PROFEŢIILE CUTREMURĂTOARE despre MOLDOVA ale SF.Ierarh VARLAAM MITROPOLIT al MOLDOVEI între anii 1632-1653

Sf. Ierarh Varlaam

(Document domnesc descoperit de Paul de Alep intr-un sipet al lui Duma Negru despre vremurile din urma ale Moldovei, de la Mitropolitul Varlaam)

“Dupa plecarea mitropolitilor fanarioti vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor incerca sa vanda dreapta credinta. Amestecurile de credinta drept-maritoare cu cele papistasesti si paganesti nu vor mai fi (nu vor mai fi considerate ca) o uraciune si o urgie inaintea lui Dumnezeu.

Oamenii se vor vinde intre ei, vor fi taieri de sabie intre frati pentru putere si ranguri pamantesti.

Moldova va fi rupta si impartita dupa bunul gust al puterii de la Rasarit, prin sfaturi marsave si ticaloase. La vremea din urma o hiara rosie cu multe capete va inghiti intreaga Europa crestina, iar oamenii se vor salbatici mai rau ca fiarele.


Oamenii se vor inrai si vor strica obiceiurile pamantului, inmultindu-se intre ei ca dobitoacele fara nicio nerusinare, lepadand Sfanta Taina crestina a nuntii. Vor defaima obiceiurile crestinesti dedandu-se la tot felul de obiceiuri straine, iar paganii se vor amesteca cu sange crestinesc. Mare urgie va fi atunci.

Domnii pamantului vor fi oameni vanduti satanei, care nu vor mai purta grija poporului drept-credincios.

Mosiile stramosesti vor fi calcate cu japca si luate de straini dupa bunul lor plac, lucru nemaiintalnit in curgerea timpului in Moldova.

Biserica stramoseasca va fi rusinata de noile obiceiuri paganesti si papistasesti, aduse cu sila de vladicii lor cu apucaturi satanicesti. Oamenii afierositi lui Hristos cu slujba vesnica vor lepada sfantul chip si fagaduinta inaintea lui Hristos, dedandu-se la viata lumeasca de dinainte.

La vremea cea din urma, pamanturile nu-si vor mai da roada lor, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde mosiile fara de rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia.

Legile crestinesti ale tarii vor fi lepadate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate in ras, iar conducatorii netrebnici vor face legamant cu fiara apocaliptica. Vlastarele moldovenesti, urmasii domnilor si boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri si apucaturi ieftine.

Barbatii vor schimba obiceiul dumnezeiesc al demnitatii lor si se vor acoperi in straie femeiesti, iar femeile vor umbla precum barbatii. Adunarile din sarbatori si toate obiceiurile pamantu-lui vor fi schimbate in obiceiuri si apucaturi salbatice, paga-nesti, aducand in Moldova in locul jocului de sarbatoare jocuri de la salbatici.

La vremea de apoi, pe pamanturile Moldovei va domni saracia, jalea, moartea, spaima, frica si omul nu va mai fi stapan in batatura lui. Vor pune domnii pamantului biruri si legi cum n-au mai fost de la intemeierea Moldovei. Vor pune biruri si pe aerul lasat de Dumnezeu.

Hiarele pamantului si pasarile si toate dobitoacele isi vor schimba firea lor si vor aparea alte feluri de dobitoace, iscodite dupa mintea omului, care vor fi slabe la trup si fara de folos.

La vremea cea din urma, oamenii se vor strange unii langa altii in tot felul de nascociri, lepadand truda satului, munca va fi o rusine, rusinea va ramane un obicei, iar cei drepti vor fi considerati nebuni. Se vor insela unii pe altii crezand ca asta e legea lui Dumnezeu.

Si, in cele din urma, ultima randuiala a pamantului: se vor dezgropa oasele parintilor si stramosilor nostri, vor fi daramate bisericile, vor fi lepadate randuielile crestinesti si vor iesi un soi de oameni care, tot in numele lui Dumnezeu, vor face biserici fara cruce, vor nesocoti Sfanta Jertfa si, in cele din urma, o vor amesteca in slujire cu paganii.

Asa arata Apocalipsa Sfintei Carti a Scripturii, ca la vremea din urma, cand veti vedea uraciunea pustiirii in locul cel sfant, razboaiele pe alocurea, urgiile si uciderile intre oameni, lepadarea pruncilor din pantecele femeiesti si oameni cautand linistea de la un capat al altuia al pamantului, cand graiurile se vor amesteca ca alta data in Babilon, si sfarsitul va fi aproape.

Moldova cea frumoasa si bogata, plina de daruri dumnezeiesti, plina de locasuri sfinte, plina de oameni harnici si credinciosi, va cadea in mainile paganilor si a necredinciosilor, iar caderea ei va fi mai grea decat caderea Constantinopolului din vremea maritului nostru domn Stefan cel Mare si Sfant.

Binecuvantat a fost pamantul Moldovei si nerusinata a fost ocara oamenilor, care, prin faptele si apucaturile lor stricate, vor intoarce pe voievozi in morminte si vor face pe stramosi sa lacrimeze sub glie, stand cu fruntea plecata in fata Marelui Stapan Hristos pentru rusinea lasata de urmasii lor“.

(Document din Moldova dat de Mitropolitul Varlaam Mitropolitului Macarie cu prilejul calatoriei prin Moldova, adus de la pustnicii de la schitul lui Zosima din tinuturile Neamtului – cu titlu l „Proorocii despre vremurile din urma si caderea crestineasca a Moldovei”)

…despre viaţa SF. Ierarh Varlaam citez>Sfintii Ocrotitori ai Moldovei:

Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu. Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Moţoc, din Borceşti, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamţ, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590.

Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. Pe aceeaşi vatră, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu în care a început să funcţioneze şi o şcoală.

Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând Scara (Leastviţa) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungând sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, în anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev şi Moscova în vederea cumpărării de icoane pentru mănăstirile Dragomirna şi Bârnova şi pentru biserica ctitorită de domnitor în Iaşi. Săvârşind aceasta, Varlaam s-a întors în ţară, dar primind vestea morţii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Mănăstirea Secu.

În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei în locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele veşnice şi a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ.

Noul Mitropolit unea învăţătura cu rugăciunea şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învăţatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnitor Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.

Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului şi credincioşilor ortodocşi o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiţie a Bisericii. Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era preţuit atât în ţară, cât şi în afara ei.

Astfel, pentru evlavia şi înţelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. Ca un păstor bun şi harnic, Mitropolitul a tipărit la Iaşi mai multe cărţi de slujbă şi de apărare a credinţei ortodoxe, şi anume: Cazania, Cele şapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi altele.

Lucrarea sa intitulată Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Ea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget şi credinţă pe românii locuind de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfinţită în anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori şi binevestea Evanghelia lui Hristos cu râvnă şi înţelepciune. În anul 1641, în această biserică, evlaviosul Mitropolit Varlaam a aşezat moaştele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie.

Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult în rândurile credincioşilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru a întări credinţa ortodoxă şi a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iaşi, în anul 1640, prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă şi română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova.

După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de linişte şi de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturiseşte cronicarul Miron Costin. Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune şi în vieţuire sfântă, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657. Toate cele agonisite în timpul vieţii sale le-a dăruit Mănăstirii Secu. Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.

Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.

preluare de pe sursa: BLOG CREȘTIN ORTODOX

Stefan cel Mare a fost calugarit inainte de moarte?

Mormantul Sfantului Voievod a fost deschis pana acum de doua ori.

Istoricii nu s-au pronuntat sau, mai degraba, au evitat sa se pronunte cu privire la o problema fundamentala: a fost sau nu Stefan cel Mare calugarit inainte de moarte?

Tulburatoarea intrebare este generata de senzationala descoperire a faptului ca marele domnitor a fost ingropat modest, fara sicriu, cu trupul asezat pe 13 bare de fier si cu capul pe un capatai de caramizi, ritual ce tine mai degraba de cel al cinului calugaresc decat de cel al credinciosilor de rand, oricat de smeriti ar fi acestia.

Despre inmormantarea lui Stefan cel Mare nu s-a pastrat, in mod misterios, nici o relatare.

Grigore Ureche nu spune nimic despre aceasta.

Nici Dimitrie Cantemir, nici Gheorghe Sincai, mai tarziu, nici istoricul A.D Xenopol sau Nicolae Iorga.

Nici cronicarii straini nu spun nimic despre momentul inhumarii marelui domnitor.

Cand a murit Matei Basarab, arhidiaconul de Antiohia, Macarie, care vizitase tarile romane pe la 1654, vorbea despre voievodul mort ca “fusese asezat intr-un sicriu impodobit ca al unui rege”.

Or, dupa cum apreciaza si Silviu Dragomir, in volumul “Mistere”, “inmormantarea lui Stefan cel Mare trebuia sa se desfasoare nu doar cu o pompa mai mare, dar imbracamintea si sicriul era normal sa fi fost macar pe masura rangului si pretuirii avute in viata”.

In realitate, Stefan cel Mare a fost inmormantat fara sicriu, invesmantat doar intr-o mantie domneasca.


Doua deshumari si un mort “misterios”

Prima deschidere a mormantului lui Stefan cel Mare a fost facuta in februarie 1758, de catre Mitropolitul Iacov al Sucevei, in fata preotilor si monahilor.

In zapisul faptei sale, Iacov retine ca mortul fusese gasit foarte “misterios”, eliminand alte elemente care ne-ar putea duce cu gandul ca mormantul mai fusese deschis.

In noiembrie 1856, la staruinta egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficiala a autoritatilor austriece din Bucovina ocupata trece la deschiderea mai multor morminte “aflatoare in Biserica Manastirii Putna… apartinand domnitorului Moldovei Stefan cel Mare si membrilor familiei sale”.

Insarcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul “guvernial” Anton Schonbach, asistat, in calitate de comisar spiritual, de catre Teoctist Blaezewicz, asesor imperial consistorial.

 Conducerea tehnica a operatiunilor a fost asigurata de inginerul Anton Rol, iar asistenta sanitara de catre dr. Vincentiu Szymonowicz.

La sfarsitul operatiunii a fost incheiat un amplu proces-verbal, care a fost publicat de F.A. Wie-kenhauser, in scurta sa “Istorie a manastirilor Voronet si Putna”, in 1886.

Din acest document reiese ca, la cea de-a doua deshumare, osemintele domnitorului nu au fost atinse, dar, din asezarea lor “se putea stabili insa, cu toata siguranta, ca mormantul fusese inainte inca o data deschis, cu care prilej ramasitele domnitorului au fost schimbate intr-o alta pozitie decat fusesera asezate la inceput”.



Inmormantat pe 13 bare de fier

Pretiosul proces-verbal arata ca in mormantul lui Stefan cel Mare, “cadavrul, cu totul descompus si acoperit de faramiturile zidurilor mormantului, era asezat pe 13 bare de fier… ce erau asezate pe amandoua partile laterale ale mormantului…

Din partea de sus a corpului nu se mai vede nimic si pe un capatai de zid, gros de 12 toli, ce se gaseste in partea capului, se afla partea de sus a craniului, inca destul de bine intretinuta, lipsit de orice acoperamant.

Aceste ramasite ale craniului sunt asezate la o distanta de cinci toli departe de celelalte resturi ale cadavrului…indepartate de osul frontal, cat si de amandoua oasele laterale ale craniului, care, intre timp, s-au rotunjit prin putrezire… Aceasta imprejurare, ca si celelalte inainte citate…, lasa sa se presupuna cu siguranta ca capul (cacofonia nu ne apartine n.n) acestui cadavru ar fi fost schimbat pe cale mecanica din pozitia sa naturala inca cu mult timp in urma…

Forma imbracamintei cadavrului, ca si stofa grea si bogata a acestuia, intarea convingerea, la fel ca si crucea de aur ce se afla in dreptul pieptului care nu se prabusise, in chip neindoios, si, prin comparatia cu ramasitele cercetate de comisie in mormantul lui Bogdan si al lui Stefan (“cel crud” – nepotul lui Stefan cel Mare, n.n.), ca era vorba de o imbracaminte deosebita, de o mantie domneasca si de un mormant domnesc cioplit din piatra”.



Calugarirea, practica printre domnii Moldovei

In legatura cu mormantul in care a fost descoperit principele Stefan (“cel crud”), nepotul lui Stefan cel Mare, procesul-verbal face o precizare foarte importanta: “printre resturile de imbracaminte… apar cateva asemanari cu imbracamintea calugareasca sau preoteasca…intrucat in istoria Moldovei sunt cazuri in care principii, inainte de moarte, au pasit in monahism, lucru care se putea trece cu putina vreme inainte de moarte sau chiar pe patul mortii, astfel incat este cu putinta ca Stefan, care purta porecla de “cel crud” si care, dupa aratarile istoriei, a fost otravit de catre sotia sa, a trecut, la fel, scurta vreme inainte de moartea sa, la monahism,pentru ispasirea pacatelor sale.

Astfel se pot explica crucile in forma de schima, care se gasesc pe resturile im- bracamintei din mormantul sau si se poate explica de ce printre aceste ramasite nu s-au gasit in mormant inele, deoarece, pentru calugar, portul acestora nu este ingaduit”.

Ciudat este faptul ca si principele Alexandru a fost descoperit inmormantat la fel ca si Stefan cel Mare, adica fara sicriu, cu trupul asezat pe un grilaj asemanator, de fier, si capul sprijinit pe un zid de caramizi.

Cercetatorii mormantului admit faptul ca “asezarea si pozitia ramasitelor de imbracaminte (in aceste doua cazuri, n.n.) au fost gasite cu totul in oranduiala, pe cand daca s-ar fi scos sicriele sau s-ar fi mutat cadavrele… imbracamintea s-ar fi deranjat” si, totodata, ca “sprijinirea capului pe un capatai de zidarie de 12 toli”, in cazul “ingroparii cu sicrie, nu ar fi putut avea nici un rost. …

Trebuie acceptata parerea ca trupurile lui Stefan cel Mare si Alexandru au fost inmormantate fara sicrie, imbracate numai in bogatele lor vesminte domnesti”.

Documentul autoritatilor austriece de ocupatie mai subliniaza si faptul ca obiectele de pret pe care le-a continut mormantul lui Stefan cel Mare ar fi fost scoase cu prilejul primei deshumari si folosite pentru confectionarea a doua coroane, pentru icoanele facatoare de minuni ale “Maicei Precista si Domnului Hristos”, dupa cum reiese dintr-o scrisoare adresata de Iacov, Mitropolitul Sucevei, catre egumenul Manastirii Putna, Kir Venedict.

Probabil, cu acel prilej, craniul voievodului a fost asezat in pozitia in care a fost gasit cu prilejul celei de-a doua deshumari.



A dus viata isihasta in Sfantul Munte

In legatura cu modul in care a fost inmormantat Domnitorul Moldovei, Silviu Dragomir este convins ca acele 13 bare de fier reprezinta pe cei 12 apostoli, impreuna cu Maica Domnului, si nu are indoieli ca acesta a fost calugarit inainte de moarte. Indirect, in acest sens, un argument foarte interesant aduce si scriitorul Vasile Andru.

In volumul “Misticii din Carpati”, scriitorul povesteste un lucru care tulbura profund: in Sfantul Munte Athos, circula printre batranii pustnici o informatie: in perioada copilariei, Stefan cel Mare ar fi dus viata isihasta aici.

Calugarii batrani spun ca au primit informatia prin viu grai, de la inaintasii lor, din generatie in generatie.

Stefan ar fi ajuns in Athos la varsta copilariei si ar fi fost dat in grija unui pustnic.

Acesta l-ar fi invatat rugaciunea inimii. In lucrarea sa “Stefan cel Mare si Sfant.

Traditii si cantece populare” 1903, Gheorghe Teodorescu Ki-rileanu retine o povestire populara despre perioada copilariei voievodului, care, intr-o padure, a avut revelatia “unei lumini care ardea nemiscata sub ploaie si vant”.

Copilul Stefan atingea lumina, nimerind apoi intr-o coliba, ca o chilie, asemanatoare cu cele ale calugarilor isihasti athoniti, unde adoarme, iar langa el, doi batrani se roaga prevestind ca Stefan va fi aparatorul credintei.

Comentand acest episod, Vasile Andru spune ca acesta putea sa “preceada intentia lui de a se initia in puterile isihaste”.

Faptele sale ulterioare pot sa ateste o legatura speciala cu Athosul, unde a construit biserici, pe care le-a daruit cu icoane, carti rare cu ferecaturi in aur si podoabe de metal pretios.

Intr-o vreme in care Grecia era inrobita de turci, neputand sa sprijine Athosul, Voievodul Stefan era un fel de “protector politic si financiar al Sfantului Munte”, considera Vasile Andru.

Coroborarea faptelor duce la ideea ca Sfantul Stefan cel Mare a fost calugarit inainte de moarte.

Acest lucru trebuie insa demonstrat de istorici, noua rama-nandu-ne doar a da curs indemnului lui Neculce, care, in a sa Predoslavie, spune: “Cine va citi si le va crede, bine va fi, iar cine nu le va crede, iar va fi bine, caci precum ii va fi voia, asa va face”.


preluare de pe sursa: Piatza.net