie care te ajută să te salute lumea la piaţă".
O plăcere nebună
Ce regretă de dinainte de '89 este audienţa. „Pe 2 ianuarie, mă urcam în autobuz să aud ce discută lumea. Vorbeau despre programul de Revelion. «Aia cu Toma a fost senzaţională! », zicea unul. Şi altul: «Dar te-ai prins la aia cu şopârla?». Îmi făcea o plăcere nebună". Nu se aştepta să spună ceva şi despre el. Era întotdeauna vorba despre Caragiu - actorul, vedeta care vindea marfa.
Astăzi nu mai e acelaşi lucru. „Am făcut ratinguri bune, de 6, 7 sau 8 la nişte emisii la TVR şi la Antena 1. Însă publicul e segmentat.
Plus că a dispărut profesionalismul. Când lucram la Revelioanele TVR de dinainte de ‘89, după ce scriam scheciurile, mă întâlneam cu actorii şi făceam lectură la masă, ca la teatru. Râde lumea acum dacă aude asta. Cine mai face azi aşa ceva când există «Sfântul Prompter?». Actorul vine la filmare şi nici nu ştie ce joacă. Întreabă: «Eu cine sunt?» «Eşti valetul! », i se răspunde. Şi începe să curgă un text pe prompter, iar valetul citeşte: «Bună ziua, domnule Conte!»".
Era frig cumplit si se facea noapte. Era cea din urma noapte a anului, noaptea de Anul Nou!
Pe frigul si pe intunericul acesta mergea pe strada o fetita saraca, desculta si cu capul gol. Avusese ea pantofi cand plecase de-acasa, dar ce folos! Erau prea mari pentru dansa; ii purtase mai intai mama-sa si fiindca erau asa de mari, fetita i-a pierdut cand s-a grabit sa treaca strada, din pricina ca tocmai veneau in goana doua trasuri.
Un pantof nu-l mai gasise, iar pe celalalt l-a sterpelit un baietas; zicea ca are sa-l faca leagan cand are sa aiba si el copii. Si acum, saraca fetita mergea desculta si piciorusele ei erau vinete de frig.
Ducea intr-un sort vechi o multime de cutii de chibrituri si o cutie in tinea in mana. Toata ziua umblase asa si nu-i daduse nimeni nici macar un banut. Si-acum era ostenita, flamanda si pe jumatate ingheta de frig. Fulgii cadeau si se prindeau de parul ei lung si balai care-i atarna frumos in carlionti pe umeri – dar ea numai la frumusete nu se gandea!
Nu mai putea de oboseala si s-a asezat intr-un ungher intre doua case; una era mai iesita in afara, asa ca intre doua era un cotlon. Fetita s-a ghemuit strangandu-si picioarele sub dansa, dar tot frig ii era. Acasa nu indraznea sa se duca, fiindca nu vanduse nici o cutie de chibrituri si nu capatase nici un banut macar.
Tata-sau avea s-o bata; dealtfel si acasa era frig, peretii erau sparti si cu toate ca astupase crapaturile cu paie si cu zdrente, vantul tot razbatea inauntru. Mainile ii erau aproape tepene de frig. Un chibrit ar fi strasnic acum; ce-ar fi sa scoata unul, sa-l aprinda si sa-si incalzeasca degetele? A scos un chibrit si l-a aprins.
Ce frumos ardea! Era o flacara calda si limpede ca o lumanarica, o minunata lumanarica. Si deodata fetitei i s-a parut ca sade in fata unei sobe mari de tuci, cu picioarele de alama si cu tacam de alama; in soba era un foc zdravan si fetita isi atinse picioarele sa si le incalzeasca…dar flacara se stinse si soba pieri…si fetita se trezi tinand intre degete chibritul ars. A mai aprins unul si iar s-a facut lumina.
Zidul, acolo unde era luminat, s-a facut straveziu ca un geam. Pe geam fetita vazu o odaie cu masa pusa; pe fata stralucitor de alba erau farfurii de portelan si in mijloc, pe o farfurie, era o coscogeamite gasca fripta, umpluta cu prune si mere, din care ieseau aburii.
Si ce era mai minunat decat toate, gasca a sarit din farfurie, a inceput sa umble pe jos, leganandu-se, cu furculita si cu cutitul infipte in spate, si s-a indreptat chiar catre fetita. Dar deodata chibritul s-a stins si n-a mai ramas decat zidul gros si rece. A mai aprins un chibrit. Si deodata s-a vazut stand langa un pom de Craciun. Era mai mare si mai frumos decat acela pe care-l zarise pe geam la negustorul cel bogat.
Pe crengile verzi erau o multime de lumanari aprinse si erau agatate poze colorate ca acelea din vitrinele magazinelor. Fetita a ridicat bratele in sus – si chibritul s-a stins.
Lumanarile s-au inaltat tot mai sus si deodata fetita a vazut ca nu mai erau lumanari, erau stelele sus pe cer; una din ele a cazut, lasand in urma ei o dara de lumina. – Acum moare cineva! a zis fetita.
Bunica-sa, singura fiinta de pe lume care o iubise si pe dansa, si care acum era moarta, ii spusese odata: „Cand cade o stea, se urca un suflet la cer.” Fetita a mai aprins un chibrit si flacara a facut lumina de jur imprejur; si in lumina stralucitoare s-a ivit bunica, stralucind si ea, cu zambetul ei bun si bland. – Bunicuta! a strigat fetita. Ia-ma, ia-ma cu tine!
Stiu ca ai sa pleci si tu cand se stinge chibritul, tot asa cum a plecat si soba cea calda, si gasca cea fripta, si pomul cel frumos! Si repede a aprins si celelalte chibrituri care mai erau in cutie, fiindca voia s-o mai tie pe bunica-sa, sa nu plece. Si chibriturile au dat o lumina asa de mare, ca se vedea mai bine decat ziua.
Niciodata nu fusese mai frumoasa bunica; a luat-o in brate pe fetita si amandoua s-au inaltat in stralucire si bucurie, si fetitei acum nu-i mai era frig, nici frica; era in cer. A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului.
Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut sa se incalzeasca; ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!
Buna seara, gaspodari! Venim cu ursul din deal, Sa va uram sanatate, Multi ani, multi ani si bucate! Ursul nostru-i mare domn Si mereu, mereu i-i somn! Si daca i-ai da sarmale, Ursul ti-a calca pe sale, Te-a mangaia pe obraz, Ca sa uiti orice necaz! Dati-ne si un covrig, Ursului i-i tare frig!
Hai, Gavrile, la pamant, Si asculta-ma ce-ti cant! Cand erai mai mititel Tare erai frumusel, Dar de cand ai crescut mare, Ma dai jos de pe picioare! Te-ai facut asa de rau, Ca nu am ce-ti face eu, Da eu tot nu m-oi lasa, Cu bata te-oi mangaia!
Joaca, joaca, mai Gavrile, Ca-ti dau paine si masline, Joaca, joaca tropotit, Ca Frasina la prasit! Asta noapte n-am dormit, Toata casa am lipit, Nici la noapte n-am sa dorm, Ca sa pun lutul pe horn, Caci se vad nuielele Si ma rad muierile!
Ia, mai salta din suman, Ca Ileana la spital! Ea, cand trece prin salon, Parca trece un tractor Si cand spune-o vorbulita Zici ca bate o melita! Si cand canta din frunzisoara, Ca si Borea de la Moara, Cand da drumul la faina Cu tarata si neghina!
Duminică 29 decembrie 1985 11.30 Telex 11.35 Lumea copiilor¤Telefilmoteca de ghiozdan- Taina submarinului ep.3 12.40 Muzică populară 13-15 Album duminical ¤¤¤¤¤¤¤ 19.00 TELEJURNAL 19.50 Ţara mea, azi 20.10 Cântarea României 21.05 Film artistic CONSPIRAŢIA 22.15-22.30 Telejurnal
Luni 30 decembrie 1985 20.00 Telejurnal 20.30 Muzică populară 20.45 Reportaj 21.05 Odă Republicii. Spectacol 21.40 Telejurnal. 22.00 Închiderea programului
11.00 La mulţi ani cu bucurie! (Editorial) 11.15 În jurul bradului. 11.35 Ecran de vacanţă „PĂUNIŢA” ep.1 (film chinezesc în două părţi) 12.00 Concertul extraordinar de Anul Nou al Orchestrei Radioteleviziunii Române. 13.00 ALBUM DE SĂRBĂTOARE. Din sumar: Umor şi muzică * Desene animate * Circ pe gheaţă * Telesport * Teatru vesel * Secvenţa telespectatorului 17.00 Ritmuri cubaneze 17.15 Balul operetei 18.03 Dacă doriţi să revedeţi… (selecţiuni din programele de Revelion) 18.25 Şapte note vesele ( melodii celebre clasice din filme artistice ) Best of Movie ! 18.50 1001 de seri 19.00 TELEJURNAL 19.30 Dacă doriţi să revedeţi… (selecţiuni din programele de Revelion) 20.00 Film artistic IARNA BOBOCILOR 21.25 Dacă doriţi să revedeţi… (selecţiuni din programele de Revelion) 22.15 TELEJURNAL 22.25 Romanţe 23.00 Închiderea programului
Joi 2 ianuarie 1986
10.00 Ţară scumpă, la mulţi ani ! (muzică populară) 11.00 Ecran de vacanţă „PĂUNIŢA” ep.2 (film chinezesc în două părţi) 12.00 Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena 13.00 Telex 13.05 Album de iarnă 18.00 Povestiri muzicale 18.50 1001 de seri 19.00 TELEJURNAL 19.27 START LA VARIETĂŢI 20.00 Film artistic NU VEI AFLA NICIODATĂ 21.35 Dacă doriţi să revedeţi… (selecţiuni din programele de Revelion) 21.55 TELEJURNAL 22.05 Cântece îndrăgite 22.30 Închiderea programului
