Rugaciunea pentru
altul
De multe ori am fost
intrebata daca e bine sa ne rugam pentru altii, insa de si mai multe ori am
fost intrebata de ce rugaciunea pentru altul nu are nici un efect. Dincolo de
filozofia binelului
din care decurge aceasta practica, respectiv “e bine sa faci bine”, “e bine sa
iti iubesti vrajmasul”, “e bine nu treci indiferent fata de suferinta altuia”,
exista o realitate ce nu o putem schimba doar prin bunele intentii: traim intr-un
univers alcatuit din informatie si energie, ce se manifesta in stari, conditii,
actiuni si situatii conform legilor karmice.
Altfel spus, exista
legi spirituale ce se aplica automat, iar in spatele lor exista doua aspecte
importante ale vietii noastre:
PLATILE KARMICE si
LIBERUL ARBITRU.
Dar sa le luam pe
rand si sa intelegem mai intai…
DE CE E NECESARA
PRACTICA RUGACIUNII.
Orice ar face omul,
oricat de bine intentionat ar fi, nu poate face nimic fara voia, acordul si ajutorul
lui Dumnezeu. A te ruga, inseamna in primul rand, o dovada de smerenie, cu
sensul de recunoastere interioara a puterii divinie, care este in noi toti, dar
si in jurul nostru si a faptului ca Dumnezeu ne este superior. El a creat
planete, galaxii, ceruri, sau altfel spus lumi vazute si nevazute, a creat omul
si multe alte tipuri de fiinte insufletite. Omul ii seamna, omul poate crea
multe, insa aria lui de creatie este limitata, la propriul destin, la propria
viata. A lui si a celor din jur.
A te ruga inseamna a
face legatura dintre puterea divina care se afla practic in interiorul ADN-ului
nostru, si puterea divina cosmica. Altfel… luptam cu viata singuri. Si e mai
greu.
CAT DE EFECIENTA ESTE
O RUGACIUNE
Aici intervine
puterea personala a fiecaruia, altfel spus zestrea karmica. Unii cu un trecut bogat
in ale spiritualitatii vin deja cu un nivel de constiinta mai inalta si uneori
cu ceea ce in mod popular se numeste har. Exista oameni cu har, adica cu darul
de a lua legatura mai usor cu Dumnezeu. Cu puterea de a-si face implinite
rugaciunile.
Altii vin cu
incarcaturi negative, iar rugaciunea le este necesara, insa eficienta ei este
scazuta, cel putin la inceput. Le trebuie exercitiu, practica in rugaciune, si
mai ales iubire de divinitate, insistenta si rabdare.
In anumite cazuri,
rugaciunea poate tine loc de plata karmica. Ea consta intr-o alegere
constienta de a-si
plati greselile trecute, prin dedicarea unui anumit timp din viata rugaciunii.
De ce ii trebuie lui
Dumnezeu acest lucru?
Nu-I trebuie. Insa
sulfetului uman ii trebuie. Pentru ca el, astfel, isi reface legaturile cu
energia divina din
interiorul si din exteriorul sau. Isi afirma astfel intentia de a respecta
legile cosmice, recunoasterea greselilor si recunoasterea suprematiei
Creatorului. Deci, rugaciunea, este de folos sufletului uman, nu Entitatii
cosmice inteligente numita Dumnezeu.
Cand vorbim despre
eficienta unei rugaciuni, vorbim in general, nu avem in vedere doar
rugaciunea pentru
altul.
DE CE NU ESTE
EFICIENTA UNEORI RUGACIUNEA PENTRU ALTUL?
Din patru grupuri de
motive, luate toate la un loc, sau luate alternativ:
1. Persoana pentru
care ne rugam este multumita de sine si nu doreste sa se schimbe.
Unele secrete ale
lumii spirituale
"Materia este
derivata din minte, si nu mintea din materie"- Cartea tibetana a marii
eliberari -
"Tu esti
intregul univers. Tu esti in tine si totul este in tine. Soare, luna si stele
se invirt in tine." - Swami Muktananda -
Lumea spirituala este
lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. poate
exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar
cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem
controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si
alt tip de
entitati apartinand
altor lumi? (continuarea aici)
Considera ca este
bine asa cum este, si continua in mod constient acelasi comportament gresit pentru
care altul se roaga sa nu-l mai faca. De exemplu: sa bea in continuare, sa
fumeze, sa leneveasca, sa duca o viata sexuala dezordonata dincolo de legile
morale si divine, sa-i atace pe altii, etc.
2. Cel care se roaga
pentru altul nu doreste decat sa-si impuna in viata acestuia propria vointa.
3. Persoana pentru
care ne rugam, nu se roaga niciodata, este atee, nu are nici o dorinta de a se apropia
de Dumnezeu, nu crede, nu il intereseaza nimic legat de viata spirituala. Pur
si simplu nu vrea, nu considera eficienta aceasta practica, cu toate ca are
probleme in viata, in general de natura karmica, i s-a spus ce trebuie sa faca,
dar continua sa refuze orice fel de rugaciune.
Considera ca nu
greseste cu nimic, ci doar ca a avut ghinion, ca ceilalti sunt vinovati pentru situatia
sa, neconstientizand astfel ca toti suntem creatorii propriei noastre vieti. Ca
venind cu o karma grea, o putem schimba prin rugaciune. O astfel de persoana nu
isi poate invata lectiile karmice, in consecinta nu poate evolua.
Iar unicul interes al
Universului este sa evoluam spiritual, nu doar sa ne simtim bine pe
Pamant. Viata pe
Pamantul scoala, nu este o vacanta, desigur acest ultim aspect este permis, posibil
si realizabil in anumite conditii, si anume, atunci cand iesim din platile
karmice.
4. Cel pentru care ne
rugam, crede si practica si el rugaciunea. Insa cel care se roaga pentru altul,
are el insusi propriile greseli karmice, deci un program de viata. El se poate
afla in una din urmatoarele situatii:
- fie nu are putere
in rugaciune, datorita greselilor din vietile trecute, sau din alta viata,
- fie are o legatura
karmica cu cel care se roaga pentru el, legatura ce poate consta intr-o plata karmica
de suferinta, intr-o lectie de rabdare, de iubire sau de alt gen. Lucru ce ii
priveste pe amandoi, iar lantul karmic nu se poate rupe decat in anumite
conditii, si invatand anumite lectii. Caz in care rugaciunea poate aduce
intelepciunea necesara rezolvarii situatiei, constientizarea problemei,
inspiratie, intuitie si in timp… schimbarea dorita.
- Fie persoana pentru
care ne rugam are o karma grea, liber aleasa din perspectiva sa de spirit, altfel
spus, inainte de intrupare, caz in care rugaciunea altuia nu poate decat sa ii
faca suferinta mai usoara si nicidecum sa-i schimbe total viata si situatia.
5. Cel care se roaga
pentru altul o face pentru ca vrea gloria lumii. Adica se roaga pentru a demonstra
celuilat sau altora ca „el poate”, ca el e „mai bun” ca „are o relatie
deosebita cu Dumnezeu” sau har si sfintenie.
Sau nu are nici o
empatie pentru celalalt, ci se roaga pentru a-i demonstra lui Dumnezeu cat e el
de bun. E bine de stiut, glasul mandriei, nu ajunge sa fie ascultat de
Dumnezeu.
Cel care se roaga,
este o persoana de vibratie joasa, birfitoare, invidioasa, altfel spus fara a avea
un nivel ridicat de constiinta, si uneori gandul repetat care o anume persoana,
fie el si sub foarta de rugaciune acesteia chiar ii poate dauna.
CAND ESTE EFICIENTA
RUGACIUNEA PENTRU ALTUL.
Este eficienta atunci
cand:
- persoana pentru
care ne rugam practica si ea rugaciunea; Energiile se unesc, iar vorbele lui Iisus
devin adevarate: „Unde sunt doi si se roaga acolo voi fi si Eu.”
- persoana pentru
care ne rugam se afla intr-o situatie in care nu se poate ajuta singura,
respectiv boala
grava, accident;
- cand cel pentru
care ne rugam este copil, handicapat, prea batran.
- cand suntem datori
fata de acea persoana, fie chiar si cu o rugaciune, nu trebuie sa stim asta, dar
o simtim. Lucru nevazut, insa extrem de important.
RASPUNSUL LUI
DUMNEZEU
Dumnezeu ne asculta
intotdeauna rugaciunile. Uneori ne raspunde rapid, alteori pot trece ani, sau
sa ne rugam o viata degeaba.
Uneori lipsa unui
raspuns pozitiv, ne conduce spre o situatie mai buna. Alteori ne conduce spre
intelegerea unei lectii karmice.
Exista rugaciunea de
prelure a pacatelor, in mod voluntar, de catre cel ce se roaga catre
celalalt.
Dar exista si
preluarea de energii negative atunci cand insistam sa ajutam pe cineva care nu doreste
sa fie ajutat, care reneaga pe Dumnezeu, sau care persista in greseala
constient. La fel este si atunci cand cerem ceva injust, incorect, imoral. Mai
simplu spus, atunci cand insistam mult in a ne ruga pentru a ajuta pe cineva sa
faca rau sau sa-si faca rau. Chiar daca noi sau el, nu stim ca ceea ce cerem e
rau din punct de vedere spiritual. Sufletul stie, un sentiment apasator de
neliniste, tot vom avea.
Inainte de a ne ruga
pentru altii, e necesar sa stim sa ne rugam pentru noi. E necesar sa avem noi o
inima curata si iubire pentru Dumnezeu.
O persoana cu o
constiinta inalta, cu practica in rugaciune, iar practica se face in ani,
detine mult mai multa putere de a schimba realitatile din viata sa, dar si
implicit pe ale celor din jurul sau.
Binecuvantare
Binecuvantat fii Tu
Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.
Binecuvantat fie
Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.Rugaciunea pentru

Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.
Binecuvantat fie
Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul
Cer.
Atunci cand dorim sa
schimbam o situatie in care suntem si noi si altii implicati, ii vom
schimba pe acestia,
schimbandu-ne in primul rand pe noi. Este un adevar constatat. Uneori rugaciunea
insasi ne va lumina mintea si ne va arata daca si cand trebuie sa renuntam a ne
ruga pentru ceva.
Informatia, energia
si fizica cuantica sunt realitati cu care jonglam fara sa stim, fara sa vrem.
Ele apartin lumii
nevazutelor, dar lumea noastra nu e decat o umbra, o proiectie, a adevarului ce-l
construim in interiorul nevazutului din noi.
Sa nu uitam,
rugaciunea e o necesitate a sufletului si o slava adusa puterii divine din
cosmos si din noi, o necesitate din pacate mult prea des neglijata.

Carla von Vlad
preluare de pe sursa:
http://www.lumeaspirituala.ro/spiritualitate/rugaciunea-altuia.htm