Tehnicile de programare mentală din spatele Walt Disney

 

Regatul magic al lui Walt Disney, celebrul producător de desene animate, a devenit o instituţie americană care influenţează oamenii din întreaga lume şi îşi pune amprenta asupra vieţilor lor, din leagăn până în mormânt. Dincolo de grandoarea aparentă a lui Disney şi a creaţiilor sale se ascund cele mai groteşti aspecte de ocultism negru pe care le-a văzut lumea până acum.


Cine a fost cu adevărat Walt Disney?

Admirat pe întreg globul, ipostaziat de biografia sa oficială într-un om de o moralitate ireproşabilă, „născut pentru a face lumea să viseze”, Walt Diseny este inventatorul şi cel mai mare producător de desene animate, creatorul Imperiului Disney, care a revoluţionat cea de-a şaptea artă şi industria turismului. Redutabil om de afaceri, „magnatul divertismentului”, a făcut din compania sa un gigant mondial, iar din numele Disney marca de elită a industriei divertismentului şi cea mai respectată marcă din SUA (conform unui sondaj de opinie recent).

În 43 de ani de carieră, a produs peste 600 de filme şi desene animate. A primit 950 de premii şi titluri onorifice şi este deţinătorul a 26 de premii Oscar.

Câţi cunosc oare şi faptul că Walt Disney era francmason în Ordinul DeMolay, iar semnătura sa conţinea ocultată cifra 666 ? Că a lucrat mulţi ani ca agent FBI sub acoperire? Sau că a fost acuzat că ar fi pedofil?

Vă prezentăm mai pe larg câteva date din bibliografia sa oficială. Walter Elias Disney (5 decembrie 1901 – 15 decembrie 1966) a fost regizor, producător, animator, scenarist şi antreprenor american. Cofondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuţi producători de film din lume.

Compania sa, cunoscută acum sub numele de Disney sau The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari şi este cotată ca fiind a 48-a companie în topul celor mai mari 500 de companii din lume. Disney deţine la ora actuală cinci studiouri cinematografice, nouă canale de televiziune, inclusiv ABC, 21 posturi de radio, şapte cotidiene, câteva edituri, zeci de hoteluri, câteva aeroporturi şi un lanţ de parcuri de distracţii gigant.

Este una din cele mai mari companii de producţie de la Hollywood. Disney a achiziţionat şi studiourile Pixar, astfel luând naştere cel mai mare studio de animaţie din lume, Disney/Pixar.

Disney şi echipa sa au creat filme celebre precum: „Albă ca Zăpada”, „Cartea Junglei”, „Pisicile aristocrate”, „Frumoasa şi bestia”, „Pinochio”, „Fantasia”, „Dumbo”, „Bambi”, „Alice în Ţara Minunilor”, „Peter Pan”, „Cenuşăreasa”, „Doamna şi vagabondul”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „101 dalmaţieni”, „Regele leu,” „Mary Poppins”, „Insula comorii”, „20.000 de leghe sub mări” etc, şi unele din cele mai cunoscute personaje: Mickey Mouse, Pluto, Goofy, Donald, Tom şi Jerry, Tweety etc. Producţii recente de succes ale studiourilor Disney sunt: „Toy Story”, „Compania monştrilor”, „În căutarea lui Nemo”, „Incredibilii”, „Bolt” şi „WALL-E”.

Haideţi să vedem mai de aproape cine a fost cu adevărat Walt Disney. Christopher Finch scrie în cartea sa „Art of Walt Disney: From Mickey Mouse to the Magic Kingdoms” – „Arta lui Walt Disney: de la Mikey Mouse la Regatul Magic”: „prin definiţie, figurile publice sunt cunoscute tuturor; totuşi chiar şi după discuţiile cu unii dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Disney este imposibil să sărim peste concluzia că de fapt nimeni nu l-a cunoscut cu adevărat. Mereu au existat aspecte ale personalităţii sale, care rămâneau ascunse.”

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape s-au plâns că acesta era „arogant şi refractar“. Finch nu este singurul autor care a vrut să îi avertizeze pe cititori că imaginea oficială a lui Disney este falsă. De asemenea şi Leonard Mosley, unul dintre biografii lui Walt Disney scria în „Disney’s World” – „Lumea lui Disney”:

„Împărtăşesc şi eu admiraţia generală faţă de un om ale cărui creaţii cinematografice au fost mereu atât de inspirate şi spirituale, dar diferenţa dintre mine şi cei care îl idolatrizează, negăsindu-i nicio greşeală, este că eu îmi doresc să cunosc faptele, oricât de fantastice ar părea la prima vedere, deoarece ştiu că foarte mult din adevăratul Walt Disney a fost ascuns, în mod intenţionat. Caracterul acestui om avea mari lipsuri.”


Ce se ascunde în spatele imaginilor perfecte?

Cum a reuşit Walt Disney să-şi construiască imaginea de om cu o moralitate ireproşabilă? În timp ce Hollywood-ul era frământat de scandaluri, în compania fondată de Walt Disney erau aplicate standarde stricte. În anii ’30, Disney avea un cod al uniformei, care le cerea bărbaţilor să poarte cravată, iar femeilor fuste de culoare închisă.

Dacă vreun bărbat se uita provocator la o femeie la studiourile Walt Disney, risca să fie dat afară imediat. În anii ’50, dacă vreun angajat era auzit spunând nu contează ce fel de înjurătură era concediat instantaneu, indiferent cine era. Disney nu le permitea angajaţilor săi de sex masculin să aibă păr pe faţă, deşi el însuşi purta mustaţă.

Nu era admis să existe alcool în cadrul studiourilor, deşi el însuşi consuma o cantitate foarte mare în biroul său. La început, Walt nu le permitea artiştilor săi să deseneze personaje nud. Aceste reguli stricte nu izvorau dintr-o adevărată convingere morală, ci din necesitatea de a se asigura că reputaţia Disney rămâne nepătată.

Astfel de reguli morale stricte sunt paravanul pentru a ascunde multe, de la un puternic sentiment de vinovăţie, până la ritualuri satanice. De exemplu, Hitler se spăla obsesiv pe mâini de mai multe ori pe zi. Şi despre Disney se povesteşte că se spăla pe mâini de mai multe ori pe oră, în fiecare oră.

Walt Disney făcea eforturi mari pentru a menţine o imagine nealterată asupra afacerii sale. De exemplu, el a scris o reclamaţie foarte vehementă atunci când un personaj din desenele sale animate a apărut într-o reclamă la bere. La fel ca şi în cazul lui Billy Graham (cel mai renumit predicator baptist american din prima perioadă a secolului XX, mason de gradul 33), „iluminaţii” şi-au oferit toată susţinerea pentru promovarea lui Walt Disney.

Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanţă din Palm Springs obişnuia să joace golf împreună cu Ed Sullivan şi Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Dacă Disney era atât de nepătat şi bine intenţionat, cum de avea astfel de prieteni apropiaţi?

Alt prieten apropiat al său era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt şi proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI şi ambii erau implicaţi în abuzuri făcute asupra „sclavilor” controlaţi mental.

Walt a susţinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urmă i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan şi prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au susţinut foarte mult în public pe Disney.

Printre ocultiştii faimoşi care au susţinut industria Disney pe parcursul timpului se numără: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra şi familia Clinton. Uriaşul parc de distracţii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toţi preşedinţii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr.
, împăratul Akihito al Japoniei, toţi regii „iluminaţi” ai Danemarcei şi ai Belgiei, cel de-al treilea preşedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, şahul Iranului –
Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoaştere de la multe organizaţii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonică B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comerţ i-a dăruit în anul 1936 premiul anual „Tânăr remarcabil”;
instituţiile Yale şi Harvard i-au dat medalii de onoare. „Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensă asupra oricui insinua măcar că Walt Disney nu ar fi arhetipul perfecţiunii binevoitoare şi al moralităţii ideale,” declară Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.

„În spatele faţadei plăcute a lui Disney se găsesc producţii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostituţie, controlul minţii precum şi atragerea mai multor generaţii de oameni către practicile de vrăjitorie”, susţine Fritz Springmeier în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru şi vrăjitoria aşa cum au făcut-o fraţii Disney.

Film după film, acestea au fost aduse în atenţia publicului sub masca aşa-zisei distracţii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrăjitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovări făcute vreodată vrăjitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultişti care a introdus în lume multă oroare ocultă prin cărţile şi scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney şi a fost vocea lui Ratigan din „Marele şoricel detectiv”.

În ce priveşte filmele pentru adulţi, la un moment dat Disney a rămas dator sindicatelor. Pentru a putea plăti datoria, a început în secret să producă o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirmă că directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde producţia de filme pentru adulţi aparţinând lui Disney”.


Walt Disney şi guvernul SUA

Înaintea celui de-al doilea război mondial, FBI şi CIA l-au recrutat pe Walt Disney ca informator. Documentele obţinute recent din arhivele FBI arată clar că Walt Disney a fost agent informator plătit al FBI-ului. Aceleaşi documente secrete dezvăluie faptul că Walt Disney a fost mai târziu promovat într-o funcţie importantă şi alţii îi raportau lui.

Şi scriitorul Marc Eliot susţine că, în 1940, şeful FBI din acea vreme, John Edgar Hoover, i-a propus lui Walt Disney să devină informator al serviciilor americane de informaţii interne al SUA. Eliot povesteşte că Disney era un conservator notoriu şi avea slăbiciune pentru tot ceea ce era american. Cu toate acestea, despre Disney se vehiculau şi anumite zvonuri cum că acesta era informator dublu, servindu-i şi pe sovietici.
Walt nu a avut nicio remuşcare să participe la „vânătoarea de vrăjitoare” declanşată în vremea aceea în citadela filmului împotriva acelora care simpatizau cu comunismul.

Aceasta a pus pe jar Comisia pentru Activităţi Antiamericane a Congresului, printr-o interminabilă perindare de martori „prietenoşi” care şi-au denunţat prietenii, acuzându-i de comunism şi antiamericanism şi ruinându-le cariera.

Colaborarea cu FBI i-a servit lui Disney pentru a-şi controla personalul de desenatori cu înclinaţie spre grevă, nemulţumiţi de locul de muncă şi având tendinţa de a se înscrie în sindicat pentru a protesta faţă de salariile mizere oferite de patron.

Unul dintre desenatori, care s-a confruntat cu represalii pentru că a participat la o grevă în 1941, a mărturisit că „Disney a refuzat să recunoască talentul desenatorilor săi care au lucrat ore în şir în laboratoarele sale la preţuri scăzute şi care au rămas nişte iluştri anonimi.”

În 1993, atunci când a apărut ştirea că Disney a lucrat ca agent secret pentru FBI, fostul şef al CIA, William Hedcock Webster, a contribuit alături de familia lui Disney la acoperirea acestui scandal. Webster a apărut la TV şi a spus că Walt nu a avut niciodată legătură cu FBI-ul.

Unul dintre multele cazuri scandaloase în care era implicat Walt era acela al unei fetiţe de şase ani, Rose Marie Riddle, care fusese abuzată sexual şi dispăruse în 1961. Conform documentelor din arhivele FBI, agentul FBI W. G. Simon fusese cel care se întâlnise cu Walt pentru a discuta despre acest caz.

Acelaşi Simon este una dintre persoanele care au declarat mincinos pentru public cum că Disney nu ar fi fost niciodată agent FBI. Ne întrebăm de ce este atât de important pentru FBI şi CIA să ascundă faptul că Walt Disney a fost agent FBI?

Un alt fapt divers interesant este că de-a lungul timpului Disney a folosit în mod repetat metode nu tocmai cinstite, dar sigure, de a obţine proprietăţi în teren. Acesta se înţelegea cu oficialii guvernamentali şi bancherii locali pentru ca familia sa, directorii Disney şi acţionarii Disney împreună cu familiile lor să reuşească să
cumpere proprietăţile dorite pe care, după o anumită perioadă de timp, aceştia le vărsau în contul corporaţiei. Un exemplu ar fi Parcul de Istorie Americană din Virginia, din care Disney deţine 1800 de acri (peste 7284,42 hectare).



Mesaje subliminale sexuale în producţiile Disney

Pare greu de crezut că desenele animate cu care cresc copiii noştri abundă de mesaje sexuale subliminale? Vă oferim câteva astfel de exemple, pentru a vă convinge singuri. Internetul abundă de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirenă”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloană de la dreapta la stânga) prezintă un organ sexual masculin în erecţie.

Chiar şi preotul care oficiază o nuntă în desenul animat intră la un moment dat în erecţie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirenă „Kiss the girl…” se află un grup Jamaican care pronunţă cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoană care priveşte.

În filmul Alladin, dacă rulaţi încet filmul el spune foarte repede ca să nu se înţeleagă „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenţi dezbrăcaţi-vă”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Faţă de povestea originală, Disney „a uitat” să precizeze că personajul principal se converteşte la creştinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” conţine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” şi „lie” (lie înseamnă a minţi). Dacă priviţi filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveşte cu labele în pământ: În mijlocul particulelor de praf care se ridică, pe mijlocul ecranului, se formează cuvântul „sex”.


Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi găsite şi în „Frumoasa şi bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pură demonologie. Ideea principală a serialului este aceea că o rasă de demoni protejează New York City. Unul dintre personaje se numeşte Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima producţie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. d În prezentarea cărţii „Crescând Homosexual”, purtătorul de cuvânt al Disney îi invită pe toţi adolescenţii de sex masculin să exploreze „frumoasa lume a homosexualităţii”.

În ziua de azi, Disney promovează întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali să îi portretizeze pe Mickey Mouse şi Donald Duck ca iubiţi homosexuali, iar pe Minnie Mouse şi Daisy Duck ca lesbiene.

Disney a extins serviciile de sănătate de care beneficiază angajaţii homosexuali ai companiei care „trăiesc” împreună. Această politică nu se aplică însă şi cuplurilor heterosexuale. Preşedintele Disney, Michael Eisner a declarat că circa 40% din cei 63.000 de angajaţi ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care deţine 60% din acţiunile Disney, şi-a părăsit soţia şi s-a căsătorit cu un bărbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida.



Filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney – mari amăgiri ale „iluminaţilor”

Prietenul lui Walt Disney, masonul H. G. Wells afirmă în cartea sa „A Modern Utopia” – „Utopia modernă” că vor fi multe „show-uri şi distracţii” pentru oameni în Noua Ordine Mondială. Iată ce se scria despre Disney în „Anuarul Supravieţuirii

Viitorului” din 1993, publicat de Societatea „Viitorului Lumii”: “Controlul asupra industriei de entertainment şi accesul neîngrădit la aceasta duce foarte uşor la manipularea populaţiei. America postmodernistă este un mare «circ» de distracţii şi de reclame, fiecare dintre ele cerşind cel puţin un moment din atenţia oamenilor.

Lumea comerţului este hrana noastră, iar limbajul entertainment-ului este modalitatea obişnuită a discursurilor publice. Walt Disney World se întinde pe o distanţă de peste 11.000 de km pătraţi în mlaştina şi pădurile din centrul Floridei. Este cel mai important centru de distracţii din lume, fiind vizitat de peste 30 milioane de persoane anual. Putem vedea clar conceptul de «Ţara lui Oz» sau utopia ca afacere profitabilă.”

Disneyland şi Disneyworld sunt faimoase în lumea întreagă, ele fiind o adevărată „mândrie” a Americii. Primul parc de distracţii Disney, din seria care avea să revoluţioneze domeniul turismului, a fost înfiinţat în 1955, în California. Iată ce declara Disney atunci presei: „Disneyland reprezintă idealurile, visurile, eforturile care au stat la baza construirii Americii, dar asta nu înseamnă că nu poate fi şi un simbol universal.”

În cartea lor, „Deeper Insights into the Illuminati Formula”, Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler afirmă: „Se ştie, de asemenea, că Disneyland şi Disneyworld sunt centre deosebit de importante unde «iluminaţii» creează sclavi controlaţi mental. Disneyland este un loc unde se desfăşoară numeroase ritualuri satanice şi activităţi pornografice.

În topul marilor amăgiri ale «iluminaţilor», filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney ocupă primele locuri. Aveau nevoie de un loc unde să vină oameni de pe tot globul pământesc, fără a se naşte niciun fel de suspiciuni; acest loc se dorea a fi acoperirea perfectă pentru multe din activităţile lor criminale.”



Tuneluri subterane în Disneyland

Un subiect de conversaţie al personalului din studiourile Disney era comportamentul ciudat al lui Walt. Acesta nu era de găsit până după-amiaza târziu, când ieşea din labirintul de tuneluri subterane, ce erau amplasate sub clădirile studiourilor. Explicaţia pe care el o dădea întotdeauna era aceea că discuta în fiecare zi, timp îndelungat, cu inginerii de la întreţinere.

Potrivit surselor din cadrul CIA, venite de la cei care se opun Noii Ordinii Mondiale, CIA a angajat în 1977 muncitori pentru a construi tuneluri subterane sub Disneyworld. Aceşti muncitori au fost condiţionaţi să ţină secretul şi nu au primit decât informaţii minime cu privire la motivul pentru care CIA se implică în construirea unui parc de distracţii.

Sub Lacul Holden a fost construit un mare centru de programare mentală. Acesta se află la numai câţiva kilometri distanţă de Disneyworld. Deşi au fost luate măsuri foarte riguroase pentru a-l ascunde, în decursul timpului au fost intentate numeroase procese (federale şi statale) de către victimele care doreau să dezvăluie existenţa acestor tuneluri şi a centrului de programare.

Din această cauză, până la urmă, tunelurile împreună cu centrul de programare mentală au fost închise, iar publicului i-au fost prezentate două tuneluri „noi”, unul pentru control tehnic şi celălalt pentru actori.

Parcurile Disney au angajat armate de spioni îmbrăcaţi ca şi turiştii, pentru a-şi spiona angajaţii. Mulţi angajaţi au vrut să facă publice măsurile de securitate mult prea exagerate, dar Disney a reuşit întotdeauna să oprească orice publicitate negativă.

O excepţie ar fi articolele publicate în numărul din 4 noiembrie ’96 în Registrul Nappa Valley sub titlul „Plângeri făcute împotriva Disneyland denunţă măsurile de securitate abuzive care domnesc în Regatul Magic”.

Profesorul de drept din cadrul UCLA, David Sklansky, a spus cu privire la regulile Disney: „Una dintre problemele majore pe care le avem este că nu ştim ce fac ei cu adevărat – dacă se opresc vreodată din supravegherea şi interogarea personalului. Conducerea bineînţeles că nu se supune aceloraşi norme de control.”

Întregul sistem mondial s-a unit pentru a sprijini imaginea şi publicitatea lui Disney, cea dorită de francmasoni. Atunci când ceva ce toată lumea consideră a fi perfect legal si moral nu este atacat de sistemul mondial, aceasta ar trebui să îi facă pe oameni să îşi pună întrebări.

Învăţământul la domiciliu şi alte activităţi cu scop benefic pentru copii au fost într-un mod malefic atacate şi ridiculizate de mass-media. De ce Disney a rămas totuşi neatins? Programul social America’s Most Wanted are un număr mare de documente despre copiii care au fost răpiţi în timp ce vizitau Parcurile de Distracţii Disney.



Programe de control mental

În 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la ora la care copiii se întorceau de la şcoală. În această emisiune, 24 de copii îl însoţeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-se.

Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de şoarece.

Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.

Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor „Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.

„Printre celebrităţile care au fost programate mental în cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera.

Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor şi care suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă a lor sau posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv.

Se spune că pe la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub programul impus până atunci. Toate ziarele de pe mapamond au prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna», s-a tuns cheală în timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă.

Apoi ea a fost internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.

De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în Ţara Minunilor», care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control» a lui Disney.

În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un iepure alb «creând o lume în capul tău» cu un inel – citatul este exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi (simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control), l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este altcineva decât programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».

Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor «iluminaţi», care sunt menite pentru spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de programare mentală se realizează la Disneyland,” susţine Fritz Springmeier.

Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental, supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa,

„Thanks For the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”.

Bob Hope împreună cu alţi masoni importanţi au participat la „Marea deschidere a Lumii Disney”, pe 29 octombrie 1971.

Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare mentală prin culori.

Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi” au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi elimina ţinte (adică oameni).

Sora lui Beatty este faimoasa Shirley MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual. Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo unde agenţii CIA au programat-o.

Este o cunoştinţă apropiată a satanistului Stephen Nance.

Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinemato-grafice Disney. Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney între anii 1974-1975.

Filmele ei au fost printre primele folosite ca tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50.

S-a căsătorit cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta.

Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii „iluminaţi” controlaţi mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.

Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu apelativul „Unchiul” de către victimele lor.

În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul” cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician negru, susţine că Disney era pedofil: „Angajaţii au spus că şeful lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat.

Această afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în cel puţin două filme faimoase a lui Disney



„Cântecul Sudului” şi „Insula Comorilor”.

De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai târziu?

De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de realizări şi împliniri?

Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile, deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură sexuală si pornografia infantilă.

Chiar şi unul din vicepreşedinţii companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate aceste cazuri au fost bine ,,îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC News, companie TV deţinută de Disney.



Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii

Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale „iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a crea sclavi controlaţi mental.

El a scris cărţi pe acest subiect, împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin detalii foarte riguroase şi sunt foarte exacte. El a ţinut o conferinţă despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, care a fost considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.

Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: „După îndelungi cercetări pe care le-am desfăşurat, nu mai există acum niciun dubiu pentru mine că Disney (atât personalitatea care a fost, împreună cu filmele şi parcurile de distracţii) a contribuit foarte mult la prăbuşirea Americii, dincolo de faţada bogat ornamentată şi colorată pe care o avea şi o are chiar şi în prezent.

După ce am început să primesc rapoarte de la victimele asupra cărora «iluminaţii» şi-au aplicat tehnicile de control mental, cu privire la faptul că Walt Disney ar fi avut un rol important în programarea lor, am fost deschis către aceste relatări, dar în acelaşi timp mi-am propus să găsesc dovezi tangibile.

Din punctul meu de vedere, Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii. Această expunere asupra lui Disney este fără îndoială una dintre cele mai obiective care au fost făcute până acum.

Sunt sătul să aud cum îl prezintă creştinii din America pe Disney, ca fiind un model de sfinţenie.

Deşi creştinii ar fi trebuit să îşi dea seama de adevăr, totuşi ei au fost înşelaţi de imensa mascaradă a lui Disney. Şi le servesc aproape zilnic copiilor lor o porţie considerabilă de ocultism şi vrăjitorie, deoarece au fost programaţi mental să îl considere pe Disney drept unul dintre cele mai bune produse ale Americii, drept împlinirea visului american.

Mulţi dintre cei care au dorit să facă publice faptele lui Disney au fost opriţi înainte să poată publica vreo carte. Aceştia au trebuit să se confrunte cu serioase atacuri personale şi au trebuit să facă faţă şi să lupte împotriva campaniilor publice plătite de Disney.

Puterea pe care o deţine Disney, mai bine spus puterea celor care se află în spatele acestei industrii Disney, i-a speriat pe majoritatea celor care au vrut să facă dezvăluiri. Dar este necesar să vorbească cineva şi pentru victimele acestor maşinaţii oculte.”

Eva Teodorescu

PRELUARE DE PE SURSA: http://piatza.net/tehnicile-de-programare-mentala-din-spatele-walt-disney/

Scopurile stabilite de Comitetul celor 300 pentru cucerirea şi subjugarea lumii

Pentru a ne forma o părere despre amploarea şi omniprezenţa conspiraţiilor care conduc destinele popoarelor lumii, să enumerăm scopurile stabilite de Comitetul celor 300 pentru cucerirea şi subjugarea lumii.

Acest grup de elită, care îşi mai spune şi “olimpienii” (ei cred cu adevărat că sunt egali ca putere şi statură cu zeii legendari ai Olimpului), plănuieşte să implementeze următoarele:

1. Un Guvern Mondial Unic / O Nouă Ordine Mondială, cu o biserică unificată şi un sistem monetar unitar, toate aflate sub controlul lor. Puţini oameni sunt conştienţi că Guvernul Mondial Unic a început să-şi înfiinţeze „biserica” în anii 1920-1930, dându-şi seama că nevoia de o credinţă religioasă, inerentă umanităţii, trebuia să aibă un debuşeu; prin urmare, au conceput un corp „bisericesc” care să canalizeze acea credinţă în direcţia pe care ei o doreau.

2. Distrugerea completă a oricărei identităţi şi mândrii naţionale.

3. Distrugerea religiei şi, mai cu seamă, a celei creştine, cu o singură excepţie: propria lor creaţie, menţionată mai sus.

4. Dominaţia asupra absolut tuturor persoanelor, prin mijloacele de control al minţii şi cu ajutorul a ceea ce Brezinzski numea „tehnotronică”, spre a crea roboţi umani şi un sistem dictatorial pe lângă care Teroarea Roşie a lui Felix Dzerzinski va părea un joc de copii.

5. Stoparea oricărei industrializări şi a producerii de energie electrică generată nuclear, în „societatea post-industrială cu creştere zero” cum o numesc ei. Vor face excepţie industriile computerelor şi serviciilor. Industriile rămase în Statele Unite vor fi exportate în ţări ca Mexicul – unde se găseşte din abundenţă mână de lucru de tip sclavagist. Indivizii neangajabili în urma distrugerii celorlalte industrii ar deveni dependenţi de opiu, heroină sau cocaină în procesul de eliminare pe care-l cunoaştem azi sub denumirea de Global 2000.

6. Legalizarea drogurilor şi a pornografiei.

7. Depopularea marilor oraşe, conform experimentului executat de regimul lui Pol-Pot în Cambodgia. E interesant de observat că planurile genocide ale lui Pol-Pot au fost concepute în Statele-Unite, de către una dintre fundaţiile de cercetare ale Clubului de la Roma. La fel de interesant este că în prezent Comitetul încearcă să-i readucă la putere în Cambodgia pe măcelarii lui Pol-Pot.

8. Suprimarea oricărei dezvoltări ştiinţifice, cu excepţia celor considerate oportune de către Comitet. O atenţie specială este acordată stopării utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice. Experimentele cu fuziunea nucleară sunt deosebit de înfierate, dispreţuite şi ridiculizate actualmente de Comitet şi de şacalii presei. Dezvoltarea flăcării de fuziune ar spulbera în cele patru vânturi concepţia de „limitare a resurselor naturale” inventată de Comitet. O flacără de fuziune folosită corect poate crea resurse naturale nelimitate, din cele mai banale substanţe. Întrebuinţările flăcării de fuziune sunt nenumărate şi ar aduce câştig omenirii într-o manieră pe care deocamdată publicul nu poate nici măcar s-o conceapă.

9. Prin intermediul războaielor controlate, în ţările avansate, şi prin foamete şi epidemii în statele Lumii a Treia, s-ar crea posibilitatea suprimării unui număr de trei miliarde de oameni – aşa-numiţii „mâncători inutili”. Comitetul celor 300 l-a angajat pe Cyrus Vance să scrie o lucrare pe această temă, căutând cea mai eficientă cale de producere a unui asemenea genocid. Textul a fost predat sub titlul „Raportul Global 2000”, fiind apoi acceptat şi aprobat pentru punerea în aplicare, de către Preşedintele Carter, pentru şi în folosul guvernului Statelor-Unite, ca şi de către Edwin Muskie, pe atunci Secretar de Stat. Conform termenilor Raportului Global 2000, populaţia Statelor Unite se va reduce până în anul 2050, cu o sută de milioane de oameni.

10. Demoralizarea lucrătorilor din clasa muncitoare, prin provocarea şomajului în masă. Pe măsură ce locurile de muncă se împuţinează, din cauza politicii post-industriale de creştere zero introdusă de Consiliul de la Roma, muncitorii demoralizaţi şi descurajaţi vor recurge la alcool şi droguri. Tineretul va fi încurajat, cu ajutorul muzicii rock şi al drogurilor, să se revolte împotriva stării de fapt, astfel subminând şi în cele din urmă distrugând unitatea familială. În această privinţă, Comitetul celor 300 a însărcinat Institutul Tavistock să pregătească un plan de punere în aplicare a acestei strategii. Tavistock, prin Centrul de Cercetări Stanford, a dus proiectul la îndeplinire, sub direcţia profesorului Willis Harmon. Ulterior, acest proiect a ajuns să fie cunoscut sub denumirea de „Conspiraţia Acvatică”.

11. Împiedicarea oamenilor de pretutindeni să-şi hotărască singuri destinele, cu ajutorul crizelor artificiale succesive, urmate de „administrarea” lor. Acest fenomen va deruta şi va demoraliza populaţia, în măsura în care, de pe urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, va rezulta o stare de apatie pe scară generalizată. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor. Se numeşte Federal Emergency Management Agency (FEMA) – Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor.

12. Introducerea de noi culte şi stimularea în continuare a celor existente, inclusiv gangsterii „muzicii” rock, ca scârboasa şi degenerata formaţie „Rolling Stones” a lui Mick Jagger (o bandă de gangsteri foarte dragă Nobilimii Negre europene) şi a tuturor grupurilor rock create de Tavistock, începând cu „The Beatles”.

13. Continuarea construirii cultului fundamentalismului creştin fondat de Darby, sluga Companiei Britanice din India de Est, în detrimentul creştinismului.

14. Insistenţa pentru răspândirea cultelor religioase, ca Frăţia Musulmană, Fundamentalismul Islamic, Sikh şi desfăşurarea de experimente din categoria crimelor lui Jim Jones şi a „ Fiului lui Sam”. Merită să remarcăm că răposatul Ayatollah Khomeini a fost o creaţie a Diviziei a VI de Informaţii Militare din Intelligence Service, cunoscută ca MI6.

15. Exportarea ideilor de „eliberare religioasă” în întreaga lume, pentru a submina toate religiile existente, dar în special religia creştină. Aceasta a început cu „Teologia Iezuită de Eliberare” care a dus la căderea familiei Somoza în Nicaragua, apoi cu „războiul civil”de douăzeci şi cinci de ani din El Salvador, apoi alte astfel de acţiuni în Costa Rica, Honduras, etc.

În aşa-zisa teologie a eliberării e implicată foarte activ Misiunea Mary Knoll, de orientare comunistă. Aşa se explică atenţia mediatică extensivă acordată uciderii a patru dintre aşa-numitele călugăriţe ale lui Mary Knoll în El Salvador, acum câţiva ani. Cele patru călugăriţe erau agente subversive comuniste, iar activităţile lor fuseseră dovedite cu documente de guvernul statului El Salvador. Mass-media audio-vizuale din Statele-Unite au refuzat să acorde spaţiu de tipar sau de emisie multitudinii de documente aflate în posesia guvernului salvadorian, documente ce dovedeau ce anume făceau călugăriţele Misiunii Mary Knoll în acea ţară. Mary Knoll acţionează în multe ţări şi joacă un rol hotărâtor în aducerea comunismului la putere în Rhodesia, Mozambic, Angola şi Africa de Sud.

16. Provocarea unui colaps complet al economiilor mondiale şi generarea haosului politic total.

17. Preluarea controlului asupra tuturor politicilor interne şi externe ale Statelor Unite.

18. Sprijinirea la maximum a instituţiilor supranaţionale, ca Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca de Acorduri Internaţionale (BAI), Curtea Mondială şi, în măsura posibilului, reducerea eficienţei instituţiilor naţionale şi locale, prin eliminarea lor treptată sau prin aducerea lor sub umbrela Naţiunilor Unite.

19. Penetrarea şi subminarea tuturor guvernelor, acţionând, în continuare, din interiorul lor, pentru a distruge suveranitatea naţională şi integritatea naţiunilor pe care le reprezintă.

20. Organizarea unui aparat terorist de amplitudine mondială şi negocierea cu teroriştii ori de câte ori au loc acţiuni teroriste. Să ne reamintim că Bettino Craxi a fost cel care a convins guvernele italian şi american să negocieze cu răpitorii din Brigăzile Roşii ai primului ministru Aldo-Moro şi ai Generalului Dozier. Ca un apropo, Generalul Dozier a primit ordine să nu vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat. Dacă rupe tăcerea, şi din el se va face „un exemplu îngrozitor”, la fel cum a procedat Kissinger cu Aldo Moro, Ali Bhutto şi Generalul Zia ul Haq.

21. Preluarea sub control a învăţământului, cu intenţia şi scopul de a-l distruge complet şi definitiv.

În mod alarmant, o mare parte dintre aceste planuri globale ale conspiratorilor au fost deja realizate ori sunt pe cale să se îndeplinească. Cu fonduri nelimitate, cu câteva sute de grupuri de gândire şi mii de ingineri sociali, cu controlul asupra mass-media, băncilor şi majorităţii guvernelor devenit aproape o realitate, putem vedea că ne confruntăm cu o problemă de proporţii imense.

Bibiliografie

• What Really Happened in Iran (Ce s-a întâmplat de fapt în Iran) de John Coleman, 1985
• The New Conspiracy Reader de Al Hidell şi Joan d’Arc, Citadel Press, Hensigton Publishing Corporation, 1999
• Conspiraţii, asasinate şi atentate celebre, de Victor Duţă, editura Ştefan, 2005
• Mâna lungă a conspiraţiei, Wilhelm von Angelsdorf, editura Antet, 2005
• The 60 Greatest Conspiracies of All Time (Cele mai mari 60 de cosnpiraţii ale tuturor timpurilor), de Jonathan Vankin şi John Wahlen, 1996

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Monogamia umană - stare naturală sau construcţie culturală?

Despre monogamie...

Încă de la poveştile cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, spaţiul cultural în care trăim ne inoculează convingerea implicită că forma firească a relaţiilor este monogamia. Cu toate acestea, apar zilnic tot mai multe situaţii ce par să contrazică această idee: liderii politici şi sportivii celebri sunt surprinşi în situaţii dezonorante (de exemplu Bill Clinton, Tiger Woods, Arnold Schwartzenegger, Dominique Strauss-Kahn), organizaţiile cu profil religios sunt zguduite de scandaluri (a se vedea cazul abuzului de minori ce a răvăşit Biserica Catolică), iar industrii altădată de neimaginat câştigă tot mai multă importanţă economică (se estimează că pornografia produce anual venituri de aproximativ 100 de miliarde de dolari).

Pornind de la această premisă şi de la scandalul în care au fost implicaţi Bill Clinton şi Monica Lewinsky, psihologul american Christopher Ryan şi soţia sa, medicul psihiatru Cacilda Jethá, au cercetat originile sexualităţii umane, iar rezultatele le-au publicat în cartea intitulată Sex at Dawn: The Prehistoric Origins of Modern Sexuality.

Concluzia acestora? Monogamia, departe de a fi naturală, este o inovaţie socială aplicată de oameni doar în ultimele 10 milenii.

Ce a fost înainte de monogamie

În urmă cu câteva milioane de ani, Homo erectus, strămoşul omului, a renunţat la sistemul de înmulţire tipic gorilelor, în care un mascul alfa se lupta cu alţi masculi pentru a câştiga accesul la un grup de femele. În locul acestuia, Homo erectus a trecut la un model în care cei mai mulţi dintre masculi aveau acces la femele.

Oamenii există în forma anatomică actuală de aproximativ 200.000 de ani, atingând acum 50.000 de ani starea comportamentală evoluată denumită de antropologii americani "behavioral modernity". Aceasta este definită prin trăsăturile distinctive faţă de alte primate şi de strămoşi, printre care se numără uneltele avansate, comerţul şi trocul între grupuri, folosirea pigmenţilor şi a bijuteriilor pentru decoraţiuni, arta figurativă (picturile rupestre, petroglife, figurine), muzica, jocul şi înmormântarea.

Cea mai timpurie dovadă a cultivării pământului datează din jurul anului 8.000 î.e.n., adică de acum 10.000 de ani, însă planeta era în bună măsură ocupată de grupuri de vânători-culegători chiar şi acum câteva sute de ani.

În societăţile de tip vânător-culegător egalitarismul constituie strategia cea mai bună pentru supravieţuire, iar studiile efectuate asupra societăţilor contemporane de acest tip din Africa sau Australia au confirmat acest lucru. În aceste societăţi, resursele sunt împărţite în mod egal între membri, bunăstarea grupului fiind esenţială pentru existenţa sa.

Hrana este împărţită în mod echitabil între membrii grupului, copiii sunt alăptaţi de mai multe femei, iar intimitatea persoanei nu există. Acest principiu este aplicat şi în privinţa relaţiilor sexuale, membrii grupului având mai mulţi parteneri în acelaşi timp, fără reţineri, aceasta fiind situaţia normală în societăţile studiate.

Structura corpului reflectă, de altfel, promiscuitatea preistorică a omului: testiculele masculului uman sunt mai mari decât ar avea nevoie un primat monogam; acestea se află în exteriorul corpului, unde sunt vulnerabile, iar temperatura mai scăzută permite consevarea spermei pentru a permite ejaculări multiple.

Gorilele au testicule mici în comparaţie cu corpul lor masiv, pentru că avantajul asupra celorlalţi masculi se câştigă cu ajutorul corpului, nu al spermei. Cimpanzeii, în schimb, au testiculele mari, pentru că mai mulţi masculi copulează cu aceeaşi femelă într-un timp scurt.

Astfel, ei nu concurează cu ceilalţi masculi prin fizic, ci prin spermă, iar testiculele mari îi ajută să producă o cantitate mare de lichid seminal. În majoritatea speciilor, proporţia dintre testicule şi corpul masculului este un bun indicator al numărului de parteneri sexuali pe care îi va avea un animal.

De asemenea, membrul sexual al masculului uman este mai mare şi mai gros decât al celorlalte primate de pe Terra; lungimea sa permite plantarea spermei într-o zonă mai puţin accesibilă a vaginului, iar forma unică a penisului uman permite evacuarea din vagin a spermei competitorilor. Gorilele şi gibonii, la fel ca restul mamiferelor în rândul cărora nu se întâlneşte o competiţie de acest tip, nu sunt echipate anatomic pentru a concura în plantarea lichidului seminal.

Alte amănunte care indică faptul că strămoşii noştri aveau relaţii intime multiple vin din anatomia feminină: sânii femeilor sunt mai mari decât ar fi nevoie dacă singurul lor rol ar fi cel ce ţine de hrănirea copiilor. De asemenea, capacitatea femeilor de a avea orgasme multiple, alături de vocalizările copulatorii (sunetele pe care acestea le emit în timpul actelor sexuale, ce au rol de a incita ceilalţi masculi din grup), indică un trecut în care strămoaşele femeilor de astăzi aveau relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi.

Care este situaţia în rândul primatelor apropiate genetic de oameni?

Monogamia este un fenomen extrem de rar în rândul mamiferelor. Din aproximativ 4.000 de specii, doar câteva sunt monogame, printre care castorii şi alte rozătoare, liliecii, câteva specii de vulpe, câteva animale copitate şi un număr mic de primate -- gibonii, tamarinii şi saguinii. În schimb, aproximativ 92% din cele 9.700 de specii de păsări sunt monogame. De aceea, când cercetătorii doresc să studieze comportamentul animalelor monogame, de cele mai multe ori fac experimente pe păsări.

Monogamia nu caracterizează niciun primat ce trăieşte în grupuri mari şi are dese interacţiuni sociale. Cimpanzeii şi maimuţele bonobo sunt fiinţe sociale, extrem de inteligente şi care trăiesc pe pământ, la fel ca «rudele» lor cele mai apropiate, oamenii.

Din punct de vedere genetic, cimpanzeii şi maimuţele bonobo se aseamănă mai mult cu oamenii decât cu gorilele, urangutanii sau maimuţele. ADN-ul nostru diferă de cel al cimpanzeilor şi al maimuţelor bonobo în proporţie de doar 1,6%, ceea ce reprezintă o diferenţă mult mai mică decât cea dintre elefantul indian şi cel african, de exemplu.

Singura maimuţă monogamă, gibonul, trăieşte în Asia de sud-est în structuri sociale restrânse, formate din cuplul mascul-femelă şi din puii lor şi care trăiesc izolate pe teritorii de 30-50 de kilometri pătraţi. Ele nu părăsesc niciodată copacii şi nu interacţionează cu alte grupuri de giboni. De asemenea, nu prezintă o inteligenţă dezvoltată şi nu copulează în alt scop decât cel al reproducerii.

Maimuţele bonobo sunt fiinţele cele mai apropiate de oameni din punct de vedere al comportamentului (şi al ADN-ului, alături de cimpanzei).
Atât femelele umane, cât şi cele bonobo copulează de-a lungul ciclului menstrual, ca şi în timpul lactaţiei şi al sarcinii. În schimb, femelele cimpanezilor sunt active sexual de-a lungul a doar 25%-40% din ciclul lor menstrual. În timpul ovulaţiei, femelele cimpanzeilor copulează de 6-8 ori pe zi, răspunzând invitaţiilor tuturor masculilor din grup.

Maimuţele bonobo prezintă o sexualitate extrem de dezvoltată, ce nu are doar rol de reproducere. La fel ca în cazul oamenilor, perioada ovulaţiei femelelor de bonobo este necunoscută masculului, astfel că ambele specii au relaţii sexuale de-a lungul întregii luni.

Copiii omului şi puii de bonobo se dezvoltă mult mai încet decât cei ai cimpanzeilor, ei începând să se joace cu semenii lor abia la vârsta de un şi jumătate, mult mai târziu decât puii de cimpanzeu.

Ca şi în cazul oamenilor, femelele de bonobo revin în grupul social imediat după naştere, întreţinând relaţii sexuale la doar câteva luni după acest eveniment.

La fel ca oamenii, maimuţele bonobo folosesc mai multe poziţii sexuale, femelele preferând poziţia ventral-ventral (aşa-numita "poziţie a misionarului" în cazul oamenilor), iar masculii preferând penetrarea din spate. De asemenea, cuplurile de bonobo se privesc în ochi atunci când se sărută sau când copulează, lucru care nu este întâlnit la cimpanzei. O altă asemănare între oameni şi maimuţele bonobo este localizarea vulvei, aflată la ambele specii între picioare şi fiind accesibilă din faţă, spre deosebire de cimpanzei şi alte primate, la care este aceasta este orientată spre spate.

Dacă în rândul cimpanzeilor şi a altor primate activitatea sexuală are un rol strict reproductiv, atât maimuţele bonobo cât şi oamenii folosesc sexualitatea în scopuri sociale, precum reducerea tensiunilor, aprofundarea ataşamentului între parteneri, dezamorsarea conflictelor şi chiar în scopul distracţiei.

Cercetătorii care au studiat interacţiunile între cuplurile de maimuţe bonobo au descoperit că acestea se aseamănă foarte mult cu cele umane: partenerii se ţin de mâini, îşi sărută palmele şi picioarele şi chiar utilizează limba când se sărută. Înaintea unui act de copulaţie, maimuţele bonobo îşi privesc îndelung partenerii în ochi.

Oamenii şi maimuţele bonobo folosesc sexualitatea pentru plăcere şi pentru aprofundarea prieteniilor. Acestea sunt singurele specii descoperite până acum în rândul cărora sexul nonreproductiv este o caracteristică definitorie.

Majoritatea speciilor din lumea animală copulează doar în perioada în care femela ovulează, în scopul reproducerii. Au fost identificate doar două specii care întreţin acte sexuale des, în scopuri nonreproductive: oamenii şi maimuţele bonobo. În rândul ambelor specii, media numărului de acte sexuale per naştere este de câteva sute, dacă nu chiar câteva mii, un număr mult mai mare decât în rândul celorlalte primate.

Monogamia, produsul agriculturii

Dacă oamenii au trăit timp de milioane de ani în grupuri poligame, când am adoptat monogamia ca principal mod de organizare socială? Toate dovezile par să indice că monogamia este produsul schimbărilor culturale produse de trecerea de la societăţile de tip vânător-culegător la cele bazate pe agricultură

Până acum 10.000 de ani, când omenirea a început să evolueze de la societăţile de tip vânător-culegător, odată cu descoperirea agriculturii, monogamia era inexistentă. Odată cu aşezarea în comunităţi şi perfecţionarea agriculturii, hrana putea fi stocată pe termen mai lung. Apariţia proprietăţii private şi dezvoltarea capacităţii de a stoca resurse au făcut ca paternitatea să devină un element esenţial al societăţii umane.

Pentru a obţine hrana pe care până atunci o culegeau sau o vânau, oamenii erau nevoiţi să planteze grâne, să îngrijească pământul, să construiască sisteme de irigaţii, să culeagă grânele şi să stocheze hrana rezultată. Pentru a o apăra era nevoie de ziduri şi alte structuri de apărare, printre care şi armate, care iarăşi necesitau resurse.

Pe măsură ce agricultura a fost adoptată ca mijloc de trai, pământul a început să fie deţinut pe viaţă şi moştenit de generaţiile următoare. Astfel, odată ce proprietatea privată a înlocuit proprietatea comună, investiţia parentală a unui mascul într-un copil a crescut, astfel că importanţa paternităţii a crescut. Bărbaţii doreau să ştie cu siguranţă că resursele lor vor ajunge la progeniturile proprii, şi nu ale altcuiva, aşa că au impus un sistem nou, care să asigure acest lucru.

Odată ce oamenii au început să locuiască în comunităţi agricole, societatea s-a schimbat profund. Proprietatea privată înseamna că fiecare trebuia să cunoască limitele proprietăţii sale. Acest lucru este reflectat şi în Biblie, de cea de-a 10-a poruncă: "Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău; să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tău". Tot de aici se poate observa că rolul pe care femeia îl juca în societate s-a schimbat: dacă în societăţile de tip vânător-culegător aceasta juca un rol central, fiind considerată egală, în societăţile bazate pe agricultură ea a devenit o altă posesiune a bărbatului, alături de ogor şi de animalele din gospodărie.

Dovezile arheologice arată că agricultura nu a reprezentat un pas înainte pentru omenire: scheletele găsite arată că abia după ce oamenii au trecut la acest tip de societate au început să sufere de foamete. Agricultura a însemnat o înrăutăţire a condiţiilor de trai în toate societăţile ce au adoptat acest sistem. Săpăturile arheologice efectuate în Grecia şi Turcia arată că oamenii ce trăiesc astăzi pe aceste teritorii sunt, în medie, mai scunzi decât strămoşii lor de dinaintea răspândirii agriculturii. Populaţia urbană a Europei nu a atins longevitatea de care se bucurau strămoşii vânători-culegători decât la mijlocul secolului al 19-lea.

Trecerea omului de la societatea de tip vânător-culegător la cea bazată pe agricultură reflectă povestea căderii din Rai: populaţiile de tip vânător-culegător petrec 20% din timp pentru obţinerea hranei, restul fiind dedicat activităţilor sociale; proporţia este inversată în cazul agricultorilor, care muncesc din greu pentru a-şi obţine hrana. De asemenea, dacă plăcerile sexuale în cazul societăţilor "primitive" erau dese, comune şi nu erau considerate a fi anormale, în societatea bazată pe agricultură, care a adoptat monogamia, acesta a devenit o sursă de ruşine.

Adoptarea agriculturii a avut însă un mare avantaj pentru omenire: chiar dacă a scăzut calitatea vieţii, fertilitatea a înregistrat o creştere spectaculoasă. Înainte de agricultură, populaţia la nivel global se dubla la fiecare 250.000 de ani. Atunci când strămoşii noştri au început să cultive pământul pentru hrană, au început un ciclu fără de sfârşit: deţinerea a unei fâşii mai mari pământ permitea obţinerea unei cantităţi mai mari de hrană. Cu mai multă hrană puteau fi crescuţi mai mulţi copii, care puteau oferi ajutor în agricultură şi care permiteau extinderea armatei. Această extindere, la rândul ei, crea o cerere mai mare de resurse, care necesita mai mult pământ, ce putea fi obţinut prin lupta cu alte grupuri.

Pentru a controla aceste resurse, din ce în ce mai preţioase, bărbatul a folosit instrumentul monogamiei pentru a gestiona comportamentul sexual al partenerei sale. Practic, monogamia codifică proprietatea bărbatului asupra capacităţii reproductive feminine. Infidelitatea feminină este pedepsită cu moartea în toate cele 3 religii abrahamice.

De-a lungul istoriei, societăţile patriarhale au recurs la diferite metode pentru a ţine "sub lacăt" femeile, de la corsete şi centuri de castitate până la mutilarea genitală şi chador-ul ce acoperă întreg corpul, cu excepţia ochilor. Dacă în evul mediu femeile erau arse pe rug pentru vrăjtorie, în istoria recentă reprimarea acestora s-a produs cu invocarea ştiinţei, fiind inventate boli precum nimfomania, respinse între timp de comunitatea ştiinţifică.

În ciuda metodelor dure prin care s-a încercat condamnarea adulterului, acesta este întâlnit în continuare în toate societăţile. Dacă monogamia ar fi o trăsătură naturală a oamenilor, de ce şi-ar risca atâţia oameni reputaţia, familia şi cariera pentru a obţine ceva contrar naturii umane? Dacă monogamia ar fi starea naturală a unei relaţii, n-ar fi fost nevoie în decursul evoluţiei societăţii umane de reglementări legale, norme morale sau de ameninţări cu moartea pentru ca omul să fie convins să acţioneze în conformitate cu propria sa natură, adică să-şi cultive relaţia monogamă.

În cazul bărbaţilor, monogamia nu a fost aplicată cu aceeaşi stricteţe. Prostituţia este un fenomen străvechi, observat în toate culturile în care normele morale impuneau monogamia. Celebrul filozof Arthur Schopenhauer nota în secolul al 19-lea că "sunt 80.000 de prostituate doar în Londra; şi ce sunt acestea dacă nu sacrificii pe altarul monogamiei?". Carl Jung îi menţiona lui Freud într-o scrisoare datată 30 ianuarie 1910 părerea sa despre căsătorie: "O premisă obligatorie pentru o căsătorie de succes, găsesc eu, este permisiunea de a fi infidel".

Cultura occidentală nu este singura ce tolerează infidelitatea masculină. În Arabia Saudită şi în Egipt există o formă a căsătoriei intitulată Nikah Misyar (căsătoria călătorului), care permite bărbaţilor să aibă relaţii sexuale în timpul călătoriilor lungi fără a încălca credinţa musulmană; 80% dintre aceste "căsătorii" sunt urmate de divorţ. Musulmanii şiiţi au Nikah Mut'ah ("căsătoria de plăcere"), aceste "căsătorii" fiind cu durată fixă; bărbaţii pot avea oricâte astfel de "căsătorii temporare"

În Moscova este acceptată infidelitatea masculină din cauza unui dezechilibru demografic: astăzi trăiesc în capitala Rusiei cu 10% mai multe femei decât bărbaţi, care au murit pe capete de-a lungul celor două războaie mondiale şi ca urmare a gulagurilor staliniste. Femeile care nu tolerează infidelitatea partenerului îşi găsesc cu foarte mare greutate unul, relatează jurnalista Iulia Joffe într-un articol publicat pe portalul Slate.

De ce înşală bărbaţii? Studiile arată că, pe măsură ce bărbaţii îmbătrânesc, nivelul testosteronului din corp scade. Aceleaşi cercetări arată că monogamia accelerează acest proces: bărbaţii căsătoriţi au un nivel al testosteronului mai mic decât al bărbaţilor de aceeaşi vârstă ce nu au parteneră. Cea mai mare scădere se observă în cazul noilor tătici. În schimb, în cazul bărbaţilor căsătoriţi ce au fost infideli, nivelul testosteronului era mai mare decât în rândul celor fideli.

Celebrii doctori Masters şi Johnson, pionieri ai cercetării în sexualitatea umană, au observat că bărbaţii sunt mai puţini interesaţi de parteneră din punct de vedere sexual odată cu trecerea timpului. Însă tot aceştia au notat că interesul faţă de parteneră revine dacă bărbatul are o amantă mai tânără. Alfred Kinsey, alt mare cercetător al sexualităţii umane, susţinea că "indubitabil, masculul uman ar fi promiscuu de-a lungul întregii sale vieţi dacă nu ar exista restricţii sociale".

Asta nu înseamnă, însă, că toţi bărbaţii sunt predispuşi la infidelitate. Cercetările recente arată că bărbaţii se situează pe un spectru larg, de la poligamie totală la monogamie totală. O genă care codifică un receptor al vasopresinei (hormon cu acţiune vasoconstrictoare şi antidiuretică secretat de hipofiza posterioară) ar putea fi cheia acestei variaţii. Când cercetătorii au inserat această genă în creierul unui şoarece de câmp, acest animal promiscuu a devenit monogam. Masculii care aveau o versiune mai lungă a acestei gene receptor petreceau mai mult timp cu puii lor şi prezentau o preferinţă mai mare pentru partenerele lor, chiar şi atunci când li s-a oferit şansa unei cuplări cu o femelă tânără şi fertilă. Astfel, monogamia masculină pare a fi, cel puţin parţial, prestabilită de genele pe care fiecare individ le-a moştenit.

Care este viitorul relaţiilor umane?

Structura corpului uman, infidelitatea întâlnită în toate culturile, promiscuitatea primatelor înrudite cu noi şi absenţa monogamiei în oricare dintre primatele sociale sugerează că oamenii nu sunt monogami prin natură.
Totuşi, dacă familia nucleară este structura naturală spre care tind cei mai mulţi oameni, de ce societăţile şi religiile contemporane consideră necesar ca aceasta să fie susţinută cu ajutorul unei legislaţii favorabile şi al taxelor reduse?

Iar dacă, într-adevăr, familia nucleară este structura naturală în societatea umană, de ce din ce în ce mai puţini aleg acest mod de organizare? În SUA, familiile nucleare constituiau 45% din populaţie în 1970, însă reprezintă doar 23.5% din populaţia americană de astăzi. De asemenea, în anii 1930 84% dintre gospodăriile americane erau formate din cupluri căsătorite (cu sau fără copii). Astăzi, cuplurile căsătorite reprezintă mai puţin de 50% din gospodăriile americane, iar cuplurile ce locuiesc împreună fără a se fi căsătorit au înregistrat o creştere spectaculoasă: de la 500.000 în 1970, la 5.000.000 în 2008!

Coabitarea capătă teren în tot mai multe ţări europene (fiind mai pronunţată în cele nordice). În Danemarca, Suedia şi Norvegia, 50% din copiii născuţi în ultimii ani nu sunt produsul unei căsătorii între părinţi. În 2009, 53.4% dintre copiii născuţi în Bulgaria proveneau din părinţi necăsătoriţi. Chiar şi în ţările mai conservatoare din Europa, copiii din relaţii neconcretizate în căsătorie reprezintă circa 40% din total.

Din ce în ce mai multe guverne europene recunosc că familia nucleară nu este singura structură socială viabilă, şi oferă ajutoare financiare mamelor singure şi susţinere pentru reintegrarea în forţa de muncă. De asemenea, anumite state din nordul Europei au introdus obligativitatea concediului postnatal pentru bărbaţi, pentru a reduce inegalitatea salarială între sexe. Statisticile recente arată că femeile reprezintă mai mult de 50% din persoanele ce urmează o educaţie superioară, pentru prima dată în istoria societăţilor occidentale.

Toate aceste amănunte, corelate cu o mai bună înţelegerea a naturii sexuale umane şi cu existenţa testelor ADN ce pot confirma paternitatea cu uşurinţă indică o reorientare a societăţii spre sporirea autonomiei şi autorităţii recunoscute femeilor.

În acest context, este de aşteptat o abordare francă a relaţiilor interumane, în care noile amănunte ce explică natura umană să joace un rol central. Doar o abordare sinceră, bazată pe înţelegerea naturii umane, poate avea un rezultat pozitiv.

Studiile efectuate asupra societăţilor în care femeile se bucură de tot mai multe drepturi, indiferent de cultura de care aparţin, arată că acestea tind să fie tolerante şi relaxate. Rămâne de văzut dacă viitorul imediat va confirma acest fapt.

sursa: descopera.ro

preluare de pe: http://intreadevarsiiluzie.blogspot.com/2011/06/despre-monogamie.html