Stefan cel Mare a fost calugarit inainte de moarte?

Mormantul Sfantului Voievod a fost deschis pana acum de doua ori.

Istoricii nu s-au pronuntat sau, mai degraba, au evitat sa se pronunte cu privire la o problema fundamentala: a fost sau nu Stefan cel Mare calugarit inainte de moarte?

Tulburatoarea intrebare este generata de senzationala descoperire a faptului ca marele domnitor a fost ingropat modest, fara sicriu, cu trupul asezat pe 13 bare de fier si cu capul pe un capatai de caramizi, ritual ce tine mai degraba de cel al cinului calugaresc decat de cel al credinciosilor de rand, oricat de smeriti ar fi acestia.

Despre inmormantarea lui Stefan cel Mare nu s-a pastrat, in mod misterios, nici o relatare.

Grigore Ureche nu spune nimic despre aceasta.

Nici Dimitrie Cantemir, nici Gheorghe Sincai, mai tarziu, nici istoricul A.D Xenopol sau Nicolae Iorga.

Nici cronicarii straini nu spun nimic despre momentul inhumarii marelui domnitor.

Cand a murit Matei Basarab, arhidiaconul de Antiohia, Macarie, care vizitase tarile romane pe la 1654, vorbea despre voievodul mort ca “fusese asezat intr-un sicriu impodobit ca al unui rege”.

Or, dupa cum apreciaza si Silviu Dragomir, in volumul “Mistere”, “inmormantarea lui Stefan cel Mare trebuia sa se desfasoare nu doar cu o pompa mai mare, dar imbracamintea si sicriul era normal sa fi fost macar pe masura rangului si pretuirii avute in viata”.

In realitate, Stefan cel Mare a fost inmormantat fara sicriu, invesmantat doar intr-o mantie domneasca.


Doua deshumari si un mort “misterios”

Prima deschidere a mormantului lui Stefan cel Mare a fost facuta in februarie 1758, de catre Mitropolitul Iacov al Sucevei, in fata preotilor si monahilor.

In zapisul faptei sale, Iacov retine ca mortul fusese gasit foarte “misterios”, eliminand alte elemente care ne-ar putea duce cu gandul ca mormantul mai fusese deschis.

In noiembrie 1856, la staruinta egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficiala a autoritatilor austriece din Bucovina ocupata trece la deschiderea mai multor morminte “aflatoare in Biserica Manastirii Putna… apartinand domnitorului Moldovei Stefan cel Mare si membrilor familiei sale”.

Insarcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul “guvernial” Anton Schonbach, asistat, in calitate de comisar spiritual, de catre Teoctist Blaezewicz, asesor imperial consistorial.

 Conducerea tehnica a operatiunilor a fost asigurata de inginerul Anton Rol, iar asistenta sanitara de catre dr. Vincentiu Szymonowicz.

La sfarsitul operatiunii a fost incheiat un amplu proces-verbal, care a fost publicat de F.A. Wie-kenhauser, in scurta sa “Istorie a manastirilor Voronet si Putna”, in 1886.

Din acest document reiese ca, la cea de-a doua deshumare, osemintele domnitorului nu au fost atinse, dar, din asezarea lor “se putea stabili insa, cu toata siguranta, ca mormantul fusese inainte inca o data deschis, cu care prilej ramasitele domnitorului au fost schimbate intr-o alta pozitie decat fusesera asezate la inceput”.



Inmormantat pe 13 bare de fier

Pretiosul proces-verbal arata ca in mormantul lui Stefan cel Mare, “cadavrul, cu totul descompus si acoperit de faramiturile zidurilor mormantului, era asezat pe 13 bare de fier… ce erau asezate pe amandoua partile laterale ale mormantului…

Din partea de sus a corpului nu se mai vede nimic si pe un capatai de zid, gros de 12 toli, ce se gaseste in partea capului, se afla partea de sus a craniului, inca destul de bine intretinuta, lipsit de orice acoperamant.

Aceste ramasite ale craniului sunt asezate la o distanta de cinci toli departe de celelalte resturi ale cadavrului…indepartate de osul frontal, cat si de amandoua oasele laterale ale craniului, care, intre timp, s-au rotunjit prin putrezire… Aceasta imprejurare, ca si celelalte inainte citate…, lasa sa se presupuna cu siguranta ca capul (cacofonia nu ne apartine n.n) acestui cadavru ar fi fost schimbat pe cale mecanica din pozitia sa naturala inca cu mult timp in urma…

Forma imbracamintei cadavrului, ca si stofa grea si bogata a acestuia, intarea convingerea, la fel ca si crucea de aur ce se afla in dreptul pieptului care nu se prabusise, in chip neindoios, si, prin comparatia cu ramasitele cercetate de comisie in mormantul lui Bogdan si al lui Stefan (“cel crud” – nepotul lui Stefan cel Mare, n.n.), ca era vorba de o imbracaminte deosebita, de o mantie domneasca si de un mormant domnesc cioplit din piatra”.



Calugarirea, practica printre domnii Moldovei

In legatura cu mormantul in care a fost descoperit principele Stefan (“cel crud”), nepotul lui Stefan cel Mare, procesul-verbal face o precizare foarte importanta: “printre resturile de imbracaminte… apar cateva asemanari cu imbracamintea calugareasca sau preoteasca…intrucat in istoria Moldovei sunt cazuri in care principii, inainte de moarte, au pasit in monahism, lucru care se putea trece cu putina vreme inainte de moarte sau chiar pe patul mortii, astfel incat este cu putinta ca Stefan, care purta porecla de “cel crud” si care, dupa aratarile istoriei, a fost otravit de catre sotia sa, a trecut, la fel, scurta vreme inainte de moartea sa, la monahism,pentru ispasirea pacatelor sale.

Astfel se pot explica crucile in forma de schima, care se gasesc pe resturile im- bracamintei din mormantul sau si se poate explica de ce printre aceste ramasite nu s-au gasit in mormant inele, deoarece, pentru calugar, portul acestora nu este ingaduit”.

Ciudat este faptul ca si principele Alexandru a fost descoperit inmormantat la fel ca si Stefan cel Mare, adica fara sicriu, cu trupul asezat pe un grilaj asemanator, de fier, si capul sprijinit pe un zid de caramizi.

Cercetatorii mormantului admit faptul ca “asezarea si pozitia ramasitelor de imbracaminte (in aceste doua cazuri, n.n.) au fost gasite cu totul in oranduiala, pe cand daca s-ar fi scos sicriele sau s-ar fi mutat cadavrele… imbracamintea s-ar fi deranjat” si, totodata, ca “sprijinirea capului pe un capatai de zidarie de 12 toli”, in cazul “ingroparii cu sicrie, nu ar fi putut avea nici un rost. …

Trebuie acceptata parerea ca trupurile lui Stefan cel Mare si Alexandru au fost inmormantate fara sicrie, imbracate numai in bogatele lor vesminte domnesti”.

Documentul autoritatilor austriece de ocupatie mai subliniaza si faptul ca obiectele de pret pe care le-a continut mormantul lui Stefan cel Mare ar fi fost scoase cu prilejul primei deshumari si folosite pentru confectionarea a doua coroane, pentru icoanele facatoare de minuni ale “Maicei Precista si Domnului Hristos”, dupa cum reiese dintr-o scrisoare adresata de Iacov, Mitropolitul Sucevei, catre egumenul Manastirii Putna, Kir Venedict.

Probabil, cu acel prilej, craniul voievodului a fost asezat in pozitia in care a fost gasit cu prilejul celei de-a doua deshumari.



A dus viata isihasta in Sfantul Munte

In legatura cu modul in care a fost inmormantat Domnitorul Moldovei, Silviu Dragomir este convins ca acele 13 bare de fier reprezinta pe cei 12 apostoli, impreuna cu Maica Domnului, si nu are indoieli ca acesta a fost calugarit inainte de moarte. Indirect, in acest sens, un argument foarte interesant aduce si scriitorul Vasile Andru.

In volumul “Misticii din Carpati”, scriitorul povesteste un lucru care tulbura profund: in Sfantul Munte Athos, circula printre batranii pustnici o informatie: in perioada copilariei, Stefan cel Mare ar fi dus viata isihasta aici.

Calugarii batrani spun ca au primit informatia prin viu grai, de la inaintasii lor, din generatie in generatie.

Stefan ar fi ajuns in Athos la varsta copilariei si ar fi fost dat in grija unui pustnic.

Acesta l-ar fi invatat rugaciunea inimii. In lucrarea sa “Stefan cel Mare si Sfant.

Traditii si cantece populare” 1903, Gheorghe Teodorescu Ki-rileanu retine o povestire populara despre perioada copilariei voievodului, care, intr-o padure, a avut revelatia “unei lumini care ardea nemiscata sub ploaie si vant”.

Copilul Stefan atingea lumina, nimerind apoi intr-o coliba, ca o chilie, asemanatoare cu cele ale calugarilor isihasti athoniti, unde adoarme, iar langa el, doi batrani se roaga prevestind ca Stefan va fi aparatorul credintei.

Comentand acest episod, Vasile Andru spune ca acesta putea sa “preceada intentia lui de a se initia in puterile isihaste”.

Faptele sale ulterioare pot sa ateste o legatura speciala cu Athosul, unde a construit biserici, pe care le-a daruit cu icoane, carti rare cu ferecaturi in aur si podoabe de metal pretios.

Intr-o vreme in care Grecia era inrobita de turci, neputand sa sprijine Athosul, Voievodul Stefan era un fel de “protector politic si financiar al Sfantului Munte”, considera Vasile Andru.

Coroborarea faptelor duce la ideea ca Sfantul Stefan cel Mare a fost calugarit inainte de moarte.

Acest lucru trebuie insa demonstrat de istorici, noua rama-nandu-ne doar a da curs indemnului lui Neculce, care, in a sa Predoslavie, spune: “Cine va citi si le va crede, bine va fi, iar cine nu le va crede, iar va fi bine, caci precum ii va fi voia, asa va face”.


preluare de pe sursa: Piatza.net

Proorociri

A proorocit avva Neofit Pustnicul, un nevoitor isihast român, că “vor fi cu miile cei ce vor Urma Calea cea de Taină a Isihiei.

Grele vor fi schimbările Lumii, dar tot aşa de minunate vor fi şi Renaşterile Spirituale ale multora.

Va coborî din Munte şi din Peşteri Lucrarea cea de Taină a Isihiei până în Inima Oraşelor şi mulţi tineri, aparent neştiutori, se vor Trezi cu tărie la o Viaţă de Duh asemănătoare celei din vechime.

Minunată va fi această Înviere tocmai acolo unde moartea se crede stăpână!

Duhul Cel Prea Sfânt îşi va arăta Puterea mai presus de toate.

Lucrarea cea de Taină a Isihiei va înflori în pustiul multor Inimi ce vor deveni apoi Ceruri Întrupate [...]

Lucrarea cea de Taină a Isihiei va fi Taina Viitorului Lumii noastre.

Istoria ce vine va fi cea mai teribilă confruntare dintre Lumină şi întuneric, dintre Duhul Vieţii şi al morţii.

Dar Puterea Luminii va fi atât de mare încât va depăşi toate legile fireşti”.

(Testament Avvei Arsenie, in Gheorghe Ghelasie – Isihasm. Dialog in Absolut, Ed. Axis Mundi, Bucuresti)
Parintele Iustin Parvu



Să ne întipărim în inimă şi cuvintele Duhovnicului Neamului, Părintele Justin Parvu: „Ţara Românească este o ţară sfinţită, cu un popor sfinţit. Noi putem fi străjerul Europei. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!”

preluare de pe Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Rugaciunea eficienta

 

De aceea Va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. (Marcu 11, 24-25)

Multi oameni se roaga, dar putini sunt aceia care stiu ca toate gandurile si toate sentimentele noastre sunt de fapt rugaciuni. Intr-un fel specific, rugaciunea este contactul constient catre puterea divina atotcuprinzatoare dinlauntrul tau. Astfel, rugaciunea eficienta trebuie sa se bazeze pe prezumtia ca in noi insine exista o putere mai inalta, care este in stare sa realizeze ceea ce dorim, in masura in care credem in adevarata existenta a acestei forte. Rugaciunea eficienta este deci identica cu o stare de spirit sincera, consolidata, care provine si creste din convingere. Daca dorinta ta a fost acceptata in totalitate de catre subconstientul tau, ea va actiona ca parte a legii creatiei careia i se supune viata ta. Ceea ce vrei sa crezi, trebuie sa crezi cu adevarat si, daca ai facut aceasta, ti-ai influentat efectiv subconstientul; el va reactiona corespunzator acestei influente.

De asemenea iertarea este o prezumtie necesara pentru o rugaciune eficienta: Cand stati si va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva. Iertandu-i pe cei care ne-au gresit vreodata noi ne eliberam de resentimentele si tensiunile interioare si astfel eliberam puterea tainica a subconstientului care poate in acest mod sa duca la indeplinire rugaciunile noastre. Si un mod de a aduce pacea in sufletele noastre este acela de a ne ruga pentru acele fiinte fata de care noi avem anumite resentimente, si in acest mod toate acele tensiuni interioare ale noastre se vor dizolva.

Un alt secret este acela ca nu trebuie sa te ingrijorezi de modul in care subconstientul va indeplini cererea ta. In subconstientul tau lucreaza o forta creatoare ce reactioneaza la gandurile si inchipuirile spiritului tau. Bineinteles, la hotararea finala trebuie sa ajungi in mod constient. Trebuie sa te hotarasti ce anume vrei si sa te increzi in subconstientul tau. Daca iti indrepti revendicarea spre subconstientul tau, trebuie s-o faci cu convingerea absoluta ca acesta dispune de o "reteta" pentru a-ti indeplini cererea. In Biblie sta scris: Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Oricine cere ia; cel care cauta afla si celui care bate i se va deschide; cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra sau de-i va cere peste, oare el ii va da sarpe? (Matei 7, 7-10); mai mult: este vorba de materializarea oricarei rugaminti, a oricarei cerinte si a oricarei rugaciuni. Cereti, cautati si bateti la usa pana cand obtineti raspunsul in subconstientul vostru, pentru ca, prin natura sa, el raspunde si reactioneaza in permanenta.

Iar daca vrei sa te rogi eficient, trebuie sa-ti acordezi spiritul cu adevarurile cosmice ale Domnului, care nu se schimba niciodata. Sa-ti fie limpede ca nu cersesti, nu implori si nu te rogi cu umilinta. De fapt, iti aliniezi spiritul altfel si te orientezi spre adevar.

extras din “Practica Gandirii Pozitive” de Joseph Murphy – Ed. Deceneu

preluare de pe: http://astrologykom.blogspot.com/2010

Meditatia vindecatoare

 

In cuvinte putine, meditatia este procesul prin care fiinta se scufunda in sine, intr-o tacere regeneratoare. Toate traditiile spirituale o descriu in felul fiecaruia, ca fiind o realizare importanta. In crestinism, meditatia apare in mod firesc, ca un raspuns la rugaciunile profunde ale calugarului, si este descrisa ca o dulceata care invaluie sufletul, ca o contopire cu Dumnezeu.

Mai tehnici in felul lor, orientalii o descriu ca pe o etapa superioara in cautarea de sine, care apare atunci cand concentrarea si atentia ating un nivel corespunzator. Pentru a ajunge la aceasta stare, este nevoie de un obiect asupra caruia sa se indrepte atentia si concentrarea. Poate fi flacara unei lumanari, o culoare, o figura geometrica exacta, o succesiune de cuvinte care se repeta, un sunet interior sau, pur si simplu, cautarea raspunsului la intrebarea Cine sunt eu?.

Important este sa ai corpul destins intr-o pozitie cat mai comoda, dar cu coloana vertebrala dreapta. Poti sa stai pe un scaun cu mainile pe coapse, in genunchi sau intr-o pozitie clasica de meditatie din yoga. Vei vedea ca mintea nu se linisteste cu una cu doua... Iar calmarea fluctuatiilor mentale este cea mai importanta etapa in atingerea starii de meditatie.

Tocmai de aceea crestinii spun Rugaciunea Inimii incontinuu, folosind un sirag de matanii, pentru a-i da mintii o ocupatie. Linistirea mintii apare in timp, dupa multe ore de practica. Cei avizati recomanda doua sedinte de meditatie zilnic, dimineata si seara, a cate 20-30 minute fiecare.

preluare de pe: http://astrologykom.blogspot.com/2010

RUGACIUNEA INIMII (ISIHASMUL)

Cuvantul isihasm vine de la termenul grecesc isihia, care inseamna liniste, tacere interioara. Isihasmul este una dintre cele mai directe si pure (libera de dogmatism ori inchistari religioase) cai de a atinge iluminarea spirituala. Toti marii sfinti ortodocsi au practicat isihasmul sau cel putin au abordat tehnicile speciale de control, transcendere a mintii ori focalizare a atentiei in interior (pantece, inima etc) caci dupa cum spune Sf. Grigorie Sinaitul dar si altii “e cu neputinta sa se mantuiasca cineva fara atentie amanuntita si fara paza mintii”.

Cartea de capatai a isihasmului nu este Biblia ci Filocalia – o culegere a experientelor si invataturilor spirituale relatate de mari sfinti ori discipoli ai acestora. Practica de baza a isihasmului consta din rugaciunea inimii sau a mintii.

Rugaciunea inimii include mai multe etape, pana la practica ei desavarsita. Stadiul suprem al acesteia fiind realizeazarea efectiva a contopirii cu Dumnezeu; transcenderea iluziei “desertaciunii” acestei lumi si dizolvarea mintii prin identificare cu constiinta divina.

“Minte care se intoarce in ea insasi si mai presus de ea spre a se uni cu Dumnezeu”-Sf. Grigore Palama

In aceatsa ultima etapa nu se mai pot rosti cuvinte, rugaciunea dispare, si orice mijloc al acesteia ramane doar o traire pura inefabila lipsita de orice obiect intr-un profund extaz mistic “rapire extatica” care poate dura zile in sir. In acest stadium sunt revelate marile mistere, trairile coplesitoare “pe care nici un muritor nu le-ar banui”. Adevarata realitate perceputa deja la o dimensiune unde timpul si spatial, forma, lumina si insasi actul intelegerii or al cunoasterii sunt transcese dupa cum spune si Sfantul Dionisie Areopagitul:

“Dumnezeirea nu este nici suflet nici minte nici parere nici ratiune, nu poate fi exprimata, nici inteleasa…nici stiinta nici adevar nici imparatie nici unitate nici bunatate nici duh nici paternitate nici filiatie, ea scapa oricarui rationament de a o numi ori cunoaste. Nu e nici intuneric, nici ratacire…despre ea nu se poate afirma ori nega nimic in mod absolut dar este totodata Cauza unica si desavarsita a tuturor fiind transcendenta, fiind libera de toate si mai presus de toate.” din lucrarea Teologia Mistica

RUGACIUNEA INIMII (sau a mintii)

Aceasta cuprinde o serie de tehnici structurate pe mai multe etape echivalente nivelului de practica.

Rugaciunea inimii este nestemata invataturii si meditatiei crestine. Azi din pacate, isihasmul se mai practica in putine locuri pe glob. Rugaciunea inimii este mult superioara rugaciunii obisnuite caci ea sporeste necontenit puterea de concentrare si creste profunzimea perceptiei si aduce linistea sufletului, o stare permanenta de beatitudine pentru cel care se roaga.

Rugaciune inimii:

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(a).“

Treptele rugaciunii inimii

Acestea difera. Dupa unii parinti sunt 8, dupa altii doar 3 sau 5, dar o varianta generala dupa Filocalia ar fi aceasta:
1) Rugaciunea mintii: – primul stadium al rostirii in care mintea repeat neincetat: “Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(a).” Aici intreaga atentie este focalizata pe aceasta rostire, astfel gandurile razlete inceteaza sa mai sustraga fiinta. Mintea atunci este automat orientata in interior
2) Rugaciune mintii in inima: – “Aici mintea in timpul rugaciunii petrece fara iesire in interiorul inimii. Aici se afla toata esenta lucrarii” (Parintele Cleopa in “Ne vorbeste Parintele Cleopa” vol. 12.) Aici atentia este directionata in inima, lucru ce in unele cazuri se intampla spontan sau se intampla firesc, de la sine. “Dupa o bucata de vreme am simtit ca rugaciunea se coborase, asa zicand de la sine de pe buze in inima”. (Pelerinul Rus) Devenim constienti de natura noastra, de gandurile, de emotile noastre pe care acum le percepem, le analizam – introspectie. Apare o stare de calm profund, siguranta incepand sa creasca focalizarea si forta interioara.
3) Rugaciunea neincetata sau cea care se misca de la sine: – “Inima cu fiecare zvacnitura repeta singura cuvintele rugaciunii…inceta-i sa mai pronunt rugaciunea si nu mai faceam altceva decat sa ascult cu bagare de seama ce spunea inima. Ochii (viziunea interioara) mi se scufunda inlauntrul ei si aparu un sentiment intens de fericire. (pentru o mai buna intelegere am redat relatarea experientei Pelerinului Rus). In acest stadiu apare asanumita dulceata duhovniceasca, o forma permanenta de beatitudine. Rugaciunea devine aici neincetata in sensul ca acea stare beatifica din inima devine continua “ca o curgere” chiar si in timpul desfasurarii actiunii zilnice, chiar si cand vorbim sau dormim “Eu dorm, dar inima-mi vegheaza” (Cantarea Cantarilor cap 5.2).
4) Rugaciunea curata: – Aici “rugaciunea da nastere unei contemplatii…cel care traieste o astfel de contemplatie cunoaste o stare de extaz si devine asemenea unui trup parasit de suflet” (Sf. Isaac Sirul). In acest extaz, in care mintea nu mai poate misca ramane doar constiinta care contempla. Aici apare din inima “o lumina ce straluceste ca soarele ce izvoraste din adancul inimii” (evident este o perceptie a viziunii interioare).
5) Rugaciunea, vederea duhovniceasca (dupa Sf. Isaac Sirul) sau rugaciunea fara de rugaciune: – “De indata ce mintea a trecut dincolo de rugaciunea curata nu mai exista nici simtiri, nici lacrimi, nici stapanire, nici libertate, nici smerenie, nici…nici…nici lumea asta sau cealalta. Asadar nu exista rugaciune dincolo de rugaciunea curata…Trecand dincolo de marginile ei intram in starea de extaz si nu mai suntem in rugaciune. Aceasta este viziunea” (Sf. Isaac Sirul)
 
Sursa
http://puterea-credintei.blogspot.com/2010/05/isihasmul-rugaciunea-inimii.html

Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !