Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.
Se afișează postările cu eticheta Fagaras. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fagaras. Afișați toate postările
7 noiembrie 2011
5 noiembrie 2011
8 octombrie 2011
Transfăgărăşanul – Alpii Transilvaniei
Ţară de legendă şi de mituri ancestrale, România reprezintă un simbol al spiritualităţii şi civilizaţiei de la începuturile omenirii.
Locuit de către strămoşii strămoşilor noştri, acest teritoriu hărăzit de Dumnezeu cu toate formele de relief ne încântă privirile şi sufletele, atunci când le admirăm la modul panoramic.
Sînt foarte multe locuri minunate în România, şi culmea este că ele nu sînt îngrămădite, ci se îmbină armonios pe alocuri, şesul cu dealurile, dealurile cu munţii, văile sînt domoale şi largi, uneori şi lungi, ca să nu mai vorbim de depresiunile intramontane care, în multe zone, adăpostesc localităţi unde clima e blândă, precum sufletele celor ce trăiesc acolo.
Viaţa pe meleagurile româneşti are un specific aparte, de la zonă la zonă putem întâlni atâtea obiceiuri, tradiţii şi datini, încât bogăţia lor descrisă în cuvinte nu ar putea încape în 1000 de cărţi de 1000 de pagini fiecare.
Atât de vastă este moştenirea pe care o avem de la înaintaşii noştri. Şi credeţi că aceste obiceiuri şi datini sînt doar aşa, ca să ne mai veselim şi noi puţin în marile sărbători ale anului? Da’ de unde… Ele reprezintă şi conţin acele informaţii ancestrale despre Viaţă, Univers şi legile lor sacre, respectate cu sfinţenie de către strămoşii strămoşilor noştri.
Tocmai de aceea nu veţi vedea în localităţile României, mai ales cele de deal şi de munte, decât oameni cinstiţi, primitori, cu suflet cald, care dincolo de religie şi alte lucruri lumeşti, au o bunătate a sufletului care te face să-ţi doreşti să retrăieşti iar simplitatea unei astfel de vieţi, aşa cum o trăiesc ei.
Nu vorbim aici de nivelul de educaţie şi de cunoaştere a localnicilor din aşezările de şes, deal şi munte, deşi dacă am face o comparaţie, ţăranul român, socotit cam înapoiat de Uniunea Europeană, şi acum ca şi în anii ’70, scoate mai mult grâu sau porumb la hectar decât agronomul care însămânţează ştiinţific. Iar legumele produse de ţărani sînt mult mai gustoase şi savuroase decât cele produse după metode ştiinţifice. Iar asta este o realitate a vieţii noastre de zi cu zi!
Că tot am adus vorba de produsele ţăranului român… Îmi amintesc de incursiunea pe care am făcut-o în vara anului 2008 împreună cu o parte a echipei redacţionale, pe Transfăgărăşan, la întoarcerea de la Sarmisegetuza. Încă de la plecare şoferul nostru Florin, un tânăr destoinic şi cam sprinţar de felul lui, ne propusese să urmăm un traseu de întoarcere prin Sibiu către Transfăgărăşan.
Ideea a fost agreată aşa că la întoarcere, trecând de Sibiu, ne-am îndreptat către Braşov care era pe direcţia respectivă. Pe drum, fiind deja aproape de miezul zilei, şi apropiindu-ne tot mai mult de zona Transfăgărăşanului, vedeam crestele Munţilor Făgăraşului undeva înspre stânga cum se ridicau semeţe către cer.
Peisajul este de o măreţie şi o încântare rară, pentru că până şi de la distanţa aceea de câţiva kilometri se puteau zări vârfurile Munţilor Făgăraşului cu firişoare abia vizibile despre care ne-am dat seama că erau drumurile de acces.
Ajunşi acolo, fiind şi zi de duminică, sus pe Transfăgărăşan la Bâlea Lac era mare târg. Lume multă, turişti români şi străini deopotrivă, grătarele sfârâiau pline de mici, cârnaţi de casă, gogoşile şi cozonacii, kurtos kolac şi ale delicatese răspândeau în aer miresme care mai de care mai atrăgătoare şi apetisante.
Nici tarabele cu brânzeturi şi lactate naturale nu lipseau, caşul şi caşcavalul afumat de casă îmbiindu-te la tot pasul cu aspectul lor auriu rumenit. De acolo am luat nişte caşcaval afumat, o bunătate cum aveam să constat mai târziu, şi pot spune că ce găsim noi prin magazine la oraş sînt copii palide faţă de ce produc ţăranii în gospodăriile lor acolo sus la munte. De altfel vorbim aici de tradiţii ale Ţării Fărăgăraşului, ţară de legendă, ce s-au păstrat până în zilele noastre îndeosebi sub forma produselor autohtone, pline de savoare şi hrănitoare.
De aceea un tânăr de la munte va fi mult mai viguros şi rezistent decât unul de la oraş, obişnuit să consume preponderent caşcaval şi mezeluri fabricate pe bandă rulantă, să bea sucuri carbogazoase şi lapte pasteurizat din care sînt scoase adevăratele substanţe nutritive. Şi după cum bine vedem, Uniunea Europeană ar cam vrea să ne restrângă aceste produse naturale şi sănătoase, şi să îi oblige pe români să consume preparate industrializate lipsite de consistenţă nutritivă adevărată.
Munţilor Făgărăşului li se mai spune şi „Alpii Transilvaniei” pentru frumuseţea şi mărimea lor. Acest lanţ muntos străjuieşte la sud Ţara Făgăraşului, la nord fiind Podişul Târnavelor. Fiind masivul muntos pe care s-a construit cea mai înaltă şosea din Europa, la altitudinea de aproximativ 2030 de metri, Transfăgărăşanul reprezintă un simbol al energiilor ancestrale care persistă pe acele meleaguri.
Lungimea de 70 de kilometri şi lăţimea de aproximativ 40 de kilometri a Munţilor Făgăraş fac din zona respectivă o adevărată bucată de rai, căci cum treci de Curtea de Argeş peisajul devine din ce în ce mai frumos. Apoi după ce treci de Şercaia, Transfăgărăşanul ţi se dezvăluie ca un uriaş acoperit vara de verdeaţă, iarna de haină albă de omăt.
Pe timpul iernii Transfăgărăşanul ca porţiune de drum este închis circulaţiei, dar se poate ajunge sus la Bâlea Lac de pe cealaltă parte a versantului, cu telecabina. Se poate spune despre locurile acelea că sânt încărcate de energii binefăcătoare care acţionează permanent, chiar dacă noi nu ne dăm seama. Şi cei care reuşesc să ajungă mai sus, pe culmi, au parte de nişte peisaje care-ţi induc o stare atât de profundă meditativ, încât la un moment dat ai impresia că nu mai eşti pe Pământ, ci pe o altă planetă.
Ţara Făgăraşului a fost atestată documentar pentru prima dată în 1222, ceea ce dovedeşte perenitatea şi obârşia populaţiei autohtone, urmaşi ai dacilor liberi. Acestei Ţări a Făgăraşului i se spunea „Terra Blachorum” de unde a provenit ceva mai târziu numele de Valahorum – Valahia. Dacă vreţi să vă petreceţi o vacanţă de neuitat, Munţii Făgăraşului constituie una dintre cele mai indicate zone pentru aşa ceva.
Câteva obiective care merită vizitate, mai ales în anotimpul iernii, dacă şi vremea permite evident, sînt lacurile Bâlea, Capra şi Căpriţa, chilia Părintelui Arsenie Boca aflată la doar 30 de minute de mers dinspre Cabana Valea Sâmbetei, precum şi cascada Bâlea.
Munţii Făgăraşului au fost supranumiţi „Alpii Transilvaniei” de către geograful şi pedagogul francez Emmanule de Martonne, care a fost pur şi simplu uimit de frumuseţea şi sălbăticia peisajelor acestor munţi atunci când a venit în România pentru a cartografia zonele muntoase, lucru necesar pentru atlasul la care fusese cooptat pentru a fi realizat. În tradiţia folclorică li se spune simplu Făgăraşii, pentru că atât de impresionant e peisajul şi atât de profund lasă aceşti munţi amprenta în sufletele oamenilor încât niciodată nu-i uită.
Ţara Făgăraşului şi Munţii Făgăraşului au o strânsă legătură cu primul descălecat al lui Negru Vodă, despre care se spune în texte vechi că era originar din acele locuri. De altfel Negru Vodă era doar un supranume iniţiatic şi spiritual pentru un conducător iscusit care în fruntea micii sale armate i-a învins pe tătari şi ar fi fondat pentru prima dată, după voievodatele româneşti, Ţara Românească.
Acest Negru Vodă a fost real, deşi numele său adevărat niciodată nu a fost cunoscut, şi el a repus bazele vechiului regat geto-dac, care evoluând prin timp a devenit ceea ce astăzi cunoaştem cu toţii, un nume care oricât de cenuşie ne-ar fi viaţa, ne face să ne infiorăm dar să şi plângem şi nu ştim de ce atunci când îl rostim şi auzim imnul naţional… ROMÂNIA!
preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/transfagarasanul-%e2%80%93-alpii-transilvaniei/
25 august 2011
Tamaduire pentru trup si suflet, moastele Sfantului Nectarie si izvorul vindecator de la Sinca Veche
Schitul de maici „Şinca Veche” adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Nectaria din Eghina, ocrotitor şi făcător de minuni. Un sfânt al zilelor noastre, Sfântul Nectarie a fost canonizat în secolul XX, la doar 40 de ani de la moartea sa, iar moaştele sale veghează şi ocrotesc pelerinii în multe mănăstiri din ţară şi de peste hotare.
Cea mai cunoscută parte a vieţii Sfântului Nectarie este cea petrecută în insula Eghina (Egina), în apropierea Atenei unde cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu suportul credincioşilor şi ucenicilor a construit între anii 1904-1907 o mănăstire de maici. S-a rânduit astfel viaţa obştii urmând tradiţia Sfinţilor Părinţi.
Aici s-a retras Sfântul Nectarie, vieţuind în smerenie, dăruire şi rugăciune, aducând mare folos sufletesc şi ajutor în necazuri celor care veneau la el. După primul Război Mondial, sub îndrumarea Sfântului Nectarie, maicile din Eghina au hrănit pe cei nevoiaşi şi lipsiţi care căutau adăpost la mănăstire şi prin partea locului.
Printre minunile săvârşite de Sfântul în viaţă se numără tămăduirea bolnavilor precum şi alungarea secetei şi venirea ploilor pentru belşugul ţarinilor. Multe altele săvârşite de Sfântul sunt parte din tradiţia orală a pământurilor Greciei, dar şi ale ţării noastre unde moaştele Sfântului Nectarie continuă să înfăptuiască minuni.
Sfântul Nectarie a intrat în tradiţia Sfinţilor Părinţi prin scrierea mai multor lucrări de morală şi de istorie a Bisericii. Scrierile sale reflecta îndemnul de a păzi credinţa împotriva diverselor influenţe occidentale care asaltau ţările ortodoxe în timpurile sale, şi o mai fac încă şi astăzi.
Pe lângă paraclisul schitului Şinca Veche, moaşte ale Sfântului Nectarie se mai găsesc în România la Mănăstirea Putna, la Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti sau la a Biserica "Sf. Ierarh Nectarie" din Iaşi.
Pentru aşezământul de cult de la Şinca Veche şi pentru toţi cei care vin aici, moaştele Sfântului Nectarie sunt o bucurie şi o binecuvântare. Aprobarea pentru construirea schitului în 2006 a fost doar începutul unei munci asidue, care s-a finalizat întru fericire cu prezenta orânduială a aşezământului de maici.
Fiecare mic element din asezământul Şinca Veche îşi găseşte locul bine definit în peisaj, intervenţia omului a fost ocrotitoare şi binefăcătoare, sporind potenţialul natural şi autentic. Cu voia Bunului Dumnezeu, şi pentru anii ce urmează, proiectul de dezvoltare în zona Buna Vestire promite o mai primitoare şi amplă obşte monahală prin adăugarea de noi chilii, prin construirea unei biserici cu hramul „Buna Vestire” şi prin înalţarea unui aghiazmatar, şi a unei clopotniţe cu toacă.
Conform proiectului desfăşurat de Fundaţia Ortodox-Culturală „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată”, privirea pelerinului se va coborî din depărtare asupra unei cruci mari, înălţată în interiorul incintei schitului, şi care va calăuzi pe cei ce vin şi pleacă spre şi din depărtări.
Deşi poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului“, schitul de maici de la Şinca Veche este cunoscut drept Schitul Sf. Nectarie datorită moaştelor din paraclis. Toţi credincioşii ce vin aici pentru rugăciune, cer mijlocire la Sfântul Nectarie pentru rezolvarea trebuinţelor lor, după voia lui Dumnezeu. Parcă pentru a întregi potenţialul tămăduitor al locului acestuia, schitul şi mănăstirea din grotă sunt „udate” de apele unui izvor aşa numit „tămăduitor”.
Apele Izvorului „Buna Vestire” de la Şinca Veche au fost sfinţite de sute şi sute de ori, atât la sărbători ca Boboteaza şi Izvorul Tămăduirii, cât şi cu multe alte ocazii rămase neconsacrate. Călugării nevoitori vor fi dat mulţumire şi vor fi îngănat o rugăciune de fiecare dată când apa proaspătă a izvorului le va fi potolit setea. Se cuvine ca mulţumire să dăm şi noi, pelerinii, împreună cu un gând pios de pomenire a călugărilor ce de-a lungul secolelor au păzit credinţa în ciuda multor vitregii.
Izvorul „Buna-Vestire“ de la Şinca Veche curge şopotitor prin jgheaburi de lemn, se coboară într-o frumoasă cascadă şi completează farmecul acestui loc binecuvântat. Oamenii spun că apele izvorului au puteri vindecătoare, şi mulţi au observat că parcă mai frumos şi bogat curge în zilele cu soare, când nevoia de apă sporeşte.
Prin eforturile Fundaţiei Ortodox-Culturale „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată”, izvorul a fost supus unor lucrări de amenajare şi captare impuse de necesitatea aprovizionării cu apă a schitului Sf. Nectarie. Lucrările au respectat armonia locului şi au dat ocazia tuturor vizitatorilor să se bucure de o oază de linişte şi răcoare.
Poate că dealul Pleşu poartă pecetea istorie şi a multor epoci pe fruntea sa, dar fiecare om ce ajunge la mănăstirile din grotă sau la schit, se înnoieşte şi se primeneşte în cele mai profunde straturi ale fiinţei. La plecare, pelerinul poartă în suflet nădejdea închinării şi rugăciunii la moaştele Sfântului Nectarie, precum şi răcoarea binefăcătoare a apelor curate de la Izvorul „Buna Vestire”.
Cea mai cunoscută parte a vieţii Sfântului Nectarie este cea petrecută în insula Eghina (Egina), în apropierea Atenei unde cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu suportul credincioşilor şi ucenicilor a construit între anii 1904-1907 o mănăstire de maici. S-a rânduit astfel viaţa obştii urmând tradiţia Sfinţilor Părinţi.
Aici s-a retras Sfântul Nectarie, vieţuind în smerenie, dăruire şi rugăciune, aducând mare folos sufletesc şi ajutor în necazuri celor care veneau la el. După primul Război Mondial, sub îndrumarea Sfântului Nectarie, maicile din Eghina au hrănit pe cei nevoiaşi şi lipsiţi care căutau adăpost la mănăstire şi prin partea locului.
Printre minunile săvârşite de Sfântul în viaţă se numără tămăduirea bolnavilor precum şi alungarea secetei şi venirea ploilor pentru belşugul ţarinilor. Multe altele săvârşite de Sfântul sunt parte din tradiţia orală a pământurilor Greciei, dar şi ale ţării noastre unde moaştele Sfântului Nectarie continuă să înfăptuiască minuni.
Sfântul Nectarie a intrat în tradiţia Sfinţilor Părinţi prin scrierea mai multor lucrări de morală şi de istorie a Bisericii. Scrierile sale reflecta îndemnul de a păzi credinţa împotriva diverselor influenţe occidentale care asaltau ţările ortodoxe în timpurile sale, şi o mai fac încă şi astăzi.
Pe lângă paraclisul schitului Şinca Veche, moaşte ale Sfântului Nectarie se mai găsesc în România la Mănăstirea Putna, la Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti sau la a Biserica "Sf. Ierarh Nectarie" din Iaşi.
Pentru aşezământul de cult de la Şinca Veche şi pentru toţi cei care vin aici, moaştele Sfântului Nectarie sunt o bucurie şi o binecuvântare. Aprobarea pentru construirea schitului în 2006 a fost doar începutul unei munci asidue, care s-a finalizat întru fericire cu prezenta orânduială a aşezământului de maici.
Fiecare mic element din asezământul Şinca Veche îşi găseşte locul bine definit în peisaj, intervenţia omului a fost ocrotitoare şi binefăcătoare, sporind potenţialul natural şi autentic. Cu voia Bunului Dumnezeu, şi pentru anii ce urmează, proiectul de dezvoltare în zona Buna Vestire promite o mai primitoare şi amplă obşte monahală prin adăugarea de noi chilii, prin construirea unei biserici cu hramul „Buna Vestire” şi prin înalţarea unui aghiazmatar, şi a unei clopotniţe cu toacă.
Conform proiectului desfăşurat de Fundaţia Ortodox-Culturală „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată”, privirea pelerinului se va coborî din depărtare asupra unei cruci mari, înălţată în interiorul incintei schitului, şi care va calăuzi pe cei ce vin şi pleacă spre şi din depărtări.
Deşi poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului“, schitul de maici de la Şinca Veche este cunoscut drept Schitul Sf. Nectarie datorită moaştelor din paraclis. Toţi credincioşii ce vin aici pentru rugăciune, cer mijlocire la Sfântul Nectarie pentru rezolvarea trebuinţelor lor, după voia lui Dumnezeu. Parcă pentru a întregi potenţialul tămăduitor al locului acestuia, schitul şi mănăstirea din grotă sunt „udate” de apele unui izvor aşa numit „tămăduitor”.
Apele Izvorului „Buna Vestire” de la Şinca Veche au fost sfinţite de sute şi sute de ori, atât la sărbători ca Boboteaza şi Izvorul Tămăduirii, cât şi cu multe alte ocazii rămase neconsacrate. Călugării nevoitori vor fi dat mulţumire şi vor fi îngănat o rugăciune de fiecare dată când apa proaspătă a izvorului le va fi potolit setea. Se cuvine ca mulţumire să dăm şi noi, pelerinii, împreună cu un gând pios de pomenire a călugărilor ce de-a lungul secolelor au păzit credinţa în ciuda multor vitregii.Izvorul „Buna-Vestire“ de la Şinca Veche curge şopotitor prin jgheaburi de lemn, se coboară într-o frumoasă cascadă şi completează farmecul acestui loc binecuvântat. Oamenii spun că apele izvorului au puteri vindecătoare, şi mulţi au observat că parcă mai frumos şi bogat curge în zilele cu soare, când nevoia de apă sporeşte.
Prin eforturile Fundaţiei Ortodox-Culturale „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată”, izvorul a fost supus unor lucrări de amenajare şi captare impuse de necesitatea aprovizionării cu apă a schitului Sf. Nectarie. Lucrările au respectat armonia locului şi au dat ocazia tuturor vizitatorilor să se bucure de o oază de linişte şi răcoare.
Poate că dealul Pleşu poartă pecetea istorie şi a multor epoci pe fruntea sa, dar fiecare om ce ajunge la mănăstirile din grotă sau la schit, se înnoieşte şi se primeneşte în cele mai profunde straturi ale fiinţei. La plecare, pelerinul poartă în suflet nădejdea închinării şi rugăciunii la moaştele Sfântului Nectarie, precum şi răcoarea binefăcătoare a apelor curate de la Izvorul „Buna Vestire”.
7 august 2011
Misterul piramidelor din Fagaras
Pe malul sting al Oltului, in apropiere de Fagaras, este un sat ce pare uitat de lume. Singura deosebire a satului Sona de celelalte localitati rurale, sunt cateva ridicaturi de pamant, sub forma unor piramide, care au aprins imaginatia arheologilor si a istoricilor.
Localnicii spun ca se petrec lucruri ciudate in acea zona, ca apa tinuta mai multe zile, in vase inchise, capata proprietati curative, iar sapele si cazmalele lasate pe straniile ridicaturi par a se ascuti singure.
Badea Ion, un taran de 64 de ani, spune: “Domn’e, eu sunt om batran, dar acolo se petrec lucruri necurate. Vara trecuta am aruncat un ciine care-mi murise pe batatura si pana-n vara asta nu o putrezit. Eu asa lucru n-am mai pomenit de cand ma stiu. Ca toate lucrurile care vin, de la Dumnezeu vin si in pamant se intorc. Asta numai lucrare diavoleasca poate fi”.
Desi multi au fost cei care au vrut sa sape ciudatele piramide de pamant, nimeni nu a avut curajul sa duca treaba pana la capat. Pana in `89, oamenii nu erau lasati sa sape de catrei cei de la C.S.P., care spuneau ca acolo pot fi ingropati ostasi din veacurile trecute si ca pot fi dezgropate, o data cu ei, si tot felul de boli care ar putea nimici suflarea satului.
Cele opt piramide sunt asezate pe doua linii aproape paralele, la marginea unei terase lungi de circa 1. 000 de metri, avand o lungime cuprinsa intre 20 si 30 de metri. Una dintre legendele locale spune ca movilele ar fi mormantele unor uriasi care ar fi coborit, cu multa vreme in urma, de pe Fagaras. Alta legenda, spune ca acolo ar fi ingropati de-a valma soldati romani si otomani, ucisi in inclestarile pe care acele pamanturi le-au vazut secole la rand.
La polul opus localnicilor se situeaza oamenii de stiinta care, in preajma movilelor au descoperit ceramica din epoca bronzului si din perioada Hallstat. Marin Todirita, localnic, povesteste ca prima data cand s-a urcat pe movile, a fost impresionat de gaurile adinci pe care le-a vazut si care aratau ca inauntru sunt gropi mari. “Am lasat pietre sa cada si abia le-am auzit lovitura cand au dat de fundul gropii. Ce-o fi dedesupt, numai Dumnezeu stie, ca mie mi-a fost frica sa sap”.
Piramide asemanatoare de pamant mai exista si la Holmeag si la Bunesti, in ultima localitate fiind descoperite vase din perioada dacica, iar unii arheologi au incercat sa acrediteze ideea ca ele ar fi fost adaposturi sacre ale dacilor, existind legaturi spirituale cu Virful Omu si sanctuarul de la Racos, unul dintre cele mai importante. Pana la elucidarea misterului, piramidele de la Sona aprind imaginatia cercetatorilor si a cautatorilor de comori.
Written By Daniel Gorun
4 august 2011
Templul Ursitelor/Grota de la Sinca Veche - Intre adevar si legenda
Dupa ce am urmarit la televizor un scurt documentar despre acest obiectiv (care se afla la 45 km. de Brasov, spre Fagaras sau la 25 km. de Fagaras) si ne-am informat cu ajutorul internetului, ni s-a parut ca ar fi interesant sa facem o vizita de Pasti. De ce de Pasti? Pentru ca se spune ca atunci se aduna toate spiritele si energiile pozitive care indeplinesc orice dorinta. Ba mai mult, aratau poze de acolo cu pete albe pe ele si spuneau ca sunt spiritele si ca este imposibil sa faci poze in Grota si sa nu se vada nicio fantoma in ea. Se mai zice ca multi oameni s-au rugat pentru vindecarea bolilor si au fost ajutati in acest scop sau au simtit atingeri in timp ce erau inauntru. Cica spiritele sunt mereu acolo, dar de Pasti si de alte sarbatori mari e... varful.
Asa ca ne-am urcat in masina si am plecat spre Sinca Veche, nerabdatori sa mergem sa vorbim cu spiritele. Dupa ce am urmat indicatoarele, am ajuns pe un drum de tara, nefiind siguri insa de calea pe care am luat-o, dar primind apoi confirmarea cu ajutorul unor copii. Dupa un drum destul de lung prin gropi si pietris, printre oameni ce veneau de la biserica, pe o carare putin ingusta, am ajuns la grota.
La inceput credeam ca nu o sa mai gasim pe nimeni acolo, ca avem totusi de unde sa cumparam ceva lumanari si ca vom gasi un loc frumos amenajat. Urcand niste scarite, ajungem sus, observand ca ne-am inselat: lume era destula, iar daca vroiai lumanari, trebuia sa iei din alta parte; peisajul nu era cine stie ce (niste iarba uscata). Intrarea in grota nu se plateste (deocamdata), iar acel loc plin de spirite s-a dovedit a avea o marime destul de redusa, multe icoane si cruci pe pereti si multe lumanari aprinse. E ca o bisericuta in pestera. Cand intri te loveste un aer rece, iar luminile lumanarilor din intuneric te inspaimanta. Peretii sunt zgariati cu desene rupestre. Din cate am inteles, aici se mai fac si slujbe. Ne-am apucat sa facem cateva poze pentru a-i surprinde pe "locatari" dar se pare ca niciunul nu a fost interesat de asta. Mari dorinte nu am avut, ca sa va spun daca s-au indeplinit sau nu, dar la tam-tam-ul care am vazut ca se face, ne asteptam sa fie intr-adevar sinistru, sau poate ca nu suntem noi asa de speriosi pe cat ar trebui. Totusi, o usurare a sufletului s-a simtit dar nici nu stiu ce sa mai cred...
Va recomand totusi sa incercati daca ajungeti prin zona, mai ales daca este o sarbatoare mare si daca sunteti amatori de senzatii sinistre.
preluare de pe: http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/fagaras,92,2959/descopera-tara-fagarasului,5029/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__12891.htm
Asa ca ne-am urcat in masina si am plecat spre Sinca Veche, nerabdatori sa mergem sa vorbim cu spiritele. Dupa ce am urmat indicatoarele, am ajuns pe un drum de tara, nefiind siguri insa de calea pe care am luat-o, dar primind apoi confirmarea cu ajutorul unor copii. Dupa un drum destul de lung prin gropi si pietris, printre oameni ce veneau de la biserica, pe o carare putin ingusta, am ajuns la grota.
La inceput credeam ca nu o sa mai gasim pe nimeni acolo, ca avem totusi de unde sa cumparam ceva lumanari si ca vom gasi un loc frumos amenajat. Urcand niste scarite, ajungem sus, observand ca ne-am inselat: lume era destula, iar daca vroiai lumanari, trebuia sa iei din alta parte; peisajul nu era cine stie ce (niste iarba uscata). Intrarea in grota nu se plateste (deocamdata), iar acel loc plin de spirite s-a dovedit a avea o marime destul de redusa, multe icoane si cruci pe pereti si multe lumanari aprinse. E ca o bisericuta in pestera. Cand intri te loveste un aer rece, iar luminile lumanarilor din intuneric te inspaimanta. Peretii sunt zgariati cu desene rupestre. Din cate am inteles, aici se mai fac si slujbe. Ne-am apucat sa facem cateva poze pentru a-i surprinde pe "locatari" dar se pare ca niciunul nu a fost interesat de asta. Mari dorinte nu am avut, ca sa va spun daca s-au indeplinit sau nu, dar la tam-tam-ul care am vazut ca se face, ne asteptam sa fie intr-adevar sinistru, sau poate ca nu suntem noi asa de speriosi pe cat ar trebui. Totusi, o usurare a sufletului s-a simtit dar nici nu stiu ce sa mai cred...
Va recomand totusi sa incercati daca ajungeti prin zona, mai ales daca este o sarbatoare mare si daca sunteti amatori de senzatii sinistre.
preluare de pe: http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/fagaras,92,2959/descopera-tara-fagarasului,5029/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__12891.htm
Misterul de la Şinca Veche - Templul Extratereştrilor
Clarvăzătorii care au vizitat locul confirmă ceea ce spun cercetătorii, anume că Templul de la Şinca Veche este creaţia unei străvechi şi avansate civilizaţii de pe Pământ, fiind construit acum 6000 - 7000 de ani. Acesta nu e nici din lemn şi nici din piatră, semn că cei ce l-au construit cunoşteau proprietăţile gresiei.
Nisipul fin din interiorul lăcaşului conţine cristale de cuarţ şi siliciu folosite pentru a comunica dacă nu cu civilizaţii extraterestre, atunci cu Divinitatea sau cu fiinţe din alte dimensiuni. Amatorii de suveniruri sau căutătorii de comori au luat cu inconştienţă cristalele de cuarţ care se găseau în jurul Templului, în grotă şi în pereţii altarelor. S-a pus intrebarea de ce a fost ales tocmai dealul de lângă Şinca Veche?
Acesta are o formă piramidală şi deţine acel platou necesar formelor piramidale care permit captarea si emiterea de energii. Dealul de lângă grotă, cunoscut de localnici sub numele de Dealul Ursitelor sau Dealul Pleşu (cel pleşuv) este un loc pe care nu se poate cultiva nimic, deşi specialiştii agronomi au încercat să prindă ceva. însă solul pare ca şi cum ar fi iradiat în urma aterizării unei nave extraterestre. Mai mult, la câţiva kilometri de drumul care duce spre templu se află un fel de amfiteatru acoperit cu iarbă şi arbuşti, un spaţiu cu un diametru de aproximativ 20 de metri, înălţat cu câţiva metri deasupra reliefului înconjurător.
Aici există un fel de terase ca în interiorul unei cetăţi sau aşezări fortificate. Să fie acestea ruinele unei străvechi aşezări dacice după cum spun unii istorici care susţin că şi templul este un sanctuar dacic?
Controversele privind acest aşezământ continuă. Seamănă cu o biserică ortodoxă, iar turnul conic pare a fi o clopotniţă. în zonă mai există patru mănăstiri din lemn datate între anii 1750-1760. "Arheologii nu şi-au spus ultimul cuvânt, dar după toate indiciile, aşezământul a fost construit în jurul anului 1700 de către o comunitate de călugări ortodocşi. Odată cu el, au mai fost clădite alte patru mănăstiri din lemn.
"Este greu de crezut că mănăstirea din peşteră a putut fi construită după 1700. în perioada în care mănăstirile ardelene erau dărâmate unele după altele de către austro-ungari, nu ar fi putut fi construite cinci lăcaşuri de cult ortodox." declara preotul Silvestru Popoviciu din Şinca Veche.
Fenomene Miraculoase
ţăranii din Şinca Veche sunt convinşi că Templul este vechi de mii de ani şi că are puteri miraculoase. Bătrânii satului spun că până şi iarba din jurul Templului Ursitelor ar face minuni. Vacile care pasc aici nasc viţei mai frumoşi şi mai sănătoşi decât celelalte şi dau lapte mult mai gras.O bătrână povestea că "o fetiţă mută din naştere a grăit în apropierea templului", anunţându-şi tatăl că şi-a găsit vitele pierdute prin pădure:"Sunt aici, tată!"
Deseori în această zonă se petrec nişte fenomene bizare. O relatare aparţinând unui reporter, inclusă în paginile unei publicaţii locale, "Monitorul de Braşov", prezintă comportarea ciudată a camerei de luat vederi care pornea şi se oprea din înregistrare după bunul ei plac. Vizionând materialul filmat s-au observat imagini pe care cei prezenţi nu le văzuseră în peşteră în momentul filmării. Pe bandă apăreau nişte sfere de lumină şi chiar o siluetă înveşmântată într-o mantie de culoare închisă, iar în plan îndepărtat o mână de lumină străvezie.
Doamna Tamara M. din Timişoara, povestea că în timpul rugăciunii a început să vadă sfere luminoase şi fiinţe de lumină. Fotografiile celor care imortalizează locul sunt străbătute de globuri strălucitoare, de halo-uri şi de imagini luminoase care nu sunt vizibile cu ochiul liber în momentul fotografierii. Altora li s-a întâmplat să dispară în intregime imaginile înregistrate, de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Primarul comunei, dl Radu Munteanu, povestea:" Fratele meu a fotografiat locul, iar pe fotografii au apărut nişte pete albicioase, ca niste mingi de lumină…"
Există multe mărturii şi despre coruri enigmatice care se aud cântând o muzică celestă, deosebit de frumoasă.
Uneori în preajma acestui aşezământ au loc vindecări miraculoase. Dl Victor Pascu, paznicul locului, spunea aceleaşi lucruri incredibile: " Am cărat pământ din interior, am făcut un grilaj şi am construit stâlpi de susţinere. în vremea aceea eram bolnav de ulcer. După ce am terminat restaurarea, durerea de stomac ce mă chinuise ani întregi a dispărut si m-am vindecat miraculos. Dumnezeu m-a ajutat, iar de atunci am rămas aici, căci mi-am refăcut viaţa."
Unii specialişti în radiestezie care au făcut măsurători spun că locul degajă un magnetism impresionant şi energii foarte puternice, după cum rar le-a fost dat să vadă. Construcţia perfect izolată şi ascunsă de ochii celor din exterior favorizează o stare de introspecţie si de meditaţie întalnită în lăcaşele de cult.
Pelerinaj la "Templul Ursitelor"
Atraşi de misterul locului aici sosesc oameni din toată ţara şi din toate colţurile lumii. Americani, japonezi, italieni, români din ţara Făgăraşului sau din toate regiunile ţării, oameni bătrâni, bonavi, mame cu copii, tineri în căutare de alinare sau de senzaţional vin la templul făcător de minuni. S-a observat ca dorinţele se împlinesc cel mai bine în trei zile din an: de Sfântul Gheorghe, la Lăsata Secului de Paşti şi la Schimbarea la Faţă.
Mărturiile unor preoţi şi feţe de rang înalt care au vizitat aşezamântul au dus la recunoaşterea valorii spirituale a acestuia prin sfinţirea lui de către înalt Preasfinţia Sa Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului.
Dincolo de orice controverse şi speculaţii, Templul de la Şinca Veche este un loc de reculegere ideal, de un mister şi o puritate cu totul aparte
preluare de pe: http://ro.netlog.com/groups/ZAMOLXIS/blog/blogid=1051758
Nisipul fin din interiorul lăcaşului conţine cristale de cuarţ şi siliciu folosite pentru a comunica dacă nu cu civilizaţii extraterestre, atunci cu Divinitatea sau cu fiinţe din alte dimensiuni. Amatorii de suveniruri sau căutătorii de comori au luat cu inconştienţă cristalele de cuarţ care se găseau în jurul Templului, în grotă şi în pereţii altarelor. S-a pus intrebarea de ce a fost ales tocmai dealul de lângă Şinca Veche?
Acesta are o formă piramidală şi deţine acel platou necesar formelor piramidale care permit captarea si emiterea de energii. Dealul de lângă grotă, cunoscut de localnici sub numele de Dealul Ursitelor sau Dealul Pleşu (cel pleşuv) este un loc pe care nu se poate cultiva nimic, deşi specialiştii agronomi au încercat să prindă ceva. însă solul pare ca şi cum ar fi iradiat în urma aterizării unei nave extraterestre. Mai mult, la câţiva kilometri de drumul care duce spre templu se află un fel de amfiteatru acoperit cu iarbă şi arbuşti, un spaţiu cu un diametru de aproximativ 20 de metri, înălţat cu câţiva metri deasupra reliefului înconjurător.
Aici există un fel de terase ca în interiorul unei cetăţi sau aşezări fortificate. Să fie acestea ruinele unei străvechi aşezări dacice după cum spun unii istorici care susţin că şi templul este un sanctuar dacic?
Controversele privind acest aşezământ continuă. Seamănă cu o biserică ortodoxă, iar turnul conic pare a fi o clopotniţă. în zonă mai există patru mănăstiri din lemn datate între anii 1750-1760. "Arheologii nu şi-au spus ultimul cuvânt, dar după toate indiciile, aşezământul a fost construit în jurul anului 1700 de către o comunitate de călugări ortodocşi. Odată cu el, au mai fost clădite alte patru mănăstiri din lemn.
"Este greu de crezut că mănăstirea din peşteră a putut fi construită după 1700. în perioada în care mănăstirile ardelene erau dărâmate unele după altele de către austro-ungari, nu ar fi putut fi construite cinci lăcaşuri de cult ortodox." declara preotul Silvestru Popoviciu din Şinca Veche.
Fenomene Miraculoase
ţăranii din Şinca Veche sunt convinşi că Templul este vechi de mii de ani şi că are puteri miraculoase. Bătrânii satului spun că până şi iarba din jurul Templului Ursitelor ar face minuni. Vacile care pasc aici nasc viţei mai frumoşi şi mai sănătoşi decât celelalte şi dau lapte mult mai gras.O bătrână povestea că "o fetiţă mută din naştere a grăit în apropierea templului", anunţându-şi tatăl că şi-a găsit vitele pierdute prin pădure:"Sunt aici, tată!"
Deseori în această zonă se petrec nişte fenomene bizare. O relatare aparţinând unui reporter, inclusă în paginile unei publicaţii locale, "Monitorul de Braşov", prezintă comportarea ciudată a camerei de luat vederi care pornea şi se oprea din înregistrare după bunul ei plac. Vizionând materialul filmat s-au observat imagini pe care cei prezenţi nu le văzuseră în peşteră în momentul filmării. Pe bandă apăreau nişte sfere de lumină şi chiar o siluetă înveşmântată într-o mantie de culoare închisă, iar în plan îndepărtat o mână de lumină străvezie.
Doamna Tamara M. din Timişoara, povestea că în timpul rugăciunii a început să vadă sfere luminoase şi fiinţe de lumină. Fotografiile celor care imortalizează locul sunt străbătute de globuri strălucitoare, de halo-uri şi de imagini luminoase care nu sunt vizibile cu ochiul liber în momentul fotografierii. Altora li s-a întâmplat să dispară în intregime imaginile înregistrate, de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Primarul comunei, dl Radu Munteanu, povestea:" Fratele meu a fotografiat locul, iar pe fotografii au apărut nişte pete albicioase, ca niste mingi de lumină…"
Există multe mărturii şi despre coruri enigmatice care se aud cântând o muzică celestă, deosebit de frumoasă.
Uneori în preajma acestui aşezământ au loc vindecări miraculoase. Dl Victor Pascu, paznicul locului, spunea aceleaşi lucruri incredibile: " Am cărat pământ din interior, am făcut un grilaj şi am construit stâlpi de susţinere. în vremea aceea eram bolnav de ulcer. După ce am terminat restaurarea, durerea de stomac ce mă chinuise ani întregi a dispărut si m-am vindecat miraculos. Dumnezeu m-a ajutat, iar de atunci am rămas aici, căci mi-am refăcut viaţa."
Unii specialişti în radiestezie care au făcut măsurători spun că locul degajă un magnetism impresionant şi energii foarte puternice, după cum rar le-a fost dat să vadă. Construcţia perfect izolată şi ascunsă de ochii celor din exterior favorizează o stare de introspecţie si de meditaţie întalnită în lăcaşele de cult.
Pelerinaj la "Templul Ursitelor"
Atraşi de misterul locului aici sosesc oameni din toată ţara şi din toate colţurile lumii. Americani, japonezi, italieni, români din ţara Făgăraşului sau din toate regiunile ţării, oameni bătrâni, bonavi, mame cu copii, tineri în căutare de alinare sau de senzaţional vin la templul făcător de minuni. S-a observat ca dorinţele se împlinesc cel mai bine în trei zile din an: de Sfântul Gheorghe, la Lăsata Secului de Paşti şi la Schimbarea la Faţă.
Mărturiile unor preoţi şi feţe de rang înalt care au vizitat aşezamântul au dus la recunoaşterea valorii spirituale a acestuia prin sfinţirea lui de către înalt Preasfinţia Sa Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului.
Dincolo de orice controverse şi speculaţii, Templul de la Şinca Veche este un loc de reculegere ideal, de un mister şi o puritate cu totul aparte
preluare de pe: http://ro.netlog.com/groups/ZAMOLXIS/blog/blogid=1051758
SINCA VECHE - templul initiatic predacic
 |  |
Sinca Veche este o modesta asezare, aflata la 22 km de Fagaras si 45 km de Brasov. Aici s-a descoperit o incinta ce pare sa fie antecrestina. Locul, cunoscut ca "Manastirea ursitoarelor", a fost frecventat de localnici, care credeau, prin traditie, ca permite indeplinirea tuturor dorintelor. Intuitia taranului român, potrivit careia s-ar afla in preajma unui loc sacru nu a putut fi ignorata. Pe peretii altarului sapat in stânca, se pastraza din timpuri imemoriale câteva insemne ciudate pentru omul simplu. Fara sa-si puna multe intrebari, acesta le-a investit cu puteri magica. Sa fi gresit ei oare? Este vorba de cele doua triunghiuri intrepatrunse, care alcatuiesc semnul "Steau lui David", scrijelite pe peretii de stânca. Interiorul triunghiurilor adaposteste (!) semnul ying-yamg al filozofiei chineze. Alaturi, un basorelief ciudat, reprezinta imaginea unui personaj maiestuos, putin straniu in detaliile fiziologice. Este firesc sa ne intrebam ce cauta pe aceste tarâmuri simboluri apartinând altor culturi. Cum de s-a putut rataci pe un perete de stânca, deloc spectaculos, aceasta reprezentare ce nu apartine (din câte se stie) nici patrimoniului culturii pagâne, nici celei crestine de pe acest teritoriu. De unde acest transfer initiatic, atribuit altor culturi? Este adevarat, steaua lui David, formata din cele doua triunghiuri (principiul pozitiv, spiritual si cel de la baza, negativ) este un simbol arhetipal. Este posibil ca vechii sacerdoti ai acestui loc sa fi cunoscut forta energetica a Universului, intuita prin insumarea celor cinci elemente de la baza constituirii sale si cele doua principii fundamentale care explica permanenta miscarii materiei? Vechimea acestor inscrisuri sta marturie acestui fapt. Daca vreti sa va convingeti, este de ajuns sa vizitati Sinca Veche, o marunta localitate situata in unghiul formatde muntii Fagaras cu muntii Persani. Alaturi de aceasta zona s-a descoperit o asezare dacica importanta din punct de vedere spiritual. Ca este vorba de spiritualitate o demonstreaza si obiceiurile locale, care cinstesc locul si il socotesc daruit cu puteri magice deosebite. | |
preluare de pe: http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/nouaromanie.ro/redescoperirea%20romaniei_files/sinca%20veche.htm
Sinca Veche
Sinca Veche este un sat compact romanesc din stravechea si frumoasa Tara a Fagarasului. Primele dovezi despre existenta lui sunt din secolul al Xii-lea. De aici a plecat familia ilustrului Gheorghe Sincai, marele istoric si filolog roman. In aceasta zona sunt numeroase vestigii arheologice, marea lor majoritate ramase nedezgropate. Printre enigmele acestei zone figureaza si "Manastirea Sapata in Piatra" sau "Templul de la Sinca Veche".
ASEZAREA DACICA de la SINCA VECHE
Controversele* privind originea acestui lacas sunt numeroase.
Presa, in marea ei majoritate, a preferat variantele mai exotice si comerciale, spre nemultumirea istoricilor si bucuria unor localnici intreprinzatori, care au pus pe picioare afaceri destul de bune. Dar dincolo de orice controversa si speculatie, locul are - asa cum se poate constata - o incarcatura spirituala aparte, dupa cum o dovedesc marturiile celor care au fost acolo, dintre care multi sunt preoti si fete bisericesti de rang inalt. De altfel, acest lacas a fost sfintit, recunoscandu-se astfel si valoarea sa spirituala, acum cativa ani, de catre Inalt Preasfintia Sa Antonie Plamadeala, mitropolitul Ardealului.
* de fapt aceste controverse se datoreaza doar preotilor bisericii construite pe acel deal. Isi aroga dreptul de proprietate asupra acelei zone si a constructiei acelui templu sapat in piatra. La intrebarea unui prieten "imi spuneti, va rog, unde este templul dacic" adresata preotului, acesta a "sarit ca ars" si a raspuns in graba : "ce templu dacic?, e vorba doar de ruinele unei asezari dacice".
Principalele puncte de controversa asupra acestui loc sunt urmatoarele:
• vechimea* sa, care este estimata intr-un interval "destul de larg" - intre 250 si... 7000 de ani.
* bineinteles ca n-au cum sa accepte varianta unei vechimi de 7000 de ani, ar insemna sa recunoasca existenta unei civilazatii vechi destul de avansata, ori politica de stat in tara noastra este aceea de a ascunde prin toate mijloacele informatiile despre stramosii nostri.
• originea* sa: majoritatea cercetatorilor afirma ca este o manastire crestin-ortodoxa, in timp ce entuziastii sustin ca este dacica sau chiar predacica, aducand in sprijinul acestei idei existenta catorva inscriptii ne-crestine de pe unul din peretii altarului.
* preotii i-au dat imediat o conotatie religioasa locului si si-au arogat dreptul de proprietate si chiar construirea acelui loc.
• modul in care a fost construita* - faptul ca are doua altare - ii face pe unii sa creada ca au fost initial doua biserici, care ulterior au fost unite prin surparea unui perete. Existenta celor doua altare intareste convingerea unora ca acest lacas nu a fost sapat de crestini, deoarece nicaieri nu s-a auzit de o biserica cu doua altare.
* nu vorbesc nimic de faptul ca la mai putin de citiva metri de acel templu sapat in stinca se afla niste pietre de dimensiuni foarte mari, taiate si asezate intr-o ordine care momentan scapa intelegerii, dar care atit prin localizare cit si construire aduc izbitor de mult cu modul in care dacii isi realizau asezarile. Prefera sa inventeze doua biserici, una linga alta, numai sa nu cerceteze si sa incerce gasirea unor raspunsuri.
• unele fenomene bizare* care se manifesta in rastimpuri in aceste locuri - cum ar fi aparitia pe pelicula fotografica a unor sfere de lumina in fata pesterii - i-au facut pe amatorii de paranormal sa creada ca toata magia acestui loc este data de o incarcatura energetica aparte. S-a avansat chiar ideea ca aici ar fi unul din celebrele "noduri energetice" despre care se vorbeste in parapsihologie.
* acele fenomene la care se face referire sint intilnite in orice alta zona unde faci fotografii. Datorita particulelor de praf din atmosfera care apar sub diferite forme in fotografii. Deja este si o emisiune pe Discovery Channel unde au facut experimente in aceasta directie si s-au prezentat concluziile. ;)
Completare:
In 2009, indivizii care au "preluat" zona asezarii de la Sinca Veche, au invelit (ascuns) Grota, creindu-i o noua legenda - constructie bisericiesca.
Incearca prin toate mijloacele sa ascunda adevarata istorie a locului. Pentru ca nu sint in stare sa explice cum a fost creata sau ce limbaj apare in inscrisurile de pe peretii ei, dar vor sa fie crezuti ca a fost creata de niste popi in urma cu vreo 400 de ani si locuita de atunci de ei, fac tot ce le sta in putinta sa ascunda informatii.
O alta perceptie a locului:
"Astazi, iulie 12 1998, plecam din Fagaras spre Sinca Veche. Trecem prin Mindra care mai poate fi si Mandra, una din notiunile fundamentale ale filozofiei vedice. In stinga, la iesirea din Mindra vom avea piramidele de la Sona, dincolo de Olt, iar ceva mai departe este Sinca Veche, cum am vazut si aseara, uitindu-ne pe o harta primita cadou de la generalul Spiroiu. Omul cu Sona si Racosiul se unesc sfidator, formind "Triunghiul Divin". La iesirea din Mindra vedem pe stinga piramidele, guruietii, enigmatice, frumoase, sfidind timpul si pe cei ce le neglijeaza de mii si mii de ani. Urmeaza satul Sercaia si undeva la dreapta, intrarea spre satucul Sinca Veche, care ne duce chiar in masivul Fagaras. Pe stinga, muntii Persani. Trecem peste riul Sinca si este prima oara cind toponimia nu este dublata de hidronimie. Trecem printr-un sat numit
Vad, in fata continuind sa avem masivul Fagaras. Casele satenilor sunt frumoase, curate, dar parca sunt totusi acoperite de patina timpurilor stravechi. Se vad si doua clopotnite de biserica, iar satul este deosebit de celelalte prin faptul ca este foarte aproape de munte, de muntele numit Ohaba . Doamne, Doamne! si cu numele asta! Andrei nu poate ierta un astfel de prilej:
- O chestiune foarte interesanta este ca alaturi de Sarmisegetusa Regia este un platou care se cheama Luncani si la Ohaba Ponor se gaseste maretul, cred eu, Troian de la Cioclovina cu extraordinarele pesteri de la Cioclovina. Una dintre cele mai frumoase cetati ale dacilor:cetatea Piatra Rosie.
- De ce i se spune "Piatra Rosie"?, il intreaba Tudor.
- Pentru ca aceste zidiri pe care le-am vazut pina acum in jurul celorlalte cetati sunt facute din calcar alb.
- Iar acolo este rosu, il completeaza vesel Costel.
- Da, cam asa e. Dar de ce-or fi facut dacii treaba asta? Acelasi calcar, alb, natural, ei l-au tratat cu ceva rosu, iar…Cetatea de la Piatra Rosie se gaseste la…Ohaba Ponor.
- Deci ciudat ar fi ca…
- Eu nu am stiut ca se gaseste si aici o Ohaba!
- Deci ca intilnim aceeasi toponimie ca si acolo, in munti, il completez.
- Da, acesta este si punctul meu.
In continuare, drumul ne poarta parca direct in munte. Casele sunt frumoase, acoperite cu tigla rosie, parca vrind sa imite gustul artistic al vechilor daci si cetatea lor de la Piatra Rosie. Andrei spune ca exista o carte a lui Iorgu Iordan, un academician care s-a ocupat de toponimie si care…
- Ei, Miky, vezi ca drumul se bifurca!
- Da, vad, la dreapta – Fagaras si SercaIta, iar la stinga – Risnov si Sinca Veche, la 2 kilometri.
Deci sa revenim la cartea lui Iorgu Iordan, "Toponimia romineasca" . O carte foarte serioasa, dar nu poti fi de acord cu tot ce spune el acolo pentru ca mai avem si cartea lui Ilie Rusu, "Toponimia romineasca", deasemenea foarte serioasa si moderna, care leaga cuvintele cu toponimie "necunoscuta", de toponimia transilvana, si dupa aceea le leaga de…sanscrita. Am intrat in Sinca Veche, unde casele sunt putin mai jos decit drumul si din cauza asta ai impresia ca sunt scufundate in drum si-n timp.
Dar sa va spun cum am ajuns sa caut satul Sinca-Veche. Intr-o zi, la New York, am primit un telefon de la un oarecare inginer Moldovan care vroia sa ma intilneasca, pentru a discuta despre un asa-zis templu dacic, inca neexplorat. Dinsul locuia in statul New Jersey, asa ca pina sa ne intilnim au mai trecut citeva saptamini. Era o zi frumoasa de septembrie a anului 1996, o simbata, cind a venit la mine dl. Moldovan. Am stat mult de vorba, mi-a aratat si citeva poze cu acel templu. Asa am descoperit ca ar exista, undeva sub un deal, denumit Plesu, din imediata apropiere a comunei Sinca-Veche, Tara Fagarasului, judetul Brasov, din vremuri imemoriale, sculptat cu maiestrie, un templu unic in intreaga lume, Templul de la Sinca-Veche. A mai trecut un an si acelasi inginer Moldovan a continuat sa ma bombardeze in mod civilizat, cu telefoane si vizite, avind de fapt un singur scop: sa ma duca la "Templul Sinca-Veche".
Dl. Lucian Gheorghe Moldovan este un barbat trecut bine de 70 de ani, cu un par alb ca neaua, frumos aplecat pe o parte, peste o frunte inalta, sub care se odihnesc doi ochi mari, albastri, blinzi si linistiti, de bunic inteligent si sfatos. Sa-l ascultam pe dl. Moldovan cum descrie descoperirea acelui loc: "Era in primavara anului 1935, in luna mai, intr-o zi deosebit de frumoasa, cu cer senin si albastru, fara nici o umbra de nori. Soarele stralucea cu putere deasupra vaii Cretului, unde eram cu tata si mama la sapa, la un loc cu porumb, aproape de fintina Ratii. Din cauza caldurii si a lipsei de experienta, ramineam mereu in urma. Tata si mama inaintau repede, in timp ce eu bateam timpul pe loc. La un moment dat, tata mi-a spus ca ma pot odihni. Asa ca am luat-o incet spre Plesu si spre locul favorit de joaca al copilariei mele, Templul, pe o cararuie care trecea prin holdele de griu si secara, mult mai inalte ca mine. Racoarea si linistea milenara din interiorul lui mi-a redat increderea in mine. De atunci, de cite ori in viata am trecut prin momente grele, amintirea Templului mi-a fost salvatoare, ca si cum intre mine si el s-a format o unda nevazuta care ne leaga si care ma ajuta sa pot invinge acele momente."
Cu aceste descrieri ale d-lui Moldovan, i-am convins si pe ceilalti din grup sa vizitam Sinca-Veche, cu atit mai mult cu cit se gasea doar la citiva kilometri de Fagaras. Ajunsi in comuna, am oprit masinile in fata unei case verzi, aratoase, unde propietareasa se oprise in fata portii si ne privea cu curiozitate.
- Buna ziua doamna!, ii spune Andrei. Nu stiti cum putem ajunge la dealul Plesu, la templu?
- Ce templu domnule?
Incep sa-i spun de dl. Moldovan si cum ne-a indrumat sa ajungem aici.
- Vai domnilor, v-ati pierdut timpul degeaba. Nu exista asa ceva pe aici.
Intre timp mai apar si alti sateni, care la fel ca si prima noastra interlocutoare, se uitau la noi aproape cu mila si poate putin amuzati.
- Dar acest deal Plesu trebuie sa fie pe undeva!
- Da, domnule, o luati dumneavoastra drept pina se termina acea ulita, faceti la dreapta pina se termina satul si de acolo mergeti drept inca 2 km pina vedeti o cruce. Acolo, in fata ei, este Plesul.
In acel moment mi-am amintit de pozele aratate mie de dl. Moldovan la New York:in fata intrarii Templului era o cruce. Am simtit din nou ca nu mi-am pierdut timpul degeaba, asa cum afirmau satenii. Ne-am continuat drumul doar in masina de teren a lui Andrei, cam neincapatoare. Cind sa ne apropiem de cruce, drumul devine impracticabil chiar si pentru masina. Ne dam jos in bombanelile lui Tudor. Ne continuam drumul prin iarba uda, lunecoasa si mocirloasa. Ajungem la cruce. O cruce mare, cam de 3,5 - 4 m inaltime. Ma asez cu spatele la ea, avind in fata dealul Plesu, o bucata pietroasa de munte, acoperit cu o vegetatie de jungla, de mult timp necalcata de picior de om.
- Ei, acum ce facem?, ma intreaba nerabdator si suparat ca i-am intrerupt drumul de intoarcere spre Chisinau, acelasi Tudor.
- Eu nu vedeam nimic. Dan sare repede in ajutorul meu.
- Hai sa ne raspindim, toti sapte, pe diferite directii inspre munte si sa cautam intrarea…daca o exista.
Fara a astepta alte recomandari am pornit fiecare spre piciorul muntelui. Mergeam prin tufisuri de smeura, tepoase si protectoare, udate din belsug de o ploaie trecatoare. Cautam de peste 30 de minute si aproape ca imi pierdusem orice speranta, cind il aud pe Tudor strigind disperat:"Am gasit-o, este aici, este aici linga mine!"
Asta dovedeste inca odata ca norocul este noroc. Intrarea este de fapt o spartura in stinca muntelui, lunga cam de 4.5 – 5 metri si inalta de 1,5m, asa ca trebuie sa ma aplec ca sa intru. Initial Templul era compus din noua incaperi, in care se putea intra printr-o singura usa, prin care se ajungea intr-un hol mare, deasupra caruia se afla un mic turn, sculptat dinauntru inspre afara. Din aceasta incapere se putea intra prin mai multe usi in toate celelalte incaperi subterane. In partea dreapta este o camera mica, ce probabil adapostea un cuptor, folosit pentru incalzirea intregului edificiu. Tot prin dreapta se intra, printr-o usa inalta, in primul lacas de cult, care este si cel mai mare, el continuindu-se cu un altar despartit de o arcada larg deschisa, sculptata de sus in jos. In partea stinga se afla o firida, foarte frumos sculptata si finisata, spre deosebire de ceilalti pereti ai lacasului, pe care se vad si azi urme de dalta.
- Vezi taietura asta speciala de dalta?, imi arata Andrei.
- Fa-i o poza.
- De ce?
- Pentru ca este o taietura tipica dacica.
Si Andrei incepe sa-mi faca o intreaga teorie despre cum taiau dacii piatra. In partea stinga sunt doua chilii mari, cu pereti drepti, bine slefuiti. Pe usa din mijloc se intra intr-o tinda deasupra careia se inalta un turn conic, inalt cam de 10 metri, sculptat tot dinauntru in afara in…spirala! Din aceasta tinda, printr-o usa aflata in dreapta, se intra intr-o alta incapere de cult, despartita printr-un perete de cea din exterior. In perete, in apropiere de cele doua altare, a fost sculptata o gaura ovoida, ca un ochi magic, ce leaga cele doua lacasuri invecinate. Din acest mic sanctuar se intra pe o usa mare, foarte bine sculptata, intr-un mic altar. Aici se afla sculptata cu maiestrie intr-o firida, semnul sacru al celui de al 7-lea "Constructor al Universului de mai Jos ", al Universului Fizic. Este un simbol al celor 7 zei ai genezei, punctul central representindu-l pe Daksha, parinte al celor 10.000 de fii iubiti, de alesi ai lumii, parinte al Dacilor. Semn dus de cuceritorii Carpato-Danubieni pina in Sumer, preluat apoi de un trib semit, si in felul acesta salvat de la disparitie. Este cunoscut astazi ca "Steaua lui David ". In stinga lui, de pe perete, ne priveste un personaj ciudat, parca picat de pe o alta planeta, un basorelief de circa 3 metri inaltime, representind un OM ginditor, in profil, cu o frunte foarte inalta, un ochi exagerat de mare si expresiv, continuat in jos de un nas mic si turtit si de o mandibula ciudat de ingusta. Un par lung si bogat i se rasfira pe umeri. Pe cine o fi reprezentind acest personaj scos parca dintr-un roman cu extraterestri!?
Acum, ca suntem inauntrul Templului de la Sinca Veche nu ne mai pare rau de drumul pe care l-am facut, de noroaiele pe care le-am tras, de picioarele si pantalonii uzi, de ploaie si innoroiati de glodul drumului. Este o minune a civilizatiilor antice! Dupa parerea mea, extraordinar de importanta este aceasta elipsa, sau cerc, care este pus sub un unghi de 18-20 de grade pe o coasta, si care se repeta si in celelalte incaperi.
- Dar de constructia spiralata a cupolei din camera invecinata, care sparge undeva acolo, sus muntele lasind lumina sa patrunda in templu, nu spui nimic? Dar de faptul ca, avind o vreme ploioasa ca aceasta si ca in templu nu gasim apa adunata in baltoace ori noroi?, intreaba Costel.
- Da. Daca lumina poate veni prin turn in templu, ar trebui sa vina si ploaia.
- Dar uite nisipul amestecat cu cuart de pe jos, care absoarbe apa ca in Sahara.
- Si am sa mai adaug ceva, spune Andrei. Ca o dovada ca asta nu este facut de natura, este urma de dalta si taietura dacica de peste tot. Miky te rog sa te uiti in carte la mine si te rog sa compari aceste taieturi cu taieturile din carierele dacice. Se vede ca este aceeasi taietura!
Iesim din Templul d-lui Moldovan, nu inainte de a-i da lui Andrei inca o "mica" informatie primita acolo, la New York, de la dl. Moldovan:
- Stii Andrei, dl. Moldovan mi-a mai vorbit si despre niste trepte si cuburi ciclopice de piatra, care se gasesc pe aici, prin apropiere.
- Unde sunt? Cit de departe? Hai repede sa le cautam!
I-am spus ca, daca-mi aduc corect aminte, la iesirea din templu ar trebui s-o luam la stinga. Zis si facut. De asta data norocul ne-a suris ceva mai repede, asa ca, fara mari dificultati, am gasit ceea ce cautam. Am gasit pietre ciclopice, taiate in unghiuri drepte, de 90 de grade. Adevarate cuburi uriase de stinca, avind intre ele canale de scurgere.
- Daca natura a facut asta, apoi bravo ei!, spune cu multa admiratie in glas Costel.
- Natura sa fi facut asta? Este prea perfect! Cu guri de scurgere intre ele…Este ca si cum urci intr-o cetate ciclopica pe care cineva si-a aranjat-o sa traiasca pentru totdeauna. Pietroaie megalitice de cite 2-3 metri inaltime si tone greutate stau rasturnate fara rost in toata zona asta. Sunt prea mari ca omul sa le fi pus, sunt prea perfecte pentru ca natura sa le fi realizat. Un zid megalitic ne intimpina. Este prea urias ca sa-l poti discuta si banaliza. O sa-i fac o poza. Mai jos, sunt si aici canale de scurgere, in felul acesta apa care ar putea sa le pravaleasca la vale, are pe unde s-o ia. Vedem canale perpendiculare intre blocuri inalte, de peste 1 metru jumate, unele de 2 metri, imbinate fara ciment. Le-a facut Natura, le-a facut Omul? Va las pe dumneavoastra sa judecati, iar daca vreti sa fiti mai siguri, va sfatuiesc sa veniti sa le vedeti, ele sunt aici, la noi acasa, ele sunt aici in Daco-Rominia. Nici nu trebuie sa calatoriti prea mult si nici pasaport nu va trebuie. Singurul lucru de care aveti nevoie este…curiozitatea.
Iata ca mergind pe urmele descrise de domnul Moldovan din New Jersey, am putut constata ca intr-adevar, ce a spus dinsul nu numai ca este adevarat, dar ca a fost foarte modest cu descrierea. Lucrurile sunt fantastice, lucrarile sunt ciclopice si sunt realizate de o fiinta inteligenta. Asa canale de scurgere dintre blocuri uriase de piatra nu am vazut niciodata. Nici Troia nu are asa ceva! Numai aici, la Sinca Veche, intr-un loc uitat, implantat in munte se gaseste acest loc sacru, aceste ziduri ciclopice care aparau pe cine? Si de ce? Chiar satenii, in modestia lor, unii dintre ei nu au auzit de acest loc aflat la numai citiva kilometri de casa lor, altii au auzit, dar nu au venit sa vada. Un singur mosnegut ne-a spus:"Eu am vazut unele dintre ele dar nu am inteles insemnatatea lor. Se spune ca intr-un timp indepartat, un preot calugar chiar s-a asezat in acest templu, oficiind mici slujbe. Dar timpul a trecut si noi le-am uitat."
Sa vedem ce-i rezerva viitorul Sincai Vechi.
- Orientarea zidului este 30 de grade de la Nord spre Vest, spune Andrei. Minunea este ca pe hartile pe care le avem, pe linia dintre Virful Omu si Sona, la 30 de grade de aceasta linie se gaseste si "treaba" asta. Ne intoarcem spre masina lui Andrei, ne suim, nu inainte de a arunca inca o privire spre "Templul lui Moldovan"…
Ajungem la locul din sat unde ne-am lasat celelalte masini. Citiva sateni ne asteptau curiosi.
- Ei, domnilor, ati gasit ceva?
- Da, am gasit ceea ce am cautat.
Se uita la noi neincrezatori. Ne-am suit in masini, fiecare dintre noi demarind spre alta directie. Ne despartim de Tudor, care se suie in Audi-ul sau, avindu-l la volan pe colonelul Nicolae Mereuta. Andrei cu nepotul din partea sorei, Ruslan, s-au suit in Niva cea rosie. Ei au luat-o spre dreapta, spre Chisinau. Noi, ne cataram in Fordul cel albastru, eu, Costel, Dan, si o pornim spre stinga, spre Fagaras, Bucuresti, si unul dintre noi chiar spre…New York. Plecam din Sinca Veche cu un sentiment de nostalgie si cu gindul reintoarcerii. Trebuie sa ne intoarcem, sa revedem, sa masuram, sa venim cu o echipa de oameni care se ocupa de asa ceva in mod permanent. Trebuie sa vedem daca, intr-adevar aceste mistere se vor putea rezolva.
Astfel s-a incheiat calatoria mea in Tara Zeilor , in Dacia, calatorie care a avut drept scop sa vada daca cultura vechilor daci a fost intr-adevar la acel nivel care a uimit Europa. Cred ca rezultatul a fost pozitiv si cred ca dupa mine si alti buni daco-romini vor cauta sa descopere, redescopere sau simplu sa mearga sa vada ceea ce ne-au lasat ei, dacii:acea comoara nepretuita care se gaseste nu numai in Muntii Orastiei, nu numai la Sarmisegetusa, dar pe tot teritoriul locuit de ei, acest teritoriu imens care se intinde nu numai pe teritoriul Tarii Rominesti-Vlahia, Modova, Transilvania, ci mai departe, pina la Lacul Constanta, in Elvetia. El cuprinde toata Cehoslovacia, iar la Rasarit tot teritoriul pina dincolo de Bug. Cit despre Sud, teritoriul dacilor se intindea cu zeci de km in sudul Dunarii, cu tot teritoriul Bulgariei de astazi si poate chiar mai departe.
Sa le dorim noroc celor care isi vor dori sa ne redescopere, sa mearga pe urmele acestui mare imperiu dacic ori pre-dacic. Sa speram ca intr-o zi, cineva cu bune intentii ii va convinge si pe istoricii si pe arheologii nostri sa vada cu mai multa dragoste acest trecut fantastic, aceasta mostenire pe care nici macar Egiptul nu o poate compara.
Adio Dacia, si…pe curind!"
sursa: http://www.dacia.org/Zei/Pagina_8/pagina_8.html
ASEZAREA DACICA de la SINCA VECHE
Controversele* privind originea acestui lacas sunt numeroase.
Presa, in marea ei majoritate, a preferat variantele mai exotice si comerciale, spre nemultumirea istoricilor si bucuria unor localnici intreprinzatori, care au pus pe picioare afaceri destul de bune. Dar dincolo de orice controversa si speculatie, locul are - asa cum se poate constata - o incarcatura spirituala aparte, dupa cum o dovedesc marturiile celor care au fost acolo, dintre care multi sunt preoti si fete bisericesti de rang inalt. De altfel, acest lacas a fost sfintit, recunoscandu-se astfel si valoarea sa spirituala, acum cativa ani, de catre Inalt Preasfintia Sa Antonie Plamadeala, mitropolitul Ardealului.
* de fapt aceste controverse se datoreaza doar preotilor bisericii construite pe acel deal. Isi aroga dreptul de proprietate asupra acelei zone si a constructiei acelui templu sapat in piatra. La intrebarea unui prieten "imi spuneti, va rog, unde este templul dacic" adresata preotului, acesta a "sarit ca ars" si a raspuns in graba : "ce templu dacic?, e vorba doar de ruinele unei asezari dacice".
Principalele puncte de controversa asupra acestui loc sunt urmatoarele:
• vechimea* sa, care este estimata intr-un interval "destul de larg" - intre 250 si... 7000 de ani.
* bineinteles ca n-au cum sa accepte varianta unei vechimi de 7000 de ani, ar insemna sa recunoasca existenta unei civilazatii vechi destul de avansata, ori politica de stat in tara noastra este aceea de a ascunde prin toate mijloacele informatiile despre stramosii nostri.
• originea* sa: majoritatea cercetatorilor afirma ca este o manastire crestin-ortodoxa, in timp ce entuziastii sustin ca este dacica sau chiar predacica, aducand in sprijinul acestei idei existenta catorva inscriptii ne-crestine de pe unul din peretii altarului.
* preotii i-au dat imediat o conotatie religioasa locului si si-au arogat dreptul de proprietate si chiar construirea acelui loc.
• modul in care a fost construita* - faptul ca are doua altare - ii face pe unii sa creada ca au fost initial doua biserici, care ulterior au fost unite prin surparea unui perete. Existenta celor doua altare intareste convingerea unora ca acest lacas nu a fost sapat de crestini, deoarece nicaieri nu s-a auzit de o biserica cu doua altare.
* nu vorbesc nimic de faptul ca la mai putin de citiva metri de acel templu sapat in stinca se afla niste pietre de dimensiuni foarte mari, taiate si asezate intr-o ordine care momentan scapa intelegerii, dar care atit prin localizare cit si construire aduc izbitor de mult cu modul in care dacii isi realizau asezarile. Prefera sa inventeze doua biserici, una linga alta, numai sa nu cerceteze si sa incerce gasirea unor raspunsuri.
• unele fenomene bizare* care se manifesta in rastimpuri in aceste locuri - cum ar fi aparitia pe pelicula fotografica a unor sfere de lumina in fata pesterii - i-au facut pe amatorii de paranormal sa creada ca toata magia acestui loc este data de o incarcatura energetica aparte. S-a avansat chiar ideea ca aici ar fi unul din celebrele "noduri energetice" despre care se vorbeste in parapsihologie.
* acele fenomene la care se face referire sint intilnite in orice alta zona unde faci fotografii. Datorita particulelor de praf din atmosfera care apar sub diferite forme in fotografii. Deja este si o emisiune pe Discovery Channel unde au facut experimente in aceasta directie si s-au prezentat concluziile. ;)
toate comentariile cu text italic de culoare maron sint facute de catre mine.sursa: http://www.formula-as.ro/2004/619/diverse-13/enigmele-de-la-sinca-veche-5099Completare:
In 2009, indivizii care au "preluat" zona asezarii de la Sinca Veche, au invelit (ascuns) Grota, creindu-i o noua legenda - constructie bisericiesca.
Incearca prin toate mijloacele sa ascunda adevarata istorie a locului. Pentru ca nu sint in stare sa explice cum a fost creata sau ce limbaj apare in inscrisurile de pe peretii ei, dar vor sa fie crezuti ca a fost creata de niste popi in urma cu vreo 400 de ani si locuita de atunci de ei, fac tot ce le sta in putinta sa ascunda informatii.
O alta perceptie a locului:
"Astazi, iulie 12 1998, plecam din Fagaras spre Sinca Veche. Trecem prin Mindra care mai poate fi si Mandra, una din notiunile fundamentale ale filozofiei vedice. In stinga, la iesirea din Mindra vom avea piramidele de la Sona, dincolo de Olt, iar ceva mai departe este Sinca Veche, cum am vazut si aseara, uitindu-ne pe o harta primita cadou de la generalul Spiroiu. Omul cu Sona si Racosiul se unesc sfidator, formind "Triunghiul Divin". La iesirea din Mindra vedem pe stinga piramidele, guruietii, enigmatice, frumoase, sfidind timpul si pe cei ce le neglijeaza de mii si mii de ani. Urmeaza satul Sercaia si undeva la dreapta, intrarea spre satucul Sinca Veche, care ne duce chiar in masivul Fagaras. Pe stinga, muntii Persani. Trecem peste riul Sinca si este prima oara cind toponimia nu este dublata de hidronimie. Trecem printr-un sat numit
Vad, in fata continuind sa avem masivul Fagaras. Casele satenilor sunt frumoase, curate, dar parca sunt totusi acoperite de patina timpurilor stravechi. Se vad si doua clopotnite de biserica, iar satul este deosebit de celelalte prin faptul ca este foarte aproape de munte, de muntele numit Ohaba . Doamne, Doamne! si cu numele asta! Andrei nu poate ierta un astfel de prilej:
- O chestiune foarte interesanta este ca alaturi de Sarmisegetusa Regia este un platou care se cheama Luncani si la Ohaba Ponor se gaseste maretul, cred eu, Troian de la Cioclovina cu extraordinarele pesteri de la Cioclovina. Una dintre cele mai frumoase cetati ale dacilor:cetatea Piatra Rosie.
- De ce i se spune "Piatra Rosie"?, il intreaba Tudor.
- Pentru ca aceste zidiri pe care le-am vazut pina acum in jurul celorlalte cetati sunt facute din calcar alb.
- Iar acolo este rosu, il completeaza vesel Costel.
- Da, cam asa e. Dar de ce-or fi facut dacii treaba asta? Acelasi calcar, alb, natural, ei l-au tratat cu ceva rosu, iar…Cetatea de la Piatra Rosie se gaseste la…Ohaba Ponor.
- Deci ciudat ar fi ca…
- Eu nu am stiut ca se gaseste si aici o Ohaba!
- Deci ca intilnim aceeasi toponimie ca si acolo, in munti, il completez.
- Da, acesta este si punctul meu.
In continuare, drumul ne poarta parca direct in munte. Casele sunt frumoase, acoperite cu tigla rosie, parca vrind sa imite gustul artistic al vechilor daci si cetatea lor de la Piatra Rosie. Andrei spune ca exista o carte a lui Iorgu Iordan, un academician care s-a ocupat de toponimie si care…
- Ei, Miky, vezi ca drumul se bifurca!
- Da, vad, la dreapta – Fagaras si SercaIta, iar la stinga – Risnov si Sinca Veche, la 2 kilometri.
Deci sa revenim la cartea lui Iorgu Iordan, "Toponimia romineasca" . O carte foarte serioasa, dar nu poti fi de acord cu tot ce spune el acolo pentru ca mai avem si cartea lui Ilie Rusu, "Toponimia romineasca", deasemenea foarte serioasa si moderna, care leaga cuvintele cu toponimie "necunoscuta", de toponimia transilvana, si dupa aceea le leaga de…sanscrita. Am intrat in Sinca Veche, unde casele sunt putin mai jos decit drumul si din cauza asta ai impresia ca sunt scufundate in drum si-n timp.
Dar sa va spun cum am ajuns sa caut satul Sinca-Veche. Intr-o zi, la New York, am primit un telefon de la un oarecare inginer Moldovan care vroia sa ma intilneasca, pentru a discuta despre un asa-zis templu dacic, inca neexplorat. Dinsul locuia in statul New Jersey, asa ca pina sa ne intilnim au mai trecut citeva saptamini. Era o zi frumoasa de septembrie a anului 1996, o simbata, cind a venit la mine dl. Moldovan. Am stat mult de vorba, mi-a aratat si citeva poze cu acel templu. Asa am descoperit ca ar exista, undeva sub un deal, denumit Plesu, din imediata apropiere a comunei Sinca-Veche, Tara Fagarasului, judetul Brasov, din vremuri imemoriale, sculptat cu maiestrie, un templu unic in intreaga lume, Templul de la Sinca-Veche. A mai trecut un an si acelasi inginer Moldovan a continuat sa ma bombardeze in mod civilizat, cu telefoane si vizite, avind de fapt un singur scop: sa ma duca la "Templul Sinca-Veche".
Dl. Lucian Gheorghe Moldovan este un barbat trecut bine de 70 de ani, cu un par alb ca neaua, frumos aplecat pe o parte, peste o frunte inalta, sub care se odihnesc doi ochi mari, albastri, blinzi si linistiti, de bunic inteligent si sfatos. Sa-l ascultam pe dl. Moldovan cum descrie descoperirea acelui loc: "Era in primavara anului 1935, in luna mai, intr-o zi deosebit de frumoasa, cu cer senin si albastru, fara nici o umbra de nori. Soarele stralucea cu putere deasupra vaii Cretului, unde eram cu tata si mama la sapa, la un loc cu porumb, aproape de fintina Ratii. Din cauza caldurii si a lipsei de experienta, ramineam mereu in urma. Tata si mama inaintau repede, in timp ce eu bateam timpul pe loc. La un moment dat, tata mi-a spus ca ma pot odihni. Asa ca am luat-o incet spre Plesu si spre locul favorit de joaca al copilariei mele, Templul, pe o cararuie care trecea prin holdele de griu si secara, mult mai inalte ca mine. Racoarea si linistea milenara din interiorul lui mi-a redat increderea in mine. De atunci, de cite ori in viata am trecut prin momente grele, amintirea Templului mi-a fost salvatoare, ca si cum intre mine si el s-a format o unda nevazuta care ne leaga si care ma ajuta sa pot invinge acele momente."
Cu aceste descrieri ale d-lui Moldovan, i-am convins si pe ceilalti din grup sa vizitam Sinca-Veche, cu atit mai mult cu cit se gasea doar la citiva kilometri de Fagaras. Ajunsi in comuna, am oprit masinile in fata unei case verzi, aratoase, unde propietareasa se oprise in fata portii si ne privea cu curiozitate.
- Buna ziua doamna!, ii spune Andrei. Nu stiti cum putem ajunge la dealul Plesu, la templu?
- Ce templu domnule?
Incep sa-i spun de dl. Moldovan si cum ne-a indrumat sa ajungem aici.
- Vai domnilor, v-ati pierdut timpul degeaba. Nu exista asa ceva pe aici.
Intre timp mai apar si alti sateni, care la fel ca si prima noastra interlocutoare, se uitau la noi aproape cu mila si poate putin amuzati.
- Dar acest deal Plesu trebuie sa fie pe undeva!
- Da, domnule, o luati dumneavoastra drept pina se termina acea ulita, faceti la dreapta pina se termina satul si de acolo mergeti drept inca 2 km pina vedeti o cruce. Acolo, in fata ei, este Plesul.
In acel moment mi-am amintit de pozele aratate mie de dl. Moldovan la New York:in fata intrarii Templului era o cruce. Am simtit din nou ca nu mi-am pierdut timpul degeaba, asa cum afirmau satenii. Ne-am continuat drumul doar in masina de teren a lui Andrei, cam neincapatoare. Cind sa ne apropiem de cruce, drumul devine impracticabil chiar si pentru masina. Ne dam jos in bombanelile lui Tudor. Ne continuam drumul prin iarba uda, lunecoasa si mocirloasa. Ajungem la cruce. O cruce mare, cam de 3,5 - 4 m inaltime. Ma asez cu spatele la ea, avind in fata dealul Plesu, o bucata pietroasa de munte, acoperit cu o vegetatie de jungla, de mult timp necalcata de picior de om.
- Ei, acum ce facem?, ma intreaba nerabdator si suparat ca i-am intrerupt drumul de intoarcere spre Chisinau, acelasi Tudor.
- Eu nu vedeam nimic. Dan sare repede in ajutorul meu.
- Hai sa ne raspindim, toti sapte, pe diferite directii inspre munte si sa cautam intrarea…daca o exista.
Fara a astepta alte recomandari am pornit fiecare spre piciorul muntelui. Mergeam prin tufisuri de smeura, tepoase si protectoare, udate din belsug de o ploaie trecatoare. Cautam de peste 30 de minute si aproape ca imi pierdusem orice speranta, cind il aud pe Tudor strigind disperat:"Am gasit-o, este aici, este aici linga mine!"
Asta dovedeste inca odata ca norocul este noroc. Intrarea este de fapt o spartura in stinca muntelui, lunga cam de 4.5 – 5 metri si inalta de 1,5m, asa ca trebuie sa ma aplec ca sa intru. Initial Templul era compus din noua incaperi, in care se putea intra printr-o singura usa, prin care se ajungea intr-un hol mare, deasupra caruia se afla un mic turn, sculptat dinauntru inspre afara. Din aceasta incapere se putea intra prin mai multe usi in toate celelalte incaperi subterane. In partea dreapta este o camera mica, ce probabil adapostea un cuptor, folosit pentru incalzirea intregului edificiu. Tot prin dreapta se intra, printr-o usa inalta, in primul lacas de cult, care este si cel mai mare, el continuindu-se cu un altar despartit de o arcada larg deschisa, sculptata de sus in jos. In partea stinga se afla o firida, foarte frumos sculptata si finisata, spre deosebire de ceilalti pereti ai lacasului, pe care se vad si azi urme de dalta.
- Vezi taietura asta speciala de dalta?, imi arata Andrei.
- Fa-i o poza.
- De ce?
- Pentru ca este o taietura tipica dacica.
Si Andrei incepe sa-mi faca o intreaga teorie despre cum taiau dacii piatra. In partea stinga sunt doua chilii mari, cu pereti drepti, bine slefuiti. Pe usa din mijloc se intra intr-o tinda deasupra careia se inalta un turn conic, inalt cam de 10 metri, sculptat tot dinauntru in afara in…spirala! Din aceasta tinda, printr-o usa aflata in dreapta, se intra intr-o alta incapere de cult, despartita printr-un perete de cea din exterior. In perete, in apropiere de cele doua altare, a fost sculptata o gaura ovoida, ca un ochi magic, ce leaga cele doua lacasuri invecinate. Din acest mic sanctuar se intra pe o usa mare, foarte bine sculptata, intr-un mic altar. Aici se afla sculptata cu maiestrie intr-o firida, semnul sacru al celui de al 7-lea "Constructor al Universului de mai Jos ", al Universului Fizic. Este un simbol al celor 7 zei ai genezei, punctul central representindu-l pe Daksha, parinte al celor 10.000 de fii iubiti, de alesi ai lumii, parinte al Dacilor. Semn dus de cuceritorii Carpato-Danubieni pina in Sumer, preluat apoi de un trib semit, si in felul acesta salvat de la disparitie. Este cunoscut astazi ca "Steaua lui David ". In stinga lui, de pe perete, ne priveste un personaj ciudat, parca picat de pe o alta planeta, un basorelief de circa 3 metri inaltime, representind un OM ginditor, in profil, cu o frunte foarte inalta, un ochi exagerat de mare si expresiv, continuat in jos de un nas mic si turtit si de o mandibula ciudat de ingusta. Un par lung si bogat i se rasfira pe umeri. Pe cine o fi reprezentind acest personaj scos parca dintr-un roman cu extraterestri!?
Acum, ca suntem inauntrul Templului de la Sinca Veche nu ne mai pare rau de drumul pe care l-am facut, de noroaiele pe care le-am tras, de picioarele si pantalonii uzi, de ploaie si innoroiati de glodul drumului. Este o minune a civilizatiilor antice! Dupa parerea mea, extraordinar de importanta este aceasta elipsa, sau cerc, care este pus sub un unghi de 18-20 de grade pe o coasta, si care se repeta si in celelalte incaperi.
- Dar de constructia spiralata a cupolei din camera invecinata, care sparge undeva acolo, sus muntele lasind lumina sa patrunda in templu, nu spui nimic? Dar de faptul ca, avind o vreme ploioasa ca aceasta si ca in templu nu gasim apa adunata in baltoace ori noroi?, intreaba Costel.
- Da. Daca lumina poate veni prin turn in templu, ar trebui sa vina si ploaia.
- Dar uite nisipul amestecat cu cuart de pe jos, care absoarbe apa ca in Sahara.
- Si am sa mai adaug ceva, spune Andrei. Ca o dovada ca asta nu este facut de natura, este urma de dalta si taietura dacica de peste tot. Miky te rog sa te uiti in carte la mine si te rog sa compari aceste taieturi cu taieturile din carierele dacice. Se vede ca este aceeasi taietura!
Iesim din Templul d-lui Moldovan, nu inainte de a-i da lui Andrei inca o "mica" informatie primita acolo, la New York, de la dl. Moldovan:
- Stii Andrei, dl. Moldovan mi-a mai vorbit si despre niste trepte si cuburi ciclopice de piatra, care se gasesc pe aici, prin apropiere.
- Unde sunt? Cit de departe? Hai repede sa le cautam!
I-am spus ca, daca-mi aduc corect aminte, la iesirea din templu ar trebui s-o luam la stinga. Zis si facut. De asta data norocul ne-a suris ceva mai repede, asa ca, fara mari dificultati, am gasit ceea ce cautam. Am gasit pietre ciclopice, taiate in unghiuri drepte, de 90 de grade. Adevarate cuburi uriase de stinca, avind intre ele canale de scurgere.
- Daca natura a facut asta, apoi bravo ei!, spune cu multa admiratie in glas Costel.
- Natura sa fi facut asta? Este prea perfect! Cu guri de scurgere intre ele…Este ca si cum urci intr-o cetate ciclopica pe care cineva si-a aranjat-o sa traiasca pentru totdeauna. Pietroaie megalitice de cite 2-3 metri inaltime si tone greutate stau rasturnate fara rost in toata zona asta. Sunt prea mari ca omul sa le fi pus, sunt prea perfecte pentru ca natura sa le fi realizat. Un zid megalitic ne intimpina. Este prea urias ca sa-l poti discuta si banaliza. O sa-i fac o poza. Mai jos, sunt si aici canale de scurgere, in felul acesta apa care ar putea sa le pravaleasca la vale, are pe unde s-o ia. Vedem canale perpendiculare intre blocuri inalte, de peste 1 metru jumate, unele de 2 metri, imbinate fara ciment. Le-a facut Natura, le-a facut Omul? Va las pe dumneavoastra sa judecati, iar daca vreti sa fiti mai siguri, va sfatuiesc sa veniti sa le vedeti, ele sunt aici, la noi acasa, ele sunt aici in Daco-Rominia. Nici nu trebuie sa calatoriti prea mult si nici pasaport nu va trebuie. Singurul lucru de care aveti nevoie este…curiozitatea.
Iata ca mergind pe urmele descrise de domnul Moldovan din New Jersey, am putut constata ca intr-adevar, ce a spus dinsul nu numai ca este adevarat, dar ca a fost foarte modest cu descrierea. Lucrurile sunt fantastice, lucrarile sunt ciclopice si sunt realizate de o fiinta inteligenta. Asa canale de scurgere dintre blocuri uriase de piatra nu am vazut niciodata. Nici Troia nu are asa ceva! Numai aici, la Sinca Veche, intr-un loc uitat, implantat in munte se gaseste acest loc sacru, aceste ziduri ciclopice care aparau pe cine? Si de ce? Chiar satenii, in modestia lor, unii dintre ei nu au auzit de acest loc aflat la numai citiva kilometri de casa lor, altii au auzit, dar nu au venit sa vada. Un singur mosnegut ne-a spus:"Eu am vazut unele dintre ele dar nu am inteles insemnatatea lor. Se spune ca intr-un timp indepartat, un preot calugar chiar s-a asezat in acest templu, oficiind mici slujbe. Dar timpul a trecut si noi le-am uitat."
Sa vedem ce-i rezerva viitorul Sincai Vechi.
- Orientarea zidului este 30 de grade de la Nord spre Vest, spune Andrei. Minunea este ca pe hartile pe care le avem, pe linia dintre Virful Omu si Sona, la 30 de grade de aceasta linie se gaseste si "treaba" asta. Ne intoarcem spre masina lui Andrei, ne suim, nu inainte de a arunca inca o privire spre "Templul lui Moldovan"…
Ajungem la locul din sat unde ne-am lasat celelalte masini. Citiva sateni ne asteptau curiosi.
- Ei, domnilor, ati gasit ceva?
- Da, am gasit ceea ce am cautat.
Se uita la noi neincrezatori. Ne-am suit in masini, fiecare dintre noi demarind spre alta directie. Ne despartim de Tudor, care se suie in Audi-ul sau, avindu-l la volan pe colonelul Nicolae Mereuta. Andrei cu nepotul din partea sorei, Ruslan, s-au suit in Niva cea rosie. Ei au luat-o spre dreapta, spre Chisinau. Noi, ne cataram in Fordul cel albastru, eu, Costel, Dan, si o pornim spre stinga, spre Fagaras, Bucuresti, si unul dintre noi chiar spre…New York. Plecam din Sinca Veche cu un sentiment de nostalgie si cu gindul reintoarcerii. Trebuie sa ne intoarcem, sa revedem, sa masuram, sa venim cu o echipa de oameni care se ocupa de asa ceva in mod permanent. Trebuie sa vedem daca, intr-adevar aceste mistere se vor putea rezolva.
Astfel s-a incheiat calatoria mea in Tara Zeilor , in Dacia, calatorie care a avut drept scop sa vada daca cultura vechilor daci a fost intr-adevar la acel nivel care a uimit Europa. Cred ca rezultatul a fost pozitiv si cred ca dupa mine si alti buni daco-romini vor cauta sa descopere, redescopere sau simplu sa mearga sa vada ceea ce ne-au lasat ei, dacii:acea comoara nepretuita care se gaseste nu numai in Muntii Orastiei, nu numai la Sarmisegetusa, dar pe tot teritoriul locuit de ei, acest teritoriu imens care se intinde nu numai pe teritoriul Tarii Rominesti-Vlahia, Modova, Transilvania, ci mai departe, pina la Lacul Constanta, in Elvetia. El cuprinde toata Cehoslovacia, iar la Rasarit tot teritoriul pina dincolo de Bug. Cit despre Sud, teritoriul dacilor se intindea cu zeci de km in sudul Dunarii, cu tot teritoriul Bulgariei de astazi si poate chiar mai departe.
Sa le dorim noroc celor care isi vor dori sa ne redescopere, sa mearga pe urmele acestui mare imperiu dacic ori pre-dacic. Sa speram ca intr-o zi, cineva cu bune intentii ii va convinge si pe istoricii si pe arheologii nostri sa vada cu mai multa dragoste acest trecut fantastic, aceasta mostenire pe care nici macar Egiptul nu o poate compara.
Adio Dacia, si…pe curind!"
sursa: http://www.dacia.org/Zei/Pagina_8/pagina_8.html
Minunile de la Sinca Veche – Manastirea si grota “Bucuria Neasteptata”, “Templul Ursitelor”
Zilele trecute mi-am luat o mini vacanta si m-am repezit la munte. Am ales ca destinatie zona Moeciu de Sus, la Cheile Gradistei, intr-un loc de poveste, asta si pentru faptul ca am avut o vreme de adevarata vara, chiar daca eram la sfarsit de septembrie.
Pentru ca vremea ma imbia la drumetie am cerut sfatul unul localnic pe unde sa-mi indrept pasii. Mi-a sugerat mai multe locuri printre care si Sinca Veche, pentru Manastirea si Grota „Bucuria Neasteptata”.
Ce mi-a atras atentia a fost faptul a fost acela ca se spune ca aici la Sinca Veche este un loc de reculegere, de implinire a dorintelor bune, dar si un loc unde se petrec fenomene paranormale.
Pe drum chiar, ratacindu-ma prin Zarnesti si oprindu-ma la un chiosc de ziare sa cer indicatii, un batranel tare curat si bine imbracat mi-a indicat locul, dar a tinut sa-mi mentioneze, fara sa-l intreb nimic, ca acolo se spune ca ar fi puteri paranormale.. deci ce pot spune, dorinta mea de a ajunge la locul cu princina a fost si mai mare… era un semn ca dorintele mele se vor implini curand, caci se pare ca am fost indrumata spre locul potrivit…
Pe drumul ingust spre locul cautat, prima care te intampina este pestera sacra (grota) si la nici 3 km de mers pe sosea cu masina se ajunge si la Manastire. Se spune ca se poate ajunge de la un loc la altul si pe munte direct, la pas, si ca drumul este mult mai scurt, dar sincer nu m-am incumetat mai ales ca renumele locului imi cam dadea fiori…
Primul lucru care te intampina dupa semnul de lemn pe care este scris Grota, este o cruce simpla de piatra si o alee serpuita care duce intr-o padure foarte deasa, altceva nu se vede nimic de la drum.
Dupa ce faci cativa pasi si urci usor trecand incepi sa vezi o constructie de lemn, de fapt care arata ca un acoperis din scanduri de lemn asezat direct pe sol. Acolo este Grota Sinca Veche „Bucuria Neasteptata” numita si „Templul Ursitelor”, „Templul de la Sinca Veche” sau „Manastirea sapata in piatra”, protejata prin acea constructie.
Este sapata in piatra de cariera si nu are acoperis, ci doar un turn impresionant de vreo 10 m care face legatura cu lumea de afara, turn prin care intra lumina zilei. Traditia populara spune ca pe acolo coboara energiile si ca dedesubt, in pamant, ar exista un tunel de comunicare pana la Cetatea Rasnovului.
Imediat ce pasesti in grota, care nu este de dimensiuni foarte mari, incepe sa te cuprinda o liniste profunda si un sentiment straniu… straniu pentru ca te afli intr-un locas de cult a carui vechime nu se stie cu exactitate. Se spune ca ar avea o vechime de aproximativ 7000 de ani si se mai spune ca ar fi apartinut aceleiasi civilizatii care a intemeiat “Templul Alb” din Insula Serpilor. Sunt pareri care spun ca manastirea are origini dacice sau chiar mai inaintate.
Ce mai este impresionant la manastirea rupesta este altarul principal numit “Grota Sperantelor” unde in stanca este sapata o nisa pe care este taiat in stanca semnul Ying si Yang in Steaua lui David, simboluri care nu mai apar impreuna nicaieri in lume, ceea ce face acest loc sa fie unul unic. In plus, in stanga altarului este sculptata o imagine masculina, care sta cu capul orientat spre stanga, practic cu spatele la altar si la cruce, figura care se zice ca ar fi a unui Iisus, Zamolxis sau a unei alte zeitati.. nu se stie cu exactitate.
Oamenii din zona sau cei care au mai vizitat acest loc spun ca odata intrat in galerie puterea extraordinara a acesteia te cuprinde si te incarca de energie. Trebuie sa va recunosc ca eu personal m-am simtit dupa aceasta vizita plina de viata, parca ceva mai vesela, mai linistita si sper ca dorintele pe care mi le-am pus sa se indeplineasca cat mai curand.
Langa manastirea rupestra se afla si un izvor despre care se spune ca si apa ar avea puteri vindecatoare si daca bei din aceasta apa cand ai vreo suparare aceasta iti va trece… astfel am avut grija sa-mi iau si o sticla de apa cu mine…
Am intrebat si de ce se numeste exact „Templul Ursitelor” si mi s-a spus ca daca vii aici de Santgeorgiu, la Lasata Secului de Pasti si de Schimbarea la Fata, poti sa-ti schimbi ursita si sa te casatoresti in acel an… deci doar de 3 ori pe an merge aceasta „magie”. In fine, parerile erau impartite, unii spunea ca trebuie sa vii, undeva pe la miezul noptii si sa te rogi sub turnul interior, deci destul de straniu si infricosator avand in vedere locul din padure si grota intunecata si rece… dar si ca in orice zi, daca te rogi in locul in care patrund razele de soare prin cupola sapata in stanca, se spune ca se implinesc toate dorintele bune si curate… drept pentru care am indraznit si eu sa-mi pun cateva dorinte…
Ce m-a impresionat pe mine este drumul serpuit in padure care duce de la Grota la casa calugarilor si la Manastire si care este o carare rustica, amenajata cu gardulet si scarite de nuiele.
Am avut o mica neplacere aici, caci m-am asezat pe iarba sa admir si pozez niste frumoase flori mov si probabil m-am asezat intr-un mic musoroi de furnici rosii, iar vreo 2 mi-au intrat pe sub geaca si m-au ciupit.
Din fericire in afara de o mica roseata si mancarime ca de muscatura de tantar, altceva nu s-a intamplat, iar disconfortul a durat doar vreun minut-doua.
Asa cum va spuneam mai sus de manastirea rupesta, grota, se afla Manastirea „Bucuria Neasteptata”, infiintata in cinstea Sfantului Nectarie si care este considerata un monument istoric. Acesta este poate si motivul pentru care Consiliul Judetean Brasov s-a ocupat de asfaltarea drumului. Drumul este perfect intre cele doua monumente, caci pana acolo este ca dupa razboi. Trebuie sa recunosc ca am pierdut multe imagini peisagistice de vis fiind atenta la ocolirea craterelor din sosea… Se spune ca si in Manastirea aceasta se intampla minuni. Astfel sunt renumite Minunile Sfantului Nectarie la Sinca Veche, ale carui moaste se afla intr-o mica particica aici.
Poate suna ca o mica lectie de istorie cele povestite mai sus, dar eu am fost, mi-a placut si deci va sfatui si pe voi cand sunteti in drum spre munte sa faceti o drumetie pana acolo. Locasurile se afla la vreo 40 km de Brasov si la vreo 30 de Zarnesti, deci nu foarte peste mana… Pot spune ca pentru mine Sinca Veche a avut o puternica experienta spirituala si minunata, care mi-a aratat ca Romania este totusi un loc deosebit, cu multe comori spirituale si locuri binecuvantate…
Templul de la Şinca Veche
Fiecare, cu cât se cunoaşte mai bine, cu atât îşi poate da seama de valoarea lui reală în comparaţie cu semenii săi. Ţara în care trăim, cu cât o cunoaştem mai bine, cu atât, mai obiectiv, ne putem da seama de valoarea ei în comparaţie cu alte ţări. Un cunoscut proverb spune „brânză bună în burduf de câine".
de Romulus Popescu
Despre România, putem afirma, cu tristeţe, că este brânză bună în burduf politic mizerabil. Astfel, voi continua să scriu despre conţinut, căci el este cel care dă valoarea, şi nu despre ambalajul de prezentare, în speranţa că acest ambalaj fiind trecător poate vom avea norocul de a găsi unul care să ne reprezinte într-adevăr valoarea.
În inima ţării se află un loc plin de mister în care se petrec fenomene inexplicabile. Acolo apar sfere de lumină, semne stranii, se aud coruri cântând de nicăieri, apar cristale de cuarţ din nimic, se zăresc siluete formate din eter, se produc vindecări miraculoase etc. Fenomenele petrecute aici de-a lungul timpului atestă existenţa unei puternice amprente energetice rar întâlnită. Locul acesta este cunoscut ca „Templul Ursitelor", „Templul Dorinţelor", „Mănăstirea săpată în stâncă" sau „Templul de la Şinca Veche". De la Şinca Veche pentru că el se află în imediata apropiere a acestei aşezări.
De localitate se leagă şi rădăcinile reprezentantului Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, personalitate strălucită a culturii româneşti. Marele cărturar născut la Râciu de Câmpie, din Scaunul Mureş, şi-a întors privirea către Şinca Veche şi în 1772 a susţinut înfiinţarea primei şcoli de aici. Această străveche aşezare, străjuită de Munţii Făgăraş şi Munţii Perşani, se află la 45 km de municipiul Braşov şi la 22 km de oraşul Făgăraş. Este o zonă înconjurată de dealuri împădurite cu o vegetaţie abundentă. Aici au fost construite patru biserici din lemn care s-au alăturat uneia din piatră, despre care putem spune că este fără vârstă. Se pare că ea a fost unul dintre primele lăcaşuri de cult creştin din Dacia. Lăcaşul religios rupestru, spun specialiştii, datează de aproximativ 7.000 de ani, deci dinaintea creştinismului.
Alţii spun că ar avea o vechime cuprinsă între 250 şi 1.500 de ani. Acest templu, săpat în stâncă, este compus din cinci încăperi, are două altare şi un culoar vertical în formă de trunchi de con, de aproape 10 metri înălţime, prin deschizătura căruia se zăreşte cerul. Este un loc fără vârstă, fără nume, încărcat de mister şi magie. În 1789, pastorul reformat din Făgăraş scria despre acest lăcaş: „Mănăstirea este în întregime săpată în stâncă şi din acest motiv nu are acoperiş. Este realizată printr-o muncă uriaşă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral şi sunt atât de înguste, încât călugării când slujesc se plimbă cu cărţile după razele soarelui". Aici se ajunge urcând pe o cărare îngustă. În apropiere se află un amfiteatru aproape perfect circular, înalt de câţiva metri faţă de împrejurimi. Are un diametru de aproximativ 20 de metri, iar în interiorul lui există nişte trasee care îl fac să semene cu un aşezământ antic. Să fi fost oare dacic?
Templul de la Şinca Veche nu este numai un loc potrivit pentru rugăciune sau meditaţie. Tradiţia locului spune că atunci când cineva doreşte să i se îndeplinească o dorinţă se aşază sub turnul conic, ce comunică prin deschiderea sa cu cerul şi, cu inima curată, plină de credinţă, se concentrează la acea dorinţă. Însă mai înainte este necesar să stea în altarul mare, cu ochii îndreptaţi către cer, cerând iertare pentru greşelile făcute în timpul vieţii. Apoi, trecând în încăperea alăturată, în altarul mic, cu sufletul curat, va face o rugăciune la lumina lumânărilor. Dorinţele i se îndeplinesc, după spusele oamenilor locului, cel mai adesea de sărbătorile religioase Sfântul Gheorghe, Lăsata Secului de Paşte, precum şi Schimbarea la Faţă.
Pe peretele altarului se desluşeşte un portret care se spune că este al Mântuitorului. Acolo, alături pe peretele cel mai întunecat, depărtat de lumina zilei, se mai află ceva care nu s-a mai întâlnit nicăieri într-un asemenea lăcaş, şi anume o stea cu şase colţuri cunoscută sub numele de Steaua lui David sau Pecetea lui Solomon şi cercul cu simbolul Yin-Yang, simboluri ezoterice care nu se regăsesc nicăieri împreună, făcând parte din filosofii diferite. Poate că aceste două semne se găsesc împreună, semnificând un îndemn la unirea contrariilor, prin care omenirea poate învinge, trăind în armonie. Se pare, spun localnicii, că aceste simboluri n-ar fi existat pe acel perete din vremurile vechi. Semne de întrebare a ridicat şi faptul că există două altare. Dacă ar fi fost o construcţie pentru cultul creştin, trebuia să existe un singur altar, iar ideea este întărită de faptul că nu se găsesc însemne creştine vechi în incintă.
Dealul de lângă grotă în care se află templul, cunoscut şi sub numele de Dealul Ursitelor sau Dealul Pleşu, de la faptul că este pleşuv, este un loc pe care nu se poate cultiva nimic, solul părând a fi iradiat.
În templul din stâncă, în anul 1996, a avut loc un fenomen bizar prin care a trecut domnul Lucian Băbeanu, reporter al Televiziunii Române. Acesta a intrat cu o cameră video în lăcaşul de cult pentru realizarea unui reportaj de televiziune. Însă nu a putut duce la bun sfârşit acţiunea, căci camera video pornea şi se oprea singură inexplicabil, fără să răspundă la comenzile cameramanului. Bănuind că s-a produs o defecţiune la aparatură, echipa s-a întors la Bucureşti. Verificarea materialului filmat fără intervenţie umană a produs fiori. Înregistrarea cuprindea sfere de lumină strălucitoare care zburau. La un moment dat, în plan îndepărtat s-a zărit un obiect care se asemăna cu un diamant, având o mărime apreciabilă. Cele şapte minute înregistrate astfel au putut fi vizionate numai prima zi, după care imaginile au dispărut de pe banda video. În schimb, a apărut imaginea unei siluete înveşmântate într-o mantie de culoare închisă, în plan îndepărtat zărindu-se o mână luminoasă. Caseta a stârnit interes, fiind vizionată de mai multe persoane.
Unul dintre primarii din Şinca Veche a declarat că fratele domniei sale a făcut fotografii în interiorul templului, pe acestea apărând nişte pete albicioase asemănătoare unor mingi de lumină, identice cu cele obţinute de reporterul de televiziune. Zona cu Steaua lui David şi însemnul Yin-Yang este locul unde se produc cel mai des apariţiile globurilor de lumină şi câteodată apariţia unei siluete de fată îmbrăcată în alb.
Un alt fenomen care se întâmplă, de obicei, în templu are loc în preajma unor sărbători religioase. Atunci se aude un cor care cântă o muzică celestă, producând acorduri ireale. Muzica pare bisericească, având cuvintele pronunţate clar, într-o limbă necunoscută, dar asemănătoare limbii române.
Am descris doar câteva dintre fenomenele bizare ce se petrec în Templul de la Şinca Veche. Este recunoscută oficial valoarea spirituală a locului, care de-a lungul timpului a atras mulţi cercetători dornici de a descoperi şi explica ce se întâmplă. Misterul fenomenelor inexplicabile petrecute în acest perimetru a făcut să sosească aici nenumăraţi turişti români şi străini, unii dintre ei veniţi în căutarea alinării suferinţelor, prin puterea templului făcător de minuni, loc misterios de meditaţie, calitate conferită din plin de câmpul energetic impresionant existent aici.
În inima ţării se află un loc plin de mister în care se petrec fenomene inexplicabile. Acolo apar sfere de lumină, semne stranii, se aud coruri cântând de nicăieri, apar cristale de cuarţ din nimic, se zăresc siluete formate din eter, se produc vindecări miraculoase etc. Fenomenele petrecute aici de-a lungul timpului atestă existenţa unei puternice amprente energetice rar întâlnită. Locul acesta este cunoscut ca „Templul Ursitelor", „Templul Dorinţelor", „Mănăstirea săpată în stâncă" sau „Templul de la Şinca Veche". De la Şinca Veche pentru că el se află în imediata apropiere a acestei aşezări.
De localitate se leagă şi rădăcinile reprezentantului Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, personalitate strălucită a culturii româneşti. Marele cărturar născut la Râciu de Câmpie, din Scaunul Mureş, şi-a întors privirea către Şinca Veche şi în 1772 a susţinut înfiinţarea primei şcoli de aici. Această străveche aşezare, străjuită de Munţii Făgăraş şi Munţii Perşani, se află la 45 km de municipiul Braşov şi la 22 km de oraşul Făgăraş. Este o zonă înconjurată de dealuri împădurite cu o vegetaţie abundentă. Aici au fost construite patru biserici din lemn care s-au alăturat uneia din piatră, despre care putem spune că este fără vârstă. Se pare că ea a fost unul dintre primele lăcaşuri de cult creştin din Dacia. Lăcaşul religios rupestru, spun specialiştii, datează de aproximativ 7.000 de ani, deci dinaintea creştinismului.
Alţii spun că ar avea o vechime cuprinsă între 250 şi 1.500 de ani. Acest templu, săpat în stâncă, este compus din cinci încăperi, are două altare şi un culoar vertical în formă de trunchi de con, de aproape 10 metri înălţime, prin deschizătura căruia se zăreşte cerul. Este un loc fără vârstă, fără nume, încărcat de mister şi magie. În 1789, pastorul reformat din Făgăraş scria despre acest lăcaş: „Mănăstirea este în întregime săpată în stâncă şi din acest motiv nu are acoperiş. Este realizată printr-o muncă uriaşă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral şi sunt atât de înguste, încât călugării când slujesc se plimbă cu cărţile după razele soarelui". Aici se ajunge urcând pe o cărare îngustă. În apropiere se află un amfiteatru aproape perfect circular, înalt de câţiva metri faţă de împrejurimi. Are un diametru de aproximativ 20 de metri, iar în interiorul lui există nişte trasee care îl fac să semene cu un aşezământ antic. Să fi fost oare dacic?
Templul de la Şinca Veche nu este numai un loc potrivit pentru rugăciune sau meditaţie. Tradiţia locului spune că atunci când cineva doreşte să i se îndeplinească o dorinţă se aşază sub turnul conic, ce comunică prin deschiderea sa cu cerul şi, cu inima curată, plină de credinţă, se concentrează la acea dorinţă. Însă mai înainte este necesar să stea în altarul mare, cu ochii îndreptaţi către cer, cerând iertare pentru greşelile făcute în timpul vieţii. Apoi, trecând în încăperea alăturată, în altarul mic, cu sufletul curat, va face o rugăciune la lumina lumânărilor. Dorinţele i se îndeplinesc, după spusele oamenilor locului, cel mai adesea de sărbătorile religioase Sfântul Gheorghe, Lăsata Secului de Paşte, precum şi Schimbarea la Faţă.
Pe peretele altarului se desluşeşte un portret care se spune că este al Mântuitorului. Acolo, alături pe peretele cel mai întunecat, depărtat de lumina zilei, se mai află ceva care nu s-a mai întâlnit nicăieri într-un asemenea lăcaş, şi anume o stea cu şase colţuri cunoscută sub numele de Steaua lui David sau Pecetea lui Solomon şi cercul cu simbolul Yin-Yang, simboluri ezoterice care nu se regăsesc nicăieri împreună, făcând parte din filosofii diferite. Poate că aceste două semne se găsesc împreună, semnificând un îndemn la unirea contrariilor, prin care omenirea poate învinge, trăind în armonie. Se pare, spun localnicii, că aceste simboluri n-ar fi existat pe acel perete din vremurile vechi. Semne de întrebare a ridicat şi faptul că există două altare. Dacă ar fi fost o construcţie pentru cultul creştin, trebuia să existe un singur altar, iar ideea este întărită de faptul că nu se găsesc însemne creştine vechi în incintă.
Dealul de lângă grotă în care se află templul, cunoscut şi sub numele de Dealul Ursitelor sau Dealul Pleşu, de la faptul că este pleşuv, este un loc pe care nu se poate cultiva nimic, solul părând a fi iradiat.
În templul din stâncă, în anul 1996, a avut loc un fenomen bizar prin care a trecut domnul Lucian Băbeanu, reporter al Televiziunii Române. Acesta a intrat cu o cameră video în lăcaşul de cult pentru realizarea unui reportaj de televiziune. Însă nu a putut duce la bun sfârşit acţiunea, căci camera video pornea şi se oprea singură inexplicabil, fără să răspundă la comenzile cameramanului. Bănuind că s-a produs o defecţiune la aparatură, echipa s-a întors la Bucureşti. Verificarea materialului filmat fără intervenţie umană a produs fiori. Înregistrarea cuprindea sfere de lumină strălucitoare care zburau. La un moment dat, în plan îndepărtat s-a zărit un obiect care se asemăna cu un diamant, având o mărime apreciabilă. Cele şapte minute înregistrate astfel au putut fi vizionate numai prima zi, după care imaginile au dispărut de pe banda video. În schimb, a apărut imaginea unei siluete înveşmântate într-o mantie de culoare închisă, în plan îndepărtat zărindu-se o mână luminoasă. Caseta a stârnit interes, fiind vizionată de mai multe persoane.
Unul dintre primarii din Şinca Veche a declarat că fratele domniei sale a făcut fotografii în interiorul templului, pe acestea apărând nişte pete albicioase asemănătoare unor mingi de lumină, identice cu cele obţinute de reporterul de televiziune. Zona cu Steaua lui David şi însemnul Yin-Yang este locul unde se produc cel mai des apariţiile globurilor de lumină şi câteodată apariţia unei siluete de fată îmbrăcată în alb.
Un alt fenomen care se întâmplă, de obicei, în templu are loc în preajma unor sărbători religioase. Atunci se aude un cor care cântă o muzică celestă, producând acorduri ireale. Muzica pare bisericească, având cuvintele pronunţate clar, într-o limbă necunoscută, dar asemănătoare limbii române.
Am descris doar câteva dintre fenomenele bizare ce se petrec în Templul de la Şinca Veche. Este recunoscută oficial valoarea spirituală a locului, care de-a lungul timpului a atras mulţi cercetători dornici de a descoperi şi explica ce se întâmplă. Misterul fenomenelor inexplicabile petrecute în acest perimetru a făcut să sosească aici nenumăraţi turişti români şi străini, unii dintre ei veniţi în căutarea alinării suferinţelor, prin puterea templului făcător de minuni, loc misterios de meditaţie, calitate conferită din plin de câmpul energetic impresionant existent aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)