CULEGI CEEA CE SEMENI

 

"Bună dimineaţa", spuse femeia în timp ce mergea spre omul care şedea pe jos.

Omul, încet, s-a uitat în sus. Sigur această femeie era obişnuită cu cele mai fine lucruri în viaţă. Haina ei era nouă. Arăta ca şi cum niodată nu ar fi ratat vreuna din mesele zilei. Primul lui gând a fost că ea doreşte 

să râdă de el, ca mulţi alţii.

"Lasă-mă în pace", mormăi el... Spre uimirea lui, femeia continua să stea în 

picioare. Ea zâmbea---şi dinţii ei albi dispuşi în rânduri orbitoare.

"Ti-e foame?" intreba ea?

"Nu", raspunse el sarcastic."Tocmai am sosit de la masa luată cu preşedintele. Acum, pleacă!"

Zâmbetul femeiii deveni şi mai deschis. Deodată, omul simţi o mână delicată sub braţull său.

"Ce faci, doamnă?" întrebă omul supărat. "Am spus să mă laşi în pace".

Chiar atunci apăru un poliţist.

"E vreo problemă, doamnă?" Întrebă el.

"Nici o problemă, d-le" răspunse femeia. "Încerc doar să ridic acest om pe picioarele lui. Vreţi să mă ajutaţi?" 

Poliţistul se scărpină în cap. "Acesta e bătrânul Jack. El tot dă târcoale pe aici de vreo doi ani. Ce vreţi cu el?" 

"Vezi restaurantul de acolo?" întrebă ea. "Am de gând să iau ceva de mâncare 

pentru el şi să-l scot din frigul ăsta pentru un timp."

"Ai înebunit, doamnă?" s-a împotrivit omul fără adăpost. "Nu vreau să merg acolo." Atunci simţi mâini puternice apucându-i celălalt braţ şi  ridicându-l. "Dă-mi drumul, d-le ofiţer. N-am făcut nimic."

"Ăsta e un lucru bun pentru tine, Jack" răspunse ofiţerul. "Nu sufla o vorbă."

În cele din urmă, cu oarecare dificultate, femeia şi ofiţerul de poliţie  l-au dus pe Jack în restaurant şi l-au aşezat la o masă într-un colţ  îndepărtat. Era cam la mijlocul dimineţii, aşa că majoritatea mulţimii  de la micul dejun deja plecase şi masa de prânz nu sosise încă. 

Manager-ul  păşi în restaurant  şi se aşeză la masa lui. "Ce se întâmplă aici, ofiţer?" întrebă el. "Ce-i cu toate astea, omul acesta, e vreo problemă cu el?"

"Această doamnă l-a adus aici ca să i se dea de mâncare," răspunse poliţistul.

"Nu aici!" răspunse managerul supărat. "Să ai o persoană ca aceasta aici, aduce nume rău afacerii noastre..."

Bătrânul Jack zâmbi cu un rânjet strâmb. "Vedeţi, doamnă. Eu v-am spus asta. Şi-acum daţi-mi voie să plec. Eu n-am vrut să vin aici încă de la început."

Femeia se întoarse spre mangerul restaurantului şi zâmbi....... "Sir, vă este cunoscută firma bancară 

< Eddy şi Asociaţii > ceva mai jos pe stradă?"

"Sgur că da", răspunse nerăbdător managerul. "Ei ţin una din întâlnirile săptămânale aici, într-una din sălile mele de banchet."

"Şi câştigaţi o mulţime de bani procurând mâncare pentru aceste întâlniri săptămânale?"

"Şi ce are asta de-a face cu d-voastră?"

"Eu , sir, sunt Penelope Eddy, preşedinte şi CEO al companiei."

"Oh."

Femeia a zâmbit din nou.

"Cred că asta schimbă lucrurile."

Ea s-a uitat la poliţist care proape că se sufoca din cauza unui chicot. "Vreţi să vă alăturaţi nouă la o cafea şi un prânz, d-le ofiţer?"

"Nu, mulţumesc, d-nă," răspunse ofiţerul. "Sunt de serviciu."

"Atunci poate ar merge o ceaşcă de cafea?"

"Da, d-nă. Asta ar merge foarte bine."

Managerul restaurantului s-a răsucit pe călcâie, "Am să vă aduc cafeaua chiar acum, d-le ofiţer."

Ofiţerul l-a privit cum se îndepărta. "Sigur l-aţi pus la punct" spuse el.

"Nu asta a fost intenţia mea. Crezi sau nu, am un motiv pentru toate acestea."

Ea s-a aşezat la masa de vis-a-vis a oaspetelui ei uimit. Ea s-a uitat fix la el intenţionat.

"Jack, îţi aminteşti de mine?"

Bătrânul Jack căută faţa ei cu ochii lui bătrâni, plini de ordori. "Cred că da - adică vreau să spun, îmi păreţi cunoscută."

"Sunt poate un pic mai bătrână," spuse ea. "Poate chiar m-am împlinit faţă de zilele tinereţii mele când lucrai aici şi eu am intrat chiar pe uşa 

aceea, îngheţată şi flamândă."

"Doamnă?" spuse ofiţerul încurcat. El nu putea crede că o femeie aşa magnific avansată putea vreodată să fi făcut foame.

"Tocmai am terminat colegiul," începu femeia. "Venisem în oraş să caut un job, dar n-am găsit nimic. În cele din urmă am ajuns la ultimii mei cenţi şi tocmai fusesem aruncată din apartament.  Am umblat pe străzi zile întregi. Era februarie, mi-era frig şi aproape că muream de foame. Am văzut acest loc şi am intrat încercându-mi norocul să găsesc ceva de mâncare."

Jack a aprins un zâmbet. "Acum imi amintesc," spuse el. "Eram în spatele tejghelei. Aţi venit şi m-aţi întrebat dacă aş putea lucra ceva ca să 

pot mânca. Am spus că asta este contrar politicii companiei."

"Ştiu," continuă femeia. "atunci mi-ai făcut cel mai mare sandwich cu friptură de vită pe care eu l-am văzut vreodată, mi-ai dat o ceaşcă de cafea, şi mi-ai spus să merg într-o masă din colţ şi să-l savurez acolo. Mi-a fost teamă ca vei avea 

probleme... Apoi, când m-am uitat şi am văzut că ai pus preţul mâncării mele în casa de bani,  am ştiut că nu vor fi probleme."

"Deci aţi început propria facere?" întrebă bătrânul Jack.

"Am gasit un job chiar în dupămasa aceea. Am urcat în munca mea. În cele din urmă am început propria mea afacere, şi cu ajutorul Domnului am prosperat."

Ea şi-a deschis poşeta şi a scos un business card.

"Când termini aici vreau să mergi la Mr. Lyons...El este directorul personalului companiei mele. Voi vorbi cu el şi desigur va găsi ceva să faci pe la birou." Ea zâmbi. 

"Cred că va putea chiar să găsească nişte fonduri ca să-ţi dea un mic avans  ca să-ţi<poţi cumpăra nişte haine şi să găseşti un loc unde să stai până te pui pe picioare... Dacă ai nevoie vreodată de ceva, uşa mea este întotdeauna deschisă pentru tine."

Erau lacrimi în ochii bătrânului om.

"Cum aş putea să vă mulţumesc?" spuse el.

"Nu-mi mulţumi mie," răspunse femeia. "A lui Dumnezeu este lauda. Mulţumeşte-I lui Isus...... El M-a îndrumat spre tine."

În afara restaurantului, ofiţerul şi femeia s-au oprit la intrare înainte să  meargă fiecare pe drumurile lor separate.

"Mulţumesc pentru tot ajurorul, d-le ofiţer," spuse ea.

"Dimpotrivă, Ms. Eddy," răspunse el. "Eu vă mulţumesc. Am văzut astăzi un miracol, ceva ce n-am să uit niciodată. Şi, şi vă mulţumesc pentru cafea."

Dumnezeu poate schimba lucrurile pentru tine, ca ele să lucreze în favoarea ta.

Dumnezeu închide uşi pe care omul nu le poate deschide şi Dumnezeu deschide uşi pe care nici un om nu le poate închide.

Dacă ai nevoie de Dumnezeu şi vrei ca El să deschidă uşi pentru tine, fă voia Lui. O gaseşti în Biblie.

Să ai o zi binecuvântată şi adu-ţi aminte să fii şi tu o binecuvântare pentru alţii.

material primit prin email

Cuvintele creaza lumea in care traim!

 

In fiecare zi, o persoana normala rosteste in medie cam 25.000 de cuvinte.

Intr-un singur an, asta inseamna, puse laolalta, peste 100 de carti a cate 500 de pagini.

Dar cat la suta din aceste cuvinte au fost folosite cu rost, pentru a exprima sau comunica ceva util sau frumos?

Cate din aceste o suta de carti ar fi pline de barfe, nimicuri, injuraturi, minciuni, exagerari, vorbe grele?

Ce titluri ar avea aceste carti?

Si in cate pagini am putea inghesui acele cuvinte care au adus bucurie, au construit, au mangaiat, au vindecat ori au creat?  

Limbajul omenesc - intre dar si blestem

Fiecare lucru are un nume.

Exista si lucruri nenumite, fie ca nu e bine sa le dam un nume al lor si le chemam pe ocolite, fie ca, pur si simplu, nu avem putinta sa le gasim o denumire.

Caci limbajul omenesc, pe cat de minunat este, dandu-ne aripi sa ne pictam lumea in cuvinte fel si chip, pe atat este uneori de hain.

Adevarata comunicare intre oameni este de la suflet la suflet, iar vorbele adesea nu fac decat sa incurce, sa ne lase neputinciosi in fata lucrurilor de negrait pe care uneori le intrevedem pe sub pleoapa inimii si am vrea sa le strigam tuturor, dar nu avem cuvinte.

Omul este singurul care poate comunica prin cuvinte.

Ce alt dar mai minunat decat cuvantul a primit omul de la Dumnezeu?

Cum ar fi fost lumea noastra fara poezie sau fara soapte?

Cum ne-am fi putut impartasi bucuriile si transmite cunoasterea si experientele?

Este acesta un dar, cu siguranta, caci vindeca suflete si creeaza lumi, dar este uneori si un blestem.

Caci cuvintele adesea sunt tradatoare, duplicitare, insuficiente sau inutile.

Le chemam, dar ele fug tocmai atunci cand avem mai mare nevoie de ele, lasandu-ne singuri si neintelesi in clipele cele mai adanci ale vietii: “nu stiu cum sa-ti spun…”, “n-am cuvinte…”.

Astazi, mai mult ca oricand, cuvintele nu mai au intelesul si puterea pe care le aveau odinioara.

Orice cuvant, prin simpla lui rostire, reprezinta un act magic, pe care noi nu-l mai pricepem.

Fiecare cuvant reprezinta o invocatie, o declansare a fortei stramosesti a lucrului pe care il numeste.

Cuvantul creeaza! Nu este o metafora. Cuvintele creeaza lumi.

De aceea nu e bine sa cobim, caci invocand lucrul rau, il ajutam sa se infaptuiasca.

De aceea, nu e bine sa fim pesimisti, caci atragem asupra noastra necazuri.

De aceea, daca spunem prea des despre noi ca suntem neputinciosi ori nevrednici, chemam la noi neputinta si nevrednicia.

Si de aceea cei care, in fiecare dimineata, isi spun “voi reusi”, pana la urma reusesc.



Cuvantul poate distruge

Ce-ar fi sa facem un simplu exercitiu intr-o zi, in care sa tragem o linie pentru fiecare vorba urata si pentru fiecare cuvant negativ pe care l-am spus, iar pe o alta coloana, sa ne oprim si sa notam cate un plus pentru fiecare cuvant bun (si sincer) rostit?

La sfarsitul zilei, cand am privi cele doua coloane, multi ne-am ingrozi: aceasta este oglinda noastra!

Este foarte important sa nu vorbim de rau.

Ipohondrii, cei ce mereu se lauda cu bolile lor imaginare, ajung sa aiba aceste boli.

Cei ce injura des raspandesc in jur vibratii negative, care ii afecteaza in primul rand pe ei insisi si le alimenteaza agresivitatea.

Parintii care isi cearta mereu copiii si le reproseaza ca nu sunt buni de nimic, ca nu vor reusi in viata, vor fi principalii vinovati daca se va intampla ceea ce le-au prezis fara voie copiilor.

Nu e asa greu sa renuntam la cuvintele aspre, la insulte, la barfe si la minciuni.

Trebuie doar sa fim tot timpul constienti de raul pe care il facem, si celorlalti dar si noua, rostind astfel de cuvinte.

Am vrea ca lumea in care traim sa fie mai buna si asteptam mereu de la altii sa faca ceva: de la cei pe care i-am ales, de la cei mai bogati, de la cei mai puternici sau mai luminati.

Dar lumea se schimba in primul rand atunci cand o schimbam noi, atunci cand fiecare dintre noi se simte direct raspunzator pentru soarta sa, fara sa dea vina pe altii – pe guvern, pe destin, pe familie.

Lumea se schimba incepand cu o vorba buna.

Ce s-ar intampla daca timp de o luna de zile am spune numai lucruri frumoase, corecte, adevarate?

Mai intai cei din jurul nostru ne-ar privi ciudat.

Apoi, poate unii se vor indeparta de noi, iar altii se vor molipsi.

E adevarat, de multe ori adevarul raneste.

Dar minciuna, mai ales cand devine obisnuinta – acea minciuna nevinovata zilnica – ne macina in interior fara sa stim si face rau si celuilalt.

La fel si vorbele urate sau fara rost, care sapa in noi in fiecare

zi, si ne trezim intr-o zi bolnavi fara sa stim cum ne-am imbolnavit ori obositi si deprimati.

Asa se naruie lumea in care traim, de la lucrurile marunte de zi cu zi, de la vorbele care si-au pierdut sfintenia.

Ce e de facut?

Sa evitam minciuna, sub toate formele ei – fie ca e vorba de omiterea adevarului, fie ca e vorba de falsificarea lui.

Sa evitam calomnia, prin care ii vorbim de rau pe altii si le producem neajunsuri.

Sa evitam discutiile inutile, frivole, barfele.

Si sa nu rostim cuvinte urate, aspre, jignitoare.

In schimb, sa incurajam si sa mangaiem de cate ori avem ocazia, sa laudam cand este cazul, sa aducem lumina si pace prin vorbele noastre, sa ne rugam, sa multumim si sa iertam!

Cu timpul vom vedea ca si sanatatea noastra va fi tot mai buna. Dar nu e de ajuns sa rostim vorbe bune.

Conteaza si ce se afla in spatele cuvintelor.

Trebuie sa fim sinceri si sa cautam mereu adevarul, caci o vorba buna rostita cu fatarnicie este tot o minciuna.

Cuvantul poate distruge.

Unele cuvinte au provocat razboaie, moarte, nenorocire.

Dar si o simpla vorba spusa cu rautate poate strica cuiva ziua, asa cum un blestem poate nimici o viata de om.

Nu e departe de blestem nici presa negativa de astazi, care ne imbolnaveste zilnic cu cuvinte precum “crima”, “viol”, “batai”, “razboaie”, “conflicte”, “accidente”, “moarte”.

Aceste cuvinte, auzite atat de des, patrund pe nesimtite in straturile cele mai adanci ale fiintei noastre, ne tulbura echilibrul si distrug linistea din jurul nostru.

Poate nici nu ar fi trebuit pomenite aici.

Deci este la fel de important sa nu ascultam cuvinte de rau.

Intotdeauna se va gasi un coleg sau o vecina care sa ne tina la curent cu ce se vorbeste de rau despre noi:

- cum a ras cutare pentru ca eram imbracati mai modest,

- cum colegul de serviciu ne-a criticat pe la spate proiectul,

- cum vecina de la trei ne barfeste de cate ori avem musafiri. Sa nu plecam urechea!

Nu conteaza ce spun ceilalti!

Conteaza sa avem sufletul impacat ca am vorbit si actionat corect.

Vorbele rele, fie ca le rostim noi, fie ca sunt despre noi si le punem la suflet, distrug ceea ce am cladit.

Pe primele sa le evitam, pe celelalte sa le ignoram.

Sa nu plecam urechea nici cand se vorbeste de rau despre altii.

E ca si cum noi insine l-am vorbi de rau pe acela.

Si, cel mai important, sa nu plecam urechea la relele lumii.

De cand e lumea asta, mereu au existat crime, razboaie si accidente.

Dar intotdeauna lucrurile bune au fost infinit mai numeroase decat cele rele.

Presa de astazi le selecteaza insa aproape numai pe cele rele.

La ce ne foloseste asta?

La nimic. Ne otravim sufletele si alungam lumina din noi.

Nu vom vedea niciodata o stire la televizor prin care sa ni se anunte ca au inflorit teii.

Sa cautam cuvintele bune, iar daca sunt rare si nu prea dam de ele, cel putin sa ne astupam urechile la cele rele.



Puterea creatoare a cuvantului

La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu este Cuvantul. Cuvantul este creator.

Dumnezeu a creat lumea si lucrurile din ea prin rostirea numelor.

Si omul a fost creat cu aceasta putere.

Noi am uitat de mult acest lucru, dar stramosii nostri stiau.

De aceea, numele spiritelor rele nu erau rostite: pentru ca spiritele puteau sa se materializeze prin simpla pronuntare a numelui lor.

Si tot de aceea rugaciunea vindeca, aduce lumina.

Dar mai mult decat atat, orice cuvant rostit poate crea o realitate, depinde insa ce se afla in spatele cuvantului: cata credinta si cata iubire!

O simpla urare de drum bun adresata cuiva cu tot sufletul il poate feri pe calator de rele precum un talisman.

Aceleasi cuvinte rostite la repezeala, cu gandul in alta parte, ori din politete, fara ca in realitate sa-i dorim tot binele celui de care ne despartim, sunt o mica insulta.

O urare sincera de succes la examen sau pur si simplul salutul zilnic de “o zi buna” sau de “Doamne-ajuta” pot face minuni.

O soapta dulce poate aduce un ocean de fericire.

O vorba buna spusa din inima poate aduce echilibrul in sufletul unui om sau in jurul lui.

Ce ne costa sa o rostim?

Ea poate aduce chiar vindecare, poate aduce bucurie, poate stinge conflicte si lega prietenii.

Vorba buna intotdeauna este ziditoare!

Dar nu e de-ajuns sa stim cum sa vorbim.

Trebuie sa stim si cand.

Sa stim sa-l ascultam pe celalalt valoreaza adesea mai mult decat o vorba buna.

Tacerea da valoare cuvintelor.

Sa nu incercam binele cu de-a sila, cand celalalt nu are nevoie de vorbe, ci doar de cineva care sa-l asculte.

Tacerea si ascultarea ii dau celuilalt incredere, curaj si linistire.

Adesea oamenii vin la noi pentru a ne aduce informatii, chiar daca nici ei si nici noi nu stim acest lucru.

Daca nu-i ascultam cu atentie, ei nu ne vor putea transmite mesajul pe care il au si putem pierde o ocazie sau un sprijin important.

Ascultand, ii ajutam pe ceilalti sa ne aduca cuvantul cel bun, ascultandu-i ne vine inspiratia sau o idee salvatoare.

Traim intr-o lume ce s-a departat mult de radacinile ei spirituale, in care fie vorbim foarte mult fara sa spunem nimic, mai mult din teama de a tacea – caci tacerea ne obliga sa ne intalnim cu noi insine – fie stam in fata televizorului ori a calculatorului si nu mai deschidem gura ore sau zile in sir.

Cuvantul este privit doar ca un instrument de comunicare, o insiruire de sunete produse de corzile vocale, asociate cu un sens.

Am uitat ca intotdeauna cuvantul vindeca sau ucide, creeaza ori distruge si am uitat ca noi suntem cei ce purtam asupra noastra in fiece clipa aceasta teribila arma sau acest minunat talisman.

Ne lasam coplesiti de depresie, stres, suparari si atatea boli care provin din acestea, cand vindecarea este la indemana noastra: doar prin puterea cuvantului, rostind zilnic vorbe frumoase, pline de iubire si adevar!

Aurora Petan

preluare de pe: http://drumuricatretine.wordpress.com/