Se afișează postările cu eticheta sacru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sacru. Afișați toate postările

3 noiembrie 2011

Ce efect are credinţa în Dumnezeu asupra oamenilor?


Ce efect are credinţa în Dumnezeu asupra oamenilor? Galerie foto (1)
Un nou studiu publicat de Asociaţia Americană a Psihologilor relevă câteva efecte interesante pe care credinţa în Dumnezeu le are asupra oamenilor.
 
Cercetătorii au descoperit că, atunci când oamenilor le este menţionat conceptul de Dumnezeu, se disting două reacţii: o reducere a motivaţiei acestora de a-şi urma ţelurile şi o amplificare a puterii de a rezista tentaţiilor.
 
Conducătoarea studiului, dr. Kristin Laurin de la Universitatea din Waterloo, Canada, a explicat: “ Mai mult de 90% din locuitorii planetei consideră că Dumnezeu sau o forţă spirituală similară există.
 
Acesta studiu oferă primele dovezi empirice asupra faptului că simpla menţionare a conceptului de Dumnezeu conduce la reducerea anumitor mecanisme de auto-reglementare, precum capacitatea de a urma propriile ţeluri, dar amplifică alte mecanisme, precum acela de a rezista tentaţiilor “.
 
Studiul a constat în 6 experimente efectuate pe 353 de studenţi, dintre care 186 erau femei, pentru a determina cum poate influenţa conceptul de Dumnezeu motivaţia persoanelor, inclusiv în rândul celor care s-au declarat non-religioase.
 
Într-unul dintre experimente, la care au luat parte studenţi de la Facultatea de Inginerie, voluntarii au fost rugaţi să creeze fraze corecte din punct de vedere gramatical folosind 4 cuvinte din seturi de câte 5.
 
Unii au primit cuvinte cu conotaţii religioase (precum “divin”, “sacru”, “spirit” şi “profet”), în timp ce studenţii din grupul de control au primit cuvinte neutre (“minge”, “birou”, “cale” şi “cutie”).
 
Apoi, studenţilor li s-a cerut să formeze cât mai multe cuvinte într-un interval de 5 minute, folosind o anumită combinaţie de litere.
 
Cercetătorii au determinat nivelul de motivare al studenţilor prin numărul de cuvinte produse – cu cât erau mai motivaţi, cu atât au format mai multe cuvinte. Înainte de test, studenţilor li s-a spus că o bună performanţă în cadrul acestuia ar putea prezice dacă vor reuşi într-o carieră în inginerie.
 
Cu câteva săptămâni înainte de acest test, studenţii au fost întrebaţi dacă sunt de părere că factorii externi (precum alte persoane, fiinţe, forţe pe care nu le pot controla) le pot influenţa cariera.
 
Cercetătorii au descoperit că persoanele care au declarat că factori externi, precum Dumnezeu, pot influenţa succesul lor în carieră au avut rezultate mai slabe în cadrul probei în care au folosit cuvinte religioase, decât în cea în care au folosit cuvinte neutre.
 
În schimb, participanţii care au declarat că factorii externi nu le influenţează cariera nu au prezentat diferenţe de rezultate între cele două sarcini.
 
Al doilea set de experimente a testat abilitatea participanţilor de a rezista tentaţiei după ce le-a fost amintit conceptul de Dumnezeu.
 
Într-unul dintre experimente, participanţii care au declarat că a consuma mâncare sănătoasă este important pentru ei au mâncat mai puţine prăjituri după ce au citit un pasaj despre Dumnezeu, în comparaţie cu cei care au citit un pasaj care nu avea legătură cu divinitatea.
 
Participanţii care au citit textul despre Dumnezeu au prezentat o mai mare voinţă de a rezista tentaţiilor care i-ar fi deturnat de la obţinerea unui ţel important, precum menţinerea unei greutăţi sănătoase, găsirea unui partener pentru o relaţie de durată sau dezvoltarea unei cariere de succes.
 
Acest efect a fost observat doar în rândul participanţilor care îşi declaraseră credinţa într-o entitate omniscientă care îi observă atunci când “calcă strâmb”.
 
Conform cercetătorilor, nivelul de devoţiune religioasă al participanţilor nu a afectat rezultatele niciunui experiment.
 
 
Sursa: Eurekalert
preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

3 septembrie 2011

HOTARARE ONU: LIBER LA BLASFEMII!

ONU: ”BLASFEMIAȚI – e DREPTUL vostru! ”

(…) La sfârsitul lunii trecute, ONU a emis o noua declaratie cu privire la întinderea libertatii de exprimare în domeniul dreptului international. Se spune ca legile care restrictioneaza blasfemia, ca atare, sunt incompatibile cu standardele universale ale drepturilor omului.

Declaratia a venit din partea Comisiei pentru Drepturile Omului, corpul de optsprezece “experti independenti” mandatat sa monitorizeze conformitatea cu Pactul International privind Drepturile Civile si Politice, sau PIDCP, tratatul din anul 1966 în domeniul drepturilor omului care prevede libertatea de opinie si de exprimare precum si alte drepturi fundamentale.

Observatiile cu caracter general ale Comitetului reprezinta interpretari cu autoritate ale dispozitiilor din PIDCP.

Spre deosebire de rezolutiile foarte mediatizate produse de Consiliul pentru Drepturile Omului si Adunarea Generala, dispozitiile din PIDCP sunt obligatorii pentru mai mult de 165 parti.

Declaratia detaliata in 52 de paragrafe, Comentariul General Nr 34 este rezultatul a doi ani de dezbateri intense între reprezentanti ai guvernelor si organizatiilor societatii civile.

Comentariul anterior al Comitetului referitor la libertatea de opinie si de exprimare, în 1983, a fost de numai patru paragrafe.

În plus fata de tratarea unor aspecte cum ar fi tradarea, defaimarea sefilor de stat, “legile memoriei” de impunere a unei versiuni oficiale a istoriei, precum si drepturile bloggerilor, Comentariul 34 se exprima puternic impotriva limitarilor de ordin religios în ceea ce priveste discursul public.

Si face acest lucru, nu numai prin faptul ca afirma ca dreptul la libera exprimare este fundamental într-o societate libera si democratica, dar si pentru protectia si promovarea altor drepturi.

Este, de asemenea, un apel în mod explicit la valorile libertatii de constiinta si a egalitatii în fata legii.

În conformitate cu punctul 48, “Interzicerea afisarii lipsei de respect fata de o religie sau sistem de credinta, incluzand legile privind blasfemia, este incompatibila cu Conventia, cu exceptia cazului dat de circumstantele specifice prevazute în articolul 20, alineatul 2, din Pact.”

Articolul 20, alineatul 2 solicita statelor sa interzica “propaganda in favoarea urii pe criterii nationale, rasiale sau religioase care constituie o incitare la discriminare, ostilitate sau violenta.”

Comentariul 34 are grija sa impuna cerinta ca oricare ar fi aceste restrictii, ele nu trebuie sa încalce garantiile egalitatii în fata legii (articolul 26) si libertatea de gândire, constiinta si religie (articolul 18).

Astfel, de exemplu, ar fi inadmisibil pentru orice astfel de legi sa discrimineze în favoarea sau împotriva unei sau altei religii sau sistem de credinta, sau sa favorizeze adeptii unoa in favoarea altora, sau pe credinciosi in favoarea necredinciosilor.

Si nici nu ar fi permis pentru astfel de interdictii care urmeaza sa fie utilizate sa previna sau sa pedepseasca critica la adresa liderilor religiosi sau comentariile privind doctrina religioasa si principiile de credinta.

Legile împotriva blasfemiei sau “insultei religioase” (prezente în întreaga lume, inclusiv in jumatate din statele membre ale Consiliului Europei) sunt în mod inerent discriminatorii împotriva secularistilor si a disidentilor religiosi.

Ele sunt discriminatorii în sensul in care secularistii nu au recurs legal- si nici nu le este permis sa aiba – în cazul în care cuvintele credinciosilor le vor ofensa sensibilitatile lor morale, si nici nu pot homosexualii sa cheme in instanta editorii Leviticului pentru afrontul spiritual impotriva lor (pentru ca asa ceva este cu siguranta).

Scepticii si credinciosii heterodocsi, pe de alta parte, au, in virtutea Articolului 18, dreptul de a trai si a vorbi în conformitate cu constiinta lor, chiar si atunci când aceasta ofenseaza ortodocsii.

Punctul 32 al noului comentariu avertizeaza, de asemenea, statele care utilizeaza o notiune îngusta a asa-numitelor morale publice pentru a restrictiona discursul, practic eliminand legile care se refera la o traditie speciala legata de credinta: “conceptul de morala provine din mai multe traditii sociale, filosofice si religioase , prin urmare, limitarile … în scopul de a proteja morala trebuie sa se bazeze pe principii care nu deriva exclusiv dintr-o traditie unica.“

Implicatia acestor recomandari este ca acrediteaza faptul ca controversele in ceea ce priveste blasfemia nu sunt doar conflicte între “libera exprimare” si credinta, cat ciocniri între pretentii concurente de constiinta.

Aceasta pozitie este sustinuta de catre Uniunea Internationala Umanista si Etica si elaborata în cartea mea viitoare, “Viitorul Blasfemiei: Vorbind despre Sacru într-o epoca a Drepturilor Omului”.


sursa: http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=6606
preluare de pe sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

1 septembrie 2011

Un mesaj special de la Inanna: Menirea Sacră a Orgasmului



În Pleiade, am ştiut întotdeauna şi i-am învăţat mereu pe copii noştrii scopul și menirea secretă a orgasmului. Această cunoaştere vouă v-a fost ascunsă în ultimii 6 000 de ani de către conştiinţa tirană care controlează acest plan, al celei de-a treia dimensiuni, în care se află şi planeta Pământ. Aceşti tirani au ajuns la concluzia că era mult mai uşor să controleze specia voastră dacă vă spălau creierul, vă induceau sentimentul de vinovăţie sexuală şi vă suprimau sexualitatea naturală.

Puterea care curge prin corpul vostru este aceeaşi putere care ne permite nouă, celorlalţi (da, nu sunteţi singuri!), să accesăm multitudinea de straturi imbricate ale realităţii multidimensionale care există şi au existat mereu în jurul vostru.





Valuri peste valuri de energie

Oamenii voştri de ştiinţă şi doctorii vă vor spune că orgasmul este o chestiune de vascularizaţii şi terminaţii nervoase. Această explicaţie fizică nu este nici măcar vârful aisbergului. Orgasmele voastre se produc într-un tărâm care rămâne în mare măsură invizibil pentru majoritatea dintre voi.


Când trăiţi experienţa acelei plăceri dulci-efemere pe care o numiţi orgasm, ceva se întâmplă în tărâmul acela invizibil, ceva foarte puternic.
Dacă aţi putea vedea valurile de energie care ţâşnesc din trupurile voastre în momentul orgasmului, aţi fi foarte atenţi la ceea ce gândiţi în momentul în care acesta se produce. Sunt valuri peste valuri de energie generate de chakrele (centrii de energie) voastre, de sistemul endocrin şi de reacţiile voastre fizice.






Fiți foarte atenți la ceea ce gândiți




Aceste valuri de energie sunt curelate strâns cu gândurile, intenţiile şi conştiinţa voastră. Pe măsură ce începeți să vibrați pe aceste frecvenţe, un întreg șuvoi se revarsă pe tărâmul invizibil. Din această cauză este foarte important să fiți foarte atenți la ceea ce gândiți în acele momente.


Aceia care sunt suficient de necugetaţi încât să alunece în lumea gândurilor sumbre, cum ar fi durerea şi dependenţa, în timpul experienţei lor sexuale, se vor trezi conectaţi (legaţi) în planul de jos al conştiinţei, energia fiindu-le „suptă” de entități malefice. Toate aceste imagini ale „frumuseților” hidoase, pictate în Evul Mediu, vă vor da o imagine foarte reușită asupra acompaniamentului pe care vă puteți aștepta să-l păstrați în urma unei vizite în planurile joase.






Paraziții minții



Nu numai ca vă veți agăța de unele entități foarte urâte, dar veți constata că trăirea voastră sexuala este limitată și că vă pune bariere. Libidoul va crește, dar nu va fi niciodată satisfăcut cu adevărat. Acele forțe ale dimensiunilor joase, pe care le-ați invitat să se hrănească din trăirile voastre orgasmice, nu vor vrea ca voi să avansați și să evoluați.


Întotdeauna vor vrea mai mult de la voi. Din această cauză pornografia abundă, mai ales victimele stilului pornografic, sunt nenumărate. Aceste entități negative care seacă totul pot fi simțite cu ușurință și în spațiul cibernetic.






Orgasmul Sacru atrage suflete pure



Dacă doriți ca trăirile voastre și ale partenerului să vă înalțe, atunci trebuie ca amândoi să vă concentrați asupra conștiinței celuilalt, reciproc, pentru a deveni apoi o conștiință comună, unică. Sistemul vostru endocrin lucrează în tandem cu chakrele pentru a emite undele de energie. Aceste forme de unde au frecvența și chiar culoarea care corespunde întocmai nivelului de conștiință dat de gândurile vostre.


Aceste unde pot fi văzute de acele suflete care așteaptă în tărâmurile invizibile pentru o frecvență de intrare compatibilă.
În termeni simplii, dacă doriți să concepeți un copil în timpul acelei împreunări sexuale, orgasmul vostru va atrage, pentru viitorul copil, nivelul de conștiință pe care îl creați. Veți atrage tipul de conștiință pe care îl generați. Magnetismul este legea Lumilor Invizibile: „cine se aseamănă se adună”. Copilul (– sufletul) se conectează unei conștiințe asemanatoare, însemnând oricare ar fi caracteristicile ei generate de gândurile pe care le aveți atunci când faceți dragoste.






Orgasmul este o expresie exactă a conștiinței voastre



Dacă sunteți beți sau drogați, veți atrage un suflet din acele tărâmuri care vibrează pe aceeași frecvență cu starea pe care o aveți. Dacă sunteți nervoși sau aveți unele fantezii întunecate, atunci veți magnetiza un suflet din aceleași zone ale lumii invizibile. Conștiința este totul, chiar și atunci când faceți dragoste.
Chiar și dacă nu vreți să concepeți un copil, transmiteți totuși mase de energie în planul Pământului și în planul lumilor invizibile. Aceste energii afectează puternic totul, inclusiv fertilitatea câmpurilor, calitatea vieții, și tot ceea ce numim Natură. Energiile orgasmice pot eleva întreaga planetă, dacă sunt produse corespunzător.






Enormele adâncimi ale câmpurilor de unde din orgasmul sacru

Este foarte important să definim clar diferențele dintre bărbați și femei în această chestiune. În lumea fizică, femeia este generatorul receptor (yin)

și bărbatul este instigatorul creator (yang). În cazul în care bărbatul vrea să se bucure de nuanțele subtile și depline ale orgasmului sacru, trebuie ca, într-un mod calm, cu răbdare, cu tandrețe și dragoste, să ridice deliberat frecvența partenerei. Faptul este că, atunci când femeia generează valuri colosale de unde ale orgasmului sacru, la fel se va întâmpla și cu partenerul ei. Contopirea lor va prelungi orgasmul lui cu (si prin) al ei.

Dacă își permite, va fi capabil să se „racordeze” pe trăirile ei, pe care el însuși le-a aprins și le-a alimentat. Va fi purtat departe, în strălucirea fericirii pe care ei au creat-o – valurile cosmice ale orgasmului sacru adevărat.


Nu știi ce pierzi dacă nu trăiești această experiență acum. Nu numai asta, dar, de fapt, orgasmul sacru este Dreptul vostru Divin. Trupurile voastre frumoase au fost create în acest scop pentru a atrage suflete evoluate în planul vostru: planeta Pământ a celei de-a treia dimensiuni. Tiranii reptilieni v-au ascuns aceste cunoștințe. V-au făcut prizonierii vinovăției și rușinii, vă este rușine cu trupurile voastre care sunt adevărate opere de artă.


Nu aveți nici cea mai mică idee despre ceea ce pot face trupurile voastre de oameni. Sunteți ca niște computere super-performante dar care nu au manual de utilizare. Dar nu veți rămâne în acest fel pentru totdeauna. Vremea tiranilor va ajunge la sfârșit atunci când veți alege de bunăvoie să încetați să le mai dați lor puterea din energiile voastre. Este în puterea voastră! Depinde de voi! Bucurați-vă de viață!






Inanna


Vă recomand și următoarele filmulețe, pe aceeași temă:


OSHO: Making Love Is a Sacred Experience (Să faci dragoste este o experiență sacră)

Nasteri orgasmice Amber Haramein



29 iulie 2011

Protectia spirituala

 




Traim intr-o lume densa, in care jocul polaritatilor se apropie de sfarsit, astfel incat o noua paradigma sa insufleteasca civilizatia umana si planeta Pamant. Dupa mii de ani de distorsiuni, iluzii si violente, suferinta si lipsuri, campul astral al Pamantului a fost poluat masiv cu forme gand si energii distorsionate si intunecate, care au atras la randul lor energii asemanatoare din acest sector de galaxie si chiar din alte galaxii...

Toate aceste impuritati sunt curatate acum intr-un ritm rapid, prin manifestarea lor fizica, precursor al vindecarii. Cu toate acestea, acum pe planeta purificarea este intr-o etapa de o aparenta amplificare a intunericului (in fapt, o manifestare a intunericului ascuns "sub pres"). Oamenii nepregatiti, cei care foarte probabil nu vor continua aici, emit forme gand de disperare, suferinta, drama si nebunie. Daca mai adaugam la acestea si "zgomotul" electromagnetic puternic dat de modul nostru de viata, de mass media, de aparate si masini, incluzand aici si armele electromagnetice, interferenta grupurilor ET intunecate (disperate ca isi pierd masa de manevra), putem deduce ca suntem bombardati masiv la nivel subtil de energii nu tocmai benefice pentru calea spirituala pe care am ales-o.

Multi dintre noi suntem empati si sensibili la ceea ce se intampla in jur. Chiar daca suntem invatati sa ne detasam de drama, putem prelua inconstient "bagaje" pe care nu le dorim si care pot avea efecte dintre cele mai neplacute.

Pentru a putea sa ne continuam in mod optim drumul spiritual de inaltare, este necesar sa ne protejam de acest “bombardament” subtil descris pe scurt mai sus. Protectia spirituala este o necesitate si un factor deosebit de important al evolutiei noastre. Exista multe forme si proceduri de protectie spirituala. De la talismane pana la invocatii, vizualizari sau diferite tehnici …

 1) Pamantul, Aerul, Apa si Focul
Dupa ce am interactionat cu oamenii in timpul zilei, foarte probabil am acumulat impuritati in aura. Elementele sacre, precum apa, focul, aerul, pamantul ne ajuta sa ne purificam.

Pamant: ne purificam avand grija zilnic de o gradina sau de plantele din apartament

Aer: aerul ne poate purifica atunci cand suntem in curentul lui. Vantul care bate pe langa noi, o fereastra deschisa, ajuta la purificarea aurei.

Apa: similar cu aerul, apa care curge pe langa noi ne purifica campurile energetice. Un dus caldut este foarte bun. De asemenea, baile caldute cu saruri extrag impuritatile din aura.

Foc: meditatia cu vizualizarea unei candele aprinse este o forma de purificare cu ajutorul focului.

2) Lumina Aurie a Prezentei Divine - Oul Sacru
Lumina aurie este manifestarea Prezentei noastre Divine. Atunci cand invocam Lumina Aurie si o vizualizam venind prin chakra coroanei, scaldandu-ne si impregnandu-ne spatiul, fiinta si constiinta, manifestam Unimea cu Dumnezeu din Interior si suntem protejati de energiile distorsionate si intunecate.

O procedura simpla de protectie o reprezinta invocarea Luminii Aurii si vizualizarea fiintei noastre in interiorul unui Ou Divin auriu.

3) Lumina Turcoaz a Arhanghelului Mihail
Arhanghelul Mihail este un ajutor de baza atunci cand vine vorba de protectia Lucratorilor de Lumina. Invocarea Sa precum si a luminii sale turcoaz este o procedura care se completeaza foarte bine cu Lumina Aurie. Astfel, dupa ce am invocat si vizualizat Lumina Aurie, invocam Lumina Turcoaz ca un scut aflat in exteriorul Oului Sacru de Lumina Aurie.

Putem folosi un model simplu, care sa ne ajute in vizualizare : Un Ou Auriu, in care ne aflam, scufundat si scaldat intr-o apa de culoare turcoaz...

4) Lumina Rosie
Atunci cand ne aflam in mijlocul unei multimi, de cele mai multe ori energiile sunt intunecate. In aceste cazuri, este important sa ne tragem aura langa corp. Procedura se bazeaza pe impamantare (scurgerea energiilor in pamant): vizualizam Lumina Aurie cum vine de la Dumnezeu prin crestetul capului, curgand in jos foarte aproape de corp si transformandu-se in Lumina Rosie pe masura ce se scurge in pamant.

Un model care ajuta aceasta vizualizare: ne imaginam ca purtam o mantie foarte lunga (pana adanc in pamant) de culoare Rosie. Lumina aurie coboara ca un dus energetic prin crestetul capului, scurgandu-se pe mantia rosie (devenind rosie) pana adanc in pamant.

5) Lumina Alba
Lumina alba este echivalenta cu purificarea si inchiderea spatiului propriu pentru orice fel de energii, atat benefice cat si mai putin benefice (negative). De aceea trebuie folosita numai foarte rar. Mai specific, se foloseste atunci cand in spatiul nostru (sau al pacientului nostru) s-a atasat o entitate care nu are ca scop cel mai inalt bine al nostru (al pacientului). Lumina alba directionata catre un spatiu penetrat de entitati negative exercita o presiune mare pentru acestea sa il paraseasca. Diferenta fata de Lumina Aurie este ca Lumina Aurie pastreaza spatiul deschis pentru energiile benefice (pure in Lumina lui Dumnezeu) purificand in mod gentil, in vreme ce Lumina Alba curata foarte ferm dar si inchide spatiul pentru orice fel de energii.


Pentru toate formele de purificare de mai sus, este important sa cerem elementelor sa ne purifice si sa simtim purificarea. Exista foarte multe alte elemente, ritualuri si scheme de protectie pe care fiecare suflet interesat le poate studia si practica. Succesul acestora se poate masura simplu: daca ne simtim bine, energici si veseli dupa interactiunile pe care le-am avut, atunci putem spune ca protectia a functionat. Exista desigur si fluctuatii emotionale interne care ne pot face mai tristi in anumite perioade. Exista si unele efecte ale procesului Ascensiunii care ne pot face sa ne simtim foarte obositi. Dincolo de acestea insa, daca suntem in general fericiti si energici inseamna ca am aplicat bine procedurile. Indiferent de asta, este esential sa fim perseverenti. La un moment dat, protectia va deveni automata si nu va mai fi nevoie sa ne concentram atata pe ea.