RUGACIUNEA pentru ALTUL

Rugaciunea pentru altul

De multe ori am fost intrebata daca e bine sa ne rugam pentru altii, insa de si mai multe ori am fost intrebata de ce rugaciunea pentru altul nu are nici un efect. Dincolo de

filozofia binelului din care decurge aceasta practica, respectiv “e bine sa faci bine”, “e bine sa iti iubesti vrajmasul”, “e bine nu treci indiferent fata de suferinta altuia”, exista o realitate ce nu o putem schimba doar prin bunele intentii: traim intr-un univers alcatuit din informatie si energie, ce se manifesta in stari, conditii, actiuni si situatii conform legilor karmice.

Altfel spus, exista legi spirituale ce se aplica automat, iar in spatele lor exista doua aspecte importante ale vietii noastre:

PLATILE KARMICE si LIBERUL ARBITRU.

Dar sa le luam pe rand si sa intelegem mai intai…

DE CE E NECESARA PRACTICA RUGACIUNII.

Orice ar face omul, oricat de bine intentionat ar fi, nu poate face nimic fara voia, acordul si ajutorul lui Dumnezeu. A te ruga, inseamna in primul rand, o dovada de smerenie, cu sensul de recunoastere interioara a puterii divinie, care este in noi toti, dar si in jurul nostru si a faptului ca Dumnezeu ne este superior. El a creat planete, galaxii, ceruri, sau altfel spus lumi vazute si nevazute, a creat omul si multe alte tipuri de fiinte insufletite. Omul ii seamna, omul poate crea multe, insa aria lui de creatie este limitata, la propriul destin, la propria viata. A lui si a celor din jur.

A te ruga inseamna a face legatura dintre puterea divina care se afla practic in interiorul ADN-ului nostru, si puterea divina cosmica. Altfel… luptam cu viata singuri. Si e mai greu.

CAT DE EFECIENTA ESTE O RUGACIUNE

Aici intervine puterea personala a fiecaruia, altfel spus zestrea karmica. Unii cu un trecut bogat in ale spiritualitatii vin deja cu un nivel de constiinta mai inalta si uneori cu ceea ce in mod popular se numeste har. Exista oameni cu har, adica cu darul de a lua legatura mai usor cu Dumnezeu. Cu puterea de a-si face implinite rugaciunile.

Altii vin cu incarcaturi negative, iar rugaciunea le este necesara, insa eficienta ei este scazuta, cel putin la inceput. Le trebuie exercitiu, practica in rugaciune, si mai ales iubire de divinitate, insistenta si rabdare.

In anumite cazuri, rugaciunea poate tine loc de plata karmica. Ea consta intr-o alegere

constienta de a-si plati greselile trecute, prin dedicarea unui anumit timp din viata rugaciunii.

De ce ii trebuie lui Dumnezeu acest lucru?

Nu-I trebuie. Insa sulfetului uman ii trebuie. Pentru ca el, astfel, isi reface legaturile cu

energia divina din interiorul si din exteriorul sau. Isi afirma astfel intentia de a respecta legile cosmice, recunoasterea greselilor si recunoasterea suprematiei Creatorului. Deci, rugaciunea, este de folos sufletului uman, nu Entitatii cosmice inteligente numita Dumnezeu.

Cand vorbim despre eficienta unei rugaciuni, vorbim in general, nu avem in vedere doar

rugaciunea pentru altul.

DE CE NU ESTE EFICIENTA UNEORI RUGACIUNEA PENTRU ALTUL?

Din patru grupuri de motive, luate toate la un loc, sau luate alternativ:

1. Persoana pentru care ne rugam este multumita de sine si nu doreste sa se schimbe.

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers. Tu esti in tine si totul este in tine. Soare, luna si stele se invirt in tine." - Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de

entitati apartinand altor lumi? (continuarea aici)

Considera ca este bine asa cum este, si continua in mod constient acelasi comportament gresit pentru care altul se roaga sa nu-l mai faca. De exemplu: sa bea in continuare, sa fumeze, sa leneveasca, sa duca o viata sexuala dezordonata dincolo de legile morale si divine, sa-i atace pe altii, etc.

2. Cel care se roaga pentru altul nu doreste decat sa-si impuna in viata acestuia propria vointa.

3. Persoana pentru care ne rugam, nu se roaga niciodata, este atee, nu are nici o dorinta de a se apropia de Dumnezeu, nu crede, nu il intereseaza nimic legat de viata spirituala. Pur si simplu nu vrea, nu considera eficienta aceasta practica, cu toate ca are probleme in viata, in general de natura karmica, i s-a spus ce trebuie sa faca, dar continua sa refuze orice fel de rugaciune.

Considera ca nu greseste cu nimic, ci doar ca a avut ghinion, ca ceilalti sunt vinovati pentru situatia sa, neconstientizand astfel ca toti suntem creatorii propriei noastre vieti. Ca venind cu o karma grea, o putem schimba prin rugaciune. O astfel de persoana nu isi poate invata lectiile karmice, in consecinta nu poate evolua.

Iar unicul interes al Universului este sa evoluam spiritual, nu doar sa ne simtim bine pe

Pamant. Viata pe Pamantul scoala, nu este o vacanta, desigur acest ultim aspect este permis, posibil si realizabil in anumite conditii, si anume, atunci cand iesim din platile karmice.

4. Cel pentru care ne rugam, crede si practica si el rugaciunea. Insa cel care se roaga pentru altul, are el insusi propriile greseli karmice, deci un program de viata. El se poate afla in una din urmatoarele situatii:

- fie nu are putere in rugaciune, datorita greselilor din vietile trecute, sau din alta viata,

- fie are o legatura karmica cu cel care se roaga pentru el, legatura ce poate consta intr-o plata karmica de suferinta, intr-o lectie de rabdare, de iubire sau de alt gen. Lucru ce ii priveste pe amandoi, iar lantul karmic nu se poate rupe decat in anumite conditii, si invatand anumite lectii. Caz in care rugaciunea poate aduce intelepciunea necesara rezolvarii situatiei, constientizarea problemei, inspiratie, intuitie si in timp… schimbarea dorita.

- Fie persoana pentru care ne rugam are o karma grea, liber aleasa din perspectiva sa de spirit, altfel spus, inainte de intrupare, caz in care rugaciunea altuia nu poate decat sa ii faca suferinta mai usoara si nicidecum sa-i schimbe total viata si situatia.

5. Cel care se roaga pentru altul o face pentru ca vrea gloria lumii. Adica se roaga pentru a demonstra celuilat sau altora ca „el poate”, ca el e „mai bun” ca „are o relatie deosebita cu Dumnezeu” sau har si sfintenie.

Sau nu are nici o empatie pentru celalalt, ci se roaga pentru a-i demonstra lui Dumnezeu cat e el de bun. E bine de stiut, glasul mandriei, nu ajunge sa fie ascultat de Dumnezeu.

Cel care se roaga, este o persoana de vibratie joasa, birfitoare, invidioasa, altfel spus fara a avea un nivel ridicat de constiinta, si uneori gandul repetat care o anume persoana, fie el si sub foarta de rugaciune acesteia chiar ii poate dauna.

CAND ESTE EFICIENTA RUGACIUNEA PENTRU ALTUL.

Este eficienta atunci cand:

- persoana pentru care ne rugam practica si ea rugaciunea; Energiile se unesc, iar vorbele lui Iisus devin adevarate: „Unde sunt doi si se roaga acolo voi fi si Eu.”

- persoana pentru care ne rugam se afla intr-o situatie in care nu se poate ajuta singura,

respectiv boala grava, accident;

- cand cel pentru care ne rugam este copil, handicapat, prea batran.

- cand suntem datori fata de acea persoana, fie chiar si cu o rugaciune, nu trebuie sa stim asta, dar o simtim. Lucru nevazut, insa extrem de important.

RASPUNSUL LUI DUMNEZEU

Dumnezeu ne asculta intotdeauna rugaciunile. Uneori ne raspunde rapid, alteori pot trece ani, sau sa ne rugam o viata degeaba.

Uneori lipsa unui raspuns pozitiv, ne conduce spre o situatie mai buna. Alteori ne conduce spre intelegerea unei lectii karmice.

Exista rugaciunea de prelure a pacatelor, in mod voluntar, de catre cel ce se roaga catre

celalalt.

Dar exista si preluarea de energii negative atunci cand insistam sa ajutam pe cineva care nu doreste sa fie ajutat, care reneaga pe Dumnezeu, sau care persista in greseala constient. La fel este si atunci cand cerem ceva injust, incorect, imoral. Mai simplu spus, atunci cand insistam mult in a ne ruga pentru a ajuta pe cineva sa faca rau sau sa-si faca rau. Chiar daca noi sau el, nu stim ca ceea ce cerem e rau din punct de vedere spiritual. Sufletul stie, un sentiment apasator de neliniste, tot vom avea.

Inainte de a ne ruga pentru altii, e necesar sa stim sa ne rugam pentru noi. E necesar sa avem noi o inima curata si iubire pentru Dumnezeu.

O persoana cu o constiinta inalta, cu practica in rugaciune, iar practica se face in ani, detine mult mai multa putere de a schimba realitatile din viata sa, dar si implicit pe ale celor din jurul sau.

Binecuvantare

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.Rugaciunea pentru altul

De multe ori am fost intrebata daca e bine sa ne rugam pentru altii, insa de si mai multe ori am fost intrebata de ce rugaciunea pentru altul nu are nici un efect. Dincolo de

filozofia binelului din care decurge aceasta practica, respectiv “e bine sa faci bine”, “e bine sa iti iubesti vrajmasul”, “e bine nu treci indiferent fata de suferinta altuia”, exista o realitate ce nu o putem schimba doar prin bunele intentii: traim intr-un univers alcatuit din informatie si energie, ce se manifesta in stari, conditii, actiuni si situatii conform legilor karmice.

Altfel spus, exista legi spirituale ce se aplica automat, iar in spatele lor exista doua aspecte importante ale vietii noastre:

PLATILE KARMICE si LIBERUL ARBITRU.

Dar sa le luam pe rand si sa intelegem mai intai…

DE CE E NECESARA PRACTICA RUGACIUNII.

Orice ar face omul, oricat de bine intentionat ar fi, nu poate face nimic fara voia, acordul si ajutorul lui Dumnezeu. A te ruga, inseamna in primul rand, o dovada de smerenie, cu sensul de recunoastere interioara a puterii divinie, care este in noi toti, dar si in jurul nostru si a faptului ca Dumnezeu ne este superior. El a creat planete, galaxii, ceruri, sau altfel spus lumi vazute si nevazute, a creat omul si multe alte tipuri de fiinte insufletite. Omul ii seamna, omul poate crea multe, insa aria lui de creatie este limitata, la propriul destin, la propria viata. A lui si a celor din jur.

A te ruga inseamna a face legatura dintre puterea divina care se afla practic in interiorul ADN-ului nostru, si puterea divina cosmica. Altfel… luptam cu viata singuri. Si e mai greu.

CAT DE EFECIENTA ESTE O RUGACIUNE

Aici intervine puterea personala a fiecaruia, altfel spus zestrea karmica. Unii cu un trecut bogat in ale spiritualitatii vin deja cu un nivel de constiinta mai inalta si uneori cu ceea ce in mod popular se numeste har. Exista oameni cu har, adica cu darul de a lua legatura mai usor cu Dumnezeu. Cu puterea de a-si face implinite rugaciunile.

Altii vin cu incarcaturi negative, iar rugaciunea le este necesara, insa eficienta ei este scazuta, cel putin la inceput. Le trebuie exercitiu, practica in rugaciune, si mai ales iubire de divinitate, insistenta si rabdare.

In anumite cazuri, rugaciunea poate tine loc de plata karmica. Ea consta intr-o alegere

constienta de a-si plati greselile trecute, prin dedicarea unui anumit timp din viata rugaciunii.

De ce ii trebuie lui Dumnezeu acest lucru?

Nu-I trebuie. Insa sulfetului uman ii trebuie. Pentru ca el, astfel, isi reface legaturile cu

energia divina din interiorul si din exteriorul sau. Isi afirma astfel intentia de a respecta legile cosmice, recunoasterea greselilor si recunoasterea suprematiei Creatorului. Deci, rugaciunea, este de folos sufletului uman, nu Entitatii cosmice inteligente numita Dumnezeu.

Cand vorbim despre eficienta unei rugaciuni, vorbim in general, nu avem in vedere doar

rugaciunea pentru altul.

DE CE NU ESTE EFICIENTA UNEORI RUGACIUNEA PENTRU ALTUL?

Din patru grupuri de motive, luate toate la un loc, sau luate alternativ:

1. Persoana pentru care ne rugam este multumita de sine si nu doreste sa se schimbe.

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers. Tu esti in tine si totul este in tine. Soare, luna si stele se invirt in tine." - Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de

entitati apartinand altor lumi? (continuarea aici)

Considera ca este bine asa cum este, si continua in mod constient acelasi comportament gresit pentru care altul se roaga sa nu-l mai faca. De exemplu: sa bea in continuare, sa fumeze, sa leneveasca, sa duca o viata sexuala dezordonata dincolo de legile morale si divine, sa-i atace pe altii, etc.

2. Cel care se roaga pentru altul nu doreste decat sa-si impuna in viata acestuia propria vointa.

3. Persoana pentru care ne rugam, nu se roaga niciodata, este atee, nu are nici o dorinta de a se apropia de Dumnezeu, nu crede, nu il intereseaza nimic legat de viata spirituala. Pur si simplu nu vrea, nu considera eficienta aceasta practica, cu toate ca are probleme in viata, in general de natura karmica, i s-a spus ce trebuie sa faca, dar continua sa refuze orice fel de rugaciune.

Considera ca nu greseste cu nimic, ci doar ca a avut ghinion, ca ceilalti sunt vinovati pentru situatia sa, neconstientizand astfel ca toti suntem creatorii propriei noastre vieti. Ca venind cu o karma grea, o putem schimba prin rugaciune. O astfel de persoana nu isi poate invata lectiile karmice, in consecinta nu poate evolua.

Iar unicul interes al Universului este sa evoluam spiritual, nu doar sa ne simtim bine pe

Pamant. Viata pe Pamantul scoala, nu este o vacanta, desigur acest ultim aspect este permis, posibil si realizabil in anumite conditii, si anume, atunci cand iesim din platile karmice.

4. Cel pentru care ne rugam, crede si practica si el rugaciunea. Insa cel care se roaga pentru altul, are el insusi propriile greseli karmice, deci un program de viata. El se poate afla in una din urmatoarele situatii:

- fie nu are putere in rugaciune, datorita greselilor din vietile trecute, sau din alta viata,

- fie are o legatura karmica cu cel care se roaga pentru el, legatura ce poate consta intr-o plata karmica de suferinta, intr-o lectie de rabdare, de iubire sau de alt gen. Lucru ce ii priveste pe amandoi, iar lantul karmic nu se poate rupe decat in anumite conditii, si invatand anumite lectii. Caz in care rugaciunea poate aduce intelepciunea necesara rezolvarii situatiei, constientizarea problemei, inspiratie, intuitie si in timp… schimbarea dorita.

- Fie persoana pentru care ne rugam are o karma grea, liber aleasa din perspectiva sa de spirit, altfel spus, inainte de intrupare, caz in care rugaciunea altuia nu poate decat sa ii faca suferinta mai usoara si nicidecum sa-i schimbe total viata si situatia.

5. Cel care se roaga pentru altul o face pentru ca vrea gloria lumii. Adica se roaga pentru a demonstra celuilat sau altora ca „el poate”, ca el e „mai bun” ca „are o relatie deosebita cu Dumnezeu” sau har si sfintenie.

Sau nu are nici o empatie pentru celalalt, ci se roaga pentru a-i demonstra lui Dumnezeu cat e el de bun. E bine de stiut, glasul mandriei, nu ajunge sa fie ascultat de Dumnezeu.

Cel care se roaga, este o persoana de vibratie joasa, birfitoare, invidioasa, altfel spus fara a avea un nivel ridicat de constiinta, si uneori gandul repetat care o anume persoana, fie el si sub foarta de rugaciune acesteia chiar ii poate dauna.

CAND ESTE EFICIENTA RUGACIUNEA PENTRU ALTUL.

Este eficienta atunci cand:

- persoana pentru care ne rugam practica si ea rugaciunea; Energiile se unesc, iar vorbele lui Iisus devin adevarate: „Unde sunt doi si se roaga acolo voi fi si Eu.”

- persoana pentru care ne rugam se afla intr-o situatie in care nu se poate ajuta singura,

respectiv boala grava, accident;

- cand cel pentru care ne rugam este copil, handicapat, prea batran.

- cand suntem datori fata de acea persoana, fie chiar si cu o rugaciune, nu trebuie sa stim asta, dar o simtim. Lucru nevazut, insa extrem de important.

RASPUNSUL LUI DUMNEZEU

Dumnezeu ne asculta intotdeauna rugaciunile. Uneori ne raspunde rapid, alteori pot trece ani, sau sa ne rugam o viata degeaba.

Uneori lipsa unui raspuns pozitiv, ne conduce spre o situatie mai buna. Alteori ne conduce spre intelegerea unei lectii karmice.

Exista rugaciunea de prelure a pacatelor, in mod voluntar, de catre cel ce se roaga catre

celalalt.

Dar exista si preluarea de energii negative atunci cand insistam sa ajutam pe cineva care nu doreste sa fie ajutat, care reneaga pe Dumnezeu, sau care persista in greseala constient. La fel este si atunci cand cerem ceva injust, incorect, imoral. Mai simplu spus, atunci cand insistam mult in a ne ruga pentru a ajuta pe cineva sa faca rau sau sa-si faca rau. Chiar daca noi sau el, nu stim ca ceea ce cerem e rau din punct de vedere spiritual. Sufletul stie, un sentiment apasator de neliniste, tot vom avea.

Inainte de a ne ruga pentru altii, e necesar sa stim sa ne rugam pentru noi. E necesar sa avem noi o inima curata si iubire pentru Dumnezeu.

O persoana cu o constiinta inalta, cu practica in rugaciune, iar practica se face in ani, detine mult mai multa putere de a schimba realitatile din viata sa, dar si implicit pe ale celor din jurul sau.

Binecuvantare

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer.

Atunci cand dorim sa schimbam o situatie in care suntem si noi si altii implicati, ii vom

schimba pe acestia, schimbandu-ne in primul rand pe noi. Este un adevar constatat. Uneori rugaciunea insasi ne va lumina mintea si ne va arata daca si cand trebuie sa renuntam a ne ruga pentru ceva.

Informatia, energia si fizica cuantica sunt realitati cu care jonglam fara sa stim, fara sa vrem.

Ele apartin lumii nevazutelor, dar lumea noastra nu e decat o umbra, o proiectie, a adevarului ce-l construim in interiorul nevazutului din noi.

Sa nu uitam, rugaciunea e o necesitate a sufletului si o slava adusa puterii divine din cosmos si din noi, o necesitate din pacate mult prea des neglijata.

Atunci cand dorim sa schimbam o situatie in care suntem si noi si altii implicati, ii vom

schimba pe acestia, schimbandu-ne in primul rand pe noi. Este un adevar constatat. Uneori rugaciunea insasi ne va lumina mintea si ne va arata daca si cand trebuie sa renuntam a ne ruga pentru ceva.

Informatia, energia si fizica cuantica sunt realitati cu care jonglam fara sa stim, fara sa vrem.

Ele apartin lumii nevazutelor, dar lumea noastra nu e decat o umbra, o proiectie, a adevarului ce-l construim in interiorul nevazutului din noi.

Sa nu uitam, rugaciunea e o necesitate a sufletului si o slava adusa puterii divine din cosmos si din noi, o necesitate din pacate mult prea des neglijata.

Carla von Vlad

preluare de pe sursa:

http://www.lumeaspirituala.ro/spiritualitate/rugaciunea-altuia.htm

Drogul care te transforma in papusa umana

 

Lumea criminala din America de Sud a dat din greseala peste cea mai mare descoperire neurologica a secolului XXI. Brugmansia are un continut ridicat de scopolamina – o substanta chimica extrem de toxica care poate fi letala pentru oameni. In doze mici are un efect sedativ usor, hipnotic, creaza apatie si slabeste vointa. In trecut a fost folosit in interogarea agentilor secreti. Impreuna cu morfina, a fost folosit si la tratarea pacientilor care sufereau de boli nervoase. Acum este folosit ca inlocuitor de drog, pentru dependentii de stupefiante.

Gravitatea problemei in America Latina este aproape imposibil de calculat, dar un studiu recent a scos la iveala faptul ca 70% dintre persoanele care au ajuns in spitalele din Bogota, Columbia, drogate cu burundanga au fost jefuite. Aproximativ 3% dintre pacienti au fost abuzati sexual.

“Cele mai comune simptome sunt confuzia si amnezia. Victimele sunt dezorientate si sedate, asa ca pot fi jefuite cu usurinta”, a explicat Juliana Gomez, psihiatru columbian care se ocupa de tratarea persoanelor drogate cu burundanga.

Medicina confirma aceste efecte, insa stirile aparute in presa au dus la aparitia unei noi teorii, sinistra: drogul elimita liberul arbitru, transformand victimele in adevarate “papusi umane”, care pot fi manipulate cu usurinta, dupa bunul plac al raufacatorilor.

Chiar daca nu este pe deplin inteles de stiinta, liberul arbitru este caracterizat ca o abilitate neurologica complexa si una dintre cele mai pretuite caracteristici umane.

Medicina nu a stabilit inca daca drogul afecteaza autonomia individului, insa se stie ca scopolamina afecteaza memoria si in determina pe oameni sa fie mai pasivi.

“Scopolamina are un efect selectiv asupra memoriei, chiar daca functiile creierului, ca panificarea si manipularea informatiei, raman neafectate”, a explicat neurologul Renate Thienel, de la Universitatea Newcastel din Australia. Acest lucru inseamna ca victimele raman active din punct de vedere cognitive dar nu sunt capabile sa retina informatia.

Explicatia poate sta in faptul ca scopolamina blocheaza eliberarea de acetilcolina, o substanta chimica organica secretata de terminatiile fibrelor nervoase, esentiala in functionarea optima a creierului.

Scopolamina afecteaza si functionarea amigdalei cerebrale, o zona a creierului care controleaza agresiunea si anxietatea. Acest lucru explica efectul calmant pe care il are drogul.

Probele demonstreaza si faptul ca victimele tind sa fie confuze si pasive, mai degraba decat sa reziste comenzilor primite.

Cu toate acestea, inainte ca rolul scopolaminei asupra liberului arbitru sa fie studiat in detaliu, putem numai specula ca infractorii sud-americani au dat – din greseala? – peste cea mai mare descoperire neurologica a secolului XXI.

preluare de pe sursa: http://piatza.net/drogul-care-te-transforma-in-papusa-umana/

Iluzia liberului arbitru

     Liberul arbitru reprezintă capacitatea omului de-a avea control conştient asupra acţiunilor, deciziilor şi alegerilor sale; aşa sună o definiţie uzuală a conceptului.

     Conform cunoaşterii ştiinţifice actuale, conceptul de liber arbitru nu are corespondenţă în realitate, mai exact, nu există decât în imaginaţia noastră. Este clar că tuturor ni se pare că deţinem liber arbitru însă aceasta este doar o iluzie care ar trebui să fie încadrată la capitolul erorilor de cogniţie.

    Credinţa în existenţa liberului arbitru reprezintă o excelentă mostră de gândire dezirativă, deoarece nu-i aşa, este foarte neplăcut să ne gândim că funcţionăm ca nişte maşini dar este foarte confortabil să ne gândim că avem control asupra gândurilor şi deciziilor noastre.

Din păcate pentru gândirea dezirativă, adevărul nu rezidă în ceea ce este plăcut sau în ceea ce este neplăcut şi trebuie să avem în vizor sunt următoarele lucruri: dacă ne-am fi născut în Grecia Antică am fi crezut în Zeus şi Apollo, dacă ne-am fi născut în India am fi crezut în Shiva şi Vishnu, dacă ne-am fi născut în Arabia Saudită am fi crezut în Allah şi Mahomed iar dacă ne-am fi născut în Scandinavia vikingilor am fi crezut in Odin şi Thor.

O asemenea expoziţie a realităţii atestă într-un mod indubital că cel puţin credinţele religioase nu reprezintă o alegere ci sunt impuse asupra individului de cultura în care trăieşte. Nici nu ar avea cum să fie altfel având în vedere că aceste credinţe religioase nu se intersectează cu realitatea, dacă s-ar intersecta atunci nu ar mai exista o asemenea diversitate de religii şi superstiţii. 

    Bineînţeles, nu doar ideile religioase sunt importate din mediul înconjurător ci toate ideile pe le susţinem şi acest lucru este uşor de observat atunci când vedem că susţinem doar idei consistente cu cele ale mediului în care trăim şi nicidecum altele. Este clar că în mediul în care trăim vom ajunge invariabil să susţinem că un corp scufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de apă dezlocuit, vom ajunge să cunoaştem limba limba maternă, să gândim cu ajutorul conceptelor existente în limba maternă şi nu cu ajutorul unor concepte de care n-am auzit niciodată. Tot ceea ce face şi ce gândeşte un om într-o viaţă este explicabil prin materialul său genetic şi prin mediul în care a avut posibilitatea să se manifeste acel material genetic, fără să fie nevoie de nici un fel de agenţie supranaturală aşa cum este cea a liberului arbitru. 

    Mai interesant este de abordat ceea ce presupune lipsa liberului arbitru la nivel practic. În principiu toţi oamenii sunt interesaţi în a avea experienţe cât mai pozitive şi ca atare fac investiţii majore în căutarea acestor experienţe. Însă deciziile pe care le pot lua şi experienţele pe care le pot avea sunt prizoniere fără drept de apel ale mediului în care trăiesc respectivii.

    Un sclav din Roma Antică nu ar fi putut să experimenteze bungee jumping poate decât o singură dată în viaţă, împăratul Bizanţului, Ioan al VIII-lea Paleologul, nu ar mai fi experimentat moartea a două soţii dacă ar fi avut la îndemână câteva flacoane de tetracilină, iar Albert Einstein nu ar mai fi scos teoria relativităţii în lipsa exprimentelor şi teoriilor altor colegi ai săi.

Majoritatea cetăţenilor Evului Mediu n-au avut niciodată experienţa citirii unei poezii. Nu doar experienţele pe care le avem dar şi deciziile pe care le luăm depind tot de mediul exterior. Bunăoară unui român din secolul XIV nu i s-ar fi ivit niciodată ocazia de-a decide la ce facultate dă, la fel cum unui român din secolul XXI nu i s-a ivit ocazia de-a decide dacă pleacă din faţa cotropirii turceşti sau rămâne.

    Asta nu înseamnă că acele decizii pe care le luăm nu contează, chiar dacă ele depind de mediu. În fapt, acestea sunt singurele care contează şi, putem să luăm decizii care să afecteze mediul exterior într-un mod pozitiv sau să ignorăm complet mediul şi să fim preocupaţi de viaţa noastră interioară sau strict de propria persoană. Mediul în care trăim acum este determinat de noi într-o măsură semnificativă, este un mediu social prin excelenţă, mediul care ne pune în faţa unor decizii şi nu în faţa altora. Mediul social determină deciziile pe care va trebui să le luăm, decizii care la rândul lor vor determina mediul social, într-o spirală care poate duce la o societate avansată şi civilizată sau la un holocaust planetar.

   Acestea nu sunt nişte lucruri pe care doar geniile le pot pricepe însă mă uit la semenii mei cu consternare şi văd cum înţeleg ei să afecteze mediul social în care trăiesc: prin lipsa completă de preocupare pentru acest mediu. Tocmai de aceea am scris aceste rânduri, cine ştie, poate reuşesc să determin pe vreunul să se preocupe mai mult de realitatea exterioară şi mai puţin de cea interioară, realitate interioară care este dependentă de cea exterioară într-o proporţie maximă. 

    Se pare că majoritatea oamenilor doresc să fie fericiţi, şi ar fi bine să înţeleagă faptul că există medii care predispun la fericire şi medii care predispun la nefericire şi în acest context fiecare individ ar trebui să se întrebe ce face el pentru a genera un astfel de mediu, în afară de jocurile pe calculator, filmele, mâncarea, băutura şi preocuparea narcisistă pentru propria persoană, care în mod ironic, este principala piedică în construcţia unui mediu ce predispune la fericire.

preluare de pe sursa: Sclavii lui Dumnezeu

Iluzia liberului arbitru

     Liberul arbitru reprezintă capacitatea omului de-a avea control conştient asupra acţiunilor, deciziilor şi alegerilor sale; aşa sună o definiţie uzuală a conceptului.

     Conform cunoaşterii ştiinţifice actuale, conceptul de liber arbitru nu are corespondenţă în realitate, mai exact, nu există decât în imaginaţia noastră. Este clar că tuturor ni se pare că deţinem liber arbitru însă aceasta este doar o iluzie care ar trebui să fie încadrată la capitolul erorilor de cogniţie.

    Credinţa în existenţa liberului arbitru reprezintă o excelentă mostră de gândire dezirativă, deoarece nu-i aşa, este foarte neplăcut să ne gândim că funcţionăm ca nişte maşini dar este foarte confortabil să ne gândim că avem control asupra gândurilor şi deciziilor noastre.

    Din păcate pentru gândirea dezirativă, adevărul nu rezidă în ceea ce este plăcut sau în ceea ce este neplăcut şi trebuie să avem în vizor sunt următoarele lucruri:

    dacă ne-am fi născut în Grecia Antică am fi crezut în Zeus şi Apollo, dacă ne-am fi născut în India am fi crezut în Shiva şi Vishnu, dacă ne-am fi născut în Arabia Saudită am fi crezut în Allah şi Mahomed iar dacă ne-am fi născut în Scandinavia vikingilor am fi crezut in Odin şi Thor. O asemenea expoziţie a realităţii atestă într-un mod indubital că cel puţin credinţele religioase nu reprezintă o alegere ci sunt impuse asupra individului de cultura în care trăieşte. Nici nu ar avea cum să fie altfel având în vedere că aceste credinţe religioase nu se intersectează cu realitatea, dacă s-ar intersecta atunci nu ar mai exista o asemenea diversitate de religii şi superstiţii. 

      Bineînţeles, nu doar ideile religioase sunt importate din mediul înconjurător ci toate ideile pe le susţinem şi acest lucru este uşor de observat atunci când vedem că susţinem doar idei consistente cu cele ale mediului în care trăim şi nicidecum altele. Este clar că în mediul în care trăim vom ajunge invariabil să susţinem că un corp scufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de apă dezlocuit, vom ajunge să cunoaştem limba limba maternă, să gândim cu ajutorul conceptelor existente în limba maternă şi nu cu ajutorul unor concepte de care n-am auzit niciodată. Tot ceea ce face şi ce gândeşte un om într-o viaţă este explicabil prin materialul său genetic şi prin mediul în care a avut posibilitatea să se manifeste acel material genetic, fără să fie nevoie de nici un fel de agenţie supranaturală aşa cum este cea a liberului arbitru. 

    Mai interesant este de abordat ceea ce presupune lipsa liberului arbitru la nivel practic. În principiu toţi oamenii sunt interesaţi în a avea experienţe cât mai pozitive şi ca atare fac investiţii majore în căutarea acestor experienţe. Însă deciziile pe care le pot lua şi experienţele pe care le pot avea sunt prizoniere fără drept de apel ale mediului în care trăiesc respectivii.

    Un sclav din Roma Antică nu ar fi putut să experimenteze bungee jumping poate decât o singură dată în viaţă, împăratul Bizanţului, Ioan al VIII-lea Paleologul, nu ar mai fi experimentat moartea a două soţii dacă ar fi avut la îndemână câteva flacoane de tetracilină, iar Albert Einstein nu ar mai fi scos teoria relativităţii în lipsa exprimentelor şi teoriilor altor colegi ai săi. Majoritatea cetăţenilor Evului Mediu n-au avut niciodată experienţa citirii unei poezii. Nu doar experienţele pe care le avem dar şi deciziile pe care le luăm depind tot de mediul exterior. Bunăoară unui român din secolul XIV nu i s-ar fi ivit niciodată ocazia de-a decide la ce facultate dă, la fel cum unui român din secolul XXI nu i s-a ivit ocazia de-a decide dacă pleacă din faţa cotropirii turceşti sau rămâne.

    Asta nu înseamnă că acele decizii pe care le luăm nu contează, chiar dacă ele depind de mediu. În fapt, acestea sunt singurele care contează şi, putem să luăm decizii care să afecteze mediul exterior într-un mod pozitiv sau să ignorăm complet mediul şi să fim preocupaţi de viaţa noastră interioară sau strict de propria persoană. Mediul în care trăim acum este determinat de noi într-o măsură semnificativă, este un mediu social prin excelenţă, mediul care ne pune în faţa unor decizii şi nu în faţa altora. Mediul social determină deciziile pe care va trebui să le luăm, decizii care la rândul lor vor determina mediul social, într-o spirală care poate duce la o societate avansată şi civilizată sau la un holocaust planetar.

   Acestea nu sunt nişte lucruri pe care doar geniile le pot pricepe însă mă uit la semenii mei cu consternare şi văd cum înţeleg ei să afecteze mediul social în care trăiesc: prin lipsa completă de preocupare pentru acest mediu. Tocmai de aceea am scris aceste rânduri, cine ştie, poate reuşesc să determin pe vreunul să se preocupe mai mult de realitatea exterioară şi mai puţin de cea interioară, realitate interioară care este dependentă de cea exterioară într-o proporţie maximă. 

    Se pare că majoritatea oamenilor doresc să fie fericiţi, şi ar fi bine să înţeleagă faptul că există medii care predispun la fericire şi medii care predispun la nefericire şi în acest context fiecare individ ar trebui să se întrebe ce face el pentru a genera un astfel de mediu, în afară de jocurile pe calculator, filmele, mâncarea, băutura şi preocuparea narcisistă pentru propria persoană, care în mod ironic, este principala piedică în construcţia unui mediu ce predispune la fericire.

preluare de pe sursa: Sclavii lui Dumnezeu

Religie, obedienţă şi sclavagism

    Se întâmplă că în această societate a noastră a fi ascultător reprezintă o valoare. De exemplu, majoritatea părinţilor doresc să aibă copii “ascultători”. În limba română verbul a “asculta” este echivocabil între cele două sensuri pe care le poate avea:

1. a asculta cu sensul de a auzi ce spune o persoană

2. a asculta cu sensul de-a auzi ce spune persoana respectivă şi de-a executa ceea ce s-a auzit.

    Engleza este mai darnică cu noi şi ne oferă cuvinte diferite pentru ambele sensuri ale verbului; în engleză avem “to listen” pentru primul sens şi “to obey” pentru al doilea. Ne-a parvenit şi nouă termenul “obedient” probabil prin filiera franceză din latinescul  obediens, ~ntis. Despre acest sens al ascultării numit obedienţă trebuie să vorbim acum.

     Pentru a afla ce înseamnă de fapt această obedienţă vom folosi o tehnică pe care o numesc eu “reducere la extremă”. Ca atare să ne imaginăm obedientul perfect, suprem şi absolut. Un astfel de specimen nu ia nici un fel de decizie, doar execută ceea ce dictează stăpânul său.

Obedientul suprem nu are nici un fel de idee proprie, este echivalentul unui instrument cu formă umană, al unei maşini; nu este cu nimic mai presus decât un computer clasic care execută programele dictate de către utilizatorul său după placul acestuia.

Este însă mai prejos decât un sclav deoarece sclavul măcar poate să-şi urască stăpânul, să se răscoale sau să se sinucidă. Obedientul suprem nu deţine nici măcar aceste opţiuni de lux, creierul lui este astfel circuitat încât să asculte şi să se supună fără să crâcnească; nu este om şi nici măcar animal.

Este un trup de om lipsit de creierul său, creier care a fost deturnat de către stăpânii săi prin îndoctrinare repetată pentru a fi folosit pentru scopurile acestora. Un căţel al lui Pavlov care nu mai poate muşca şi nici măcar lătra. O prelungire corporală a creierului stăpânului.

    De fiecare dată când se pretinde obedienţă din partea cuiva se pretinde transformarea acelei persoane într-un instrument şi i se cere să renunţe la propria capacitate de-a gândi. Se pretinde transformarea  momentană a acelei persoane în simulacrul de individ prezentat mai sus.

Dacă i s-ar pretinde supunerea în virtutea unui fapt care poate fi justificat logic de ce să i se mai pretindă supunere în loc să i se justifice logic?

Dacă o acţiune este justificată sub aspect logic şi raţional atunci cum mai este relevantă supunerea?

    În fapt, chiar se pot detecta ideologiile nocive care promovează comportamente nejustificabile raţional după gradul de supunere pe care îl necesită din partea aderenţilor.

Cu cât mai iraţională este acea ideologie cu atât  obedienţa şi necesitatea suspendării judecăţilor critice devin mai necesare.

    Pe lângă faptul că această obedienţă este dezumanizantă, ea vine la pachet cu altă oroare – evadarea din faţa responsabilităţii.

Odată ce omul se consideră un instrument şi nu acţionează în baza unei decizii pe care a luat-o el ci în baza unei decizii luate de altcineva, instinctele lui spun că responsabilitatea se află pe umerii celor care au luat decizia respectivă nu pe ai săi. Şi astfel obedientul, instrumentul, devine capabil de-a comite orice fel de atrocitate pe care o dictează stăpânul său, începând de la torturi inimaginabile sau de la uciderea copiilor şi a femeilor însărcinate şi până la genocid.

În procesul de la Nurenberg au fost condamnaţi vreo 24 de inşi, ca şi cum doar acei 24 de inşi au fost responsabili pentru toate crimele de război comise de către germani în timpul numitului război. E de-a dreptul stupid să crezi că 24 de oameni pot aduce singuri la îndeplinire ceea ce a făcut maşina de război nazistă.

Totuşi la proces au fost condamnaţi 24 de oameni, nu a fost condamnată ideologia nazistă nici cea a obedienţei pe care se bazează orice maşină de război şi nici erorile de logică, căci dacă ar fi fost condamnate şi acestea la moarte aşa cum au fost condamnaţi cei 24, le-ai fi vazut studiate în prezent prin şcoli în aşa fel încât oamenii să se poată apăra de efectele lor, dar acest lucru nu se întâmplă pe nicăieri, nici măcar în ţările civilizate.

Ceea ce se poate întâmpla şi chiar se întâmplă sunt alte atrocităţi, care într-adevăr nu ajung nici de departe la nivelul celor din timpul nazismului, dar de care toţi se pot spăla pe mâni argumentând că ei doar au executat ordine. Au renunţat la propriul creier şi la responsabilitate şi au executat ordine fără să gândească.

Într-adevăr, a nu gândi este o crimă împotriva propriei fiinţe dar şi împotriva altora.

    Mi se pare cel puţin ironic faptul că teologii se folosesc de dogma liberului arbitru pentru a scăpa de problema răului în timp ce religia pe care o promovează are ca principal scop aservirea psihică a credincioşilor şi eliminarea totală a ceea ce ei numesc liber arbitru.

Ascultând muzică religioasă asculţi un singur cântec, acela al obedienţei, un cântec al sclavagismului mental; sentimentul de renunţare la creier iese prin toţi porii religiei, a dogmelor religioase şi a anecdotelor de prin cărţile sfinte, iar când spun despre religioşi că sunt sclavii lui Dumnezeu, nu cuvântul “sclavii” este o metaforă ci celălalt. 

În fapt unii dintre ei chiar au recunoscut că sunt sclavii lui Dumnezeu, şi pe deasupra mai erau şi încântaţi de asta. Dumnezeu este o metaforă pentru un grup de indivizi care se folosesc de această obscenă construcţie culturală pentru a-şi menţine o pepinieră de sclavi controlaţi prin cap, nu de alta, dar cei care sunt controlaţi prin trup sunt mult mai greu de întreţinut.

preluare de pe sursa: Sclavii lui Dumnezeu

Religie, obedienţă şi sclavagism

Se întâmplă că în această societate a noastră a fi ascultător reprezintă o valoare.

De exemplu, majoritatea părinţilor doresc să aibă copii “ascultători”.

În limba română verbul a “asculta” este echivocabil între cele două sensuri pe care le poate avea:

1. a asculta cu sensul de a auzi ce spune o persoană

2. a asculta cu sensul de-a auzi ce spune persoana respectivă şi de-a executa ceea ce s-a auzit.

    Engleza este mai darnică cu noi şi ne oferă cuvinte diferite pentru ambele sensuri ale verbului; în engleză avem “to listen” pentru primul sens şi “to obey” pentru al doilea.

Ne-a parvenit şi nouă termenul “obedient” probabil prin filiera franceză din latinescul  obediens, ~ntis.

Despre acest sens al ascultării numit obedienţă trebuie să vorbim acum.

     Pentru a afla ce înseamnă de fapt această obedienţă vom folosi o tehnică pe care o numesc eu “reducere la extremă”.

Ca atare să ne imaginăm obedientul perfect, suprem şi absolut.

Un astfel de specimen nu ia nici un fel de decizie, doar execută ceea ce dictează stăpânul său.

Obedientul suprem nu are nici un fel de idee proprie, este echivalentul unui instrument cu formă umană, al unei maşini; nu este cu nimic mai presus decât un computer clasic care execută programele dictate de către utilizatorul său după placul acestuia.

Este însă mai prejos decât un sclav deoarece sclavul măcar poate să-şi urască stăpânul, să se răscoale sau să se sinucidă.

Obedientul suprem nu deţine nici măcar aceste opţiuni de lux, creierul lui este astfel circuitat încât să asculte şi să se supună fără să crâcnească; nu este om şi nici măcar animal.

Este un trup de om lipsit de creierul său, creier care a fost deturnat de către stăpânii săi prin îndoctrinare repetată pentru a fi folosit pentru scopurile acestora.

Un căţel al lui Pavlov care nu mai poate muşca şi nici măcar lătra.

O prelungire corporală a creierului stăpânului.

    De fiecare dată când se pretinde obedienţă din partea cuiva se pretinde transformarea acelei persoane într-un instrument şi i se cere să renunţe la propria capacitate de-a gândi.

Se pretinde transformarea  momentană a acelei persoane în simulacrul de individ prezentat mai sus.

Dacă i s-ar pretinde supunerea în virtutea unui fapt care poate fi justificat logic de ce să i se mai pretindă supunere în loc să i se justifice logic?

Dacă o acţiune este justificată sub aspect logic şi raţional atunci cum mai este relevantă supunerea?

    În fapt, chiar se pot detecta ideologiile nocive care promovează comportamente nejustificabile raţional după gradul de supunere pe care îl necesită din partea aderenţilor.

Cu cât mai iraţională este acea ideologie cu atât  obedienţa şi necesitatea suspendării judecăţilor critice devin mai necesare.

    Pe lângă faptul că această obedienţă este dezumanizantă, ea vine la pachet cu altă oroare – evadarea din faţa responsabilităţii.

Odată ce omul se consideră un instrument şi nu acţionează în baza unei decizii pe care a luat-o el ci în baza unei decizii luate de altcineva, instinctele lui spun că responsabilitatea se află pe umerii celor care au luat decizia respectivă nu pe ai săi.

Şi astfel obedientul, instrumentul, devine capabil de-a comite orice fel de atrocitate pe care o dictează stăpânul său, începând de la torturi inimaginabile sau de la uciderea copiilor şi a femeilor însărcinate şi până la genocid.

În procesul de la Nurenberg au fost condamnaţi vreo 24 de inşi, ca şi cum doar acei 24 de inşi au fost responsabili pentru toate crimele de război comise de către germani în timpul numitului război.

E de-a dreptul stupid să crezi că 24 de oameni pot aduce singuri la îndeplinire ceea ce a făcut maşina de război nazistă.

Totuşi la proces au fost condamnaţi 24 de oameni, nu a fost condamnată ideologia nazistă nici cea a obedienţei pe care se bazează orice maşină de război şi nici erorile de logică, căci dacă ar fi fost condamnate şi acestea la moarte aşa cum au fost condamnaţi cei 24, le-ai fi vazut studiate în prezent prin şcoli în aşa fel încât oamenii să se poată apăra de efectele lor, dar acest lucru nu se întâmplă pe nicăieri, nici măcar în ţările civilizate.

Ceea ce se poate întâmpla şi chiar se întâmplă sunt alte atrocităţi, care într-adevăr nu ajung nici de departe la nivelul celor din timpul nazismului, dar de care toţi se pot spăla pe mâni argumentând că ei doar au executat ordine.

Au renunţat la propriul creier şi la responsabilitate şi au executat ordine fără să gândească.

Într-adevăr, a nu gândi este o crimă împotriva propriei fiinţe dar şi împotriva altora.

    Mi se pare cel puţin ironic faptul că teologii se folosesc de dogma liberului arbitru pentru a scăpa de problema răului în timp ce religia pe care o promovează are ca principal scop aservirea psihică a credincioşilor şi eliminarea totală a ceea ce ei numesc liber arbitru.

Ascultând muzică religioasă asculţi un singur cântec, acela al obedienţei, un cântec al sclavagismului mental; sentimentul de renunţare la creier iese prin toţi porii religiei, a dogmelor religioase şi a anecdotelor de prin cărţile sfinte, iar când spun despre religioşi că sunt sclavii lui Dumnezeu, nu cuvântul “sclavii” este o metaforă ci celălalt. 

În fapt unii dintre ei chiar au recunoscut că sunt sclavii lui Dumnezeu, şi pe deasupra mai erau şi încântaţi de asta. Dumnezeu este o metaforă pentru un grup de indivizi care se folosesc de această obscenă construcţie culturală pentru a-şi menţine o pepinieră de sclavi controlaţi prin cap, nu de alta, dar cei care sunt controlaţi prin trup sunt mult mai greu de întreţinut.

preluare de pe sursa: Sclavii lui Dumnezeu

Dresarea subconstientului

http://www.almeea.com/dresarea-subconstientului/Constientul emite rationamente si subconstientul produce; constientul alege si subconstientul livrea­za marfa.

Va prezentam cateva trucuri prin care sa va “dresati” subconstientul.

Este de la sine inteles ca puteti completa lista cu altele, care corespund asteptarilor, nevoilor sau dorintelor voastre.

Nu uitati: Aprecierea de sine este esentiala!


1. Amintiti-va mereu ca daca va ganditi la lucruri bune, atunci se vor produce lucruri bune.

In schimb, contrariul e tot atat de adevarat.


2. Sunteti ceea ce ganditi ca sunteti.

Daca va ganditi ca sunteti facut pentru a fi nefericit, veti fi nenorocit, daca va ganditi tot timpul ca sunteti bolnav, veti deveni bolnav.

Daca va simtiti neadaptat, veti da gres peste tot.

3. Nu uitati ca subconstientul vostru nu argumenteaza niciodata.

El accepta simplu si fara justificare ideile sau rationamentele constientului, oricare ar fi ele.

Puteti sa va convingeti sub­constientul ca pamantul e plat, ca apa imbolnaveste de cancer sau altceva tot atat de absurd.

Deci mare atentie la ce spuneti subconstientului vostru.


4. Aveti libertatea de a alege.

Toata existenta noastra e bazata pe liberul arbitru.

Aveti posibilitatea de a alege, atunci de ce nu ati alege fericirea, sanatatea si prosperitatea?


5. Rolul principal al subconstientului vostru este de a ocroti integritatea subconstientului vostru, ca sa nu fie coplesit de impresii false sau eronate.

Dar – atentie! – constientul este cel care alege natura convingerilor voastre; precizati cele care va apartin in mod exclusiv.


6. Sugestiile si comentariile altora nu au nici o putere asupra voastra, in afara cazului, bineinteles, in care hotarati in alt fel – ceilalti nu pot comunica cu subconstientul vostru.

Comentariile acestea va pot prejudicia, in momentul in care spiritul constient le repeta de mii de ori, pana cand reuseste sa convinga subconstientul de adevarul lor.


7. Fiti atenti la ce rostiti.

Daca va petreceti timpul repetand ca sunteti incapabil, subconstientul vostru va va lua in serios.

Am spus-o de nenumarate ori: el nu face deosebirea intre reali­tate si imaginar, el crede cu sfintenie tot ce-i relateaza constientul, in masura in care aceste cuvinte i se repeta de multe ori.

Ca sa nu-l induceti in eroare, in loc sa spuneti “nu pot” spuneti mai curand “pot”.

Transmiteti-i ideea ca reusiti tot ce va propuneti si acest lucru se va implini.

preluare de pe: