Unii oameni îşi poartă paşii prin acest ţinut mânaţi de dorinţa să aşezarea dacică din secolele IV-III î.Hr sau altarele ortodoxe săpate în piatra. Unii vizitatori simt chemarea credinţei, alţii pe-a istoriei şi arheologiei...
Fiecăruia Şinca Veche îi poate dezvălui ceva dintru ale sale. Întreg ţinutul te compleşeşte cu mulţimea impresiilor şi sufletul omului însetat de Dumnezeu nu poate rămâne insensibil la glasul tainic al acestor locuri.
Pe Dealul Pleşu, Troiţa închinată sfinţilor slujitori de la Şinca Veche şi Icoana Maicii Domnului deschid drumul pelerinului spre bordeiul de iarbă, spre izvorul ce ţâşneşte din stâncă şi mai ales spre cele două minunate mănăstiri rupestre.
E suficient să păşeşti în grote pentru prima oară că te şi simţi transpus într-un spaţiu atemporal şi indefinit străvechi. Este ca şi cum istoria a rămas suspendată şi îţi mai dă o şansă să îi explorezi misterul. Lumina naturală pătrunde în grote prin holul de la intrare şi prin gaura ce se deschide deasupra lui. Două trei lumânări la primul altar, încă una la cel de-al doilea, şi totuşi este lumină suficientă să simţi locul şi frumuseţea pe care o emană.
Trecutul şi prezentul aşezământului de credinţă se contopesc în bisericile ruprestre şi în Schitul de maici Sfântul Nectarie ce priveşte senin spre culmile Făgăraşului. Dacă odinioară toaca îi chema pe credincioşi la slujbă, în grote, astăzi, liturghia se săvârşeşte la schit, un loc nu mai puţin minunat şi trudit, căci fiecare palmă din acest colţişor de rai vorbeşte despre bucuria muncii închinate lui Dumnezeu. Întregul ansamblu este o binecuvântare pentru vieţuitorii acestor locuri dar şi pentru călătorul de pe meleaguri îndepărtate care aici poposeşte.
În profunzimea lor istorică, monumentele de la Şinca Veche au o importanţă covârşitoare pentru istoria neamului românesc, fiindcă ele pot confirma încă o dată faptul că etnogeneza (formarea poporul român) se suprapune cu îmbrăţişarea creştinismul încă de la începuturile sale. Naşterea şi creşterea neamului au coincis în mod fericit şi unic cu evoluţia ortodoxiei.
Documentele menţionează mănăstirile de la Şinca Veche în cult, la mijlocul secolului al XVIII, dar începuturile ortodoxiei aici se pierd în negura timpului. Doar eforturile arheologice vor putea scoate la lumină informaţiile ascunse în praful veacurilor. Cert este că în grota de la Şinca Veche vieţuia la 1750 un mic grup de călugări care slujeau chiar la cele două altare ce încă se păstrează.
Înainte de a fi devenit mănăstirea săpată în piatră de la Şinca Veche, dealul Pleşu cuprindea un locaş de cult şi jertfă ritualică pentru daci, dar istoria templului nu s-a încheiat după cucerirea romană. Cândva, în istoria mai târzie a neamului nostru, urmaşii urmaşilor dacilor au săpat cu dalta şi ciocanul cele două bisericuţe din grotă. Credinţa din biserica subterană este pildă de jertfă şi slujire pe altarul credinţei ortodoxe.
Multe comori se ascund la Şinca veche, unele se pot vedea cu ochiul liber, altele aşteaptă răbdătoare să se scuture praful veacurilor de pe ele. Din an în an ansmblul Şinca Veche creşte datorită eforturilor extraordinare ale Fundaţiei Ortodox-Culturale "Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată".
Pelerinul care revine aici în fiecare an va simţi diferenţa, dar la fel se va bucura şi cel care trece pragul complexului de la Şinca Veche pentru prima oară.
Există aşadar atât de aproape de modernul civilizaţei, în vecinatatea Braşovului, un loc demn de a fi numit în analele istoriei. Şinca Veche oferă burcurii pe ales turistului şi credinciosului aşa încât fiecare se poate bucura de o trăire autentică şi pur personală a unui spaţiu cu forţă istorică, spirituală şi nu în ultimul rând naţională.
La plecare, cei care au vizitat mănăstirile rupestre şi întregul ansamblu monumental de la Şinca Veche duc cu ei o mică fărâmă de lumină pe care le-o împărtşesc şi altora, chemându-i să redescopere un loc uitat de ani, şi poate ceva ce nu credeau că mai există încă în sufletul omului modern.
Să luăm exemplu şi să ne deschidem spiritul la frumuseţea locului, la glasul istorie şi al tradiţiei care nu de multe ori ne cheamă în feluri neaşteptate...
preluare de pe: http://www.sincaveche.ro/flacara-credintei-la-sinca-veche-o-poarta-spre-trecut-si-spre-viitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu