Se afișează postările cu eticheta New Age. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta New Age. Afișați toate postările

11 octombrie 2011

Suntem programaţi pentru… Apocalipsă?



 
Sîntem programaţi pentru... Apocalipsă?

Recent, administratorul Agenţiei Aerospaţiale Ame­ricane (NASA) le-a cerut angajaţilor să-şi pregătească familiile pentru un iminent dezastru natural. Intr-o perioadă în care ideea dispariţiei vieţii la 21.12.2012 „atîrnă“ în mentalul colectiv precum sabia lui Damocles, acest anunţ a şocat întreaga lume! Vine Apocalipsa?

Consecinţele… imaginaţia oamenilor şi valul de „studii-predicţii”, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, n-au făcut altceva decît să adîncească misterul şi să susţină „teoria conspiraţiei” la nivel planetar: ce altceva mai ştie „galonata” NASA şi nu vrea să comunice şi restului lumii? Doar „aleşii” mai au şanse de supravieţuire?

Ulterior (în mod previzibil), cei de la NASA au explicat că mesajul a fost conceput în urma unui exerciţiu la scară naţională, care a demonstrat că agenţia nu este pregătită pentru dezastre majore.

Probabil, toată această poveste a fost, într-adevăr, un test, dar nu destinat evaluării capacităţii agenţiei şi populaţiei de a se mobiliza şi rezista în caz de dezastru natural, ci o altă etapă din programul perfid de manipulare a umanităţii. Practic, a fost creată o „cutie de rezonanţă”, ce vibrează pe o frecvenţă tematică extrem de sensibilă pentru fiinţa umană: supravieţuirea ca individ şi specie.


Este imposibil să nu observi că, în mod gradat, psihicul uman este bombardat, biciuit, schingiuit de o avalanşă de informaţii tot mai terifiante, ce converg spre o singură idee-concluzie: lumea noastră se duce! Oare? La început de an, artizanii manipulării, cei care deţin imensa şi reala putere a controlului informaţiei, au lansat prima „bombă”: revista online The Globe cita un articol publicat de USA Today, în care… „un colectiv de 41 de specialişti din mai multe domenii ale ştiinţei şi sociologiei, precum şi experţi cu capacităţi cognitive şi paranormale dezvoltate, au elaborat un set de predicţii ştiinţifice pentru anul 2011. Aceştia au dorit să specifice că nu este vorba despre predicţii de tip Nostradamus ori Vanga, ci calcule probabilistice complexe, bazate şi pe experienţa acestora, acumulată în ani de cercetare, dar şi cunoaştere şi studiu temeinic. O mare parte dintre aceştia sînt profesori universitari la institute cu renume în domeniul cercetării”.

Sunt convins că toţi aceia care au acces la internet au fost agresaţi psihic de acest material, ce poate fi considerat un model exemplar de manipulare şi programare! Incă din deschiderea „studiului”, am fost „preparaţi psihic” să îngurgităm informaţii din surse mai mult decît „credibile”: 41 de specialişti şi experţi „no-name”, dar profesori universitari, sociologi, paranormali, care bazîndu-se pe „experienţă”, nu fac predicţii, ci doar… previzionează. Cum zic românii, aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Interesant este cu ce ne-au poluat creierele pleiada de „specialişti”, fiindcă – nu-i aşa? -, principiile manipulării nu urmăresc înţelegerea logică a unui fenomen sau situaţii, ci inducerea în eroare şi programarea mentală cu raţionamente credibile, care disimulează scopul real al mesajului. Mai întîi, au uzitat de informaţii deja cunoscute, intrate de mult timp în stresantul folclor dedicat anilor 2011-2012. Adică aceleaşi poveşti despre vulcani, topirea calotei glaciare, cutremure, fotoni, rezonanţa Schuman şi paranormali fabricaţi peste noapte. 

Păi, măi băieţaşi, dacă tot „cîntaţi fals”, n-ar fi cazul să treceţi de la „manelele Apocalipsei” la ceva mai serios? Nu de altceva, dar la cîrciumioara de la capătul blocului s-ar putea să aflaţi chestii mai interesante! Ei, dar după sensibilizarea creierului prin argumente emoţionale, a urmat partea de „organizare”, în care datele arhicunoscute sînt amalgamate cu „softul” (program) urmărit:

„- Noua generaţie va fi ca hipnotizată, vor apărea noi droguri, noi modalităţi de înrobire pe bază de sex şi muzică, entertainment în general, iar din 2011 vom constata atît o <îndobitocire> a noii generaţii, cît şi o lipsă de reacţie. <Creierele> noii generaţii vor începe să fie înregimentate de marile concerne, vor lucra la aşa-zisul plan de salvare mondială, ce va fi impus de SUA şi Marea Britanie, cu spri-jinul ONU, al Băncii Mondiale şi al FMI.

- Nu va începe niciun război mondial în 2011, ci se vor concentra energiile statelor puternice pentru împărţirea zonelor de influenţă ale planetei, existînd numeroase ameninţări, dar neconcretizate. Obama îşi va pierde din popularitate, mulţi americani îşi vor da seama că el este doar <păpuşa> pusă acolo de bancherii care conduc lumea. Africa va fi ţinta reglărilor de forţe între China şi SUA, mai mult decît zona arabă, decît Coreea, sau aşa-numitul conflict Israel – Iran. Dacă va începe un război de forţă, acesta va fi mult mai probabil în 2012, în urma eşecului de a reîmparţi lumea şi de a atenua criza globală.

- Va fi anunţată descoperirea unei noi arme foarte puternice, de natură psihologică, ce va putea controla fiecare individ sau comunităţi de indivizi de la distanţă, prin intermediul unor forme de unde, care nu au mai fost folosite pînă acum în acest scop.

- Populaţia va ajunge la şapte miliarde de indivizi şi, pentru prima dată, se va spune public despre necesitatea opririi acestei rate de înmulţire şi de existenţa unui program de scădere treptată a populaţiei.

- Cei ce conduc lumea vor lucra din 2011 la vedere, către un guvern mondial, către o unitate bancară unică, electronică, înregistrabilă şi manipulabilă prin cipuri aflate la purtător.

- Din punct de vedere religios, Biserica Catolică va fi în continuare în dificultate, prin discreditarea ei continuă de către aceia ce doresc o singură religie New Age. Vor apărea scandaluri legate de preoţi corupţi, de legături cu grupări mafiote, de homosexualitate, de pedofilie. Forţele implicate vor conduce în aşa fel ostilităţile antireligioase, încît să pară că se va împlini profeţia lui Malachia şi că Benedict este ultimul Papă înainte de <marea unificare> religioasă. Vor apărea numeroase zvonuri ce-l vor plasa ba pe Obama, ba pe Putin ca fiind Anticristul, dar nu pe Ahmadinejad sau pe Mubarak. Omenirea va fi condusă de către forţe oculte, să creadă că se îndreaptă spre un inevitabil Armaghedon, dar fără Mesia, să poată apărea un <salvator universal>, cel care va pune în aplicare planul unic de salvare planetară, dar la care se vor opune musulmanii, hinduşii şi budiştii”.

Straşnice planuri! Dacă citim printre rînduri, remarcăm că se urmăreşte anularea libertăţilor şi a drepturilor individuale. De asemenea, sîntem avertizaţi că… trebuie să devenim o turmă docilă („Bă, vă ia dracu’, ciocu’ mic!”), altfel vom fi „neutralizaţi” de teribile arme psihotronice şi, fraţilor, sîntem prea prolifici, prea mulţi!

De aceea, poate că vor rezolva problema nişte SIDA, Ebola, E-coli şi nişte AHN-uri. Iar dacă nu vă cunoaşteţi inamicii, aflaţi că aceştia nu sînt Obama sau Putin, ci Ahmadinejad şi Mubarak, susţinuţi de fanaticii religioşi.

Oricum, trebuie să stăm liniştiţi. Planeta, întreaga omenire vor fi protejate de ONU, Banca Mondială şi FMI.

Vorba unui vecin: „…Decît să ne mai tortureze ca să ne salveze, mai bine folosesc nişte cianură; este o procedură mai ieftină şi mult mai umană!”. Intre timp, problema Mubarak a fost „rezolvată”, dar cine va fi noul şi aşteptatul Mesia? Poate (hai să speculăm niţel!) proiectul Blue Beam „100% made in USA,” va îndeplini predicţiile ocult elaborate.

Cît despre conflictul economic dintre „americanezi şi ceainizi”, am consultat şi un adevărat specialist, care are şi nume (nu precum cei 41), Miguel Pedrero. Dur şi tranşant, fără a omite detalii, în volumul Corupţia marilor puteri.

Strategii şi minciuni în politica mondială, Miguel Pedrero publică un extras dintr-un raport elaborat în anul 2000 de către George Tenet, pe atunci director al CIA, în timpul administraţiei lui George Bush: „Pe măsură ce se transformă în noua superputere a mileniului trei, China îşi va procura, probabil, armele chimice şi biologice, precum şi dispozitivele nucleare, necesare iniţierii unui război terorist împotriva Statelor Unite…

Aceste arme vor fi capabile să ajungă în Statele Unite, transportînd focoase nucleare, chimice şi biologice…

Este posibil ca, pînă în anul 2015, America să renunţe la rolul său de jandarm al lumii. Acest fapt se va produce într-un moment de acutizare a tensiunilor din Orientul Indepărtat; potrivit informaţiilor actuale, China va ordona Japoniei să îşi desfiinţeze programul nuclear şi să lase Statele Unite fără nicio alternativă în ceea ce priveşte relaţiile cu Asia, condiţii ce ar putea provoca un important conflict armat, înainte de anul 2015. Protagonistele vor fi probabil China şi America”.

Deci Apocalipsa are rădăcini vechi şi… etape minuţios planificate! Insă impactul studiului (cu siguranţă prognozat) a fost terbil! In condiţiile în care masele largi ale populaţiei planetei sînt, oricum, afectate mental şi biologic de realităţile crude ale „resuscitatei crize globale”, efectele secundare au fost mai greu de sesizat. Nu am de gînd să insist pe o „făcătură” mult prea evidentă, dar mă întreb ce ne mai pregătesc marii „scenarişti” ai lumii, cui foloseşte şi cine va profita de pe urma acestei manipulări?

Dacă luăm în calcul raportul lui George Tennet şi „planurile de salvare” ce vor fi impuse preanumeroasei populaţii a globului, constatăm că anumite ţări sînt deja „mîntuite” cu metode economice sau militare, deci perdelele de fum (previziunile) au avut efectul scontat! In Egiptul „salvat” de Mubarak se acutizează conflictele religioase, iar în Libia, ţară care a avut cel mai înalt nivel de trai din Africa, aripile morţii, bombardierele, reinstaurează democraţia.

De ce în Africa, de ce doar în Libia? In aceeaşi regiune există şi alte ţări în care cetăţenii dornici de schimbare au fost şi sînt împuşcaţi în stradă! Din punct de vedere strategic, „eliberarea” Libiei de Ghaddafi ar fi absolut necesară, în contextul prognozatei confruntări militare dintre China şi SUA, iar controlul petrolului libian (din care se obţine cea mai bună benzină de avion), ar avantaja maşina de război americană. Nu în ultimul rînd, cucerirea puţurilor libiene poate fi considerată o primă lovitură împotriva gigantului economic chinez, care, aflat în căutare de resurse naturale, s-a extins şi în Africa.

Criză globală, strategii de război, scenarii apocaliptice… oare ce ar trebui să înţelegem din toate acestea? Poate doar că nu trebuie să devenim nişte marionete, că este imperios necesar să ardem sau să anulăm din conştiinţa noastră asemenea mesaje otrăvite şi să rămînem… oameni!






preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

MESAJUL REVOLUTIEI (sau repetitiei) ce se doreste a se declansa la 15 OCTOMBRIE pregateste de fapt reala NOUA ORDINE MONDIALA




Iata si ce mai al Ce pregătește mișcarea “Să ocupăm Wall Street”. Unde se extind protestele

Mișcarea “Să ocupăm Wall Street”, înființată la New York, s-a răspânduit deja în peste 65 de orașe și în Canada și intră în a patra săptămână de proteste. Organizatorii sunt pregătiți pentru noi acțiuni și pe toată durata lunii octombrie. Conform presei din SUA, pentru data de 15 octombrie este prevăzută ”o zi a mobilizării mondiale”.

Protestatari care se inspiră din acțiunea americanilor plănuiesc să își stabilească, după modelul new-yorkez, un cartier general în districtul financiar al Londrei, în acest week-end.

Pe pagina de Facebook intitulată “Să ocupăm Bursa de la Londra” peste 3000 de oameni și-au declarat susținerea.

Acțiunea care a debutat la 17 septembrie drept o mică mișcare de protest față de lăcomia corporatistă și rata mare a șomajului, se extinde de la o zi la alta, devenind o mișcare populară pentru schimbare economică.
Sindicatele, studenții și comunitățile religioase s-au aliat deja mișcării pe care unii o numesc “Primăvara americană”, cu trimitere la protestele din Egipt, Tunisia, Yemen și Libia, denumite ”Primăvara arabă”.

În cursul zilei de ieri, și reprezentanții unor comunități religioase au făcut front comun cu manifestanții de pe Wall Street.

Creștini, evrei și musulmani au adus cu ei un ”vițel de aur”, simbolul falsei divinități din jurul centrului financiar al New York-ului.
Ziarul Washington Post scrie că pentru data de 15 octombrie este prevăzută ”o zi a mobilizării mondiale”.

Protestatarii reclamă o taxă de 1% pentru societățile americane care profită de criza bancară și financiară.


Comentariu saccsiv:

Miscarea are si un site:
http://15october.net/

   Vizionati va rog si:
http://www.livestream.com/globalrevolution

Cititi va rog si:
Protestatarii de pe Wall Street si-au facut ziar

Exista militanti si in Romania. Iata comentariul lui kickbox postat la articolul Amenintari la adresa fratelui ce a postat pe youtube slujba ecumenista de la gradina zoologica din Radauti?

15 OCTOMBRIE – SA NE UNIM PENTRU O SCHIMBARE GLOBALA

Pe 15 octombrie, oameni din toate colturile lumii vor iesi pe strazi. Din America pana in Asia, din Africa pana in Europa, isi vor cere drepturile in numele unei democratii adevarate. A sosit timpul sa ne unim cu totii printr-un protest pasnic global.

Pe 15 octombrie ne vom intalni pe strazi pentru a initia schimbarea globala pe care o dorim cu totii. Vom demonstra pasnic, vom vorbi si ne vom organiza pana cand vom reusi.

Oameni din toata lumea, uniti-va pe 15 octombrie!
http://15octombrie.tumblr.com/
http://www.facebook.com/15octombrie


   A postat de mai multe ori pe blogul meu, dar i-am sters comentariile, lasandu-l doar pe acesta, ca exemplu.
   Iata care ar fi mesajul miscarii:

   „Suntem conştienţi de corupţie, de minciuni, de războaie, de sistemele nedrepte care încurajează comportamentele egoiste şi anti-sociale, de violări ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete şi a locuitorilor săi, de acţiunile injuste şi inumane ale corporaţiilor globale pentru putere şi profit… Şi ne-am săturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o SCHIMBARE ADEVĂRATĂ, dacă oamenii de bun simţ ai acestei planete vor putea lăsa deoparte nimicurile care îi separă şi se vor UNI! Revoluţia Globală – 15 octombrie 2011. Vrem o democraţie reală. Pentru oameni, făcută de oameni. Opriţi maşinăria – creaţi o nouă lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitură… depinde de TINE! Casa noastră, vieţile noastre, viitorul nostru. Nu sunteţi singuri. Viitorul e acum. E timpul să modernizăm planeta”.

   Cititi va rog si:
NOM – fNOM: De la OWS (Ocupy Wall Street) la Revolutia Mondiala 15 octombrie 2011

Va mai amintiti cum definea NOUA ORDINE MONDIALA Alice Bailey, unul dintre stalpii new age?
„NOUA ORDINE MONDIALA va recunoaste ca productia lumii, resursele naturale ale planetei si bogatiile sale nu apartin nici unei natiuni, ci vor fi impartasite tuturor. Nu vor mai exista natiuni la categoria „a avea” iar altele la polul opus. Printr-un proces echitabil si corect se va organiza distributia graului, al petrolului si a mineralelor, in functie de nevoile fiecarei natiuni si popor.Toate acestea vor fi stabilite in raport cu intregul planetar.”

„NOUA ORDINE MONDIALA se va baza pe recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt egali la origine, doar ca se afla la diferite stadii ale dezvoltarii evolutive. Integritatea personala, inteligenta, viziunea si experienta, la care se va adauga si bunavointa, vor indica viitorii conducatori.”

„NOUA ORDINE MONDIALA va fi fondata pe un sentiment de responsabilitate. Regula va fi „toti pentru unul si unul pentru toti”

„In perioada de pregatire a NOII ORDINI MONDIALE se va reglementa dezarmarea. Aceasta nu va fi optionala. Nici unei natiuni nu-i va fi permis sa produca echipamente in scopuri distructive sau sa violeze integritatea altei natiuni. „

„NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”

Pare minunata aceasta viitoare societate de stanga ce ni se pregateste … Dar vai de omenire ce ascunde ea.
Individa este intemeietoarea Lucifer Publishing Company redenumita mai apoi Lucis Trust. Intre 1919 si 1949 a scris multe lucrari dictate de catre “maestri ai intelepciunii“, despre care am scris in articolul:
EXTRATERESTRII sunt DRACI. NEW AGE ii numeste SEFI SECRETI …

A considerat ca lucifer este un zeu al intelepciunii considerat pe nedrept de catre crestinism ca inger cazut. La fel au gandit si Madame Blavatsky si Aleister Crowley si toti ceilalti grei new age.

„NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare.”

Adica minunata lume noua va fi instaurata dupa un teribil cumul de crize: economica, revolutie, foamete, razboi. Aceste crize vin de la sine? Desigur ca nu:
CINE A PROVOCAT CRIZA? CINE NE DĂ « SOLUŢIA »?

Ele sunt declansate de cei din varful varfului piramidei, pentru ca apoi tot ei sa ofere si “solutia”: terenul pregatit pentru instaurarea antihristului.

Dar ca sa intelegem mecanismul, trebuie intelese articolele:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Baza piramidei masoneriei = componenta a falsei NOI ORDINI MONDIALE. Si va fi sacrificata, aidoma Comisiei Trilaterale, Bilderberg, si a unor segmente din sistemul financiar – bancar …
O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM

Revolutia ce se doreste a se declansa la 15 octombrie, chiar si prin mesajul ei, pregateste de fapt reala NOM. Ca vor reusi sa puna de o mare revolta acum sau este doar un soi de repetitie, nu stiu.

Cititi va rog si:
DIAVOLUL este REVOLUTIONAR

Foto: http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/10/05/bezele-la-portile-noii-bastilii/
 


preluare de pe sursa: Saccsiv’s Weblog

30 septembrie 2011

REPTILIENII – o teorie nociva

Anunturi


Citez din articolul Reptilienii:

Reptilienii sunt niste fiinte de origine extraterestra, aflate foarte jos pe scara evolutiei, care se afla si pe planeta noastra de mii de ani.

Ei sunt descrisi ca fiind monstruosi, uneori avand solzi in loc de piele si avand un aspect de reptile, serpi, balauri, dragoni.

Reptilienii incearca sa traiasca ca paraziti, in simbioza cu fiintele umane.

Nu sunt capabili sa aiba sentimente, de aceea ei se hranesc cu cele umane, insa cu cele inferioare (frica, manie, ura, suferinta, durere).Exista si alte fiinte care provin din alte locuri ale Universului si care au luat contact cu planeta noastra, cum ar fi cei numiti “Marii Blonzi”, care sunt foarte evoluati spiritual, puri, frumosi si a caror natura esentiala este iubirea si intelepciunea.

Traditiile spirituale vorbesc despre aceste doua tipuri de fiinte ca fiind demoni, respectiv ingeri.Francmasonii care au contact si sunt sunstinuti de Reptilieni, urmaresc sa creeze si sa mentina pe aceasta planeta o stare de mizerie, ignoranta si suferinta, pentru a crea mediul propice de dezvoltare al acestor fiinte, care in schimb le ofera francmasonilor putere efemera in aceasta lume.

Majoritatea razboaielor sunt provocate si intretinute de francmasoni, pentru a crea un climat prielnic reptilienilor.

Francmasonii considera campurile de lupta ca fiind altare de sacrificiu pentru demonii lor.

Campurile de razboi, pline de durere si sange, sunt “hrana” preferata a acestor entitati.Acesti reptilieni-demoni traiesc de obicei intr-o dimensiune paralela lumii noastre fizice, dar exista si unii care traiesc chiar printre noi, pe aceasta planeta, avand forme umane.

Pentru a-si putea mentine forma fizica umana, ei au nevoie sa consume sange uman.

Insa in ultimii ani, datorita cresterii frecventei de vibratie a planetei noastre, reptilienilor le este tot mai dificil sa-si mentina forma fizica, umana.

Asa se face ca au aparut celebrele schimbari de forma (shift-shape) in care, in unele momente, unii “oameni” se transforma partial sau total in creaturi hidoase.

In anii ce vor urma, vom asista tot mai mult la astfel de schimbari de forma.

Reptilienii sunt constienti de faptul ca nu isi vor mai putea pastra forma umana si de aceea, prin supusii lor francmasoni incearca sa pregateasca terenul, obisnuindu-i pe oameni cu acest lucru (vezi emisiunile Discovery despre extraterestrii).

Ei incearca acum sa faca public faptul ca exista de mii de ani pe planeta noastra si ca s-au implicat in mersul istoriei, ceea ce este adevarat, insa vrand sa ne pacaleasca ca ne-ar fi ajutat in bine.

Practic, ei vor sa faca o substituire cu rasa Marilor Blonzi, care si ei au intervenit de multe ori, insa chiar pentru a ajuta omenirea in momentele cruciale.

Marii Blonzi pot interveni pentru a a-i ajuta pe oameni, insa numai daca oamenii vor cu adevarat si le cer aceasta; ei nu intervin niciodata fortat, pentru a nu viola liberul arbitru al oamenilor care le-a fost daruit de Insusi Dumnezeu.


   Comentariu saccsiv:

   Asta ar fi pe scurt teoria cu reptilienii. Dintre cei care o promoveaza, cel mai  celebru este David Icke. Care mai are insa si alte idei:

FITI FOARTE ATENTI DE UNDE VA INFORMATI! Trezirea spirituala globala a umanitatii prezentata de DAVID ICKE

   Caci lucrurile intotdeauna se leaga …

Care-i necazul cu teoria asta? Iata in cateva cuvinte care-s motivele pentru care o consider o mare ratacire:

In primul rand promoveaza sminteala cu existenta extraterestrilor. Noi ortodocsii stim insa ca extraterestrii sunt draci:

EXTRATERESTRII sunt DRACI. NEW AGE ii numeste SEFI SECRETI …

   Inclusiv cei blonzi, inalti si „cumsecade”.

In 1947, inainte de a muri, Aleister Crowley (1875 – 1947, maestru mason si bisexual) a lasat o schita a infatisarii unui “sef secret“. Arata aidoma unui asa zis extraterestru:


Foto: http://thebiggestsecretpict.online.fr/ufo/Roswell_alien_prop.jpg

„Sefii secreti” erau cei ce le dictau diferite texte stalpilor new age precum Madame Blavatsky sau Alice Bailey.

Ei erau de fapt draci. De ce luau forma de extraterestrii?

Ca sa-i zapaceasca de cap pe acesti “invatatori”, care la randul lor au naucit mase imense de oameni. Caci sa nu uitam un lucru esential: nebunia UFO a aparut o data cu lucrarile acestor “initiati”.

Observati va rog ca acesti “extraterestrii” au o infatisare reptiliana. De ce dracii nu s-au aratat sub forma in care li se inchina masonii pe ascuns?


Despre BAPHOMET. De ce se inchina masonii diavolului?

Evident, pentru ca atunci masele i-ar fi respins.

De ce nu si-au luat o infatisare mai cumsecade? Probabil pentru ca nu li s-a ingaduit mai mult. E suficient de groaznica incat orice crestin sa stea cat mai departe. Si suficient de “umana” incat cei ce i-au intors spatele bunul Dumnezeu sa-i accepte.

Teoria cu reptilienii este printre cele mai … serpesti.

Ea prezinta o mica parte de adevar, cum ca exista niste ceva cu aspect sinistru.

Dar repet, acei ceva nu sunt de fapt extraterestri, ci draci. Dar draci asa cum inteleg crestinii:

preluare de pe sursa: http://saccsiv.wordpress.com/category/draci/


Nu niste ET reptilieni.

Teoria mai este nociva si deoarece promoveaza ideea de extrateresrii blonzi = ingeri.

De asemenea deoarece promoveaza evolutionismul si pentru ca ataca indirect geocentrismul:
Sfinti Parinti despre GEOCENTRISM
VIDEO: GEOCENTRISM

O alta componenta extrem de smintitoare este cea conform careia ELITELE ar fi reptilieni, adica niste extraterestrii cu invelis de om. Deci vorbim de o treaba pur fizica si nu despre demonizati:
VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN TINUTUL GHERGHESENILOR

Si nici despre draci ce par a lua chip de oameni, precum in istoria cu Sfantul Apostol Ioan:
26 septembrie: Pomenirea MUTARII LA DOMNUL a Sfantului slavitului Apostol si Evanghelist IOAN Teologul

De ce este aceasta o mare ratacire? Deoarece lupta impotriva lor devine strict lumeasca.

Si eventual se cere ajutorul extraterestrilor blonzi.

Ni se spune ca reptilienii doresc instaurarea NOII ORDINI MONDIALE, dar este de fapt prezentata adeptilor acestei teorii falsa NOM:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Baza piramidei masoneriei = componenta a falsei NOI ORDINI MONDIALE. Si va fi sacrificata, aidoma Comisiei Trilaterale, Bilderberg, si a unor segmente din sistemul financiar – bancar …
O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM

Se elimina din ecuatie antihristul, Parusia si Judecata de obste, adica esentialul din ceea ce ne invata Sfintii Parinti:
PROFETIILE DESPRE VREMURILE APOCALIPTICE

Ideea cu reptilienii este promovata si in filme, ca de exemplu:
VIDEO: Seria „V” de la ABC prezinta REPTILIENI invadand pamantul. Oare de ce l-au produs?

L-am vizionat de curand.

In cateva cuvinte este vorba despre niste extraterestrii ce par a veni cu ganduri pasnice pentru a ajuta omenirea.

Sunt insa reptilieni cu invelis uman condusi de o regina ticaloasa.

Impotriva lor se lupta insa “coloana a V-a”, un soi de grup disident de reptilieni ce pun pe picioare si o rezistenta umana.

 
preluare de pe sursa: Saccsiv’s Weblog

25 august 2011

Fenomenul 2012 – cum a apărut şi cum schimbă el societatea?























Data de 21 decembrie 2012 este aşteptată cu sufletul la gură de un număr tot mai mare de persoane din întreaga lume.

S-au făcut numeroase profeţii spectaculoase în legătură cu această dată, de la alinieri planetare cu efecte apocaliptice, ciocniri devastatoare cu diferite corpuri cereşti până la schimbări globale în conştiinţa umană.

Totul porneşte, cel puţin în teorie, de la presupusele profeţii făcute de mayaşi.

Cum a apărut însă, acest mit, şi cum de a căpătat o asemenea amploare încât până şi celebra agenţie spaţială NASA a recurs la publicarea unor dezminţiri? Să revenim la mayaşi.


De ce 21 decembrie 2012?

21 decembrie 2012 reprezintă echivalentul datei 13.0.0.0.0 din calendarul mayaş, utilizat de mai multe culturi pre-hispanice din Mezoamerica. Acesta începe cu data de 11 august 3114 î.e.n. şi numără zilele ce au trecut de la acest moment al creaţiei.

Deşi multă lume crede că data de 21 decembrie 2012 constituie capătul calendarului mayaş, acest lucru este greşit.

Această dată reprezintă doar finalul celui de-al 13-lea baktun, un ciclu al timpului.

Mayaşii foloseau mai multe cicluri temporale, iar baktun-ul, ce măsura 144.000 de zile (puţin peste 394 de ani) era doar unul dintre ele.

Alte cicluri folosite de mayaşi sunt katun (care reprezintă 7.200 de zile) sau piktun (echivalentul a 20 de baktunuri).
Un alt ciclu folosit de mayaşi este acela de 18.980 de zile (52 de ani), denumit “rundă calendaristică” de către experţii în cultura maya.

Calendarul poate exprima orice dată din viitor şi din trecut, fiind infinit.

De altfel, există inscripţii mayaşe străvechi ce menţionează evenimente ce au loc mult după aşa-zisa apocalisă din 2012.


Una din tăbliţele din Templul Inscripţiilor din Palenque face trimitere la aniversarea încheierii a 80 de “runde calendaristice” de la întronarea regelui Pakal, adică la data de 21 octombrie 4772, la care vor fi trecut opt zile de la încheierea primului ciclu piktun de la crearea lumii.

Acest lucru pare să infirme ipoteza apocalipsei din 2012.

De altfel, majoritatea specialiştilor în cultura maya nu cred că 13.0.0.0.0 ar fi fost considerată de către aceştia ca fiind data apocalipsei.

Data de 21 decembrie 2012 apare pe un singur monument mayaş, Monumentul nr. 6 de la Tortuguero.

Acesta nu s-a păstrat în condiţii foarte bune, astfel că descifrarea textului înscris pe el este un proces dificil.

Cu toate acestea, cea mai recentă traducere a inscripţiilor mayaşe menţionează că, la această dată, va fi sărbătorit un zeu numit Bolon Yok’te K’uh.

Chiar dacă această dată constituie finalul unui ciclu din calendarul mayaş, evenimentul era considerat important pentru că reprezenta începutul unei noi epoci mondiale, nu un sfârşit.

Conform unui specialist în cultura mayaşă, John Major Jenkins, mayaşii considerau un ciclu epocal drept echivalentul unei “sarcini cosmice”, cea mai importante parte a acestuia fiind finalul, sau “naşterea”.

Astfel, explică arheologii, mayaşii sărbătoreau finalul unui ciclu la fel cum noi sărbătorim Revelionul.


Cum a fost asociată data de 21 decembrie 2012 cu apocalipsa?


Michael Coe, un cercetător al culturii mayaşe, a publicat în anul 1966 cartea The Maya.

În această lucrare a lansat ipoteza că mayaşii ar fi văzut finalul unui ciclu calendaristic ca un eveniment apocaliptic.

În acel moment nu fusese descifrat monumentul nr. 6 de la Tortuguero, ipoteza sa fiind doar o speculaţie cu care ceilalţi specialişti din domeniu nu au fost de acord.

Acest lucru nu a oprit răspândirea ideii, care a apărut la momentul în care o bună parte a publicului din SUA era atrasă de curentul New Age.

Acesta promova apropierea omului de latura sa spirituală, abandonarea dependenţei de planul material urmând să permită umanităţii să intre într-o nouă epocă, una a armoniei universale.

Pasul decisiv pentru introducerea conceptului “apocalipsa în 2012″ în conştiinţa publică a fost o conferinţă organizată în august 1987 de José Arguelles în cadrul unui festival New Age.

În anii ‘70 şi ‘80, arheologii americani au făcut numeroase descoperiri datând din vremea mayaşilor, reuşind totodată să descifreze un număr crescând de texte ale acestora.

Speculând interesul crescut al publicului pentru această civilizaţie şi profitând de faptul că adepţii curentului New Age doreau o mai mare apropiere de spiritualitate, Arguelles a combinat cele două elemente.

Acesta a preluat ipoteza enunţată de Coe şi a asociat-o curentului New Age.

Astfel, Arguelles a afirmat că receptase prin telepatie mai multe profeţii.

El a susţinut faptul că civilizaţia mayaşă nu era în întregime pământeană, ci avea origini extraterestre, iar “ciclul armonic al istoriei” urma să se încheie în 2012.

Conform spuselor lui, acesta era momentul în care omenirea urma să renunţe la materialism şi să trăiască în armonie, graţie unei noi epoci spirituale.

Cu ocazia acestei conferinţe, grupuri mari de oameni s-au reunit în mai multe puncte cheie de pe glob (precum Stonehenge, muntele Fuji din Japonia, Bolinas în California) pentru meditaţii colective, în speranţa că acestea vor facilita tranziţia omenirii spre o nouă epocă spirituală.

Televiziunile au relatat evenimentul la acea vreme, arătând publicului larg imagini cu masele de oameni dansând şi meditând.

Chiar dacă majoritatea oamenilor priveau curentul New Age cu amuzament, mediatizarea întrunirilor a permis răspândirea ideilor excentrice ale lui Arguelles.

Un alt moment cheie în istoria fenomenului 2012 a avut loc în 1996, când a fost publicată pentru prima dată o traducere a monumentului nr. 6 de la Tortuguero, în care se menţiona explicit data 13.0.0.0.0 (21 decembrie 2012).

Cercetătorii Stephen Houston şi David Stuart, cei care au efectuat această traducere, au speculat că aceasta ar putea fi o profeţie ce anunţă sfârşitul lumii. Ipoteza lansată de aceştia a fost folosită de pasionaţii curentului New Age pentru a-şi răspândi mesajul spiritual.

De atunci, însă, au fost descoperite alte texte mayaşe similare celuia de la Tortuguero, iar analiza lor a relevat faptul că ipoteza celor doi este extrem de improbabilă.

Dacă în monumentul de la Tortuguero data menţionată este 13.0.0.0.0 (2012), în celelalte texte se vorbeşte despre 10.0.0.0.0 şi de 9.13.0.0.0, lucru ce sugerează că mayaşii erau atraşi de datele ce puteau fi descrise cu numere rotunde.

Studiind aceste texte, cercetătorii care au efectuat prima traducere a monumentului 6 au realizat că ipoteza formulată de ei în 1996 este eronată.

Noile traduceri sugerează că mayaşii intenţionau ca aceste monumente să dăinuiască, iar datele respective reprezentau mai degrabă obiective alese pentru că reprezentau numere rotunde.

Cei doi cercetători au publicat o dezminţire în 2008, afirmând că ipoteza iniţială era eronată şi că “textul de la Tortuguero nu are nimic de a face cu o profeţie”.

Prea târziu, însă: 2012 devenise deja un fenomen de o amploare prea mare pentru ca declaraţia lor să mai aibă efect.


De ce este întreţinut mitul “apocalipsa în 2012″?


“Pentru mayaşi, atingerea momentului de final al unui ciclu calendaristic era un motiv de sărbătoare, iar a transforma 21 decembrie 2012 într-un moment apocaliptic este o ficţiune şi o şansă pentru anumite persoane să profite de pe urma credulităţii oamenilor”, susţine Sandra Noble, directorul unei fundaţii ce susţine cercetările asupra civilizaţiilor mezoamericane (Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Crystal River, Florida).

În ultimii ani, fenomenul 2012 a constituit într-adevăr o sursă de profit pentru un număr mare de persoane.

Edituri din întreaga lume au publicat zeci de cărţi pe această temă, iar producătorii de la Hollywood au lansat pe piaţă un film purtând acest nume, încasând sute de milioane de dolari.

Acum, mai mulţi “profeţi” încearcă să profite de pe urma fenomenului 2012, vânzând credulilor bilete de călătorie către Bugarach, un sat francez din munţii Corbières.

Pasionaţii fenomenului New Age susţin că acesta va fi singurul loc ce va supravieţui evenimentelor cataclismice ce vor lovi Terra în 2012.

Fenomenul a prins o asemenea amploare încât agenţia însărcinată de guvernul francez să vecheze activitatea sectelor a avertizat că există riscul ca numeroase persoane să ia parte la o ceremonie de sinucidere în masă la Bugarach, pe 21 decembrie 2012.

Aceeaşi agenţie anunţă că orăşelul, ce numără doar 200 de locuitori, va fi invadat de mii de persoane la finalul anului viitor.

Lorenzo DiTommaso, un profesor de religie specializat în “fenomenul apocaliptic”, explică bazele psihologice ale acestui fenomen prezent în toate religiile: “lumea este deseori văzută de oameni drept un loc groaznic şi nedrept, iar apocalipsa oferă o soluţie la aceste lucruri provocatoare de anxietate – lumea este atât de rea, încât nu poate fi schimbată, astfel că este nevoie de un eveniment cataclismic pentru ca ea să revină la starea de echilibru“.

Din ce în ce mai mulţi oameni văd lumea prin prisma iminenţei apocalipsei, susţine profesorul, “pentru că numeroase sisteme par a fi disfuncţionale – mediul înconjurător, economia mondială, sistemul politic”.

Profesorul avertizează că acest lucru este periculos: “fenomenul apocaliptic este un răspuns simplist la o serie de probleme complexe, pentru că aşteptând o soluţie divină la problemele umanităţii, oamenii refuză astfel să-şi asume responsabilitatea rezolvării lor“.

Popularitatea profeţiilor apocaliptice este dată de incertitudinea pe care oamenii o au în ceea ce priveşte viitorul. “Scenariile ce profeţesc sfârşitul lumii nu s-au schimbat deloc în ultimii 2.000 de ani”, explică profesorul.

De altfel, fenomenul 2012 nu este singura profeţie de acest tip ce a fost popularizată în ultima vreme.

Recent, un pastor american prognozase sfârşitul lumii pentru data de 21 mai 2011.

 După ce această profeţie a eşuat, acesta a “amânat” apocalipsa pentru luna octombrie.

În ultimele decenii, diverşi profeţi şi autori au anunţat evenimente cataclismice.

Printre acestea se numără catastrofa prezisă pentru 1999 de un interpret al lui Nostradamus şi temerile stârnite de posibilitatea ca computerele din întreaga lume să se defecteze, cu efecte cataclismice, pe 1 ianuarie 2000.

Cu toate acestea, fenomenul 2012 pare să fi luat o amploare nemaivăzută până acum datorită contextului economic dificil şi sumelor imense investite în produsele aferente fenomenului.


Ce efect va avea mitologia 2012 asupra societăţii?


Chiar dacă 21 decembrie 2012 nu va aduce sfârşitul lumii, fenomenul nu va rămâne fără urmări.

Mai mulţi cercetători consideră că interesul ridicat de acest fenomen nu va rămâne fără consecinţe, ci va da naştere unor curente religioase sau spirituale noi.

John Hoopes, un specialist în arheologie, explică felul în care popularitatea fenomenului 2012 prezintă aspecte similare contextelor în care au apărut alte tradiţii religioase:

“Creştinismul, de exemplu, îşi are începuturile în contextul profeţiilor mesianice. Biserica Mormonă a apărut în contextul speculaţiilor pe care indienii nord-americani le făceau despre sfârşitul lumii. Un alt exemplu este dat de William Miller, care a anunţat că în octombrie 1844 Iisus se va întoarce pe Pământ. Foarte mulţi oameni au crezut în profeţia sa la acel moment, şi chiar dacă aceasta nu s-a adeverit, ea a constituit baza unor noi confesiuni religioase, precum Adventiştii de Ziua A Şaptea şi Martorii lui Iehova”.

Astăzi, mulţi oameni cred că data de 21 decembrie 2012 va aduce o schimbare radicală, dacă nu chiar apocalipsa.
Chiar dacă această profeţie se va dovedi la fel de falsă ca cea a lui William Miller, nu este exclus ca fenomenul creat în jurul acestei date să constituie sâmburele din care să crească o mişcare religioasă sau spirituală nouă.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

11 mai 2011

Diavolul e la Vatican !


In 896, Stephen al VII-lea, a pus in scena procesul rivalului sau, papa Formous, care era mort de 9 luni, in acel moment. Cadavrul lui Formosus a fost scos din mormant si asezat pe un jilt, in sala de judecata (in imagine tablou surpinzand scena: “Le Pape Formose et Etienne VII”). Consiliul de judecata a preferat sa taca, cata vreme papa Stephen, a gesticulat si urlat, in directia cadavrului. Crima de care era acuzat Formosus, consta in incoronarea unuia dintre mostenitorii ilegitimi a lui Charlemagne, in defavoarea unuia dintre candidatii lui Stephen. Dupa proces, corpul a fost dezbracat, i-au fost taiate degetele, tarat prin palat si aruncat de la balcon, in bratele gloatei, care l-a aruncat in Tibru. A fost salvat, in cele din urma, de cei care il simpatizau, care l-au ingropat. Stephen a fost strangulat, cativa ani mai tarziu.

In 946, Papa Benedict al V-lea, a violat o fetita si a fugit la Constantinopol, luand cu el visteria papala. A revenit la Vatican, deabia atunci cand a ramas fara bani. Pontiful a fost, in cele din urma, ucis de un sot gelos. Cadavrul sau, care numara peste o suta de lovituri de pumnal, a fost tarat de multime pe strazi, in cele din urma, fiind aruncat intr-o latrina.
In octombrie 1032 mitra papala a fost cumparata pentru Benedict al IX-lea, care la aceea vreme, avea 11 ani. Conform cronicilor, la varsta de 14 ani, isi intrecuse predecesorii in vicii, din aceasta cauza, fiind nevoit sa fuga din Roma, in mod frecvent.
Gregory al VII-lea afost un maestru falsificator, reusind sa intreaca chiar si faimoasa frauda, “Donatia lui Constantin”, documentul care a creeat statul papal. Gregory conducea o scoala de falsificatori, care produceau, fara oprire, documente ce purtau sigiliile papale de aprobare. Aceste documente au fost sistematizate, pe la mijlocul anilor 1100, la Bologna de catre Gratian, un calugar benedict. El si-a numit opera Decretul sau Codul Legilor Canonice. Pe langa documentele lui Benedict, codul mai continea documente falsificate de Gratian, plus documentele fictionale ale altor autori. Gregory a formalizat si doctrina celibatului, pentru a impiedica Biserica, sa mai acorde bastarzilor preotilor si episcopilor, portiuni din pamanturile sale. Conform istoricului catolic Peter de Rosa, in cartea sa “Vicarii lui Hristos”: “Pontifii aveau concubine cu varste variate, cele mai tinere aveau 14 ani. Ei se faceau vinovati de incest, perversitati sexuale, aveau copii fara numar si de regula, erau ucisi in timp ce savarseau adulterul. Dupa cum zice si o veche zicala catolica, de ce sa fii mai sfant decat Papa?”
O alta figura interesanta a fost Alexander al VI-lea (cunoscut si ca Rodrigo Borgia). A domnit intre anii 1429-1503. A comis prima crima la varsta de 12 ani. In cartea sa “The Decline and Fall”, Gibbon vorbeste despre Alexander, ca si cum ar fi un nou Tiberius al Romei. Asemenea predecesorului sau, Innocent al VIII-lea, Alexander a avut multi copii, pe care i-a botezat personal si le-a oficializat nuntile la Vatican. Dintre acestia, 10 au fost bastarzi (printre care si notoriosii, Cesare si Lucrezia ), a caror mama a fost concubina sa preferata, Vanozza Catanei. Atunci cand aceasta a murit, a fost inlocuita cu Giulia Farnese ( avea 14 ani ), care a obtinut pe aceasta cale, postul de cardinal pentru fratele ei, care mai tarziu, a devenit Papa Paul al III-lea.
Alexander a fost urmat de catre Julius al II-lea, care a cumparat mitra papala, cu ajutorul averii personale. Nici macar nu incerca sa treaca drept un crestin. Fiind un afemeiat notoriu, a avut si el multi bastarzi. In final, a fost afectat atat de tare de sifilis, incat nu mai putea sa isi expuna nici macar piciorul, pentru a- i fi sarutat.
Sub conducerea lui Leo al X-lea, cel care a blestemat si a excomunicat pe Martin Luther, au fost create preturi specifice, fiecarui tip de pacat. Astfel daca un diacon era acuzat de crima, putea fi achitat, daca achita 20 de coroane. Odata achitat de Papa, nu mai putea fi acuzat de catre autoritatile civile. Cu doua sute de ani in urma, John al XXII-lea, facuse cam acelasi lucru, fixand preturi pentru alt gen de pacate, incepand cu incestul si terminand cu sodomia. In timpul pontificatului Papei Innocent al VIII-lea, acesta acorda, contra cost, o dispensa pe o perioada de 20 de ani .Aceasta dispensa permitea celui care o achizitiona, sa sa savureze pe durata posturilor, mancarurile interzise.Leo al X-lea l-a imputernicit pe calugarul dominican Tetzel, sa vanda dispense papale ce permiteau eliberarea din purgatoriu. Papa Sixtus al IV-lea (in imagine) taxa bordelele romane. Conform istoricului Will Durant, in 1490 erau in jur de 6800 de prostituate, in Roma. Pius al II-lea a declarat Roma, drept un oras al bastarzilor.
Lipsa de morala si etica a diversilor pontifi a constituit subiectul multor carti, nu e de mirare ca Biserica pare a fi damnata, inca de la inceput. Dupa ce a demolat Templul lui Apolo si Stadionul lui Caligula, Constantin a folosit pietrele si marmura lor, pentru a inalta bazilica Sf. Petru. Alegerea materialelor de constructie ar putea explica observatia facuta de Martin Luther in Roma, secole mai tarziu, “Daca exista iad, Roma e construita peste el. E un abis din care provin toate pacatele”.

Inchizitia

In “Istoria Inchizitiei”, Canon Llorente, care a fost Secretar al Inchizitiei din Madrid, 1790-1792, estimeaza numarul de condamnati din Spania la peste 3 milioane, din care 300 de mii au fost arsi pe rug. Un istoric catolic comenteaza unul din evenimentele, ce au urmat lichidarii Inchizitiei spaniole : “Cand Napoleon a cucerit Spania in 1808, un ofiter polonez din armata sa, Col. Lemanouski, a raportat ca dominicanii (cei care conduceau Inchizitia) s-au baricadat in manastirea lor din Madrid. Cand trupele lui Lemanouski au intrat prin forta, inchizitorii au negat existenta camerelor de tortura. In urma unei investigatii, camerele de tortura au fost gasite in subteran. Erau pline de prizonieri, goi si majoritatea, nebuni. Desi trupele franceze erau obisnuite cu prezenta sangelui si a cruzimii, nu au putut rezista privelistii. Au evacuat manastirea, dupa care folosind praful de pusca, au aruncat-o in aer “. Roma se imbatase, din nou, cu sangele martirilor.
In noiembrie 2000, pe prima pagina a ziarelor italiene, scria “Diavolul invinge Papa!”. Il Mesaggero vorbeste de confruntarea dintre Papa si o tanara, care in timpul unei audiente la Vatican, a insultat pontiful, cu o voce cavernoasa. John Paul a incercat sa o exorcizeze, dar incercarile sale au esuat. Prezenta Diavolului la Vatican, nu e o surpriza pentru Luigi Marinelli. Cartea sa “Gone with the wind at the Vatican” dezvaluie activitatile prelatilor, cum ar fi spalarea banilor, abuzuri sexuale si chiar ritualuri satanice, efectuate in interiorul zidurilor Sfantului Scaun. Comentariile lui Marinelli sunt asemanatoare cu cele ale raposatului Malachi Martin, fost iezuit si exorcist, a carui carte din 1990 “The keys of this blood”, e sursa acestui citat : “Foarte inspaimantator pentru John Paul, se confrunta cu prezenta de neinlaturat, a unei puteri maligne, in propriul sau Vatican”. Era ceea ce membrii mai vechi ai Bisericii, numeau superforta. Zvonuri, greu de verificat, leagau aparitia ei de domnia lui Paul al VI-lea, din 1963. Intradevar, Paul a zis ceva despre ” fumul Satanei care a patruns in sanctuar “, o referire oblica la ceremoniile satanice din Vatican.
Pe de alta parte, se pare ca microbul sexualitatii, face ravagii printre preotimea de la Roma. Numai in 1990, Biserica a trebuit sa plateasca peste 1 miliard de dolari, victimelor abuzurilor sexuale. Iar filiala americana oferea si o metoda de tratament pentru cei acuzati. Jay Mullin a fost acuzat de molestarea unui baietel. Cardinalul Bernard Law l-a trimis pentru evaluare psihiatrica la institutul St. Luke. Acest institut din Washington, apare la data de 24 februarie 2002, intr-un articol din ziarul Boston Globe: “Mullin a fost dus la o clinica din afara Washington-ului. In aceasta clinica, ce apartinea Bisericii, a fost gasita o cantitate mare pornografie infantila, incepand cu imagini soft si terminand cu cele hardcore si BDSM, toate avand ca protagonisti baieti si fete”.
Sursa: MISTERELE LUMII

preluare: http://bloguri.piatza.net/diavolul-e-la-vatican/